Interpretarea scripturii - de ce?

[cezar_ioan]

Spor ţie, Pelerinule, de la Domnul!
Sfinţească-se cercetarea ta, întru pocăinţă roditoare, a ta, a noastră, a tuturor!...:)

Ioane toti avem mare nevoie de asa ceva.Sa iti las si eu cateva ganduri drept multumire:,,Tragedia vietii este ceea ce moare intr-un om cat timp el este viu.Uneori flacara noastra se stinge,dar ea este cateodata reaprinsa de un alt om.Fiecare dintre noi trebuie sa fie mereu recunoscator acelui om care a reaprins aceea flacara.Sinceritatea este temelia vietii spirituale.Razbunarea este ca un bolovan urias pe care omul,cu forta urii,l-a urcat pana sus pe deal,pentru ca acesta sa se rastoarne apoi asupra lui cu mai mare violenta.Unicul lucru important,cand vom lasa aceasta lume,vor fi urmele de dragoste pe care le vom lasa.Incet a incoltit in mine credinta de nezdruncinat ca nu avem nici un drept de a induce suferinta unei alte persoane"(Albert Schweitzer).

Multumesc pt urare prieten bun si vechi, Domnul cu tine,critica si sfatul tau mi-au fost mereu de folos,asa ca sa nu faci economie nici in continuare de critica,ma tine cu picioarele pe pamant,vorba parintelui Cleopa care spunea unui ucenic mai zelos sa nu se suie,de unul singur, direct pe crucea lui Hristos si pe restul sa-i lase de izbeliste,mantuindu-se doar el :)

În prealabil postat de cezar_ioan

Uite, dau un singur exemplu, deşi pot fi culese mii şi mii: oare au fost împiedicaţi în travaliul pocăinţei lor, milioane de creştini, din pricina faptului că au crezut, naiv şi cu totul fals, în prejudecata că Hristos Domnul a trăit în trup 33 ani pe pământ?

Poti sa ne aduci si o dovada in favoarea afirmatiei tale de mai sus? De unde ai dedus tu, Cezar, ca aceasta varsta a Domnului nu este corecta?

[cezar_ioan]

Întrebaţi pe unul dintre înţelepţii dumneavoastră.
De la mine să nu mai aşteptaţi, de azi, vreun cuvânt. Nu mai găsesc nimic în traista mea care să vă fie de vreun folos.
Nici pentru Dobrin, nici pentru Cătălin.
Regret dar sunt cu totul sărac pentru voi.
Căutaţi pe alţii mai bogaţi!

[Decebal]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

O posibila explicatie,sau mai bine zis o fateta a unei posibile explicatii,este data de faptul ca interpretarile biblice,intr-o masura mai mica sau mai mare,au fost dependente de intelegerea culturii din care au provenit,ele folosind categorii de interpretare specifice acelei culturi,categorii care pot sa nu se regaseasca in aceiasi forma intr-un alt context istoric.

O scurtă, dar semnificativă, spun eu, obiecţie am de făcut celor spuse de dumneata, anume că tema firului ar fi totuşi alta. Am înţeles că pregăteşti nişte excursuri, nu am nimic împotrivă, dar văd că uşor, uşor s-a deraiat din nou de la subiect. Tema sau întrebarea fundamentală era sau poate fi tradusă astfel: de ce în genere mesajul Bibliei este criptat, de ce nu sunt spuse lucrurile pe nume, fără criptare, fără tăinuire? Şi ştim că Biblia nu este decât unul dintre documentele sau dintre colecţiile de documente care poartă această trăsătură. Altfel spus una este să discutăm despre întrebarea de bază a firului de discuţie şi alta este să discutăm despre cauzele multitudinii de posibile interpretări; eu văd în mod clar că există deci două teme distincte aici. Obiecţia pe care am făcut-o nu este de a strica pofta unora de a posta, ci de a atenţiona care este tema reală a thraedului şi, prin urmare, de a nu ne abate prea mult de la ea.

