|
|
Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#31
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
#32
|
||||
|
||||
Citat:
Cum comentezi fenomenul, domnule profesor? (Ar trebui să deschid un topic nou, dacă nu este unul deja pe tema asta.)
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
#33
|
|||
|
|||
Din păcate nu prea știu în ce constă alternativa aceasta. Poți să îmi dai câteva detalii, te rog?
|
#34
|
|||
|
|||
O dovadă că elevii noștri au nevoie de persoane potrivite pentru educația de calitate avem aici:
http://www.youtube.com/watch?v=71lAHHkOex0 Un bun român, ca acesta care tocmai ne-a vorbit, a făcut mereu și va face întotdeauna mari servicii tinerilor. Vă imaginați cum ar ține o lecție de istorie, de religie, de psihologie sau de limba română? Nu mă refer la cunoștințele științifice, cât mai ales la personalitatea lui, la comportament, la stările de spirit pe care le animă. Din păcate sunt mulți ca el, foarte mulți. Și nici măcar nu e cel mai rău caz din școlile patriei, astăzi. |
#35
|
||||
|
||||
Citat:
si aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=15343
__________________
https://www.facebook.com/sil.en.94 |
#36
|
|||
|
|||
Mulțumesc pentru linkuri, am citit și văd că problema e destul de dezbătută.
În momentul ăsta nu știu ce să zic... În orice caz, "educația" e un concept-umbrelă, cu multe dimensiuni: - nevoia și presiunea socială pentru un anumit tip de oameni (presiunea "de sus", iar aici e decisiv cuvântul politicului și economicului, domenii de mari spasme la noi și nu numai!) - evoluția rapidă, extraordinară a datelor științifice, aproape imposibil de gestionat în timp util (de obicei noi învățăm la școală istorie, istorie a științei, istorii de tot felul; în momentul când noi ținem o lecție despre o "noutate", modelul acela e deja învechit în țările aflate pe frontul de undă al descoperirilor științifice) - concurența între absolvenți pe piața de muncă, internă și externă - dezvoltarea morală, caracterială - dezvoltarea stilului de muncă creativ - dezvoltarea intelectuală generală și a abilităților practice, în primul rând a celor din sfera abilităților de relaționare - particularitățile copilului (unii sunt mai înzestrați, alții dimpotrivă) și nevoile lui concrete, individuale - interesele/aspirațiile părinților și resursele lor - interacțiunea cu mass-media în spatele căreia sunt multe grupuri de interese (unele de interes momentan strict economic, de pildă afacerile cu manuale, rechizite, haine, produse alimentare, excursii etc.) - perspectiva continuării studiilor pentru aprofundare, inclusiv varianta de a studia în străinătate - dezvoltarea aspirațiilor și a capacităților de învățare permanentă, pe toată durata vieții - eficiența procesului de învățământ (testată și longitudinal, în timp) - concurența, mai mult sau mai puțin constructivă, dintre instituțiile de învățământ și multe altele... multe... Din câte am sesizat, Biserica și sora ei mai mică în cele sufletești și comportamentale (psihologia) sunt îngăduite sau mai bine zis tolerate în școli, fără ca lumea să știe foarte precis ce vor de fapt și profesorii respectivi și fără ca mesajele lor să fie luate prea în serios... Din nenorocire. Vă invit să cugetăm împreună: dacă într-un liceu sunt 10 bodyguarzi (2-3 sunt permanent prezenți la poartă) și un singur consilier școlar, care stă de obicei închis în cabinet așteptînd să fie solicitat (răruț, răruț de tot): ce înseamnă oare aceasta? Raportul de 10 la 1 îmi pare că vorbește de la sine despre tipul de "soluții" practicat la noi. Ce fel de școală este aceea care își abordează conflictele (inerente în orice grup uman) cu mijloace de forță (bulanul, pumnii și picioarele, gazele lacrimogene, pistolul), cu amenințări (note la purtare, exmatriculare) și diverse forme de șantaj afectiv? Prezintă ea încredere că ar putea forma oameni? În școala unde preotul/profesorul de religie și psihologul/profesorul de psihologie sunt "niște moftangii", tolerați fără să știm prea bine la ce ne-ar folosi și ce-i cu ei printre noi: ce fel de oameni sperăm să obținem? P.S. Am fost surprins de o clasă în care aprox. un sfert dintre elevi vor să devină... medici stomatologi. Practic, am rămas cu ... gura căscată. Are cineva vreo explicație pentru această preferință a elevilor? Last edited by cezar_ioan; 16.06.2013 at 03:41:15. |
#37
|
|||
|
|||
Regret că voi scrie următoarele, însă o fac pentru a nu mă simți vinovat că am știut și am tăinuit.
