De ce vizitarea unui pustnic este o aberatie?

Fiecare roman crestin (pleonasm voit!) are pustnicul sau.
Un roman, un pustnic.
Inlauntrul pustiei fiecaruia.
Daruire individuala intru pustie, fara de care eu unul nu vad cum ne intalnim la Sfanta Liturghie (afara de cazul, Doamne sa nu fie, ca ne fatarnicim in Dumnezeiescul Lacas).
O pustie, un pustnic. Lumina in lumina ...
Bagam oare de seama ca avem inlauntrul nostru pustia?
Cand merg la biserica si dau sa intru si eu, nevrednicul zevzetic, inlauntrul Tainei indrituite de Sfanta Slujba: nu inlatur, oare, macar o clipa a acestui veac smintit, pe cele lumesti "ale mele"? Nu asa ma pregatesc, oare, eu pacatosul si nevrednicul vierme? Nu imi primenesc sufletul zbarcit de rele prin inaltarea pustiei launtrice in dreptul ochilor mei miopi ca, astfel, sa ajunga pieirea mea in apropierea nadajduita a Ochilor Nepieritorului nostru Parinte? Privire duhovniceasca nadajduind eu intru Sfanta Slujire preoteasca?...
Cum altfel, frati crestini?
Pustnicul dinlauntrul fiecaruia se roaga pentru noi, pentru mine unul in parte, pentru tine aparte, pentru toti laolalta, mladite din Ram.
Cum nu bagam de seama, cata vreme avem, prin Duhul, luarea aminte, ca purtam prin Sfantul Botez inlauntrul nostru pustnicie?...
Asadar, lepadare de sine.
Zvarlim intrebari de tot soiul: mai sunt pustnici? ce mai fac ei? (de parca ma interesez de soarta lui nea Vasile omul din strada, exteriorul acela perceput si numit ca atare..., de parca pustnicul launtric ar fi petrecaret lumesc, supus oarecarei suflari a vantului arboricol, de parca nu Cuvantul Domnului ci grija mea lumeasca poarta efortul launtric al fiecarui nevoitor crestin...)
Avem pustnici!
Da, slava Domnului, avem cu totii pustnici si pustie! Dar nu calcam pe-acolo decat rareori...
Fiecare roman botezat in Hristos, cati (mai) suntem, purtam inlauntrul nostru Pustia.
De aici lacrimi de cainta, nadejde. Si urcatoare Slava lui Dumnezeu!+
Fie ca Domnul sa ne prefaca, precum odinioara pe Iov, in "prieteni ai sacalilor si ai strutilor".
Ca nu stiu cum, din asa insotire cu sacalul si strutul pustiei, iese (mirare) un om iar nu sacal si nici strut!
Nu e aceasta o prefacere minunata?... Nu-i spaima geneticii noastre?
Slava Bunului Dumnezeu in veci!
Binecuvantare, pace, bucurie intru Hristos Domnul!
P.S. Si, vorba unui prieten: "Rodeasca bataturile adanci!" Lauda Domnului!
AMIN+

[spre_rasarit]

Desigur e bine sa vezi pustinici. Intreaba-i pe dansii daca poti sa-i vizitezi sau nu. Cum poate cineva departe de ei sa stie dacat te pot primi sau nu?

Toate cartile despre marii sfinti arata cum acestia au ajutat oameni CE S-AU dus sa-i viziteze. Nu te duci sa-i vizitezi, nu te pot ajuta.

[Marius22]

În prealabil postat de ioan cezar

Fiecare roman crestin (pleonasm voit!) are pustnicul sau.
Un roman, un pustnic.
Inlauntrul pustiei fiecaruia.
Daruire individuala intru pustie, fara de care eu unul nu vad cum ne intalnim la Sfanta Liturghie (afara de cazul, Doamne sa nu fie, ca ne fatarnicim in Dumnezeiescul Lacas).
O pustie, un pustnic. Lumina in lumina ...
Bagam oare de seama ca avem inlauntrul nostru pustia?

Ioan, iti multumim pentru cuvintele sensibile si pline de adevar. Acel crestin ortodox care considera ca asceza este apanajul monahilor, pustnicilor, acela nu este crestin. Este adevarat, acestia, si mai ales Sfintii, sunt atletii Bisericii intru cele ale pustniciei. Intru ei viata pustniceasca isi dobandeste expresia desavarsita in unire cu Hristos.

Dar nici noi, cei din lume, dar nu ai lumii, nu trebuie sa uitam de "monahismul interiorizat", la care suntem chemati, dupa cum spunea Paul Evdokimov.