Fiecare are o pereche pe lumea asta?

[cezar_ioan]

Andra, iarta-ma dar cred ca vorbim de lucruri diferite.
Sau, in orice caz, de pe pozitii foarte diferite. Aceleasi cuvinte nu insaemna acelasi lucru pentru noi doi, in cateva puncte majore.

Asa ca ma opresc aici si las ca lucrurile sa isi urmeze rostul lor. Am voit doar sa iti prezint pe larg conceptia si credinta mea. Nu vreau sa te conving sa o urmezi si tu. Cel mult poate gasesti ceva bun si te folosesti... asta m-ar bucura.

Un cuvant insa despre rugaciune: spui lucruri indoielnice despre rugaciune in postarea ta, e limpede. Si iti propun sa iei in considerare ca rugaciunea e cu totul altceva decat bolborosirea, fie si indelungata, a unor formule verbale. De pilda, ea este si munca si fapta buna si orice lucru de folos randuielii lasate de Dumnezeu in lume.

Cat priveste curentul feminist pe care il reprezinti si il dezvolti de multa vreme pe forum, nu am nimic in plus de spus.
(Deocamdata....)

[Marius22]

În prealabil postat de mela me

dar atunci cum ramane cu cei care au o anumita varsta si nu-si intalnesc perechea nici intr-un fel? doar nu ar avea casatorii legate toti? chiar exista la toti cei din lume pereche pentru fiecare? voi cum comentati?

In Parabolele Sale, Mantuitorul ne arata pe fiecare dintre noi (casatorit, celibatar, vaduv, monah etc.) in postura de asteptator al Mirelui. De aici ar cam trebui sa pornim, de la constientizarea acestui fapt, pentru a putea ajunge sa-L recunoastem si sub chipul semenilor nostri. De la cautarea si asteptarea Mirelui, ni se poate deschide fiecaruia calea vietii, prin casatorie sau monahism.

Sa nu ramanem doar la cautarea "perechii" noastre trecatoare, pentru ca, fara o viata in Hristos, casatoria in sine nu este mantuitoare.

În prealabil postat de cezar_ioan

Noi ne petrecem!... Timp si simtaminte!...
Si trup si ganduri, ne petrecem iara.
Suntem si plans de prunc, suntem morminte
Si-un ceas inalt noi suntem. Nor de vara!...

In bruma serilor tarzii
Cand amintirile rup gardul, nostalgii,
Sarim cu ochii mintii peste ceasuri.
Plecam urechea. Reinnoite glasuri...

Potop de vremi ce-au fost
Si ce-or sa vina,
Asa ma trec: tot prost
Si tot albina...

Ce strang in zborul frant, mereu?
Ce port? Usor adeseori si cand prea greu...
Pamant si cer?
Uitare si mister?

Ori, poate, Doamne: moartea Ta in dar.
Iisuse! Azi nu e-n zadar!
Smulg carnii fostul sange si visarea,
Port inimii si muntele si marea!

Iti sunt carbune, apa-Ti sunt
si foc!
Iti sunt in toate.
Numai TU, Fii loc

Al sufletului meu neincaput!
Ca nu-si gaseste plinul in prezent...
Intoarce-ma, Tu, Doamne, din trecut
Si din visare, fa-ma: Inocent!

Te rog, Te rog si iarasi eu Te rog!
Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa Mare Mila Ta!

Iar ți-au ieșit pe gură flori.

[AlinB]

În prealabil postat de Andra_07

Refuz sa cred ca ruga fierbinte zi si noapte catre Dumnezeu pe aceasta tema nu te duce la o depresie puternica. E foarte bine sa te rogi pentru o viitoare casnicie, dar nu cred ca o obsesie pentru astfel de rugi (pe tema asta) iti aduce vreun beneficiu psihic. Viata e mult prea frumoasa ca s-o petrecem vesnic deprimate si gandindu-ne mereu la cat de nenorocite suntem.

Apreciez mesajul tau precedent despre cum fapta si rugaciunea trebuiesc imbinate dar consider ca in pasajul de mai sus nu prea ai fost inspirata.

Caracteristic pentru crestin este echilibru, si chiar daca in viata se simte in afara acesti echilibru, rugaciunea autentica, sincera are tocmai darul de a-i readuce acest echilibru in suflet si in nici un caz de a-l arunca in afara lui.