Ca să ne dăm seama cum e cu istoria și cum e cu afacerile, spun pe scurt: - o, răspândită modă!... se pune preț, la modul jenant de formalist și demagogic, pe tot felul de "puncte" pe care ești obligat să le obții anual ca să obții o continuitate la locul de muncă, să fii promovat firesc la un nou nivel profesional, să îți dezvolți competențele etc. - pentru aceasta se țin tot felul de cursuri, workshopuri etc. - desigur, cursurile sunt ținute de "specialiști" - improvizați, peste noapte, de ochii lumii, ca să punctăm momentul - care răspândesc tot felul de prostii, vechituri și erori deja demonstrate, de mult (nici studenții nu le mai înghit, fără să surâdă...) - oameni dintr-un domeniu țin cursuri specialiștilor din alte domenii (!) - și spun enormități de te crucești, cum altfel de fapt? - la sfârșit mai ești atras și în nu știu ce excursii, tabere la munte sau la mare, unde dai alți bani (sau dai în sfârșit bani, dacă nu apucasei s-o faci) și unde savoarea vine de la cheful de adio - manele, mititei, vânzări de țoale/sprayuri/parfumuri "ieftine și bune", eventual o beție (poate și altceva?...) de adio etc. Obiceiuri românești de-ale intelectualilor contimporani. Rezultatul: ieși mai dezinformat (și deformat) decât ai intrat, surmenat de cursurile de weekend și de nemulțumirile familiei (vor și ei să îți petreci timpul pe-acasă măcar în weekend), cu o diplomă despre care afli că e doar de fentă, așa că trebuia să fie și ea, precum și fără încredere, de acum înainte, în vreo mișcare de acest gen. Fenomenul e foarte răspândit, toată lumea ridică din umeri, nimeni nu intervine, domnește resemnarea, din toamnă se mai anunță vreo 5-6 mascarade dintr-astea. Obligatorii!, cică... Creativitatea în noi forme de batjocură pare nesfârșită. Dar cineva câștigă, totuși, mulți bani. Știați că sunt la mijloc fonduri europene pentru dezvoltarea învățământului? Să n-o iei spre balamuc sau spre crâșmă? Să nu pui mâna pe sapă? Nu. Stai cuminte și rabdă. Și așteaptă să-ți crească salariul, printre altele... Doar cu rugăciune cred că își mai poate păstra omul cumpătul. Doar cu sfânta rugăciune... Alternativa, totuși: o nesimțire patologică, groasă cât șoriciul de rinocer. Și ziceam că voim învățământ de calitate și copii sănătoși? Bieții copii... Nu lor le trebe 10 bodyguarzi, ci nouă, adulților câte 15 psihiatri cu injecții lungi și groase la cap! Last edited by cezar_ioan; 16.06.2013 at 03:37:07. |
#38
|
|||
|
|||
Stiu ei ce stiu...
|
#39
|
|||
|
|||
Biserica ar putea raspunde daca un neam se ridica sau se prabuseste daca n-ar exista atatea presiuni politice asupra ei. Preotilor adesea le e teama sa nu supere pe oarecine spunand lucrurilor pe nume. Putem cere ca biserica sa raspunda de neam daca si neamul o apara si o asculta. Altminteri...
