Lume sau manastire?

[adeodatus]

Ory! Din bun inceput am avut intentia sa spun doar ca istorisirea ta care incepe cu un strigat si un indemn nu are nici o atributie la tema topicului. Nu am vrut sa te invinuiesc si de ceva, sa te mihnesc ce am facut.
Nu vad nici un sfat, nici o indrumare pentru goldfinger17. Asta doar!
O zic nu ironat ci sincer retraind pentru contrazicerile noastre.
Iarta-ma!

[ioanhodean]

am cam exagerat cu ultimere postari:-"

În prealabil postat de ory

...am intalnit odata un preot(arhim.)care,efectiv se ruga de mine sa-i permit a ma saruta,nu mai putea sa se infraneze,nu mai putea sa se resemneze cu aceasta obositoare calcare peste fire...i-am vazut in ochi neputinta si omenia,si nu ispita si dezamagirea de sine,i-am vazut doar trasaturile atat de fine ale unui om,ale unui barbat normal...si nu inger,caci nimeni nu s-a nascut si nu va fi inger pe pamant,nimeni decat copii ,care,in mod paradoxal traiesc instinctiv,nevinovat de instinctiv...oare asta sa-i faca ingeri?

Hmmm, ce ispita esti ory! Vad ca instinctele le intelegi perfect; le intelegem prea bine cu totii. Nu trebuie prea mare intelepciune pentru asta; doar instinct. Dar omul e mai mult decat instinctul lui.
Iata ce zice Sf. Apostol Iuda: "Acestia insa defaima cele ce nu cunosc, iar cele ce - CA DOBITOACELE NECUVANTATOARE - STIU DIN FIRE, intr-acestea isi gasesc pieirea."
Sper din tot sufletul ca nu ai contribuit la pieirea sarmanului om, greu incercat de ispite.
Ispitele fac parte din viata de calugar; sa-i ajute Dumnezeu pe calugarii nostri sa treaca peste aceste ispite mari.
Este gresit a ne uita la un calugar ca la un barbat! Dar ii putem intelege chinul prin care trece si sa-i dam ajutor, fugind de el rupand pamantul. Si calugarul e tot om si poate uita o clipa, ca ajutorul de la Dumnezeu vine, nu de la oameni.

[ory]

Hm!,eu am dat un exemplu fugitiv,fara sa intentionez a-i conferi atata importanta,iar voi v-ati axat parerea doar pe acesta si nu pe cele scrise inainte,pe-acelea am vrut mai cu precadere sa le exprim.
Nu am fost o ispita,ci doar o persoana care ma cunostea de f.mult timp si in fata caruia a indraznit,mizand pe o oarecare siguranta.
Voi judecati cum doriti,eu de asemenea,iar dupa cum stiti,chestia cu ispitirea pentru ca se afla acolo unde se afla,chiar ma lasa rece,si aceasta pentru ca nu este vorba de ispitire,ci este vorba de mersul firesc al lucrurilor intre oameni,intre fiinte suflete si trupuri.Voi habar nu aveti,o ispita reprezinta ziua in care tragi o bauta zdravana si a doua zi constati ca ti-ai inselat nevasta,insa a lupta cu instinctul cu care de fapt te-ai nascut,atata amar si amar de ani,nu mai reprezinta o ispita ci o stare fireasca a fiintei omenesti care-si cere drepturile.Nu este vorba de o lupta de o zi,inaintea unei singure persoane,este o lupta permanenta,si o cadere sistematica,fiindca mai exista si cadere...care,in realitate nu este decat o implinire.
Voi,continuati sa cititi caci,cu siguranta va stimuleaza mintea imbalsamata de "atata credinta",voi sunteti oamenii care v-ati implinit instinctele,fiindca Dumnezeu v-a ingaduit aceasta,"dar ei nu,nu au voie si nu au decat sa suporte ispitele pana nu mai pot...caci,ei nu sunt si nu trebuie sa fie oameni."

[kenoza]

Pg. 108:
" Intrebare: Ce sfatuiti un tanar care nu stie ce sa aleaga? Sa aleaga intre calugarie sau casatorie si ii este teama ca nu cumva sa greseasca calea, alegand calugaria de care poate nu este vrednic?"
"Parintele Savatie: Nimic nu-l sfatuiesc. Si duhovnicii care atunci cand aud aceasta intrebare, spun: daca te itrebi daca e vremea sa te calugaresti sau nu, sau daca esti chemat sau nu? Inca nu esti chemat! Caugarii, pentru ca nu maivedem nimic altceva, nestramutate trebuie sa fie hotararile noastre."

