Prietena mea este sectanta

[stireana]

În prealabil postat de blueyes

Este pacat sa umblu cu o fata care este sectanta, eu fiind crestin ortodox? Astept parerile voastre, va multumesc!

Dacă-i cu păcat, ţi-o spune duhovnicu', iar dacă-i cu posomoreală şi pelinuri sufleteşti, ţi-o pot spune chiar eu, că nu-i mare tălmăcie.

Cum ţi-o fi - tu trăitor, rugător, postitor sau măcar ortodox-încercător, unul care probează toate cele mai sus-enumerate -, când te-i închina sfinţilor, să ţi-i batjocorească taman omul cel mai aproape sufletului tău?

Dacă-i tăcută, ţi-o fi bine, iar dacă-i cârtitoare şi de-sfinţi-batjocoritoare, ţi-o fi vai ş-amar.

Nu mă grăbesc să scot şampania din frapieră şi nici gheaţa n-o scurg din pahare, că habar n-am dacă-i dragoste cu bucurie sau e una cu trolluială multă.

[stireana]

edit edit edit

[stireana]

În prealabil postat de laurastifter

Există, în astfel de situaţii, inclusiv o a treia alternativă:
aceea ca fiecare să-şi păstreze credinţa sa, respectând-o pe a celuilalt.
Iar dacă s-ar pune problema ca unul dintre ei să se convertească la credinţa celuilalt, cred că unicul motiv, unica raţiune suficientă a unei asemenea opţiuni ar fi convingerea că acea credinţă este mai adevărată, mai profndă, mai autentică decât cealaltă.
Dacă m-aş îndrăgosti de un băiat neortodox, aş încerca să-i împărtăşesc gândurile, trăirile mele întru ortodoxie, cu scopul de a-l CONVINGE să se convertească.
În schimb, dacă aş şti că el vrea să devină ortodox nu din convingere personală, ci doar pentru a-mi aduce mie o bucurie (sacrificându-şi astfel convingerile proprii), i-aş propune să continuăm relaţia, păstrându-şi fiecare dintre noi credinţa ÎN CARE CREDE CU ADEVĂRAT; i-aş propune, adică, să rămână în credinţa lui.

Mulţi melci, melci codobelci şi albinuţe poposind pe corole, bzzzzzzz!

Viaţa e alta decât cea pictată-n culori vii, cu puternice reflexe ecumeniste.

[laurastifter]

În prealabil postat de Parascheva16

Acum Biserica Ortodoxa este formata din pareri si opinii? Asta e credinta ortodoxa? Pai asa, de ce ar mai trece oamenii la ortodoxie? Sa stea unde sunt, ca oricum se mantuiesc si e bine foarte. Asa cum zic ierhii ortodocsi ecumenisti din Apus celor care vor sa vina la ortodoxie. Parintele Calciu Dumitreasa a spus si dansul ca miscarea ecumenista este cel mai mare pericol pentru BO si ca este mana in mana cu masoneria. Si dansul a stat in SUA. Sau si el vorbeste prostii? Nu ai sa ma convingi ca miscarea ecumenista (ecumenica este cu totul altceva) este buna. Miscarea ecumenista nu a fost inventata de BO, stiti f.bine.
BO face din ce in ce mai multe compromisuri, iar celelalte culte nici nu se obosesc sa vina la Ortodoxie. Care e scopul pana la urma? Sa spunem ca, canoanele sunt invechite? Asta este facultatea de teologie din prezent? Asta invata? Cum sa fi ecumenist?

