![]() |
![]() |
|
|
Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#1
|
|||
|
|||
![]()
Mă gândeam de ceva vreme să deschid o astfel de discuție, dar am tot amânat din diverse motive, chiar dacă eram convins că în această direcție, anume cea precizată în titlu, vor merge lucrurile. Aseară însă am văzut niște „știri pe surse” cum că AUR ar „strânge semnături” pentru o „candidatură surpriză”, pentru un așa-zis „plan B”, ca urmare a unor așa-zise presiuni publice puse de alți falși suveraniști, alți „lupi în blănuri de oi sau de berbeci”, precum Gușă Cozmin (oltean „sudist”, care însă se crede a fi „ardelean”, și care are o îndelungă activitate antiromânească, sub perdeaua de fum a „României pe tricou”), Târziu Claudiu (un complice al extremistului George Simion) și alții.
Cred că nu poate fi vorbea decât despre o candidatură, una nouă după eșecurile lamentabile de anul trecut, a lui George Simion, după ce, în stilul lui arhicunoscut de escroc și „țepar”, l-a dus de nas pe Georgescu de peste trei luni încoace cu așa-zisa lui „fidelitate și onoare”, până ce Georgescu a făcut din nou greșeala de a își depune candidatura așa încât să permită suficient timp șarlatanului, potlogarului de AUR să „strângă semnături”, după ce escrocul extremist Simion dădea peste tot declarații cum că el nu ar vrea să candideze la alegerile din mai. Și într-un mod aparent absolut bizar, dar doar aparent, pentru că Simion este un om al Sistemului și probabil cea mai fidelă slugă a Sistemului, dispus să facă orice nelegiuire antiromânească pentru parvenire, de altfel s-au făcut declarații cum că în conclavuri secrete, absolut nedemocratice, de-a dreptul ortăcești, „limbricul” Simion a dat asigurări unor „proiectanți politici”, probabil cu asistență sionistă, că se va face totul după propunerile și voința „proiectanților”; deci doar aparent bizar acest impostor nu a fost mai deloc asociat cu „dosarul Georgescu” (dosarul autorităților și al Sistemului...) în mediile de informare, deși Simion a făcut noi greșeli capitale, care în mod normal l-ar fi discreditat âncă mai mult pe lângă discreditarea totală pe care i-ar acorda-o orice român de „minim” bun simț democratic, creștinesc și național, noi greșeli deci prin asocierea cu Georgescu, girul moral și politic pe care l-a acordat lui Georgescu, în ciuda informațiilor și tezelor apărute constant de luni de zile încoace despre nelegiuirile săvîrșite de Georgescu sau pentru Georgescu, pentru campaniile acestuia sau în favoarea lui, fapte care în mod normal ar fi trebuit să îi atragă un oprobriu public total (pe lângă alt oprobriu public total pe care ar fi trebuit să îl primească și până acum pentru blestemățiile săvîrșite). Așa încât cel mai probabil îmi pare că Simion știa sau a fost asigurat cumva de Sistem că Georgescu nu va mai fi acceptat la candidatură, iar pe de altă parte Simion va profita în continuare de protecție, pentru toate blestemățiile lui pentru care trebuia de mult să dispară total și definitiv din spațiul public cel puțin politic, în mediile de informare, așa încât operațiunea de parazitare a rolului și imaginii lui Georgescu (se înțelege, a rolului și imaginii romanțate promovate de candidat și de fani de-ai lui) să poată ajunge chiar la „fagocitarea” acestora de către probabil cel mai abject și sinistru personaj „politic” din ultimii 35 de ani, escrocul impostor și extremist antiromân și antiortodox, anticreștin George Simion. Pe de altă parte, și Călin Georgescu a făcut greșeli foarte mari de-a lungul timpului prin asocieri cu acest parazit care numai din parazitare și impostură „civico-politică” a parvenit toată viața lui de 20 de ani încoace, chiar dacă uneori a avut niște declarații ce păreau cât de cât lucide de discreditare a lui Simion, de spiritul cărora nu s-a ținut, dând și el, dar nu doar prin aceste asocieri, dovezi de foarte mari probleme de caracter și de integritate, inclusiv morală.
