Existenta lui Dumnezeu, demonstrata matematic

Da, toata matematica se aplica, asta insemnand, ca teoremele, definitiile din matematica decriu comportarea oricarui sistem fizic asta pentru fizicieni, eu cred mai mult nu doar descriu ci chiar sunt.

În prealabil postat de idealist

Da, toata matematica se aplica, asta insemnand, ca teoremele, definitiile din matematica decriu comportarea oricarui sistem fizic asta pentru fizicieni, eu cred mai mult nu doar descriu ci chiar sunt.

Exista destule modele fizice (si deci matematice) care nu au corespondenta in lumea reala.
Un exemplu mai simplu ar fi un calcul al unei lungimi folosind radicalul, in care rezultatul negativ nu are corespondenta reala.
Existind o bijectie intre lumea reala si o teorie matematica, pot sa fie (vezi Mathematical Universe Hypothesis).

[maria-luisa]

În prealabil postat de topcat

Exista destule modele fizice (si deci matematice) care nu au corespondenta in lumea reala.
Un exemplu mai simplu ar fi un calcul al unei lungimi folosind radicalul, in care rezultatul negativ nu are corespondenta reala.
Existind o bijectie intre lumea reala si o teorie matematica, pot sa fie (vezi Mathematical Universe Hypothesis).

eu tot mai sper ca intr-o zi 1+1 pot deveni 1 si in lumea "reala"...O depinde de perceptie, de acel "o" care poate face totul posibil? :)

maria-louisa, sa stii ca lumea reala nu e ce se vede. Atentie, sa nu intelegem prin nevazut=spiritual.
Numerele imaginare au o reprezentare in modelul Tiller-Einstein. S-au facut speculatii ca acest model reprezinta lumea de dincolo asa cum este inteleasa in religii. Pe scurt ar fi o lume in care sensul timpului este inversat si masa negativa. Cred ca e mai usor de inteles reprezentarea analizei ca si perechi de numere (0,0), (0,1) etc.
Unde se afla aceste numerele complexe? Pe planul proiectiv, o varietate abstracta(ceva ce nu face parte din lumea noastra).Exista ea? Da. De ce? Pentru ca matematica este un adevar.

[maria-luisa]

În prealabil postat de idealist

maria-louisa, sa stii ca lumea reala nu e ce se vede. Atentie, sa nu intelegem prin nevazut=spiritual.
Numerele imaginare au o reprezentare in modelul Tiller-Einstein. S-au facut speculatii ca acest model reprezinta lumea de dincolo asa cum este inteleasa in religii. Pe scurt ar fi o lume in care sensul timpului este inversat si masa negativa. Cred ca e mai usor de inteles reprezentarea analizei ca si perechi de numere (0,0), (0,1) etc.
Unde se afla aceste numerele complexe? Pe planul proiectiv, o varietate abstracta(ceva ce nu face parte din lumea noastra).Exista ea? Da. De ce? Pentru ca matematica este un adevar.

Eu cred ca exista o realitate nevazuta, care genereaza si aceasta realitate vizibila, lumea fizica in care traim. Mai cred ca prin fiecare gand al nostru atragem ceva bun sau rau in lumea vizibila. Nu sunt prea buna la matematica, oricum la altceva ma refeream cand am spus ca 1+1 ar putea fi 1. :)

ce este acest model Tiller-Einstein?

[HoratiuM]

În prealabil postat de topcat

Poate ca reprezinta o intoarcere, dar in baza noilor cunostinte acumulate intre timp.
Daca imi demonstrezi ca Kant putea ajunge la mecanica cuantica prin filozofia sa ma inchin lui.

La ce te referi cind spui psihanaliza? La faptul ca, totusi, creierul uman nu e o tabula rasa, cumva?
La ce te referi cind vorbesti de Frege? Ca nu se poate fara a lua in considerare macar o axioma?


Sa spunem ca argumentul ontologic e valid, trecind peste rationamentul circular ce il implica: ce te face sa crezi ca dumnezeul ce rezulta din el ar fi chiar Dumnezeul biblic?

