Raspunsuri duhovnicesti +

[amatyyy]

Chiar dacă ni se pare că avem dreptul să nu iertăm, atunci trebuie să iertăm. Bunătatea naște bunătate. Răutatea naşte răutate. Iertarea naşte iertare. Răzbunarea naşte răzbunare.

Asta e de când lumea. Acela care, suferind o răutate, se hotărăşte s-o pedepsească tot cu răutate, acela care se hotărăşte pentru răzbunare, acela nu combate răul, cum i se pare lui, nu reglementează situaţia, cum i se pare lui, ci dimpotrivă, trece şi el de partea răului.

Fiindcă, dacă condamni pe un altul pentru răul pe care ţi l-a făcut, înseamnă că trebuie să fii şi tu condamnat pentru răul pe care i-l faci lui, dacă îi răspunzi cu rău pentru rău. Bunătatea naşte bunătate, răutatea naşte răutate.

Din Mitropolit Antonie Plămădeală, Tâlcuiri noi la texte vechi, Editura Sophia, București, 2011, p. 349-350

[amatyyy]

Ce căutăm noi în lumea aceasta? Căutăm slava care trece și nu-i rămâne nici urma?

Desfânarea, plăcerea, păcatul? O clipă durează și după aceea urmează nu fericire,c i durere, rușine, amar. Plata păcatului este moartea.

Căutăm bogăție și fericire, dar suntem nefericiți, fiindcă bogăția nu este acolo unde o căutăm. Adevărata bogăție este lumina lui Dumnezeu, iar fericirea n-o poți afla decât în facerea de bine. Folosește-ți darurile spre a face bine celor de lângă tine!

Dumnezeu nu este zgârcit cu nimeni. El împarte daruri tuturor. Unul are talantul cântării, altul al înțelepciunii, altul în forță fizică, altul are darul de a picta, altul darul de a scrie sau de a vorbi. Fericit este acela care, folosind darul pe care îl are, izbutește să aducă un suflet la Hristos. Aceluia i se vor acoperi mulțime de păcate. Aceasta și este, de fapt, esența creștinismului: a te dărui și a dărui neîncetat altora lumină, pace și bucurie.

Extras din: Lacrima si har. Preotul martir Constantin Sarbu, Editura Bonifaciu, 2011, p.208

[amatyyy]

"Să o rugaţi pe Preacurata: „Stăpână, întoarce-mi întru bucurie plângerea mea, izbăveşte-mă de robia celor ce mă războiesc neîncetat şi mă învredniceşte luminii neînserate.”

Din Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Editura Egumeniţa, 2003, p. 246-247

[amatyyy]

În viața Sfintei Monica, mama fericitului Augustin, cunoaștem că ea era căsătorită cu un păgân, un om aspru și foarte mânios. Din cele mai mărunte motive, acela izbucnea și se năpustea spre nevinovata lui soție. Ea putea, la fiecare asemenea întâmplare, să-și găsească îndreptățire împotriva falselor lui învinuiri, însă a ales să tacă și să se roage lui Dumnezeu. Când îl vedea liniștit, ea îi explica pricina pentru care soțul s-a mâniat și îl liniștea. Atunci acesta își dădea seama cât era de nedrept cu soția lui, cât îl întrecea ea prin bunele ei însușiri, mai cu seamă prin răbdarea și smerenia ei, și astfel o aprecia și mai mult.

Cu trecerea timpului, a fost câștigat pe deplin de îngăduința și dăruirea ei, încât la sfârșitul vieții el s-a lăsat de păgânism și a devenit creștin.

Mare înțelepciune se ascunde în îngăduință! Cel ce poate să cedeze, acela poate să și biruiască. Iar cel ce dorește ca repede să-și impună părerea sa și, în împotrivirea către alții, aruncă grele ofense și amenințări, acela nu poate să biruie, pentru că este slab în răbdare și în înțelepciune.

