Istorii cu talc

Eu cred ca mania e pacatul prin care ne incearca cel mai greu Dumnezeu. Eu de exemplu nu am de pacatuit mai mult decat de pe urma lui. Celelalte pacate sunt mult mai estompate la mine. Mania tine si de instinctul nostru de supravietuire, si cred sunt multi care trag din cauza lui. E din cauza ca multi nu sunt la locul potrivit(mai precis la liniste). Eu am mers totdeauna contra curentului si de aceea in situatia acelui crestin, as fi rabufnit contra sefului.

[cristiboss56]

În prealabil postat de idealist

Eu cred ca mania e pacatul prin care ne incearca cel mai greu Dumnezeu. Eu de exemplu nu am de pacatuit mai mult decat de pe urma lui. Celelalte pacate sunt mult mai estompate la mine. Mania tine si de instinctul nostru de supravietuire, si cred sunt multi care trag din cauza lui. E din cauza ca multi nu sunt la locul potrivit(mai precis la liniste). Eu am mers totdeauna contra curentului si de aceea in situatia acelui crestin, as fi rabufnit contra sefului.

Sa ne gandim mai tot timpul la IDEALUL nostru si astfel multe s-ar simplifica spre bucuria si usurarea noastra ... !

[cristiboss56]

http://www.munteleathos.com/Pagina/A...i_Duhovnicesti

[Rodica50]

În prealabil postat de cristiboss56

http://www.munteleathos.com/Pagina/A...i_Duhovnicesti

NA, MAI BATE-O DACĂ POŢI!

Întâmplarea aceasta mi-a povestit-o un tânăr.

Acesta avea un verişor care se căsătorise cu o fată minunată şi foarte înţeleaptă. Se înţelegeau foarte bine şi nimic nu umbrea fericirea lor. Nu-i mai reţin numele, dar să zicem că-l cheamă Nicolae.

Într-una din zile, pe când se afla la serviciu, colegii lui au început să se laude cu faptele lor. Unul zicea: „Eu, când merg acasă, nevasta stă dreaptă înaintea mea”. Altul spunea: „Eu, când intru în casă şi mă aşez pe pat, copiii îmi scot încălţările, iar nevasta îmi aduce mâncare, fără a îndrăzni să zică o vorbă, ştiind ce o aşteaptă”. Fiecare se lăuda cu aşa-zisele fapte bune.

Auzind, Nicolae a zis: „Măi fraţilor, eu nu vă înţeleg! În casa mea există atâta linişte şi pace, şi de aceea eu nu mă cert niciodată cu nevasta şi nu e nevoie să o ating măcar cu un deget”. „S-o crezi tu, i-au răspuns ei râzând. Ia să te duci un pic ameţit şi să faci scandal, să vezi cum îţi pune castronul în cap!”.

Continuând discuţia pe tema asta, în cele din urmă, l-au convins să o încerce. Au hotărât să se stropească cu un pic de băutură, ca să miroase, iar apoi s-o facă pe supăratul. Zis şi făcut.

Ajungând acasă, intră şi trânteşte uşa, clătinându-se. Fără să zică nimic, se aşează, forţându-se să pară nervos. Mâncarea era caldă, ca de obicei, şi aşezată pe masă. El gustă şi împinge farfuria la o parte, lăsând să-i cadă mâna cu zgomot pe masă. Soţia îl priveşte mirată şi, apropiindu-se de el, îi zice cu blândeţe: „Nicule, te rog să-mi spui cine te-a supărat, sau, dacă nu-ţi place mâncarea, îţi fac imediat alta. Hai, linişteşte-te şi spune-mi cu ce pot să te ajut! I-a zis ea mângâindu-l pe cap”.

Atunci el nu a mai rezistat şi a început să zâmbească şi a exclamat: „Na, mai bate-o dacă poţi!” şi, îmbrăţişând-o, i-a povestit toată istoria provocată de colegi.

Induiosator si amuzant!Dar si de invatatura pentru cei ce pornesc in viata in doi.

[cristiboss56]

[UOTE=Rodica50;284580]NA, MAI BATE-O DACĂ POŢI!

Întâmplarea aceasta mi-a povestit-o un tânăr.

