Pornind de la articolul domnului Radu Preda "Plagiatul ca pacat"

<<Citesc cu stupoare ca Marele Rabin al Frantei, Gilles Bernheim, a recunoscut plagiatul dintr-o carte. Mai mult, urmare a cercetarilor de presa, s-a constatat ca Bernheim nu poseda prestigiosul titlu academic, prezent in CV-ul sau, de agrégé de philosophie, amintit admirativ de Presedintele Sarkozy, in 2010, la conferirea Legiunii de Onoare. Cum este posibil ca un lider religios sa plagieze? Nu este plagiatul un pacat?>>

(Radu Preda, Plagiatul ca pacat)
http://www.crestinortodox.ro/editori...at-140475.html


E greu de acceptat ca un lider religios poate sa fure (sa plagieze). Dar nu e de mirare ca cei mai multi semeni ai nostri nu cred ca „a plagia” este tot una cu „a fura”. Nu s-au stins ecourile intamplarilor din vara trecuta cand mai toata suflarea româneasca si-a suflecat manecile, si-a frecat palmele, si-a aprins creierii si a pornit la lupta pro sau contra ideii de plagiat. Din nefericire, multi oameni „de cultura” ne explicau cum e cu legile citarii, ce inseamna sa plagiezei, care sunt regulile doctoratului etc. A fost si este trist. Dar nu trebuie sa ne miram ca „plagiatul” nu este perceput ca pacat. Daca o sa aveti rabdare poate cititi cateva articole pe aceeasi tema: Rabinul Bernheim. Sunt o oglinda a felului in care se face „presa”in tara noastra.


Uitati site-urile:
http://www.manager.ro/articole/ultim...iat-34269.html

http://www.evz.ro/detalii/stiri/mare...t-1032376.html


http://www.catholica.ro/2013/04/12/s...-a-demisionat/

http://cursdeguvernare.ro/rabinul-se...e-plagiat.html


http://www.ziare.com/europa/franta/m...lagiat-1229593

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Nastya

E greu de acceptat ca un lider religios poate sa fure (sa plagieze). Dar nu e de mirare ca cei mai multi semeni ai nostri nu cred ca „a plagia” este tot una cu „a fura”. Nu s-au stins ecourile intamplarilor din vara trecuta cand mai toata suflarea româneasca si-a suflecat manecile, si-a frecat palmele, si-a aprins creierii si a pornit la lupta pro sau contra ideii de plagiat. Din nefericire, multi oameni „de cultura” ne explicau cum e cu legile citarii, ce inseamna sa plagiezei, care sunt regulile doctoratului etc. A fost si este trist. Dar nu trebuie sa ne miram ca „plagiatul” nu este perceput ca pacat.

Mai intai, vorba presedintelui-jucator al Romaniei: sistemul este ticalosit. Plagiatul este generalizat. Cu alt prilej, am sa povestesc, poate, cum am plagiat eu insumi lucrarea de diploma, luand trei carti si patru articole si copiind la greu din ele. Cel putin cercetarea este zero, iar autorii se copiaza unii pe altii, desi nicicand nu s-a vorbit de "punct de vedere nou" si de "originalitatea lucrarii" ca in vremurile noastre. Un ministru al sanatatii, de meserie chirurg pe la Floreasca, al carui nume imi scapa momentan, a fost dovedit ca plagiator. Era nelamurit de ce trebuie sa-si piarda postul in urma acestui lucru. La fel si prim ministrul, care a trait aceeasi angoasa. Altii au fost dovediti ca au facut facultati prin corespondenta. Si atunci intreb: daca acesti evghenis din protipendas plagiaza de rup, de ce sa ne mire ca acelasi lucru l-a facut si un Itic Strulovici al Frantei ? In Bucurestiul vechi, de la Lipscani pana in Targul Mosilor, toata lumea stia ca avem un evreu cu adevarat original, ale carui ziceri au ramas nemuritoare. El s-a numit Cilibi Moise. Numai ca traia de azi pe maine, vanzand ravase de papagal si te-miri-ce, el n-a ajuns nici macar rabin sef, necum protoiatros sau mare logofat.