__________________
„În casa lui David cele înfricoșate se lucrează, că acolo e focul, care arde toată mintea cea întinată.” (din antifonul al treilea al glasului al cincilea) |
#2
|
|||
|
|||
![]()
Și candidații reali nu-i vom știi decât peste vreo 2 săptămâni, dacă va câștiga Nicușor Dan iarăși o să rămâi ca un prostănac în afara jocului.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
#3
|
|||
|
|||
![]()
Ce vrei sa spui prin candidati reali? Vorbesti de persoanele astea inscrisi pe liste drept candidati?
Deoarece din T1 s-a demonstrat ca nu vrea nimeni adunatura asta de indivizi si individe. Deci de unde atata REALI? Pentru cine reali? in nici un caz pentru romani. Cred ca daca nu-l pun astia inapoi pe Calinache, am impresia ca o sa fie cea mai scazuta participare la alegeri din istoria omenirii.
__________________
Menirea omului pe pamant nu este de a manca si de a-si face nevoile ci sa ajunga asemenea lui Dumnezeu Tatal. «τὸ γὰρ μυστήριον ἤδη ἐνεργεῖται τῆς ἀνομίας, μόνον ὁ κατέχων ἄρτι ἕως ἐκ μέσου γένηται·» |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Eliminarea lui Georgescu era previzibilă, așa încât este clar că slugăreala, submisiunea perversă a escrocului G. Simion în raport cu Georgescu a fost făcută, în ciuda declarațiilor sale repetate, de-a dreptul obositoare și grețoase, despre „fidelitate” și „onoare”, exclusiv pentru parazitarea imaginii lui Georgescu și în special a favorabilității față de aceasta în spațiul public (favorabilitate care și ea este rodul unor ample operațiuni de manipulare, de amăgire a opiniei „publice”), în ciuda faptului că informațiile și ipotezele apărute îl discreditează profund pe Georgescu, și evident pentru încercarea de a capta din „capitalul electoral” al acestuia de către Simion, pentru a fi exploatat în perspectiva alegerilor din mai. Escrocul pervers era conștient că în actualul parcurs era imposibil practic ca Georgescu să nu fie eliminat, în schimb a îmbrăcat mereu, chiar și azi, „blana” amăgitoare, perversă, extrem de perfidă și de mîrșavă a unui „lup” care se dă „oaie sau miel”, a unor afirmații și poziționări exclusiv „de speranță”, pentru crearea unei iluzii cum că el chiar ar crede în șansele lui Georgescu, în scopul de a uzurpa practic „capitalul electoral” și „rolul” lui Georgescu, în condițiile în care într-un mod aparent întîmplător, incredibil, deși imaginea lui Georgescu a devenit extrem de rău famată în opinia publică (în ciuda sondajelor mincinoase arătate publicului), totuși imaginea lui Simion nu a fost deloc întinată, discreditată, în ciuda asocierii, alipirii „fără condiții” a acestuia față de de-acum INCULPATUL PENAL Călin Georgescu și față de imaginea din ce în ce mai rău famată a acestuia ca urmare a cercetărilor unor instituții ale statului și ale unora de presă.
(Fără a insinua niciun fel de acuzație, totuși consider extrem de dubioasă atitudinea așa-zisei reprezentante a AURului în B.E.C., care venind ulterior cu pretexte gen „scîrbă”, „irespirabilitate”, „mascaradă” și așa mai departe, care evident că nu pot fi luate în considerare mai ales în cazul unui om din lumea juridică, totuși a părăsit ședința BEC, fără să dea detalii foarte clare despre conținutul tuturor discuțiilor ce au avut loc acolo, și practic fără să rămână măcar să observe abordările, eventualele argumente și evident motivarea și întocmirea motivării de către cei mandatați acolo. În schimb am perceput apariția a unei „diversiuni mediatice” despre nu știu ce semnătură, dintr-un dosar al lui Georgescu, dosar întocmit și el cu „asistența” unor AURiști, chiar dacă nu exclusiv de către ei și cu asistența lor.) Mai mult, probabil pentru a crește presiunea publică asupra lui Georgescu, au apărut mesaje prin televiziuni nu doar despre faptul că Simion și AURiștii ar fi început să „culeagă semnături” pentru Simion, ba chiar că le-ar fi strâns deja, înșelându-l previzibil pe „naivul guru”, în ciuda declarațiilor parșive despre care am mai pomenit. Mai mult, chiar azi, impostorul Simion, care se dădea „de ceasul morții”, evident în chip mincinos, amăgitor, perfid, cu privire la „fidelitatea” lui totală față de candidatura lui Georgescu, „susținută până la capăt și necondiționat”, a declarat că nu exclude scenariul depunerii de către el a unei candidaturi, deși în mod real legal n-ar avea cum să strângă și să depună sute de mii de semnături în 2-3 zile (decât eventual așa cum a recunoscut tot el public prin mai sau iunie, anume fraudulos, ilegal într-un mod „teribil de sincer”); în plus tot bătea apropouri că ar avea de partea „lui” nu se știe ce „voturi democratice” și alte aberații, în contextul în care scorul AURului la parlamentare a fost potențat de „valul Georgescu”, altfel poate că nu trecea de scorul obișnuit, chiar dacă și ăla umflat și manipulat, al lui Simion în jur de 13%.
