Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Unde este Dumnezeu acolo toate sunt bune, unde nu este Dumnezeu, acolo toate sunt rele. Omul acela cu care este Dumnezeu, acela face numai bine si cu el este tot binele, iar acel om cu care nu este Dumnezeu, acela face numai rau si cu el este tot raul. Daca Dumnezeu este cu noi, nimeni nu este impotriva noastra, dar daca Dumnezeu nu este cu noi, toti dusmanii se ridica impotriva noastra si ne biruiesc pe noi; daca Dumnezeu este cu noi, atunci si panza de paianjen va fi pentru noi zid de piatra, dar daca Dumnezeu nu este cu noi, atunci si zidurile de piatra vor fi pentru noi panza de paianjen si nu ne vor apara. Celui ce este cu Dumnezeu, aceluia totul ii este bun, iar celui ce este fara Dumnezeu, aceluia totul ii este rau.
Asadar cu cine este Dumnezeu si cu cine nu este? La aceasta intrebare poate raspunde orisicine cu usurinta. Cu cel ce este virtuos, facator de bine, cu acela este Dumnezeu, iar cel ce face rau, il manie pe Dumnezeu si cu acela El nu este. Deci cu omul bun este Dumnezeu, iar cu cel rau El nu este.
Inca o data voi spune: acolo unde nu este Dum*nezeu de fata, unde oamenii nu-L au pe Dumnezeu de-a pururi inaintea ochilor lor, acolo numai trai dracesc si porcesc este cu putinta, iar sfarsitul unui asemenea trai este inecul, inecul nu in apele cele de rand si firesti, ci in raul cel de foc.
Oarecand maniindu-se, Faraon nu a vrut sa dea ascultare lui Dumnezeu - facandu-se asemenea diavolului - si nu a vrut sa-i slobozeasca pe israeliteni; si care i-a fost sfarsitul? A pierit cu toata puterea sa in Marea Rosie in chip vazut, iar in chip nevazut cu sufletul in iad (Iesire 14, 26-28).
S-au dat sodomitenii unui trai porcesc, si-au iesit din minti din turbarea spurcatelor pacate trupesti, si ce li s-a intamplat? Li s-a pogorat asupra-le inecul, asemenea porcilor gadarenilor (Matei 8, 32; Marcu 5, 13; Luca 8, 33), iar inecul a fost unul cumplit, caci s-au inecat cu trup si suflet in vapaia flacarilor de foc, trimisa asupra lor din Cer (Facere 19, 24-25).
Dar ar putea spune cineva: Ce suparare are Hristos de-si va spurca cineva trupul cu pacatul desfranarii? Cu adevarat mare-I este supararea, caci trupul crestinului, sfintit prin Taina Sfantului Botez apartine nu lui, ci lui Hristos, dupa marturia Sfintei Scripturi: "Iar voi sunteti trupul lui Hristos si madulare (fiecare) in parte" (1 Corinteni 12, 27). Si iarasi: "Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti ai vostri?" (1 Corinteni 6, 19); "Nu cu lucruri stricacioase, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din viata voastra desarta, lasata de la parinti, ci cu scumpul sange al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat si neprihanit" (1 Petru 1, 18-19). Ia aminte crestine, capul din care izvorasc cugetele cele trupesti nu este al tau, ci al lui Hristos, si nu ai voie sa gandesti rautati cu capul ce este al lui Hristos. Picioarele cu care mergi la faradelegi nu sunt ale tale, ci ale lui Hristos, si nu ai voie sa pornesti cu picioarele lui Hristos catre faradelegi. Mainile cu care savarsesti lucrurile spurcate nu sunt ale tale, ci ale lui Hristos si nu-ti este ingaduit sa lucrezi marsavii cu mainile lui Hristos. Tot trupul tau nu este al tau, ci al Domnului Hristos, si de aceea nu ai voie ca trupul lui Hristos sa-l pangaresti cu infaptuirea patimilor trupesti, caci trupul este templu al lui Dumnezeu, dupa cuvantul Apos*tolului Pavel: "Pentru ca sfant este templul lui Dumnezeu, care sunteti voi" (1 Corinteni 3, 17).
Deci, sa avem intotdeauna in fata ochilor pe Dum*nezeu si sa avem frica de El. Frica de Dumnezeu ne va pazi de pacat!
Sfantul Dimitrie al Rostovului

[cristiboss56]

