Importanta RUGACIUNII

[cristiboss56]

Un sfant batran zicea catre un frate :"De te va indemna inima ta ziua sau noapte zicand : Scoala-te si te roaga lui Dumnezeu , atunci sa stii ca Sfantul Inger a lui Dumnezeu care te pazeste , iti spune tie : Scoala-te si te roaga ! Deci , daca te vei scula , atunci si el se va scula si va sta la rugaciune impreuna cu tine , intarindu-te in nevointa si alungand de la tine duhul cel necurat , care te inseala si racneste ca un leu asupra ta . Iar de nu te vei scula , indata se va departa de tine Ingerul si atunci vei cadea in mainile vrajmasului" .

[George.m]

Sfantul Simeon Metafrastul ne spune ca "cel ce staruie in rugaciune si-a ales lucrul cel mai de capetenie. Multe piedici din partea pacatului are sa intampine in rugaciune: somn, trandavie, greutatea trupului, abaterea gandurilor, nestatornicia mintii, moleseala si celelalte iscodiri ale pacatului; apoi necazuri, navalirile duhurilor rele insesi care ne razboiesc cu manie, ni se impotrivesc si se ridica impotriva sufletului".

În prealabil postat de Gabita_30

Serios? Deaia m-a ridicat? Deaia acum ii dau Slava de cate ori am ocazia? Nu stiu cum este la altii, dar eu stiu ce simt eu...

Simtirile pot fi inselatoare. Din astfel de simtiri am cazut cu totii in repetate randuri iar unii am patit-o rau de tot.
Simtirile unui om deja ranit si modificat de pacat... cata incredere sa avem in ele?...
Poti discerne cu precizie cat e simtire venita din suflet curat si cat e inselare a mintii? Oare de ce se nevoiesc unii atat de aspru pentru curatirea mintii? De ce o fac neincetat, toata viata?... De ce striga mereu: paza, trezvie, ascultare!
In legatura cu mesajul lui Traditie - mi se pare ca s-a cam grabit cu avertismentul (in fine, e decizia lui, probabil stie bine ce face sau, in orice caz, m-as bucura sa fie asa :)), cred ca e cazul sa iei aminte la avertisment, daca tot a sosit. Ar putea sa para un pic rauvoitor, pare o interventie de dragul de a-ti taia cheful. Asa inteleg eu reactia ta "Serios? Deaia m-a ridicat?" - totusi e mai folositor sa iti spuna un om cateva vorbe incomode, si sa le iei in seama fara a da curs impulsului spre riposta, decat sa te trezesti ca ai sarit din lac in put. Cred ca acesta e motivul si sensul interventiei lui Traditie. Doar un avertisment cu buna intentie.
Ai fost atentionata in legatura cu pericolul launtric, dincolo de stirea si vointa noastra, de a ne pastra lupul launtric insa a-l imbraca in haine noi, pentru a depasi vigilenta paznicilor de buna credinta. Nu vrem noi sa il imbracam! Din pacate se imbraca el singur, fara stirea noastra, subtil (si viclean)...
Apoi ai primit si sprijin si reper de la inca doi colegi de forum, care te indruma catre ce doresti sa atingi. Foarte bine, pavaza si reper din toate partile.
Eu insa am scris aici pentru a spune, prieteneste (deoarece am ceva experienta personala in legatura cu momentul pe care il parcurgi - toti il traversam de ceva vreme):
In orice miscare care ni se pare in sfarsit sanatoasa duhovniceste, sa tinem strans legatura cu preotul duhovnic (fara duhovnic si ascultare suntem prada usoara, pericolele sunt prea mari, capcanele prea viclene, omul singur nu razbeste) si sa participam cu regularitate la slujbele Bisericii. Nu exista mantuire in afara Bisericii - crede tot crestinul. Iar acest forum nu este Biserica, desi in el sunt oameni ai Bisericii, unii de toata isprava (asa imi pare mie).
Acesta e mesajul meu.
Succes, Domnul cu tine. Si cu noi ceilalti. +
Amin.