Am arătat deja că nu există nici o necesitate pentru orice fel de afirmaţie, doctrină, teorie să fie validată numai prin metodologia ştiinţei pozitiviste. Acum îmi ceri nici mai mult nici mai puţin să ţi-l validez pe Kant în funcţie tocmai de asta, deoarece nu există pentru tine altceva decât acest univers de discurs. Nu vei avea niciodată acces nici la obiectivitatea cunoaşterii, nici la cultură şi nici la adevăratele probleme ale ştiinţei până ce nu vei accepta că se poate gândi şi din alte universuri de discurs.

Acum - Kant era newtonian la vremea lui. Cu toate acestea, doctrina lui privitoare la raportul dintre subiectiv şi obiectiv - noi cunoaştem doar diferenţiat sau determinat, adică doar fenomenele, nu şi noumenele, adică lucrul-în-sine - şi-a găsit o clară oglindire în mecanica cuantică: particulele subatomice nu există sau nu apar decât atunci când sunt determinate prin măsurătoare (cu problema nedeterminării aferente, aşa cum a fost formulată de Heisenberg - poziţia şi viteza nu pot fi cunoscute simultan). Atunci când nu le vedem, noi nu ştim unde se află acestea şi nici cum arată. Dar problema nu apare doar la Kant, ci şi la Schelling care, în "Sistemul idealismului transcendental", expune o corelativitate între subiectiv şi obiectiv şi o reciprocă determinare a lor (Eul transcendental şi Natura). Apoi, la Hegel avem în "Ştiinţa Logicii" discutarea problemei atracţiei şi repulsiei din magnetism ("Atracţia şi repulsia multor unu") unde arată că logica formală care funcţionează pe principiul identităţii şi al terţului exclus, nu funcţionează în aceste fenomene. Ci soluţia este cea a unui terţ inclus, adică a unei formule trancendente bivalenţei.

Astfel că putem afirma că întreaga fizică de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi din prima jumătate a secolului XX nu a făcut decât să pună în act problemele filosofiei transcendentale germane. După cel de-al Doilea Război Mondial situaţia s-a schimbat deoarece spiritul ştiinţific şi-a "mutat" centrul de greutate din Europa, în SUA. Or, în paradigma americană de gândire, în ciuda numeroşilor oameni de ştiinţă de origine germană care au emigrat peste Atlantic, nu există o contaminare filosofică prodigioasă şi fundamentală a bazelor ştiinţei, aşa cum s-a întâmplat acest lucru pe Vechiul Continent. Ci e vorba, mai degrabă, de schizofrenia dintre ştiinţă şi cunoaşterea filosofică, iar cea de-a doua este în întregime dominată de empirism, relativism, pragmatism, pozitivism - în speţă, de ceea ce se chema în disputele medievale cu titlul de nominalism.

Efectele? Destul de clare: după ultimele teorii ştiinţifice ale lui Einstein, Bohr, Heisenberg etc. fizica nu mai cunoaşte decât modele teoretice, până în ziua de astăzi. Şi eu cred că aşa vor şi rămâne lucrurile până ce nu vor fi reluate premisele gândirii filosofice continentale.

Psihanaliza şi Frege nu se referă la creier, ci la ceea ce îl transcende. Psihanaliza spune că psihicul uman este divizat sau trebuie să se divizeze între conştient şi inconştient, iar modul în care are loc acest lucru (refularea originară), împreună cu celelalte stadii şi complexe ale psihicului (stadiul oral, anal, genital, stadiul oglinzii; complexul tactil, specular, auditiv, complexul oedipian) sunt responsabile de modul în care un subiect este mai aproape sau mai departe de normalitate. Psihanaliza mai spune că refularea originară este cea care deschide drumul către gândire şi simbolizare, deci drumul către semnificanţi, către înţelesuri, iar problemele evolutive ale biologiei nu au aici nici o relevanţă căci tot ceea ce se întâmplă cu omul pe acest parcurs este dincolo de orice fel de comportament animal şi determinaţiile genetice nu au, practic, vreo influenţă, cel puţin nu una relevantă.