DECALOGUL POSTULUI MÂNTUITOR
• Nu ţine ură, vrăjmăşie sau invidie. Calcă-ţi pe inimă, mergi şi te împacă cu toată lumea, şi mai ales cu cei cărora le-ai greşit. Iartă din toată inima ta, pentru ca şi Dumnezeu să te ierte pe tine.
• Spovedeşte-te cât mai grabnic la preotul tău duhovnic şi nu-l schimba. Mărturiseşte toate greşelile şi patimile, gândurile şi intenţiile rele.
• Nu te certa, nu blestema, nu înjura. Cei care înjură se aseamănă celor care au scuipat faţa Domnului nostru Iisus Hristos în timpul Pătimirii Sale.
• Roagă-te cu smerenie în fiecare zi, dimineaţa, seara şi de câte ori poţi. Roagă-te şi pentru binele duşmanilor, împlinind astfel porunca Domnului, şi El îţi va da pace în suflet, bucurie şi înţelegere duhovnicească.
• Fă milostenie după puterile tale, adică ai milă de alţii, ca şi Hristos să aibă milă de tine. Ajută orfanii, văduvele, săracii, familiile nevoiaşe sau cu mai mulţi copii, fără a-i judeca pentru lipsurile lor.
• Întoarce la credinţă pe cel căzut ori neştiutor, dăruindu-i un sfat bun, o carte de zidire sufletească, o candelă sau o icoană.
• Mergi şi vizitează un bolnav, un suferind, un infirm sau un neputincios. Uşurează suferinţa şi vei putea să auzi şi tu, la Judecată, chemarea Mântuitorului de a moşteni Împărăţia Cerurilor.
• Pomeneşte şi fă milostenie pentru cei adormiţi, după rânduielile Bisericii, în semn de iubire, recunoştinţă şi neuitare faţă de ei.
• Ai grijă să nu te mândreşti cu postul tău şi cu nimic din ceea ce faci bun, ci în fiecare zi să spui: „Slugă netrebnică sunt, pentru că am făcut numai ceea ce eram dator să fac” (Luca 17, 10).
• Postiţi pentru că aţi păcătuit, postiţi pentru a nu mai păcătui, postiţi pentru a primi darurile Duhului Sfânt şi a păstra ceea ce vi s-a dăruit!
Acesta să fie îndemnul: să postim cu folos! Fă din ziua împărtăşirii tale cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos cea mai fericită sărbătoare a vieţii tale, trăind bucuria Învierii.
Din Părintele Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăşi pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 122-124

[cristiboss56]

Care este limita dintre curaj și nesăbuință?
Eu cred că lucrurile astea două nu se intersectează, pentru că pornesc din puncte diferite, cresc din tulpini diferite. Curajul este bun. Hristos spune: „Îndrăzniți”. Curajul este râvna cea bună. Eu știu cum e cu nesăbuința asta? Atunci când noi nu mai avem frică de Dumnezeu, atunci când, după ce L-am înfruntat cu o întrebare, nu ne-am speriat și n-am căzut la pământ cu lacrimi și, în general, nu mai avem lacrimi pentru păcatele noastre și nu ne mai pare că suntem păcătoși, atunci n-avem dreptul să mai îndrăznim la Dumnezeu, trebuie să ne plângem; îndrăzneala cea bună vine numai de la smerenie. Luați seama ca nu cumva să primim în mintea noastră și în gândul nostru [gândul] că noi suntem mai privilegiați decât alții, de a da buzna la Dumnezeu. Noi dăm buzna la Dumnezeu tocmai pentru că ne considerăm mai păcătoși decât alții, suntem atât de deznădăjduiți, încât nu mai vedem nicio ieșire și atunci strigăm: „Doamne, dacă nici acum nu mă mai primești, mor”. Așa-i și spunem. Găsim la Sfinți, foarte simplu.
A venit la Pavel cel simplu cineva să-i scoată dracul; [iar Pavel] s-a cățărat pe o piatră și a zis: „Doamne, nu mă dau jos de pe piatră până nu scoți dracul din omul acesta”. Clar, nu toți avem încă simplitatea asta, dar trebuie să tindem spre ea. Fiți sinceri, pentru că Dumnezeu știe starea noastră adevărată – asta e cel mai important lucru – chiar dacă noi nu I-o spunem. Noi Îl mințim: „Doamne, eu sunt smerit, n-am îndrăzneală să spun așa ceva”, dar apoi spune: „Ce-o dat porunca asta așa de grea? Pe de o parte, ne-a făcut așa frumoși, zice creșteți și vă înmulțiți și apoi… feciorie?”
Spune-I lui Dumnezeu că nu înțelegi și El îți va explica! Cum spune la Isaia și la Psalmi?: „Nu am nevoie de nimic, nici de jertfe, nici de altceva, pune neputințele tale înaintea Mea și cheamă-Mă în ziua necazului tău și Eu te voi izbăvi și tu Mă vei proslăvi”. Te voi izbăvi! Dar care sunt necazurile noastre? Nu că a căzut bomba pe turnurile din America, acesta nu-i necaz, sau că nu știu ce lege sau că nu merge bursa. Necazurile noastre sunt atacul patimilor, dar mai mare decât atacul patimilor este necazul necredinței, când noi nu-L înțelegem pe Dumnezeu.
Țineți minte rugăciunea: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele”? Să putem mărturisi că „nu credem, Doamne, în Tine, nu Te înțeleg, am înțeles numai un pic, dar asta n-am mai înțeles-o, îmi pare că nu-și are locul aici”. Eu vă spun așa, mai simplu, dar chiar și așa puteți să-I spuneți lui Dumnezeu, pentru că El oricum vă vede și știe ce e în inima voastră, El spune că vede inima și rărunchii, ochii noștri, El ne-a zidit și atunci de ce să fim cu prefăcatorie în fața Lui? Așa să îndrăznim la El. Și spune El numai atât pe urmă să facem: să-L proslăvim! Să spunem: „Doamne, slavă Ție, m-ai izbăvit de patima asta, de gândurile astea pe care le aveam față de Tine, gânduri de hulă”. Să recunoaștem gândurile de hulă pentru Maica Domnului, pentru Dumnezeu, pentru Sfinți.
Când ne vin gânduri de hulă despre Maica Domnului, du-te la icoană, nu te rușina și spune: „Maica Domnului, ce sunt gândurile astea la mine? Eu te iubesc pe tine, dar uite ce mi-a venit”. Și Maica Domnului va spune: „Lasă, că noi amândoi știm că nu-i chiar așa”. Plângi și mărturisește-te. Despre Sfinți, când îți vin gânduri din astea și spui: „Sfântul ăsta, Constantin, îmi pare mie, nu e el chiar așa de sfânt… L-au făcut ăștia cu politica”. Du-te la el și-i spune: „Sfinte Constantine, uite ce-mi pare mie, e adevărat?” Și veți simți cum e de fapt. Sau despre Ștefan cel Mare: „Ei, a avut el atâtea femei, foarte bine să fie așa sfânt și eu vreau să fiu așa sfânt!”. Mergeți la el și întrebați-l. Nu, nu-i blasfemie. Încercați să faceți cum fac copiii și o să simțiți după asta în inima voastră pe Ștefan cel Mare. Și să vă spun drept, e sfânt. Și eu am avut gânduri față de el, dar mi s-a descoperit că el e ca David. Întrebați-l. Și asta nu o spune Savatie, acum, după Revoluție, asta o găsiți la toți Părinții.
(Ieromonah Savatie Baștovoi, Despre curaj și libertate în Ortodoxie (două conferințe) și alte întrebări fără rânduială, Editura Sophia, București, 2002)