Chiar daca e pornita de la o tristete, un neajun, rugaciunea care izvoraste din credinta se face cu nadejde si daca omul e sincer si in acelasi timp incearca sa se curete de pacate, ajutorul lui Dumnezeu nu intarzie si omul dobandeste pacea, in nici un caz depresia.

Nu stiu daca ceea ce ai spus este o perspectiva personala sau o observatie concreta sau o speculatie toretica poate prin prisma unei cunoasteri limitate de sine, dar lucrurile nu trebuiesc sa stea asa.

[Andra_07]

Sunt de acord cu ceea ce ai spus si de asemenea cu ideea ca rugaciunea aduce echilibrul in viata de foarte multe ori. Eu m-am referit strict la cazul care se tot discuta aici. Am vazut ca se pune foarte mult accent pe aceasta poveste a fetei: cu aspect fizic placut, inteligenta, cu studii, cu serviciu bun, foarte credincioasa, fata care se spovedeste frecvent, care merge des la Biserica si care se roaga mereu la Dumnezeu sa-i ofere un sot.
Sincer acum, daca ne uitam la aceasta descriere, nu e cumva chiar femeia ideala? Ce barbat nu si-ar dori o astfel de sotie langa el? Si totusi, de ea nu se apropie nimeni. Ea se roaga in continuare cu ardoare si are puternica convingere ca Dumnezeu ii va trimite prin ruga pe cineva.
Nu zic ca nu poate fi adevarat. Cu siguranta ruga o ajuta. Insa revin la vorba din popor: "Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in traista".
Anii trec si o astfel de femeie ideala ajunge spre 40 de ani desi s-a rugat constant in ultimii 20 de ani sa-si gaseasca un sot. Ce se intampla? Asta cred ca era nelamurirea de pe acest thread. Bineinteles, s-a degerat.
Mi-am exprimat deja opinia despre cum se ajunge acolo. Am citit impresii diverse despre faptul ca sunt multe persoane care-si gasesc acest "suflet pereche" chiar dupa 40 de ani. Nu contest acest lucru. Absolut orice este posibil.
Am vrut sa subliniez ca si in cazul acestei femei ideale din toate punctele de vedere, totusi ceva se intampla. De ce nu este curtata? De ce nu reuseste sa lege o prietenie cu un barbat? Undeva trebuie sa existe o explicatie.

[cezar_ioan]

Daca gandim lumeste, in termenii femeii ideale, evident ca ajungem la o fundatura.
Femeia crestina nu isi pune problema de a fi ideala, nu este perfectionista, nu se tine la impecabilitate. Astea sunt duhuri straine de credinta - invatatura si practica crestina.

Femeia crestina isi vede de treaba asa cum a invatat de la crestini, in Biserica.
Ca are sau nu are parte de o casnicie, ca are uneori o casnicie grea, ei bine nu asta este problema centrala a femeii crestine.

Faptul ca o femeie poate ramane nemaritata, ma duce cu gandul la cel putin doua lucruri:
a) poate ca aceasta e Voia Domnului;
b) poate ca vocatia acestei femei este monahismul.

Pot gandi si altele, tot crestineste, insa daca amestecam duhul Bisericii cu alte consideratii care tin de problema maritisului, atunci cred ca alunecam in perspectiva lumeasca, necrestina. Lucru care pe mine nu ma intereseaza in contextul discutiei de pe topic.

Orice lucru de pe lumea asta se poate vedea:
a) in erminie duhovniceasca, adica prin sita de lectura constituita de invatatura si practica oamenilor crestini, madulare ale Bisericii;
b) in duh extraeclesial, lumesc (cu mii si mii de variante dictate de modele vremii si de alti factori).

Numeroase enigme ale Terrei sunt asa doar pentru ca avem pe ochi un binoclu de tabla.
Dezvrajirea de enigme si paradoxuri ale mintii trece obligatoriu prin Biserica.
Iar rugaciunea, nervul si suflul vietii noastre adevarate, e orice miscare intentionata a omului, cand aceasta miscare bineplace lui Hristos. Restul e intuneric.

Sa luam de aici putina lumina pentru intelegerea in duh crestin a femeilor: http://www.crestinortodox.ro/sarbato...lor-71556.html

[cezar_ioan]

Un cuvant pe care il consider foarte potrivit e chiar pe acest topic - postarea a doua a topicului, autor Vlad-Cat.
Aceasta este o perspectiva crestina asupra problemei, intr-adevar. Si o solutie la framantarile noastre.
Multumesc, Vlad!