Cezar, eu am folosit termenul de cultura in cel mai larg sens posibil. Nu ma refeream la cutare intuitie metafizica a lui Platon pe care a apreciat-o sfantul Vasile ori la altceva de genul acesta. Ma refeream la modul vechilor greci de a privi familia, comerțul, cinstirea zeilor, etc. Toate acestea in sine nu au fost desfiintate dar modul de a le intelege, in majoritatea cazurilor, a fost lepadat total. Ce incercam de fapt sa zic: Daca un grec din primul veac, crede ca trebuie sa ii aduci jertfe si sa nu il manii pe Zeus ca sa poti face comert in vederea imbogatirii si a unui trai plin de placeri, Hristos nu are cum sa transfigureze acest inteles ci propune unul complet nou...

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

va fi despre...romani :)

Ma bucur. E în zona lecturilor mele recente deci o sa imi fie usor sa par destept

[cezar_ioan]

În prealabil postat de VladCat

Hristos nu are cum sa transfigureze acest inteles ci propune unul complet nou...

Îmi pare rău că nu pot fi de acord.
Un înţeles complet nou nu poate fi implantat în mintea nimănui. Orice noutate se nutreşte din înţelesuri mai vechi, pe rădăcini uneori cu totul arhaice. Nici o minte omenească nu poate opera/procesa un conţinut absolut nou, dacă nu are deja operaţii potrivite pentru aceasta, aşadar dacă nu a avut deja o minimă experienţă înrudită premergătoare.
Creştinismul nu a adus nimic absolut nou, nimic care să nu fi fost deja cunoscut, fie şi parţial (de pildă prin şirul de proorocii succesive sau, dacă vrei, prin aventura întoarcerii acasă a lui Ulisse...). Hristos adună cele risipite prin vremuri şi prin culturi, cele făcute ţăndări în toate colţurile lumii, le ordonează frumos, le plineşte pe ici pe colo, le curăţă de balast inutil şi de bâlbâieli, le dă trup şi suflu curat şi stenic şi...iată omul!
Nici măcar pe demoni nu îi extermină, nu foloseşte sprayul contra gândacilor. Nu vedem nici un demon, în Evanghelie, plesnit cu burta-n sus la soare, mort-copt. Ci doar silit să se depărteze, să-şi ia papucii/drumul spre alte zări...
Până şi dogma Sfintei Treimi nu e cu totul nouă în conştiinţa omenească. Sunt atâtea apropieri, atâtea experieri... Omenirea s-a apropiat mereu de Revelaţia deplină, însă ... lipsea mereu ceva, un ceva cât de mic, aşa încât mereu eşua în a face click final şi a lega totul până la capăt. A trebuit să Se întrupeze Cuvântul pentru aceasta şi să moară pe Cruce... Şi cercul înţelegerii noastre s-a rotunjit, în sfârşit.
Eram doar o za ruptă, Vlad! Asta era omenirea, o za ruptă.
Hristos nu a aruncat cercul vechi al geometrilor nisipului, ci doar l-a completat şi l-a reînsufleţit.
Dar mesajul central al lui Hristos este "faceţi ca Mine!". Îl repetă mai apoi şi Pavel, apoi mulţi alţii care au trăit între oameni nefăcînd nu ştiu ce mari năzbâtii, nemergînd de pildă în mâini sau zburînd musai prin văzduhuri ci, discret, cu forţă bărbătească autentică, au corijat pe ici pe colo, au mângâiat, au udat, au hrănit - în ei înşişi apoi şi în semeni.
Dacă predica lui Hristos sau a lui Pavel ar fi fost absolut năucitoare prin noutatea ei radicală, nimeni nu ar fi priceput nimic şi toţi i-ar fi părăsit ca pe nişte bieţi poeţi nebuni, ciudaţi dar inofensivi.
Or, nu-i deloc aşa, învăţătura evanghelică nu pică brusc din înaltul cerului, ea preia multe ramuri ale sufletului omenesc deviate într-o parte sau alta, îndreptîndu-le. Apoi taie unele care crescuseră nepotrivit de mult, pe altele le rade de-a binelea iar pe altele le încurajează să crească şi mai mult. Dîndu-i-se limpede, odată pentru totdeauna, reperele corecte, nutritive, mântuitoare. Punctele cardinale au fost repuse clar pe cerul înţelegerii omenirii, spre a nu se mai îndoi de acum, iarăşi, căutătorul de steaua lui...
În final tot rostul lucrării a fost ca pomul numit om să crească drept, că era în mare strâmbătate. Evident, fără Jetfă această operă ar fi fost o simplă aranjare/coafare, un simplu look nou, o modă trecătoare sub copitele care joacă tontoroiul vremurilor prin lume. Jertfa a adus însă puterea susţinerii acestei reaşezări şi a deschis poarta Împărăţiei şi a comuniunii cu cerul pe tot parcursul travaliului/pelerinajului numit îndeobşte viaţă.

