Influenta parintilor

[wolfye]

Salutare!

Am si eu o problema, si chiar sunt curios ce parere aveti voi, cei de pe acest forum. Mai exact, am avut o relatie in aceasta vara, care a durat cam pana acum o luna. Eu am 18 ani, pe cand fata este o studenta de 21 de ani. Mai exista un detaliu semnificativ, pe care o sa-l mentionez imediat.
Inca de la inceput, parintii ei au fost contra, fara ca macar sa ma cunoasca. Bineinteles ca nu m-a surprins, dar eram convins ca odata ce ma vor cunoaste nu vor mai avea probleme. Intr-adevar, le-am trezit interesul, insa eu am facut toate eforturile in aceasta interactiune, ei neincercand sa ma cunoasca vreodata. Practic, ma discriminau din start datorita varstei.
Dupa ce m-au cunoscut, la un nivel foarte superficial, au revenit la a fi contra. Nu ii interziceau ei sa ma vada, insa ii "ocupau" timpul astfel incat sa nu mai aiba timp sa ma vada. Ea se certa mereu cu ei din cauza asta, si uneori vroia sa renunte la activitatile pe care ei le propusesera ca sa se vada cu mine. In acele momente, ei recurgeau la "esti pe banii nostri, faci ce spunem noi".
Mi-a venit extrem de greu sa cred asa ceva, dar... era adevarat. Existau discutii si intre mine si ea pe aceasta tema, insa am avut ocazia sa asist la o cearta, cand vorbeam cu ea la telefon si incepuse deodata cearta.
Detaliul acela de care ziceam este ca... eu sunt ateu. Iar parintii ei sunt foarte religiosi. Ea de asemenea este foarte credincioasa. Eu n-am avut niciodata o problema cu asta, si nici ea, in mod deosebit. I-am spus, si i-am dovedit, ca nu ma voi pune intre ea si credinta ei daca asta o face fericita. Ba chiar am sustinut-o. A vrut sa merg cu ea la biserica, si m-am dus, pentru ca stiam ca e important pentru ea.
Parintii ei nici nu stiau de acest detaliu pana ca ea sa plece la facultate. Noi ne-am descurcat vara binisor, in ciuda acestui aspect. Ea tine foarte mult la parintii ei, si nu o condamn, ei sunt niste oameni buni... dar cateodata gresesc, ca orice alti oameni, iar ea cedeaza in fata lor de fiecare data.
Cat timp ea a fost la facultate, noi nu ne-am vazut, si asta bineinteles ca a fost un alt factor de stres. Din aceasta cauza, ea s-a hotarat sa ne despartim. Dupa cam o saptamana, nu am rezistat, si mi-am vandut telefonul ca sa ma duc in Bucuresti s-o vad. Ea incepuse o relatie dupa ce ne-am despartit, cu un profesor de religie de 26 de ani. Acest lucru nici nu-i putea incanta mai tare pe parintii ei, fara sa stie macar cum il cheama... Cam asta este motivul pentru care ea a inceput relatia in prima instanta, stia ca nu va mai avea problemele pe care le-a avut cu mine. Insa m-am gandit bine, si mi-am dat seama ca lucrurile nu sunt ceea ce par, si am facut nebunia vietii mele ( cel putin pana acum ) si m-am dus dupa ea. Si am vazut-o... Si atunci nu au mai existat nici profesorul de religie, nici parintii ei, nici nimic. Mereu aveam senzatia asta cand ne vedeam. Eram doar noi. Teoretic... l-a inselat pe respectivul. In fine, nu e problema mea... Ideea este ca dupa, a avut o discutie cu ai ei si... degeaba... Acum ea inca este cu acel tip, iar eu nu mi-o pot scoate din cap. Sunt convins ca nici ea nu m-a uitat, dar... Teama mea este ca tot parerea parintilor ei va conta mai mult, indiferent de ce voi face eu...
Imi cer scuze pentru dramatism, insa tin la aceasta fata mai mult decat v-ati putea imagina vreodata. Si sentimentul este reciproc, insa... Parintii ei au profitat mereu de statutul pe care l-au avut, si si-au exercitat autoritatea gandindu-se doar la ce vor ei, nu si la ce vrea ea. Si asta vreau sa va intreb... E corect? E... crestineste? Sunt mai tanar, sunt ateu, insa asta conteaza cel mai mult? Ea a rezistat cat a putut, insa si fata de parintii ei da dovada de-o sensibilitate foarte mare, dar chiar e bine sa-i urmeze orbeste? Ce se intampla atunci cand parintii intervin intr-un mod egoist in fericirea copiilor lor?
Va multumesc anticipat pentru raspunsuri.