Acesta avea un verişor care se căsătorise cu o fată minunată şi foarte înţeleaptă. Se înţelegeau foarte bine şi nimic nu umbrea fericirea lor. Nu-i mai reţin numele, dar să zicem că-l cheamă Nicolae.

Într-una din zile, pe când se afla la serviciu, colegii lui au început să se laude cu faptele lor. Unul zicea: „Eu, când merg acasă, nevasta stă dreaptă înaintea mea”. Altul spunea: „Eu, când intru în casă şi mă aşez pe pat, copiii îmi scot încălţările, iar nevasta îmi aduce mâncare, fără a îndrăzni să zică o vorbă, ştiind ce o aşteaptă”. Fiecare se lăuda cu aşa-zisele fapte bune.

Auzind, Nicolae a zis: „Măi fraţilor, eu nu vă înţeleg! În casa mea există atâta linişte şi pace, şi de aceea eu nu mă cert niciodată cu nevasta şi nu e nevoie să o ating măcar cu un deget”. „S-o crezi tu, i-au răspuns ei râzând. Ia să te duci un pic ameţit şi să faci scandal, să vezi cum îţi pune castronul în cap!”.

Continuând discuţia pe tema asta, în cele din urmă, l-au convins să o încerce. Au hotărât să se stropească cu un pic de băutură, ca să miroase, iar apoi s-o facă pe supăratul. Zis şi făcut.

Ajungând acasă, intră şi trânteşte uşa, clătinându-se. Fără să zică nimic, se aşează, forţându-se să pară nervos. Mâncarea era caldă, ca de obicei, şi aşezată pe masă. El gustă şi împinge farfuria la o parte, lăsând să-i cadă mâna cu zgomot pe masă. Soţia îl priveşte mirată şi, apropiindu-se de el, îi zice cu blândeţe: „Nicule, te rog să-mi spui cine te-a supărat, sau, dacă nu-ţi place mâncarea, îţi fac imediat alta. Hai, linişteşte-te şi spune-mi cu ce pot să te ajut! I-a zis ea mângâindu-l pe cap”.

Atunci el nu a mai rezistat şi a început să zâmbească şi a exclamat: „Na, mai bate-o dacă poţi!” şi, îmbrăţişând-o, i-a povestit toată istoria provocată de colegi.

Induiosator si amuzant!Dar si de invatatura pentru cei ce pornesc in viata in doi.[/quote]
Povestioara ta , dragă Rodica, e bună şi de folos şi la Topicul Nunta, şi la Topicul intitulat "Bunul simţ" ! Mulţumim pentru povestirea ta de mult folos tuturor până la urmă . Vorba dulce mult aduce ! Tot timpul să ţinem minte că atunci când apar situaţii ceva mai tensionate, supărări , discuţii puţin mai aprinse , unul din cei doi să lase puţin de la el. Acel puţin înseamnă imens la un moment dat într-o căsnicie ! Pace şi multă bucurie !

Sursa: ,,Patericul sau Apoftegmele Parintilor din Pustiu"(pag.228-231)

http://www.karte.ro/cumpara/patericu...lor-din-pustiu

,,Avva Moise este deopotriva un personaj pitoresc,dramatic si sociabil.Intr-o apoftegma cineva il opune,ca temperament,lui Arsenie.Era un om simplu,necultivat,cu un trup zdravan,urias,de culoare neagra,plin de viata si bucuros oricand de oaspeti.Etiopian de origine,s-a nascut in 332.Palladius l-a cunoscut si l-a descris in capitolul 19 al ,,Istoriei lausiace".
Avva Moise fusese sclav si stapinul sau l-a alungat din pricina desfraului si a hotiei.Se spunea ca ar fi savirsit si crime.A haiducit prin pustiurile egiptene devenind un personaj de temut.Impresiona prin statura sa uriasa.Intr-o seara s-a dus sa ucida un cioban,dar negasindu-l a insfacat patru oi din turma,le-a trecut inot peste Nil,le-a gatit si le-a mancat singur pe toate.S-a convertit intr-un moment de cumpana,intr-o manastire atragand dupa sine si pe alti banditi.Pentru a-si infringe tentatiile si-a impus un regim de o asceza radicala.Timp de sase ani n-a dormit noaptea rugandu-se iar cand tentatiile deveneau de nesuportat iesea din chilie si umplea cu apa vasele mai multor batrini,care locuiau foarte departe unii de altii.
In ,,Convorbiri" 4,5 Casian povesteste ca Moise a cazut prada unui demon teribil dat fiind ca odata i-a vorbit urat Avvei Macarie.S-a vindecat insa datorita rugaciunilor celui jignit.Tot Casian il numeste,in ,,Institutii" 10,25,nici mai mult nici mai putin decat ,,cel mai mare dintre toti sfintii".A devenit preot lasaind la moartea lui 70 de ucenici,exact numarul de tilhari pe care-i condusese inainte de calugarie.Pimen ii cerea adesea sfatul si lui ii sunt adresate 7 ,,capete"grupate separat".