Iar?... Nu-nţeleg ce legătură o fi având Facultatea de Teologie cu ceea ce discutăm noi aici.
Dvs aveţi duhovnic?
Ştiţi ce facultate a absolvit?
Teologia,
adică facultatea aceea în ai cărei profesori dvs nu aveţi încredere, deşi, cel mai probabil, nici nu-i cunoaşteţi.
Îi criticaţi, fără nici un fel de motiv, pe părinţii profesori de la Teologie, pe cei care-i formează pe toţi preoţii (evident, inclusiv pe duhovnicul dvs, în afara cazului în care sfinţia sa este dintr-o altă generaţie şi a avut alţi profesori) şi, în schimb, le acordaţi încredere unor bloggeri care, pretinzându-se apologeţi ai ortodoxiei (deşi, uneori, nici nu-şi menţionează numele reale), scot din context sau chiar compun ei înşişi texte antiecumenice şi le răspândesc pe net drept unicul adevăr revelat.
La Teologie, fiecare student are libertatea de a-şi exprima opiniile, convingerile. Nimeni nu vrea să ne influenţeze în nu ştiu ce direcţie, ci părinţii profesori ne-nvaţă doar: Noul Testament, Vechiul Testament, teologie patristică (patrologie, denumirea oficială a disciplinei), istoria Bisericii, teologie dogmatică (multă şi în mod riguros), morală, misiologie, drept canonic, spiritualitate (ascetică şi mistică) şi multe altele, toate bazate pe teologia autentic-ortodoxă.
Dacă sunt solicitaţi, dacă li se cere părerea în privinţa ecumenismului, desigur că dânşii răspund, dar niciodată nu încearcă să modifice convingerile vreunui student în această privinţă. Şi da, unii sunt ecumenici, alţii mai reticenţi. Opiniile sunt împărţite, ca şi aici, pe forum, nu este un curent generalizat, pe care să n-ai dreptul de a-l critica.
Acum cred că am răspuns într-un mod suficient de clar acestor obiecţii total neargumentate pe care le aveţi faţă de Facultatea de Teologie.
Şi înainte de a-i critica pe părinţii profesori de acolo, vă sugerez să participaţi la câteva cursuri de dogmatică, de exemplu, ca să vedeţi că nimeni nu modifică vreo dogmă şi nu se-ntâmplă absolut nimic din ceea ce încearcă anumiţi bloggeri să insinueze.
Acolo sunt oameni de bună credinţă, discută liber, iar învăţătura BO este predată aşa cum ne-a fost transmisă prin Revelaţia supranaturală. Da, mergeţi la câteva cursuri de Dogmatică, la Teologie (este permis, chiar dacă nu v-aţi înscris ca studentă) şi veţi vedea cât de mult se pune accentul pe teologia Sfinţilor Părinţi, pe definiţiile dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice, adică exact pe acele aspecte în care dvs aveţi încredere şi pe care le promovaţi.
Chiar mă întristează şi mă deranjează să văd cum profesorii mei sunt criticaţi pe internet, fără nici un motiv, când cei care vorbesc astfel ar putea, foarte simplu, să-şi verifice informaţiile asistând la cursurile celor pe care-i critică.
În altă ordine de idei, întorcându-ne la tema discuţiei: canoanele disciplinare nu au nicidecum aceeaşi importanţă ca hotărârile dogmatice.
Canoanele au fost stabilite într-un anumit context, răspunzând nevoilor Bisericii într-o anumită epocă.
Şi părinţii duhovniceşti de astăzi (folosesc şi eu "apelul la autoritate", fiindcă, observ, e la mare căutare...) recomandă aplicarea canoanelor cu iconomie, potrivit discernământului duhovnicesc al duhovnicului. Dacă s-ar aplica toate canoanele strict, mulţi dintre cei convertiţi la credinţă la o vârstă mai înaintată (după ce au făcut adulter, avorturi etc), nu s-ar mai putea împărtăşi nici în eshaton. :)
Se poate spune acelaşi lucru despre dogme?
Putem spune că şi pe acestea le asumăm doar aşa, cu iconomie?
Nicidecum.
De ce?
Tocmai pentru că acestea, spre deosebire de canoanele disciplinare, sunt revelate.
O noapte binecuvântată să aveţi!
P. S. Din ce motiv sunteţi reticentă faţă de ideea de "părere personală"?
Dvs ştiţi ce-nseamnă, din punct de vedere etimologic, cuvântul "dogmă"? :)

[laurastifter]

