Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Stiri, actualitati, anunturi
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #611  
Vechi 02.12.2013, 20:26:33
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Avva Cleopa ultimele zile printre pământeni




Articol din Candela Moldovei, nr. 11-12/nov.-dec. 1998 al Părintelui Timotei Aioanei:


„Adeseori avva Cleopa ne spunea, în ultima vreme, că se apropie ceasul despărțirii de trup și dorea să ne întâlnim cu toții în Rai. Și Părintele Paisie Olaru, venerabilul duhovnic (t octombrie 1990) folosea mereu aceeași sintagmă: „...un colțișor de Rai le rânduiește lor".


In ciuda vârstei înaintate a Părintelui Cleopa, în ciuda faptului că el însuși mărturisea că este „un putregai", noi toți ne bucuram să-1 știm rugător în chilia de pe dealul Sihăstriei. Dar iată că Dumnezeu a hotărât altfel. L-a chemat la Sine, în zorii zilei de 2 decembrie, după ce cu 69 de ani înainte, tot într-o zi de decembrie, pășise pe poarta mănăstirii. Cu câteva ceasuri înainte de plecarea dintre noi, deși era doar ora 20.00, părintele citise rugăciunile dimineții și Acatistul Mântuitorului, parcă știind că dimineața următoare o va petrece în împărăția lui Dumnezeu.


2 Decembrie 1998, ora 2:15, dis-de-dimineață - Părintele Cleopa începe călătoria în veșnicie. Pentru noi aceasta este o dată de care va trebui să ne aducem aminte cu pioșenie.


în primele ceasuri de după miezul nopții trupul părintelui este pregătit după rânduiala cuvenită și este dus în biserica mănăstirii unde va ti privegheat permanent de preoți și monahi și de nenumărați credincioși veniți din toate colțurile țării.

în Catedrala mitropolitană din Iași, miercuri, 2 decembrie, I.P.S. Mitropolit Daniel a săvârșit Sf. Liturghie, făcând la vremea cuvenită pomenirea Părintelui nostru Cleopa - Arhimandritul. în aceeași zi mai multe posturi de radio, ca și Postul național de Televiziune, anunțau vestea tristă care a făcut degrabă înconjurul țării. De asemenea, aproape toate ziarele au scris în zilele acelea despre marele Părinte al Bisericii românești. Radio „Trinitas" al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a difuzat în aceeași zi multe comunicate și o emisiune specială, de o oră și jumătate, închinată marelui avvă adormit în Domnul. La Mănăstirea Sihăstria mulți monahi au citit în permanență la Psaltire, iar un număr însemnat de clerici monahi și de mir au săvârșit Irisaghioane până în ziua înmormântării. Vestea a trecut și dincolo de hotarele țării, unde Părintele Cleopa avea ucenici sau cunoscuți. în ajunul înmormântării, pe rețeaua Internet existau 38 de mesaje din străinătate legate de acest trist eveniment.Vineri, 4 decembrie, la Sihăstria au venit ierarhi, clerici, monahi, monahii, un număr mare de credincioși. Seara, P.S. Episcop vicar Gherasim Putneanul a săvârșit slujba Privegherii în paraclisul „Sf. Ioachim și Ana", ctitorit în vremea stăreției Arhim. Cleopa Ilie. În aceeași zi, aproape de miezul nopții, I.P.S. Mitropolit Daniel al Moldovei și Bucovinei a săvârșit un Trisaghion și s-a recules în fața sicriului cu trupul neînsuflețit al Părintelui său duhovnicesc.