[Florinvs]

Acuma inteleg- si e normal sa fie asa- ca parintii fetei sa doreasca ce e bine pentru fata lor si la inceput sa aiba unele rezerve.
Insa in cazul prezentat de dumneavoastra cred ca au gresit. Daca dumneavoastra ati dat dovada de seriozitate si bune intentii, daca si fata respectiva aveea unele sentimente pentru dumneavoastra, atunci evident ca au gresit parintii fetei ca s-au opus.
Ar trebui ca doi oameni maturi sa se poata aseaza la o masa la o discutie serioasa, purtata cu calm si luciditate!

[AlinB]

Troll alert.

[Florinvs]

Iar singura solutie concreta care o vad: incercati sa stati de vorba cu fata respectiva intre 4 ochi, si sa vedeti clar si lamurit ce simte pentru dumneavoastra.
Sunt de acord- trebuie sa ne respectam parintii, sa pastram relatii normale si firesti cu ei, civilizate, insa atunci cand gresesc sau refuza orice dialog, atunci -bine cu forta nu se poate- poate e mai bine sa-i lasam un timp sa se gandeasca.

În prealabil postat de wolfye

Salutare!

Am si eu o problema, si chiar sunt curios ce parere aveti voi, cei de pe acest forum. Mai exact, am avut o relatie in aceasta vara, care a durat cam pana acum o luna. Eu am 18 ani, pe cand fata este o studenta de 21 de ani. Mai exista un detaliu semnificativ, pe care o sa-l mentionez imediat.
Inca de la inceput, parintii ei au fost contra, fara ca macar sa ma cunoasca. Bineinteles ca nu m-a surprins, dar eram convins ca odata ce ma vor cunoaste nu vor mai avea probleme. Intr-adevar, le-am trezit interesul, insa eu am facut toate eforturile in aceasta interactiune, ei neincercand sa ma cunoasca vreodata. Practic, ma discriminau din start datorita varstei.
Dupa ce m-au cunoscut, la un nivel foarte superficial, au revenit la a fi contra. Nu ii interziceau ei sa ma vada, insa ii "ocupau" timpul astfel incat sa nu mai aiba timp sa ma vada. Ea se certa mereu cu ei din cauza asta, si uneori vroia sa renunte la activitatile pe care ei le propusesera ca sa se vada cu mine. In acele momente, ei recurgeau la "esti pe banii nostri, faci ce spunem noi".
Mi-a venit extrem de greu sa cred asa ceva, dar... era adevarat. Existau discutii si intre mine si ea pe aceasta tema, insa am avut ocazia sa asist la o cearta, cand vorbeam cu ea la telefon si incepuse deodata cearta.
Detaliul acela de care ziceam este ca... eu sunt ateu. Iar parintii ei sunt foarte religiosi. Ea de asemenea este foarte credincioasa. Eu n-am avut niciodata o problema cu asta, si nici ea, in mod deosebit. I-am spus, si i-am dovedit, ca nu ma voi pune intre ea si credinta ei daca asta o face fericita. Ba chiar am sustinut-o. A vrut sa merg cu ea la biserica, si m-am dus, pentru ca stiam ca e important pentru ea.
Parintii ei nici nu stiau de acest detaliu pana ca ea sa plece la facultate. Noi ne-am descurcat vara binisor, in ciuda acestui aspect. Ea tine foarte mult la parintii ei, si nu o condamn, ei sunt niste oameni buni... dar cateodata gresesc, ca orice alti oameni, iar ea cedeaza in fata lor de fiecare data.
