PENTICOSTARUL sau raiul anului

[Mihailc]

”Ziua Învierii popoare să ne luminăm! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi cei ce cântăm cântare de biruință.
Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind cu lumina neapropiată a Învierii. Și, cântându-I cântare de biruință, luminat să-L auzim zicând: Bucurați-vă!
Cerurile după cuviință să se veselească și pământul să se bucure. Și să prăznuim toată lumea văzută și nevăzută, că s-a sculat Hristos, Bucuria cea veșnică” (Catavasiile Învierii)



http://www.youtube.com/watch?v=Due0P...eature=related

”Numim sărbătoarea de azi Paşti, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru nefiinţă întru fiinţă. În această zi smulgând Dumnezeu pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roşie şi tot în această zi, S-a pogorât din ceruri şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din legăturile iadului, l-a suit la cer şi l-a adus iarăşi la vechea vrednicie a nemuririi. Dar pogorându-Se la iad Domnul, nu a înviat pe toţi câţi erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; şi sufletele sfinţilor din veac, ţinute cu sila de iad, le-a slobozit şi a dăruit tuturor putinţa să se urce la ceruri. Drept aceasta, bucurându-ne peste fire, prăznuim, cu strălucire, Învierea, închipuind bucuria cu care s-a îmbogăţit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu. De asemenea, dându-ne unul altuia obişnuita sărutare de Înviere, prăznuim şi risipirea vrajbei, arătând prin aceasta unirea noastră cu Dumnezeu şi cu îngerii Săi.” (Sinaxarul Utreniei Învierii part I)

[Mihailc]

”Femeile cele de Dumnezeu înțelepțite, cu miruri către tine au alergat; și, bucurându-se s-au închinat Ție, Dumnezeului celui viu, pe care, ca pe un mort, cu lacrimi te căutau. Și Paștile cele de taină, ucenicilor Tăi, Hristoase, le-au binevestit.
Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice; și săltând lăudăm pe Pricinuitorul, Cel unul binecuvântat, Dumnezeul părinților noștri, și preaslăvit
Cât este de sfântă, cu adevărat, și întru totul prăznuită această noapte de mântuire și strălucită, mai înainte vestitoare fiind a zilei celei purtătoare de lumină, a Învierii în care lumina cea fără de ani din mormânt cu trupul tuturor a strălucit.
Cel ce a izbăvit pe tineri din cuptor, făcându-se om, pătimește ca un muritor, și prin patimă pe cel muritor îl îmbracă în podoaba nestricăciunii, Cel unul binecuvântat, Dumnezeul părinților noștri și preaslăvit” (Catavasiile Învierii)



