Calatoria spre Ortodoxie si dinspre Ortodoxie

[osutafaraunu]

În prealabil postat de nutucutu

PS Domnul nostru a acceptat judecata chiar daca nu a fost facuta in litera si spiritul legii. Si la fel ne invata si sfintii nostri sa facem.

Puteţi dezvolta ideea aceasta? Căci fără anumite clarificări ea sună deranjant de nelalocul ei!

[Lucian008]

În prealabil postat de nutucutu

Concluzie: asta nu-mi place mie la protestanti: la orice lucru ei au un "numai daca...". Asta nu denota o libertate a spiritului. Arata ca traiti intre niste sabloane, in timp ce condamnati dogmele.

PS Domnul nostru a acceptat judecata chiar daca nu a fost facuta in litera si spiritul legii. Si la fel ne invata si sfintii nostri sa facem.

Cred ca spui majoritatea celor pe pe forum ca nu sunt tocmai cel care ii apara pe protestanti, dar de data asta sunt de acord cu ei. Chiar mai mult "ucenicul" chiar daca nu este ortodox, ca om il respect foarte mult, fara ca acest lucru sa presupun aca nu il voi contrazice cand nu sunt de acord (nu ma refer la parerile mele personale ci la invatatura Bisericii) cu ceea ce crede. Dar e normal sa existe "numai daca". Iar protestantii nu condamna dogmele. De altfel toate confesiunile au propriile dogme. Hristos insusi a spus (chiar daca nu folosit exact aceleasi cuvinte): Va veti mantui "numai daca"... Adica exista un set de reguli.

Iar Hristos chiar daca a acceptat judecata, nu inseamna ca a si fost de acord cu ea. Hristos a spus: „Dacă am vorbit rău, mărturiseşte ce-a fost rău ; dar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?“.

[Grabriella]

