Acea gingasie, acea plinatate, acea frumusete

[Ioan_Ciobota]

MARIETA PRUNDEANU

Tot ceea ce imi dorisem - toata acea gingaSie, toata acea plinatate, toata acea frumusete - am primit de la Dumnezeu.

Simteam ca sunt neimplinita si nu stiam unde sa gasesc implinire.

Golul imens din inima mea L-a umplut Dumnezeu.




Reporter:
Doamna Marieta Prundeanu, sunteti medic, sunteti casatorita, aveti 2 copii si va declarati un om fericit. Care este secretul fericirii, pentru ca nu sunt multi oameni fericiti?

Marieta Prundeanu:
Fericirea aceasta nu vine de la mine, ci imi este data de Dumnezeu. Inainte de a-L cunoaste pe Domnul, nu indrazneam sa spun ca sunt un om fericit, cu toate ca am cunoscut si momente de fericire, insa era o fericire trecatoare.

Reporter:
Ma bucur ca astazi, cand foarte multe casatorii se termina cu divort, totusi mai exista familii fericite si unite.

Marieta Prundeanu:
Inainte de a ne intoarce la Dumnezeu, eram si noi asaltati din toate partile si probabil ca nici noi nu am fi fost scutiti de un divort sau de alte lucruri necurate si tragice.
Dar Dumnezeu a avut un plan cu familia noastra si a binecuvantat-o in mod deosebit. Pe acest pamant, plin de invrajbire si nesiguranta, Dumnezeu daruieste fericire, pace, lumina si, mai mult decat orice, o nadejde care nu insala.

Reporter:
In ce atmosfera ati crescut?

Marieta Prundeanu:
Am avut o copilarie deosebita: parintii mei mi-au fost parinti si prieteni. M-au iubit si au crezut in mine.
Am crescut intr-un mediu natural de exceptie, langa Campulung Muscel, intr-o zona de munte si deal, cu vai, cu paduri, cu izvoare si cu rauri minunate, cu pasari si cu toate frumusetile pe care Dumnezeu le-a lasat pe pamant. Le-am iubit cu toata forta sufletului meu. Ascultam „muzica cereasca”, transmisa prin pasari, prin ape si paduri. Visam cu ochii deschisi in fata lor.
La scoala n-am avut probleme cu nici un examen. Dumnezeu mi-a dat minte astfel incat am fost mereu prima.
In ciuda acestor lucruri, ramanea mereu un gol in sufletul meu. Ii spuneam cu disperare sotului meu: „Mereu este ceva care ma impiedica sa fiu multumita si sa spun: ‘Cu adevarat in viata mea este plinatate!’”.
Citeam despre personalitati marcante, care au cautat absolutul. Multi nu l-au gasit si au sfarsit printr-un suicid. M-am intrebat care era taina ca acest absolut nu se lasa gasit usor? Simteam si eu acel verset din Biblie, care spune: „Dumnezeu a pus in om chiar si gandul vesniciei”.
Remarcam cu disperare ca dorinta dupa acel ceva se accentua si nu o puteam implini cu nimic. Am cantat, am compus muzica, am scris o carte. Dar satisfactia si plinatatea pe care o doream, nu o gaseam.

Ma intrebam ce sa fac cu viata mea? Incotro ma indrept? Care este sensul vietii mele?

Tatal meu mi-a inoculat ideea sa lupt in viata, asa ca stiam ca trebuie sa termin scoala, liceul si facultatea. Acestea s-au terminat, dar ce sa mai fac? Nu mai aveam nici o tinta pentru care sa lupt, ca sa simt ca traiesc cu adevarat.
Nu vreau sa se inteleaga ca pentru mine profesia, familia sau copiii mei n-ar avea valoare. Au toate valoarea lor, dar mai presus de toate aceste lucruri ramanea ceva. Si acel ceva devenea in viata mea o prapastie.

Reporter:
Absolutul se indeparta tot mai mult...

Marieta Prundeanu:
Da, si nu era ceea ce eu asteptam. Nu-mi aducea pacea si linistea de care aveam nevoie - acea impacare cu mine insami. Un proverb spune: „Cu cat fugi mai mult de tine, cu atat eul tau alearga in goana mare dupa tine!”.
Simteam ca sunt neimplinita si nu stiam unde sa gasesc implinire. La inceputurile cautarilor mele spirituale am dat peste antropozofia lui Rudolf Steiner.

Reporter:
Ati inceput cu un autor negativ - Rudolf Steiner - si cu antropozofia (doctrina religioasa in care Dumnezeu este inlocuit cu omul, n.a.) care duce la distrugere spirituala...