În prealabil postat de Parascheva16

Acum Biserica Ortodoxa este formata din pareri si opinii? Asta e credinta ortodoxa? Pai asa, de ce ar mai trece oamenii la ortodoxie? Sa stea unde sunt, ca oricum se mantuiesc si e bine foarte. Asa cum zic ierhii ortodocsi ecumenisti din Apus celor care vor sa vina la ortodoxie. Parintele Calciu Dumitreasa a spus si dansul ca miscarea ecumenista este cel mai mare pericol pentru BO si ca este mana in mana cu masoneria. Si dansul a stat in SUA. Sau si el vorbeste prostii? Nu ai sa ma convingi ca miscarea ecumenista (ecumenica este cu totul altceva) este buna. Miscarea ecumenista nu a fost inventata de BO, stiti f.bine.
BO face din ce in ce mai multe compromisuri, iar celelalte culte nici nu se obosesc sa vina la Ortodoxie. Care e scopul pana la urma? Sa spunem ca, canoanele sunt invechite? Asta este facultatea de teologie din prezent? Asta invata? Cum sa fi ecumenist?

Consideraţi că noi, creştinii ortodocşi, avem, sau nu misiunea de a mărturisi în lume valorile credinţei şi spiritualităţii Bisericii noastre?
Dacă da, atunci cum credeţi că le-am putea răspândi, mărturisi mai uşor:
a. închizându-ne în noi înşine, sau
b. prin dialogul cu cei care nu le cunosc (dacă le-ar şti şi înţelege, poate că, cel puţin unii dintre ei, şi le-ar asuma)?
Această mişcare a apărut în Occident, în cadrul protestantismului şi ei ne-au invitat să participăm; iată un prilej minunat, pentru noi, de misiune ortodoxă printre confraţii de alte confesiuni.
Ei înşişi, aşadar, şi-au manifestat dorinţa de a ne cunoaşte şi înţelege credinţa, teologia, spiritualitatea.
Minunat, nu-i aşa? :)

[laurastifter]

În prealabil postat de Parascheva16

Si ce facem daca vrem sa ne casatorim? Nu mai primim Taina? Sau calcam in picioare canoanele si facem nunta mixta, ca si asa e la moda acum!

Mai devreme sau mai tarziu, unul din cei doi va trebui sa ia o decizie.

Da, cred că aş opta pentru nunta mixtă, dar în cadrul BO.
Şi cel mai important (de fapt, condiţia continuării relaţiei în acest mod) ar fi ca, în cazul în care Dumnezeu ne va dărui copii, ei să fie botezaţi ortodocşi.
Apoi, desigur, li se vor prezenta ambele perspective (eu le-aş vorbi despre ortodoxie, i-aş duce la biserică, dar aş fi de acord ca şi soţul meu eterodox să le povestească despre credinţa lui) şi, la maturitate, vor putea lua o decizie în cunoştinţă de cauză.
Totuşi, aş dori ca, în copilărie, să fie botezaţi ortodocşi.
Atât aş putea face; mai departe, când ar ajunge la vârsta înţelegerii (începând din adolescenţă, mai exact...), le-aş respecta libertatea de a-şi alege singuri credinţa.
Desigur, acesta este un simplu exerciţiu de imaginaţie, fiindcă, în realitate, nu sunt îndrăgostită de nimeni (nici ortodox, nici eterodox); am cu totul alte preocupări, cel puţin pentru următorii 5 ani. :)

În prealabil postat de stireana

Mulţi melci, melci codobelci şi albinuţe poposind pe corole, bzzzzzzz!

Viaţa e alta decât cea pictată-n culori vii, cu puternice reflexe ecumeniste.

...acum pe bune, chiar credeti ca sincretinismul ecumuist poate fi oprit de ironii? Nu, ci de predica. Predica vie, izvorind din fapte. Si zavorirea autosuficienta intre peretii stupului ideologic, si transfrontalierismul sincretin si inter-idiot sunt doua extreme imbecile si periculoase, care lucreaza impreuna la copirseul umanitatii si vietii.

[laurastifter]

În prealabil postat de Florinvs

Aici total de acord! Problema mai deoasebita ar fi intradevar atunci cand o persoana ortodoxa s-ar casatori cu o persoana de alta religie! Insa si aici, daca persoanele respective chiar au sentimente puternice reciproce, o solutie se poate gasi.

