Feminismul-un rau necesar?

[heaven]

Eu cred ca neintelegerile vin din faptul ca fiecare dintre noi incercam sa luam drept etalon felul nostru de a fi ori nu se poate,pentru ca suntem atat de diferiti,simtim diferit,ne bucuram si induram suferintele diferit.
Sunt femei,precum Anna21,care percep fericirea in acest mod,mai casnic si se simt implinite in acest fel,iar altele care isi doresc foarte multa independenta si nu ar accepta nici in ruptul capului sa duca o astfel de viata,punand mai mult accent pe cariera,pozitie sociala etc.
Nici una din ele nu este de condamnat,dar,mai pe sleau :"fericirea mea nu este si fericirea ta!"
Totusi,toate aceste relatii trebuie sa aiba in comun urmatorul aspect:barbatul si femeie trebuie sa se completeze si,pe langa iubire,este necesar sa stie sa se respecte reciproc.
Daca aceste lucruri nu se intampla si ne pacalim pe noi ca suntem fericiti si impliniti,atunci avem o problema.
Deasemenea,mamele trebuie sa fie foarte atente pentru ca la randul lor ofera modele comportamentale copiilor lor si chiar nu ar fi de dorit ca respectiva fetita sa inteleaga ca ea trebuie sa se supuna neconditionat viitorului sot cand va atinge maturitatea,iar baiatul sa considere ca lui i se cuvine cam totul intr-o viata de familie.
Calea echilibrului este cea mai buna si ar trebui sa incercam sa ramanem pe ea.

[maria-luisa]

În prealabil postat de heaven

Eu cred ca neintelegerile vin din faptul ca fiecare dintre noi incercam sa luam drept etalon felul nostru de a fi ori nu se poate,pentru ca suntem atat de diferiti,simtim diferit,ne bucuram si induram suferintele diferit.
Sunt femei,precum Anna21,care percep fericirea in acest mod,mai casnic si se simt implinite in acest fel,iar altele care isi doresc foarte multa independenta si nu ar accepta nici in ruptul capului sa duca o astfel de viata,punand mai mult accent pe cariera,pozitie sociala etc.
Nici una din ele nu este de condamnat,dar,mai pe sleau :"fericirea mea nu este si fericirea ta!"
Totusi,toate aceste relatii trebuie sa aiba in comun urmatorul aspect:barbatul si femeie trebuie sa se completeze si,pe langa iubire,este necesar sa stie sa se respecte reciproc.
Daca aceste lucruri nu se intampla si ne pacalim pe noi ca suntem fericiti si impliniti,atunci avem o problema.
Deasemenea,mamele trebuie sa fie foarte atente pentru ca la randul lor ofera modele comportamentale copiilor lor si chiar nu ar fi de dorit ca respectiva fetita sa inteleaga ca ea trebuie sa se supuna neconditionat viitorului sot cand va atinge maturitatea,iar baiatul sa considere ca lui i se cuvine cam totul intr-o viata de familie.
Calea echilibrului este cea mai buna si ar trebui sa incercam sa ramanem pe ea.

asa este, heaven. eu am abordat acest subiect mai ales pt ca am fost martora la unele situatii in care barbatul nu a respectat femeia de langa el, ba chiar a abuzat de statulul lui si i-a facut viata un chin, iar femeia respectiva a ales sa ramana langa el toata viata ca sa nu fie condamnata in ochii lumii si de biserica, doar ca si copii au suferit fiind martori la aceste nedreptati , iar ele la randul lor, fiind fete, au dus povestea mai departe... si stiu ca sunt multe cazuri de acest gen. Vroiam de fapt sa aflu cat credeti ca ar trebui sa accepte o femeie si cand ar trebui sa puna punct in cazul in care este neaindreptatita in relatia conjugala.

[AndruscaCIM]

Eu una nici macar nu cred ca trebuie sa cautam neaparat fericirea...ci normalitatea, o normalitate care sa nu ne depersonalizeze si sa ne altereze.

Nu sunt de acord cu generalizarile de tipul acesta; "Vocatia femeii e sacrificiul", sau "Casnicia este o cruce!" pentru ca nu e normal nici sa pornim la drum cu niste idealuri exagerate de la care sa nu ne abatem nicicum, iar daca sotul nu ne aduce flori in fiecare zi sa ajungem sa divortam pe acest motiv...dar nici sa ne casatorim cu orice badaran in virtutea unor conceptii fataliste!!

Omul trebuie sa iubeasca normalitatea, echilibrul...si sa stie ce presupun aceste aspecte.