Pe urma, ceva-ceva este adevarat in mentalitatea ca "a plagia nu inseamna a fura". Noi, acuma, traim intr-un timp cand am definit conceptul de "proprietate intelectuala". Dar stiti bine ca nu a fost intotdeauna asa, dupa cum se poate sustine ca nu e tocmai natural acest lucru. Ca si alte ciudatenii, asigurarile bunaoara, si proprietatea intelectuala e o chestie aparuta foarte recent la scara istorica. Ideea ca ideile au proprietar, ca adevarul stiintific nu este bun universal, ca zicerile de duh au un stapan, iata ceea ce i s-ar fi parut incredibil oricarui filosof, om de stiinta sau de litere de la antichitatea clasica la Evul Mediu si chiar mai incoace. Mult timp nu am inteles, cand mergeam prin muzee de arta, de ce la unele tablouri mai vechi eticheta spunea "pictor probabil din scoala lui..." sau, de-a dreptul, "artist anonim". Apoi, m-am lamurit si adevarul ni se pare, astazi, incredibil: artistilor nu le dadea prin cap sa se semneze. Era o lume cand ar fi ras intreaga Atena de tine daca luai dalta si te semnai pe gatul zeitei: "Praxiteles".

Ceea ce ma supara la prim ministrii nostri nu este atata ca fura prin plagiat, cat ca fura prin furt. Adica, iau bunuri tangibile la japca. Cazul Bombonel este, deocamdata, singurul dovedit in justitie, dar sunt atatea dosare pe care oare aprodul le va striga vreodata ?

[DragosP]

Și la Năstase, să fim serioși, a fost o glumă. Chiar concluziile spun că nu sunt dovezi (eu nu afirm nimic legat de vinovăția reală a lui).

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Pe urma, ceva-ceva este adevarat in mentalitatea ca "a plagia nu inseamna a fura". Noi, acuma, traim intr-un timp cand am definit conceptul de "proprietate intelectuala". Dar stiti bine ca nu a fost intotdeauna asa, dupa cum se poate sustine ca nu e tocmai natural acest lucru. (...), si proprietatea intelectuala e o chestie aparuta foarte recent la scara istorica. Ideea ca ideile au proprietar, ca adevarul stiintific nu este bun universal, ...

În plagiat problema nu se pune că nu ai avea voie să foloseşti ideile (şi nu numai, că nu există doar texte de idei) altuia sau descoperite de altul, ci doar să specifici adevărata lor sursă, nu să le prezinţi ca şi cum ar fi invenţia ta; şi asta este valabil mai ales, dar nu exclusiv, în cazurile de lucrări de cercetare despre care se presupune că prezintă contribuţii noi la domeniul respectiv, fie el ştiinţific sau nu. Există în mod evident foarte multe adevăruri sau teorii ştiinţifice care au intrat într-un fel de domeniu public, şi de aceea nu cred că este obligatoriu să citezi de fiecare dată când vorbeşti despre anumite teorii ştiinţifice sau teoreme matematice, etc în cazul în care le prezinţi într-un limbaj propriu şi nu ca şi cum acele lucruri ar fi fost descoperirea ta; în cazul în care ţii totuşi să nu formulezi lucrurile după mintea ta, şi în acest caz te expui riscului ca să ţi se considere că nu ţi-ai însuşit în mod autentic un limbaj de specialitate şi că nu ştii să faci uz de el prin prisma propriului tău limbaj, este normal să dai trimitere la sursele pe care le-ai folosit şi din care ai copiat, fără ca să fii tu creatorul acelor texte. Nu ştiu dacă există lege în Rumânia împotriva plagiatului, şi dacă există ce presupune ea, etc, vorbesc doar principial. Aşa cred că este normal şi aşa cred că s-a practicat şi e normal să se practice.