Frege spune în "Fundamentele aritmeticii" că entităţile matematicii, numerele, nu derivă din experienţa simţurilor (şi o şi demonstrează) aşa cum îşi închipuia un J.St. Mill în jocul cu pietricelele. Deci nici vorbă de evoluţie în cunoaştere.

Argumentul ontologic este circular numai dacă e formalizat, adică dacă e gândit prin logica formală. Dacă are loc o analiză a conceptelor care intră în joc în cazul său, se vede că este valid. De altfel, chiar Dawkins l-a formulat: nu ai tu ca motto la replicile tale de pe forum un citat din "Gena egoistă" în care Dawkins spune: "La început a fost simplitatea"? Ei, considerată în mod riguros, afirmaţia este tocmai o altă formulare a argumentului ontologic.

De ce Sf. Treime şi nu Paramatman, de pildă? Simplu, pentru că Dumnezeu e Absolutul şi orice considerare a Absolutului duce la antinomie: Absolutul trebuie să-Şi deţină propriul negativ, propria diferenţă faţă de Sine; iar această diferenţă, fiind absolută şi ea, fiind, adică Diferenţă, nu mai are cum să fie privativă. Deci e totuna cu Absolutul, ceea ce face că unitatea dintre Absolut şi Diferenţa Lui trebuie să fie totală şi absolută şi Ea, fără a mai continua printr-o nou diferenţă şi o nouă uniune etc.. Iar doctrina trinitară spune exact acest lucru: Tatăl, Fiul şi Duhul sunt Una fiind, totodată, diferiţi. Iar Unitatea Lor este nemijlocită, exhaustivă (eschatologică), dar lasă reală şi diferenţa Celor Trei ca Persoane. E singura doctrină de metafizică teologică despre care ştiu eu şi care a ajuns la aceste concluzii.

Celelalte religii şi metafizici nu ajung până la acest adevăr ultim, deşi există în cele mai multe dintre ele o formă sau alta de manifestare sau de cunoaştere a Principiului. Doar că, nefiind vorba despre Revelaţie (iar antinomia Principiului, aşa cum este formulată în creştinism, nu putea fi aflată decât prin Revelaţie), celelalte tradiţii cunosc dual şi accentuat: accentul e pus când numai pe unitate (hinduismul Vedelor şi al Vedantei, doctrina parmenidiană, spinozistă, platonismul, aristotelismul), fie pe dualitate sau chiar pe multiplu (gnosticism, sistemul Samkhya, politeism etc.).

O notă aparte o reprezintă celelalte două tradiţii avraamice (Iudaismul şi Islamul), singurele în care Dumnezeul revelat, precum în creştinism, este şi Subiect, nu doar Substanţă (vorba lui Hegel). Dar şi aici, deşi Dumnezeu este viu, este subiect, taina ultimă încă nu e dezvelită. O dată, deoarece încă nu se întrupase Fiul; a doua oară, deoarece Trinitatea, după ce divinitatea lui Hristos este, iniţial acceptată, sunt respinse amândouă ca să nu se cadă în politeismul din care neamurile arabe tocmai ieşiseră.

Există, aşadar, o piramidă a religiilor, unde vârful este ocupat de cele care sunt cele mai apropiate de adevăr. În ce mă priveşte, vârful e ocupat de cele trei tradiţii avraamice, dintre care, deocamdată, creştinismul e deasupra (există interpretarea că Islamul ar fi trebuit să fie al treilea moment al Revelaţiei: religia Duhului; istoria a luat, însă, un alt curs şi Islamul a rămas la stadiul de religie veterotestamentară). Sub aceste tradiţii, vin celelalte: hinduismul monist, apoi buddhismul, apoi religiile dualiste ale Orientului Mijlociu şi Extrem, apoi sistemele politeiste etc.. Cu cât ne îndepărtăm de vârf cu atât mai distorsionat e adevărul religios. Jos de tot, la bază, avem sistemele tribale de tip animist. Peste tot, în afara celor trei Tradiţii, există scântei de adevăr. Dar sunt atât de amestecate cu diverse elemente religioase eterogene, culturale şi istorice care s-au suprapus, încât aflarea esenţei acestei scântei de adevăr dinăuntrul acestor tradiţii este, practic, imposibilă.

