Versetul de azi

Sf. Evanghelie dupa Luca 15, 11-32

11. Şi a zis: Un om avea doi fii.
12. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea.
13. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări.
14. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.
15. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii.
16. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.
17. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame!
18. Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta;
19. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.
20. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat.
21. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.
22. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui;
23. Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim;
24. Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească.
25. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri.
26. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea.
27. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos.
28. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga.
29. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei.
30. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat.
31. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt.
32. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.

Unde ne vedem noi in aceasta parabola? ne-a intrebat parintele nostru azi la predica. Probabil avem cate ceva din cei doi fii : cel mare, ascultator, dar cu inima invartosata; cel mic, nesocotit, dar odata venindu-si in fire, vine inapoi in bratele tatalui, care il asteptau deschise. De retinut ca Tatal, nu il da deoparte nici pe fiul cel mare, el este in continuare iubit; dar bucuria este mare pentru cel care era mort sufleteste si acum a inviat.

[iustin10]

Eu ma vad in rolul fiului risipitor care nu a ajuns inca la grajduri si nu s-a pocait inca.
Si ma vad in rolul fiului ascultator,care ,fiind inca pe drum,nu vrea sa intre in casa de suparare si invidie .

[vsovivi]

În prealabil postat de mirelat

Sf. Evanghelie dupa Luca 15, 11-32

11. Şi a zis: Un om avea doi fii.
12. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea.
13. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări.
14. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.
15. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii.
16. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.
17. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame!
18. Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta;
19. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.
20. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat.
21. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.
22. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui;
23. Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim;
24. Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească.
25. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri.
26. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea.
27. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos.
28. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga.
29. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei.
30. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat.
31. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt.
32. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.

Unde ne vedem noi in aceasta parabola? ne-a intrebat parintele nostru azi la predica. Probabil avem cate ceva din cei doi fii : cel mare, ascultator, dar cu inima invartosata; cel mic, nesocotit, dar odata venindu-si in fire, vine inapoi in bratele tatalui, care il asteptau deschise. De retinut ca Tatal, nu il da deoparte nici pe fiul cel mare, el este in continuare iubit; dar bucuria este mare pentru cel care era mort sufleteste si acum a inviat.

eu mă văd in ipostasul omului...

am lucrat o viață în zadar, în deșert, în pustiu; și oricât am încercat să-mi acopăr fățărnicia fariseică și saducheică, necredința, cu toată strădania de a-mi ascunde adevărata față, iată că și totuși, înțelepciunea mea gLumească a rodit prin ambii mei copii: atât în post cât și în rugăciune, căci postul a cerut sa-i dau jumătate din avere și apoi s-a dus de a făcut chefa mare și a risipit toată adunarea mea și a lui cu desfrânatele, și ajungând în șeol și alipindu-se de un om rău și necredincios a început să crească porci și s-a înfometat după neprihănire, după mâncare bună, după credință, dar s-ar fi mulțumit și cu potcoave roșii dar niciunii nu-i dădeau, așa că până la urmă s-a sculat din morți și a revenit din țarinile acelui stăpân rău și astfel înviat fiind în loc să mearga după Hristos Cel care l-a înviat, el iar a venit după mine, s-a reîntors la casa tatălui său care l-am învățat iar și iar că Hristos nu e miel ci e vițel de aur gras și că trebuie tăiat...

iar celălalt prunc, ăla mai mare și primul născut, adică puterea rugăciunii care a primit și el jumătate din avere, iată-l că a rămas acasă pe lângă mine și nu s-a dus după Hristos ci a crescut viclean și pismaș și rău ascultând de poruncile mele în mod cu totul absurd că defapt el dorea să se distreze cu prietenii săi la vînătoare de capre și țapi, deci mă mințea atâția amar de ani... și nevrând acum să se mai întâlnească deloc cu fratele său mai mititel, cu postul, zicând că postul se mândrește iar tatăl lui, adică eu, îi mai și zice că e sănătos... la cap cînd e clar că nu e... căci rugăciunea puternică, adică întâiul meu născut a crezut în bîrfa slujitorului care săracul defapt nu mințea defapt, că iată, așa era, tatăl postului l-a primit pe post ca pe un fiu sănătos în loc să mă fi învațat și eu ceva de la Domnul, ca măcar să nu-l mai smintesc iarăși pe ăla micu', să nu-l ispitesc punându-i în deget inel și îmbrăcându-l cu încălțăminte și haine scumpe și făcându-i chefa chiar așa de mare și astfel iar să o luăm de la început cu adunarea averilor deșarte... ca împreună, cu toții, iar să repetăm istoria asta tristă în ciuda lui Dumnezeu chiar și acum după moartea și învierea fiului meu cel mic...

deci in omul fariseu și saducheu m-am regăsit, în omul cel bogat... omul cel falș bogat și vremelnic... deci în pildă eu eram omul, neascultător, a cărui năravuri au rodit în cei doi fii ai săi, ai mei: postul și rugăciunea, oricât am încercat să le ascund de ei păcatul și necredința și lăcomia mea după avere... și plăceri... a mea, căci altfel pentru ce ori pentru cine să fi tot adunat eu atâtea din moment ce fiecare își primise deja partea?