Iata si un citat de pe un site ortodox, apropos de prevederea in cunostinta de cauza (imi este mie de folos, ca tratament zilnic, de aceea l-am copiat si sper sa fie de folos si altora, de aceea il postez):

Credinciosul angajat de dezechilibrul sau intr-o experienta falsa stabileste relatii arbitrare intre cauze si efecte, face abstractie de corelatia obiectiva si rationala dintre fenomene si se antreneaza in excese si generalizari unilaterale. Mizeaza pe false intuitii si principializeaza sentimente nebuloase, accentuand pana la exclusivitate pe afectivitate in dauna vietii rationale, a simtirii rationale de care vorbesc Parintii.
Ortodoxia a pus un accent deosebit pe paza mintii si a inimii, pe introducerea mintii in inima, care are si acest sens de colaborare a intelectului cu simtirea.

Plecand de la acest dezechilibru duhovnicesc intre ratiune si simtire, intre cunoasterea si improprierea trairii Traditiei Bisericii,“credinciosul” angajat in false experiente mistice se indeparteaza de reperele unei vieti religioase sanatoase, luandu-si libertatea nu numai de a-si crea alte repere (cele proprii ii devin singurele normative), ci si de a le propaga intre credinciosii apropiati lui.

Cunoasterea Traditiei ortodoxe autentice, asadar, fereste pe orice credincios ortodox de excese, de exagerari si de erori dogmatice si mistice, uneori chiar fatale, si reprezinta calea mantuirii personale si comunitare prin Biserica.

[George.m]

Trebuie sa fim constienti ca, rugandu-ne lui Dumnezeu, ii deranjam pe diavoli. Zgandarim cuibul de viespi. Dar nu trebuie sub nicio forma sa ne lasam intimidati de bazaitul acelora; harul lui Dumnezeu ne fereste de intepaturile lor.

"Daca in vreme ce te rogi - spune Sfantul Simeon Evlaviosul - iti vine vreo frica sau vreo lovitura, sau straluceste vreo lumina, sau se intampla ceva, sa nu te tulburi. Ci staruie si mai intins in rugaciune. Caci se iveste o tulburare draceasca sau vreo frica sau vreo iesire din sine (extaz) ca slabind, sa lasi rugaciunea si ca, ajuns la un astfel de obicei, sa te faca prada lui.

Dar, daca savarsind rugaciunea iti straluceste vreo lumina cu neputinta de talmacit si sufletul ti se umple de o bucurie negraita si de dorinta celor ma inalte si incep sa-ti curga lacrimile insotite de pocainta, cunoaste ca aceasta este vizita dumnezeiasca si un ajutor dumnezeisc.

Ia seama sa nu parasesti rugaciunea de frica vrasmasilor, ci asa cum in cazul cand se sperie copilul de niste mormoloci se refugiaza in bratele mamei si ale tatalui, aruncand frica de ei, asa si tu, alergand prin rugaciune la Dumnezeu, scapa de frica lor".

În prealabil postat de Gabita_30

M-ati speriat! Merg la slujbe, dar ce-i drept mi-as fi dorit mai multa vreme cu parintele duhovnic, mai mult timp pentru indrumare si povata Ce ma fac in cazul asta? Adica as putea fi in inselare? Cum sa-mi dau seama si cum sa fac sa repar?

Draga Gabita, spaima buna vine de la Domnul! Si cine o traieste, e ocrotit de El! +
Asadar, nu te teme...