Numele meu de botez este Gabriela, nume pe care l-am primit in urma cu 12 ani cand am primit botezul ortodox.
Viata mea a fost una deosebit de tumultuoasa.Parintii mei nu mi-au dat nici un fel de educatie religioasa, iar in scoala am invatat ca nu exista Dumnezeu.Doar bunicii mei,baptisti,ma mai duceau in copilarie la adunare.Asadar,pentru mine nu exista credinta. Pe la varsta de 17 ani ,in anul 1974,acasa, in urma citirii unui roman, o rugaciune mi-a
strapuns inima; Era rugaciunea unui tata care trebuia sa decida viata sau moartea fiului sau(un criminal).A ales dreptatea, asa cum Dumnezeu a ales ca propriul Fiu sa moara pentru pacatele noastre.Atunci am constientizat ca eu am un Tata in cer si ca Domnul Iisus Hristos,de dragul meu, a acceptat pedeapsa capitala.Am cazut in genunchi si am
plans mult,nu stiu cat am ramas asa,dar stiu ca atunci a fost intalnirea mea cu Domnul care mi-a marcat intraga viata,moment cand am decis sa-i raspund la IMENSA LUI DRAGOSTE cu iubirea mea .Ulterior am cautat o biserica in care sa-l gasesc pe Domnul meu si bineinteles ca m-am dus in adunarea unde erau bunicii mei pe care ii iubeam foarte
mult.Acolo am primit toate notiunile de crestinism,am inceput sa citesc Biblia,sa ma incant de minunatia vietii de credinta,am intalnit niste tineri foarte seriosi cu care ne intalneam si ne rugam,ne marturiseam pacatele si plangeam pentru ele.Totul era minunat! Tatal
meu care era ateu comunist,fusese chiar ofiter de contrainformatii,a inceput o prigoana acerba impotriva mea.Totul a durat 3 ani,dupa care a reusit sa ma rupa din grupul de rugaciune in care eram, prin trimiterea mea la Bucuresti pentru aproape 2 ani.In aceasta perioada n-am mai avut partasie cu nimeni,dar frecventam adunarea baptista din
Bucuresti.M-am intors din nou acasa si am inceput facultatea la Cluj.
Dupa o viata deosebit de tumultoasa care s-a soldat cu o casatorie ratata si multe regrete,am simtit ca numai Dumnezeu va reusi sa rezolve toate problemele mele sufletesti. Unde era sa-L caut decat acolo de unde am plecat,asadar m-am intors,in
1994 ,in adunarea baptista.Aici am gasit un dezastru.O adunare sfasiata de dezbinari si neintelegeri, cu grupuri si grupulete.Adunarea s-a rupt in trei grupari "oficiale".Eu m-am
alaturat asa zisilor "treziti",adica celor ce cautau rugaciunea si pocainta,care s-au rupt de cei superficiali si "lumesti".Doar nu lasam "lumea "ca sa ma amagesc singura intr-o adunare formala .Adevarul este ca m-a deranjat intotdeauna lipsa adunarii baptiste de profunzime si
seriozitate, dar am gasit acel mic grup de oameni seriosi,care,cu adevarat cautau sa traiasca invataturile Bibliei si sa se pocaiasca cu adevarat de faptele intunericului.
Acestia au primit fonduri si ajutoare din strainatate sa-si construiasca o casa de rugaciune noua.Atunci a inceput "razboiul".Pentru a pune mana pe bani,gruparea conservatoare,a inceput cu denigrari,cu reclamatii la adunarile americane care au trimis banii,cum ca nu se face nimic ,ca uni si-au insusit acesti bani,reclamatii la Inspectia in Constructii ca nu au
proiect.Nimic insa nu a oprit lucrarea de constructie a acestei case.Cand au vazut ca este gata au inceput cu presiuni de la Comunitate(conducerea de la Cluj)pentru a-si pune ca si conducator (pastor) persoana dorita de ei. Cel ce a condus toate lucrarile de constructie s-a opus. Si aceasta adunare s-a fragmentat in doua partide:una care il sustinea si cealalta care sustinea persoana numita de sus(de Comunitate).Solutia a fost simpla:acel om,care din nimic a construit totul, cu bani necontabilizati,fara sa fie platit a fost declarat hot si a fost dat afara atat el cat si familia lui cat si toti ce-i ce-l sustineau.Eu am asistat la toate aceste lupte intestine si m-am scarbit,ori cum, nu mai puteam ramane aici caci nu era decat o lupta pentru putere,acei putini,care mai cautau cu adevarat pe Dumnezeu au fost exclusi fara alt motiv, decat acela ca n-au acceptat noul conducator numit de Comunitatea baptista,persoana care,desi avea studii nu avea nimic de a face cu trairea credintei in Dumnezeu decat "vorbe".In aceste conditii am cautat adunarea acelor oameni cu adevarat "seriosi"in credinta lor.Peregrinarea mea a fost pe la foartemulte astfel de adunari.Totul era bine pana la o vreme dupa care descopeream fel de fel de aberatii si limite in intelegerea cuvantului Lui Dumnezeu.