În ce priveşte mântuirea (anticipez aici întrebarea), nu cred că se vor mântui numai creştinii şi cu atât mai puţin numai creştinii ortodocşi. Fiecare se va mântui după cum gândeşte şi după cum îşi păzeşte legea simbolică ce l-a întemeiat ca subiect. Adică fiecare va fi judecat exact după gândurile, cuvintele şi faptele sale, nu după vreo lege sau normă pe care nu ar (re)cunoaşte-o. Care e diferenţa, atunci? Mare. În Împărăţie nu vor intra gândurile, cuvintele şi faptele incompatibile cu Ea, ci fiecare dintre noi va pierde din el însuşi acele lucruri care ţin de tot ceea ce e nevrednic. Al doilea, dacă am ajuns la concluzia că în creştinism S-a dat Adevărul, indiferent ce alte variante ale Adevărului sunt în alte tradiţii, ar fi o nebunie să trăiesc după ele. Aşadar, fiecare să facă ceea ce crede că e mai bine, dar să ştie că va răspunde pentru toate câte i s-au dat.

[HoratiuM]

În prealabil postat de idealist

Da, toata matematica se aplica, asta insemnand, ca teoremele, definitiile din matematica decriu comportarea oricarui sistem fizic asta pentru fizicieni, eu cred mai mult nu doar descriu ci chiar sunt.

Apreciez poziţia ta doctrinară de tip idealist şi cunoştinţele de matematică. Dar "topcat" are dreptate: tranzienţa matematicii nu e totală. Întreabă un matematician cu mai multă experienţă. Mi se pare că Nae Ionescu şi-a dat doctoratul la München (1919) având ca subiect fundamentarea matematicii pe baza logicii formale. În lucrare, dacă am înţeles bine, el analizează cazuri de intranzienţă a matematicii. A publicat şi în "Gazeta matematică", în 1922, un articol similar pentru care a primit premiul pentru filosofie matematică în 1923 (http://www.interceptor.ro/Amos_NewsV...onescu-3-63066).

În prealabil postat de HoratiuM

Am arătat deja că nu există nici o necesitate pentru orice fel de afirmaţie, doctrină, teorie să fie validată numai prin metodologia ştiinţei pozitiviste. Acum îmi ceri nici mai mult nici mai puţin să ţi-l validez pe Kant în funcţie tocmai de asta, deoarece nu există pentru tine altceva decât acest univers de discurs. Nu vei avea niciodată acces nici la obiectivitatea cunoaşterii, nici la cultură şi nici la adevăratele probleme ale ştiinţei până ce nu vei accepta că se poate gândi şi din alte universuri de discurs.

Indiferent de universul de discurs, cred ca esti de acord ca ele trebuie sa aibe cel putin un punct comun.

În prealabil postat de HoratiuM

soluţia este cea a unui terţ inclus, adică a unei formule trancendente bivalenţei.

Neaparat a unui tert inteligent?

În prealabil postat de HoratiuM

Astfel că putem afirma că întreaga fizică de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi din prima jumătate a secolului XX nu a făcut decât să pună în act problemele filosofiei transcendentale germane. După cel de-al Doilea Război Mondial situaţia s-a schimbat deoarece spiritul ştiinţific şi-a "mutat" centrul de greutate din Europa, în SUA. Or, în paradigma americană de gândire, în ciuda numeroşilor oameni de ştiinţă de origine germană care au emigrat peste Atlantic, nu există o contaminare filosofică prodigioasă şi fundamentală a bazelor ştiinţei, aşa cum s-a întâmplat acest lucru pe Vechiul Continent. Ci e vorba, mai degrabă, de schizofrenia dintre ştiinţă şi cunoaşterea filosofică, iar cea de-a doua este în întregime dominată de empirism, relativism, pragmatism, pozitivism - în speţă, de ceea ce se chema în disputele medievale cu titlul de nominalism.

Adica, stiinta nu e buna decit daca include tertul rational si transcedental? Ce te impidica sa-l introduci tu? Ce te impiedica sa introduci Spiritul Absolut in mecanica cuantica?