__________________
„În casa lui David cele înfricoșate se lucrează, că acolo e focul, care arde toată mintea cea întinată.” (din antifonul al treilea al glasului al cincilea) |
#5
|
|||
|
|||
![]()
La cât ești de gunoi, dacă nu va candida Simion vei zice că a fugit ca un laș și a blocat culoarul suveranist prin refuzul lui de a candida.
Ești doar o goarnă infectă a unui sistem mincinos și maladiv pe care-l văd și în presa mainstream media și în cea scrisă.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
#6
|
|||
|
|||
![]()
În ciuda faptului că poate unii și-ar fi imaginat că extremistul antiromân și anticreștin G. Simion ar fi atins limitele escrocheriilor sale abominabile, iată că totuși aceste limite au fost depășite prin parazitarea socială a lui Călin Georgescu și prin așa-zisa „învestire de candidat” al unei așa-zise „mișcări suveraniste” (care evident că nu poate fi considerată ca atare avînd în vedere obediența trădătoare a lui Simion, dar și a altor așa-ziși lideri și a altor partide (toți trădători prin complicitate cu ANTIROMÂNUL Simion), față de regimul sionist antiromânesc din „Izreel”, dar și atitudinea extrem de bizară a acestuia raportată la amestecurile ideatice tot mai frecvente și mai virulente ale unor înalți oficiali sau neoficiali ai Federației Rusiei în treburi interne ale României).
În fapt, după cum s-a și observat la Georgescu, âncă din seara invalidării candidaturii, invalidare previzibilă de multă vreme încoace, chiar dacă escrocul Simion a jucat piesa falselor speranțe georgiste, CĂLIN GEORGESCU NU A MENȚIONAT NICIO „BINECUVÎNTARE” PENTRU VREO SUBSTITUIRE SAU CANDIDATURĂ, SINGURUL APEL FIIND LA LIBERTATEA DE CONȘTIINȚĂ, eveniment cât se poate de clar nu doar neutru față de Simion, ci în esența lui împotriva șarlatanului parazitar Simion. Mai mult, chiar și în acea zi de luni când Simion s-a dus să pună presiuni și să îl forțeze pe Georgescu să se „pronunțe”, evident avînd alături sau sprijinit fiind de structuri oculte de influență, structuri vizibil antiromânești, chiar dacă ar face parte din „osatura României”, care l-au sprijinit pe impostor de-a lungul potlogăreștilor lui activități așa-zise „civice” și „patriotice”, „politice” etc.; deci chiar și în acea zi Georgescu, vizibil „strâns cu ușa” (posibil și condiționat cu diverse perspective de ulterioare dosare), nu a pronunțat vreo „învestire”, nu a „pus mâna pe nimeni”, însă din nefericire a acționat ca și cum ar fi fost „luat ostatic”, lăsând pe Simion să îl filmeze și să pună acesta mâna pe „cel mai votat român”, într-un mod absolut jenant și parazitar, ca și cum prin acea manevră de „sugativă” ar fi „smuls” „învestire” din partea lui Georgescu, lucru care evident că nu s-a întîmplat niciodată, în ciuda minciunilor repetate ale lui Simion și ale tot felul de înșelători din mediile de informare care repetă „mantra învestirii” cea mincinoasă. Spre „inflamarea” impostorului Simion, inclusiv unii de prin presă deja au scos în evidență, că nu poate chiar toată lumea să accepte minciunile odioase ale șarlatanului de AUR, aceste adevăruri, însă vom vedea cât vor mai fi lăsați „contestatarii” șarlatanului să spună astfel de adevăruri în spațiul public, prin mediile de informare, pe la televiziuni etc., avînd în vedere atitudinile vizibil refractare ale acestui nemernic față de expunerea adevărurilor care îi demască impostura și „infinita” josnicie morală, atitudini care s-au văzut inclusiv ieri la așa-zisul „discurs de candidat”, Simion adoptând permanent o atitudine profund aberantă, nesimțită (dar el știe că în viață a parvenit aproape numai cu escrocherii și nesimțire) față de culpe și complicități culpabile ale acestui nemernic care a mizat și pare să mizeze la nesfîrșit pe tăinuirea multelor și marilor lui fapte abominabile pentru care ar fi trebuit, într-o lume normală, să dispară de mult din spațiul public și să fie trimis la „răcoare”, acolo unde i-ar fi fost de mult locul și unde îi este de drept.
