A iubi inseamna a ierta

[georgeval]

Nu exista om, oricat de bun ar fi, care sa nu fie pus in situatia de a avea relatii necesare cu oameni inraiti si dusmanosi. Mantuitorul Hristos, care a intruchipat in Sine desavarsirea umana, pe langa prieteni devotati si credinciosi pana la moarte, a avut, totusi, si dusmani inversunati, care au uneltit cu rautate si viclenie impotriva Lui, urmarind sa-L ucida. Existenta potrivnicilor constituie deci un rau care nu se poate evita de nimeni pe lume si, de aceea, se impune o convietuire cu ei in care iubirea se manifesta ca iertare.

[serb_crina]

În prealabil postat de jenica

:)Rugaciune Mirela...rugaciune si va fi pace

da, rugaciune si credinta in Dumnezeu ca va face sa fie totul bine si asa va fii.

[windorin]

din "Jurnalul Fericirii".. parafrazare..

- Parinte, eu iert, dar nu pot uita!
- Mai fiule, tu iti dai seama ce zici?! Daca Hristos, la scaunul Spovedaniei, s-ar apleca spre tine si ti-ar zice: "Te iert, dar nu te pot uita!" ... cum ar fi?!
- ...

Dar ce să facă acei creştini, care îşi cer iertare de la cei cu care sînt certaţi, dar aceia nu vor să-i ierte?

Parintele Ilie Cleopa

Cea mai mare virtute creştină este iubirea. Ea este viaţa noastră şi avem nevoie de ea ca de aer. De aceea, spune Sfîntul Evanghelist Ioan: Dumnezeu este iubire. Iar iertarea, împăcarea, milostenia, cercetarea bolnavilor, primirea străinilor şi altele asemenea sînt fiicele cele mai mari ale iubirii creştine.
[COLOR=#330000]Iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele, sînt poruncile cele mai mari din Sfînta Evanghelie care stau la temelia mîntuirii noastre. De felul cum vom şti să iertăm, să ajutăm pe aproapele, să răbdăm pe toţi, să facem pace, să nu ne răzbunăm, de aceasta depinde pacea noastră, bucuria vieţii noastre, mîntuirea fiecăruia dintre noi. [/COLOR]
[COLOR=#330000]
[/COLOR]Dar ce să facă acei creştini, care îşi cer iertare de la cei cu care sînt certaţi, dar aceia nu vor să-i ierte? Să facă ce ne învaţă Sfinţii Părinţi. Întîi să se roage lui Dumnezeu pentru îmblînzirea vrăjmaşilor lor. Să ceară sfatul duhovnicilor lor şi să le respecte cuvîntul. Apoi să-şi ceară personal iertare de la cei cu care sînt certaţi, prin cuvintele: "Iartă-mă, frate, pentru toate cîte ţi-am greşit şi Dumnezeu să te ierte!" Iertarea să se facă cel mai bine în biserică, sau în casa unuia dintre ei, sau în casa preotului. Dacă cearta este veche şi mare, împăcarea să se facă în prezenţa preotului, şi să se încheie cu o rugăciune de mulţumire şi chiar cu o masă creştinească, sau acordarea reciprocă de daruri. Dacă aproapele nu vrea să ne ierte, să urmăm sfatul duhovnicului, să cerem iertare de trei ori şi aşa, dacă nu ne mustră conştiinţa, ne putem împărtăşi cu Sfintele Taine. Iar dacă încă sîntem tulburaţi şi ne chinuie gîndurile de răzbunare, să amînăm Sfînta Împărtăşanie, ca să nu ne fie spre osîndă. Smerenia şi rugăciunea curată ne ajută cel mai mult la împăcare. Cine urmează calea aceasta, acela nu este departe de mîntuire!

Citim în Pateric că un călugăr tînăr s-a dus la un sihastru bătrîn şi i-a spus că are vrajbă asupra cuiva şi nu-l poate ierta nicidecum. Zadarnic l-a îndemnat bătrînul la iertare, că ucenicul nu voia să-l ierte. Atunci duhovnicul a zis ucenicului: "Să spunem împreună Tatăl nostru, fiule!" Pe cînd ucenicul zicea: "Şi ne iartă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri", bătrînul îi spuse: "Nu aşa, fiule! Ci să zicem; Şi nu ne ierta nouă greşelile noastre, precum nici noi nu iertăm greşiţilor noştri!" Auzind aceasta ucenicul, a căzut în genunchi şi a zis: "Iartă-mă, părinte, că am greşit! Din clipa aceasta am iertat pe fratele meu!"

Aşa să facem şi noi, fraţi creştini. Să cerem iertare întîi şi să iertăm cu dragoste pe toţi, ca să fim şi noi iertaţi de Dumnezeu pe pămînt şi în cer. Căci fără iertare nu avem mîntuire, nici nu putem zice Tatăl nostru.
Să rugăm pe Dumnezeul dragostei şi pe Fiul lui Dumnezeu, Care S-a răstignit pe cruce din dragoste pentru noi, să ne împace pe toţi în numele Său, ştiind că dragostea nu moare niciodată! Amin.

Abel si Cain se intalnira dupa moartea lui Abel. Mergeau amandoi prin desert si se recunoscura de departe, caci amandoi erau foarte inalti. Fratii se asezara pe pamant , facura focul si mancara. Taceau asa cum fac oamenii osteniti cand se pogoara inserarea. Pe cer se arata cate o stea, ce nu isi primise inca numele. La lumina flacarilor Cain vazu pe fruntea lui Abel semnul pietrei; scapa din mana bucata de paine pe care tocmai o ducea la gura si il ruga sa-i ierte faradelegea.
Abel raspunse:
- Dar oare tu m-ai omorat, sau eu te-am omorat pe tine? Nu mai tin bine minte; vezi stam alaturi ca odinioara.
- Acuma stiu ca m-ai iertat in adevar, spuse Cain, caci a uita insemna a ierta. Voi incerca sa uit si eu.
Abel spuse incet:
- Asa este. Cata vreme dureaza remuscarea, dureaza si vinovatia.

[George.m]

În prealabil postat de windorin

din "Jurnalul Fericirii".. parafrazare..

- Parinte, eu iert, dar nu pot uita!
- Mai fiule, tu iti dai seama ce zici?! Daca Hristos, la scaunul Spovedaniei, s-ar apleca spre tine si ti-ar zice: "Te iert, dar nu te pot uita!" ... cum ar fi?!
- ...

Dumnezeu, pentru ca este iubire, nu tine minte raul. Diavolul, insa, il tine minte, pentru ca n-are iubire. Iertarea e o consecinta a iubirii.

Imi vine in minte pilda Fiului risipitor: Tatal, cand si-a vazut fiul venind acasa, n-a mai pomenit rautatile aceluia, ci se bucura enorm de vederea lui, pentru ca il iubea cu adevarat. Daca i-ar fi tinut minte greseala, nu s-ar fi putut bucura cu adevarat de vederea sa.

De multe ori, ne vine greu sa-i iertam pe cei ce ne gresesc pentru ca suntem departe de dragostea cea adevarata.

[cristiboss56]

În prealabil postat de George.m

De multe ori, ne vine greu sa-i iertam pe cei ce ne gresesc pentru ca suntem departe de dragostea cea adevarata.

Mandria , mandria , mandria , caci daca am avea mereu gandul la MOARTE , am deveni cu siguranta mult mai buni , mult mai iertatori !