Oamenii frumosi si nestiuti din jurul nostru

Eu as vrea sa scriu despre un tanar. Un tanar care imi pare atat de bun, de frumos sufleteste si ca si chip... parca si alura sa este aceea a unui Sfant...Este asa de finut si firav...Are o voce calda si placuta. Sunt placut impresionata, il admir si il respect.

[glykys]

Astazi Dumnezeu mi-a dat o mare binecuvantare.
Am mai scris eu pe forum despre un orb de la biserica mea, care este nelipsit de la orice slujba. Nu cerseste, e ingrijit si curat, sta mereu in strana si canta cu cantaretii. Are voce frumoasa si puternica si e mereu vesel, chiar glumeste. Ei, astazi mi l-a scos Dumnezeu in cale si am mers putin cu el pe strada, a fost un prilej de intarire duhovniceasca. Omul mi-a povestit cum a invatat in biserica aceasta sa se roage, sa se inchine. De mic copil nu era credincios, ca il duceau ai lui foarte rar la biserica. Dar mai tarziu a intrat in biserica si, cum era nestiutor si nevazator, a auzit lumea cum canta impreuna cu strana. Si atunci a inceput sa zica si el: "Doamne, miluieste" dupa lume si incet-incet a invatat toate cele. L-am intrebat daca nu ii e frica sa mearga pe strazi, cu autobuzele, sa traverseze... Mi-a spus raspicat ca daca se temea, statea acasa. Ca ii e greu, a fost odata accidentat de o masina, dar ca are credinta in Dumnezeu, ca il va ajuta sa ajunga de fiecare data teafar acasa. In putinul timp cat a stat cu mine, am vazut cum se manifesta grija Domnului asupra lui: cineva l-a ajutat sa treaca strada, altcineva i-a oferit un loc in autobuz, altul i-a oferit niste sticle de sifon, vanzatoarea s-a purtat amabil cu el si i-a servit ce avea nevoie, altcineva i-a dat niste bani... Brusc, lumea devenea mai buna in preajma acestui orb simpatic si zambitor. Cu adevarat Dumnezeu are grija de oamenii sai.

Ca sa nu mai zic ca intalnirea cu omul acesta a venit pe fundalul unor griji de-ale mele, care priveau niste fleacuri in raport cu crucea acestuia. A vrut Domnul sa imi dea prin acest om o lectie de intarire in credinta si in lupta. Sper sa va intareasca si pe voi.


O, nu, Adam. Eu cred si am mai si scris ca oamenii acestia sunt printre noi, doar ca noi nu prea ii vedem, daca suntem afundati in propriile ganduri si griji, suntem cumva autisti.

[Ekaterina]

Ce topic minunat ai deschis Glykys, eu m-am folosit mult de aceste postari. Sambata asteptam sa ma spovedesc si am cunoscut o fata deosebita. La inceput nu mi-am dat seama ca este necajita (din punct de vedere financiar), era curat imbracata si avea o purtare exemplara. M-am folosit de prezenta ei (nu am vorbit prea mult), de smerenia pe care o avea, de simplitatea si bunatatea ce i se citeau pe chip. Am zis in gandul meu: ce suflet deosebit, si am inteles ca oamenii smeriti sunt foarte iubiti de Dumnezeu.

[glykys]

O babuta blajina la colt de strada, asezata pe caldaram, in fata unui supermarket. Sta acolo, nu cerseste. E recent operata la ochi si are o cicatrice. Daca te opresti putin, iti spune vrute si nevrute, are vorba placuta si chip frumos, ai sta mult sa ii asculti sporovaiala:

- Mama, a trecut preotul nostru pe aici si mi-a spus: Babo, ce faci aici? Hai la biserica! Si eu am lasat ochii in pamant, ce sa fac? Mie mi-e rusine. Iarasi: Babo, hai la biserica, a venit si patriarhul si a intrebat de mata, zice: unde e baba aia care sade langa altar? Eu tot ma fastaceam, dar el zice: Babo, babo, sa stii ca tot la mine ajungi, ai nevoie de mine, cand o sa inchizi ochii! Dar eu i-am spus: Pai uite, parinte, ca ii inchid si acum, si am facut asa (gestul inchiderii ochilor). Babo, te astept maine la biserica, la ora 7. Dar lasa, ca acum plec acasa, imi fac baie cum pot si eu, imi pun hainele, ma potoloesc si eu si se scoala baba la 6, ca sa fie la 7 la biserica. Intai dau barbatii pomelnicul, apoi ma duc si eu. Stau in fata, langa altar. Si daca imi zice cineva ceva, eu ssttt (gestul luarii la fuga), ma duc in spate.

Într-o sâmbătă friguroasă de martie, mă nimeresc în zona Titan şi mă hotărăsc să intru în biserica în stil maramureşean de acolo. Pe prispa bisericii era un om în scaun cu rotile. Văzându-mă nouă pe acolo şi uşor dezorientată, mă lămureşte că biserica e deschisă şi că pot intra. La ieşire, fac un tur în jurul bisercii şi mă îndrept iar către acest om, stingherită de gândul de a nu şti dacă să îi dau sau nu ceva. În schimb, el îmi urează sănătate, toate cele bune şi "mai veniţi pe la noi"!

[Parascheva16]

O nebună pentru Hristos a zilelor noastre:
Maica Antonina de la Tismana (I)

[Yasmina]

În prealabil postat de Annyta

Într-o sâmbătă friguroasă de martie, mă nimeresc în zona Titan şi mă hotărăsc să intru în biserica în stil maramureşean de acolo. Pe prispa bisericii era un om în scaun cu rotile. Văzându-mă nouă pe acolo şi uşor dezorientată, mă lămureşte că biserica e deschisă şi că pot intra. La ieşire, fac un tur în jurul bisercii şi mă îndrept iar către acest om, stingherită de gândul de a nu şti dacă să îi dau sau nu ceva. În schimb, el îmi urează sănătate, toate cele bune şi "mai veniţi pe la noi"!

O experienta foarte frumoasa :)

[Yasmina]

În prealabil postat de Parascheva16

O nebună pentru Hristos a zilelor noastre:
Maica Antonina de la Tismana (I)

Multumesc pt postare Parascheva.
Am ramas foarte impresionata de viata acestei persoane pioase.
Sper sa gasesc mai multe despre dansa;azi tot m-am gandit la cele citite.

[Parascheva16]

Dureri, înjosiri, batjocuri, împletite cu mângâiere, dragoste şi alinare de la Domnul a trăit în copilărie Sora Aurica, o bătrânică ce vieţuieşte de ceva vreme în obştea Mănăstirii Râmeţ, răspândind în jur multă pace. Auzindu‑i povestea vieţii, te cutremuri, şi gândul îţi zboară la cuvintele Sfinţilor Părinţi: „Cine nu iubeşte pe vrăjmaşi, acela nu poate cunoaşte pe Domnul, nici dulceaţa Duhului Sfânt…”

‑ Soră Aurica, câţi ani aveţi?

‑ Şaptezeci şi şase.

‑ De cât timp sunteţi imobilizată în scaun?

‑ De la vârsta de trei ani.

‑ Şi cum s‑a întâmplat lucrul ăsta?

‑ De la o mătuşă, sora mămichii. Mămica s‑o măritat şi o mers cu bărbatul ei, iar eu am rămas cu bunica şi cu sora mamei. Şi tuşa îi făcea multe neplăceri bunicii. Era intr‑o iarnă, în postul Paştelui, şi a făcut bunica unt şi a zis: „Măi Aurica, să avem şi noi ceva bun de mâncare”. A făcut unt în post. Şi tuşa, când a fost singură, l‑a luat. Bunica n‑a fost acasă. Când a venit, a întrebat: „Aurico, unde‑i tuşa?”. Şi zic: „Acu’ a plecat. A luat untu’…”. Când a auzit, a fugit după ea. A prins‑o şi a luat untul. Şi dup‑aia, când a venit iar seara, tuşa a zis: „Aurico, o să rămâi io cu tine!”. Eu am ştiut ce mă aşteaptă. Când am rămas singură, m‑a luat din pat, m‑a trântit jos pe podină şi mi‑a rupt coloana. Şi dup‑aia, în altă zi, când am rămas iar singură cu ea, se mânia că umblam prin casă, mă târam cu scăunelul, aşa, pe podină. Stăteam în fund pe scăunel şi mă mişcam aşa încet, încet, cu picioarele. Mă târam. Iar ea mi‑a rupt picioarele.