[MihaiG]

Perfect de acord cu domnul Dragomir.

Ce parere aveti: daca maine ati putea discuta tete-a-tete cu Sfantul evanghelist Luca, şi l-aţi întreba - "Sfinte, cât la sută din Evanghelia care vă poartă numele aţi copiat-o din altă parte, şi de ce nu aţi menţionat autorul acestor pasaje plagiate ?" - ce credeţi că v-ar răspunde ?

Traim intr-o lume in care ideea de furt nu prea mai deranjeaza pe multi. Poate doar cand, de exemplu: politicienii nostri”fura prin furt” cum ne spune domnul Mihnea.

Pentru ca vrand-nevrand, postările probabil vor avea si conotatii politice, sa incercam sa vedem „furtul” peste tot unde apare. Daca este atat de prezent sau generalizat, sa nu mai fie furtul pacat?

Ar fi grav daca ar fi asa pentru ca, daca citim cu atentie, o sa observam ca porunca a VIII-a „Sa nu furi” este cuprinsa (sau o putem deslusi) si in Porunca a VII-a: Sa nu fii desfranat. Si chiar si in Porunca a X-a: Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.

Deci Dumnezeu ne avertizeaza ( ne porunceste) de cel putin trei ori in privinta furtului.

Si atunci, este plagiatul furt sau nu e? Daca DA, este pacat?

În prealabil postat de DragosP

Și la Năstase, să fim serioși, a fost o glumă. Chiar concluziile spun că nu sunt dovezi (eu nu afirm nimic legat de vinovăția reală a lui).

Cand a fost arestat domnul Adrian Nastase m-am mirat. Nu stiu nici acum daca (intr-adevar) s-a dorit sa se dea un exemplu sau Justitia a inceput sa-si faca datoria.

E firesc si omenesc sa intelegi durerea unui om care trebuie sa ispaseasca o pedeapsa; e crestineste sa nu te bucuri de raul care i se intampla; (rau pentru care, de cele mai multe ori, este responsabil).

Dar n-am inteles atunci si nici acum nu pot sa inteleg, reactia opiniei publice: de la diverse televiziuni, de prin ziare on-line sau din „comentariile” timpului.

Nici o clipa n-am vazut o reactie fireasca fata de un fapt care trebuia sanctionat (daca era un fapt real): plata pentru o infractiune, raspunderea pentru o fapta pedepsita de legile tarii.

Se spunea atunci pe la mitinguri despre „solidaritatea cu fostul premier”. Adica, ce sa faca cetatenii solidari? Sa mearga impreuna si la inchisoare? Sa faca cu schimbul la stat in celula ca sa-i treaca timpul mai usor domnului Nastase? Dar acum ce facem? Ne solidarizam cu toti oamenii care, vinovati/nevinovati sunt condamnati de Justitie?

In mitingurile ad-hoc se striga atunci: " un om ca Nastase nu merita sa faca puscarie !"
Dar ce, puscaria e pe merit? Ar trebui sa fie conform legii. Pai ce rost mai are atunci Justitia? Pentru cine mai sunt facute legile?

In România, de cele mai multe ori legile sunt facute pentru oamenii obisnuiti („prosti”). Ei le respecta, ei platesc taxe, ei sunt amendati; „prostii” (vinovati sau nevinovati) fac inchisoare.

În prealabil postat de MihaiG

Perfect de acord cu domnul Dragomir.

Ce parere aveti: daca maine ati putea discuta tete-a-tete cu Sfantul evanghelist Luca, şi l-aţi întreba - "Sfinte, cât la sută din Evanghelia care vă poartă numele aţi copiat-o din altă parte, şi de ce nu aţi menţionat autorul acestor pasaje plagiate ?" - ce credeţi că v-ar răspunde ?

E greu sa raspunzi in locul altei persoane; dar stim ca Evanghelistii au fost inspirati de Duhul Sfant. Asa au scris Evangheliile. Deci, nu cred ca ar trebui sa le punem o astfel de intrebare.