Marieta Prundeanu:
Am fost peste tot unde credeam ca pot gasi spiritualitate. Am practicat si yoga, dar am constatat ca nu era ceea ce cautam. Am inteles ca pentru a patrunde si comunica cu lumea spirituala, trebuie sa faci ceva.
Am realizat ca daca nu voi ajunge sa comunic cu aceasta dumnezeire, viata mea va fi totalmente lipsita de sens. Profesia si familia nu vor putea niciodata sa inlocuiasca nevoia mea acuta de Dumnezeu.
Eram hotarata sa plec in Tibet sau in Nepal, unde sa-mi gasesc un maestru si sa incep un curs de initiere, prin care sa-mi implinesc nevoia grozava de spiritualitate. Domnul n-a ingaduit sa-mi parasesc familia si sa merg acolo.
Cand am ajuns in Biserica, am avut impresia ca totul fusese organizat pentru mine, cu toate ca erau foarte multi oameni acolo. Cuvantul lui Dumnezeu m-a strapuns.
Oamenii aceia m-au coplesit de-a dreptul. M-au facut sa ma simt un om pierdut si regasit in mijlocul unui popor care avea un Dumnezeu deosebit. Un popor care detinea ceva ce mie-mi scapa.
Acolo am intalnit fete senine si ochi prietenosi, oameni care parca mi-au pus diagnosticul deja de la usa. Eram ranita, eram lovita, eram asa cum eram. Eram un om de lume, dar ei m-au primit cu o dragoste deosebita.
Mi-am plans cu lacrimi amare toata starea mea. Ma gandeam: „Doamne, ce fericiti si ce bucurosi sunt ei!”.

Marieta Prundeanu:
Inainte de a merge in acea Biserica, am cunoscut yoghini, care faceau anumite ritualuri de purificare.
Dorinta fierbinte a inimii mele era sa ajung sa comunic cu Dumnezeu, sa-L aud, sa-L inteleg, sa-L simt. Sa se intample ceva care sa ma faca sa spun: „Da, aici este Dumnezeu!”. Spre dezamagirea mea, am constatat ca in yoga NU era Dumnezeu.
Cand ai harul de la Domnul si primesti lumina sa poti discerne lucrurile, este o adevarata fericire. Mie mi s-a facut harul sa constat ca yoga nu este originalul pe care-l cautam. Yoga era doar un surogat, o copie falsa, o minciuna.
Dumnezeu n-a intrat cu bocancii in viata nimanui si n-a fortat usa nimanui. El este de o gingasie si de o delicatete pe care n-am intalnit-o la nimeni pe pamant.
Toata viata am jinduit dupa delicatete, dupa gingasie, dupa aceea frumusete care nu epateaza si care se impune prin aristocratia ei, prin sublimul ei. Doar Domnul este asa !
Mai tarziu mi-am dat seama ca yoga era, de fapt, un curs de idolatrie in toata splendoarea.
Revenind la antropozofia lui Rudolf Steiner, mi se deschidea perspectiva unor lumi spirituale, a unor lumi sublime, a unor lumi care nu acceptau compromis. Dar cum sa ajungi acolo, cum sa deschizi o poarta pe care nu o puteai deschide cu nici o cheie din cele stiute?
Cum sa intri in comunicare cu niste lumi care ramaneau inaccesibile, atata vreme cat tu ramaneai un om pacatos si acele pacate nu ieseau din tine cu nici un chip?
Am incercat sa citesc Biblia, dar parca nu mi se deschidea. Mai tarziu am inteles ca aceasta Carte a Cartilor nu se va deschide niciodata cu adevarat unui om decat atunci cand va fi citita prin Duh, NU prin minte sau prin firea omului.
Domnul m-a facut sa inteleg ca niciun om si nicio metoda omeneasca nu vor putea sa schimbe si sa restructureze fiinta umana asa incat sa fie vrednica sa comunice cu lumea plina de sfintenie si de neprihanire a lui Dumnezeu.

Reporter:
A fost un har din partea lui Dumnezeu ca n-ati intrat in legatura cu acele lumi spirituale, pentru ca lumile spirituale care nu se supun lui Dumnezeu sunt de la cel rau si sunt distructive pentru oameni.
Doar prin Duhul Sfant si prin Fiul lui Dumnezeu - Isus Cristos - avem acces la Dumnezeu. Cine intra altfel in legatura cu lumea spirituala - si adevarul este ca se poate intra - va fi distrus de lumea spirituala negativa a Diavolului.