‑ Cum v‑a rupt picioarele?…

‑ A zis că să le pun talpă la talpă. Şi eu n‑am putut. Atunci ea m‑a apucat şi le‑a sucit, şi mi‑a rupt oasele acolo. Şi n‑am putut să mai merg defel. Şi când m‑a trântit cu coloana, prima dată, eu am căzut aşa, culcată, şi mi‑am pus mâinile la ochi şi‑am plâns. Şi atunci ea, cu picioarele, mi‑o dat în subţiori, şi mi‑o rupt şi mânile.

- Deci tuşa v-a rupt mainile, picioarele si coloana. Cum stăteaţi?

- Utie-aşa stăteam, pe un scăunel cu gaură, ca să nu atingă la coloană nimic. Eram cu fundul gol - să mă iertaţi- pe gaura scăunelului. Toată ziua.

- Aţi urât-o pe tuşa pentru lucrurile aceastea?

- Atunci eram mică şi nu ştiam de ură, voiam să mă iubească, să mă ingrijească. Când pleca bunica, trebuia să ingrijească de toate ale casei şi nu mai voia să facă focul. Şi m-a-nvăţat bunica să mă mai duc aşa, cu scăunelul, la sobă. Şi m-am aplecat să iau lemne, şi când m-am aplecat, s-a stricat şi scăunelul, şi-am căzut cu capul după sobă şi cu mâna asta pe tăbliţa sobei. Şi soba a fost fierbinte, şi-am plâns, am plâns, surioară, şi-am strigat-o! Tuşa era în pat, dormea, şi n-a vrut să vie la mine până când a văzut că nu mai pot să plâng. Când a văzut că nu mai pot, a venit, m-a smucit, m-a pus pe scăunel şi nimic nu mi-a pus la mână. Până a venit bunica. Când a venit bunica, m-a văzut plângând, mi-a văzut mâna...Avea un cearşaf. A rupt din el, a băgat în apă rece şi mi-o făcut la mână. M-a durut iar, mă ardea. Când a desfăcut, s-a luat cu piele cu tot, a rămas carne plină de sânge. A stat bunica trei săptamâni cu mine în braţe şi cu mâna într-un ciubăr cu apă rece, până s-a vindecat. Şi după ce s-a vindecat mâna, s-a făcut coajă, scoarţă.

Dac-a văzut tuşa că nu poate să mă răpuie, când a fost bunica dusă la Braşov a făcut mâncare, a făcut mămăligă cu smântână, şi-mi dădea în gură mâncarea, că nu mai puteam să ridic mâna ca să mănânc. Şi mi-o dat cu lingura mămăligă fierbinte, mi-o băgat în gură. Am început să plâng, să dau jos...Mi-o pus mâna la gură să nu pot să dau jos. A trebuit să înghit. M-a ars, surioară, pânâ în stomac...

[Parascheva16]

- Stiati atunci de rugaciuni, va rugati?

-"Tatal nostru" si "Ingerasul". M-a invatat bunica. Zicea bunica, si ziceam si eu dupa ea, ca sa invat. Si imediat am invatat.

- Si cum a continuat dupa aceea cu tusa?

- Tusa, pe urma, a plecat de la noi, n-a mai vrut sa mai steie cu bunica. Bunica, daca a vazut ca nu mai e tusa cu ea, a adus-o pe mamica mea, cu barbat cu tot.