Din Arhimandrit Serafim Alexiev, Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, București, 2011, p. 47-48

[cristiboss56]

Vindecarea duhovniceasca de patima desfranarii
Intrucat exista o curvie lucrata in suflet sau cu gandul si o curvie trupeasca, lupta impotriva uneia dintre aceste forme presupune, de fapt, lupta impotriva ambelor si mai ales lupta impotriva cauzelor ultime a lor, care este curvia cu gandul.
Toti ascetii rasariteni, cunoscand foarte bine ravagiile pe care le produce aceasta patima asupra trupului si a sufletului celui bolnav de ea, staruie indeosebi asupra tratamentului ei sufletesc. Iar acest tratament presupune, pe langa alungarea imaginilor si amintirilor care pot deveni o tentatie pentru un suflet nedeplin exersat in cele duhovnicesti, pe langa evitarea convorbirilor prea familiare si indelungate cu persoanele de celalalt sex care ar putea sa ne produca ispite, pe langa respingerea vorbelor sau a glumelor indecente, a luxului de imbracaminte, si alaturi de o paza a simturilor si o infranare a trupului preocupare si infranare duhovniceasca.
Iar aceasta se realizeaza prin rugaciune smerita si staruitoare, prin priveghere, prin citirea deasa a Sfintelor Scripturi si meditarea deasa asupra lor, intr-un cuvant nu numai prin paza trupului si a simturilor, cat mai ales prin trezvie sau atentie si paza duhovniceasca.
Sfantul Ioan Scararul ne spune: "Cel ce incearca sa opreasca acest razboi numai cu infranarea este asemenea celui ce inoata cu o singura mana si se straduieste sa se izbaveasca de ocean. Uneste smerenia cu infranarea. Caci fara cea dintai, cea de a doua este nefolositoare". Si mai departe zice: "Vazut-am pe cel necurat prea inaltandu-se, ridicandu-se, tulburandu-se si infuriindu-se in mine ca cedrii Libanului. Si am trecut prin infranare si iata nu mai era mania lui ca inainte. Si l-am cautat smerind cugetul meu, si nu s-a aflat in mine locul lui si urma lui" (Psalm 36, 35-36).
Iar Sfantul Maxim Marturisitorul arata ca: "Smerenia si reaua patimire elibereaza pe om de tot pacatul. Cea dintai taie patimile sufletului, cea de-a doua pe ale trupului". Aceasta o spune si Sfantul Prooroc David cand se roaga lui Dumnezeu zicand: "Vezi smerenia mea si ostenala mea si-mi iarta toate pacatele mele" (Psalm 24, 19).
Prin urmare, rezistenta si razboiul nostru trebuie sa fie indoit, el presupune, pe de o parte:
- infranarea trupeasca - postul in sine, ajutat de osteneala si lucrarea mainilor, prin care se da ocupatie trupului, iar tensiunea si energiile sale se canalizeaza intr-un scop practic;
- "stiinta spirituala" - despre care vorbeste Sfantul Ioan Casian, adica trezvie, cunoasterea si controlarea foarte buna a gandurilor rele, ce ne instiga la pacat si pastrarea cugetarilor bune, folositoare sufletului, aducatoare de pocainta si de mantuire.
Una dintre armele cele mai eficiente impotriva duhurilor rele este ascultarea in viata de obste. Sfantul Ioan Scararul ne invata: "Nepatimirea trupului castigata din linistire, apropiindu-se de multe ori de lume, nu ramane neclintita. Dar cea care se naste din ascultare, este pretutindeni cercata si neclatinata".
Vietuirea in viata de obste sub ascultare este mai mare decat linistirea de unul singur in pustie, pentru ca ascultarea nu este pandita de mandrie. Iar cel din viata de obste vine in contact cu oamenii si nu cade usor din pricina lor. Pe langa acestea, s-a obisnuit sa asculte intotdeauna de sfatul duhovnicului sau si prin el de Dumnezeu.