[cristiboss56]

De mâine începem Sfântul şi Marele Post al Paştilor. Astăzi este Duminica izgonirii lui Adam din Rai. Evanghelia zilei ne vorbeşte despre iertare, post şi milostenie, trei virtuţi alese prin care putem actualiza harul Botezului, sporind în efortul de sensibilizare morală şi înnoire duhovnicească.
Dacă, prin păcat, am căzut din raiul comuniunii cu Dumnezeu, ca oarecând Adam, suntem chemaţi ca, timp de patruzeci de zile, să creştem duhovniceşte până Îl vom întâlni tainic pe Domnul înviat. Acest lucru este posibil, renunţând la plăceri şi lucruri trecătoare şi făcând investiţii în eternitate.
Iubiţi credincioşi,
Despre investiţii vorbeşte Hristos în Evanghelia Sa, când spune: „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci, adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură” (Mt. 6, 19-21).
Probabil, inspirat de aceste cuvinte dumnezeieşti, Stareţul Varsanufie (†1913) grăieşte: „Nu trebuie să ne lipim de cele pământeşti, chiar de ni se vor părea de mare preţ. Aici, pe pământ, toate sunt nesigure. Gândul nostru trebuie să fie aţintit şi pironit în Dumnezeu şi în viaţa veşnică. Toate cele pământeşti vor trece”.
Autorul Ecclesiastului a exprimat bine ce anume se întâmplă cu oamenii care investesc în orice, dar nu în Dumnezeu: „Am cugetat întru inima mea să desfătez trupul meu cu vin. Am început lucrări mari, am zidit case, am sădit vii. Făcut-am grădini şi parcuri şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori. Cumpărat-am robi şi roabe şi am avut feciori născuţi în casă, asemenea şi turme de vite şi oi fără număr. Şi-am fost mare şi am întrecut pe toţi cei ce au trăit înaintea mea în Ierusalim. Şi tot ceea ce doreau ochii mei nu am dat la o parte şi nu am oprit inima mea de la nici o veselie. Apoi, m-am uitat cu luare aminte la toate lucrurile pe care le-au făcut mâinile mele şi la truda cu care m-am trudit ca să le săvârşesc: şi iată, totul este deşertăciune şi vânare de vânt şi fără nici un folos sub soare” (Eccl. 2, 3-11).
Un om, în vârstă de 50 ani, aflându-se pe patul morţii, i-a spus preotului care se afla lângă el: „Părinte, cu zece ani în urmă, Biserica mi-a cerut să predau la o clasă de băieţi, în vârstă de nouă ani, la şcoala duminicală. Le-am spus că sunt prea ocupat şi îngrijorat de afacerile mele. Acum, când mă aflu pe patul morţii, regret că n-am acceptat acea responsabilitate. Dacă acum zece ani mi-aş fi făcut timp să predau acelei clase de zece băieţi, până în această zi mi-aş fi investit viaţa mea în vieţile a o sută de băieţi şi mulţi dintre ei s-ar fi răspândit în întreaga lume, sporind în slujire şi bunătate, ca tineri creştini. Aş fi făcut prin ei o investiţie în timp şi în veşnicie. Acum, trebuie să merg înaintea Stăpânului meu cu mâinile goale”.
Iată că acest om regreta faptul că n-a făcut ceva bun pentru suflet şi pentru slava lui Dumnezeu. El era conştient că nu poate lua cu sine vreun ban sau vreo afacere. Este înspăimântător să ajungi la sfârşitul vieţii cu un asemenea regret de a nu fi făcut o investiţie durabilă!
Când un părinte investeşte în educaţia fiului său, aceasta este o investiţie care depăşeşte viaţa părintelui. Ea se întinde până în momentul morţii fiului şi poate, dincolo de acest moment, la nepoţi precum şi la oamenii ale căror vieţi acel fiu le atinge şi le binecuvintează prin educaţia sa. Dar Iisus, Care este Sfetnicul celei mai mari şi mai bune investiţii din univers, ne vorbeşte despre investiţii care produc beneficii nu pentru o generaţie sau două, ci pentru eternitate.
Auzim adesea oameni care spun: „Nu poţi lua asta cu tine!”. Dar Domnul spune: „Poţi păstra «bogăţia» şi o poţi lua cu tine, transmiţând-o mai departe!”. Mântuitorul Hristos vorbeşte despre două feluri de investiţii: 1) investiţii pe pământ, „unde moliile şi rugina le strică şi unde hoţii le sapă şi le fură” şi 2) investiţii în cer, „unde nici moliile şi nici rugina nu le strică şi unde hoţii nu le sapă şi nu le fură”.
Apoi, El ne spune să fim atenţi unde investim bogăţia, pentru că „unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră!” (cf. Mt. 6, 21). Putem pune inima noastră în locul potrivit, spunea Iisus, plasând bogăţia noastră în locul potrivit, pentru că inima va fi întotdeauna acolo unde este bogăţia noastră. Gheron Iosif (†1959) grăieşte astfel: „Dumnezeu strigă către noi să devenim fii ai Săi, iar noi devenim fii ai întunericului. Pentru puţină miere dăm în schimb toate veacurile. Pentru puţină plăcere renunţăm la Împărăţia lui Dumnezeu. Fericit cel ce a văzut şi a înţeles această rătăcire şi înfrânându-se de la plăcerea acestei puţine mieri, doreşte odihna cea de dincolo”.
