![]() |
![]() |
|
|
Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#21
|
|||
|
|||
![]()
" Zis-a cel nebun intru inima sa, nu exista Dumnezeu !..." Este clar ca acest cuvant reprezinta nesabuinta, neinteleptire, numai in aceste sensuri este acest cuvant amintit in Sf.Scriptura.
Si totusi, de ce nu se pomeneste nimic despre bolnavii psihici, care, reprezinta, de altfel, un subiect extrem de delicat si ar fi foarte interesant sa fie abordat din punct de vedere spiritual, religios.
__________________
" Nu suntem prizonierii propriului destin, suntem prizonierii propriei minti " |
#22
|
|||
|
|||
![]()
27. Și ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon și care de multă vreme nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte.
28. Și văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui. 29. Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți ani îl stăpânea, și era legat în lanțuri și în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie. 30. Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulți intraseră în el. 31. Și-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. 32. Și era acolo o turmă mare de porci, care pășteau pe munte. Și L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; și le-a îngăduit. 33. Și, ieșind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe țărm în lac și s-a înecat. 34. Iar păzitorii văzând ce s-a întâmplat, au fugit și au vestit în cetate și prin sate. 35. Și au ieșit să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos, la picioarele lui Iisus și s-au înfricoșat. 36. Și cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. |
#23
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Atunci etichetarea era facuta in functie de vremurile de atunci, insa acum dupa revolutia industriala a medicinii si a igienii personale se numeste boala psihica sau esti sanatos sau esti bolnav(stare care include si termenul arhaic demonizat) |
#24
|
|||
|
|||
![]()
Hm !, suna cam aiurea demonizat si, oricum, in zilele noastre se poate face foarte clar diferenta intre demonizat si bolnav psihic . Se cunoaste despre exorcizari si altele de genul, chiar daca se mai intampla sa se confunde lucrurile intre ele.
Dar, cred, totusi ca termenul de demonizat este mult prea nedrept atribuit bolnavilor psihici...si-atunci nu rezulta decat din primitivismul de atunci.
__________________
" Nu suntem prizonierii propriului destin, suntem prizonierii propriei minti " |
#25
|
|||
|
|||
![]()
Despre demonizat scrie in biblie. Sa fi inspirat Sfantul Duh o lucrare plina de "primitivism"?!? Putin probabil.
|
#26
|
|||
|
|||
![]()
Nu avea cum sa aminteasca de primitivism in acest sens, fiindca era definita ea insasi prin primitivism, avand loc la prezent...nu avea cum sa existe aceasta notiune de invechit, netranspus in viitorul indepartat.
Oricum, mi se pare mult prea nedreapta aceasta adresare fata de oamenii bolnavi psihici, de parca sufletul lor nu ar avea importanta, nu ar avea aceiasi valoare ca si al celorlalti, prezentandu-se prin termenul demonic. Aberant ! Foarte aberant ! Dar, nu mai conteaza...
__________________
" Nu suntem prizonierii propriului destin, suntem prizonierii propriei minti " |
#27
|
|||
|
|||
![]()
Demonizatii? ..Mda! Se face astazi foarte clar diferenta intre demoizati si bolnavi psihici.. asa de clar in cat profesorii psihiatri nu pot face distinctia. Ce e demonizatul?> un bolnav clasic de schizofrenie cu mici influente de dementa si cretinism. In rest.. totul e foarte clar , nu?