În prealabil postat de ory

Hm!,eu am dat un exemplu fugitiv,fara sa intentionez a-i conferi atata importanta,iar voi v-ati axat parerea doar pe acesta si nu pe cele scrise inainte,pe-acelea am vrut mai cu precadere sa le exprim.
Nu am fost o ispita,ci doar o persoana care ma cunostea de f.mult timp si in fata caruia a indraznit,mizand pe o oarecare siguranta.
Voi judecati cum doriti,eu de asemenea,iar dupa cum stiti,chestia cu ispitirea pentru ca se afla acolo unde se afla,chiar ma lasa rece,si aceasta pentru ca nu este vorba de ispitire,ci este vorba de mersul firesc al lucrurilor intre oameni,intre fiinte suflete si trupuri.Voi habar nu aveti,o ispita reprezinta ziua in care tragi o bauta zdravana si a doua zi constati ca ti-ai inselat nevasta,insa a lupta cu instinctul cu care de fapt te-ai nascut,atata amar si amar de ani,nu mai reprezinta o ispita ci o stare fireasca a fiintei omenesti care-si cere drepturile.Nu este vorba de o lupta de o zi,inaintea unei singure persoane,este o lupta permanenta,si o cadere sistematica,fiindca mai exista si cadere...care,in realitate nu este decat o implinire.
Voi,continuati sa cititi caci,cu siguranta va stimuleaza mintea imbalsamata de "atata credinta",voi sunteti oamenii care v-ati implinit instinctele,fiindca Dumnezeu v-a ingaduit aceasta,"dar ei nu,nu au voie si nu au decat sa suporte ispitele pana nu mai pot...caci,ei nu sunt si nu trebuie sa fie oameni."

Ma intreb pe ce baza teoretica se sprijina afirmatiile tale? Pe Evanghelii, Ceaslov, pe Pateric, Limonariu si altele , pe care afirmi ca le-ai citit la 14 ani!?! Am citit si eu parte din acestea si nu regasesc nimic din acestea in cele scrise de tine. Intr-un fel, am impresia, ca pe masura ce incerci sa iesi la lumina cu explicatia, mai mult te afunzi. Cartile enumerate de tine sunt Intelepciune de la Dumnezeu; ar trebui citite si rascitite, pentru a sti ca te afli pe drumul cel bun si ca nu greseti in gandire.
Oricat mi s-ar parea mie ca am dreptate din punctul meu de vedere, daca ceea ce gandesc contravine Intelepciunii lui Dumnezeu, inseamna ca gresesc. Nimeni nu se ridica pana la Intelepciunea Dumnezeiasca, pentru a-L putea contrazice pe Dumnezeu.
Gandirea dezordonata se poate cizela prin credinta, rugaciune si cunoastere.

[ory]

In primul rand,Ancah,am scris de cele cate mi s-au intamplat la varsta adolescentei,dar se stie ca multe din opinii mi s-au schimbat,si eu insami m-am mai schimbat,nu neg acestea,dupa cum se vede in nenumaratele mele opinii,dar tu,vad ca tu continui sa fii rautacioasa si sa te tii,efectiv,de capul meu,sa-mi rastalmacesti si denigrezi aproape orice opinie.Am spus ceea ce am citit in sensul ca nu sunt straina de "teoriile",singurele cu care se vede ca va inarmati,plus experiente concrete pe langa acestea.
Nu neg nici pe departe ca mi-am mai schimbat mentalitatea,intr-un mod firesc,de altfel,odata cu trecerea anilor,dar si cu acumularea diferitelor experiente pe toate planurile,nu doar cele spirituale.
....oricum,ramai sarcastica si rautacioasa la adresa mea,indiferent ce as exprima.Eu nu reneg absolut nimic din ceea ce scriu,iar cel cu adevarat intelept poate sa le situeze la momentul si simtirea potrivita.Daca te satisface sarcasmul si judecata perpetua la adresa mea,atunci,te rog...continua.Am mai multa rabdare in sinceritatea si atitudinea mea constanta,decat ai tu in reprosuri.