Insistand asupra acestor mijloace de izbavire din lucrarea si gandurile cele necurate ale desfranarii, Sfantul Ioan Casian adauga, cu privire la infranarea trupeasca canonisirea trupului prin munca, insingurarea, pentru a evita cauzele si circumstantele exterioare ale producerii pacatului, linistirea sufleteasca si trupeasca.
"Dintre accesoriile infranarii sufletesti, el ne recomanda: curatirea inimii, cainta inimii, curatirea cu grija a celor ascunse ale ei, stapanirea vointei si a constiintei noastre, caci, Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne spune ca din ea pornesc toate gandurile rele, uciderile, adulterele, desfranariie, hotiile si marturiile mincinoase" (Matei 15, 18-19).
De mare folos in aceasta lupta de inlaturare a gandurilor pacatoase ne sunt rugaciunea fierbinte catre Hristos pentru omorarea patimilor si dobandirea virtutilor; citirea si cugetarea asupra scrierilor sfinte: Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti.
Mintea, astfel ocupata si indemnata spre lucrarea faptelor celor bune, nu mai are ragazul sa-si nascoceasca si sa elaboreze scenarii erotice si chiar daca este sagetata de diavol cu astfel de idei, le respinge prin rugaciune si cu puternicul nume al Domnului Iisus Hristos .
Daca totusi linistea si echilibrul mintii noastre au fost tulburate de astfel de ganduri si ispite, cand ni s-a strecurat in minte "amintirea trupului femeiesc", si dezmierdarile pe care ni le poate produce, Sfantul Ioan Casian ne recomanda "sa ne grabim s-o alungam cat mai iute dinauntrul nostru, punandu-ne in fata mai intai amintirea mamei, a surorilor, a rudelor sau a anumitor femei pioase", sau a sfintelor.
Sa ne ridicam mintea la cele sfinte, cugetam tainic in inima noastra: "Daca femeia aceasta este atat de frumoasa, dar Maica Domnului nostru Iisus Hristos cat este de Preamarita, Preasfanta, Preacurata si Preafrumoasa!"
"Domnul a pus frumusetea in zidirile sale, ca oamenii sa-si inalte mintea si sa cunoasca pe Ziditorul lor. Si cu cat este mai frumoasa o creatie dumnezeiasca, si frumusetea ei te atrage s-o iubesti, cu atat mai mult trebuie sa ai cunostinta sa aprinzi inima ta cu dragoste catre Creatorul ei. Caci frumusetea nu o are omul de la sine, adica de la trup, ci vine de la suflet. Iar cand sufletul se va desparti de trup va ramane grozav de urat, toata frumusetea lui se risipeste, caci sufletul este pricina frumusetii, ca chip si asemanare a lui Dumnezeu. Si de la Dumnezeu primesc stralucirea si frumusetea toata creatia.
Deci, iubeste mai ales sufletul si nu pofti frumusetea desarta, care se vestejeste cu putina boala si cu moartea. Proorocul Isaia aseamana frumusetea trupului cu iarba, care astazi este verde si maine uscata; dimineata frageda si seara vesteda. Astfel se stinge si frumusetea tineretii!
Deci cand vezi o fata frumoasa, socoteste cata stricaciune si intinaciune este ascunsa pe dinlauntru la frumusetea zugravita a firii, si adu-ti aminte cum se face dupa moarte. Nu ce este de fata, ci ce va fi in viitor, socoteste. Nu privi trupul, ci cerceteaza duhul. Caci precum este cerul mai frumos decat pamantul, asa si sufletul este mai frumos decat toate zidirile acestei lumi. Si de ar fi cu putinta sa vedem frumusetea aceasta cu ochii trupesti, am defaima orice frumusete pamanteasca.