__________________
„În casa lui David cele înfricoșate se lucrează, că acolo e focul, care arde toată mintea cea întinată.” (din antifonul al treilea al glasului al cincilea) |
#7
|
|||
|
|||
![]()
Cred că dimpotrivă, însă pe de altă parte se știe că LAȘITATEA ESTE O TRĂSĂTURĂ DEFINITORIE pentru escrocul Georgică „Che Gargara”. Spre exemplu chiar și ieri, la acea conferință aberantă de presă, atunci când a fost luat la întrebări despre girul moral și politic acordat fără condiții lui Georgescu, în condițiile în care dinainte de 6 decembrie 2024 au ieșit permanent la lumină informații și indicii temeinice referitoare la acțiuni foarte grave întreprinse de Georgescu și de unii din anturajul lui mai apropiat sau mai lărgit, LAȘUL, găinarul Simion s-a și dat pe după microfoane, a început să mintă și să înșele fără rușine (că el nepreaavînd conștiință, evident că nici nu prea are rușine, se vede că a fost antrenat și s-a antrenat „bine” de peste 20 de ani întru adormirea și falsificarea și negarea conștiinței, a cinstei, a dreptății, a adevărului, a onestității și așa mai departe), a dat mai departe cu tot felul de persiflări, abateri de la subiect, grimase rînjinde forțate folosite și ele pentru mascare, cel mai probabil crezînd și mizând mai departe, așa cum a făcut și până acum, că nu se va găsi cineva să îi „pună mâinile în ceafă” și să îl îndrepte în zona din societate sau mai bine zis cumva din afara societății unde i-ar fi fost și îi este cu adevărat locul acestui interlop extrem de periculos (iar cine nu crede că Simion a fost și este un interlop, nu are decât să caute explicația cuvîntului în dicționar și se ca convinge că este un adevăr).
Fragmente din conferința de ieri de după depunerea candidaturii, în care a fost întrebat despre girul acordat faptelor foarte grave ale lui Georgescu, prin parazitarea acestuia (insinuând în modul cel mai jegos că asocierea lui, în condițiile menționate mai sus și care pot fi studiate în cele publicate de mediile de informare, nu l-ar inculpa grav din punct de vedere cel puțin politic și moral); despre locul pe care l-ar avea Georgescu în condițiile în care găinarul Simion ar ajunge președinte; și despre Moldova de Est și votul unor cetățeni ai României de acolo la viitoarele alegeri: https://www.youtube.com/live/lDrATD7yQ8Y?t=3546s În ceea ce privește viitorul lui Georgescu, care pare a fi mai degrabă la penitenciar decât la președinția României, în ciuda negațiilor perverse ale șarlatanului Simion, este clar că Simion nu face decât să dea mai departe cu minciuni și speranțe false, continuând parazitarea variantei romanțate a imaginii lui Georgescu, evident că pentru parvenirea lui și mai mare, și vînzând iluzii mincinoase, neputînd fi exclus scenariul că o „perspectivă a unei grațieri” ar fi putut fi folosită de impostorul Simion pentru forțarea lui Georgescu să accepte și pe mai departe parazitarea imaginii lui de către Simion, în condițiile în care vede multă lume că Simion totuși nu a primit nicio binecuvîntare, nicio învestire, nicio „ungere” din partea lui Georgescu, și deci niciun transfer de „încredere”, capital electoral și așa mai departe din partea „președintelui ales”. Iar în ceea ce privește întrebarea legată de Moldova de Est, pe lângă faptul că lui Simion sigur îi tremură izmenele avînd în vedere regimul șoroșist de acolo și posibilitatea unor influențe specifice asupra viitoarelor alegeri din mai, impostorul incalificabil Simion a ținut să reitereze așa-zisele lui „jertfe patriotice” pentru „idealul vieții”, în condițiile în care Moldova de Est nu este vizată deloc în așa-zisul program de guvernare al AURului, românii de acolo au fost trecuți la „români de pretutindeni”, iar el și așa-zisul lui „partid” nu au făcut mai nimic „în slujba idealului vieții” deși își îngroașă conturile și averile de peste 4 ani în parlament. (Doar nu degeaba i se spune Georgică „CHE GARGARA”...)