Poate ca intr-adevar tot femeile sunt raspunzatoare intr-o mica-mare masura de evolutia barbatilor anormali, care nu stiu ce inseamna iubirea, respectul, nu pot fi sensibili la firea femeii si nu o pot trata macar cat de cat asa cum isi doreste si ea...pentru ca practic asta inseamna casnicia de fapt, conlucrare, iubire si comunicare...si preocuparea de a nu-l supara pe celalat, un celalat care e de fapt parte din trupul tau...si nicidecum sclavul, presul, sacul de box.

Asta e parerea mea, ca femeia nu trebuie sa porneasca in viata nici cautand un etalon de fericire exagerat...dar nici asteptandu-se sa-si gaseasca calaul...pentru ca acest tip de gandire mie mi se pare deficitar. Te adaptezi poate greutatilor care apar in timp, insa atitudinea nu trebuie sa fie una de la inceput blazata si pesimista...ci de credinta ca Dumnezeu stie cel mai bine ce si cum!

[Jane Says]

Eu una nici macar nu cred ca trebuie sa cautam neaparat fericirea...ci normalitatea, o normalitate care sa nu ne depersonalizeze si sa ne altereze.

Cat de adevarat..
Dar legat de Cruce (mie mi-e frica de ea, recunosc), ma gandesc ca o cruce e si sa incerci sa mentii si sa sporesti darul pe care ti l-a facut Dumnezeu. In cazul meu e vad casatoria si pe sotul meu ca pe un dar de care trebuie sa am grija (el fiind mult mai gospodar decat mine de fapt =))) asa ca mai curand eu ii sunt lui cruce)

[Fani71]

Sunt de acord cu tine, Andrusca. In psihologie se spune ca atunci cand de ex. o femeie este batuta, maltratata, etc, si ramane langa acel om, este si vina ei. Eu cred ca aici psihologia are dreptate. Este valabil si pentru alte lucruri mai putin grave, pe care le suportam celuilat in mod fatalist, de exemplu lenea, neimplicarea, nesimtirea, alcoolismul... Copiii vad si sufera, si isi iau model chiar inconstient atat de la tatal de acest fel, cat si de la mama victimizata.
Nu este crestineasca resemnarea si fatalismul. Crucea nu insemana mazochism. Insemana asumarea inevitabilului dar si lupta pentru schimbare, lupta ventru VIATA, la toate nivelurile.
De exemplu, acceptarea unor slabiciuni, unor limite sau a bolii celuilalt este altceva decat tolerarea unor comportamente care distrug cuplul si familia. Pe primele da, trebuie sa le purtam, asa cum le poarta si celalalt pe ale nosatre, si sperand ca poate, prin rugaciune si dragoste, celalalt va evolua si el, asa cum speram ca vom evolua noi. Dar pe celelalte este iresponsabil sa le acceptam zicand ca 'este crucea noastra'. Eu asa cred.
Fiecare femeie, bineinteles, trebuie sa-si dea seama unde sa traga linia, si o poate ajuta parintele duhovnic. Nu zic ca dau aici o cheie universala... Dar nu sunt de acord cu fatalismul. Care nu este de loc acelasi lucru ca smerenia crestina si purtarea crucii.

[iana]

În prealabil postat de Fani71

Sunt de acord cu tine, Andrusca. In psihologie se spune ca atunci cand de ex. o femeie este batuta, maltratata, etc, si ramane langa acel om, este si vina ei. Eu cred ca aici psihologia are dreptate. Este valabil si pentru alte lucruri mai putin grave, pe care le suportam celuilat in mod fatalist, de exemplu lenea, neimplicarea, nesimtirea, alcoolismul... Copiii vad si sufera, si isi iau model chiar inconstient atat de la tatal de acest fel, cat si de la mama victimizata.
Nu este crestineasca resemnarea si fatalismul. Crucea nu insemana mazochism. Insemana asumarea inevitabilului dar si lupta pentru schimbare, lupta ventru VIATA, la toate nivelurile.
De exemplu, acceptarea unor slabiciuni, unor limite sau a bolii celuilalt este altceva decat tolerarea unor comportamente care distrug cuplul si familia. Pe primele da, trebuie sa le purtam, asa cum le poarta si celalalt pe ale nosatre, si sperand ca poate, prin rugaciune si dragoste, celalalt va evolua si el, asa cum speram ca vom evolua noi. Dar pe celelalte este iresponsabil sa le acceptam zicand ca 'este crucea noastra'. Eu asa cred.
Fiecare femeie, bineinteles, trebuie sa-si dea seama unde sa traga linia, si o poate ajuta parintele duhovnic. Nu zic ca dau aici o cheie universala... Dar nu sunt de acord cu fatalismul. Care nu este de loc acelasi lucru ca smerenia crestina si purtarea crucii.