Si domeniul educational a fost afectat de economia de piata. Oamenii care ,,se descurca'' aduna mai multe puncte daca devin formatori sau organizatori de simpozioane si au mai multe sanse sa apuce o gradatie de merit. Iata o scrisoare primita prin mail, scrisa de o invatatoare: Dragă Domnule Trandafir, Se spune că dumneavoastră ați fi un simbol pentru dascăli, un model de învățător blând și iubitor. Și eu sunt învățătoare. Mai bine zis, am fost, până am devenit institutoare. Nici institutoare nu mai sunt, că acum am devenit profesor pentru învățământul primar. Eee! Sună mai bine, trebuie să recunoașteți. E drept că nu am ajuns profesor cu una, cu două. De fapt, ba cu două. Cu două… facultăți. „Ce-s alea facultăți?” Da, chiar mă miram să știe un simplu învățător ce-nseamnă facultate. Câte credite ați strâns, domnule Trandafir, în cariera dumneavoastră? Cum adică „ce-s alea credite?”? Dovada că ai muncit, că ai fost eficient. Se adună la dosarul personal, după fiecare curs de formare. „Ce-i ăla dosar personal? Ce-s alea cursuri de formare?” Dosarul personal înseamnă, de fapt, mai multe bibliorafturi (vă explic altădată ce-s alea bibliorafturi) în care sunt aranjate multe, multe hârtii ștampilate, cu număr de înregistrare. Cât de multe? Așa, vreo câteva kilograme. Păi, vedeți, pe vremea dumneavoastră pregătirea nu cântărea așa greu! Cursurile de formare sunt absolut necesare pentru a ține pasul cu noutățile. Doar că, uneori, noutățile năvălesc așa de multe deodată, că nu mai poți ține pasul cu ele. De curând, mi s-a propus să mă înscriu la un curs de formare cu tema „Managementul educației”. Se desfășoară la Universitatea din Petroșani, timp de două semestre. Costă el 1400 de lei (un fleac!), dar merită! Are 60 de credite care mai sunt și transferabile. Vrei să ajungi director sau mentor, obligatoriu să ai acest curs. „Ce-nseamnă mentor?” Of, domnule Trandafir, demodat mai sunteți! Nimic nu știți! Ultima noutate e înființarea clasei pregătitoare. I se mai spune, neoficial, „clasa 0”. „Ce-i aia clasă pregătitoare?” O clasă care-i pregătește pe copii, înainte de a intra în clasa I. Și pentru care dascălii sunt pregătiți să facă față. În această toamnă, am luat clasa pregătitoare. Am fost înscrisă la un curs, înainte de a începe școala. O formatoare pregătită, la rândul ei, de altă formatoare ne-a inițiat. Vă rog, nu întrebați „Ce-i aia formatoare?”! Puteți să deduceți. O săptămână, de dimineața până seara, am învățat ce am de făcut. Sau cel puțin așa am crezut. De fapt, adevărata mea desăvârșire urma să aibă loc pe o platformă. „Ce-i aia platformă?”. V-aș explica, dar ar urma să mă întrebați „Ce-i ăla calculator?. Văzând ce mă așteaptă pe această platformă, am dat bir cu fugiții imediat. Urma să parcurg trei module. Mda, mă așteptam să întrebații „Ce-s alea module?”. Fiecare modul avea aproximativ cincisprezece cursuri. Cursurile, la rândul lor, aveau teste. Nu treceai testele 100%, te întorceai la curs, să mai înveți. E drept că munca îți era răsplătită. După fiecare test promovat primeai… o temă! O temă de genul „Faceți un eseu, pornind de la definiția…”. Mă mir că nu ați întrebat „Ce-i ăla eseu?”