http://www.youtube.com/watch?v=tZqTe...eature=related

”Iar Învierea Domnului, aşa s-a petrecut: La miezul nopţii pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s-a cutremurat şi un înger s-a pogorât şi a răsturnat piatra de pe mormânt. Ostaşii văzând aceasta, s-au înspăimântat şi au fugit; numai după aceea s-a petrecut venirea femeilor la mormânt, sâmbătă după miezul nopţii, aproape de revărsatul zorilor. Învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, care, după cum grăieşte Evanghelia de la Matei, şedea la mormânt împreună cu Maria Magdalena. Dar spre a nu se arunca îndoială asupra Învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliştii că Domnul S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena. Ea a văzut şi pe îngerul, ce sta pe piatră, şi plecându-se, a văzut şi pe cei dinăuntrul mormântului, care au vestit Învierea Domnului şi au grăit: “A înviat, nu este aici, iată locul unde L-au pus pe Dânsul”. Deci, auzind ea acestea, a alergat degrab la ucenicii cei mai înflăcăraţi, la Petru şi la Ioan, şi le-a vestit lor Învierea. Iar întorcându-se ea cu cealaltă Marie la mormânt, le-au întâmpinat pe ele Hristos, zicându-le: „Bucuraţi-vă!”. Drept era, ca seminţia femeiască să audă ea, mai întâi, bucuria, ca ceea ce a auzit mai întâi: „întru dureri să nască fii”. Ele fiind biruite de dragoste, s-au apropiat şi s-au atins de preacuratele Lui picioare, voind să-L cunoască mai cu dinadinsul. Apostolii au venit la groapă şi Petru numai plecându-se în mormânt, s-a întors înapoi, iar Ioan a intrat înăuntru, a privit mai cu de-amănuntul şi a pipăit giulgiul şi mahrama capului (Luca 24, 12; Ioan 20, 3-8). Magdalena, spre a se încredinţa mai cu dinadinsul despre cele ce văzuse, a venit iarăşi împreună cu celelalte femei la mormânt, cam pe la revărsatul zorilor şi au stat afară şi plângeau. Dar uitându-se ea în mormânt văzu doi îngeri strălucind de lumină, care, certând-o oarecum, i-a grăit: „Femeie ce plângi? Pe cine cauţi? Pe Iisus Nazarineanul cauţi? Pe Cel răstignit? S-a sculat, nu este aici”. Şi îndată s-au ridicat cuprinşi de teamă, văzând pe Domnul. Iar aceea întorcându-se a văzut pe Hristos stând şi părându-i-se că El este grădinarul (că mormântul era în grădină) I-a zis: „Doamne, dacă tu l-ai luat pe El, spune unde L-ai pus; şi eu Îl voi lua pe Dânsul”, şi căutând ea din nou către îngeri, Mântuitorul a grăit Magdalenei: „Marie!”; iar ea înţelegând dulcele şi cunoscutul glas al lui Hristos, voia să se atingă de El. Dar El a zis: „Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu; precum socoteşti, ţie ţi se pare că Eu sunt încă om; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le, cele ce ai văzut şi auzit”; şi Magdalena a făcut aşa. Luminându-se de ziuă, ea a venit iarăşi la mormânt cu celelalte; iar cele ce erau cu Ioana şi cu Salomeea au venit la răsăritul soarelui şi, pe scurt grăind, femeile au venit la mormânt adesea şi între ele era şi Născătoarea de Dumnezeu. Că ea este aceea pe care Evanghelia o numeşte Maria lui Iosie; Iosie era fiul lui Iosif. Nu se ştie însă ceasul când a înviat Hristos. Unii zic că la cântarea cea dintâi a cocoşilor; alţii când s-a întâmplat cutremurul, iar alţii într-altă dată. Deci aşa petrecându-se faptele, iată că unii din cei ce păzeau mormântul au venit şi au spus arhiereilor cele întâmplate; iar aceştia mituindu-i cu bani, i-a înduplecat să spună că ucenicii lui Hristos au venit în timpul nopţii şi L-au furat.” (Sinaxarul Utreniei Învierii partea II-a)

[Mihailc]

”Învierea lui Hristos vâzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim; că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm, numele Tău numim. Veniți, toți credincioșii, să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos! Că iată, a venit prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat” (Sedealnă la Utrenia Învierii)

Am găsit o minunată metopă sintetică a dimineții Învierii, vă invit să o contemplați în toată splendoarea ei:



http://www.youtube.com/watch?v=-UJIUBcfpQM

”În seara acelei zile însă ucenicii fiind adunaţi laolaltă de frica iudeilor, şi uşile fiind încuiate, a intrat Iisus la dânşii, că era cu trup nestricăcios, şi ca de obicei le-a vestit lor: „Pace vouă!”. Ei, văzându-L, s-au bucurat peste măsură de mult şi au primit prin suflare, mai desăvârşită lucrarea Preasfântului Duh. În ce priveşte însă, Învierea Domnului în a treia zi de la înmormântare, aşa să ştii: Joi seara şi Vineri ziua, fac o zi (aşa socoteau evreii întinderea unei zile); apoi Vineri noaptea şi Sâmbăta întreagă, fac altă zi; - iată deci a doua zi. Altă zi o face noaptea de Sâmbătă şi o parte din ziua de Duminică (fiindcă după o parte a începutului se înţelege întregul), deci altă întindere de zi. Iată dar şi ziua a treia. Sau alt fel: Hristos S-a răstignit Vineri la ceasul al treilea; de la ceasul al şaselea şi până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric, aceea înţelegeţi-o o noapte; deci iată o întindere de o zi de la ceasul al treilea până la al nouălea. Apoi, după întuneric iată ziua şi noaptea de Vineri; deci a doua întindere de zi. În sfârşit ziua Sâmbetei şi noaptea ei fac, iată, a treia întindere de zi. Că deşi Mântuitorul a făgăduit să ne facă bine în trei zile, totuşi binefacerea a plinit-o El într-un răstimp mai scurt. A Cărui slavă şi putere este în vecii vecilor. Amin” (Sinaxarul Utreniei Învierii partea a III)

[Marius22]

Penticostarul, in calitate de carte de cult folosita in perioada liturgica omonima, mai este numit si "Triod al bucuriei" sau "Triod inflorit". Ca si Triodul acesta inca mai contine canoane formate din 3 sau 4 ode, insa specificul lor este bucuria duhovniceasca.