[sophia]

În prealabil postat de Andra_07

Sunt de acord cu ceea ce ai spus si de asemenea cu ideea ca rugaciunea aduce echilibrul in viata de foarte multe ori. Eu m-am referit strict la cazul care se tot discuta aici. Am vazut ca se pune foarte mult accent pe aceasta poveste a fetei: cu aspect fizic placut, inteligenta, cu studii, cu serviciu bun, foarte credincioasa, fata care se spovedeste frecvent, care merge des la Biserica si care se roaga mereu la Dumnezeu sa-i ofere un sot.
Sincer acum, daca ne uitam la aceasta descriere, nu e cumva chiar femeia ideala? Ce barbat nu si-ar dori o astfel de sotie langa el? Si totusi, de ea nu se apropie nimeni. Ea se roaga in continuare cu ardoare si are puternica convingere ca Dumnezeu ii va trimite prin ruga pe cineva.
Nu zic ca nu poate fi adevarat. Cu siguranta ruga o ajuta. Insa revin la vorba din popor: "Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in traista".
Anii trec si o astfel de femeie ideala ajunge spre 40 de ani desi s-a rugat constant in ultimii 20 de ani sa-si gaseasca un sot. Ce se intampla? Asta cred ca era nelamurirea de pe acest thread. Bineinteles, s-a degerat.
Mi-am exprimat deja opinia despre cum se ajunge acolo. Am citit impresii diverse despre faptul ca sunt multe persoane care-si gasesc acest "suflet pereche" chiar dupa 40 de ani. Nu contest acest lucru. Absolut orice este posibil.
Am vrut sa subliniez ca si in cazul acestei femei ideale din toate punctele de vedere, totusi ceva se intampla. De ce nu este curtata? De ce nu reuseste sa lege o prietenie cu un barbat? Undeva trebuie sa existe o explicatie.

Eu cred ca femeia descrisa de tine este chiar un caz ideal in aceasta lume de azi. Inainte (pe vremea bunicii, sau cand erau mamele noastre tinere, depinde de varsta noastra), chiar aceste fete erau cautate.

Hai sa vedem putin portretul robot atunci si acum si ai sa intelegi:

pe atunci: copila (pana in 20 ani), educata (pe atunci nu fetele nu studiau, dar erau educate in anumite lucruri: muzica, lucru manual, citit, pictura, bune maniere, gospodarie, limbi straine), credinta (multe chiar primeau educatie la scoli de maici), cuminte (fara pata, virgina), aspect fizic. Sa nu uitam si ca era alta moda (imbracaminte eleganta, dar cuminte, fard putin).

acum - sa aibe studii (sau nu), serviciu bun, aspect fizic (foarte important), autonomie (adica descurcat singura, eventual cariera), emancipata (sa stie sa umble cu un baiat), sa se descurce bine in viata si chiar cu oarecare cunostinte/experienta in ale patului, imbracaminte si machiaj si moda care sa le puna in valoare trupul. Spiritul, sufletul, nu conteaza.

Exista si abateri de la regula (sunt unii care pun mai mult accent pe credinta, pe biserica, pe cumintenie) dar sunt rare din pacate. Dar exista anumite aspecte care sperie cumva un baiat in ziua de azi. O spun din proprie experienta.
Ce sperie: o anumita tinuta (imbracaminte si aspect fizic in general), lipsa de siguranta, cumintenia. O fata care nu stie cum sa ia un baiat, cum sa se poarte cu el, ce sa faca cu el sperie.

Cred ca astazi exista o mare incopatibilitate intre ceea ce cauta si ofera o fata si ceea ce cauta si ofera un baiat.

Inainte vreme fata nici nu stia "cu ce se mananca" un barbat. Nu era invatata de acasa astfel de lucruri. Era cuminte si pudica de vai de mine. Si oferea ingrijirea caminului, infrumusetarea lui (ocupandu-se si de invitatii si petreceri, sau saloane de cultura etc.) si facea copii.
Iar barbatul era barbat si trebuia sa-i ofere ocrotire materiala si trupeasca. El avea in grija femeia si casa si copii, in sensul asigurarii materiale si a sigurantei.

