TRIODUL - Perioada pocaintei!

[lareine]

În prealabil postat de Andrei_im

lucrurile sunt mai simple decat par. desi Imparatia lui Dumnezeu se obtine prin silire, greutatea acestei lupte o aducem noi, datorita patimilor si pacatelor noastre. de fapt totul este foarte simplu - trebuie sa ne pocaim. atat. pur si simplu atat. darurile care vin de la Dumnezeu - linistea, bucuria, usurarea ispitelor.. acestea nu sunt scopuri in sine. daca ele sunt veritabile, sunt urmari ale pocaintei. noi trebuie sa cautam in primul si in primul rand sa ne vedem pacatele, sa ne pocaim pentru ele si sa ne luptam cu patimile. Dumnezeu ne mai trimite si pace sufleteasca, chiar si usurarea ispitei uneori, pentru ca daca am fi asaltati cu aceasi intensitate in fiecare secunda am pieri imediat. insa momentele acestea sunt tot pentru intarire. in aceste momente trebuie sa ne rugam mai mult, sa ne pregatim mai mult pentru cand va veni ispita si tulburarea. mereu cand simtim darul lui Dumnezeu sa spunem din adancul sufletului: "DOAMNE, NU SUNT VREDNIC DE DARUL TAU!" si atunci se va vedea de la cine este. se va vedea daca este chiar un dar sa o inselare. chiar si bucuria poate fi uneori prost inteleasa. nu e o stare in care trebuie sa te pierzi, sa iti iesi din fire. trebuie sa ne bucuram "cu cutremur", asa scrie in Sfanta Scriptura. sa pastram si o mica rezerva, orice stare am avea.
despre navala gandurilor, chiar si a gandurilor care uneori par bune, cum sunt cele de care ai pomenit - "oare e bine ce simt acum? oare e de la Dumnezeu? oare e bucurie sincera sau mandrie?"... e greu sa raspundem noi la intrebarile astea. "Doamne, arata-mi Tu ce e bun, arata-mi Tu daca ma pacaleste vrajmasul!" . insa uneori gandurile acestea pot veni si pentru a ne risipi in vreun fel. se poate sa avem asemenea ganduri atunci cand nu avem o ocupatie concreta si ne cuprinde lenea. Doamne ajuta!

Multumesc pentru raspuns, Andrei.

[geo.nektarios]