Dar ca sa nu ne mandrim, precum au patimit unii ingeri, de aceea nu voieste Domnul ca sa vedem aici frumusetea sufletului nostru. Fa dar in asa chip si te osteneste sa-ti infrumusetezi sufletul si sa-l impodobesti cu fapte bune, ca sa castigi frumusetea pe care o poftesti.
Daca voiesti sa fii pururea frumos, spala sufletul tau cu lacrimile pocaintei, si-ti chinuieste trupul cu postiri si rugaciuni si in Rai te vei bucura stralucind ca soarele. De esti acum batran, bolnav si trecut, acolo vei fi tanar, sanatos si frumos ca un inger, daca vei pazi curatia ca sa-ti infrumusetezi sufletul. Iar daca esti acum cu trupul frumos, iar sufletul il intinezi cu pacatele, vei invia atunci trist si urat la chip. Asadar nu pofti frumuseti trecatoare si desarte, aducandu-ti aminte de marile pagube ce s-au facut din pricina aceasta.
Frumusetea fetelor lui Cain a fost pricina pentru care a pierit toata lumea prin Potop. Multe rautati si pagube se fac pururea, pentru pricina aceasta, nu numai sufletului, ci si trupului. Pentru ca desfranarea inlatura vitejia, scurteaza viata, strica frumusetile trupului, iti risipeste averea, pierzi cinstea si faima. Aceasta aduce boala si alte multe rele, de care poti sa scapi cu ajutorul lui Dumnezeu, de vei face invataturile mai inainte scrise.
De aceea mai invata ca: "Mare este cel ce ramane nepatimitor la atingere. Dar mai mare, cel ce ramane neranit de vedere si a biruit vederea focului (focul unei frumuseti trupesti) prin gandul la frumusetea celor de sus".
Insa: "Altul este cel ce are pe tiran (diavolul desfranarii) legat prin nevointe. Altul pe cel ce-l are legat prin smerenie si altul cel ce-l are legat prin descoperire dumnezeiasca. (Sfantul Ioan Scararul pune aici prezenta simtirii lui Dumnezeu in inima mai presus de smerenie. Insa fara smerenie nu are loc simtirea prezentei lui Dumnezeu.) Cel dintai se aseamana luceafarului; al doilea lunii pline, iar al treilea, soarelui stralucitor. Dar fiecare din ei au petrecere in ceruri".
Sfantul Ioan Casian considera ca dovada deplina a libertatii fata de aceasta patima lipsa ispitelor de acest fel, in timpul somului si apatia fata de ele in stare de veghe, netrezirea poftei, in nici o ocazie.
Iar Sfantul Ioan Scararul ne spune urmatoarele: "Mi-a istorisit cineva o pilda foarte inalta de curatie (castitate). Vazand cineva, (Sfantul Ierarh Non) zicea, o frumusete deosebita, slavea foarte pe Facatonil din acest prilej si numai de vederea ei era miscat la iubirea lui Dumnezeu si-i izvorau lacrimile. Daca unul ca acesta are totdeauna, in asemenea prilejuri, o astfel de simtire si lucrare, a inviat nestricacios inainte de invierea de obste".
Lupta impotriva acestei patimi este grea, iar razboiul impotriva ei este terminat cu biruinta de foarte putini. Oricat am lupta noi impotriva ei, ea este "greu de combatut si cu neputinta de biruit" prin propriile noastre puteri, neputand fi distruse deplin de catre noi insine, ci doar cu ajutorul lui Dumnezeu care ne spune: Fara Mine nu puteti face nimic "(Ioan 5, 15). Acesta subliniaza, inca o data, valoarea rugaciunii catre Dumnezeu, prin care cerem intarirea puterilor noastre slabite intr-o astfel de lupta, de violenta ei. Prin curatia trupului si a sufletului de patimi, in adancul lor lucreaza Hristos, Cel Care, in aceasta lupta duhovniceasca, ne-a fost frate si ajutor.