Da... Mi-aţi amintit de o discuţie pe care am avut-o, acum vreo 2 ani, cu un părinte şi câteva tinere de aprox. aceeaşi vârstă cu mine.
Ele le criticau foarte tare pe fetele ortodoxe care se căsătoresc cu creştini eterodocşi.
Părintele (o persoană deosebit de inteligentă şi cu un simţ al umorului fantastic) ascultă calm, meditativ şi răspunde pe un ton serios:
"măi fetelor... Să vedeţi voi când v-o scoate Dumnezeu în cale vreun luteran!...". :))
Dar nu ştiu, a spus-o cu atât haz, încât m-am amuzat grozav. :))

[Florin-Ionut]

Laura,

În prealabil postat de laurastifter

Dacă s-ar aplica toate canoanele strict, mulţi dintre cei convertiţi la credinţă la o vârstă mai înaintată (după ce au făcut adulter, avorturi etc), nu s-ar mai putea împărtăşi nici în eshaton. :)

Totuși s-ar mîntui, nu?

De aceea sînt reguli atît de severe în Canoane, căci nu orice ticălos, necredincios, eretic, criminal șamd să se poată împărtăși înainte de a se pocăi la modul sincer și serios. Știu că au fost cazuri excepționale cînd oameni dintre aceștia au primit Împărtășania mai înaintea demonstrării pocăinței, dar iată că în final au dat dovadă de o convertire dusă uneori pînă la sfințenie.

[laurastifter]

În prealabil postat de guardian knight

Femeia trebuie sa-si urmeze barbatul ! E scris si in biblie ! Numai asa,prin acest sacrificiu in anumite aspecte,ea poate demonstra prin fapte, si nu prin vorbe,iubirea pe care o are !
Daca nu poate face acest mic sacrificiu, insemana ca nici iubire suficienta nu are ! Nu ?!
In schimb barbatul ai ofera fidelitate si credinta,sprijin si ajutor in orice situatie !
In orice relatie inter-umana fiecare trebuie sa dea ceva celuilalt !
O relatie in care numai unul da si lasa de la el in mai multe aspecte, iar celalalt nu face nici un compromis, e deja suspecta si falsa !

Femeia să-şi urmeze bărbatul... în privinţa credinţei?
Cred că, mai degrabă, fiecare dintre parteneri are datoria de a-şi păstra credinţa, respectând, în numele iubirii, convingerile celuilalt.
Dvs aţi scris atât de frumos şi pertinent argumentat, într-un mesaj anterior, că religia se cuvine a fi trăită ca liant între oameni şi că suntem datori de a păstra o atitudine tolerantă faţă de credinţele celorlalţi.
Dacă în relaţiile cu străinii avem această datorie sfântă (de a le respecta libertatea conştiinţei), cu atât mai mult (şi mai uşor) suntem datori să respectăm, cu grijă şi delicateţe, convingerile religioase ale celor dragi şi apropiaţi ai noştri.
Faptul de a-ţi părăsi credinţa nu este doar "un mic sacrificiu", credinţa fiind tot ceea ce o persoană religioasă are mai sfânt şi scump în viaţă.
De aceea, consider că, fără a face vreun compromis în privinţa credinţei proprii, putem continua o relaţie mixtă, prin bună înţelegere, toleranţă, profund respect faţă de libertatea de conştiinţă a celui/ celei pe care îl/ o iubim.
P. S. 1. Desigur, pot exista cazuri în care unul dintre parteneri se converteşte, din convingere personală, la credinţa celuilalt. În aceste situaţii, desigur că se va ajunge ca amândoi să aibă aceeaşi credinţă şi astfel orice posibilă neînţelegere va dispărea.
În schimb, dacă nici unul dintre cei doi nu îşi doreşte convertirea la credinţa celuilalt, consider că relaţia poate continua, pentru că "dragostea este binevoitoare, nu se mânie...". Dacă fiecare va şti să respecte libertatea de credinţă a celuilalt, atunci... unde ar mai fi obstacolul?... Pentru că, într-o iubire autentică, nu poate exista constrângere, şantaj emoţional sau concurenţă.
P. S. Tot în Biblie scrie că "bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă". Prin urmare, este posibil ca şi bărbatul să-şi urmeze soţia întru credinţă... :) Nu credeţi?... :)