Cum pot intalni fata potrivita in vederea casatoriei?

[anita]

În prealabil postat de Sylvester

Nu sunt din nici o sectă, sunt creștin-ortodox și am absolvit și seminarul teologic din București acum nu mulți ani. Consider însă că religia creștină a luat-o la vale din vremea când „a ieșit la suprafață” și s-a oficializat în Imperiul Roman. Degeaba Constantin cel Mare a fost preaslăvit de către patriarhul de la Constantinopol și de către toți creștinii după aceea, însă el s-a creștinat abia pe patul de moarte (cel mai probabil după ideologia lui Arie), iar decizia de a oficializa religia creștină a fost una pur politică. Iar ceea ce a urmat după aceea nu a fost chiar în spiritul învățăturii Domnului nostru Iisus Christos, deoarece Mântuitorul nu a spus niciodată că este bine ca împăratul să fie divinizat și asemănat lui Dumnezeu. Religia creștină, conform învățăturii Domnului Iisus Christos, trebuia să vină cu o nouă mentalitate, să schimbe lumea, însă, prin oficializarea din 313, s-a apropiat foarte mult de păgânism (contra căruia trebuia să lupte) și a acceptat Statul păgân condus de împăratul de la Roma. Din punctul meu de vedere, religia creștină nu trebuia niciodată să accepte Statul păgân, să continue la suprafață ceea ce făcuse până atunci în catacombe și să nu transforme vechile temple în biserici și, poate așa, erau șanse mai mari ca astăzi să mai trăim încă într-o societate creștină...

Sylvester ,ce se spune despre sfintii imparati Constantin si mama sa ,Elena?
Ca sunt intocmai cu apostolii
De ce oficializarea crestinismului ar fi fost o decizie politica ?
Constantin a invins in numele lui Hristos si s-a tinut de cuvant apoi.
Nu trebuie sa ne legam prea mult de faptul ca s-a botezat inainte de a muri ,deoarece nu stim exact care a fost conjunctura ,nu stim multe .
Cand nu stim ceva cu exactitate e bine sa nu emitem judecati.
Vezi daca ai gandit acestea dupa capul tau si nu te-ai calauzit dupa sfintii parinti ai cazut in capcana sectarismului.