Marieta Prundeanu:
Da, pentru ca nu ai de unde sa stii cu ce entitate te intalnesti, iar acele duhuri pot sa-ti darame viata. De aceea Dumnezeu a lasat omului o cale absolut sigura, usoara si accesibila. Aceasta Cale - Isus Cristos - este permisa oricarei fiinte de pe pamantul acesta.
Prin Domnul Isus Cristos si prin jertfa Lui de pe cruce, orice om, de orice neam sau statut social ar fi, are acces la Dumnezeu.
Tot ce este scris in Biblie se implineste. Asa cum scrie in Evanghelia dupa Ioan: „Am primit din plinatatea Lui si har dupa har”, asa s-a intamplat si in viata mea.
Am spus: „Doamne Dumnezeule, Tu Insuti Te ocupi de om. Nu omul tine in mainile lui fraiele altor oameni, ci Tu Insuti, Doamne, stai de vorba cu fiecare. Este incredibil ca Tu, Creatorul, Te apleci catre fiecare fiinta cu atata iubire, cu atata gingasie si daruire”.
Tot ce imi dorisem - toata acea gingasie, toata acea plinatate, toata acea frumusete - le-am primit de la Dumnezeu.
Pe mine Dumnezeu m-a umplut cu El Insusi. Golul acela imens din inima mea L-a umplut El si m-a facut sa inteleg ca nici profesia, nici succesul in viata, nimic nu se compara cu acest tel suprem al vietii: intalnirea cu Dumnezeu.
Umblarea noastra pe pamant are un scop unic, si anume intalnirea cu Dumnezeu. Dumnezeu este o persoana. El a creat intregul Univers si tine in mana Lui toate lucrurile.
Suntem intr-adevar oameni fericiti sa putem sa ne adresam Lui cu acest apelativ: TATA.
Credinta inseamna sa accepti liber sa te daruiesti lui Dumnezeu si sa-L iubesti pe El. Credinta inseamna sa cunosti un Dumnezeu viu si atotputernic, plin de intelepciune si pricepere, plin de marinimie si intelegere.

Reporter:
Intentia lui Dumnezeu NU este neaparat sa-mi mearga mie bine pe acest pamant, sa fiu fericit si sa am tot ce-mi doresc, ci intentia Lui este sa ma duca in Imparatia Lui vesnica. Acesta este PLANUL Lui.
Din aceasta perspectiva, evenimentele dureroase din punctul nostru de vedere - pierderea unei fiinte iubite, pierderea unor lucruri materiale sau a sanatatii - concura la atingerea scopului lui Dumnezeu: sa ajungem intr-o stare dupa voia Lui, ca sa putem intra in Imparatia Lui vesnica.

Marieta Prundeanu:
Eu am doi copii mari. Credeti, stimati cititori, ca ati putea sa tineti in mainile voastre soarta copiilor vostri? Credeti ca le puteti da ca zestre fericirea? Eu nu cred. Nimeni nu-i poate opri de pe drumul pierzarii, al destrabalarii, al degradarii.
Singurul lucru pe care poti sa-l faci ca parinte este sa-i ingrijesti cu iubire, sa le fii prieten si apropiat. Dar Cel ce-i tine in curatenie si in sfintenie este doar Dumnezeu.
Copiii mei sunt in grija Domnului. Astazi baiatul si fata sunt casatoriti si plecati la casele lor. Credeti ca le pot oferi eu vreo protectie? Stiu eu daca vor consuma sau nu droguri? Daca se vor destrabala sau nu? Sau daca vor face alte lucruri pacatoase? N-am de unde sa stiu si nici nu as avea cum sa-i opresc. Dar Domnul stie si i-am dat in grija Lui. Ei sunt bine si sunt binecuvantatii Lui, sunt la locul lor.
Sunt o mama fericita si le doresc tuturor mamelor sa traiasca astfel de momente cum traiesc eu.
Apoi, stiti ca nu este cu putinta ca intr-o casnicie sa nu intervina disensiuni. Pe cel ce spune ca in viata lui n-a cunoscut certurile sau poate mai mult... eu nu-l cred. Dar azi pot afirma cu toata certitudinea si cu toata incredintarea ca in familia si intre sotii unde este Cristos Isus, acolo exista unitate, armonie, iubire si intelegere, acolo exista Dumnezeu.
Este o usurare inimaginabila sa nu mai porti tu, ca om, aceste poveri de nesuportat.
O familie de intelectuali, care au 2 copii, m-au intrebat daca eu nu-mi fac probleme pentru copiii mei. Le-am raspuns: „Nu, deoarece ei sunt o sarcina mult prea mare ca sa o pot duce eu, asa ca am incredintat-o Domnului”.
Am zis: „Doamne, sunt copiii Tai, Te rog ia-i Tu in grija Ta si poarta-le Tu de grija”. Asta nu inseamna insa ca eu nu-i iubesc, ca nu le dau ca om ceea ce pot eu sa le dau. Dar m-am degrevat de o sarcina care ma coplesea.