Azi femeia ofera: serviciu/cariera, barbatie (ca se descurca si singura peste tot si este bataioasa), casa nu prea, copii depinde, aspect fizic (deci asigurat aspectul lumesc, petreceri, prieteni), experienta/cunostinte la pat.
Ce cauta: barbat bine pozitionat (cel putin egal cu ea), bani, fizic genul sportiv, musculos, macho.

Mai sunt si unele care umbla in sfere mai evoluate si vor barbati cu frumusete si finete feminina, culti, studiati, cuminti.

Acum depinde si de varsta si de educatie.

Femeia descrisa de tine s-ar potrivi cu grupa a doua, dar acesti barbati sunt cam rari, tind spre extrema de fata/copil si au ei nevoie de ocrotire (sotia mama) si nu asa cerinte mari.

Femeii descrise de tine ii lipseste cumva sarea si piperul, este prea cuminte.
Si nici ea insasi nu accepta decat un barbat pe masura ei. Are cerinte ridicate. Si aici este problema. Caci ele sunt ideale si vor tot un ideal. Si de asta gasesc greu un barbat.
De asta trebuie ori sa coboare stacheta si sa faca unele compromisuri (mai uratel, mai saracut, mai fara ...), ori sa ramana singura.

Si asa statistic vorbind exista mai putini baieti decat femei si daca tipurile nu corespund...

Vad cazuri in presa de cupluri la care stau si ma intreb oare de ce se despart? Ce le lipseste, ce nu le functioneaza.
Sunt unele cupluri cu de toate: frumosi, cariera, copii, succes. Si totusi nu raman impreuna (vezi actori sau artisti celebri). Doar se stiu cand se casatoresc si se iubesc asa cum sunt (se presupune). Unele familii de fotablisti cunoscuti cu sotii model (modele de frumusete si/sau prezentare de moda), sau de ex. citeam de Andrea si Stefan Banica, de Teo.
Dar ce se intampal cu ei? Ai zice ca sunt cupluri perfecte.

Si eu de multe ori m-am gandit - decat sa ajungi rau, mai bine singur.

In final inca ceva - atentie cu extremele si cu educatia. Sa fii cuminte si cu Dumnezeu este bine, dar intri intr-o casnicie fara sa ai idee de ce te asteapta de la un barbat, sa nu stii cum sa procedezi cu el, este greu.
Greu sa gasesti un fraier nestiutor ca tine (eventual virgin). Chiar greu in ziua de azi.

Ne place sau nu, s-au schimbat vremurile si societatea. Daca femeia vrea sa fie de toate si in razboi si devreme acasa cu 7 copii si model de moda. Nu se poate. Si nici barbatul dadaca (casnic, cu copiii), model de moda, in razboi si monah, toate la un loc, nu exista.

Cam asta am vrea noi.

[Floare alba]

În prealabil postat de sophia

Greu sa gasesti un fraier nestiutor ca tine (eventual virgin).

Fara comentarii!!

[Andra_07]

În prealabil postat de sophia

Eu cred ca femeia descrisa de tine este chiar un caz ideal in aceasta lume de azi. Inainte (pe vremea bunicii, sau cand erau mamele noastre tinere, depinde de varsta noastra), chiar aceste fete erau cautate.

Hai sa vedem putin portretul robot atunci si acum si ai sa intelegi:

pe atunci: copila (pana in 20 ani), educata (pe atunci nu fetele nu studiau, dar erau educate in anumite lucruri: muzica, lucru manual, citit, pictura, bune maniere, gospodarie, limbi straine), credinta (multe chiar primeau educatie la scoli de maici), cuminte (fara pata, virgina), aspect fizic. Sa nu uitam si ca era alta moda (imbracaminte eleganta, dar cuminte, fard putin).

acum - sa aibe studii (sau nu), serviciu bun, aspect fizic (foarte important), autonomie (adica descurcat singura, eventual cariera), emancipata (sa stie sa umble cu un baiat), sa se descurce bine in viata si chiar cu oarecare cunostinte/experienta in ale patului, imbracaminte si machiaj si moda care sa le puna in valoare trupul. Spiritul, sufletul, nu conteaza.