Constiinta omului se mai numeste si "glasul lui Dumnezeu in om", ea fiind o parte a sufletului nostru. Dupa ce omul face o fapta rea, constiinta il mustra - sau mai bine zis, Dumnezeu il mustra prin intermediul ei. De ce? Pentru ca omul respectiv sa se caiasca de fapta facuta si sa incerce sa se indrepte, astfel incat sa n-o mai faca a doua oara. In iubirea Lui pentru noi, Dumnezeu incearca sa ne indrepte prin glasul constiintei
La randul Sau, Dumnezeu striga la noi prin glasul constiintei noastre, pentru ca noi sa ne caim de fapta acesta, sa mergem in fata Lui si sa ne recunoastem vina. Daca facem asa, vom observa cum constiinta va inceta sa ne mustre, pe masura ce vom incerca sa ne indreptam mai mult.
Iar somnul constiintei naste monstri, se spune.

"Dumnezeu a pus in sufletul nostru un judecator neobosit si un paznic necontenit: constiinta.

Intr-adevar printre oameni nu este nici un judecator care sa fie asa treaz, precum constiinta noastra.
Dintre judecatorii omenesti, unii se mituiesc, altii se câstiga prin maguliri, altii se intimideaza prin amenintari si inca multe altele ii impiedica de la judecata cea dreapta.

Constiinta insa, nu se biruieste prin toate acestea; ci poti sa magulesti, sa dai daruri, sa ameninti sau sa faci orice, acest judecator va rosti pururea hotarârea cea dreapta, chiar si asupra gândurilor noastre cele mai pacatoase.
De ar fi trecut oricât de mult timp, constiinta niciodata nu uita cele petrecute; atât in timpul când se savarseste pacatul, cat si inainte si dupa savârsirea lui, ea se ridica impotriva noastra ca un martor acuzator.

In timpul savârsirii pacatului suntem beti si nu bagam in seama constiinta, dar dupa ce am savârsit pacatul, atunci vine spinul cel amarnic al caintei.

De aceea va indemn, paziti-va chiar de la inceput, sa nu zamisliti in voi o pofta rea; iar daca am zamislit-o, atunci sa inabusim in noi samânta cea rea. Daca insa si la aceasta am fost lenesi, atunci, indata ce pacatul s-a aratat prin fapta, sa-l omorâm prin marturisire, prin cainta si prin paza asupra noastra insine.

De aceea zic: osândeste pacatul tau, si te vei libera de o grea povara!

Socoteste acum intelepciunea lui Dumnezeu! Constiinta nu are trebuinta sa ne pârasca necontenit, ca noi nu am putea purta o povara asa grea, daca ea ar vorbi impotriva noastra neincetat.

Dumnezeu a rânduit astfel ca sa ne mustre constiinta de multe ori si cu sârguinta, dar nu neincetat; de multe ori, ca sa nu cadem in delasare, ci sa ramânem treji pana la moarte; nu neincetat si fara ragaz, ca sa nu ne descurajam, ci cateodata sa ne linistim, sa ne mangaiem si sa putem iarasi rasufla.

Mustrarea constiintei, iubitilor, este o ancora sfânta a sufletului, care nu ne lasa sa ne cufundam cu totul in cursa pacatului. Ca nu numai cand savârsim pacatul, ci adeseori multi ani dupa aceea, constiinta iarasi ne aminteste nelegiuirile noastre cele vechi.

Sa ne gandim acum la acest adevar: o constiinta curata este cea mai mare mângaiere in nenorocire. Pentru ce ne temem noi de moarte? Pentru ca nu avem o constiinta curata. Daca noi am avea aceasta, nu ne-ar inspaimanta nici moartea, nici foametea, nici pierderea averii, nici orice altceva.

Ca pe cel bun nu-l pot vatama toate acestea. Sa zicem ca i se rapeste averea; dar el are o comoara in cer!

Cineva il izgoneste din tara sa; dar el are tara sa in cer! Poate ca cineva il fereca in lanturi; dar constiinta lui il face pe el un om liber, si nu baga in seama inchisoarea cea din afara! Totusi, poate ca cineva ucide trupul lui; totusi el va invia!

