Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa si Massmedia
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #29  
Vechi 08.05.2019, 22:41:01
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Sfântul Iacob Putneanul va fi cinstit în perioada 14-15 mai 2019, la Mănăstirea Putna, așezământul monahal unde s-a format duhovnicește Mitropolitul Moldovei canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 2016.
Conform programului transmis de Mănăstirea Putna, marți, 14 mai 2019, la ora 9:00, Moaștele Sfântului Iacob Putneanul vor fi așezate spre cinstire în baldachinul amenajat în incinta mănăstirii.
Între orele 18:00 și 22:00 va fi oficiată slujba Privegherii.
Miercuri, la sărbătoarea Sf. Iacob de la Mănăstirea Putna este anunțată prezența Arhiepiscopului Ioachim și a unui grup de aproximativ 1.000 pelerini din Eparhia Romanului și Bacăului.
Liturghia din ziua de cinstire a Sf. Iacob Putneanul, 15 mai, va fi oficiată începând cu ora 09:30.
Tot miercuri, la finalul slujbei va avea loc lansarea DVD-ului „Destin bucovinean. Masacrul românilor de la Fântâna Albă”, realizat de Grupul „Ai lui Ștefan, noi oșteni”.
Miercuri seara, la ora 21:00, Moaștele Sfântului Iacob Putneanul vor fi duse în Paraclisul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” al mănăstirii.
Sfântul Iacob Putneanul
Sfântul Iacob Putneanul a fost Mitropolit al Moldovei în perioada 1750–1760. Sfântul s-a format duhovnicește la Putna de la vârsta de 12 ani și s-a îngrijit de acest așezământ monahal și în vremea păstoririi sale ca Mitropolit al Moldovei.
Sfântul Iacob a tipărit primul abecedar din Moldova, Bucvarul, în 1755, și a înființat prima școală de la sat din Moldova, lângă Mănăstirea Putna, în 1759.
În vremea domniilor fanariote, a intervenit, împreună cu ceilalți ierarhi ai țării, pentru eliminarea unor forme de asuprire (desființarea veciniei în 1749) și a unor biruri împovărătoare (desființarea vădrăritului în 1756), în primul rând a văcăritului (în 1757), legând cu blestem pe domnii țării să nu revină asupra acestora.
A mustrat adesea pe unii conducători din acei ani, din pricina cărora, în cele din urmă, a fost silit să-și lase scaunul mitropolitan în anul 1760, nevrând să îngăduie impunerea din nou a dărilor împovărătoare.
Petrecând ultima parte a vieții la mănăstirea sa de metanie, Sfântul Iacob a continuat actele de ctitorire începute în perioada cât a fost mitropolit în scaun, devenind astfel al doilea mare ctitor al Putnei, întărind-o duhovnicește și material.
Sfântul Iacob și ucenicii săi, Cuvioșii Sila, Paisie și Natan, au fost canonizați în anul 2016, iar Proclamarea canonizării a fost făcută de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu ierarhii Sfântului Sinod în 14 mai 2017, la Mănăstirea Putna.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro mihailt Generalitati 6 14.01.2011 22:11:54
Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere fragmente Stiri, actualitati, anunturi 0 13.09.2010 09:25:35
Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) cristiboss56 Resurse ortodoxe on-line 0 14.06.2010 17:59:31
Am noutati: cred ca stiu cine e NOI mq Generalitati 19 02.09.2009 13:54:01
Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! mihailt Generalitati 3 21.05.2009 21:43:39