Ce s-a intamplat cu bunul samaritean?

[cherub]

La cate persoane lacome, profitoare si prefacute (si fara nici un fel de scrupule cand vine vba de a profita de bunatatea altora) exista in ziua de azi, e si normal ca 'bunul samarinean' sa fie ceva mai precaut si sa isi ia unele masuri 'preventive' etc... Pana si Sf. Parinti (de ex. Sf. Vasile Cel Mare) indeamna la precautie cand cineva intentioneaza sa faca milostenie si cu cine etc.

[Erethorn]

În prealabil postat de cherub

La cate persoane lacome, profitoare si prefacute (si fara nici un fel de scrupule cand vine vba de a profita de bunatatea altora) exista in ziua de azi, e si normal ca 'bunul samarinean' sa fie ceva mai precaut si sa isi ia unele masuri 'preventive' etc... Pana si Sf. Parinti (de ex. Sf. Vasile Cel Mare) indeamna la precautie cand cineva intentioneaza sa faca milostenie si cu cine etc.

Aici e doar o parte a problemei, partea relativ simpla.

Isus ne-a spus sa-i hranim pe flamanzi; deci, trebuie sa vad si sa judec daca cel care-mi cere bani de paine chiar isi va cumpara de banii mei paine sau vodca. Asta e relativ simplu.

Partea cu adevarat dificila este atunci cand, desi el si-a cumparat paine, a doua zi, dupa ce a prins puteri mancand painea cu care l-am miluit, imi va da in cap la un colt de strada ca sa-mi ia si restul de bani (sau va da altcuiva).

Ei ? Daca am motive sa cred ca va da in cap, mai trebuie sa-l miluiesc ? Mai trebuie sa-l vad in el pe Cristos ? Am dreptul sa-l judec ?

Si daca nu l-am judecat si l-am miluit, si el mi-a dat in cap, ce trebuie sa spun ? Sa-mi para rau ca l-am miluit, sau sa-mi para bine ?

Dar daca a dat in cap altcuiva ? Sa ma simt vinovat fata de acel altcineva ?

Vedeti, e greu.

[Mihnea Dragomir]

Noi trebuie să fim în toate precum Regele nostru. El hrănea cu mană şi pe cei drepţi, şi pe cei nedrepţi. Şi a trimis ploaia şi peste cei buni, şi peste cei răi. La inima Sa, a crescut 12 ucenici. 11 L-au urmat, dar unul dintre ei L-a vândut pentru 30 de arginţi. Lucru pe care, în preştiinţa Sa dumnezeiască, îl cunoştea (şi pe care, de altfel, l-a anunţat).

Bunul samaritean nu era chiar un sărăntoc. Plăteşte hangiului fără să clipească. Oare i-o fi trecut prin cap ideea că cel căzut la pământ şi aproape mort ar putea fi un tâlhar el însuşi ? Că, atunci când se va întoarce să plătească la han eventuala dinferenţă de preţ s-ar putea să îl aştepte şi să-l jefuiască ? Poate că i-au trecut prin cap asemenea gânduri, dar cred că le-a alungat, că nu vin de la Dumnezeu. Aşa să facem şi noi.

[Erethorn]

Există o fabulă despre scorpionul şi broasca care vroiau să treacă un râu.

Scorpionul se roagă de ţestoasă să îl ia şi pe el în spate, să-l treacă râul.

Broasca refuză: "Eu te cunosc, o să mă înţepi cu acul tău otrăvit !"

Scorpionul se roagă şi se jură că nu o înţeapă.

Broasca acceptă să-l ajute.

Ajunşi la mijlocul şuvoiului, scorpionul scoate acul şi o înţeapă pe broască.

Aceasta, cu ultimele puteri, îi spune: "De ce ai făcut asta ? Acum o să ne scufundăm şi o să murim amândoi !"

La care scorpionul, pe cale să se înece, îi răspunde cu părere de rău: "Nu m-am putut abţine, e în natura mea".