Sâmbătă, 5 decembrie, la ora 8,30 s-a săvârșit Sf. Liturghie de către un sobor de ierarhi compus din I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, I.P.S. Bartolomeu, Arhiepiscopul Clujului, P.S. Casian, Episcopul Dunării de Jos, P.S. Visarion Rășinăreanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, delegat al I.P.S. Mitropolit Antonie al Ardealului, și P.S. Gherasim Putneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. La Sf. Liturghie a asistat și P.S. Ioan, Episcopul Oradei.După terminarea Sf. Liturghii, în curtea Mănăstirii Sihăstria a fost oficiată slujba Prohodului, avându-1 în frunte pe I.P.S. Mitropolit Daniel, alături de I.P.S. Arhiepiscop Bartolomeu al Clujului, P.S. Ioachim al Hușilor, P.S. Casian al Dunării de Jos, P.S. Ioan al Oradei, P.S. Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, P.S. Visarion Rășinăreanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, P.S. Gherasim Putneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de un impresionant sobor de stareți, preoți și diaconi, cei mai mulți veniți de departe. în afară de soborul de slujitori, în curtea mănăstirii s-au aflat foarte mulți preoți, ieromonahi, monahi și monahii, al căror număr nu s-a putut stabili exact. Curtea mănăstirii, cerdacurile, drumul spre cimitir și locurile dimprejur erau pline de credincioși. Ca un semn al milostivirii lui Dumnezeu, în ziua aceea a strălucit soarele și au curs streșinile deși cu o zi mai înainte se înregistraseră temperaturi de -18°C.

Drumul spre Mănăstirea Sihăstria a fost ocupat pe o distanță de 2 km de autobuze și autoturisme, care i-au adus pe cei veniți la înmormântare.La ora 11.00 s-au dat citire mesajelor transmise de către P.F. Patriarh Teoctist al României (de către I.P.S. Mitropolit Daniel) și de I.P.S. Mitropolitul Antonie al Transilvaniei (citit de Episcop vicar Visarion Rășinăreanul). Slujba derulat în citiri din canonul înmormântării călugărilor și în armonioase cântări de îngropăciune. Corul monahal „Psaltirion", de la Centrul eparhial Iași, și soborul de slujitori au dat răspunsurile. La vremea cuvenită au rostit cântări: I.P.S. Bartolomeu al Clujului, P.S. Casian al Dunării de Jos, s-a citit un mesaj din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, de către un reprezentant al D-lui Secretar de Stat, prof. dr. Gheorghe Anghelescu, P. Cuv. Arhim. Victorin Oanele, Starețul Mănăstirii Sihăstria, și Î.P.S. Mitropolit Daniel al Moldovei și Bucovinei.

După terminarea slujbei s-a făcut înconjurul Bisericii Centrale și s-a mers în procesiune până la cimitirul mănăstirii. în sunetul clopotelor, al pioaselor cântări, al buciumelor (trâmbițelor) venite din Bucovina, Părintele Cleopa a fost purtat pe umeri de către clerici până la locul pregătit pentru îngropăciune. Mulți oameni aveau lacrimi ochi. Toți doreau să se atingă pentru ultima oară de mâna care împărțise atâtea binecuvântări, oamenii se urcaseră pe cerdace, pe ferestrele clopotniței, prin copaci. Sute de aparate de fotografiat și câteva zeci de camere video luau ultimele imagini. Aproape de cimitir a venit și părintele profesor Constantin Galeriu să-și ia rămas bun de la marele duhovnic.


Printre brazii cimitirului razele de soare își făceau loc să lumineze mormântul proaspăt săpat. Cântarea „Hristos a înviat" a răsunat din pieptul a mai multor mii de oameni. Buciumele sunau și ele cu jale. Toți cei de față trăiau durerea despărțirii vremelnice de un om cuvios, de un mare învățător, de un duhovnic, de un „dătător de speranță".

Așa s-a încheiat, la 5 decembrie 1998, orele 14.00, înmormântarea celui mai mare duhovnic român al secolului XX. El merge în împărăția lui Dumnezeu să primească răsplată pentru multa-i și îndelungata osteneală. Pe pământ se încheie un capitol vast al isihasmului și al monahismului de la sfârșitul mileniului II, un capitol de aur din istoria Mănăstirii Sihăstria și a Bisericii noastre.Îl așezăm pe Părintele Cleopa alături de Sf. Paisie de la Neamț, de Vasile de la Poiana Mărului, de starețul Gheorghe de la Cernica, de Sf. Ioan de la Neamț, de evlaviosul și smeritul Paisie Olaru de la Sihăstria și de alții mulți, ale căror nume au urcat deja spre calendar.


Părintele nostru Cleopa s-a mutat într-o altă lume. O lume pe care o dorea nespus. Ne vom aduce mereu aminte de Sfinția Sa, de duhul său misionar, de râvna și neadormita sa priveghere, de iubirea și de cuvântul de suflet, de rugăciunea făcută pentru noi toți și de speranța pe care ne-a dat-o mereu.