Dar, ce te faci cand leviteaza? .. ce te faci cand pe sute de voci cer.. diferite lucruri? .. ce te faci? .. Schizofrenicii nu au ridicat nici macar .. praful de langa patul lor. Toti , sau multi vor spune: "iarasi bancuri.. da' bai! ..hai.. ai dovezi?".. "Da' bai..n-am!".. ma pisam.. pe mine cand am vazut treburi dintr-astea, ma ..scuzati ca n-am fugit imediat la magazinul din coltzul strazii sa-mi cumpar o camera video!.. chiar va rog sa ma iertati! Ceea ce am vazut eu ..ma face sa-mi pun intrebari doar in acest sens: DUMNEZEU.. de ce lasa sa se intample lucruri de astea? ..De ce-l lasa pe cel intunecat sa-si faca metehne de genul asta?.. evident ca nu ar fi trebuit sa-mi un intrebarea asta! .. |
#28
|
||||
|
||||
![]()
MOS ILIE
Bărbatul acesta era cunoscut în tot orasul. Unii îl socoteau nebun, altii aveau dubii serioase în această privintă. Toti cădeau însă de acord că era un om „foarte citit“. Impresionati de strălucitele sale răspunsuri si explicatii, multi dintre concitadini exclamau: „A înnebunit de la prea multă carte!“. Circulau pe seama sa istorii ciudate, care stârneau curiozitatea multora. Se încetătenise chiar bănuiala că era sfânt. Locuia la poalele muntelui, lângă ultimele case ale orasului. Nu avea un adăpost propriu-zis, după cum nu avea nimic al său în afară de zdrentele pe care le purta atât vara cât si iarna. Dormea pe pământ. Mânca orice i se dădea. Cea mai mare parte a timpului si-o petrecea în deplină singurătate. Eu mi-1 amintesc încă de pe vremea când eram copil. încovoiat de spate, se târa încet-încet, ca un melc. Copiii îl iubeau si intrau chiar în vorbă cu el. Cândva, în primele clase primare, l-am întâlnit pe drum mergând invers, cu spatele înainte, precum obisnuia adesea. încă de pe atunci era cocosat. - Mos Ilie, de ce mergi invers? l-am întrebat. - Pentru că mă ispiteste Diavolul si nu vreau să-1 văd, mi-a răspuns. Uite, e acolo, nu-1 vezi? - si mi-a arătat un punct anume. M-am uitat către locul pe care mi-1 indicase, am simtit un fior de teamă, însă n-am văzut nimic. - Nu-1 vezi? a întrebat din nou. - Nu! am răspuns si m-am îndepărtat speriat. Ani de zile mai târziu, pe când eram la gimnaziu, niste colegi mai slabi la învătătură au iesit foarte bucurosi din sala în care tocmai dădusem teza la fizică. Strigau plini de bucurie. Trecuseră cu succes ceea ce se anuntase a fi pentru ei o mare încercare. Povesteau cum, în ajun, Mos Ilie le spusese subiectele care urmau să le fie date la două dintre teze. Nu-i credeam, însă ei se jurau cu emfază, relatând în detaliu convorbirea pe care o purtaseră cu bătrânul. Au început de atunci să-1 viziteze multi copii dornici de a li se dezvălui subiectele la diverse materii. Pe acestia însă, Mos Ilie îi îndemna să învete temeinic si, dacă insistau în continuare, îi trimitea la icoana Maicii Domnului să se roage pentru ajutor. In general, se istoriseau multe întâmplări iesite din comun despre Mos Ilie. Existau însă si multe amănunte neclare, de natură să nască îndoieli, întrucât bătrânul îsi împăna conversatiile cu multe cuvinte lipsite de sens ori greu de înteles. însă, în ciuda tuturor controverselor, exista un număr însemnat de oameni inteligenti si cultivati care mergeau regulat să discute cu el. Eu cunoscusem două situatii ale unor prieteni care atestau cu tărie că Mos Ilie îi ajutase cu sfaturile pe care le strecurase printre cuvintele sale „nebunesti“, referindu-se la niste subiecte si probleme personale pe care ei nici măcar nu apucaseră încă să i le dezvăluie. Unul dintre acestia chiar ne asigura că fiica sa cea mică, pe atunci elevă la scoala primară, devenise învătătoare exact în circumstantele pe care le prezisese Mos Ilie cu multi ani înainte. La fel se întâmplase si cu o problemă intimă a familiei lor, care după ani de zile a avut deznodământul prevăzut cu precizie de către bătrânul hoinar. Modul său de viată îmi amintea de sfintii „nebuni pentru Hristos“, care renuntau la absolut toate avutiile pământesti si cutreierau din loc în loc, supunându-se unor mari privatiuni si simulând în public prostia si nebunia, pentru a cunoaste toate treptele umilintei si ale înstrăinării. Era o formă de asceză asumată de un număr foarte restrâns de persoane, tocmai întrucât cerea totală lepădare de sine si presupunea deja existenta unor foarte solide temelii duhovnicesti. Aveam să-1 întâlnesc din nou pe Mos Ilie într-o mică magazie, cu putin înainte de a pleca în India. Mi-a povestit atunci multe lucruri din viata sa. Fusese secretar într-un sat, înainte de 1940. Odată, pe câmp, mergând dintr-un sat în altul, l-au atacat câinii. A fost