[cristiboss56]

Sfantul Ioan Casian considera ca dovada deplina a libertatii fata de aceasta patima lipsa ispitelor de acest fel, in timpul somului si apatia fata de ele in stare de veghe, netrezirea poftei, in nici o ocazie.
Iar Sfantul Ioan Scararul ne spune urmatoarele: "Mi-a istorisit cineva o pilda foarte inalta de curatie (castitate). Vazand cineva, (Sfantul Ierarh Non) zicea, o frumusete deosebita, slavea foarte pe Facatonil din acest prilej si numai de vederea ei era miscat la iubirea lui Dumnezeu si-i izvorau lacrimile. Daca unul ca acesta are totdeauna, in asemenea prilejuri, o astfel de simtire si lucrare, a inviat nestricacios inainte de invierea de obste".
Lupta impotriva acestei patimi este grea, iar razboiul impotriva ei este terminat cu biruinta de foarte putini. Oricat am lupta noi impotriva ei, ea este "greu de combatut si cu neputinta de biruit" prin propriile noastre puteri, neputand fi distruse deplin de catre noi insine, ci doar cu ajutorul lui Dumnezeu care ne spune: Fara Mine nu puteti face nimic "(Ioan 5, 15). Acesta subliniaza, inca o data, valoarea rugaciunii catre Dumnezeu, prin care cerem intarirea puterilor noastre slabite intr-o astfel de lupta, de violenta ei. Prin curatia trupului si a sufletului de patimi, in adancul lor lucreaza Hristos, Cel Care, in aceasta lupta duhovniceasca, ne-a fost frate si ajutor.
Sfantul Ioan Casian subliniaza ideea necesitatii ajutorului dumnezeiesc in razboiul duhovnicesc, aratand ca dracul curviei "nu inceteaza de a razboi pe om, pana nu va crede omul cu adevarat ca nu prin straduinta si nici prin osteneala sa, ci prin acoperamantul si ajutorul lui Dumnezeu se izbaveste de boala aceasta si se ridica la inaltimea curatiei. Biruinta deplina asupra acestei patimi este mai presus de fire si are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.
De aceea ne invata Sfantul Ioan Scararul: "Cel ce a alungat cainele acesta (diavolul desfranarii) cu rugaciunea se aseamana celui ce se lupta cu un leu. Dar cel ce il infrange pe acesta cu impotrivirea in cuvant se aseamana celui ce-si urmareste pe dusmanul lui. (impotrivirea prin cuvant este contrazicerea lui, dar acest lucru se poate face numai daca se va smeri cineva mai intai pe sine prin rugaciune.) Iar cel ce a nimicit cu totul navala lui, desi se afla inca in trup, s-a sculat din sicriu". (A inviat duhovniceste, are un trup, dar indumnezeit.) De aceea "Pune inaintea Domnului slabiciunea firii tale, cunoscand neputinta ta, si vei lua darul (harisma n. tr.) nepatimire pe nesimtire".
Cuviosul Paisie Aghioritul ne zice: "Prea Bunul Dumnezeu ne da la fiecare puteri si harisme pe care insa diavolul cauta sa ni le schimbe in rau. Astfel de harisme sunt, spre exemplu, marimea de suflet si sensibilitatea. Pe omul sensibil, diavolul il face adesea sa exagereze lucrurile, ca sa nu poata trece peste o greutate sau daca reuseste sa lucreze putin, iar apoi renunta, il face sa deznadajduiasca, sa se chinuie si in cele din urma sa se epuizeze.
In schimb, daca crestinul ar spori duhovniceste, sensibilitatea cu care s-a nascut va deveni cereasca. Dar daca o lasa s-o exploateze diavolul, crestinul se va pierde in pacate din ce in ce mai mari. Pentru ca daca crestinul nu-si sporeste harismele sale, atunci le va exploata spre rau diavolul. Si in loc sa fie recunoscator lui Dumnezeu, le va spori spre pierzarea sa".
Astfel crestinul care are o mare sensibilitate poate sa sporeasca aceasta harisma prin traire duhovniceasca, ajungand sa aiba bucurii ceresti si pacea duhovniceasca a sufletului. Diavolul, insa, se va stradui sa-l canalizeze spre senzualitate (lacomia pantecelui, pacate trupesti si impotriva firi etc).
Un exemplu concludent in aceasa privinta este Cuvioasa Maria Egipteanca , care de la varsta de 12 ani ducea o viata desfranata si, dupa cum marturisea, nu o facea pentru bani. Apoi, cu ajutorul harului dumnezeiesc si prin nevointa crestina a ajuns la o inalta vietuire duhovniceasca, iar la sfarsitul vietii sale pamantesti, Dumnezeu a asezat-o in ceata sfintilor. Din aceasta viata pilduitoare aflam ca cei care au o mare sensibilitate si diavolul i-a impins sa traiasca in mari pacate, prin pocainta si cu ajutorul harului dumnezeiesc pot ajunge la o inalta vietuire duhovniceasca.
"Vindecarea de patima desfranarii presupune, asadar, paza inimii si a mintii, prin trezvie duhovniceasca si discernamant spiritual, respingerea gandurilor, amintirilor si a fanteziilor de aceasta natura, lectura duhovniceasca, ascultarea de un parinte duhovnicesc si marturisirea tuturor gandurilor noastre lui, paza trupului si a simturilor, fuga de ispita si de ocazia de pacat, fecioria sau casatoria si disciplina conjugala".

[cristiboss56]

„Că se va lua pacea de pe pământ şi se vor omorâ oamenii unii pe alţii.” Iar noi ne mirăm de multe ori şi spunem aşa: "Cum domnule? Şi spitale, biserici, icoane, slujbe, preoţi şi creştini.. Şi cu toate astea, de ce domină răul?" Domină răul pentru că noi suntem traditionalişti şi formalişti, nu credincioşi! De ce Dumnezeu nu face minuni să oprească răul pe pământ când ar putea să facă, pentru că îi stă în măsură să facă acest lucru? Nu-i convins de trăirea noastră şi de rugăciunea noastră!
Şi aşa, vine bătaia lui Dumnezeu.
Deocamdată, noi creştinii n-am demonstrat că suntem într-o legătura directă cu Dumnezeu. Şi aceasta este prima problemă pe care trebuie să ne-o punem, la modul cel mai acut.
De ce Dumnezeu nu face minuni să oprească răul pe pământ? Când ar putea să facă acest lucru! Pentru că noi încă suntem acei creştini de catifea, care dacă am postit trei zile, şi ne-am împărtăşit, şi ne-am mai şi rugat seara un sfert de oră, credem că am făcut totul.
Predica integrala: - https://www.youtube.com/watch?v=EcLVAFS6j-E