Convertirea mea la ortodoxism s-a facut tarziul,la 43 de ani,dupa ce o viata intreaga am cautat calea cea dreapta si dupa ce indelung m-am rugat Domnului sa-mi arate unde este locul meu in trupul Bisericii Sale.Este greu de povestit o viata intreaga si nu vreau sa va
obosesc,insa esentialul este ca in urma cu 10 ani am primit Sf.Botez la Manastirea Sf.Arhangheli din Remetea de langa Turda unde locuiesc.Marturisesc ca intoarcerea mea s-a facut in mod miraculos,fara sa cunosc aproape nimic despre ortodoxie,cu ajutorul
Maicutei Sfinte prin sf.Icoana de la Nicula,apoi printr-un parinte exorcist la a carui slujbe de dezlegare am participat de 3 ori si apoi cu ajutorul altui parinte exorcist care m-a si botezat.Totul a durat de la postul Craciunului 1999 si pana la Sf. zi de Inviere din 2000.In
aceasta perioada nu pot sa spun ca am primit nici cele mai elementare notiuni teologice de la oameni,deci nu a fost o convertire prin ratiune ci prin simtire si descoperire.Bineinteles ca am incercat sa inteleg si rational daca ceea ce simt este conform Bibliei si am
primit ,incredibil, raspuns la toate intrebarile mele teologice.Am citit primele volume din Filocalie si am simtit ca un voal cade de pe ochii mei.Daca pana atunci aveam impresia ca ortodocsii nu au habar de biblie,am fost uimita sa vad ca in urma cu 1700 de ani Sfintii
Domnului au simtit si au trait cu adevarat crestinismul,iar biserica ortodoxa respecta aceeasi randuiala.Am inteles scrupulozitatea cu care sunt respectate toate valorile biblice.toate cuvintele Mantuitorului,dar am inteles si m-am cutremurat de valoarea Traditiei
adica toate descoperirile pe care Tatal Ceresc le-a lasat alesilor Sai.
Am citit,plangand, Viata Parintelui Cleopa si apoi multe,multe carti.Simt o sete imensa de aceasta APA VIE.Am alergat la Manastirile din Moldova si din tara si nu ma satur sa descopar pe Sfintii Lui Dumnezeu , viata lor si faptele lor. Este ceea ce am cautat
intotdeauna, SFINTIREA, DESAVARSIREA.O Biserica VIE care are toate parghiile pentru desavarsirea fiilor ei.
Am simtit ,pentru prima data, PUTEREA Bisericii luptatoare si puterea nevazuta, dar simtita, a Bisericii biruitoare.
Totul a fost incredibil,tot ce am trait si simtit,dar acesta a fost doar inceputul.
Am ajuns intr-un mare impas!Am inteles, totusi,ca este foarte important sa capat o anume
pricepere,o anumita maturitate in a percepe ortodoxia.Abia acum,citind postarile sectarilor, imi dau seama ca mie mi s-a creat o anumita mentalitate straina de spiritul Adevarului.O mentalitate,o atitudine agresiva, ostila fata de altii,pe care Sf.Parinti nu o au.Un anume
fariseism in a judeca si condamna pe altii.O anumita asa zis "scrupulozitate",in a vedea raul-paiul din ochiul altora-ceea ce ma face dura si nemiloasa cu cei din preajma mea.
Poate Duhul Sfant ingaduie toate acestea pentru a primi o lectie,sau poate am suparat prea tare pe Tatal si am fost lasata de capul meu!
Simt ca tot ceea ce am stiut despre Dumnezeu ,mai bine zis mentalitatea sectara, trebuie sa o uit.Mi-a distrus sufletul atatia ani !Este doar o utopie neverosimila , fara acoperire!
"Zambeste! Isus te iubeste" Chiar daca aceste cuvinte in esenta sunt adevarate, dar rostite ca pe un talisman "mantuitor", pana la paroxism in urale si aclamatii colective nu sunt decat un mod de a-ti amagii constiinta si de a "sarii gardul" adica de a evita sa intri pe poarta cea stramta a adevaratei pocainte.
In comparatie cu Ortodoxia , aceste asa zis "credinte" sunt ca un surogat .Un inlocuitor "identic natural", "colorat sintetic" si "aromat artificial".

Am descoperit o lume minunata,LUMINA CEA ADEVARATA, dar in mine este inca atat de mult intuneric!Am o singura spaima:ca Harul Domnului sa nu fie in zadar pentru mine!
Sunt coplesita de profunzimea Ortodoxiei si de maretia ei si pot spune ca niciodata nu voi putea marturisi ce minuni am trait si niciodata nu voi putea recupera tot ceea ce am pierdut, toti acesti ani!
Ma rog sa fiu primita ca acel fiu risipitor.. ca un simplu argat in casa Tatalui meu iubit!

[nutucutu]

În prealabil postat de Lucian008

Dar e normal sa existe "numai daca"...

Pentru mine nu e normal sa existe "numai daca". De la acest "numai daca" incepe vointa mea, iar eu ma rog "faca-se voia Ta". Nu ma rog "faca-se voia Ta numai daca..."

Impresionantă mărturie, soră Gabriela. Mă face să mă gândesc că plecarea în lume a fiului risipitor are şi o parte bună: abia depărtându-se de casa părintească, abia când a ajuns singur şi în necazuri a putut înţelege cu adevărat ce a pierdut, iar inima lui s-a aprins de cel mai autentic dor de acasă.