nevoit să se urce într-un copac. Toată noaptea s-a rugat acolo si a cântat imnuri către Maica Domnului. I-a compus el însusi o cântare frumoasă, pe care mi-a psalmodiat-o. Pe timpul ocupatiei a stat în oras. într-una din zile, si-a părăsit sălasul improvizat pentru a rezolva niste treburi. Drumul pe care îl avea de străbătut trecea pe la marginea orasului, pe lângă munte. Acolo i s-a arătat însăsi Preasfânta Fecioară. A rămas încremenit de uimire, între timp, englezii bombardaseră orasul, în încercarea de a lovi gara unde se adăpostiseră multi germani. După bombardament, Mos Ilie si-a continuat drumul si a ajuns la clădirea unde avea treabă. Insă nu mai exista acolo nimic altceva decât o groapă imensă. Clădirea fusese distrusă de bombardament. Dacă nu l-ar fi întârziat Preacurata, ar fi fost ucis... In locul unde i s-a arătat Maica Domnului, a zidit o bisericută pe care a numit-o „Preasfânta Milostivă“. Lângă această bisericută alesese să-si ducă mai departe traiul. Mi-a povestit apoi despre călătoria pe care o făcuse demult în Sfântul Munte. De-a lungul conversatiei noastre, îsi lua deseori răgazuri în care rostea rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă“. Mi-a trecut atunci prin minte să exersez si eu tehnicile pe care le deprinsesem în urmă cu câteva luni la cursurile de Mind Control. M-am convins însă cu stupefactie că nu puteam lucra practic nimic în preajma lui. Nu se întâmpla absolut nimic. - Să nu te duci în India, mi-a spus. Acolo au să te mănânce ca pe o legumă. I-am vorbit despre părintele Paisie. Desi nu iesise vreodată din oras, a arătat că-1 cunoaste bine. - O, acesta ne-a întrecut pe toti cu mult! Să-i spui să facă si pentru mine o rugăciune. Să-mi trimită si un sirag de mătănii. Am petrecut împreună cu el vreme de trei ore, răstimp în care m-a învătat multe lucruri despre ceea ce înseamnă o adevărată vietuire crestină. Nu l-am ascultat, însă, si am plecat în India. Iată împrejurările în care l-am întâlnit din nou, imediat după „operatia“ bătrânului Paisie: Mos Ilie străluceste In dimineata următoare „operatiei“ pe care mi-a făcut-o părintele, m-am trezit într-o stare aproape paradisiacă. Binecuvântarea bătrânului era încă asupra mea. Mă simteam minunat, plin de pace si de iubire pentru întreaga făptură. M-am sculat cu intentia de a merge într-o plimbare pe munte. L-am întâlnit în stradă pe Mos Ilie - „cel mai mic om al orasului“, asa cum obisnuia să se autointituleze. Zdrentăros, cu părul si barba lungi si murdare, gârbovit, asezat pe bordura unui trotuar, aprinsese focul într-o tinichea. Copiii îsi părăsiseră jocul si îl înconjuraseră. Le vorbea cu capul plecat, aruncându-le când si când câte o privire. Plin de uimire, l-am văzut învăluit într-o lumină imaterială. O lumină asemănătoare celei pe care o răspândea bătrânul Paisie, doar că era mai mică în dimensiune si intensitate. Strălucitoare, translucidă, suavă, emanând bucurie. Era harul care se revărsa din el si îi atrăgea ca un magnet pe copii. Mi se confirma definitiv că Mos Ilie era un om duhovnicesc, care îsi ascundea marea lucrare lăuntrică sub acoperământul nebuniei, spre a fugi de laudele si cinstirea oamenilor, de slava desartă; îl iubea pe Dumnezeu într-o asemenea măsură încât renuntase de bună voie la toate desfătările acestei lumi. M-am apropiat de el cu bucurie si cu familiaritatea pe care mi-o inspira harul. - Sănătate, Mos Ilie! i-am strigat. Si-a ridicat surprins capul. A recunoscut într-o clipită binecuvântarea bătrânului Paisie care era asupra mea si m-a privit cu intensitate si nedumerire. - Părintele Paisie m-a făcut astfel, ieri seară, i-am spus. - Da! Acesta ne întrece pe toti. Am stat apoi putin de vorbă. La un moment dat i-am zis: - Mos Ilie, te văd strălucind. Izvorăste o lumină dinlăuntrul tău. N-a spus nimic. Si-a plecat capul stânjenit, rusinat. La scurt timp ne-am despărtit, si mi-am continuat plimbarea. http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-...8-mos-ilie.htm
__________________
Doamne ajuta! |
#29
|
||||
|
||||
![]()
După întâlnirea cu Mos Ilie, am pornit asadar într-o plimbare pe munte. întreaga mea raportare la realitatea înconjurătoare suferise modificări substantiale ca urmare a darului primit de la bătrânul Paisie. Brusc, lumea mi-a părut mai vie. Relatia mea cu făpturile lui Dumnezeu devenise mai profundă, mai sinceră, mai sensibilă. Mă bucura tovărăsia lor! întelegeam modul lor de viată; copacii, animalele, păsările, chiar si cea mai neînsemnată plantă, toate mi se dezvăluiau cu adevărat ca fiind vii. Era o experientă nemijlocită, iar nu o simplă asumptie mentală.