Exista si abateri de la regula (sunt unii care pun mai mult accent pe credinta, pe biserica, pe cumintenie) dar sunt rare din pacate. Dar exista anumite aspecte care sperie cumva un baiat in ziua de azi. O spun din proprie experienta.
Ce sperie: o anumita tinuta (imbracaminte si aspect fizic in general), lipsa de siguranta, cumintenia. O fata care nu stie cum sa ia un baiat, cum sa se poarte cu el, ce sa faca cu el sperie.

Cred ca astazi exista o mare incopatibilitate intre ceea ce cauta si ofera o fata si ceea ce cauta si ofera un baiat.

Inainte vreme fata nici nu stia "cu ce se mananca" un barbat. Nu era invatata de acasa astfel de lucruri. Era cuminte si pudica de vai de mine. Si oferea ingrijirea caminului, infrumusetarea lui (ocupandu-se si de invitatii si petreceri, sau saloane de cultura etc.) si facea copii.
Iar barbatul era barbat si trebuia sa-i ofere ocrotire materiala si trupeasca. El avea in grija femeia si casa si copii, in sensul asigurarii materiale si a sigurantei.

Azi femeia ofera: serviciu/cariera, barbatie (ca se descurca si singura peste tot si este bataioasa), casa nu prea, copii depinde, aspect fizic (deci asigurat aspectul lumesc, petreceri, prieteni), experienta/cunostinte la pat.
Ce cauta: barbat bine pozitionat (cel putin egal cu ea), bani, fizic genul sportiv, musculos, macho.

Mai sunt si unele care umbla in sfere mai evoluate si vor barbati cu frumusete si finete feminina, culti, studiati, cuminti.

Acum depinde si de varsta si de educatie.

Femeia descrisa de tine s-ar potrivi cu grupa a doua, dar acesti barbati sunt cam rari, tind spre extrema de fata/copil si au ei nevoie de ocrotire (sotia mama) si nu asa cerinte mari.

Femeii descrise de tine ii lipseste cumva sarea si piperul, este prea cuminte.
Si nici ea insasi nu accepta decat un barbat pe masura ei. Are cerinte ridicate. Si aici este problema. Caci ele sunt ideale si vor tot un ideal. Si de asta gasesc greu un barbat.
De asta trebuie ori sa coboare stacheta si sa faca unele compromisuri (mai uratel, mai saracut, mai fara ...), ori sa ramana singura.

Si asa statistic vorbind exista mai putini baieti decat femei si daca tipurile nu corespund...

Vad cazuri in presa de cupluri la care stau si ma intreb oare de ce se despart? Ce le lipseste, ce nu le functioneaza.
Sunt unele cupluri cu de toate: frumosi, cariera, copii, succes. Si totusi nu raman impreuna (vezi actori sau artisti celebri). Doar se stiu cand se casatoresc si se iubesc asa cum sunt (se presupune). Unele familii de fotablisti cunoscuti cu sotii model (modele de frumusete si/sau prezentare de moda), sau de ex. citeam de Andrea si Stefan Banica, de Teo.
Dar ce se intampal cu ei? Ai zice ca sunt cupluri perfecte.

Si eu de multe ori m-am gandit - decat sa ajungi rau, mai bine singur.

In final inca ceva - atentie cu extremele si cu educatia. Sa fii cuminte si cu Dumnezeu este bine, dar intri intr-o casnicie fara sa ai idee de ce te asteapta de la un barbat, sa nu stii cum sa procedezi cu el, este greu.
Greu sa gasesti un fraier nestiutor ca tine (eventual virgin). Chiar greu in ziua de azi.

Ne place sau nu, s-au schimbat vremurile si societatea. Daca femeia vrea sa fie de toate si in razboi si devreme acasa cu 7 copii si model de moda. Nu se poate. Si nici barbatul dadaca (casnic, cu copiii), model de moda, in razboi si monah, toate la un loc, nu exista.

Cam asta am vrea noi.

Da, ai foarte mare dreptate. Cam asta am vrut sa arat si eu prin scenariul meu. Nu eu am descris aceasta fata ideala, ci persoana care a deschis acest thread. Va rog sa recititi. E vorba de persoanele care par sa nu aiba niciun cusur, dar totusi nu le doreste nimeni drept parteneri/partenere. Inclinatie spre monahism se pare ca nu au. Ceva se intampla cu siguranta. Probabil, sintetizand ceea ce ai spus tu, cred ca ai dreptate. Lumea s-a schimbat. Valorile nu mai sunt aceleasi. Din pacate.