dar măcar ăla micuțul, pe drum s-a deșteptat că a tăiat viclenia vulpească și n-a mai spus că ar vrea să-mi fie slugă fiindcă și-a dat seama că se minte pe sine... căci nu slugă vroia el să fie, postul ăsta al meu, fiul cel mic, ci boier... iar boierul tot boier... dar în ultima vreme la noi nici țaranul nu mai e chiar țăran ci iată că și țăranul e boier... iar boierul, adică eu, am ajuns și eu țăran... dar nu pentru altceva, ci fiindcă azi la noi țăranii sunt boieri... boieri mari... iar boierii? sunt țărani... bădărani cum ar veni adică... fiindcă ei își zic cum că au ceva... dar ce or fi având? de se țin ei pe ei așa babani? ce poruncă au? căci dacă n-ai poruncă n-ai copii, n-ai roade... sau poate ei au poruncă să adune bani ca să aibă ce da Cezarului... deci pare că au de la Cezar poruncă... așa ca și mine... eu, țăranul cel boier căruia i-a rodit țarina... și iată că plină îmi e țarina de roșcoave... dar acum să vedem cine le mănâncă... pentrucă eu le dau, și nu le țiu ca egoistul doar pentru mine... numai.

astazi n-am un verset. ci doar Pilda zilei aparuta azi pe site.
recunosc ca mi-au dat si lacrimile cand am citit-o. poate sunt eu prea sensibila la lucruri simple, sau poate am avut eu o zi mai grea.

Laptele cel pentru Dumnezeu


Moise intalneste in desert un pastor. Petrece impreuna cu el intreaga zi, il ajuta sa-si mulga oile, iar la sfarsitul zilei il vede pe pastor ca toarna laptele cel mai gras intr-o strachina de lemn pe care o lasa pe o piatra turtita aflata la o oarecare distanta.
Moise il intreaba pentru ce a facut aceasta, iar pastorul ii raspunde:
- Acesta este laptele lui Dumnezeu.
Moise este nedumerit, asa ca ii cere sa-i explice. Atunci pastorul ii raspunde:
- Intotdeauna pun deoparte laptele cel mai bun, pe care-l aduc ca o jertfa lui Dumnezeu.
Moise, care este mult mai perspicace decat pastorul in credinta lui naiva, il intreaba:
- Si crezi ca Dumnezeu il bea?
- Da, raspunde pastorul, il bea.
Atunci Moise se simte indemnat sa-l lumineze pe sarmanul pastor si sa-i explice ca, intrucat Dumnezeu este o fiinta absolut spirituala, El nu bea lapte, insa pastorul este foarte convins ca Dumnezeu il bea, asa ca s-au certat putin pe tema asta, pana cand Moise ii propune pastorului sa se ascunda dupa niste tufisuri, pentru a vedea daca intr-adevar Dumnezeu vine si bea laptele.
In timp ce el se va duce in desert ca sa se roage, pastorul se ascunde, noaptea vine, iar in lumina lunii vede o vulpe mica furisandu-se prin desert; vulpea se uita in dreapta, apoi in stanga, dupa care se repede la strachina, lipaie tot laptele si dispare la loc in desert.
In dimineata urmatoare, Moise il gaseste pe pastor trist si descurajat.
- Cum a fost?!, il intreaba.
Pastorul ii raspunde:
- Ai avut dreptate, Dumnezeu este numai Duh si nu voieste laptele meu.
Moise este mirat ca pastorul este atat de abatut, ii spune, deci:
- Ar trebui sa fii fericit. Acum stii mai multe despre Dumnezeu decat stiai inainte.
- Asa este, raspunde acesta, numai ca singurul lucru pe care-l puteam face pentru a-mi exprima iubirea pentru El mi-a fost luat.
Moise pricepe. Se retrage in desert si se roaga fierbinte.
In plina noapte, el are o vedenie in care Dumnezeu i se arata spunandu-i:
- Moise, ai gresit. Este adevarat ca Eu sunt Duh. Cu toate acestea, am primit intotdeauna cu bucurie laptele pe care mi-l dadea pastorul acela, ca semn al iubirii lui pentru Mine; dar pentru ca sunt Duh, nu am trebuinta de lapte, asa ca-l imparteam cu acea vulpe micuta, careia ii place laptele atat de mult

[Imogene]

În prealabil postat de mirelat

astazi n-am un verset. ci doar Pilda zilei aparuta azi pe site.
recunosc ca mi-au dat si lacrimile cand am citit-o. poate sunt eu prea sensibila la lucruri simple, sau poate am avut eu o zi mai grea.