În prealabil postat de Sylvester

Întrebarea adresată de Mihai pe acest forum este una extrem de pertinentă și de actuală și este aceeași pe care mi-o adresez și eu de ceva vreme, mai ales în condițiile actualei societăți în care trăim cu toții. Desigur, putem să recunoaștem liniștiți și fără să ne întrebăm dacă greșim faptul că actuala societate nu mai este o societate creștină. Și nici nu știu dacă a fost vreodată creștină... adevăratul creștinism a fost cel din catacombele primelor trei secole, acolo unde se păstrau cu sfințenie învățăturile Domnului nostru Iisus Christos și unde, în ciuda martirajelor și a batjocurii la care era supusă, familia creștină era mai unită ca niciodată. Odată cu oficializarea cultului creștin din timpul împăratului Constantin cel Mare, creștinismul nu a ieșit victorios, ci, din contră, păgânismul. Creștinii au uitat, încetul cu încetul, credința adevărată, religia creștină s-a politizat la maximum, tradițiile și obiceiurile păgâne au fost preluate de către Biserica Creștină, împăratul a fost divinizat etc. Cu toate acestea, cel puțin în mediul rural, frica de Dumnezeu i-a îndemnat pe oameni să trăiască o viață curată sub îndrumarea slujitorilor Bisericii.
Însă astăzi, societatea este cu adevărat cu „susu-n jos”... Toate valorile s-au răsturnat, tehnologia a înlocuit valorile umane, socializarea on-line a înlocuit socializarea reală, creând noi generații de alienați, totul se poate vinde și cumpăra, iar tot ceea ce ieri era considerat scârbos și anormal, astăzi este la loc de cinste (pornografia, homosexualitatea etc.). Într-o asemenea lume artificial creată în care trăim, ajungem să ne punem întrebarea, ca și Mihai, dacă mai există persoane (fete/băieți) care mai cred în valorile familiale autentice, care mai au frica de Dumnezeu și grija pentru propria lor curățenie trupească și spirituală și cu care să întemeiezi o familie după voia lui Dumnezeu.
Din punctul meu de vedere, consider că asemenea persoane încă mai există, dar nu sunt promovate cum sunt acele modele comportamentale promovate de către mass-media actuală și trăiesc într-o oarecare obscuritate. Însă, după cum bine știm, Dumnezeu le vede pe toate, iar lumina nu poate fi pusă sub obroc. De aceea, acești oameni se găsesc la un moment dat, conform proniei divine, și întemeiază familii creștine autentice, trăind după voia lui Dumnezeu în iubire adevărată și în fidelitate unul față de celălalt. Dar toate se întâmplă la timpul lor, căci pentru fiecare lucru este un timp și o vreme. De aceea nu trebuie să deznădăjduim, căci Dumnezeu știe de ceea ce avem noi nevoie și ni-l va da la vremea potrivită, fără să cerem noi prea mult. Desigur, dacă ne concentrăm mental foarte puternic, vom atrage îndeplinirea dorințelor noastre mai repede și de multe ori constatăm, după ce obținem ceea ce ne-am dorit, că nu era ceea ce voiam sau nu ne-a fost de folos. Căci, după cum ne spune și Sfântul Apostol Pavel, toate ne sunt cu putință, dar nu toate de folos.
Eu cred cu tărie faptul că Dumnezeu ne va scoate în cale, la vremea potrivită, perechea potrivită (sufletul-pereche cum îmi place să o numesc), care ne va aduce în suflet adevărata fericire și dragoste și cu care vom întemeia o familie bine-plăcută Lui. Însă, desigur, trebuie să trecem mai întâi prin episoade mai puțin plăcute, prin dezamăgiri, pentru a învăța să o apreciem pe respectiva persoană la adevărata ei valoare. De aceea, consider că este bine să ne căutăm mereu perechea și să nu pierdem speranța că o vom găsi, chiar în această societate nebună și care L-a abandonat pe Dumnezeu în care trăim astăzi.
Și eu, ca și mulți băieți de vârsta mea înscriși pe acest forum, sunt un băiat cuminte, serios, credincios, în căutarea unei fete cuminți, credincioase, cu frică de Dumnezeu, educată în spiritul unei familii evlavioase și smerite. Și trebuie să recunosc faptul că răspunsul d-nului Mihnea îmi este de mare folos și voi încerca să aplic această strategie, dacă o pot numi așa, deoarece am trecut și eu prin multe dezamăgiri în încercarea de a găsi o asemenea fată pe internet și mă gândesc că poate nu am căutat acolo unde trebuia... Desigur, nu vreau să fiu lingușitor, dar știu că Dumnezeu lucrează prin oameni și, deci, răspunsul d-nului Mihnea poate avea o sursă divină, căci Dumnezeu ne vede străduința, știe ceea ce căutăm și cu siguranță ne ajută să ne găsim calea spre sufletul-pereche. De aceea, felicitări pentru răspunsul Dvs., domnule Mihnea, și cu această ocazie vreau să menționez faptul că acest răspuns m-a determinat să mă înscriu pe forum pe care îl apreciez ca fiind foarte folositor! Voi încerca să postez și eu cât de des voi putea în acest forum, deoarece această inițiativă de a crea o comunitate on-line a celor pasionați de subiecte teologice și care-L caută pe Dumnezeu este mai mult decât lăudabilă! Doamne-ajută!

Se pare ca gindim la fel. cu o deosebire importanta: eu am renuntat la orice religie compilata de diverse "autoritati", inclusiv pentru motive din genul celor expuse de dvs. mai sus.

În prealabil postat de adelina02

In aproape acceasi situatie sunt si eu.Eu sunt constienta ca nu ma voi casatori,asa ca am renuntat la idee si dupa terminarea studiilor vreau sa infiez un copil si sa ma dedic vietii profesionale.

Nu va pripiti...nu stiti ce poate rezerva clipa urmatoare sau anii viitori, deopotriva. Creatorul ne trimite sufletele in trup, cind venim in lume, ca pe "foi albe": zero constienta, zero asteptari, zero "idealuri". Pastrind proportiile in cazul unei fiinte adulte, e bine sa avem tehnica "foii albe", adica a deschiderrii spre neprevazut, in cam toate momentele vietii. Pentru ca sunteti crestina, ginditi-va la chestia cu copiii si imparatia cerurilor: e acelasi lucru spus altfel, anume: neatasarea de planuri, scopuri si (auto)definitii are o forta uriasa. E practic pastrarea inocentei infantile, la scara adulta, si prefacerea ei in cel mai eficace scut impotriva raului din lume.