Trăind pe pământ, este posibil să facem multe investiţii în viaţă şi să o pierdem pe cea mai mare dintre toate. Este posibil să trăim toată viaţa pentru comori care se vor dovedi a fi gunoi. Dar nu trebuie să fie aşa. Nu trebuie nicidecum să iubim lumea sau lucrurile din lume. Nimic din ceea ce conţine lumea nu valorează cât sufletul tău! „Ce folos va avea un om dacă va câştiga lumea întreagă şi îşi va pierde sufletul său?”, întreabă Domnul. Sufletul nemuritor trebuie să se predea Celui Care este nemuritor.
De aceea, să facem ca cea mai mare investiţie a noastră să fie în Dumnezeul Cel veşnic, în Împărăţia Sa: singurul lucru care va rămâne din toate celelalte, singurul sistem monetar care va fi răspândit în univers când toate celelalte sisteme monetare vor fi nefolositoare. Şi când cauţi Împărăţia eşti răsplătit, căci, aşa cum arată Sfântul Siluan Atonitul, „iubirea lui Hristos este atât de dulce şi face sufletul atât de fericit încât chiar şi o viaţă de prinţ nu l-ar mai putea mulţumi”.
Dumnezeu S-a investit pe Sine în fiecare din noi. Noi suntem investiţia Lui cea mai mare. Îi aparţinem Lui nu numai pentru că El ne-a creat, ci şi pentru că El a plătit un preţ pentru noi. Sfântul Apostol Petru spune că Dumnezeu ne-a răscumpărat pe noi, nu cu aur şi cu argint, ci cu preţiosul sânge al unicului Său Fiu (I Pt. 1, 18-19). Iar Sfântul Apostol Pavel afirmă: „Voi nu sunteţi ai voştri. Aţi fost cumpăraţi cu preţ! De aceea, slăviţi pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru” (I Cor. 6, 19-20).
Aşadar, Domnul are dreptul să ne spună: „Ceea ce sunteţi şi ceea ce aveţi, este al Meu. Toate sunt de la Mine şi pentru Mine. Vă spun cum să le folosiţi, în timp ce le administraţi pentru Mine, pentru câţiva ani ca administratori ai Mei. Vi le-am dat vouă, fiindcă Eu investesc în oameni. Eu iubesc oamenii şi vreau ca ei să fie cu Mine în slava veşnică. Vreau ca şi voi să investiţi în oameni şi să folosiţi cu sfinţenie ceea ce stăpâniţi”.
Sfântul Apostol Pavel, care a făcut el însuşi cea mai mare investiţie dintre toate, dăruindu-şi viaţa în mod plenar lui Hristos, mărturiseşte astfel: „Cele ce îmi erau mie câştig, acestea le-am socotit pentru Hristos pagubă. Ba mai mult: eu pe toate le socotesc că sunt pagubă faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc şi să mă aflu întru El” (Filip. 3, 7-9).
Aceeaşi atitudine se cade să o adopte creştinul, detaşându-se de plăcerile trupeşti, de măriri deşarte, de trai îmbuibat, de lăcomie de avere şi să se pună în slujba lui Dumnezeu şi a semenilor săi. Când ne investim viaţa în ridicarea celor căzuţi, în vizitarea celor obosiţi şi descurajaţi, în hrănirea celor flămânzi, în îmbrăcarea celor goi, noi devenim investitori înţelepţi, aşa cum doreşte Dumnezeu să fim.
Să ne fie limpede că orice am investi sub îndrumarea lui Hristos şi a Împărăţiei Sale nu se va pierde niciodată. O astfel de investiţie va fi răsplătită pururea, dincolo de timp şi spaţiu. Profitul va creşte veşnic. Aceasta înseamnă să te îmbogăţeşti în Dumnezeu (cf. Lc. 12, 21).
Iubiţii mei,
Sosit-a iarăşi Postul cel Mare, un adevărat stadion al înfrânării, un minunat prilej de răstignire duhovnicească. Acum e „vremea potrivită” să ne aducem aminte de valoarea sufletului nostru şi să ne îngrijim de mântuirea lui. Acum e „vremea potrivită” să intrăm prin „uşile pocăinţei” deschise de Postul Mare şi să facem investiţii în eternitate. Acest lucru se poate realiza prin iertare, post şi milostenie, cum arată Evanghelia de astăzi, apoi prin rugăciune, metanii şi citirea Psaltirii.
În acest răstimp, să renunţăm la desfătările pământeşti, să închidem televizorul, care a devenit un idol în casele noastre şi să lăsăm vorbăria deşartă. În acest răstimp, să intrăm mai des în sfânta biserică, să ne spălăm cu lacrimile pocăinţei şi să primim Trupul şi Sângele Domnului, zicând în fiecare zi: „Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină şi mă mântuieşte!”.
Dumnezeu să binecuvinteze începutul Postului Mare şi să ne ajute a-l parcurge cu folos, pentru a ne bucura deplin de darurile Învierii.
Amin.
IPS Irineu Pop-Bistriţeanul