<<Precum ati vazut, Sf. Luca, vestitul doctor, si-a inchinat intreaga sa viata Domnului nostru Iisus Hristos. Pe El l-a urmat si pe El l-a propovaduit si altora ca sa fie fericiti credinciosi ai Domnului.
Dar ceea ce mi-a ramas sa va spun, e ca Sf. Luca a si scris viata Domnului nostru Iisus Hristos si a Sf. Apostol Pavel.
El a scris una din cele patru Evanghelii, si Faptele Sfintilor Apostoli.
Si asa, prin aceste doua carti in veci nemuritoare, el predica tuturor veacurilor si omenirii din orice loc, Viata, Invatatura si Faptele Mantuitorului, precum si ale unor Apostoli.

O, ce Dumnezeiasca carte este Sf. Evanghelie dupa Sf. Luca! In ea nu se cuprinde numai cuvant omenesc. ci mai intai si intai, cuvantul lui Dumnezeu.

Noi putem spune ca Dumnezeu s-a slujit de acest cuvant omenesc scris prin pana Sf. Luca, pentru a arata cat de mare este puterea cuvantului celui Dumnezeiesc. Si de aceea se si spune ca fiecare Evanghelie nu este a Sf. Matei, sau a Sf. Marcu, ci e Evanghelia dupa Sf. Luca, sau dupa Sf. Ioan. Caci autorul este Insusi Dumnezeu, pe cand cei ce le-au scris, nu au fost decat cei mai fericiti dintre oameni, fiind inspirati de Duhul Sfant.>>

(Protosinghel Dr. Vasile Vasilache ,Predicatorul Sfintei Patriarhii in perioada 1940-1944. Predica rostita la Radio Romania in 17 octombrie 1943)
http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...ca-126225.html

[Decebal]

Problema în definitiv nu este atât încadrarea plagiatului, care este aşa cum a remarcat şi Radu Preda un păcat strigător la cer, păcat de moarte, opritor de la împărăţia lui Dumnezeu (dar cui îi mai pasă în ziua de azi, chiar dintre ortodocşi, chiar dintre preoţii ortodocşi de împărăţia lui Dumnezeu?), ci mai mult este în raportul bisericarilor ortodocşi la plagiat, pentru că nu am dubii că dacă s-ar face o statistică s-ar ajunge la concluzia că cei mai mulţi plagiatori în Rumânia sunt rumânii "ortodocşi". Asta cred că ar fi adevărata problemă, anume a felului în care bisericarii coexistă cu şi tolerează păcatul, fenomenul tolerat şi practicat al plagiatului mergând în paralel cu încă un fenomen al nelegiuirii sociale practicat pe scară largă de "mult- şi bine-credincioşii" "ortodocşi", anume cel al fabricilor de diplome, reţinând totuşi amendamentul că principalii susţinători şi promovatori ai acestui sistem falimentar din punct de vedere educaţional sunt inşii care s-au perindat la puterea politică în ultimii 20 de ani şi în primul rând francmasonii care sunt arhitecţii şi proteguitorii şi profitorii acestui sistem de năruire a educaţiei serioase în Rumânia, aşa încât şi rumânii să ajungă un popor de prost educaţi, ne-educaţi şi uşor de prostit şi de fraierit oricând şi la orice oră. Loviturile de moarte care se aplică sistemului educaţional prin fabricile de diplome şi prin plagiat nu sunt altceva decât elemente componente ale războiului atipic dus de duşmanii Rumâniei şi ai Ortodoxiei împotriva naţiunii şi statalităţii rumâneşti şi împotriva creştinismului răsăritean ortodox. Faptul că Radu Preda vorbeşte, şi nu cred că este nici auzit şi nici ascultat de multă lume, nici măcar de bisericari, este însă mult prea puţin; nelegiuirile sociale merg mai departe, aducând cu ele consecinţe foarte grave pe termen lung, iar în tabăra bisericarilor şade o linişte de mormânt, ca o batistă pusă pe ţambal, asta în timp ce nelegiuiţii, dintre care foarte mulţi "buni ortodocşi", frecventatori fideli ai fumului de cădelniţă şi ai ipocritului sărutat de icoane (căci în cam atâta le stă lor "creştinarea"), mişună şi îşi fac de cap pretutindeni.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Nastya

Cand a fost arestat domnul Adrian Nastase m-am mirat. Nu stiu nici acum daca (intr-adevar) s-a dorit sa se dea un exemplu sau Justitia a inceput sa-si faca datoria.