- Stiti cumva daca s-a cait pentru tot raul pe care vi l-a facut?

- Niciodata nu i-a parut rau.

- Dar ce s-a intamplat cu ea in cele din urma?

- A paralizat -- pentru ca, sa spun si asta, ea cand pleca mamica de acasa si taticul la lucrul lui, primavara si vara, eu ramaneam acasa singura. Si trebuia sa stau afara la poarta. Taticul a facut curte la animale dupa casa, pana la casa tusii. Si cand pleca mamica de-acasa, ma vedea ca sunt singura, venea si strica doi lati din prajina, ca sa iasa porcii, animalele, ieseau animalele afara. Ca sa faca rau.

Si eu atunci vedeam, si strigam pe vecina. Si trimitea baiatul, un baiat de 12 ani, si baga porcii si animalele in grajdul vacilor. Si de-acolo nu mai ieseau. Eu trebuia, ca ploua, ca bate vantu', sa stau afara, ca s-o pazesc pe ea.

- Cine va punea sa stati?

- Mamica.

- Si ce faceati in tot timpul asta?

- Citeam.

- Cum va descurcati cu mana?

- Pai mi se vindecase, numai ca nu puteam s-o folosesc ca orisicine, cum trebuie. Foarte incet, foarte greu...

Si avea mamica cai, avea caruta, si cand auzea ca e undeva Sfantul Maslu, ma ducea. Si cand stia ca pelcam, tusa venea si facea sa iasa porcii. Vecina stia. Vedea. Venea si baga porcii. Intr-o zi, cand eram singura, a venit la mine tusa si a zis: "Tu, Aurico, sa-mi spui mie ceva. Cine ziceti voi ca a dat drumul la porci in gradina?". Eu am inceput sa plang de ciuda. Si am zis: "Tusa, Maica Domnului sa-i secere puterea din maini si din picioare cui mi-o face rau!". "Vai, tu, Aurico, vai! De ce zici asa?".

Am zis asa pentru ca eram foarte necajita. Si a plecat de langa mine. Si la vreo doua luni de zile a inceput sa scape farfuria din mana, a inceput sa nu mai poata sa-si taie paine, n-a mai putut sa mai vie la apa - ca aveam fantana la coltul casei, si lua si ea apa de la noi. Asta vina am avut si o am pe constiinta! Ca de necajita si de-amarata am zis asa. Dar ea n-a venit o data in viata ei sa zica: "Aurico, iarta-ma, c-oi fi fost rea cu tine".

- Deci va pare rau ca ati zis vorba aceea? ...

- Cat oi trai imi pare rau! Dar ce sa mai fac?

-La manastire cum ati ajuns?

- La manastire am facut scrisoare.

-Cati ani aveati?

-Oi fi avut vreo douazeci, douazeci si unu..Dupa ce a murit mamica. Am facut scrisoare la multe manastiri si aici m-au primit.

- Acum, privind in urma, ce sentimente aveti fata de tusa?

- Dac-ar da Dumnezeu sa mai vie o data sa o vad, eu as imbratisa-o. Dupa inima pe care o am. O pun mereu la rugaciune. I-am facut cu Parintele pomelnic pe tot anul.

- Cum era copilaria dumneavoastra, stand in carut?

-Eu nu am stiu de copilarie, ori de bucurie. Eu numai amarata am fost.

- Totusi, care au fost cele mai mari mangaieri ale dumneavoastra?

- Maica Domnului. Mamica, cand pleca si ma lasa singura, lua toate incoanele de pe perete, le punea pe scaun si imi zicea: "Aurico, da-mi o icoana, care-ti place tie mai tare". Iar eu o luam pe Maica Domnului si o sarutam. Si ea zicea: "Aurico, mama, asta-i Mama ta. Eu sunt o pacatoasa, sunt o taranca, sunt nevrednica, te las singura, dar Maica Domnului nu te lasa singura. Ea e tot timpul cu tine."

-