[cristiboss56]

S-a dus cineva la Părintele Cleopa şi a zis:
- Părinte, ce să fac să mă mântuiesc?
- Citeşte Vieţile Sfinţilor din faptele tale!
Şi eu vă recomand, să citiţi Vieţile Sfinţilor din faptele voastre!
"Caută Împărăția lui Dumnezeu şi dreptatea Lui și toate celelalte ți se vor adauga ție!" (Matei 6:33)

"Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta; si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să-L căutăm pe Dumnezeu, cât avem timp! (Sf.Ioan Gură de Aur)
https://www.youtube.com/watch?v=OrqrhebjGpo&t=1062s

[cristiboss56]

Si unde ne vom duce sau unde vom fugi, fraţilor, de la faţa Lui Dumnezeu (Psalmi 138, 7)? Căci dacă urcăm la Cer, Îl vom găsi acolo; iar de vom coborî la iad, El este şi acolo (Psalmi 138, 8); de vom ajunge la capătul mării, nu vom fugi de mâna Lui, ci dreapta Lui va ţine sufletele şi trupurile noastre (Psalmi 138, 9-10).
Neputând, aşadar, să ne împotrivim, fraţilor, sau să fugim de la faţa Domnului (Iona 1, 3), veniţi să ne facem pe noi înşine robi Domnului Dumnezeu, Care pentru noi a luat chip de rob (Filipeni 2, 7) şi a murit pentru noi, veniţi să ne smerim sub mâna Lui cea puternică (I Petru 5, 6), care face să ţâşnească tuturor viaţa cea veşnică şi prin Duhul Sfânt o împărtăşeşte cu bogăţie celor ce o caută pe ea.
(Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze. Scrieri II, Editura Deisis, Sibiu, 2003, p. 29)

[cristiboss56]