Cat timp ea a fost la facultate, noi nu ne-am vazut, si asta bineinteles ca a fost un alt factor de stres. Din aceasta cauza, ea s-a hotarat sa ne despartim. Dupa cam o saptamana, nu am rezistat, si mi-am vandut telefonul ca sa ma duc in Bucuresti s-o vad. Ea incepuse o relatie dupa ce ne-am despartit, cu un profesor de religie de 26 de ani. Acest lucru nici nu-i putea incanta mai tare pe parintii ei, fara sa stie macar cum il cheama... Cam asta este motivul pentru care ea a inceput relatia in prima instanta, stia ca nu va mai avea problemele pe care le-a avut cu mine. Insa m-am gandit bine, si mi-am dat seama ca lucrurile nu sunt ceea ce par, si am facut nebunia vietii mele ( cel putin pana acum ) si m-am dus dupa ea. Si am vazut-o... Si atunci nu au mai existat nici profesorul de religie, nici parintii ei, nici nimic. Mereu aveam senzatia asta cand ne vedeam. Eram doar noi. Teoretic... l-a inselat pe respectivul. In fine, nu e problema mea... Ideea este ca dupa, a avut o discutie cu ai ei si... degeaba... Acum ea inca este cu acel tip, iar eu nu mi-o pot scoate din cap. Sunt convins ca nici ea nu m-a uitat, dar... Teama mea este ca tot parerea parintilor ei va conta mai mult, indiferent de ce voi face eu...
Imi cer scuze pentru dramatism, insa tin la aceasta fata mai mult decat v-ati putea imagina vreodata. Si sentimentul este reciproc, insa... Parintii ei au profitat mereu de statutul pe care l-au avut, si si-au exercitat autoritatea gandindu-se doar la ce vor ei, nu si la ce vrea ea. Si asta vreau sa va intreb... E corect? E... crestineste? Sunt mai tanar, sunt ateu, insa asta conteaza cel mai mult? Ea a rezistat cat a putut, insa si fata de parintii ei da dovada de-o sensibilitate foarte mare, dar chiar e bine sa-i urmeze orbeste? Ce se intampla atunci cand parintii intervin intr-un mod egoist in fericirea copiilor lor?
Va multumesc anticipat pentru raspunsuri.

Cand vei avea un copil, o fata de varsta ei, vei intelege si vei gandi altfel. Acum privesti problema putin egoist, iarta-ma. Te gandesti doar la sentimentele tale. Incearca sa fii realist si sa te pui in locul parintilor ei. Au niste principii, bune sau rele din punctul tau de vedere si vor ca acestea sa fie respectate. Cauta pentru fata lor un sot care sa se conformeze cel mai bine acestor principii, in cazul de fata celor religioase.

E foarte bine ca o fata crestina practicanta sa-si caute un sot care crede in aceleasi valori. Sa se roage impreuna, sa se spovedeasca la acelasi duhovnic, sa respecte infranarea de la placeri trupesti in posturi, sotul sa duca pruncii la impartasit etc.

Valorifica aceasta lectie, devino si tu crestin si cauta si tu o fata crestina. ,,Pentru ce sa plangi tu, mai baiete/ Cand pamantul este plin de fete?''

Capul familiei trebuie sa dea tonul din punct de vedere religios. Vezi? Tu nu corespunzi unor asteptari din partea familiei ei. Fara credinta in Dumnezeu toate calitatile tale se duc pe apa sambetei. Apoi, tu fiind mai tanar, daca o tot ,,probezi'', vei descoperi in curand ca ea nu mai corespunde asteptarilor tale, ca apar altele mai tinere... Parintii ei cauta pentru ea un partener pentru o viata, asa cum prevede credinta crestina.