Tatal care ne asteapta este Dumnezeu, Bunul si Atotputernicul, Cel care ne-a creat, Ziditorul;
fiul cel pierdut suntem noi toti, caci toti am ratacit si ne-am departat de El.
Averea, bogatia pe care a primit-o fiul ratacit de la tatal sunt anii si zilele pe care le risipim fara folos sau in scopuri rele, mai sunt sanatatea, frumusetea, intelepciunea si puterea.
Roscovele pe care le mancau porcii sunt niste fructe care intai au un gust dulce si putin aromat, iar mai apoi lasa un gust amar, disparand toata aroma. Asa si pacatul, mai ales desfranarea, nu satura, mai mult umple viata de amaraciuni, fie a barbatului, fie a femeii. Cati nu sunt la puscarie pentru o clipa de placere, cati nu sunt in spitale, cate fete nu si-au pierdut mintea, nu si-au pierdut cinstea, fecioria, pentru o clipa de placere?! Cate nu si-au distrus complet sanatatea cu avorturile?! Si pentru ce toate acestea?! Pentru cateva secunde de placere. Iata ca pacatul nu satura, ci, din contra, lasa un gol mai mare; asa este pacatul acesta al desfranarii.
Vitelul cel gras si injunghiat este Domnul Hristos, care S-a rastignit, S-a jertfit pentru noi si Se jertfeste mereu la Sfanta Liturghie.
Haina cea dintai care se da celui intors la Tatal este reinnoirea Sfantului Botez prin taina Sfintei Spovedanii curate. Cine se spovedeste bine spunand toate pacatele cu cainta si cu lacrimi, cu parere de rau, acela isi reinnoieste botezul, se face ca un copil mic botezat atunci.
Inelul pe care-l primeste in mana lui inseamna aureola nemuririi si legatura cu Mirele Ceresc.
Incaltamintea din picioare inchipuie umblarea pe Calea Domnului si dreptul de a propovadui ce a facut Dumnezeu pentru el.
Feciorul cel mai mare care era la camp inchipuie sfintii care s-au ostenit si prin multe chinuri au ajuns la sfintenie si la bucuria cereasca.
Omul bogat la care a fost sluga fiul cel pierdut este diavolul. Domnul Hristos il numeste bogat pentru ca intr-adevar el are cele mai multe suflete si in iad si aici pe pamant. Sunt unii care zic ca mai bine se duc in iad, ca acolo sunt mai multi si acolo in iad sunt si cei mai destepti si mai invatati, de ce sa se duca in rai cu prostii! Sarmanii de ei, ce-i invata diavolul!
Turma de porci e turma pacatelor la care se angajeaza omul sa slujeasca pe pamant.
Tara indepartata unde a fugit fiul ratacit inseamna timpul cat a stat omul in pacate pana la intoarcerea lui la spovedanie, la pocainta, caci unii au stat 20-30 de ani pana s-au spovedit. Altii au stat 50-70 de ani, altii stau robi pana la sfarsit si slujesc toata viata ingrijind bine porcii stapanului lor, diavolul. Pe patul mortii, cand li se deschid ochii sufletului si vad cui i-au slujit, atunci trimit si ei repede dupa preot sa-i spovedeasca si sa-i impartaseasca. Sunt si acum multi parinti si propovaduitori ai satanei, care atunci cand vad pe cineva, un copil, o fata, un baiat care apuca calea aceasta mai curata si Sfanta a Bisericii se impotrivesc si le spun: "De ce acum? la batranete sa te pocaiesti!” Iata ce invata demonul sa zica. Dar sa se stie ca, la toti acei care amana pocainta, pot sa vina si o suta de preoti sa-i spovedeasca si sa-i impartaseasca pe patul de moarte, nimeni nu le garanteaza mantuirea, salvarea sufletului, daca toata viata n-au vrut sa stie de Dumnezeu.

[cristiboss56]

În prealabil postat de lareine

Eu sunt abia la inceput si am impresia ca lucrurile multe pe care le-am citit din carti si de pe forum, desi mi-au placut foarte mult si mi-au infrumusetat sufletul, ca sa zic asa, mai mult rau mi-au facut pentru ca au venit INAINTE sa am trairea. Am citit despre lacrimi inaintea de-a le avea, acum mi-e si frica sa le mai cer, sa nu zic pe urma in sinea mea, ooo, am primit darul asta, sunt tare. Sunt multe pe care in clipa aceasta as dori sa le uit sau sa nu le fi stiut niciodata, ca ar fi gasit Dumnezeu alta cale si pentru mine, cu siguranta.

Citesc si aud despre Dumnezeu Care ne vine in intampinare, Care ne imbratiseaza, Care ne iubeste, si in acelasi timp imi dau seama ca nu am voie sa-mi permit sa si simt (si cu atat mai putin sa caut efectiv sa simt) lucrurile acestea, pentru ca fix atunci cad, cand cred ca L-am simtit pe Dumnezeu.

Acea mangaiere, pace si dulceata - cum sa stiu de unde vine? Ca de dorit mi-e teama sa o doresc tocmai ca sa nu faca misto de mine al rau, dandu-mi dulceturi de sa-mi mearga fulgii. Oricum nu sunt eu la nivelul ala de mangaieri, daca merit ceva, alea-s bice pe spate. Daca ma rog pentru un lucru simplu si acel lucru simplu se implineste (de exemplu sa pot prezenta un referat fara sa ma fac de ras), am voie sa ma gandesc ca Dumnezeu m-a ajutat, fara ca asta sa fie trufie? Daca rugandu-ma sa scap de desfranare - chiar scap pentru o vreme, asta a fost ajutorul lui Dumnezeu care mi-a ingaduit putina pace sau e lucrarea celuilalt, care si-a incetat razboiul ca sa ma insele intr-un fel? Daca am, chiar si pentru o fractiune mica de timp pocainta si pe urma ma simt usurata, asta a fost mangaierea lui Dumnezeu sau o forma de mandrie (ca iata, m-am pocait, acum sa ma odihnesc un pic) indusa de celalalt?