[Florinvs]

Da- e foarte greu sa fii singur , sa nu ai langa tine o femeie care sa te iubeasca! Nu-mi place sa-mi "povestesc"" viata personala pe forum- dar pur si simplu am simtit nevoia sa zic treaba asta.....

[ffflorina]

Nici o sansa,daca nu vorbesti cu duhovnicul sa-ti propuna pe cineva,sa mergi in pelerinaje,in tabere,la manastiri,sunt atatea posibilitati pentru un tanar,mai rau e pt cei trecuti de o varsta unde orice propunere pare ridicola....

[AlinB]

În prealabil postat de Theodore_of_Mopsuestia

Se pare ca gindim la fel. cu o deosebire importanta: eu am renuntat la orice religie compilata de diverse "autoritati", inclusiv pentru motive din genul celor expuse de dvs. mai sus.

De obicei apelul majoritar la propria autoritate este ultimul pas inainte de a nu mai avea nici una :)
Nu vorbesc tocmai de ateism, dar nici f. departe nu e.
Dpdv activ/lucrator/sfintitor poate fi deja.

[Florinvs]

În prealabil postat de ffflorina

Nici o sansa,daca nu vorbesti cu duhovnicul sa-ti propuna pe cineva,sa mergi in pelerinaje,in tabere,la manastiri,sunt atatea posibilitati pentru un tanar,mai rau e pt cei trecuti de o varsta unde orice propunere pare ridicola....

Da- multumesc de sfat, insa din pacate nu am un duhovnic! Stiu ca nu e bine- dar nu prea as vrea sa discut sau sa spun chestiuni personale cuiva (chiar daca stiu ca e bine intentionat) pe care abia l-am cunoscut!

Iar de plecat in tabere sau pelerinaje asa de unul singur parca nu prea merge!

[Yasmina]

În prealabil postat de Florinvs

Da- multumesc de sfat, insa din pacate nu am un duhovnic! Stiu ca nu e bine- dar nu prea as vrea sa discut sau sa spun chestiuni personale cuiva (chiar daca stiu ca e bine intentionat) pe care abia l-am cunoscut!

Iar de plecat in tabere sau pelerinaje asa de unul singur parca nu prea merge!

Cred ca tine de natura fiecaruia,dar eu zic"ca merge" sa pleci de unul singur in tabere,vacante sau pelerinaje,in definitiv asa se cunosc oamenii,iesind din barlogul lor comod.
Chiar daca nu ai sansa sa cunosti pe cineva,tot iesi in castig din experiente si trairi acumulate prin excursiile ce le-ai facut.
Pe mine,statul in casa si neaerisirea opiniilor mele optuze m-ar imbatrani prematur si m-ar termina.

[Yasmina]

Ma sperie un fapt pe care il observ la prietenele mele(ambele divortate cam de un an):
-deci amandoua iesite din divort,cunosc barbati si intr-o luna sunt din nou in planuri marete de nunta,planuri de viitor,sunt in cautarea unei case in care sa locuiasca si sa-si intemeieze familia...
Eu sunt socata in fata acestor vesti,nu-mi imaginez ca iti poti pune increderea intr-o persoana pe care o cunosti de 3-4 saptamani si mai ajungi si cu ea in fata altarului una-doua...
Este drept ca prietenele mele se grabesc,avand 30+ dar totusi prudenta este mama intelepciunii,se spune.
Voi ce credeti despre viteza asta spre casnicie? Este doar un defect feminin? Sau este ceva des intalnit si poate doar eu sunt cea deplasata cu prudenta mea si nevoia de cunoastere(tatonare) a celuilalt???
Ce spuneti? Pareri...

[Florinvs]

Parerea mea sincera: este cu totul deplasat a te casatori cu un om dupa doar o luna din momentul in care l-ai cunoscut!
Stiu ca vorba aia nicioadata nu poti cunoaste un om pe deplin, insa cand te casatoresti este bine sa fii convins/convinsa- in masura a ceea ce-i omeneste posibil- ca exista iubire reciproca si ca te potrivesti si la caracter cu persoana respectiva! Ori ca sa-ti dai seama de treburile astea dureaza mult mai mult decat o luna de zile!