[wolfye]

În prealabil postat de antoniap

Cand vei avea un copil, o fata de varsta ei, vei intelege si vei gandi altfel. Acum privesti problema putin egoist, iarta-ma. Te gandesti doar la sentimentele tale. Incearca sa fii realist si sa te pui in locul parintilor ei. Au niste principii, bune sau rele din punctul tau de vedere si vor ca acestea sa fie respectate. Cauta pentru fata lor un sot care sa se conformeze cel mai bine acestor principii, in cazul de fata celor religioase.

E foarte bine ca o fata crestina practicanta sa-si caute un sot care crede in aceleasi valori. Sa se roage impreuna, sa se spovedeasca la acelasi duhovnic, sa respecte infranarea de la placeri trupesti in posturi, sotul sa duca pruncii la impartasit etc.

Valorifica aceasta lectie, devino si tu crestin si cauta si tu o fata crestina. ,,Pentru ce sa plangi tu, mai baiete/ Cand pamantul este plin de fete?''

Capul familiei trebuie sa dea tonul din punct de vedere religios. Vezi? Tu nu corespunzi unor asteptari din partea familiei ei. Fara credinta in Dumnezeu toate calitatile tale se duc pe apa sambetei. Apoi, tu fiind mai tanar, daca o tot ,,probezi'', vei descoperi in curand ca ea nu mai corespunde asteptarilor tale, ca apar altele mai tinere... Parintii ei cauta pentru ea un partener pentru o viata, asa cum prevede credinta crestina.

Oare eu sunt cel egoist ca incerc sa fiu cu o fata pe care o iubesc si care ma iubeste, sau ei ca intervin in relatia a doi oameni care sunt fericiti impreuna? O tot... probez? Pe asta chiar n-o inteleg. Nu e vorba de altele mai tinere. Nu e vorba de altele in general. Eu m-am gandit extrem de serios la relatia cu ea, si atat eu cat si ea am vrea sa ne petrecem restul vietii impreuna.
Eu nu le calc in picioare principiile parintilor ei, incerc sa le respect pe cat pot, insa ei imi calca in picioare toate celelalte aspecte care ma definesc pe mine. Eu aici vroiam sa ajung... Sunt barbati credinciosi care lasa mult de dorit in ceea ce priveste moralitatea. Si de asemenea sunt mai in varsta ca mine. Asadar... asta e primordial? Sa fiu credincios? Sa fiu neaparat mai mare? Faptul ca o respect, o apreciez si o iubesc nu este mai presus de asta?

În prealabil postat de wolfye

Oare eu sunt cel egoist ca incerc sa fiu cu o fata pe care o iubesc si care ma iubeste, sau ei ca intervin in relatia a doi oameni care sunt fericiti impreuna? O tot... probez? Pe asta chiar n-o inteleg. Nu e vorba de altele mai tinere. Nu e vorba de altele in general. Eu m-am gandit extrem de serios la relatia cu ea, si atat eu cat si ea am vrea sa ne petrecem restul vietii impreuna.
Eu nu le calc in picioare principiile parintilor ei, incerc sa le respect pe cat pot, insa ei imi calca in picioare toate celelalte aspecte care ma definesc pe mine. Eu aici vroiam sa ajung... Sunt barbati credinciosi care lasa mult de dorit in ceea ce priveste moralitatea. Si de asemenea sunt mai in varsta ca mine. Asadar... asta e primordial? Sa fiu credincios? Sa fiu neaparat mai mare? Faptul ca o respect, o apreciez si o iubesc nu este mai presus de asta?

