Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfanta Scriptura > Rugaciuni
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 14.06.2019, 01:44:59
nobilissim nobilissim is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 03.11.2016
Mesaje: 4
Implicit Cuvânt pentru cele trei chipuri ale luării aminte și ale rugăciunii

Al celui întru Sfinți Părintele nostru:
Simeon Noul Teolog

Cuvânt pentru cele trei chipuri ale luării aminte și ale rugăciunii

(Spre știință. Cuvântul acesta, precum și cel din urmă, este copiat din manuscriptul ce se află în Biblioteca Schitului Românesc „Prodromu”, care este tâlcuit din cea Elinească deoarece în Filocalia Elenă este pe apla - neogreacă. * Cuvântul 102. (Cartea Sfântului).

Trei sunt chipurile luării aminte și ale rugăciunii, prin care sufletul se suie și sporește, sau se pogoară și piere. Și se suie adică, dacă în vremea lor uneltește chipurile acestea; iar se pogoară, când fără de vreme, și fără de pricepere le ține pe acestea. Deci trezvia și rugăciunea, așa sunt legate una de alta, precum sufletul cu trupul; care fără de una, nici cealaltă nu poate să stea. Și prin două chipuri amândouă se amestecă. Și întăi anume, că trezvia stă împotriva păcatului, fiindcă este ca oarecarele străjuitor, și înainte mergător; Iară rugăciunea urmându-i, pe toate gândurile cele urâte, care de strajă s-au împiedicat, le ucide îndată și le pierde; fiindcă luarea aminte singură nu poate să lucreze aceasta. Și din războiul acesta al luării aminte și al rugăciunii, se pricinuiește și viața și moartea. Pe care dacă adică o curățim prin trezvie (adică pe rugăciune), sporim; Iar dacă nu o păzim curată, ci o micșorăm pe aceasta, și o întinăm: ne facem netrebnici și nesporiți. Deci de vreme ce am zis, că luarea aminte și rugăciunea în trei chipuri se împarte, se cuvine și pe deosebirile ale fiecărui chip dintru acestea, să le descoperim. Ca cel ce voiește să dobândească viață, și voiește să lucreze, dintru aceste deslușite trei așezări (stări n.n.) adeverindu-se, să aleagă pe cel mal bun. Ca nu pentru neștiință, pe cel mal rău ținându-I să se alunece și să cadă din cel mai bun.


Pentru întâia luare aminte


Deci ale întâii luări aminte, osebirile sunt acestea: Când cineva la rugăciune stând, și mâinile și ochii împreună cu mintea la Cer ridicându-le, și Dumnezeiești noime cu mintea închipuind, și frumusețile cerești nălucindu-le, și rânduielile îngerilor, și corturile drepților, și în scurt să zic: toate câte le-a auzit din scripturi, pe acestea în vremea rugăciunii aducându-le în minte, deșteaptă sufletul spre dorire Dumnezeiască, și arătat caută la Cer. Uneori și lacrimi din ochi sloboade. Câte puțin oarecum și cu inima se trufește și se înalță; și i se pare că Dumnezeiască mângâiere este ceea ce i s-a făcut, și întru o lucrare ca aceasta se roagă să petreacă. Acestea sunt semnele rătăcirii. Că bunul nu este bun, când nu bine se face. Deci dacă se va liniști unul ca acesta, cu liniște desăvârșită și neieșită, cu neputință este să nu-și iasă din minți. Iară deși întru aceasta poate nu va cădea, dar întru deprinderea faptei bune, și întru nepătimire a veni, este din cele cu neputință.

Deci dintru această luare aminte se rătăcesc, și cei ce simțit cu ochii cei trupești văd lumină, și bune oarecare miresme miroasă, și glasuri aud, și altele multe ca acestea. Și unii adică desăvârșit s-au îndrăcit, și din pricina aceasta, din loc în loc, și din țară în țară ieșiți din minte au umblat. Iar alții pe cel ce îngerul luminii se fațărnicește că se închipuiește necunoscându-1, și primindu-l, s-au amăgit. Și neschimbați, și neîndreptați de aceea, până în sfârșit au rămas, nici o sfătuire de la oameni primind. Iară alții îndemnați fiind de diavolul cel ce i-a amăgit pe dânșii, însuși ei cu mâinile lor s-au ucis. Iară alții, de râpe, și în prăpăstii pe sine s-au aruncat. Alții s-au spânzurat. Și cine ar fi putut să povestească deosebirile înșelăciunii și ale amăgirii diavolului? Dintru acestea zise, este cu putință celui înțelept, și care voiește să se învețe, oarecare câștig, care dintru întăia luare aminte se naște. Iară dacă poate și întru acestea nu va cădea cineva, pentru petrecerea cea împreună cu alții (fiindcă aceasta mai de multe ori pustnicilor se întâmplă), dar însă nepricopsiți prin aceasta, toată viața și-o petrec.