Aduceți-vă aminte și de noi, acolo, în împărăția lui Dumnezeu, Prea Cuvioase Părinte Cleopa!


(Articol publicat în Candela Moldovei, Buletinul oficial al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, extras din nr. 11-12/nov.-dec. 1998)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #612  
Vechi 11.01.2014, 22:40:15
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit 164 ani de la nașterea lui Eminescu



15 ianuarie este ziua în care îl comemorăm pe Eminescu. De la București și până la Chișinău, de la Timișoara și până la Constanța și chiar peste hotare, românii îl vor omagia pe cel mai îndrăgit și cunoscut dintre poeții lor.

Ca avanpremieră a zilei de 15 ianuarie, TRINITAS TV vă oferă duminică, 12 ianuarie, de la ora 21.00, o ediție specială a emisiunii ”Credință și cultură azi”. Tema acestei ediții a cărei invitat este tânărul filozof Cătălin Cioabă este ”Eminescu în mărturiile contemporanilor săi”.

Pe „Aleea scriitorilor” din Cimitirul Bellu, unde se află mormântul poetului, va fi oficiată, miercuri, o slujbă pomenire pentru cel care a contribuit în mod esențial la construirea istoriei literaturii române și la dezvoltarea limbii noastre literare moderne.

A devenit deja o tradiție ca în fiecare an, pe data de 15 ianuarie, elevii și profesorii instituțiilor de învățământ din Capitală și din provincie să participe la slujba de pomenire oficiată la mormântul lui Eminescu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #613  
Vechi 15.02.2014, 20:25:33
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit 191 ani de la nașterea episcopului Melchisedec Ștefănescu



S-au împlinit 191 de ani de la nașterea Episcopului Melchisedec Ștefănescu. Ierarhul a fost omagiat sâmbăta aceasta la Roman, unde a păstorit în ultima parte a vieții și unde este și înmormântat.

Un parastas a fost oficiat în fața bustului ierarhului aflat în curtea Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” din oraș. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
„Credem că defiecare dată când ne apropiem de mormântul său adăugăm o cărămidă în plus pentru cunoașterea activității sale. Dacă noi oamenii îl cunoaștem și îi promovăm viața și activitățile pe care le-a împlinit credem că Dumnezeu îl preamărește și în ceruri”, a declarat pentru TRINITAS TV PS Părinte Ioachim Băcăuanul.

La eveniment au participat și copii care învață la Așezământul Fundației ”Episcop Melchisedec” din Roman. Cu toții au mers la final la mormântul Episcopului Melchisedec Ștefănescu, unde au depus coroane de flori.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #614  
Vechi 28.04.2014, 21:21:08
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Radio Renașterea – 15 ani de activitate


Radio Renașterea al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului aniversează la 1 mai 15 ani de emisie. Cu acest prilej vor fi organizate o serie de evenimente culturale și religioase, după cum se precizează într-un comunicat emis de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului.

Timp de două zile ascultătorii Radio Renașterea vor afla mai multe despre jurnalismul religios din România, vor putea participa la un spectacol aniversar de folclor și vor putea vizita sediul radioului pentru a se întâlni cu redactorii și realizatorii de programe.

Miercuri 30 aprilie în Aula „Nicolae Ivan” a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, cartierul Mărăști, de la ora 11:00, va avea loc un simpozion intitulat Jurnalismul religios în peisajul mediatic actual. La eveniment vor participa Răzvan Bucuroiu, directorul TVR 3 și editorul revistelor Lumea credinței și Lumea monahilor, Remus Rădulescu, realizator de emisiuni religioase la Radio România, Ciprian Olinici, directorul Radio Trinitas al Patriarhiei Române, Radu Preda, Președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Discuțiile vor fi moderate de Paul Siladi, directorul Radio Renașterea.

Manifestarea, dedicată atât jurnaliștilor, cât și publicului larg, va fi transmisă în direct la Radio Renașterea.

Joi, 1 mai, de la ora 8,00, se va oficia Sf. Liturghie în Catedrala Mitropolitană, urmată de o slujbă de mulțumire pentru activitatea din cei 15 ani de emisie. În continuare, între orele 10,00 și 16,00 porțile radioului vor fi deschise pentru cei care doresc să viziteze redacția și să stea de vorbă cu realizatorii de emisiuni.