Bunul si Multmilostivul nostru Domn, Iisus Hristos, cunoaste teama ta, o contine deja, o indreapta spre folosul tau, intru Viata.
Nu, nu te teme! Domnul e cu tine, e cu noi, in veac.
Aminteste-ti ce promite El, pururea Credinciosul, PENTRU NOI, pentru FIECARE din noi, robii si copiii Lui, intru viata vesnica:

"Si iata, Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului. Amin." (Mt, 28, 20)

Cu totii putem fi in inselare. Sa judecam aceasta duhovniceste (iar nu lumeste).
Si, ca urmare, ce sa facem (ne intrebam fiecare)?
Nimic altceva decat ce spune Domnul si Sfanta Biserica Ortodoxa, al Carei Cap este El.
Altceva, am putea oare sa facem mai bun?...
Spui ca ai simtit ca ai nevoie de duhovnic? Foarte bine, Slava Domnului! Da curs acestei nevoi! (teme-te, zic eu, cand nu vei mai simti tocmai ACEASTA sfintitoare nevoie!!!)
Cum si ce sa vorbim cu duhovnicul? In nici un caz politeturi lumesti, ci launtrul nostru sa il aducem! Pune tot sufletul tau cand te afli sub epitrahil! Domnul ESTE acolo, in acel moment!
Oh, Gabita, spaima ta e cunoscuta de Domnul, in veac! Fii demna de ea!
Eu pacatosul si nevrednicul, Zaharia, CristiBoss, George - suntem deja, cu prietenie, impreuna cu tine. Fii si tu cu noi, in Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica. AMIN.

[George.m]

"Apusul soarelui aduce noaptea; retragerea lui Hristos din suflet aduce intunericul patimilor si fiarele cele nevazute il sfasie.
Cand rasare soarele, fiarele se strang in ascunzisurile lor; rasare Hristos pe cerul cugetului care se roaga, si toata alipirea lumeasca se departeaza si dragostea de trup dispare, iar mintea porneste la lucrul ei, adica la meditarea celor dumnezeiesti pana seara, neintrerupand lucrarea legii dumnezeiesti nici o clipa si nesavarsind-o numai cu masura, ci pana la sfarsitul vietii acesteia si pana la iesirea sufletului din trup" (Teolipt, Mitropolitul Filadelfiei).

[George.m]

"Rugaciunea are stapanire asupra tuturor faptelor bune; ea naste lacrima pocaintei; ajuta cu putere la pacea din partea gandurilor, indemnand ca singur Dumnezeu sa fie socotit pacea desavarsita;

ea e maica dragostei lui Dumnezeu; singura ea curateste puterea cugetatoare a sufletului, intiparind in ea pe Dumnezeu, Cel ce pricinuieste si curatia ingerilor;

indrepteaza puterea poftitoare a sufletului spre Dumnezeu intru curatie, caci alipindu-se de Dumnezeu si stand de vorba cu El, care prin fire e Binele si Frumosul nesfarsit si mai presus de fire, leaga toata pofta de El;

iar mania, intr-atata o imblanzeste, incat omul cade si se roaga lui Dumnezeu, iar sufletul se smereste prin caderea la El; caci nimenea, rugandu-se, nu poarta un cuget nesmerit si manios.

De aceea, scurt vorbind, cuvioasa rugaciune curateste si indrepteaza toate puterile sufletului si toate lucrarile faptuitoare si intelegatoare; si mai ales isi alipeste vederea de Dumnezeu si, ca urmare, de dragostea dumnezeiasca, intr-o petrecere si vietuire linistita, potrivit cu cele spuse mai inainte" (Calist Angelicude).

[George.m]

Sfantul Varsanufie ne da un sfat deosebit de important:
"Cand te rogi lui Dumnezeu si te imprastii, lupta-te pana ce te rogi fara imprastiere. Si supravegeaza-ti mintea sa nu se imprastie.
Iar daca imprastierea noastra staruie, pana la sfarsitul rugaciunii, cauta sa ajungi la strapungerea inimii si zi plin de pocainta: Doamne, miluieste-ma de toate gresalele mele! Si vei lua iertare de toate gresalele si de imprastierea ce ti s-a intamplat in rugaciune".

[LittleSparrow]

În prealabil postat de cristiboss56

Rugaciunea va fi cu siguranta mai repede ascultata si implinita cand ea , rugaciunea , este insotita de post , de milostenie si de viata fare prihana . Milostenia si postul sunt cele doua aripi ale RUGACIUNII .

"Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur."