Importanta RUGACIUNII

În prealabil postat de anna21

Cred ca si in acel articol se face o confuzie de termeni.
Dupa cum indica si termenul, deznadejdea este pierderea increderii in bunatatea si milostivirea lui Dumnezeu.
Este incapacitatea omului de a se pocai.

Nu am timp sa elaborez acum, dar intristarea venita din dorul de Dumnezeu, din tanjirea dupa har, din cunoasterea faptului ca L-am intristat pe Dumnezeu prin pacatele noastre .. Deci intristarea care are ca roada pocainta nu este deznadejde.

Mai bine taceam.
P.S. Ce ne faceam daca aveai, sora, timp...?

În prealabil postat de anna21

Din nefericire citesc cu groaza

Din nefericire groaza e in tine.

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan cezar

AMIN! AMIN! AMIN!
Multumesc, frate Cristian si ma iarta pentru iesirile mele. Post binecuvantat, frate!

Postul s-a sfarsit de ceva timp , dar a fost un Post greu pentru mine cel putin , iar povara nu a fost din cauza partii alimentare , ci ispitelor si a gandurilor ce au navalit in timpul rugaciunii . Partea alimentara este extrem de benefica , si asta o spun acum cand sunt satul din cele de dulce . DA , trupul nu este facut pentru imbuibare , iar postul este foarte bine venit pentru a putea face o comparatie dintre << bine si rau >> . In fine , draga Ioane , sunt multe de spus , dar vorbind strict despre rugaciune , sunt momente groaznice cand mintea zboara complet in alta parte , totul devine o povara greu de explicat , si totul se reduce la ceva formal , precum sunt momente inexplicabile , cand o liniste profunda se intaureaza in jur , iar rugaciunea curge firesc , usor , precum un dialog , iar la sfarsit apare regretul ca s-a terminat ! Sunt momente atat de contradictorii si greu de explicat , si cred si sunt convins ca si tu , si altii au trecut prin astfel de momente "ciudate".
Bine ai spus , prietene , ca Dumnezeu nu-i usor de suportat , dar adaug , ca groaznic este fara El . . . , groaznic !

[Ekaterina]

Am gasit un cuvant puternic despre rugaciune la Sfantul Ioan Gura de Aur:

"Nici un gand sau fapta, care duce la dreapta credinta, nu poate intra in suflet fara ajutorul rugaciunii si slujirii lui Dumnezeu. Dupa cum un oras, care nu-i inconjurat cu ziduri cade usor in mana dusmanilor, pentru ca-i lipseste zidul care sa-i impiedice, tot asa si sufletul, care nu-i ingradit cu rugaciuni este supus usor de diavol si umplut lesne cu orice pacat.

Mai intai, diavolul nu indrazneste sa se apropie, cand vede ca sufletul e intarit cu rugaciuni ; se teme de taria si puterea pe care i-o dau rugaciunile, care-l hranesc mai bine de cum hranesc mancarurile trupul ; apoi, cei care se roaga cu ravna nu pot sa faca o fapta nevrednica de rugaciune, ci rusinandu-se de Dumnezeu, cu Care nu de mult vorbisera, indeparteaza iute toata uneltirea vicleanului ; ei singuri se gandesc ce rau mare este ca, dupa ce ai vorbit nu de mult cu Dumnezeu si L-ai rugat sa-ti dea viata curata si sfinta, sa te indrepti indata spre diavol, sa primesti in suflet placerile rusinoase, sa lasi pe diavol sa intre in sufletul pe care de curand l-a cercetat Dumnezeu si sa ingadui dracilor sa patrunda in sufletele fata de care harul Duhului si-a aratat marea sa iubire de oameni si purtarea sa de grija.

Mi se pare ca daca cineva ar spune ca rugaciunile sunt nervii sufletului, ar spune adevarul. Dupa cum datorita nervilor, trupul se mentine, alearga, sta drept, traieste si sta strans unit, iar daca tai nervii strici toata armonia trupului, tot asa si sufletele, datorita sfintelor rugaciuni isi pastreaza armonia lor, se mentin si alearga cu usurinta pe calea bunei credinte."

[cristiboss56]

În prealabil postat de Ekaterina

Am gasit un cuvant puternic despre rugaciune la Sfantul Ioan Gura de Aur:

"Nici un gand sau fapta, care duce la dreapta credinta, nu poate intra in suflet fara ajutorul rugaciunii si slujirii lui Dumnezeu. Dupa cum un oras, care nu-i inconjurat cu ziduri cade usor in mana dusmanilor, pentru ca-i lipseste zidul care sa-i impiedice, tot asa si sufletul, care nu-i ingradit cu rugaciuni este supus usor de diavol si umplut lesne cu orice pacat.

Mai intai, diavolul nu indrazneste sa se apropie, cand vede ca sufletul e intarit cu rugaciuni ; se teme de taria si puterea pe care i-o dau rugaciunile, care-l hranesc mai bine de cum hranesc mancarurile trupul ; apoi, cei care se roaga cu ravna nu pot sa faca o fapta nevrednica de rugaciune, ci rusinandu-se de Dumnezeu, cu Care nu de mult vorbisera, indeparteaza iute toata uneltirea vicleanului ; ei singuri se gandesc ce rau mare este ca, dupa ce ai vorbit nu de mult cu Dumnezeu si L-ai rugat sa-ti dea viata curata si sfinta, sa te indrepti indata spre diavol, sa primesti in suflet placerile rusinoase, sa lasi pe diavol sa intre in sufletul pe care de curand l-a cercetat Dumnezeu si sa ingadui dracilor sa patrunda in sufletele fata de care harul Duhului si-a aratat marea sa iubire de oameni si purtarea sa de grija.

Mi se pare ca daca cineva ar spune ca rugaciunile sunt nervii sufletului, ar spune adevarul. Dupa cum datorita nervilor, trupul se mentine, alearga, sta drept, traieste si sta strans unit, iar daca tai nervii strici toata armonia trupului, tot asa si sufletele, datorita sfintelor rugaciuni isi pastreaza armonia lor, se mentin si alearga cu usurinta pe calea bunei credinte."

Ce bun raspuns ne da Sf. Ioam Gura de aur la cele scrise aici :


Mosh-Neagu




"Soluția propriei existențe
Pentru fiecare dintre noi, există momente când ne aflăm la o răspântie de gânduri si vrem parcă să facem ceva. Care este acel „ceva” pe care decidem într-un final să-l facem ? Sau poate nici nu e vorba de „un final”, întrucât ne hotăram destul de repede ce să facem : punem mana pe telecomandă si schimbăm canalele până găsim ceva ce se potriveşte stării în care ne aflăm, de obicei un film artistic, sau poate un documentar… Uneori (mai rar) punem mâna pe o carte, deşi acest gest a devenit cu totul o excepţie, fiindcă de când cu internetul, cartea este monotonă si fadă…
Care este primul gând în mintea noastră, spre care ne îndreptăm, atunci când se întâmplă sa ne plictisim ? Cedăm primului impuls, sau ezităm îndelung si „negociem” cu conştiinţa ? Câţi dintre noi suntem tentaţi să găsim soluţia propriei existente ? Atât timp cât „ne plictisim”, ceva nu e în regula : ori suntem bolnavi, ori suntem nehotărâți, ori suntem limitaţi de resurse financiare pentru a ne pune în practică preocupările uneori duse dincolo de limitele posibilului… Pe o scară de la 1 la 10, unde se află Dumnezeu în obsesiile noastre? Cumva pe locul 11? Iar dacă în îngăduinţa noastră față de propriile slăbiciuni, Îl punem totuşi pe Dumnezeu intre 1 si 10, cât de tentaţi suntem să dăm fuga spre rugăciune în momentul plictisului nostru si nu spre telecomandă, telefon la cineva pe aceeaşi lungime de undă, internet să vedem ce s-a mai scris în urma poziţiei noastre, într-o anumită problemă…
Fără prea multă explicaţie, fiecare dintre noi este strâmtorat în visele lui si parcă împiedicat „sa zboare”. Am fi mult mai mulţumiţi dacă am putea face cutare sau cutare lucru. De obicei totul se învârte în jurul banilor: „Dacă as avea bani, as călători în toată lumea asta…”; „Dacă as avea bani, mi-as cumpăra o maşină super-tare, mi-as construi o casă pe gustul meu, cu bucătărie mare, cu baie mare, cu curte mare si grătar, cu gradină si mulţi trandafiri…”; „Dacă as avea bani, mi-as deschide o afacere beton, si as avea mulţi angajaţi care să lucreze pentru mine…”; „Dacă as avea bani…” Dar niciodată: „Dacă L-as avea pe Dumnezeu în inima mea, TOATA vistieria Lui, mi-ar fi deschisă mie, dar atunci… n-as mai avea nevoie de nimic!...”
Care este soluţia propriei noastre existenţe, dincolo de preocuparea pentru mântuirea sufletului? Ce ne lipseşte cel mai mult? Ce ne dorim cel mai mult? Dacă totuşi acel ceva ne este folositor, care este „moneda de schimb”, pentru a obţine acel ceva? Este de ajuns să visăm? Cât dintr-o săptămâna avem candela aprinsă (dacă… o avem)? Dacă totuşi este aprinsă, cât suntem dispuşi să oferim rugăciunii, pentru ca visele noastre frumoase să prindă contur?
O fi imposibil oare ca Dumnezeu să ne ajute să scăpăm de o boala grea, sau să avem o casă, sau să găsim un serviciu bun, sau să aflăm pe cineva potrivit sufletului, sau orice alt gând care nu afectează în rău viata nimănui? "

Atata cata il punem pe Dumnezeu pe o scara de la 1 la 10 si El este doar o obsesie a noastra , inseamna ca nu L-am simtit , ca de cunoscut nu putem vorbi , NICIODATA !

Spune M.Neagu :"Pe o scară de la 1 la 10, unde se află Dumnezeu în obsesiile noastre?" ( ! ! ! )

[myself00]

În prealabil postat de cristiboss56

Ce bun raspuns ne da Sf. Ioam Gura de aur la cele scrise aici :


Mosh-Neagu




"Soluția propriei existențe
Pentru fiecare dintre noi, există momente când ne aflăm la o răspântie de gânduri si vrem parcă să facem ceva. Care este acel „ceva” pe care decidem într-un final să-l facem ? Sau poate nici nu e vorba de „un final”, întrucât ne hotăram destul de repede ce să facem : punem mana pe telecomandă si schimbăm canalele până găsim ceva ce se potriveşte stării în care ne aflăm, de obicei un film artistic, sau poate un documentar… Uneori (mai rar) punem mâna pe o carte, deşi acest gest a devenit cu totul o excepţie, fiindcă de când cu internetul, cartea este monotonă si fadă…
Care este primul gând în mintea noastră, spre care ne îndreptăm, atunci când se întâmplă sa ne plictisim ? Cedăm primului impuls, sau ezităm îndelung si „negociem” cu conştiinţa ? Câţi dintre noi suntem tentaţi să găsim soluţia propriei existente ? Atât timp cât „ne plictisim”, ceva nu e în regula : ori suntem bolnavi, ori suntem nehotărâți, ori suntem limitaţi de resurse financiare pentru a ne pune în practică preocupările uneori duse dincolo de limitele posibilului… Pe o scară de la 1 la 10, unde se află Dumnezeu în obsesiile noastre? Cumva pe locul 11? Iar dacă în îngăduinţa noastră față de propriile slăbiciuni, Îl punem totuşi pe Dumnezeu intre 1 si 10, cât de tentaţi suntem să dăm fuga spre rugăciune în momentul plictisului nostru si nu spre telecomandă, telefon la cineva pe aceeaşi lungime de undă, internet să vedem ce s-a mai scris în urma poziţiei noastre, într-o anumită problemă…
Fără prea multă explicaţie, fiecare dintre noi este strâmtorat în visele lui si parcă împiedicat „sa zboare”. Am fi mult mai mulţumiţi dacă am putea face cutare sau cutare lucru. De obicei totul se învârte în jurul banilor: „Dacă as avea bani, as călători în toată lumea asta…”; „Dacă as avea bani, mi-as cumpăra o maşină super-tare, mi-as construi o casă pe gustul meu, cu bucătărie mare, cu baie mare, cu curte mare si grătar, cu gradină si mulţi trandafiri…”; „Dacă as avea bani, mi-as deschide o afacere beton, si as avea mulţi angajaţi care să lucreze pentru mine…”; „Dacă as avea bani…” Dar niciodată: „Dacă L-as avea pe Dumnezeu în inima mea, TOATA vistieria Lui, mi-ar fi deschisă mie, dar atunci… n-as mai avea nevoie de nimic!...”
Care este soluţia propriei noastre existenţe, dincolo de preocuparea pentru mântuirea sufletului? Ce ne lipseşte cel mai mult? Ce ne dorim cel mai mult? Dacă totuşi acel ceva ne este folositor, care este „moneda de schimb”, pentru a obţine acel ceva? Este de ajuns să visăm? Cât dintr-o săptămâna avem candela aprinsă (dacă… o avem)? Dacă totuşi este aprinsă, cât suntem dispuşi să oferim rugăciunii, pentru ca visele noastre frumoase să prindă contur?
O fi imposibil oare ca Dumnezeu să ne ajute să scăpăm de o boala grea, sau să avem o casă, sau să găsim un serviciu bun, sau să aflăm pe cineva potrivit sufletului, sau orice alt gând care nu afectează în rău viata nimănui? "

Atata cata il punem pe Dumnezeu pe o scara de la 1 la 10 si El este doar o obsesie a noastra , inseamna ca nu L-am simtit , ca de cunoscut nu putem vorbi , NICIODATA !

Spune M.Neagu :"Pe o scară de la 1 la 10, unde se află Dumnezeu în obsesiile noastre?" ( ! ! ! )

foarte folositoare...
mulțumesc frate cristian..!

Rugaciunea si dragostea sunt intr-o stransa legatura

Desi Hristos ni se descopera si se ofera tuturor, ca taina, ca Trup si Sange, celor care vin si vor sa se impartaseasca, totusi sunt diferite masurile inimilor noastre prin care noi Il cunoastem, Il traim pe Dumnezeu. Cel mai bine ar fi, si cel mai ideal ar fi ca noi sa traim intr-o deplina dragoste a lui Dumnezeu.
Vreau sa va citesc un cuvant al Cuviosului Siluan Atonitul, cand se naste intrebarea aceasta, ca, pana la urma ce e rugaciunea? Cum poate omul sa ajunga la ea, cum se poate impartasi omul de rugaciune? Ce este rugaciunea adevarata?
Si Cuviosul Siluan Atonitul spune foarte limpede:

“Cel ce iubeste pe Domnul totdeauna isi va aduce aminte de El, iar aducerea-aminte de Domnul naste rugaciunea.“

Deci, cand iubesti un om il ai prezent in mintea ta si in sufletul tau si simti mereu sa-l pomenesti. Asa si Sfantul Siluan ne spune ca cel ce-L iubeste pe Dumnezeu, dragostea aceasta il face ca omul sa-L poarte mereu in mintea si in inima lui si asa se naste rugaciunea. Si se naste intr-un chip tainic dragostea de rugaciune si rugaciunea din dragoste. Ca el spune asa, in continuare:

“De nu iti vei aduce aminte de Dumnezeu, atunci nu te vei ruga, iar fara rugaciune sufletul nu va petrece in dragostea lui Dumnezeu, caci prin rugaciune vine harul Sfantului Duh“.

Si spuneam ca rugaciunea si dragostea se oglindesc una pe alta, sunt intr-o stransa legatura. Si atuncea daca vrem sa ne judecam pe noi si rugaciunea noastra, ce calitate duhovniceasca e inaintea lui Dumnezeu, putem sa vedem ca daca rugaciunea noastra este inflacarata, inseamna ca dragostea noastra fata de Dumnezeu este o dragoste fierbinte, nu una caldicica. La fel si, daca rugaciunea noastra este in inima noastra, dragostea este prezenta acolo, si dragostea asta e rugaciune, cum spunea Sfantul Siluan. El zice in continuare:

“Cel ce se roaga din obisnuinta nu cunoaste schimbarile in rugaciune, dar cel ce se roaga cu osardie, acela cunoaste multe schimbari in adancul lui, fie lupta cu vrajmasul, fie lupta cu sine insusi, sau cu patimile, lupta cu oamenii si in acestea toate este nevoie de barbatie.”

Sursa:
“Curajul sfant la inceput de drum” – Conferinta de la Iasi (2011) a Ierom. Melchisedec Ungureanu: DE CE OAMENII NU SE MAI ROAGA? CARE SUNT ETAPELE VIETII DUHOVNICESTI? DESPRE EXPERIENTA HARULUI (video)

[cristiboss56]

În prealabil postat de antoniap

Rugaciunea si dragostea sunt intr-o stransa legatura

Desi Hristos ni se descopera si se ofera tuturor, ca taina, ca Trup si Sange, celor care vin si vor sa se impartaseasca, totusi sunt diferite masurile inimilor noastre prin care noi Il cunoastem, Il traim pe Dumnezeu. Cel mai bine ar fi, si cel mai ideal ar fi ca noi sa traim intr-o deplina dragoste a lui Dumnezeu.
Vreau sa va citesc un cuvant al Cuviosului Siluan Atonitul, cand se naste intrebarea aceasta, ca, pana la urma ce e rugaciunea? Cum poate omul sa ajunga la ea, cum se poate impartasi omul de rugaciune? Ce este rugaciunea adevarata?
Si Cuviosul Siluan Atonitul spune foarte limpede:

“Cel ce iubeste pe Domnul totdeauna isi va aduce aminte de El, iar aducerea-aminte de Domnul naste rugaciunea.“

Deci, cand iubesti un om il ai prezent in mintea ta si in sufletul tau si simti mereu sa-l pomenesti. Asa si Sfantul Siluan ne spune ca cel ce-L iubeste pe Dumnezeu, dragostea aceasta il face ca omul sa-L poarte mereu in mintea si in inima lui si asa se naste rugaciunea. Si se naste intr-un chip tainic dragostea de rugaciune si rugaciunea din dragoste. Ca el spune asa, in continuare:

“De nu iti vei aduce aminte de Dumnezeu, atunci nu te vei ruga, iar fara rugaciune sufletul nu va petrece in dragostea lui Dumnezeu, caci prin rugaciune vine harul Sfantului Duh“.

Si spuneam ca rugaciunea si dragostea se oglindesc una pe alta, sunt intr-o stransa legatura. Si atuncea daca vrem sa ne judecam pe noi si rugaciunea noastra, ce calitate duhovniceasca e inaintea lui Dumnezeu, putem sa vedem ca daca rugaciunea noastra este inflacarata, inseamna ca dragostea noastra fata de Dumnezeu este o dragoste fierbinte, nu una caldicica. La fel si, daca rugaciunea noastra este in inima noastra, dragostea este prezenta acolo, si dragostea asta e rugaciune, cum spunea Sfantul Siluan. El zice in continuare:

“Cel ce se roaga din obisnuinta nu cunoaste schimbarile in rugaciune, dar cel ce se roaga cu osardie, acela cunoaste multe schimbari in adancul lui, fie lupta cu vrajmasul, fie lupta cu sine insusi, sau cu patimile, lupta cu oamenii si in acestea toate este nevoie de barbatie.”