Scria cineva mai sus ceva de genul 'crucea ca destin'. Ei bine, pana cand nu vor intelege ca destinul nu are nimic in comun cu ortodoxia, nu vor putea intelege ceea ce spui tu si au mai spus-o si altii aici.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de Jane Says

Cat de adevarat..
Dar legat de Cruce (mie mi-e frica de ea, recunosc), ma gandesc ca o cruce e si sa incerci sa mentii si sa sporesti darul pe care ti l-a facut Dumnezeu. In cazul meu e vad casatoria si pe sotul meu ca pe un dar de care trebuie sa am grija (el fiind mult mai gospodar decat mine de fapt =))) asa ca mai curand eu ii sunt lui cruce)

Ma bucur ca esti de acord. Da, cu siguranta aceasta notiune de " A-ti putra crucea!" poate avea diferite sensuri, in functie de fiecare...si tocmai de aceea nu cred ca exista undeva vreo obligativitate sa suporti orice, sau de a te anihila total...

Poate ca intr-adevar dintr-un anumit punct de vedere femeile puternice sunt tocmai acelea care reusesc sa treaca peste toate, cu credinta si motivatie personala...iar slabe sunt acelea care ajung sa inebuneasca dupa ce trec prin cateva situatii socante ( pentru ele dar nu pentru toate).

Eu cunosc femei care s-au maritat de tinere, sefe de promotie, extrem de inteligente...si din momentul in care au descoperit ca sotul le inseala...au innebunit, deci nu e o gluma deloc!

Nu se poate generaliza, pentru ca noi nu cunoastem limitele celor din jur, sensibilitatea lor...si gradul in care sunt afectati iremediabil de lucruri pe care altii le pot lua mult mai in usor!

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de Fani71

Sunt de acord cu tine, Andrusca. In psihologie se spune ca atunci cand de ex. o femeie este batuta, maltratata, etc, si ramane langa acel om, este si vina ei. Eu cred ca aici psihologia are dreptate. Este valabil si pentru alte lucruri mai putin grave, pe care le suportam celuilat in mod fatalist, de exemplu lenea, neimplicarea, nesimtirea, alcoolismul... Copiii vad si sufera, si isi iau model chiar inconstient atat de la tatal de acest fel, cat si de la mama victimizata.
Nu este crestineasca resemnarea si fatalismul. Crucea nu insemana mazochism. Insemana asumarea inevitabilului dar si lupta pentru schimbare, lupta ventru VIATA, la toate nivelurile.
De exemplu, acceptarea unor slabiciuni, unor limite sau a bolii celuilalt este altceva decat tolerarea unor comportamente care distrug cuplul si familia. Pe primele da, trebuie sa le purtam, asa cum le poarta si celalalt pe ale nosatre, si sperand ca poate, prin rugaciune si dragoste, celalalt va evolua si el, asa cum speram ca vom evolua noi. Dar pe celelalte este iresponsabil sa le acceptam zicand ca 'este crucea noastra'. Eu asa cred.
Fiecare femeie, bineinteles, trebuie sa-si dea seama unde sa traga linia, si o poate ajuta parintele duhovnic. Nu zic ca dau aici o cheie universala... Dar nu sunt de acord cu fatalismul. Care nu este de loc acelasi lucru ca smerenia crestina si purtarea crucii.

Da, si eu atunci cand ma gandesc la Cruce, ma gandesc mai mult la lucruri/ situatii care nu tin de fapt de cei doi soti...dar pe care trebuie sa le depaseasca amandoi, sustinandu-se unul pe altul.

Intr-adevar pe parcursul casniciei mai poate cadea cate unul, cel mai slab...dar cumva trebuie si o atitudine activa, pentru ca noi nu cred ca suntem pe acest pamant pentru a trai singuri in ale noastre, si sa privim la ce se intampla cu cel de alaturi...ca la un show interesant. Pe langa rugaciune mai avem si creier, avem cuvinte, trebuie sa gasim si solutii, analiza consecinte, efecte...deci un tratament complex as zice...care nu poate denota decat credinta in Dumnzeu, optimism si fermitate.

Eu cred ca oamenii au structuri diferite, moduri diferite de a actiona, de a trai...si toti fiind crestini, si deci nu sunt de acord cu generalizarile in general ...