Treaba asta cu gandurile mi se pare extrem de complicata, nu se ia niciodata pauza? Si ma preocupa foarte mult aspectul asta, al gandurilor, pentru ca sunt si genul ala de personalitate care simte nevoia unei recompense si care traieste cu impresia ca daca un lucru pe care-l fac nu primeste feedback clar, atunci nu e valid de nici o culoare. Si constienta de asta sau nu, reflexele mele de gandire tot alea-s, care la randul lor declanseaza altele: acum m-am prabusit iar in iad? Dar am fost vreoadata altundeva?

Vrea cineva sa-mi aprinda si mie becul in legatura cu lucrurile astea, va rog?

"Becul"ţi-L va aprinde Dumnezeu la vremea şi timpul potrivit ! Nimănui nu i-a aprins acest "bec"cineva din astă lume, iar cel ce aşteaptă aşa ceva prin nu ştiu ce formule sau explicaţii omeneşti, e mare înşelare. Sunt etape peste care nu poţi trece aşa cum ţi-ai dori tu, eu sau altcineva de aici. Ţine în permanenţă legătura cu Dumnezeu prin rugăciune, post şi caută să te detaşezi cât poţi de mult de cele materiale, căci numai astfel iţi vei curăţa gândurile , îţi vei schimba modul de a fi, de a gândi , dar toate în timp înarmat cu multă răbdare. Credinţă fără dragoste şi multă răbdare nu o să existe vreodată , pentru că acolo unde nu-i dragoste şi răbdare din belşug, credinţa devine o povară, ceva artificial şi rece , greu de înţeles şi greu de digerat .

[16111967]

Iti doresc ca Bunul Dumnezeu sa-ti dea multa intelepciune .La ceea ce ai relatat in putine cuvinte dar cu inteles ,referindu-se la Fiul Risipitor ,pot spune ca sunt putini preoti care explica Sfanta Evanghelie in acest mod.Nu vreau sa fac neplaceri dar realitatea .Doamne ajuta!

[cristiboss56]

http://www.basilica.ro/ro/stiri/pred...a_rusalii.html

[iustin10]

În prealabil postat de 16111967

Iti doresc ca Bunul Dumnezeu sa-ti dea multa intelepciune .La ceea ce ai relatat in putine cuvinte dar cu inteles ,referindu-se la Fiul Risipitor ,pot spune ca sunt putini preoti care explica Sfanta Evanghelie in acest mod.Nu vreau sa fac neplaceri dar realitatea .Doamne ajuta!

Si eu era sa iau aceaisi tzeapa:) Ca am vrut sa laud pe geo pt interpretarea sa,desi simteam ca e preluata de undeva ca era prea completa.
Acu referitor la citate .E o arta si sa le alegi, ajuta pe ceilalti,ca nu mai trebuie ei sa caute.
Si ca sa fiu sincer pina la cap,daca as fi vazut in josul citatului lui geo un autor,poate nu l-as fi citit cu atata atentie.Iertare pt sinceritate

[geo.nektarios]

Fii linistit frate Iustin! Imi cer iertare ca nu am trecut in josul unor postari ca l-am citat pe PF Daniel, din predica postata si de fratele Cristian!
Restul nu toate au autori decat o postare de la Pr.Macarie Simonopetritul, mentionata si de fratele GeorgeVal.
In rest... am scris si eu cum m-a luminat Dumnezeu si din ce am invatat candva de la scoala... nu e scuza sau o aparare, ci asa cum fratia esti sincer, asa si eu nu am de ce sa mint!