__________________
„În casa lui David cele înfricoșate se lucrează, că acolo e focul, care arde toată mintea cea întinată.” (din antifonul al treilea al glasului al cincilea) |
#8
|
|||
|
|||
![]() Citat:
De unde știi tu că drumul lui Georgescu e la închisoare, într-un an aflăm că era nevinovat și că va câștiga și pe la CEDO procesele prin care i s-au încălcat drepturile electorale. Singura lui greșeală a fost că a declarat cheltuieli 0, dar poate că l-au susținut unii fără să fi dat el și nu avea de unde să știe cât au investit aceia, fiindcă nu i-a pus el, nu le-a dat el ordine, l-au susținut benevol. Citat:
Care au vrut au plecat la muncă de mult. E un stat eșuat care i-a și dat interdicție prelungită abuziv, de ce să meargă miliarde de euro, bani nerambursabili din PIB într-un stat oligarhic, unde nu poți urmări trasabilitatea banilor în loc să-i ții în România ? Ce a făcut PSD, Ponta pe care-i tămâiezi tu pt Republica Moldova, ăștia nu toacă bani de 35 de ani, nerușinatule, care judeci cu două măsuri ?
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
#9
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Trebuie sa intelegi foarte clar că orice suma pentru campanie, de la donații și până la cheltuieli publicitare / de promovare, trebuiau declarate, asta dacă erau intr-adevar obținute cinstit, nu prin criptomonede in conturile unor milionari controversați cum ar fi Bogdan Peșchir sau omul de afaceri Calin Donca. De asemenea, campania dacă era una corecta, era una făcută nu prin conturi automatizate, hashtag-uri umflate de ici colo cu sute sau mii de vizualizări intr-un interval foarte scurt de timp. Plus, Calin Georgescu a încălcat legea constituțională prin promovarea persoanelor ce au creat mișcarea legionara. Las aici articol de lege: Citat:
__________________
Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor. (Eclesiastul 4:12) Dumnezeu e Iubire :) Căci prin cuvintele tale vei fi îndreptățit și prin cuvintele tale vei fi condamnat (Matei 12:37) |
#10
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Să dai o aparență de legalitate unor bani obținuți din surse frauduloase sau din zona gri a economiei . Adică dacă se apuca și declara cheltuieli fictive pt imprimerie flyere,bannere, site-uri,logouri, clipuri online șamd și le depunea spre decontare la statul român cum fac alte partide prin firme de casă fiind impremeria ce are publicitate online, sau care tipărește. Citat:
Nu a redirecționat Georgescu bani, BOGPR, Donca și alții după cum zice Makaveli donau cu mult înainte de campanie. Așa și Dani Mocanu a făcut campanie PNL pe tiktok, youtube etc. Citat:
Nu te mai chinui să citezi din legea făcută cu dedicație de Uniunea Social Liberală - Ponta și Crin Antonescu PSD și PNL cu dedicație pt lobby străin ca să fie o bâtă pentru a lovi pe oricine sculptează o troiță, sau cinstește prin cult public unii Sfinți ai Închisorilor - recunoscuți și de BOR care au fost simpatizanți sau membrii ai ML. Până să dea Căcărău legea aia, 90% din judecători clasau un dosar care avea motiv că a avut unul tricouri cu personalități interbelice, sau că a fost la un parastas când s-a sfârșit CZC, sau că a sculptat o troiță - cum a pățit Eugen Sechila sculptor de profesie.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 16.03.2025 at 22:19:46. |
|