Despre buna rânduială a postului – Cuvânt al Sf. Grigorie Palama
Placuta este ochilor nostri privelistea marii linistite, rasfrangand pe intinderea ei netulburata lumina scaparatoare a razelor soarelui in plina stralucire.
Dar si mai desfatator este sa privesti si sa graiesti despre Biserica cea strans unita dupa vointa lui Dumnezeu, izbavita de tulburari si luminata, in chip tainic, de lumina cea dumnezeiasca, desfacandu-si aripile catre stralucirea de dincolo si intinzandu-si in sus mainile, ochii, simtirea, precum si intreaga ei cugetare
. Dupa ce harul Duhului Sfantmi-a harazit astazi aceasta vedere placuta si a ingaduit ca voi toti sa petreceti impreuna noaptea si ziua in templul lui Dumnezeu, nelipsindu-va voua ravna venirii voastre la El, haideti acum sa ajutam, dand putere pomului tainic, rasadit la cumpana apelor Duhului Sfant, si ca si voi prin rugaciunile voastre de dimineata, tot asa si noi, in masura in care ne ingaduie timpul, sa adaugam invataturii de dimineata pe cea de seara, aratand mai lamurit iscusintele prin care vrajmasul mantuirii noastre face ca nu numai postul, dar si rugaciunea noastra sa ramana in tot chipul fara de nici un folos.
Dar noi, fratilor, in vremea postului si a rugaciunii, sa scoatem din sufletul nostru – rogu-va – ceea ce avem impotriva cuiva, fie ca in adevar si pe drept avem, fie ca doar socotim ca avem, si sa fim cu totii oameni evlaviosi, sa gandim mai mult unii despre altii sub indemnul dragostei si al faptelor ce lor bune, graindu-ne de bine, cumpanind in noi in sine si cugetand la cele bune inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, pentru ca sa postim noi cu postul cel aducator de laude si fara de prihana. Iar cererile noastre catre Dumnezeu, cele din vremea postului, sa fie bine primite, si sa-L numim pe El “Tata dupa har, in chip cuvenit, invrednicindu-ne astfel a-l grai cu indrazneala: “Tata, iarta-ne noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”.

[cristiboss56]