[Mihnea Dragomir]

Drăguţă fabulă.
Să observăm, însă, că atât scorpionul, cât şi broasca ţestoasă, aparţin regnului animal şi nu sunt înzestraţi cu suflet nemuritor. Viaţa lor în pădure este însăşi viaţa lor cea adevărată, şi nu o simplă perioadă de probă în pădurea lumii acesteia, în vederea angajării cu contract pe perioadă nedeterminată.
Dacă natura scorpionilor este, într-adevăr, să înţepe, în schimb natura mea pretind că este deasupra celei a necuvântătoarelor. De aceea, spre deosebire de broscuţă, nu mă tem de acul scorpionului şi nici de efectul otravei lui, ceea ce nu înseamnă că le caut neapărat. De un singur lucru mă tem: de cealaltă otravă, de acul nevăzut al celuilalt scorpion, de sugestiile lui, pe care, dacă le-aş urma şi m-aş retrage în carapacea mea zicând că precis toţi ceilalţi sunt scorpioni, aş cădea la test şi nu ar mai urma niciodată vreun contract cu perioadă nedetrminată, rămânându-mi o veşnicie ca să-mi spun: "ce cretin am fost!".

De aceea, domnule Erethorn, părerea mea este că nevăzutul scorpion este cel care acţionează asupra minţii noastre în multe feluri în care ne face sugestii, unul dintre aceste feluri fiind judecăţile prezumpţioase. Cerşetorul acela care îmi cere un leu precis este, de fapt, un beţiv care va intra în prima cârciumă să-şi ia o cinzeacă. Pentru ce să-i dau un leu ? Paraliticul acela este un bolnav închipuit, de ce l-aş ajuta ? De ce să dau bani la biserică, pentru a întreţine şleahta preoţească, de unde ne apar atâtea scandaluri ? Banii mei, munciţi de mine, să fie folosiţi ca să-şi ia acei popi maşini luxoase şi să îşi întreţină metresele ? Deci, nu trebuie să dau bani la biserică.

Virtutea mediană dintre cele trei virtuţi teologale este cea a speranţei. Speranţa creştinului este pe două niveluri: mai întâi, speranţa de ordin metafizic în bunătatea lui Dumnezeu. Dar mai există speranţa asupra lumii actuale, speranţa în ceea ce numim pronia dumnezeiască: este convingerea pe care o avem că El nu lasă lumea din putere, ci că este posibilă fericirea naturală pe acest pământ pentru cei care urmează legea lui Dumnezeu. Mulţi psalmi au ca temă această speranţă, să-i spunem "speranţa orizontală". Când vreun scorpion vă va dezamăgi, când vi se va părea că cei buni suferă în tribulaţie şi privaţiuni, iar răii se îngraşă şi râd fericiţi, citiţi acei psalmi.

Lăudat fie Isus !

În prealabil postat de Rodica50

Ne intalnim din ce in ce mai rar cu bunul samaritean.Ce determina impietrirea inimii fata de suferinta aproapelui? Fie ca unde sunt spini, sa vedem trandafiri.

Fiecare in parte e un bun samaritean la un moment dat. Cum citeam mai demult intr-o carte: "Oamenii, cat ar fi ei de rai, sunt adeseori mai naivi decat s-ar putea crede si au o candoare pe care nimeni nu le-ar banui-o. Ca oricare dintre noi e altfel."


... suntem inconjurati de buni samariteni. Pt ca de nimeni Dumnezeu nu se desparte definitiv, nici in cele mai abjecte momente. Mereu exista in sufletul oricarui om o farama de bunatate in care sa se oglindeasca Dumnezeu.
De multe ori faptul ca noi nu le acordam felul de atentie cuvenita celor "rai" ne face mai vinovati decat ei. Un dar de iubire trebuie dat celor care au cea mai multa nevoie de el. Un gest bun, o dovada de incredere,o vorba buna in schimbul unei jigniri...

Noi nu vedem toti bunii samariteni din jurul nostru pt ii blamam pe ei in loc sa ne vedem partea noastra de vina- pt ca din cauza putinei noastre rugaciuni, putinei noastre credinte, putinei noastre iubiri- si din cauza asta poate ei sunt mai reci.

Poate au avut parte de prea multe suflete reci, sau de suflete reci ce au doar vorbele calde. Si-au inteles totul gresit. Si au inceput sa greaseasca, apoi oamenii au inceput sa-i priveasca cu dispret. Si-au inceput sa adopte atitudini defensive.

E usor tare sa ierti doar din vorbe. Sa ne gandim insa la Iisus care a spalat picioarele apostolilor. Pe langa Fiul lui Dumnezeu, orice om e infinit de pacatos. Totusi El le-a spalat picioarele. A vazut binele din toti. A vazut peste orice rau, in sufletul lor asa cum e el, asa cum a fost facut. Curat si bun.
Noi ce putem sa vedem in semenii nostri? Cate "paie" le putem gasi in ochi la toti de nu-i vedem ca buni samariteni. Oare ne credem deasupra pacatelor lor? oare le credem pacatele asa de scarboase ca nici cu mintea nu putem cauta sa le intelegem?...