[cristiboss56]

"Adună omul comori și nu știe cui le strânge pe ele."Așa spune în Psalmi! Pentru că în clipa în care închidem ochii... are Ioan Iacob o poezie excelentă: "Prietenia cea cu lumea Te lasă singur la mormânt Şi numai "faptele credinţei" Tovarăşi - mai departe - sunt...Când ajungi lângă mormânt, Prietenia cea cu lumea.. Este ca pleava ce se împrăștie de vânt!"
"- Părinte, tatăl meu a murit și a ascuns o sumă mare de bani, dar pentru că nu avea încredere în noi, nu ne-a spus unde e!" Atâta timp, cât el a pus comoara și inima la loc ascuns, cine poate lucra acolo decât diavolul? Pentru că în momentul în care tu ți-ai legat inima de avere nu ți-ai mai legat-o de Dumnezeu! Este și un proverb turcesc:"Ce-i de haram, de haram se duce." Adică, dacă tu n-ai muncit pentru banul acela, poate să-ți lase tac-tu avere... că tu tot o s-o faci praf! Pentru că n-ai transpirat și n-ai asudat pentru ea. "Banii strângătorului, în mâna risipitorului!". Și pe lângă toate aceste proverbe populare vă mai aduc aminte de a 14-a din muncile iadului. O știu de la Părintele Cleopa, o spunea pe vremea când veneau oamenii cu atocarul la el, este legată de părinți și de copii! Când va fi judecata de obște, vor sta părinții și copiii spate în spate, și vor spune: "Blestemați să fiți părinți, că ne-ați dat pe cele trecătoare și nu ne-ați dat pe cele spirituale!" Și părinții vor zice: "Blestemați să fiți voi.. că pentru grija voastră am uitat de cele spirituale!" Ce face omul? Cum prinde un serviciu bun, să facă băiatului casă, să strângă pentru fată zestre să ia mașină nepotului. Și când îl ia moartea, nu a avut timp să se spovedească! Spune omul în contact cu preotul (ei.. s-ar putea scrie multe cărți, nu SF-uri cu Harry Potter)
- Părinte, dacă ați ști ce inimă bună avea?
- Da a fost vreodată la biserică?
- Părinte, n-avea timp părinte! Noi am avut o afacere, trebuia să stam și duminica și de sărbători, n-am avut treabă cu Dumnezeu!
- Dar s-a spovedit vreodată?
- Avea el de gând.. să se ducă odată, dar n-a ajuns! Nu!
- Dar se ruga vreodată?
- Părinte, știa Tataăl Nostru, dar nu pot să spun eu că-l spunea!
- Credincios om, eu dacă aș fi Dumnezeu, i-as face o bucată de Rai separat! Dar știi cine sunt paznicii acelui Rai? Tot diavolii! Pentru că este scris clar în carțile sfinte: Cine nu are Biserica de Mamă , nu-L are pe Dumnezeu de Tată!
La contactul despărțirii lumii de om!
"- Vai... da ce aspru a fost Dumnezeu, da cum nu s-a gândit.. să ia mama de la copii, da cum nu s-a gândit că e așa de tânără și în floarea vârstei!"
Mare poznă și cu Dumnezeu, dacă nu a fost demult la reciclare, la vreo facultate de perfecționare profesională în vederea actualizării cunoștințelor, să-și revizuiască atitudinea "pisihologica" și "pisihatrică" ale lumii moderne.. începe să ia decizii din astea negândite! E puțin fundamentalist! Nu întreabă de ce-l ia pe ăla și nimeni nu îndrăznește sî-i dea telefon și să întrebe: "Doamne, de ce greșești?" De ce? Pentru că nimeni nu-i știe numărul! Întâlnirea cu Dumnezeu se face în rugăciune nu în figurație!
Predica integrală: - https://www.youtube.com/watch?v=ih11krfH8Gk

[cristiboss56]

Pacatul se săvârşeşte în suflet şi îl face bolnav de-a dreptul; însă dacă trupul îşi trage viaţa de la suflet, fireşte că un suflet bolnav nu poate oferi trupului o viaţă sănătoasă.