Harul plineşte, reaşează, repară luxaţia. Nu desfiinţează ci drept-fiinţează, cu adevărat în-fiinţează, pune ferm pe cale ceea ce sufletul omenesc prins în posibilităţi mult prea largi, doar-tatonează.
Opoziţia dintre celelalte culturi şi cultura Duhului este o convenţie arbitrară, separatistă.
Continuumul vieţii omeneşti ascultă de alte legi, să fiu iertat că ţin la modul acesta de înţelegere care nu vrea să arunce mai nimic peste bordul arcăi creştine, ci "doar" să mute înspre şi, finalmente, în Împărăţie.
De aceea vorbesc despre trans-figurare. Despre dezvrăjire. Despre simplitate, dincolo de falduri greţoase adăugate prin vremi în diverse culturi.
Biserica e o bolniţă unde sunt operaţi zilnic muribunzii prin procedeul numit dez-vrăjire şi prin manevra introectării hapului-harului. Iar nu prin chirurgie.
În creştinism, chirurgia înseamnă aruncare în moarte veşnică. E un procedeu rar utilizat, de care au avut parte numai cei putreziţi de-a binelea.

Pilda aluatului îmi pare cea mai bună cale de a cunoaşte ceva din taina creştinismului. Acolo nu se aruncă nimic. Acolo se pre-face, se transfigurează, se pre-schimbă, treptat, pe nesimţite. Aşa e lucrul doftoricesc în miezul duhovnicesc al lumii.

În prealabil postat de cezar_ioan

Îmi pare rău că nu pot fi de acord.

Hai sa vorbim despre fotbal atunci :) (glumesc)

Inteleg ce spui dar am o viziune diferita. Perspectiva mea porneste mai degraba de la: caile Mele nu sunt ca ale voastre; intelepciunea fiilor veacului e uraciune inaintea lui Dumnezeu; dreptatea oamenilor este inaintea lui Dumnezeu ca un tampon aruncat de femeie, etc.

In orice caz, nu cred ca e vorba de un aspect cu adevarat central in ceea ce proveste raportarea noastra la Hristos deci diferenta de opinii nu capata accente tragice :) (desi cand vine vorba de Dumnezeu toate aspectele sunt centrale)

[cezar_ioan]

Cultura lumii în care "poposeşte" Hristos era un amestec foarte complex de lucruri drepte şi strâmbe. Înşişi oamenii au fost şi sunt şi azi un amestec. Pe lumea asta, în care S-a întrupat Cuvântul, totul e un amestec, de bune şi rele, de toate...
Hristos nu desfiinţează culturile, că erau un amestec. Nu omoară oameni, că erau un amestec. Nici măcar pe demoni nu-i extirpă, că ... erau un amestec (păstrau chipul lui Dumnezeu în ei). Iar neghina va fi vânturată abia la sfârşit, altminteri s-ar pierde toată recolta... Iar oile de capre tot la vremea despărţirii vor fi separate, că altfel s-ar pierde turma. Aşa e dealtfel şi în om, în fiecare: nu omori nimic, că altminteri omori totul. Doar hrăneşti ce e de hrănit, îţi vezi de oile din tine, de grâu, de roadele bune... Pe celelalte doar le ignori, cât e posibil, iar când nu e posibil se cheamă că păcătuieşti şi mergi de te spovedeşti. Asta-i tot, restu-i iluzie otrăvitoare, care ţine pe om în stagnare iar nu în creştere duhovnicească.