Cati dintre noi oare pot sa se roage sincer si cu durere pt o prostituata, sau pt un betziv care bea si alocatiile copiilor, sau pt un proxenet, sau alti oameni din categorii asemanatoare? ei nu pot fi buni samariteni oare?...
Eu nu pot. Nu reusesc nici macar cu un gand bun sa ma gandesc la asemenea persoane de multe ori.

Dar sa ne aducem aminte ca Apostolul Pavel, ce viata avea inainte, cand se numea Saul... hulea cuvantul Domnului si prigonea, baga in inchisoare si omora crestini. Daca am fi trait noi in vremea lui, si am fi aflat de viata unuia ca el, nu numai ca n-am fi crezut c-o sa devina vreodata Apostol al lui Iisus, dar sigur nu l-am fi crezut in stare sa fie un bun samariten pt nimeni, si l-am fi dispretuit.
Ca tot vd de exemple... de buni samariteni dispretuiti. Sfantul Ciprian - cati dintre voi credeti ca un vrajitor are in el potentialul sa devina nu doar un crestin bun- ci SFANT?...
Sa ne departam putin gandul de Sfantul Ciprian...
Ganditi-va la... Maria Campina, Mama Omida, sau cine mai vreti voi. Vedeti ceva bun in sufletul lor?... Dar poate ele, vrajitoare sau sarlatence, ce-or fi... poate credinta lor in Dumnezeu, si asa, servitoare are celui rau, cum sunt, e mai puternica decat a multora din cei ce sunt ortodocsi practicanti. Poate credinta lor nu se clatina pt cateva cuvinte... poate se vor mantui cu o ora inainte se moara. N-avem cum sa stim...
Si poate au aratat mai multa mila sincera fata de oameni in nevoi decat o sa aratam noi toti la un loc in toata viata. N-ai de unde sa stii ce-i in sufletul fiecaruia. De multe ori nici umul insusi nu stie exact ce-i in sufletul lui. Crede ca e rau si irecuperabil, dar nu e... Numai Dumnezeu stie...

În prealabil postat de Erethorn

Există o fabulă despre scorpionul şi broasca care vroiau să treacă un râu.

Scorpionul se roagă de ţestoasă să îl ia şi pe el în spate, să-l treacă râul.

Broasca refuză: "Eu te cunosc, o să mă înţepi cu acul tău otrăvit !"

Scorpionul se roagă şi se jură că nu o înţeapă.

Broasca acceptă să-l ajute.

Ajunşi la mijlocul şuvoiului, scorpionul scoate acul şi o înţeapă pe broască.

Aceasta, cu ultimele puteri, îi spune: "De ce ai făcut asta ? Acum o să ne scufundăm şi o să murim amândoi !"

La care scorpionul, pe cale să se înece, îi răspunde cu părere de rău: "Nu m-am putut abţine, e în natura mea".

Poate scorpionul e scarbit de faptul ca trebuie sa se milogeasca de broasca. Foarte des se intampla asta, cand lasi un om sa se milogeasca de tine ca sa obtina ceva, i se naste ura in suflet. Ura pt ca broasca ARE posibilitatile necesare sa-l ajute, si el, scorpionul, nu are nimic. Ura pt ca are senzatia ca-i privit cu superioritate.



cat despre "e in natura mea"... de obicei si oamenii cei mai subjugati de vicii, atunci cand primesc incredere si ajutor pe care stiu ca nu l-ar merita, dezinteresat total si fara "interogatorii"--- se rusineaza a-si arata viciul de fata cu "samariteanul" lor!
Si chiar daca continua dupa intalnirea cu samariteanul tot in viciu, exista mari sanse sa se opreasca dupa un timp, sau cel putin (cel putin=SIGUR asta se intampla) au momente, chiar zile sau luni poate cand incearca din rasputeri sa se schimbe in bine. De multe ori nu reusesc pt ca sunt prea slabi sa reusesca singuri... pt ca semenii lor nu sunt langa ei cand are nevoie... e dificil... boala secolului e singuratatea sufletului... poti sa ai zeci de amici de distractie si vicii, si pt suflet nimic...