Pentru a doua luare aminte


Iară a doua luare aminte, este aceasta: Când cineva pe a sa minte de la cele simțite adunându-o întru sine, și pe simțirile cele dinafară și le păzește, și pe toate gândurile și le adună, ca nu vreunul tăinuindu-se, la lucrurile cele deșarte să umble. Și uneori adică cercare gândurilor făcând, iar alte ori rugăciuni către Dumnezeu din gură grăind, ia aminte. Și acum adică pe gândurile cele robite către sine trăgându-le, iară alteori și însuși cu totul de patimi robindu-se, începe cu silă către sine a se întoarce. Și nu este cu putință celui ce așa bate război, să fie în pace niciodată, sau cu cununa dreptății să se încununeze (2 Tim. 4, 8). Că se aseamănă unul ca acesta omului ce bate război noaptea, care glasurile vrăjmașilor adică le aude, și rănile le primește, dar a-i vedea curat cine sunt, sau de unde au venit, sau cum îl săgetează, sau pentru ce, nu poate. Fiindcă întunericul este pricinuitor minții de o pagubă ca aceasta; și nu va scăpa cel ce așa bate război, de a nu se zdrobi de gândiții vrăjmași cei de alt neam. Și pe osteneală adică o rabdă, iar de plată se păgubește, fiindcă de mărirea deșartă se fură, ca și cum ar fi un luător aminte, și de dânsa se domnește și se batjocorește. Uneori și asupra altora se înalță, căci nu sunt unii ca aceștia, și îi prihănește. Și păstor al oilor pe sine se alcătuiește. Și se aseamănă orbului ce făgăduiește să povățuiască pe orbi (Matei 15, 18). Acestea sunt chipurile luării aminte celei de a doua.

Pentru aceea se cuvine iubitorului de osteneală, să se învețe vătămarea cea dintru dânsele. Însă mai bună este cea de a doua, decât cea dintâi, precum noaptea cea cu lună plină, decât cea fără de stele și neluminată.


Pentru a treia luare aminte


Iată dar și pentru a treia luare aminte vom începe să zicem, care este lucru străin și cu greu de tâlcuit, celor ce nu cunosc nu numai greu de cunoscut, ci mai cu totul și de necrezut; Lucru care nu întru mulți se află. Și mi se pare că o bunătate ca aceasta, împreună cu ascultarea a fugit de la noi. Că ascultarea, pe îndrăgitorul ei, de răul veac de acum răzlețindu-1, și fără de grijă și nepătimaș pe dânsul arătându-1, sprinten și nepregetător către calea care se caută de dânsul îl lucrează: dacă și povățuitor nerătăcit / neamăgit va afla. Că de care lucru din acestea vremelnice își va lipi pe minte, cel ce prin ascultare s-a omorât dinspre toată împătimirea lumii și a trupului?? Și de care grijă se va trage, cel ce lui Dumnezeu și părintelui său, cu sufletul și cu trupul s-a dat, și toată grija asupra lui a aruncat-o (1 Petru 5, 7)? Și numai trăiește lumii, nici ziua omului o mai poftește. De aici gânditele înconjurări ale puterilor celor împotrivnice, care ca niște funii pe minte întru nenumărate încurcături de gânduri o trag, se rup, și slobod se arată, și cu stăpânire bătând război, și iscodind gândurile vrăjmașilor, le gonește cu bună meșteșugire, și cu curată inimă îșî înalță rugăciunile. Acesta este începutul petrecerii celei monahicești. Iar cei ce nu fac așa începutul, se vor zdrobi în zadar.

Iară începutul luării aminte celei de a treia, nu se începe dintru a căuta cineva în sus, și dintru a-și întinde mâinile, și a-și aduna cugetele, și din Cer ajutor a cere. Că acestea sunt după cum am zis, osebirile întâii rătăciri. Dar nici dintru a doua luare aminte iarăși face începutul, și mintea numai la simțirile cele din afară luând aminte, iară pe vrăjmașii cei dinlăuntru nu-i privește. Că unul ca acesta, precum au zis, se săgetează, și nu săgetează, se rănește, și nu știe; robit se duce, și pe cei ce îl robesc a-i munci nu poate. Și totdeauna din spatele lui, iar mai bine să zic, în fața lui lucrează și teslăresc păcătoșii, și măreț în deșert și trufaș îl lucrează pe dânsul.

Iară tu, o iubite, dacă voiești pe o lucrare născătoare de lumină și veselitoare ca aceasta să o lucrezi, de aici sârguiește-te a pune început: După cea cu de-amănuntul ascultare, pe care cuvântul, mai sus a zugrăvit-o, trebuință este ție, și cu conștiință pe toate să le faci. Că fără de ascultare, nici conștiința nu este curată. Și dator ești a-ți păzi conștiința, întâi adică, față de Dumnezeu, apoi dinspre Părintele tău cel Duhovnicesc, și a treia și dinspre toți oamenii, și dinspre materii. Și față de Dumnezeu adică ești dator să-ți păzești conștiința, ca toate câte știi că nu plac lui Dumnezeu, pe acestea să nu le faci. Iar dinspre părintele tău ca pe acelea care îți zice ție, după scopul și voia lui, pe toate să le faci, și să nu adaugi ceva mai mult, nici să scazi. Iară dinspre oameni se cuvine ție să-ți păzești conștiința, ca pe acelea care tu le urăști, altuia să nu le faci. Iară întru materii, dator ești să te păzești de uneltirea cea peste trebuință întru tot lucrul: și întru hrană, și întru băutură, și întru îmbrăcăminte, și în scurt să zic, pe toate să le faci ca înaintea feței lui Dumnezeu, nemustrându-te de nimic întru nici un lucru de conștiință. Și de vreme ce mai înainte am curățit, și am făcut cale adevăratei luării aminte, de se pare, și pentru deosebirile ei, arătat și în scurt să vorbim.

Last edited by nobilissim; 30.08.2019 at 13:59:48.
Reply With Quote
 

Thread Tools
Moduri de afișare