. Am crezut eu că pot să scap, dar n-a fost așa. Am înțeles că nu se poate să nu finalizez cursul, așa că am terminat în trei săptămâni ce au făcut colegii mei mai conștiincioși în trei luni. Da, domnule Trandafir, am parcurs modulele acelea trei care s-au dovedit a fi patru, că am mai primit „cadou” un modul complementar. Am parcurs cursurile, am promovat toate testele. Am aflat, astfel, cum stau lucrurile cu integrarea curriculară, cu evaluarea competențelor, cu implementarea proiectelor și multe altele despre care nu mă mir că nu ați auzit, că nu auzisem nici eu, până atunci. Cum am predat 24 de ani fără să cunosc aceste lucruri, nu-mi pot imagina! Am postat cele 53 de teme, atât pe platformă, cât și într-un folder. Bine că n-ați întrebat „Ce-i ăla folder?”, că nu știu cum v-aș fi explicat. Am aflat, ulterior, că mai sunt și 31 de teme de reflecție. Le-am postat și pe acelea, ce era să fac? Au mai fost și trei evaluări. Cum „Ce-s alea evaluări?”, nici atât nu știți? Fiecare evaluare se putea da o singură dată și trebuia obținut un rezultat de cel puțin 50%. Dacă se întâmpla să-ți pice internetul, se ducea naibii evaluarea! „Ce-i ăla internet?” Mai bine că nu știți! Am dat și cele trei evaluări și am copiat dovezile muncii mele pe un CD. „Ce-i ăla CD?” Mda!... Pe 15 decembrie va avea loc o evaluare față în față, în urma căreia voi primi 30 de credite și voi fi declarată aptă pentru a preda la clasa pregătitoare. Pentru aceasta, îmi va fi verificat CD-ul și voi prezenta un proiect interdisciplinar. „Ce-i ăla proiect disciplinar?” Vai, se spune in-ter-dis-ci-pli-nar. Interdisciplinaritatea înseamnă integrare între diferitele domenii ale cunoașterii. Dar nu știu de ce-mi bat capul să vă explic! Oricum, nu ați înțeles mai nimic din tot ce am spus. Am și eu o nedumerire. Cum ați ajuns, domnule Trandafir, un simbol al dascălului, dacă nu aveți habar de cele mai importante aspecte din învățământ? A, pe vremea dumneavoastră, cea mai mare importanță o aveau elevii!... Elevi ați spus, domnule Trandafir? Ce-s ăia elevi?! *** P.S. La finalizarea cursului, ni s-au cerut impresiile care să stea la baza unei analize riguroase a evoluției clasei pregătitoare. Cum unii colegi s-au bulucit să scrie cât de încântați sunt ei de acest curs, nu puteam să nu-mi spun și eu părerea: Deși am, la catedră, ani vechime, Norocul meu cu draga de reformă, Că m-am desprins din gloata de prostime, Aflând și eu ce-nseamnă o platformă. Ne-a spus, în vară-a noastră formatoare, Că pregătirea-aceasta nu-i de formă Și că ne-așteaptă-o specializare, O viziune nouă, pe platformă. Când, căutând pe-aici, am prins de veste Că fiecare are câte-o normă, Module, cursuri, teme, zeci de teste… Am evadat urgent de pe platformă Și-am exclamat mirată: „Vai de mine!”, Dar am aflat că munca se transformă În credite ce îmi vor prinde bine, De voi trudi, cu râvnă, pe platformă. Și-am renunțat la modul meu rebel, Trecând la atitudinea conformă Cu un statut de brav învățăcel, Făcându-mi datoria pe platformă. Când noul an școlar a început, Eu mă simțeam în clasă-așa, în formă, Că, deh, doar nu degeaba am făcut, La miez de noapte, teme pe platformă. Când nedormită-n clasă am intrat, Am dat de niște puști, în uniformă… Aaa! Sunt elevii mei, dar i-am uitat, De când, buimacă, bântui pe platformă! |
#40
|
|||
|
|||
Să-i dea Dumnezeu sănătate doamnei învățătoare!
Ferice de elevii ei! P.S. Îmi reîntăresc afirmația de zilele trecute: neamul nostru încă are mari resurse, încă sunt oameni cu frica lui Dumnezeu și miluiți de El, între Carpați, Dunăre și Mare. Nu mor caii când vor câinii! |
|