În prealabil postat de HoratiuM

Efectele? Destul de clare: după ultimele teorii ştiinţifice ale lui Einstein, Bohr, Heisenberg etc. fizica nu mai cunoaşte decât modele teoretice, până în ziua de astăzi. Şi eu cred că aşa vor şi rămâne lucrurile până ce nu vor fi reluate premisele gândirii filosofice continentale.

Si care e problema cu modelele teoretice? De ce trebuie neaparat sa existe modele practice? De ce nu ar exista si in stiinta ceva misterios, invizibil, inimaginabil? De ce vrei sa "vedeti" cum functioneaza universul?

În prealabil postat de HoratiuM

Psihanaliza şi Frege nu se referă la creier, ci la ceea ce îl transcende. Psihanaliza spune că psihicul uman este divizat sau trebuie să se divizeze între conştient şi inconştient, iar modul în care are loc acest lucru (refularea originară), împreună cu celelalte stadii şi complexe ale psihicului (stadiul oral, anal, genital, stadiul oglinzii; complexul tactil, specular, auditiv, complexul oedipian) sunt responsabile de modul în care un subiect este mai aproape sau mai departe de normalitate. Psihanaliza mai spune că refularea originară este cea care deschide drumul către gândire şi simbolizare, deci drumul către semnificanţi, către înţelesuri, iar problemele evolutive ale biologiei nu au aici nici o relevanţă căci tot ceea ce se întâmplă cu omul pe acest parcurs este dincolo de orice fel de comportament animal şi determinaţiile genetice nu au, practic, vreo influenţă, cel puţin nu una relevantă.

Nu cred ca sustine cineva ca omul nu are si ceva in plus fata de animale sau determinism genetic.

În prealabil postat de HoratiuM

Frege spune în "Fundamentele aritmeticii" că entităţile matematicii, numerele, nu derivă din experienţa simţurilor (şi o şi demonstrează) aşa cum îşi închipuia un J.St. Mill în jocul cu pietricelele. Deci nici vorbă de evoluţie în cunoaştere.

Iarasi, nu cred ca sustine cineva ca numerele au aparut odata cu aparitia omului.

În prealabil postat de HoratiuM

Argumentul ontologic este circular numai dacă e formalizat, adică dacă e gândit prin logica formală. Dacă are loc o analiză a conceptelor care intră în joc în cazul său, se vede că este valid.

Vrei te rog sa detaliezi aceasta analiza?

[HoratiuM]

În prealabil postat de topcat

Indiferent de universul de discurs, cred ca esti de acord ca ele trebuie sa aibe cel putin un punct comun.

Exact. Numai că aceea ce universurile de discurs au în comun stă dincolo de ele. Calea de a tematiza însă ceea ce stă dincolo de ele este filosofia. Sau teologia, după caz.

În prealabil postat de topcat

Neaparat a unui tert inteligent?

Vorbeam despre fizică. Şi despre întemeierea paradigmatică a fizicii de până la al Doilea Război Mondial pe demersurile presupuse de interogaţiile transcendentale ale filosofiei germane. Nu prea sesizez ce ai înţeles tu din postarea mea de ai ajuns la noţiunea de "terţ inteligent". Mai citeşte-o o dată.

În prealabil postat de topcat

Adica, stiinta nu e buna decit daca include tertul rational si transcedental? Ce te impidica sa-l introduci tu? Ce te impiedica sa introduci Spiritul Absolut in mecanica cuantica?

Ştiinţa prin definiţie se aşează pe poziţia unui terţ de vreme ce, în dualitatea subiect/obiect presupusă de cunoaştere, ea aspiră să depăşească poziţia subiectului şi să descrie în mod adecvat obiectul, păstrându-şi, totuşi, distanţa faţă de el.

Cât despre "introducerea Spiritului Absolut în mecanica cuantică" - iarăşi, mai citeşte o dată postările mele mai cu atenţie. Faci nişte salturi interpretative faţă de cuvintele mele mai ceva decât saltul cuantic.

În prealabil postat de topcat

Si care e problema cu modelele teoretice? De ce trebuie neaparat sa existe modele practice?