Sursa:
“Curajul sfant la inceput de drum” – Conferinta de la Iasi (2011) a Ierom. Melchisedec Ungureanu: DE CE OAMENII NU SE MAI ROAGA? CARE SUNT ETAPELE VIETII DUHOVNICESTI? DESPRE EXPERIENTA HARULUI (video)

Foarte bine accentueaza Sfantul Siluan !
La fel si, daca rugaciunea noastra este in inima noastra, dragostea este prezenta acolo, si dragostea asta e rugaciune, cum spunea Sfantul Siluan. El zice :

“Cel ce se roaga din obisnuinta nu cunoaste schimbarile in rugaciune, dar cel ce se roaga cu osardie, acela cunoaste multe schimbari in adancul lui, fie lupta cu vrajmasul, fie lupta cu sine insusi, sau cu patimile, lupta cu oamenii si in acestea toate este nevoie de barbatie.”

Deci "insistenta" in rugaciune , aduce de la sine multe lupte , multe ispite , dar aduce si multe satisfactii in cele din urma ! Cati nu am fost incercati in rugaciune , de ganduri , de tot felul de ispite , de imprastierea mintii ? Cu timpul toate acestea dispar , dar cu adevarat este nevoie de multa "barbatie" ( RABDARE ). . . !

[cristiboss56]

Doamne! Dă-ne să ne vedem păcatele noastre, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvîrşire de luarea-aminte faţă de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greşelile aproapelui şi să-i vadă pe toţi, într-acest chip, buni. Dă inimii noastre să părăsească grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui, să îşi unească toate grijile numai în grija pentru dobândirea curăţiei şi sfinţeniei poruncite şi gătite nouă de Tine. Dă-ne nouă, celor ce ne-am spurcat haina sufletului, să o albim iarăşi: ea a fost deja spălată prin apele botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apele lacrimilor. Dă-ne să vedem în lumina harului Tău neputinţele cele de multe feluri care trăiesc în noi, înăbuşind în inimă mişcările duhovniceşti, aducând în ea mişcările sângelui şi trupului care sunt potrivnice Împărăţiei lui Dumnezeu. Dă-ne marele dar al pocăinţei, înaintea căruia merge şi pe care îl naşte marele dar al vederii păcatelor noastre.
Păzeşte-ne, cu aceste mari daruri, de hăurile amăgirii de sine, care apare în suflet din pricina păcătoşeniei sale neluate în seamă şi neînţelese, şi se naşte din lucrările patimii dulceţii şi slavei deşarte care trăiesc în el neluate în seamă şi neînţelese. Păzeşte-ne pe noi cu aceste mari daruri în calea noastră către Tine, şi dă-ne nouă să ajungem la Tine, Cela ce chemi pe cei ce-şi recunosc păcătoşenia şi lepezi pe cei ce se socot drepţi, ca să Te slavoslovim în veci, întru veşnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevărat, Răscumpărătorul celor robiţi şi Mântuitorul celor pierduţi. Amin.

Sfântul Ignatie Briancianinov

Rugaciune care se citeste in fiecare post

Dumnezeul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai inainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche si cea Noua, aceste zile de post, la care ne-ai invrednicit sa ajungem acum, pe Tine Te laudam si Tie ne rugam: intareste-ne cu puterea Ta, ca sa ne nevoim intru ele cu sarguinta, spre marirea numelui Tau celui sfant si spre iertarea pacatelor noastre, spre omorarea patimilor si biruinta asupra pacatului,- ca impreuna cu Tine rastignindu-ne si ingropandu-ne, sa ne ridicam din faptele cele moarte si sa petrecem cu buna placere inaintea Ta intru toate zilele vietii noastre. Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

[cristiboss56]

Tot in aceasta perioada a Postului , de mare folos este a se citi " Canonul de Pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos " , mai ales ca multi in aceasta perioada merg sa-si Spovedeasca pacatele . Acest Canon este extrem de accesibil , pe intelesul tuturor , iar citirea lui nu rapeste mult timp credinciosului . Il recomand tuturor :http://www.dervent.ro/rugaciuni.php?..._IISUS_HRISTOS