Ah, nu! Nici una dintre acestea. Este mult mai simplu: fosta opozitie, din vremea cand Bombonel era mare mahar, a venit acum la putere. Si a ras bomboana de pe coliva Romaniei.
Istoria se repeta si, de cateva decenii bune, recapitulam viata politica irespirabila la care ajunsese Roma in perioada in care Republica o luase razna si dictatura lui Iulius Caesar a fost privita ca o izbavire. Se lucreaza cu liste de proscrisi. Cand vin la putere cei ai lui Sulla ii rad pe cei ai lui Marius, iar cand vin la putere cei ai lui Marius, alternativa celor ai lui Sulla este pactul sau surghiunul.
Fenomenul a reinceput in Romania interbelica. Atunci, cand veneau liberalii la putere, ii radeau pe legionari, iar cand au venit legionarii, i-au ras pe liberali. La randul lor au fost rasi de Antonescu, care Antonescu a fost ras de comunisti. Ramasi singuri, o vreme comunistii s-au ras unii pe altii, pana cand, cu Ceausescu, a fost o perioada de destindere si jocul de-a moartea si inchisoarea a incetat. Iulius Caesar al nostru, din Scornicesti, incepuse sa se creada Iulius Caesar din Roma, incat nu ne mai miram cand copia a avut soarta originalului: a fost injunghiat pe la spate de cativa senatori si membri ai Ordinului Equestru, cum ar fi: Silviu Brucman (Brucan), Peter Neulander (Roman), si, cu voia dv, ultimul pe lista, Ion Iliescu. Lui Iliescu, la sefia Partidei Plebeilor, i-a urmat Adrian Nastase. Asa se explica, deci, cum a ajuns Nastase in inchisoare: au venit patricienii la putere si i-au ras pe plebei.

Aflata intr-o zi la un dineu la care erau membri ai guvernului, printesa Marta Bibescu, o pioniera a aviatiei romanesti, a fost intrebata de un ministru cum poate o femeie sa se ocupe de sporturi atat de periculoase precum aviatia si parasutismul. Printesa i-a raspuns: "dar dv, domnule ministru, va ocupati de un sport mult mai periculos: va ocupati de politica".

In România, de cele mai multe ori legile sunt facute pentru oamenii obisnuiti („prosti”). Ei le respecta, ei platesc taxe, ei sunt amendati; „prostii” (vinovati sau nevinovati) fac inchisoare.

Asa este. Numai ca iata, de multe ori Dumnezeu se amuza (iar noi impreuna cu El) si "baietii destepti", pentru care legile nu sunt facute, ajung prada propriilor secretii: sistemului ticalosit si justitiei instrumentalizate si devenita mijloc de spoliere, coercitie si teroare.

In anul 1792, cativa dintre corifeii Marii Abominatii Franceze, cu cetateanul Marat in frunte, au fost judecati de alti corifei ai aceleiasi "revolutii" si trimisi la prorpiul instrument de teroare si genocid destinat initial monarhistilor: ghilotina. Printre cei care "facusera dreptate" se distinsese si Comisarul Abominatiei, cetateanul Robespierre. Ultimele cuvinte ale criminalului Marat au fost catre acuzatorul sau: "Robesperre, ma vei urma!". Si a trecut doar un an. Si Robespierre l-a urmat. Nu este splendid cum Domnul ii face pe nebuni sa se ucida unii pe altii, numind, fiecare, chestia asta "Dreptatea Poporului" ?