|
|
|
|
|
#41
04.10.2016, 17:49:29
|
|||
|
|||
Uitarea porumbeilor :-)
Citat:
Eu am intarziat sa uit un ŽŽporumbelŽŽ mai mult de sapte ani. Nu doream sa-l port in suflet, dar el era acolo si a stat acolo pana Dumnezeu mi-a scos altul in cale. Un vultur! Din experienta mea pot sa spun ca Dumnezeu nu se joaca cu zarurile si ca atunci cand iti ia ceva iti da ceva mult mai bun! Trebuie doar sa ai rabdare. In momentul in care o sa ai rabdare si sa hotarasti sa astepti atat timp cat vrea Dumnezeu, atunci apare alta...porumbita! :-) O zi buna! 
|
|
#42
04.10.2016, 22:45:45
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
https://youtu.be/mvZARLkQmLk
|
|
#43
05.10.2016, 02:44:37
|
|||
|
|||
|
.................................................. ..............
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 13.04.2018 at 14:56:51.
|
|
#44
05.10.2016, 04:06:25
|
|||
|
|||
|
Cicatrizarea si doliul sunt procese vii.
Constau in actiuni specifice. Spre deosebire de organism/corp, care "stie" foarte bine cum sa isi desfasoare procesele, sufletul e uneori lipsit de "mestesugul" lor. Dar poate invata! Atunci cand travaliul doliului lipseste sau e defectuos realizat, timpul trece fara folos. Nu timpul rezolva problema, ci modul in care il parcurgem. P.S. Si eu am iubit o fata, candva, asa aproape "mortal"...:) Marea iubire a adolescentei. Iar cand ne-am despartit, nestiind ca sunt in doliu si ca ar trebui sa fac anumite lucruri specifice, m-am complacut in tot felul de neplaceri. Credeam, pesemne, ca prin asta imi arat "iubirea"...:) M-am procopsit, de pilda, cu o serie lunga de atacuri de panica si mi-au trebuit ani buni sa le depistez originea, sensul si rezolvarea. Intr-un sfarsit am reusit sa elaborez o solutie admirabila: am acceptat situatia, resemnificind/intelegind altfel. M-am simtit eliberat. (Nu chiar ca Osho...:)) Partea cea mai proasta e ca neparcurgerea instantelor procesului de doliu poate afecta viitoarea relatie cu o femeie. In multe feluri... De aceea, cunoscatorii recomanda sa nu incepi o alta relatie pana nu te asiguri ca ai lucrat suficient de bine doliul pierderii... P.P.S. In trecut, doliul era treaba comunitatii si mai ales a comunitatii specifice care este Biserica. Astazi chestiunea asta a devenit tot mai mult treaba psihoterapeutilor. Care sunt foarte putini la noi... Nu avem specializarea asta asa cum au, de pilda, francezii sau olandezii. (Ma refer la terapeutii lor, nu la popor...:))
|
|
#45
11.10.2016, 10:24:55
|
|||
|
|||
|
Ioan67, ai vorbit pe limba mea. Si eu am comparat parasirea de catre persoana iubita ca pe o inmormantare. Atat ca mereu sunt sanse sa te revezi cu "mortul". E ca si cum esti bantuit de o fantoma.
Zilele astea "fantoma" a venit pe acasa. Sper sa nu ma intalnesc cu ea, nici macar accidental. E foarte ciudat cum am fost tulburat parca dinainte sa aflu ca e acasa. Dar nu vreau sa fiu supersitios ca o bunica. Multumesc pentru atentie!
|
|
#46
11.10.2016, 10:48:26
|
|||
|
|||
|
Dependentele afective de genul asta sunt produse in baieti care nu au avut o relatie afectiva tocmai satisfactoare cu mamele lor.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau.
|
|
#47
11.10.2016, 11:20:48
|
|||
|
|||
|
Maica-mea e o bijuterie de femeie. Poate m-a prea dadacit, cred. Sunt destul de "mamos". Nu stiu daca ai nimerit-o.
|
|
#48
11.10.2016, 11:22:00
|
|||
|
|||
|
Citat:
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.
|
|
#49
11.10.2016, 11:42:28
|
|||
|
|||
|
Citat:
Implinirea asta afectiva e la fel ca educatia, daca le ai, nu tanjesti dupa ele. Un om care este implinit sau maturizat afectiv nu manifesta o dependenta atat de acuta fata de atentia/dragostea altora, este mai degraba incliant sa daruiasca decat sa ceara, cu atat mai putin sa ceara e la persoane care nu i le pot acorda.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau.
|
|
#50
11.10.2016, 23:18:24
|
|||
|
|||
|
Citat:
De ce iti propun sa faci asta? 1) Pentru a cupla prin cuvinte emotiile "subterane" cu corespondentul lor cognitiv; formularea verbala a unor trairi sporeste controlul asupra lor si le face valoroase - inclusiv in plan artistic (imi amintesc ca iti place sa compui muzica...:)); 2) Pentru a retrai si re-intelege anumite momente semnificative care, probabil, s-au sedimentat ca rani (narcisice, mai intai - lucru foarte neplacut si totodata generator de tot felul de mecanisme de aparare/coping care, uneori, nu sunt bune pe termen lung...); 3) Pentru a reinterpreta si revaloriza anumite aspecte ale relatiei si ale persoanei tale de atunci; 4) Pentru a explora modalitati noi de a te raporta comportamental la persoana iubita; 5) Pentru a face anumite parti din travaliul de doliu, pe care nu le-ai putut purta singur. 6) Pentru a descoperi si apoi pentru a lucra asupra unor abilitati insuficient dezvoltate referitor la dinamica vietii tale emotionale. 7) Pentru a intelege mai nuantat ce ai trait si ce traiesti inca, intr-o atmosfera de securitate, de caldura umana (intelegere compasionala, empatie, consideratie etc.) si de explorare inteligenta - cum este de obicei in relatia de consiliere. Ar mai fi si altele, pe care le poti descoperi impreuna cu consilierul tau. Dar pentru aceasta cred ca, mai intai, e de folos sa constientizezi ca suferinta asta are ceva placut, seducator in ea... Si sa faci un efort oarecare de a nu te mai lasa molesit de narcoza ei...:) Uneori suntem foarte smecheri, inlauntrul nostru, cu noi insine...:) Si ne cam tragem singuri clapa - din pacate. Deci ia-o cu nitica responsabilitate si aminteste-ti ca viata, uite, se scurge usor-usurel... Hai, curaj, mergi la un psi si vezi ce puteti discuta! De asemenea, un duhovnic ti-ar putea recomanda un canon potrivit. Cred ca e de mare folos, Doamne ajuta!
|
|
|
Mod linear