Singur faptul că păcatul aduce după sine întuneric sufletesc şi urât are o înrâurire nesănătoasă asupra sângelui, care este temeiul sănătăţii trupeşti; dar dacă stai să te gândeşti că el ne desparte de Dumnezeu, Care este Izvorul vieţii, şi îl pune pe om în potrivnicie faţă de toate legile care lucrează atât în el, cât şi în natură, te vei minuna cum de rămâne viu păcătosul după ce a păcătuit.

Pricina este numai mila lui Dumnezeu, care aşteaptă pocăinţa şi întoarcerea lui. Prin urmare, bolnavul este dator, mai înainte de orice, să se grăbească a se curăţi de păcat şi să se împace în conştiinţa sa cu Dumnezeu.

Acest lucru netezeşte şi drumul lucrării binefăcătoare a medicamentelor. Am auzit că era un doctor de seamă care nu se apuca de tratament până ce bolnavul nu se spovedea şi nu se împărtăşea cu Sfintele Taine; şi cu cât era mai anevoie de vindecat boala, cu atât cerea mai stăruitor acest lucru.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul )

[cristiboss56]

Cea mai mare boală: gândurile de-a stânga

– Părinte, mă neliniştesc atunci când am de rezol*vat o problemă, încât nici nu pot dormi.

– Problema ta sufletească sunt gândurile cele mul*te. Dacă nu ai avea aceste gânduri de multe feluri, ai putea da mult mai mult şi în ascultarea ta, şi în nevointele tale duhovniceşti. Ascultă un mod de a evita gândurile cele multe. Când îti vine în minte o treabă pe care va trebui, de pildă, să o faci mâine, să-i spui gândului: „Treaba aceasta nu este pentru astăzi; mă voi gândi la ea mâine“. De asemenea, când trebuie să hotărăşti într-o problemă, nu te chinui cu gândul să afli ceea ce este mai bun şi să amâni mereu.

Alege ceva şi mergi înainte. Lasă după aceea pe Dumnezeu să Se îngrijească de celelalte. Sileşte-te să eviţi scolasticismul, ca să nu-ţi ameţeşti mintea. Să faci ceea ce poţi, cu mărime de suflet, să te mişti simplu şi cu multă încredere în Dumnezeu. Atunci când îi încredinţăm lui Dumnezeu viitorul şi nădejdile noastre, îl obligăm într-un anume fel să ne ajute. Prin gândurile cele multe şi un om sănătos se netrebniceşte. Unul care suferă este îndreptăţit să le aibă dacă se mâhneşte. Insă cel care, fiind sănătos, se ameţeşte şi suferă din partea gândurilor de-a stânga, unul ca acesta este bun de legat. Să fie sănătos şi totuşi să fie chi*nuit de gândurile lui?!

In vremea noastră, cea mai mare boală se dato*rează gândurilor deşarte ale oamenilor lumeşti. Oamenii le pot avea pe toate în afară de gândurile bune. Dar se chinuiesc pentru că nu înfruntă lucrurile duhovniceşte. De pildă, cineva porneşte ca să meargă undeva, dar motorul maşinii lui păţeşte ceva şi întârzie puţin la destinaţie. Dacă are gândul cel bun, va spune: „Se vede că Bunul Dumnezeu a rânduit să apară piedi*ca aceasta; altfel poate că aş fi păţit vreun accident, dacă n-aş fi avut această întârziere. Cum să-Ţi mulţumesc, Dumnezeul meu, pentru aceasta?“, şi-L slăveşte pe Dumnezeu. Dar dacă nu are gândul cel bun, nu va înfrunta situaţia duhovniceşte, se va supăra pe Dumnezeu şi va huli: “Iată, am întârziat! Aş fi putut merge mai repede! Ce lucru anapoda! Uf, ce Dumnezeu...”. Atunci când omul primeşte cele ce i se întâmplă cu gând de-a dreapta, se ajută. In timp ce dacă lucrează în partea stângă se chinuieşte, se topeşte, se zăpăceşte.