,,Odata un frate de la Sketis a gresit.S-a intrunit adunarea batrinilor si l-au chemat pe avva Moise,dar el nu vroia sa vina.Preotul a trimis dupa el zicandu-i ,,Vino,oamenii te asteapta".El s-a sculat si a venit carand in spate un cos gaurit,plin de nisip.Uimiti de aparitia lui fratii l-au intrebat:,,Ce inseamna acesta parinte?"Batrinul le-a raspuns: ,,Pacatele mele curg in spatele meu,eu nu le vad dar vin astazi sa judec pacatele altuia".Auzind acestea nu i-au mai spus nimic fratelui pacatos ci i-au cerut iertare"

A murit in 407,ucis de barbari,la prima pustiire a comunitatii de la Sketis.

,,Odata le-a spus fratilor care stateau cu el:,,Astazi vin barbarii la Sketis.Sculati-va si fugiti." Ei il intreaba:,,Dar tu nu fugi avva?".El a raspuns:,,Eu astept ziua acesta de atatia ani,ca sa se implineasca cuvantul stapinului Hristos care zice:,,toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.".Ei zic:,,Atunci nu fugim nici noi,vrem sa murim cu tine".El zice: ,,Nu-i treaba mea.Fiecare sa vada cum sta".Erau sapte frati si el le zice:,,Sunt barbarii la usa".Au intrat si i-au omorat.Doar unul singur a scapat ascunzandu-se in spatele unei gramezi de funii si a vazut 7 coroane coborandu-se din cer si asezandu-se peste capetele lor".

In loc de final un citat din prefata cartii: ,,O carte este importanta in masura in care ne pregateste pentru moarte; el este in acelasi timp un manual de dezvatare a lucrurilor nesemnificative, a fleacurilor, a dogmatismului uscat, care inchircesc sufletul si fac aerul din jurul nostru irespirabil. Dar mai presus de toate, Patericul este un minunat insotitor al sufletului catre moarte. Curajul, bunatatea, delicatetea, iubirea si smerenia personajelor din Pateric fac din ele mai mult decit niste simple modele ascetice, mai mult decit niste campioni maniaci ai postului si rugaciunii. Cu ei, de fapt, o imensa armata de cavaleri desavirsiti reinvie pentru o clipa, din faldurile blonde ale pustiului, pentru a ne reaminti ca Dumnezeu ne-a facut, pe toti, la origine, ,,oameni cu aripi de foc" dupa chipul si asemanarea Sa."

[MariS_]

În prealabil postat de scotianul

sursa: ,,patericul sau apoftegmele parintilor din pustiu"(pag.228-231)

http://www.karte.ro/cumpara/patericu...lor-din-pustiu

,,in loc de final un citat din prefata cartii: ,,o carte este importanta in masura in care ne pregateste pentru moarte; el este in acelasi timp un manual de dezvatare a lucrurilor nesemnificative, a fleacurilor, a dogmatismului uscat, care inchircesc sufletul si fac aerul din jurul nostru irespirabil. Dar mai presus de toate, patericul este un minunat insotitor al sufletului catre moarte. Curajul, bunatatea, delicatetea, iubirea si smerenia personajelor din pateric fac din ele mai mult decit niste simple modele ascetice, mai mult decit niste campioni maniaci ai postului si rugaciunii. Cu ei, de fapt, o imensa armata de cavaleri desavirsiti reinvie pentru o clipa, din faldurile blonde ale pustiului, pentru a ne reaminti ca dumnezeu ne-a facut, pe toti, la origine, ,,oameni cu aripi de foc" dupa chipul si asemanarea sa."

de luat aminte...