Le vorbeam, le mângâiam, le iubeam. Le percepeam ca pe niste tovarăsi de viată. Eram întru totul fericit. Mintea îmi era extrem de limpede si linistită. Devenisem capabil să deslusesc toate intentiile si imboldurile lăuntrice ale animalelor. Trăiam o negrăită pace, frumusete, iubire. Aceasta era viata cea adevărată, liantul autentic al omului cu lumea. Astfel va fi fost în Rai! Am realizat atunci în ce orbire îmi petrecusem viata până în clipa aceea. „Astfel trebuie că este bătrânul în fiecare zi“, m-am gândit. Mi-am amintit de întâmplările pe care mi le istorisise. „Pe când eram la Stomiu, la mănăstirea de lângă Konita, au venit doi ursi în locul unde aruncam gunoaiele. Erau flămânde sărmanele animale. Am coborât si le-am dat pâine. Vezi, animalele înteleg felul în care se apropie cineva de ele: dacă vrea să le facă rău sau dacă se apropie din iubire. Si cel mai sălbatic animal, dacă te apropii de el cu iubire adevărată, n-o să te necăjească.“ Si-a întins mâna si a chemat o păsărică cu gâtul rosu care se afla în vecinătatea noastră, pe crengile unui copac. Păsărică a venit si s-a asezat bucuroasă pe degetul lui. „Vezi, animalele se bucură de om; ele recunosc superioritatea omului si se bucură de prezenta lui. Asa trăia Adam în Rai. După căderea omului, s-a distrus această legătură si a venit sălbăticia: omul caută să le omoare, iar ele s-au sălbăticit. Totusi, animalele sălbatice sunt astăzi mai aproape de adevăr decât cele domestice. Dacă se apropie cineva de ele cu iubire, revin la relatia aceea de la începuturi. In schimb câinele, care trăieste permanent în preajma omului, s-a schimbat mai mult. A dobândit un spirit politienesc, o anumită suspiciune. Omul distruge animalele. Uite, aici aveam o pisicută pe care o hrăneam. Venea la picioarele mele si torcea, se freca de mine, era foarte cuminte. într-o zi i-am aruncat o bucată de pâine si animalul s-a tras înapoi speriat. Ce se întâmplase? Cineva o lovise cu pietre si îi stricase gândul bun. Vezi? Omul a pus început răului“. - Părinte, chiar e adevărat că nici cel mai sălbatic animal nu-ti face nimic dacă te apropii de el cu dragoste? - Adevărat, bre, adevărat. Părintele mi-a povestit în continuare multe alte lucruri asemănătoare, pe care acum începeam le înteleg mai bine, de vreme ce chiar le trăiam.
__________________
Doamne ajuta! |
![]() |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Sfantul Teofil cel nebun pentru Hristos | costel | Diverse Sarbatori | 6 | 12.10.2012 11:17:09 |
Sfintii Apostoli nu sunt nu numiti de neam iudeu,conform Sfintei Scripturi | mihailt | Generalitati | 13 | 02.03.2012 13:27:45 |
Sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos | antoniap | Diverse Sarbatori | 1 | 03.10.2011 09:36:34 |
Citirea Sfintei Scripturi | Alexandra-Ioana | Despre Sfanta Scriptura | 30 | 06.04.2009 21:24:20 |
|