Odată, cu mai mulţi ani în urmă, ca să mergem de la Uranopolis la Salonic am intrat într-un camion ce avea bănci de lemn. Inăuntru erau claie peste grămadă valize, porto*cale, peşte, lădiţe ce miroseau a peşte, copiii de la Atoniadă[6] – dintre care unii stăteau pe bănci, iar alţii in picioare – călugări, mireni… Un mirean a venit şi s-a aşezat lângă mine. Era şi gras şi, deoarece era cam înghesuit, a început să strige: “Ce condiţii sunt acestea!...”. Mai încolo era un monah care, sărmanul, era acoperit până sus de lădiţe; numai capul îi rămăsese afară. Şi aşa cum mergea camionul, clătinându-se – căci drumul era de ţară şi stricat – lăditele stivuite cădeau, şi el, sărmanul, încerca să le arunce la dreap*ta şi la stânga cu mâinile ca să nu-l lovească în cap. Iar celălalt striga pentru că stătea puţin înghesuit. “Nu-l vezi pe acela cum stă, îi spun, şi tot tu strigi?“. Şi-l întreb şi pe monah: “Cum te simţi, Părinte?“. Iar acela îmi răspunde zâmbind: “Părinte, mai bine este aici decât în iad!“. Unul se chinuia, deşi stătea pe bancă, iar celălalt se bucura, cu toate că lăditele erau gata să-l acopere. Şi am avut două ore de mers. Nu era aproape. Mintea mireanului s-a întors la confortul ce l-ar fi avut dacă ar fi mers cu autobuzul şi astfel era aproape să se sufoce, în timp ce monahul se gândea la mâhnirea ce ar fi avut-o dacă s-ar fi aflat în iad şi ast*fel simţea bucurie. Se gândea: “Peste două ore vom ajunge şi vom cobori, în timp ce sărmanii din iad se chinuiesc veşnic. Apoi acolo nu sunt lădite, lume etc, ci este iad. Slavă Ţie, Dumnezeule, că sunt mai bine aici“.

– Părinte, cui se datorează deosebirea de încre*dere, de pildă, a doi ucenici fată de stareţul lor?

– Gândului. Se poate ca cineva să aibă gând stricat pentru orice şi pentru oricine. Dacă omul nu are gând bun şi nu se scoate pe sine din acţiunile sale – adică dacă acţionează numai din interes – nu poate fi ajutat de nici un sfânt. Nu un stareţ sfânt sau o stareţă sfântă de-ar avea, nu numai de l-ar avea ca stareţ pe Sfântul Antonie, ci chiar pe toţi sfinţii de i-ar avea, nici aşa nu va putea fi ajutat, nici Dumnezeu Insuşi nu va putea ajuta un astfel de om, deşi ar vrea mult. Atunci când cineva se iubeşte pe sine, pe toate le explică precum ii place lui. Şi aşa unii le explică în chip păcătos, alţii precum le place şi încet-încet aceste explicaţii iraţionale ale lor devin fireşti. Şi oricum te-ai purta cu ei se smintesc.

Sunt unii care, dacă le dai putină atenţie, dacă le spui un cuvânt bun, zboară. Dar dacă nu le dai atenţie se mâhnesc mult, apucă extremele, care sunt ale diavolului. Văd, de pildă, o mişcare şi spun: “Da! Aşa este!‘, şi apoi sfârşesc prin a fi siguri că aşa este cum cred ei. Sau văd pe un altul serios şi cred că are ceva cu ei, în vreme ce acela poate fi serios pentru că îl pre*ocupă ceva. Cu câteva zile mai înainte, a venit la mine cineva şi mi-a spus: “De ce cutare îmi vorbea mai demult şi acum nu-mi mai vorbeşte? I-am făcut şi o observaţie, nu cumva din pricina aceasta?“. “Ascultă, îi spun, se poate să te fi văzut, dar să nu fi luat aminte la tine, sau să fi avut vreun bolnav şi să fi fost îngrijo*rat că trebuie să caute un medic, sau să afle valută ca să meargă în străinătate etc“. Şi într-adevăr acela avea pe cineva bolnav, avea o mulţime de griji, iar acesta avea pretenţia să stea şi să-i vorbească, şi pentru aceasta împletea o grămadă de gânduri.