Model teoretic este acel corp de afirmaţii şi formulări demonstrative din domeniul ştiinţei care nu acoperă în mod coerent totalitatea faptelor ştiinţifice din domeniul sau din ramura domeniului ştiinţific pe teritoriul căruia sunt asertate şi care nici nu sunt confirmate plenar de experiment. Din această cauză mai multe modele teoretice, chiar şi dacă sunt incompatibile, se pot adeveri ca interpretări alternative ale unui domeniu ştiinţific dat. Motiv pentru care şi vor rămâne modele teoretice până ce unul dintre ele va reuşi să le elimine pe celelalte şi să asume toate fenomenele studiate în domeniul respectiv - moment în care devine teorie. Exemplu: modelul teoretic al stringurilor în fizică; modelul teoretic (eu aşa îl consider) al evoluţionismului.

Teorie este acel corp de afirmaţii şi formulări demonstrative din domeniul ştiinţei care acoperă în mod coerent totalitatea faptelor ştiinţifice dintr-un domeniu ştiinţific sau o ramură a unui domeniu ştiinţific dat şi care este şi plenar confirmat prin experiment. O teorie, de regulă, nu are concurent într-o domeniu ştiinţific sau într-o ramură specializată a unui domeniu ştiinţific. Exemplu: teoria newtoniană a mecanicii clasice, teoria relativităţii, interpretarea de la Conpenhaga a mecanicii cuantice.

Aceste lucruri fac parte din abecedarul epistemologic al omului de ştiinţă. Tu ziceai ceva de "modele practice"? Şi cu ce ziceai că te ocupi? Cu fizica?.../:)

În prealabil postat de topcat

De ce nu ar exista si in stiinta ceva misterios, invizibil, inimaginabil? De ce vrei sa "vedeti" cum functioneaza universul?

Noi vrem să distrugem misterul Universului?!?!? Noi vrem să vedem cum funcţionează Universul?!?!?

Şi eu, care credeam că voi, oamenii de ştiinţă şi ateii, vă ocupaţi cu asta... Nu cumva ateismul vrea să elimine "misterele" şi "religiozitatea"?

Dar ştii că eşti curios? Te contrazici singur.

În prealabil postat de topcat

Nu cred ca sustine cineva ca omul nu are si ceva in plus fata de animale sau determinism genetic.

Ar fi bine. Atunci nu ar mai trebui să mai citim postări precum cele în care încercai să ne demonstrezi cum totul poate fi redus la interpretarea evoluţionistă a naturii.

În prealabil postat de topcat

Iarasi, nu cred ca sustine cineva ca numerele au aparut odata cu aparitia omului.

Nu asta e problema. Şi nu asta spune evoluţionismul sau, în matematică, intuiţionismul sau constructivismul. Ci afirmaţia este sau poate deveni, după caz: nu există un domeniu inteligibil, meta-fizic, pe care matematica să-l acceseze. Ci totul s-ar reduce la modul în care relaţiile fizice acţionează asupra psihicului nostru prin intermediul sistemului nervos central, iar relaţiile materiei ar fi cele pe baza cărora noi am face raţionamentele noastre logice şi matematice. Mai mult, J. St. Mill afirma nici mai mult, nici mai puţin că noi dobândim conceptul de număr undeva prin copilărie prin interacţiunea pe care o avem cu multiplicitatea lucrurilor empirice.

În prealabil postat de topcat

Vrei te rog sa detaliezi aceasta analiza?

În primul rând, trebuie remarcată deosebirea dintre existenţă şi fiinţă. Existenţa înseamnă manifestarea concretă, materială a unui lucru determinat. Determinaţie înseamnă negaţie (Spinoza) tocmai întrucât lucrului care este formulat ca având doar anumite proprietăţi, îi sunt negate o multitudine de alte proprietăţi. Prin urmare, aceasta înseamnă limitare, iar elementul fundamental prin care se exprimă limita este negativul.