Fiecare are un motiv pt pacat. Si nu-i o figura de stil, chiar asa este... "inrairea" e doar incercarea cuiva sa se simta "confortabil" in pacat... incercarea de a avea un pic de liniste, macar in modul asta artificial... Poate s-or gasi pt fiecare suficiente rugaciuni sa-i salveze...

Am citit pe net mai demult o lista cu ultimele cuvinte ale celor condamnati la moarte. Ultimele cuvinte inainte de in injectie/scaun electric. Ce cuvinte... eu cred ca aprox 20% din ei s-au mantuit. E incredibil, vedeam in cuvintele multora atata iubire si smerenie si regret pt pacate, si rugaminti sa fie iertati cum doar in rugaciuni de Sfinti poate se regaseau... imi pare rau ca nu mai am link-ul...
Poate acum daca au ajuns in cer si se roaga pt cineva, si ei sunt buni samariteni. Sau daca-n timpul vietii au ajutat oameni de care noi ne-am scarbi, atunci, cu toate pacatele lor, tot sunt buni samariteni, mai buni decat multi...

[MariS_]

În prealabil postat de Rodica50

Ne intalnim din ce in ce mai rar cu bunul samaritean.Ce determina impietrirea inimii fata de suferinta aproapelui? Fie ca unde sunt spini, sa vedem trandafiri.

Cred ca bunul samaritean e ascuns in fiecare dintre noi. Bine zici,
draga Rodica, de impietrirea inimii. Bunul samaritean din noi e
tinut captiv de egoismul nostru. Lepadati egoismul si veti deveni
un bun samaritean, lepadati mandria si slava desarta si veti fi buni
crestini, lepadati-le pe toate trei si veti fi aproape mantuiti.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[MariS_]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Ce s-a întâmplat mai departe cu bunul samaritean nu scrie la sfârşitul capitolului respectiv, ci la sfârşitul cărţii. Bunul Samaritean a ajuns la Ierusalim, unde l-au primit ca pe un erou. Dar nici nu a trecut bine o săptămână şi a fost vândut de unul dintre preoţi, acela care îl văzuse pe cel suferind zăcând şi trecuse mai departe. Scoşi din fire de bunătatea lui, ca şi de faptul că se adresa nu numai iudeilor, ci şi samaritenilor, l-au arestat, i-au făcut un proces la mişto, l-au judecat noaptea, l-au torturat, biciuit, scuipat, smuls hainele de pe răni, îmbrăcat iarăşi în purpură la mişto, încoronat cu spini la băşcălie, pălmuit, plimbat de la preot la levit şi târât pe munte cu crucea în spate. Adresându-se publicului larg, stăpânul locului i-a întrebat pe oameni dacă preferă să îl elibereze pe tâlharul care îl lăsase aproape mort pe acela pe care îl scăpase samariteanul, ori pe bunul samaritean însuşi. În mod democratic, oamenii l-au preferat pe tâlhar, iar despre bunul samaritean au strigat: "Răstigneşte-l ! Răstigneşte-l !". Şi totuşi, chinuit pe cruce, bunul samaritean a mai găsit resurse să îl ierte pe unul dintre tâlharii de la care începuse toată dandanaua.

Şi astăzi, bunul samaritean mai apare pe ici, pe colo. Este flămând, este însetat, este bolnav, este robit. Puţini sunt cei care, aşa cum a făcut el, îl hrănesc, îi dau apă, îl pansează şi îl vizitează la închisoare. Cei mai mulţi dintre noi nici nu vor să ştie de el, ori, întâlnindu-l, îl gonesc şi strigă: "Răstigniţi-l ! Răstingiţi-l".

Bunule Samaritean, iartă-mă pe mine, tâlharul, care pentru prea mare vina mea plătesc şi pomeneşte-mă în împărăţia Ta !

Dar, raspunsul lui Mihnea mi-a mers la inima.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Rodica50]

În prealabil postat de MariS_

Cred ca bunul samaritean e ascuns in fiecare dintre noi. Bine zici,
draga Rodica, de impietrirea inimii. Bunul samaritean din noi e
tinut captiv de egoismul nostru. Lepadati egoismul si veti deveni
un bun samaritean, lepadati mandria si slava desarta si veti fi buni
crestini, lepadati-le pe toate trei si veti fi aproape mantuiti.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ai punctat bine, MariS, egoismul mi se pare a fi pacatul veacului- cel putin asa am constatat- traim vremuri grele, foarte grele...Si din egoismul acesta marunt pornesc atatea... cand lucrezi cu omul, le vezi usor.