Mi-a placut mult inainte-cuvantarea Mitropolitului Veniamin Costachi la editia tiparita a Penticostarului in Manastirea Neamt (1834). Surprinde insasi esenta acestei perioade liturgice:

"Penticostar: o, carte veselitoare! Si decat toate cartile mai poftita. O, carte nepretuita! Si decat aurul cel lamurit mai stralucita. Cincizecelnic, carele in sineti cuprinzi numai pre cele cincizeci de zile mai veselitoare ale anului si tainuit arati pre incepatura vietii cei fara de moarte, pre veselia cea pururea fiitoare a slavei cei vesnice, pre veacul cel fara de sfarsit, pre cel dupa invierea cea de obste asteptat si deapururea cu Dumnezeu fiitor [...]

O, carte aurita! Tu ivindu-te risipesti toata intristarea sufletelor si Biserica lui Dumnezeu se umple de lumina si de stralucire. Tu aratandu-te gonesti toata posomorirea fetelor ce se pricinueste din intristarea inimilor celor obidite de lacrami si de amaraciune. Tu pre toti credinciosii ii chemi ca de obste sa se veseleasca. Tu de obste tuturor le dai bune nadejdi de mantuire. Tu chemi si pre drepti si pre pacatosi si pre cei ce s-au infranat si s'au postit si pre cei ce s'au lenevit si nu s'au postit, ca toti dimpreuna sa se bucure si sa se veseleasca. O, carte cu multe nume impodobita! Tu aratandu-te indata trambitezi pre*Invierea lui Hristos: Hristos a inviat!”.

[Mihailc]

”Lucruri minunate și uimitoare a săvârșit Stăpânul cerurilor, dintru început, prin tine, cea cu totul fără prihană. Că și de sus a picurat lămurit ca o ploaie, în pântecele tău dumnezeiască Mireasă, arătându-te pe tine izvor din care curge toată bunătatea și mulțimea de tămăduiri, izvorând din belțug faceri de bine tuturor celor ce au nevoie de întărirea sufletelor și de sănătatea trupului, prin apa harului” (Stihire la Vecernia praznicului Izvorul Tămăduirii)



Această sărbătoare datează din secolul al V-lea, amintind de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Conform tradiţiei, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare un izvor cu apă vindecătoare. În Săptămâna Luminată ne aducem aminte Vineri de o minune care subliniază importanţa pe care o are agheasma. Leon cel Mare nu devenise încă împărat când a întâlnit în preajma Constantinopolului un orb însetat şi nu avea de unde să-i dea apă. Şi a auzit un glas din pădure ‘Intră Leone în pădure şi vei găsi’. Şi a intrat Leon, a găsit un izvor miraculos, i-a dat orbului să bea şi l-a udat şi pe ochi şi şi-a recăpătat vederea. Leon când a ajuns împărat a construit acolo o biserică.

[Mihailc]

”Ucenicii îndoindu-se, a opta zi a venit Mântuitorul înaintea lor, unde erau adunați, și, pace dându-le, către Toma a grăit: Vino, Apostole, pipăie mâinile în care au înfipt piroanele. O, nevinovată îndoială a lui Toma! Inimile credincioșilor la cunoștință le-a adus, și cu frică a grăit: Domnul meu și Dumnezeul meu, slavă Ție!” (imnografia praznicului)


Un minunat diptic iconic vertical ce circumscrie tema credinței în două pericope ce se oglindesc una pe alta.






“O, uimitoare minune! Ioan și-a plecat capul pe pieptul Cuvântului, iar Toma s-a învrednicit să pipăie Coasta Lui; acela a scos de acolo, cu înfricoșare, adânc de Teologie: Taina Întrupării lui Hristos; iar acesta s-a învrednicit a ne învăța pre noi cele de taină, ca a pus lămurit, înaintea noastră, dovezile Învierii Lui; grăind: Domnul meu și Dumnezeul meu, slavă Ție!” (imnografia praznicului Antipasha)


Observăm că Biserica merge în răspăr cu ponciful poporan ”Toma necredinciosul”, lăudânu-i discret îndoiala ușor insolentă care a prilejuit una dintre cele mai clare formulări a identității divino-umane a lui Hristos. Sfântul Toma a fost un mare apostol și teolog, despre care însă știm foarte puține lucruri, mai ales despre activitatea sa misionară în Orient.