Fii binecuvatat!!!

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

În scrierile lor Sfinţii Părinţi este subliniat faptul că conştiinţa este îngerul lui Dumnezeu care păzeşte pe om. Când ea te mustră , înseamnă că Dumnezeu te ceartă şi trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării. << Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre, ca să ne pălmuiască conştiinţa prin mustrare, să dobândim lacrimi la rugăciune şi să nu mai greşim >> ( Părintele Paisie) .

Acelaşi Părinte Paisie, arăta că conştinţa pomeneşte păcatele noastre şi , pomenindu-le , ne smereşte. El aminteşte că "Hristos a venit pentru mântuirea păcătoşilor. Deci, să avem nădejde şi curaj, să nu mai greşim, să facem milostenie, să ne rugăm după putere şi ne vom mântui cu darul lui Dumnezeu. Lasă-te , întotdeauna , în voia lui Dumnezeu şi vei avea pace în suflet. Iar când nu ştii care este voia lui Dumnezeu, roagă-te stăruitor cu post şi metanii, măcar trei zile şi ascultă de glasul conştiinţei. Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este voia lui Dumnezeu".
Această perioadă a Triodului ne îndeamnă mai mult ca niciodată spre însuşirea Învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, sau cel puţin o lecturare mai atentă a acestor învăţături. Scopul acestor Învăţături nu este educarea inteligenţei, ci dobândirea virtuţilor, curăţia minţii şi a sufletului, până la distingerea celor dumnezeieşti şi omeneşti. În acelaşi fel în care este prezentat fiecare mod de gândire de către oamenii de ştiinţă, la fel este prezentată de către Scriitorii bisericeşti fiecare virtute, împreună cu modul ei de deprindere.

[mc2009]

"Iată, iubiţi credincioşi că vrăjmaşul pe toţi ne ispiteşte, pe unii ca să păcătuim cumplit, fără număr, precum pe vameşul, iar pe cei care venind la biserică, care ştim tipicul, care ştim rânduielile, care ştim sărbătorile, care la nivel informaţional ştim totul şi unii chiar le împlinim, pe aceştia vrajmaşul îi ispiteşte cu slava deşartă."

"Niciodată nu e bine să-i lăudăm pe cei pe care îi vedem mai râvnitori (…), pentru că dacă cineva îti repetă de o mie de ori, sau vin 10 persoane, sau 100 sau 1000 şi îţi spun că eşti un om deosebit şi eşti un om cum n-a mai fost un altul pe pământ, începi să crezi, începi să te îmbeţi cu această slavă deşartă şi te amăgeşti pe tine însuţi, pentru că în faţa lui Dumnezeu lucrurile nu stau aşa."

"Dumnezeu este autorul a tot binele, a toată binefacerea – ştiută şi neştiută – de aceea Lui Îi înălţăm toată slava, cinstea şi închinăciunea şi când vedem că ceva bun se împlineşte şi prin mâinile noastre, când vedem că Dumnezeu ne face părtaşi la lucrarea Lui, acestea trebuie să ne smerească şi mai mult, trebuie să ne umilească şi mai mult, ar trebui şiroaie de lacrimi să vărsăm atunci când vedem că Dumnezeu ne-a ajutat, că Dumnezeu S-a milostivit şi a lucrat şi prin mâinile noastre, ale păcătoşilor."

"... suntem datori să împlinim toate Poruncile, însă chiar de le vom împlini să nu credem că suntem împlinitori ai Poruncii, să nu credem că suntem pildă de viaţă sfântă pentru ceilalţi, ci dimpotrivă, să ne umilim şi să ne izbăvim sufletele văzând cum Dumnezeu lucrează în noi."

"Aşa şi noi, nu ne vom putea mântui în veacul acesta lăudăros [...] decât ascunzându-ne faptele şi plângând pe cele rele cu smerenie, cu umilinţă şi cu zdrobiri de inimă, numai aşa putem să ne mântuim."

[mc2009]

Sursa:
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...esta-laudaros/