În prealabil postat de Scotianul

Sursa: ,,Patericul sau Apoftegmele Parintilor din Pustiu"(pag.228-231)

din aceeasi sursa, pag.269

Un frate a venit la avva Pimen si-i zice: "Imi seman ogorul si dau din el de pomana". Batranul ii zice: "Bine faci". Fratele s-a dus cu mare osardie si a sporit in facerea de bine. Avva Anub a auzit povestea si-l intreaba pe avva Pimen: "Nu te temi de Dumnezeu sa spui asemenea vorbe fratelui?". Batranul a tacut, iar dupa doua zile trimite dupa frate si-i zice de fata cu Anub: "Ce mi-ai spus mai deunazi, ca aveam gandul la altceva?". Fratele ii zice: "Am spus ca imi seman ogorul si dau din el pomana". Avva Pimen i-a zis: "Eu am crezut ca vorbesti despre fratele tau mirean. Daca tu faci asta, afla ca nu este treaba de calugar". Auzind fratele s-a intristat si a zis: "Dar nu stiu sa fac altceva si nu pot sa raman cu ogorul nesemanat". Dupa ce a plecat, avva Anub s-a plecat inaintea avvei Pimen si i-a zis: "Iarta-ma!". Avva Pimen i-a raspuns: "Am stiut de la inceput ca nu e treaba de calugar, dar am vorbit dupa cugetul lui, imboldindu-l sa se osteneasca intru milostenie. Acum va face acelasi lucru, dar plin de suparare".

[Rodica50]

La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:


- Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ?


- Nu - i-a raspuns batranul. Vino cu mine!


L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:


- Vezi acest vlastar, stii ce este ?


- Da, parinte, un puiet de brad.


- Smulge-l!


Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.



- Acum, scoate-l pe acesta.


S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:


- Smulge-l acum pe acela.


- Dar e destul de mare, nu pot singur.


- Du-te si mai cheama pe cineva.


Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.


- Acum scoateti bradul falnic de acolo.


- Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.



- Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.


"Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou."

[Rodica50]

Un crestin l-a intrebat pe duhovnicul sau:

- Parinte, as vrea sa fiu un bun crestin, sa am o viata fara pacate. Ce trebuie sa fac mai intai, ce este cel mai important ?

- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, daca ai o gradina in care plantezi tot felul de flori frumoase, astepti sa creasca ? Asa, fara sa faci nimic, or sa rasara ele ?


- Nu, parinte, trebuie sa le ud ...


- Dar daca le uzi si atat, vor creaste ele mari si frumoase ?


- Nu, parinte, trebuie si sa muncesc, sa am grija de ele, sa nu fie distruse de buruieni ...


- Dar daca le dai toate acestea, si nu vor avea lumina, pot ele sa creasca ?


- In nici un caz, parinte, atunci toata munca mea nu-si are rostul, florile nu vor creste niciodata.


- Acum ai inteles, fiule ?! Sufletul nostru este asemenea unei gradini, in care sunt semanate cele mai frumoase flori: dragostea, credinta, bunatatea, cumpatarea, omenia ... Noi, insa, trebuie sa avem grija de aceasta gradina din sufletul nostru, ca tot ce este acolo sa infloreasca. Doar astfel sufletul omului se umple de frumusete.


Ce trebuie sa facem pentru toate acestea ? Sa avem grija ca buruienile pacatelor sa nu prinda radacini in suflet, sa veghem mereu ca raul sa nu se cuibareasca in noi, fiindca, odata intrat, este foarte greu sa-l mai scoti. Si ce mai trebuie sa facem pentru gradina sufletului ? Sa o udam mereu cu apa datatoare de viata, care este rugaciunea.


Dar ele tot n-ar creste, daca nu le-ar incalzi pe toate lumina binefacatoare a dragostei dumnezeiesti. Si unde ar putea gasi sufletele noastre mai multa caldura si lumina dumnezeiasca, daca nu in Biserica ?!


E, poti tu sa-mi spui, fiule, ce este mai important ? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tau, ai grija de el, fiindca atunci si Dumnezeu te va ajuta.


Doar asa, prin munca noastra si cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adica dragostea, credinta si toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a daruit, vor creste nestingherite, iar viata ni se va umple de fericire.




"Toate lucrurile ne-au fost incredintate noua si noi acestora."