Fiinţa, pe de altă parte, se aplică în mod nediscriminativ, oricui şi la orice. Se aplică şi lucrului limitat, şi limitei sale (dacă lucrul e limitat în mod real, atunci limita trebuie să fie reală, deci în fiinţă). Mai mult, i se aplică până şi posibilităţii unui lucru de a fi într-un fel sau altul sau chiar de a trece din inexistenţă în existenţă. Căci, pentru a spune că un lucru oarecare e posibil, e nevoie ca posibilitatea lui să fie reală. Prin urmare, fiinţa se aplică şi actului şi potenţei, şi posibilului şi imposibilului, şi afirmaţiei şi negaţiei, şi existentului şi inexistentului, şi materiei şi formei, şi determinării şi nedeterminării, şi empiricului şi idealului, şi vizibilului şi invizibilului etc.. Prin aceasta, fiinţa totalizează Realul sau, mai bine, este totuna cu el. (Realul nu e totuna cu realitatea, deci. Prin realitate numim, din câte se ştie, doar concretul empiric, vizibilul.) De aceea Absolutului Îi sunt proprii toate predicatele absolute - care nu Îi mai sunt posibile sau imposibile, ci Îi sunt toate, simultan, reale - şi, odată cu acestea, şi predicatul fiinţei (impropriu spus cel al existenţei deoarece Dumnezeu nu e un lucru determinat; împotriva lui Gaunilon şi a lui Kant, Dumnezeu nu e nici insulă, nici o sută de taleri). De altfel, ar fi impropriu să spunem că fiinţa nu este. Căci, dacă fiinţa nu este, atunci este nefiinţa.

Mai mult, aşa cum spunea Leibniz în "Monadologia", o substanţă infinit absolută prin simplul fapt că e posibilă este deja în act. Ce este posibilul? (Nu mă refer aici la ce este posibilitatea unui lucru sau a altuia. Ci la ce este posibilul în sine.) Înseamnă egalitatea lui a fi cu a nu fi. Adică suspendarea existenţei unui obiect în posibilitate înseamnă păstrarea sa între fiinţă şi nefiinţă. Dar, dacă în acest posibil pur fiinţa care e la egalitate cu nefiinţa nu ar fi simultan nemijlocit reală, întregul posibil ar cădea în cealaltă latură care i-a rămas: el s-ar reduce la nefiinţă şi nimic nu ar mai apărea de vreme ce nimic nu ar mai fi posibil.

Acum - fiinţa în sine, la rândul ei, cum o considerăm? Actuală sau posibilă? Fiinţa, însă, nu mai poate fi doar posibilă, căci atunci nu am mai avea decât neantul, nefiinţa şi nu ar mai exista nimic. Nici noi. Deci ea este actuală şi, mai mult, nu există o altă fiinţă, încă şi mai adâncă decât fiinţa, de la care fiinţa să îşi ia fiinţa. Dar, dacă am considera-o, totuşi, doar ca posibilă, vedem că fiinţa considerată doar ca posibilă presupune realitatea fiinţei din posibilul însuşi, sub care ea e situată, de vreme ce e considerată doar ca posibilă. Adică fiinţa presupune realitatea fiinţei chiar şi când este considerată ca o pură posibilitate. De unde şi raţionamentul - poate greu de înţeles - al lui Leibniz prin care se spune că Dumnezeu şi dacă e doar posibil, este strict real, este act pur, prezenţă pură (şi tocmai deoarece e pură este şi inasignabilă - adică nu putem sesiza prezenţa lui Dumnezeu prin absolut nimic determinat; de aia se spune că e invizibil).

Deci este impropriu să spunem că fiinţa e posibilă, căci atunci fiinţa ar trebui să-şi poată lua sau nu fiinţa de altundeva. Şi de unde şi-ar putea-o lua decât tot de la fiinţă?

De asemenea, este impropriu să spunem că fiinţa există. Căci aceasta presupune trecerea fiinţei de la o potenţă aflată în fiinţă la act prin determinarea ei. Or, atunci nu mai e vorba despre fiinţa absolută, nedeterminată, ci este vorba despre existenţa determinată a obiectelor din lumea noastră.

Toţi criticii argumentului ontologic fac aceste confuzii, de unde şi neînţelegerea argumentului.

[Callyope]

Si existenta sufletului este demonstrata...matematic! :)
Are 21 de grame!