Atunci când Dumnezeu S-a pogorât în această lume, Domnul Hristos, El a devenit vizibil pentru noi, oamenii. Dumnezeu S-a făcut văzut. Şi privindu-L, noi, de fapt, îl privim pe Dumnezeul cel Viu. El este Chipul viu al lui Dumnezeu în lume, Icoana lui Dumnezeu în lume (Coloseni 1,15). Şi apărând această Icoană vie a lui Dumnezeu în această lume, Biserica Ortodoxă a reuşit să-l apere pe om, a reuşit să-l apere pe Hristos ca om. El, Dumnezeu fiind, a devenit om, ca să ne transmită nouă, oamenilor, Icoana lui Dumnezeu, Icoana vie a lui Dumnezeu pe care noi am acoperit-o cu tina păcatelor şi a patimilor, am sluţit-o, am zgâriat-o prin toată viaţa noastră întinată. Domnul a coborât în această lume, a devenit om, cum se spune în minunatele cântări şi rugăciuni, ca să înnoiască Chipul Său în om, să înnoiască Icoana sa în om, care a fost pângărită de patimi, pângărită de viciile noastre, stricată de păcatele noastre, încât omul a devenit sluţire a Icoanei lui Dumnezeu. Şi El, pogorându-Se în această lume ca o curată, preacurată Icoană a lui Dumnezeu, ca Dumnezeu, a arătat ce este omul, ce este omul desăvârşit, cum trebuie să fie omul în această lume.
Căci ce înseamnă să fii Icoana lui Dumnezeu, să fii Chipul lui Dumnezeu? Aceasta înseamnă, frate: noi avem minte, iar mintea este chipul voii lui Dumnezeu în noi; avem simţire, avem inimă – aceasta este chipul lui Dumnezeu în noi; vieţuim în această lume – aceasta este chipul vieţuirii dumnezeieşti; suntem ca icoane nemuritoare ale lui Dumnezeu- acesta este chipul nemuririi dumnezeieşti. Şi Dumnezeu ne-a creat asemenea chipului Său, ca să vieţuim în această lume întru El, ca mintea noastră totdeauna să cugete: Ia aminte de unde eşti, tu eşti de la Dumnezeu, să ai gânduri curate, gânduri dumnezeieşti. Atunci voia noastră este sănătoasă şi desăvârşită, când se întoarce către voia lui Dumnezeu, către originea sa. Simţirea noastră este curată, sănătoasă, este dumnezeiască, dacă se călăuzeşte după simţirea dumnezeiască.
În această lume, noi purtăm, de fapt, o luptă neîncetată, o luptă pentru Icoana lui Dumnezeu care Se află în sufletul nostru. Cine o fură de la noi? Toţi iconoclaştii, toţi potrivnicii icoanelor, iar primul iconoclast este păcatul. Păcatul nu îl suportă pe Dumnezeu, nu îl vrea pe Dumnezeu nici în om, nici ea dimprejurul său. Iar în păcat iconoclastul principal este satana, împreună cu îngerii săi, diavolii. Ia aminte cum trăieşti! Ştii cine eşti: măreţia dumnezeiască în această lume. Îţi cunoşti vrednicia, trăieşte potrivit cu ea. Iar pe aceasta întotdeauna o păzeşte numai Domnul Hristos, Sfânta Sa Biserică şi toate sfintele puteri pe care El i le-a dăruit. Iată, Domnul i-a dăruit Bisericii toate mijloacele şi puterile, pentru ca să păstrăm întru noi această măreţie dumnezeiască şi să o sporim până la cea mai înaltă măsură. Ne-a dăruit Sfintele Taine şi sfintele virtuţi. Iată, ce este sfântul post? Sfântul post este curăţirea sufletului, curăţirea icoanei din suflet de noroiul păcatelor, de smogul patimilor, de mâlul viciilor, dacă omul voieşte cu sinceritate să-şi curăţească sufletul înaintea lui Dumnezeu, să curăţească icoana sufletului său care este cu totul mânjită şi cel mai adesea stricată de păcate. Domnul i-a rânduit Sfintei Sale Biserici sfântul post, pentru ca în cursul postului să ne curăţim de orice întinăciune, să curăţim acest chip dumnezeiesc, această icoană a lui Dumnezeu din noi, pe care am pătat-o.
Culmea a toate este atinsă prin Sfânta împărtăşanie. Sfânta împărtăşanie prin care fiecare dintre noi ne împărtăşim – cu Cine? Cu însuşi Domnul Hristos! Căci în Sfânta împărtăşanie fiecare creştin ÎI primeşte pe Dumnezeu întreg, ÎI primeşte pe minunatul Domn Hristos, primeşte întregul Său Adevăr veşnic, întreaga Sa Dreptate veşnică, primeşte întreaga Sa Viaţă veşnică.
De aceea, fratele meu, Sfânta împărtăşanie este cel mai însemnat eveniment în viaţa fiecărui creştin, cel mai important. Prin ea tu primeşti neştirbit nemurirea lui Hristos în sufletul tău, îl primeşti pe El întreg, primeşti Evanghelia Sa întreagă. Ia aminte cum trăieşti, până în ziua de astăzi. Nu sluţi chipul lui Dumnezeu din sufletul tău şi nu-L răni pe Domnul Hristos, Care prin Sfânta împărtăşanie a intrat în sufletul tău. Nu-I împleti prin păcatele tale cunună de spini în jurul capului. Nu-I întina minunatul şi Sfântul Său Chip cu tina păcatelor tale, cu smogul patimilor tale. Ia aminte cum trăieşti! Dacă până astăzi ţi-ai îngăduit orice păcat, fie că ai furat, fie că ai săvârşit adulter, sau ai fost iubitor de argint, sau ai avut gânduri necurate în sufletul tău, osteneşte-te ca pe toate acestea să le respingi. Tu îl săruţi pe Domnul – ce răspundere, ce lucru înfricoşat! Ştii, fiecare nou păcat al tău este o palmă peste Sfântul Sau Chip, fiecare păcat al tău este o lovitură de moarte în icoana vie din sufletul tău. Sinucidere este aceasta. Te-ai împărtăşit, ai devenit purtător de Hristos, te-ai îndreptat, ţi-ai îndreptat viaţa. Nu îngădui în niciun fel ca aceste dorinţe să te ucidă. Gândurile cele rele aduc tulburare: luptă-te împotriva lor, nu te lăsa stăpânit de rău. Biruie răul cu binele! Biruie-1 pe diavol cu ajutorul lui Dumnezeu! Cu Dumnezeu suntem puternici, numai împreună cu Dumnezeu (psalmul 60,12). Altfel, fără El, oamenii sunt molii şi ploşniţe, pe care diavolul le împrăştie cu unghia de la degetul mic. Noi suntem puternici numai împreună cu Domnul Hristos. Şi El stăpâneşte asupra vieţii noastre, asupra întregii vieţi de pe pământ.
Cuvinte despre veşnicie, predici alese, Cuviosul Iustin de la Celie

[cristiboss56]