Seara, de la 18,00 clujenii sunt invitați la un spectacolul extraordinar de folclor „Acasă la creștini” în sala „Auditorium Maximum” a Universității Babeș-Bolyai (Casa Universitarilor), strada E. de Martonne nr.1. Pe scenă vor urca interpreții: Nicolae Mureșan și Nicolae Mureșan jr., Cornelia Ardelean Archiudean, Alexandru Pugna, Ana Ilca-Mureșan, Năstăcuța Iuga, Anuța Motofelea, Nicu Cioancă, Andreea Ciupe și Vlăduța Lupău. De asemenea vor evolua Ansamblul „Transilvania” din Baia-Mare și grupul folcloric „Glanetașul” al Căminului Cultural Agrieș, jud. Bistrița-Năsăud. Intrarea la spectacol este liberă.

Radio Renașterea a fost înființat la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu și emite de la 1 mai 1999, pe frecvența 91 MHz, în municipiul Cluj-Napoca și împrejurimi. De la 1 mai 2004 poate fi recepționat pe internet la adresa www.radiorenasterea.ro, iar de la 1 mai 2005 emite și la Bistrița pe frecvența 102 MHz.



Grila de programe cuprinde transmisiunea zilnică a slujbelor din Catedrala Mitropolitană, emisiuni cu caracter religios, cultural, social, muzical și informativ, emisiuni ce se doresc a fi spații de întâlnire și dialog dintre Evanghelie și sensibilitățile omului contemporan.



Redacția cuprinde patru departamente: teologic, social, cultural-muzical și informativ în care lucrează 18 de redactori. Colectivul redacțional este format, din oameni tineri și foarte tineri, cu studii diferite: teologie în cea mai mare parte dar și filozofie, filologie, teatru, jurnalism.



Despre acest important instrument misionar al Arhiepiscopiei Clujului, Arhiepiscopului și Mitropolitul Clujului, IPS Andrei spune: „Radio Renașterea aduce îmbărbătare, întărire și, pe lângă cuvântul lui Dumnezeu, propovăduit în toată eparhia, emisiunile culturale și cele muzicale le dau posibilitatea credincioșilor să își mângâie sufletele.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #615  
Vechi 23.05.2014, 12:52:18
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit 20 de ani de slujire în Landul german Saarland



Credincioșii ortodocși români din Landul Saarland au serbat 20 de ani de existență a Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Saarbrücken. Fondată de P.C. Pr. Mircea Coșofreț, la început cu slujire în Saarluis, apoi în capitala Landului, parohia s-a dezvoltat tot mai mult, mai ales după ce a fost instalat aici P.C.Pr. Constantin Papuc (2010) care a amenajat o frumoasă capelă cu slujbe regulate, ca și cu activități culturale și sociale.
Bucuria sărbătorii a fost sporită de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim.
La propunerea Părintelui Constantin, domnul Vasile Alfred Spisländer a fost hirotesit întru citeț.Sărbătoarea Parohiei a continuat în cortul amenajat lângă biserică printr-un program artistic susținut de Doamna Ștefania Stoica. A urmat agapa oferită de parohie tuturor celor prezenți.

Orașul Saarbrücken, capitala Landului Saarland, este situat în partea de vest a Germaniei, la graniță cu Franța și are o populație de 180.000 de locuitori.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #616  
Vechi 28.05.2014, 22:21:45
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Thumbs up 93 ani în slujba lui Dumnezeu și a credincioșilor



Arhipăstorul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a împlinit astăzi, 28 mai 2014, 93 de ani. Oficialități, preoți, monahi și foarte mulți maramureșeni și sătmăreni au venit la Reședința episcopală din Baia Mare pentru a-l felicita pe Înaltpreasfințitul Părinte Justinian. De dimineața, în paraclisul episcopal, Arhiereul-vicar al Eparhiei, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat o slujbă de Te Deum. Emoționat, Înaltpreasfințitul Justinian le-a vorbit credinicioșilor, așa cum i-a obișnuit, cu aceeași dragoste și căldură părintească.