Dumnezeu e AMIN, iar nu un mare zeu numit "NU". El face, iar noi asemenea; porunca e ce să faci ("Iubeşte...") iar nu ce să nu faci. Ce să faci cu folos, că toate sunt permise dar numai unele sunt cu folos.

Aşadar, înţelegerea unei totale separări, în sensul de nimic în comun între ale Dumnezirii şi ale omului rătăcit, între cultura Duhului şi cultura lumească, punerea în opoziţie flagrantă a Învăţăturii Domnului cu învăţătura lumii, este după mine o mare neînţelegere care chinuie şi înşală minţile oamenilor. Şi prilej veşnic de război în om şi între oameni.

Hristos respectă cultura omului căzut, a lui Adam zgornitul din Eden, pentru că acea cultură post-edenică a păstrat mereu ceva din Cultura Raiului.
Ba, mai mult, îţi place ori ba, dar aşa cum şi tu ai dat uneori semn că înţelegi, toată cultura lumii, toate realizările minţii omeneşti au purtat mereu o oarecare pecete ŞI a participării Duhului. Fără aceasta, de fapt, nu ar fi fost posibil nimic. Nici o rezolvare, nici o creaţie, fie ele şi greşite (din pricina nepriceperii, a nedesăvârşirii omului).

Puritatea şi noutatea atribuite lui Hristos poate fi adunată, până la un punct (unde vine ceva ireductibil la cele ce găsim "pe jos"), din miile de culturi lumeşti ale istoriei omenirii.
Dacă Hristos nu se arăta în lume, eu sunt convins că oamenii L-ar fi construit în minte, cu vremea, tocmai pentru că aveau de unde să-L "recupereze": din culturile lumii, selectînd şi îmbinînd cu migală şi geniu. Dar nu ne-ar fi fost de prea mult folos! Categoric nu ar fi fost mântuitor, ci doar o sublimă imagine printre altele, dar la fel de sterilă ca şi ele, la fel de neputincioasă să ne elibereze din moarte.

Ceea ce aduce Hristos cu adevărat mântuitor nu este cultura nouă a Lumii Lui cereşti, duhovniceşti, de care omenirea nu era cu totul străină. "Noul" adus de Hristos este moartea lui Dumnezeu pe Cruce. (Şi astfel omorârea morţii intrate în lume prin păcat.) Aceasta, oricât de prefigurată, teoretizată, proorocită şi imaginată ar fi fost, ei bine, nu ar fi fost de nici un folos. Pentru că nu exista nimeni, absolut nimeni fără de păcat, cu totul sfânt. A trebuit, deci, să o facă pentru om Însuşi Dumnezeu. Sfântul sfinţilor.

În această "noutate", în Jertfă, stă singura componentă cu adevărat nouă, absolut inedită, originală şi irepetabilă sub soare, a Culturii Dumnezeirii.
Iisus nu a inovat cultural, nu a fost un geniu al Carpaţilor ca domnul Pleşu ori ca domnii Patapievici şi Liiceanu.
Ci Este în vecii vecilor: Făptuitorul! Răstignitul! Iubirea ucisă pe cruce de oameni înşelaţi şi strâmbaţi şi cu totul nedeplini, deşi altminteri destul de luminaţi. (De aceea, printre altele, Domnul nici nu desfiinţează Legea veche, ci "doar" o plineşte.)

P.S. Atât am avut de spus pe acest topic. Domnul cu voi! Acum eu îmi iau mingea şi plec. Apropos, cu cine ţii?...:) Că despre Pelerin m-am lămurit, nu ştie fotbal (ţine cu englezoii ăia infatuaţi, ca şi mine dealtfel, ce eroare...)