-Părinte, dacă cineva are o boală grea şi se hotărăşte să se lase cu totul în voia lui Dumnezeu, procedează bine?
-Dacă nu are îndatoriri, face ce vrea. Iar dacă are îndatoriri, lucrul acesta va depinde şi de ceilalţi. Şi eu m-am dus la medic fără voia mea. Iar dacă nu mergeam şi nu făceam acea “simplă consultaţie”, cum mi-a spus medicul, mi s-ar fi blocat cu desăvârşire intestinul. Aşa că aş mai fi băut puţine lichide, după care s-ar fi terminat toate. O “simplă consultaţie”, după care am intrat într-un astfel de ciclu… Tomografii pe de o parte, cardiologul, pe de alta, globulele albe când scad, când cresc, tăieturi, peticiri… şi în cele din urmă ce a ieşit? Aşa cum merg, se vede că voi muri aici.
De obicei noi spunem: “Să ne îngrijim ca bolnavii să fie mai întâi ajutaţi omeneşte, iar în ceea ce nu vor putea fi ajutaţi omeneşte, îi va ajuta Dumnezeu”. Dar nu trebuie să uităm că, pentru ca oamenii care suferă de o boală gravă să fie ajutaţi omeneşte, trec printr-o mare suferinţă, printr-o adevărată mucenicie. Trebuie să facă o mulţime de consultaţii, operaţii, transfuzii, chimioterapii, radioterapii. înţepături pentru transfuzii, înţepături pentru perfuzii… Să i se găurească venele, să-i bage hrană pe nas, să nu poată dormi… Iar toate acestea pentru ca să se facă ceea ce este omeneşte. Ai înţeles? Nu este ceva simplu, ca, de pildă, o rană care a adunat puroi şi trebuie spartă ca să iasă puroiul, după care se tămăduieşte. Ci aici toate acestea sunt o întreagă procedură. De aceea nu trebuie să stăm liniştiţi şi să spunem: “Este în regulă, bolnavu l acesta a ajuns pe mâinile unor medici buni”, ci să avem în vedere că, pentru a fi ajutat bolnavul medical, trebuie să treacă printr – o întreagă suferinţă, iar noi să ne rugăm cu durere pentru el ca să-i dea Hristos răbdare. Şi să-i lumineze pe medici, pentru că ei pot face greşeli, mai ales atunci când nu au smerenie.
Vezi, când se strică casa, stăpânul ei nu poate sta nepăsător. Tot astfel şi stăpânul trupului, sufletul, nu poate sta nepăsător, dacă i se strică casa, adică trupul. Acum încearcă să-l tină pe stăpân în casă cu fier, cu… oţel, cu vitamine A, B, C…, adică să-i ajute pe bolnavi cu ştiinţa, dar nu pot fi ajutaţi toţi în felul acesta, ci, cu ajutorul pe care îl oferă nu fac altceva decât să le pre -lungească viata lor suferindă, sau mai bine zis, să le prelungească durerea. Pentru că nu ajunge numai ştiinţa, ci este trebuinţă şi de credinţă şi rugăciune. Uneori văd şi aici în mănăstire pe surorile care sunt medici că vor să-l ajute pe cel bolnav mai mult cu ştiinţa, decât cu încrederea în Dumnezeu şi cu rugăciunea. Rugăciunea făcută din inimă le va da o diplomă medicală mai înaltă, care le va face să înceteze de a mai folosi ştiinţa omenească. De obicei când se cultivă dragostea cu durere pentru toţi oamenii, atunci lucrează dumnezeieştile puteri, numai să existe smerenie adâncă în suflet, pentru ca acesta să nu se mândrească crezând că aceste puteri sunt ale lui şi astfel să fie nedreptăţit Dumnezeu.
Nu trebuie să uităm însă că Hristos le poate tămădui şi pe cele care nu se pot vindeca de medici, dar trebuie să existe un motiv serios şi creştinul să fie foarte credincios şi foarte dăruit lui Hristos.
-Adică, Părinte, atunci când oamenii suferă, să nu ceară ajutor medical?
-Nu am spus aceasta, copilul meu! Nu spun “nu-i da, de pildă, oxigen”, ca să se sufoce omul. Vreau să spun ce trage bolnavul pentru a fi ajutat omeneşte şi că trebuie să facem rugăciune pentru ca Hristos să-i ajute pe bolnavi şi să nu sufere. Dacă este ceva grav, să-1 rugăm pe Hristos să-1 ia la El cu o mângâiere de a Sa. Căci atunci când Hristos îi mângâie puţin pe oameni pe mână, le dispar toate şi se fac sănătoşi. Iar după aceasta nu mai este nevoie nici de medica mente, nici de alte leacuri. Dacă îi mângâie pe fată este şi mai bine. Iar dacă îi îmbrăţişează, le înmoaie şi inima. Aţi înţeles? Este nevoie însă de mare credinţă. Dacă bolnavul nu are credinţă, nu se va face bine.
Viaţa de familie, Cuviosul Paisie Aghioritul Cuvinte duhovniceşti

[cristiboss56]

Smerenia se naște în inima omului și din mulțimea rugăciunilor
Sfântul Ioan Scărarul arată că „smerenia se naște în inima omului și din mulțimea rugăciunilor, căci cine are trebuință de ajutorul lui Dumnezeu face multe rugăciuni și pe cât le înmulțește, pe atât i se smerește inima sa. Nimeni, rugându-se și cerând, nu va putea să nu se smerească”. Același sfânt spune că smerenia se naște și din cunoștința de sine: „Dreptul ce nu-și cunoaște neputința sa, are lucrările sale pe ascuțișul biciului, nefiind departe de cădere și de leul făcător de stricăciune. Cel ce nu-și cunoaște neputința sa, este lipsit de smerita cugetare” (Cuv. 21).