Monah de vocație, Înaltpreasfințitul Părinte Justinian și-a dedicat viața Bisericii și slujirii ei încă de tănăr. Ajuns la o vârstă nu tocmai ușor de purtat, rămâne la fel de dârz în propăvăduirea Evangheliei lui Hristos despre care nu ezită să vorbească, cu aceeași vigoare, în orice împrejurare.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #617  
Vechi 13.06.2014, 22:06:46
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit



Pomenirea poetului național Mihai Eminescu, la împlinirea a 125 de ani de la trecerea sa la cele veșnice



Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, duminică, 15 iunie 2014, la împlinirea a 125 de ani de la trecerea la cele veșnice a poetului național Mihai Eminescu, un sobor de preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor va săvârși o slujbă de pomenire la mormântul poetului din Cimitirul Bellu din Capitală.

La orele 08.00, în capela cimitirului Bellu, un sobor de preoți din cadrul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor București, condus de Preacucernicul Părinte Gheorghe Dilirici, va oficia Sfânta Liturghie.

Ulterior, la ora 09.30, va fi săvârșită slujba parastasului la mormântul poetului național Mihai Eminescu de către un sobor de preoți condus de Preacucernicul Părinte Florin Șerbănescu, consilier patriarhal.

Tot în aceeași zi, în Catedrala Patriarhală se va săvârși slujba parastasului pentru poetul Mihai Eminescu, la finalul Sfintei Liturghii (ora 11.45).
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #618  
Vechi 18.06.2014, 21:38:19
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit 63 de ani de la deportările în Bărăgan



Pe 18 iunie 1951, peste 10.000 de familii din județele Mehedinți, Caraș-Severin și Timiș au fost ridicate din casele lor și deportate în Bărăgan. La 63 de ani de la acest moment, la monumentul ridicat în parcul Dragalina din Drobeta-Turnu Severin, un sobor de preoți a oficiat o slujbă de pomenire a celor trecuți la Domnul în urma deportărilor, dar și pentru cei decedați în închisorile comuniste.
Evenimentele comemorative au fost organizate de Asociația Foștilor Deținuți Politici și Deportați în Bărăgan, Filiala Mehedinți. Evenimentul s-a încheiat cu depunerea de coroane și jerbe de flori.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #619  
Vechi 26.06.2014, 21:32:21
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Ziua Drapelului Național



Din1998, românii sărbătoresc, pe 26 iunie, Ziua Drapelului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #620  
Vechi 16.07.2014, 21:26:41
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Thumbs up 150 de ani de la înființarea Universității București

Universitatea din București a aniversat miercuri, 16 iulie 2014,150 de ani de la înființare. Evenimentul a avut loc la Facultatea de Drept, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, oficialităților statului, ale mediului academic și universitar.


Universitatea din Bucuresti a fost înființată în 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a divizat Colegiului Sfântul Sava în Universitatea din București și actualul Colegiu Național „Sfântul Sava”.
In perioada interbelica, Universitatea s-a bucurat de o pleiada de profesori straluciti, ca Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti si Nae Ionescu, sau asistenti ca Radu Gyr, Mircea Vulcanescu si Mircea Eliade. Universitatea a vazut in secolul trecut demonstratiile Miscarii Legionare si a fost avariata de bombardamentele aliate din 4 aprilie 1944 . Sculpturile in altorelief de pe frontispiciul acesteia, realizate de Karl Storck si partial distruse de americani, au fost recuperate bucati si se afla azi la Muzeul “Frederic și Cecilia Storck” din București, din str. Vasile Alecsandri nr.16. Ulterior au urmat “bombardamentele” asupra profesorilor, soldate cu marile epurari comuniste din invatamantul romanesc. O parte din profesorii bolsevici ai anilor ’50 s-au reintors in Universitatea Bucuresti dupa 1989.
In Piata Universitatii din Bucuresti s-a derulat protestul anti-comunist din noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, Universitatea fiind si leaganul celei mai lungi demonstratii anticomuniste din Romania, care a durat 52 de zile intre aprilie si iunie 1990 , la capatul careia, in urma mineriadei din iunie 1990, au fost distruse si mai multe laboratoare, cu pierderi inestimabile. Universitatea Bucuresti se afla intre primele 200 de universitatii ale lumii.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Remember - TEOFIL PARAIAN cristiboss56 Stiri, actualitati, anunturi 21 03.03.2011 19:24:48
remember? Corinanyc Rugaciuni 0 16.08.2009 10:05:06
Remember Pr. Ioanichie Balan jenica Generalitati 25 16.01.2008 17:10:49