Laptele cel pentru Dumnezeu


Moise intalneste in desert un pastor. Petrece impreuna cu el intreaga zi, il ajuta sa-si mulga oile, iar la sfarsitul zilei il vede pe pastor ca toarna laptele cel mai gras intr-o strachina de lemn pe care o lasa pe o piatra turtita aflata la o oarecare distanta.
Moise il intreaba pentru ce a facut aceasta, iar pastorul ii raspunde:
- Acesta este laptele lui Dumnezeu.
Moise este nedumerit, asa ca ii cere sa-i explice. Atunci pastorul ii raspunde:
- Intotdeauna pun deoparte laptele cel mai bun, pe care-l aduc ca o jertfa lui Dumnezeu.
Moise, care este mult mai perspicace decat pastorul in credinta lui naiva, il intreaba:
- Si crezi ca Dumnezeu il bea?
- Da, raspunde pastorul, il bea.
Atunci Moise se simte indemnat sa-l lumineze pe sarmanul pastor si sa-i explice ca, intrucat Dumnezeu este o fiinta absolut spirituala, El nu bea lapte, insa pastorul este foarte convins ca Dumnezeu il bea, asa ca s-au certat putin pe tema asta, pana cand Moise ii propune pastorului sa se ascunda dupa niste tufisuri, pentru a vedea daca intr-adevar Dumnezeu vine si bea laptele.
In timp ce el se va duce in desert ca sa se roage, pastorul se ascunde, noaptea vine, iar in lumina lunii vede o vulpe mica furisandu-se prin desert; vulpea se uita in dreapta, apoi in stanga, dupa care se repede la strachina, lipaie tot laptele si dispare la loc in desert.
In dimineata urmatoare, Moise il gaseste pe pastor trist si descurajat.
- Cum a fost?!, il intreaba.
Pastorul ii raspunde:
- Ai avut dreptate, Dumnezeu este numai Duh si nu voieste laptele meu.
Moise este mirat ca pastorul este atat de abatut, ii spune, deci:
- Ar trebui sa fii fericit. Acum stii mai multe despre Dumnezeu decat stiai inainte.
- Asa este, raspunde acesta, numai ca singurul lucru pe care-l puteam face pentru a-mi exprima iubirea pentru El mi-a fost luat.
Moise pricepe. Se retrage in desert si se roaga fierbinte.
In plina noapte, el are o vedenie in care Dumnezeu i se arata spunandu-i:
- Moise, ai gresit. Este adevarat ca Eu sunt Duh. Cu toate acestea, am primit intotdeauna cu bucurie laptele pe care mi-l dadea pastorul acela, ca semn al iubirii lui pentru Mine; dar pentru ca sunt Duh, nu am trebuinta de lapte, asa ca-l imparteam cu acea vulpe micuta, careia ii place laptele atat de mult

Superba! Am citit-o acum cateva zile intr-o carte scrisa de Antonie Bloom.

[danyel]

Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului. .Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi. .Iar de vă purtaţi în Duhul nu sunteţi sub Lege. .Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, .Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, .Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. .Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, .Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. .Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. .Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm. .Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii. (Galateni 5:16-26)

[danyel]

Fii credincios pana la moarte si iti voi da cununa vietii (Apocalipsa 2:10)

Si am auzit un glas din cer zicand: Scrie: Fericiti cei morti , cei ce acum mor intru Domnul! Da graieste Duhul, odihneasca-se de ostenelile lor caci faptele lor vin cu ei (Apocalipsa 14:13)


Apoi mi-a zis: Să nu pecetluieşti cuvintele proorociei acestei cărţi, căci vremea este aproape.
.Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă. .Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui. .Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul. Fericiţi cei ce spală veşmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate! Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna! (Apocalipsa 22:10-15)

Sf. Evanghelie dupa Ioan 4, 5-42

5. Deci a venit la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său;
6. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas.
7. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau.
8. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate, ca să cumpere merinde.
9. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii.
10. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie.
11. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie?
12. Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea şi fiii lui şi turmele lui?
13. Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi;
14. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică.
15. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot.
16. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici.
17. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat.
18. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus.
19. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti prooroc.
20. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm.
21. Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui.
22. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este.
23. Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte.
24. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.
25. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate.
26. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine.
27. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi, sau: Ce vorbeşti cu ea?
28. Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor:
29. Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul?
30. Şi au ieşit din cetate şi veneau către El.
31. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă.
32. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi.
33. Ziceau deci ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?
34. Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui.
35. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş.
36. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră.
37. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul.
38. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor.
39. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut.
40. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile.
41. Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui,
42. Iar femeii i-au zis: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii.

"Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui." (Sf. Evanghelie dupa Ioan 9, 1-38)

[georgeval]

Iata, cum materia daca este binecuvantata poate deveni un mediu prin care Hristos sa ne impartaseasca harul. Oare, nu putea Hristos sa-l tamaduiasca fara sa faca tina? El care a tamaduit pe sluga sutasului fara sa fie de fata, nu putea doar prin puterea cuvantului sa redea vedere orbului?
Dar ne spun Sfintii Parinti ca prin anumite acte simbolice ne - a reamintit ca El este Cel prin Care Tatal a creat lumea si pe om. Luand tarana si facand tina a vrut sa ne descopere ca materia nu este rea, ca in conceptiile pesimiste.