In ziua de astazi, cand oamenii sunt atat de schimbatori, putini mai acorda credibilitate doar sentimentelor. Sfatul meu este sa te apuci serios de invatat, sa-ti dai bacalaureatul, sa urmezi si tu o facultate. Lasa totul sa curga asa cum vrea Dumnezeu. Probabil e prima ta iubire si e de inteles ca suferi. Totusi, fixeaza-ti bine prioritatile. Daca in loc sa inveti pentru bacalaureat pe care la 18 ani nu cred ca l-ai dat, pierzi timp alergand dupa floarea altuia, iti creezi probleme mari singur.
Daca a venit toamna, astepti sa vina din nou primavara:
http://www.youtube.com/watch?v=nKlxWA3xEgE

[Florinvs]

Aveti dreptate- insa e mai bine sa actionati la modul concret! nu stiu- cautati-o (presupun ca va "descurcati" sa o gasiti!), discutati intre 4 ochi, si daca intradevar e asa cum ziceti si va iubeste si ea, atunci va fi bine!
Insa inainte de a discuta cu parintii ei este bine de a aveea voi doi o pozitie comuna, si atunci si parintii ei (doar sunt si ei oameni) vor intelege! De asemenea, trebuie gandite la modul foarte matur si serios si aspecte practice- in ce domeniu veti dori sa studiati si sa lucrati, in ce localitate veti urma mai departe scoala (evident ca e de dorit ca amandoi sa urmati in acceiasi localitate scoala), modul cum va veti intretine pe perioada studiilor, etc.
Din moment ce Dumnezeu v-a dat sansa asta, atunci e bine sa faceti tot ce e omeneste fizic posibil pentru a a valorifica.

[wolfye]

În prealabil postat de antoniap

In ziua de astazi, cand oamenii sunt atat de schimbatori, putini mai acorda credibilitate doar sentimentelor. Sfatul meu este sa te apuci serios de invatat, sa-ti dai bacalaureatul, sa urmezi si tu o facultate. Lasa totul sa curga asa cum vrea Dumnezeu. Probabil e prima ta iubire si e de inteles ca suferi. Totusi, fixeaza-ti bine prioritatile. Daca in loc sa inveti pentru bacalaureat pe care la 18 ani nu cred ca l-ai dat, pierzi timp alergand dupa floarea altuia, iti creezi probleme mari singur.
Daca a venit toamna, astepti sa vina din nou primavara:
http://www.youtube.com/watch?v=nKlxWA3xEgE

Prima iubire nu este. Au mai fost si au trecut. Insa pe ea chiar ajunsesem sa o vad ca cea cu care mi-as fi petrecut restul vietii. Nu era doar o dragoste intamplatoare in care mi-am pus eu speranta. Lucrurile erau de asa natura. Prioritatile mi le cunosc. Bacaluareatul si scoala nu reprezinta o problema. Nu au reprezentat niciodata. E vorba doar ca aici e o problema, si desi nu am o rezolvare la indemana, gasesc una daca vreau. Dar mai intai trebuie sa stiu daca am dreptate... Tocmai de asta am venit si aici sa va intreb pe voi, care sunteti credinciosi, ce parere aveti. Daca este corect ca noi sa fim impreuna pentru ca suntem fericiti asa, in ciuda diferentelor si parerilor exterioare, indiferent de la cine vin ele, atunci o sa fac tot posibilul ca acest lucru sa se intample. Ea... la ea sunt mai multe lucruri care se aduna. A mai avut candva incredere totala in cineva, urma sa se casatoreasca, iar respectivul a inselat-o. Daca nu ma insel, urma sa devina preot. Parintii ei o viseaza preoteasa si nimic altceva. Nici ei nu i-ar displacea, insa nu e prioritar pentru ea. Ideea este ca... de atunci nu s-a mai apropiat de nimeni cum s-a apropiat de mine. Certurile astea ale parintilor ei ii accentuau si frica asta de a avea incredere in cineva, in ciuda eforturilor mele. Erau momente in care lasa garda jos, se vedea... Insa apoi aveau loc alte certuri, si alte indoieli apareau... Tot ce vreau eu sa stiu este daca, din punctul vostru de vedere, este corect comportamentul lor.

[AlinB]

Ce abureli.