In sfârsit, sa ne gândim ce dragoste mare ne-a aratat Dumnezeu, prin aceea ca ne-a dat constiinta! Fiindca El cândva are sa ne traga la raspundere pentru pacatele noastre, de aceea a pus in inima noastra pe acest judecator nemituit, pentru ca el chiar aici pe pamant, sa ne judece pentru pacatele noastre, sa ne faca mai intelepti si sa ne mântuiasca de infricosata judecata viitoare; pentru ca noi inca de aici sa lepadam pacatele noastre, si sa ne putem duce in acea lume cu vesela siguranta, prin harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh, se cuvine cinstea in vecii vecilor! Amin."

(din predica Sf. Ioan Gura de Aur la Duminica a Treia a Marelui Post)

[ory]

Ancah,imi spuneai mai sus ca prin cele ce am scris il contrazic pe Dumnezeu si Intelepciunea acestuia.Te rog,pune-ti in fata cele 10 porunci si cele scrise de mine,si-ai sa vezi ca nu-l contrazic cu nimic pe Dumnezeu.Nicaieri nu spune Dumnezeu sa depui legamant de castitate,ci doar sa nu tanjesti la femeia aproapelui.Mai degraba crestinii au transformat propria presupusa intelepciune in Intelepciunea Lui Dumnezeu,au transformat firea omeneasca rivala cu ea insasi,din cele mai nesemnificative instincte.Crestinii s-au ridicat mai presus de fiinta,nu pentru a se desavarsi,ci pentru a fi mai presus de creatia Inteleapta a Lui Dumnezeu.Nu trebuie decat sa fii simplu,sa fii onest si moral,sa nu minti,sa-ti pese de aproapele,sa-l iubesti ca pe tine insuti.Nu trebuie decat sa te rogi si sa fii multumit cu ceea ce ai,sa fii fericit cu roadele Lui Dumnezeu de pe pamant,NU TREBUIE DECAT SA FII OM,iar in manastire,aproape toate acestea sunt straine de vietuire.
...te rog,nu-mi raspunde,iti stiu opinia....ma deranjeaza cand iti datio tare cu Intelepciunea Dumnezeiasca,mai ales atunci cand aceasta nu are nici o legatura cu schimonosirea vietii omului in fel si chip,numai intr-un mod firesc nu.

Imi vine in minte o istorioara duhovniceasca in care un tanar calugar se spovedeste unui duhovnic in varsta, spunandu-i ca se lupta cu gandul desfranarii. Batranul i-a spus ca nu e bun de calugarie daca nu s-a putut debarasa de acest gand. Drept pentru care tanarul a plecat din manastire cu gand sa se insoare. Pe drum, a intalnit un pustnic imbunatatit care l-a intrebat unde se duce.Tanarul i-a spus adevarul, spunand ca merge acasa sa se insoare.

Vazand cu duhul ca acest tanar peste ani va ajunge un vas ales al lui Dumnezeu, pustnicul respectiv s-a rugat ca razboiul trupesc pe care-l purta tanarul sa treaca asupra batranului care l-a aruncat pe acel tanar in deznadejde. Apoi tanarul s-a intors impreuna cu batranul pustnic spre manastire.

Peste putin timp numai ce-l intalnesc si pe duhovnicul batran care-l judecase cu asprime pe tanar ca se indreapta ravasit de patima spre sat. Intalnindu-se cu cei doi, avva l-a intrebat si pe el unde se duce. Apoi l-a mustrat pentru ca a fost prea aspru cu acel tanar si i-a marturisit ca el s-a rugat sa aiba acel razboi trupesc.

Despatimirea nu este sinonima cu intrarea in calugarie. Despatimirea este un mare dar de la Dumnezeu si se pare ca se obtine destul de greu, prin asceza si rugaciune. Nimeni nu poate sa sustina ca s-a despatimit pana cand mai este in viata, caci prin rugaciune, patima adoarme, dar se poate redestepta oricand.

De aceea, in conditiile in care accentul nu cade pe rugaciune, ci pe munca fizica, trupul bine hranit este greu de stapanit. Chiar si trupul unui postitor poate deveni o tinta a atacurilor diavolesti. Caci diavolul se preface si in chip de femeie pentru a-i lupta pe calugari. De aceea, e nevoie de mult discernamat al duhovnicilor si al calugarilor pentru a vedea de fiecare data despre ce e vorba: despre patima in sine sau despre un atac diavolesc.