@Gabriella. Foarte frumoasa povestea ta si on-topic. Am o intrebare, daca se poate. Ce ai simtit dupa ce ai primit botezul ortodox? Multumesc. Maica Domnului sa te ocroteasca si spor in credinta.

Si eu am avut parte de o convertire, sa zic asa, desi am fsot botezata ortodoxa de cand eram bebe. Defapt, sunt inca in proces de convertire, caci mai am de lucrat cu patimile mele. Din cate mi-am dat seama, botezul este primul pas catre ortodoxia traita. Am fost crescuta intr-o familie nepracticanta. Nu ma refer numai la parinti, ci si la bunici,unchi,matusi. Pot spune ca fac parte dintr-un lant pacatos pe care incerc sa il rup. La scoala am invatat putin despre ce inseama ortodoxia si de asemenea am facut si excursii prin tara la diverse manastiri, in Ardeal si Oltenia. In clasa a8-a insa, am avut un profesor meditator care mi-a spus sa cred in Dumnezeu, dar nu cred in Biserica. Si am luat-o de buna cativa ani. Am avut o copilarie si adolescenta zbuciumata si plina de apucaturi pacatoase. Nu cred ca am negat vreodata existenta Lui Dumnezeu, insa nu m-a interesat prea mult sa aflu, sa descopar. Dupa ce am plecat din Ro si am ajuns aici, totul a fost ok o perioada, insa apoi, simtindu-ma singura si fiindu-mi dor de tara, am inceput sa citesc. Istoria Romaniei mai exact, si asa am aflat mai multe despre ortodoxie. Primul Parinte roman despre care am citit si mi-a atras atentia, a fost Parintele Arsenie Boca. Citindu-i cartile, m-am regasit pe mine in scrierile sale si am inceput sa ma inteleg pe mine insumi. Si de acolo, am citit mai mult, si mai mult, am inceut sa merg la Biserica etc.. Inca nu stiu totul, inca nu fac totul cum trebuie, insa sper sa fiu tare si profit de colacul de salvare care mi-a fost intins. Intr-un fel, Dumnezeu a venit la mine, nu eu la El.

Doamne ajuta!

[Grabriella]

În prealabil postat de Laura19

(Interviu de Gh. Ciocioi, pentru revista “Lumea credintei”, acum circa 8 ani, cand inca pr. John nu era preot)

— [i]Domnule John Lincoln Downie...

— Ce ne puteţi spune despre convertirea dumneavoastră?
— Eu cred într-o convertire continuă. Aceasta durează toată viaţa. Este un proces de trecere de la moarte la viaţă. Din nou simt că aş putea să merg la nesfârşit. Atâtea şi atâtea lucruri au conlucrat cu harul lui Dumnezeu să mă aducă la hotărârea de a deveni ortodox! Dar am devenit eu cu adevărat ortodox? Când îmi privesc viaţa mea, nu cred că aş putea să mă numesc pe mine creştin. Cred toate, dar numai cu mintea mea. Inima mea este foarte departe de Dumnezeu. Este ortodox cineva a cărui inimă este rece şi lipsită de lumina harului? Mă rog să mă convertesc deplin înainte de moarte. Ca să fiu puţin mai concret, când am început să înţeleg rugăciunea şi să mă rog mai mult, am realizat că tradiţia ortodoxă a păstrat şi a trăit cea mai adâncă experienţă cu putinţă a rugăciunii. Ea singură în afara tuturor celorlalte Biserici, proclamă că Dumnezeu a devenit om pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu. Doar ea mărturiseşte că teolog este acela care se roagă cu adevărat. Numai ea ne învaţă că trebuie să ne eliberăm pe noi înşine de propriile preconcepţii despre Dumnezeu pentru a ne apropia de El. Numai Biserica Ortodoxă ne învaţă că mintea are nevoie să fie unită cu inima. Toate aceste lucruri sunt clar bazate pe Sf. Scriptură şi, din punct de vedere istoric, numai Biserica Ortodoxă le păstrează fără greşeală.
[/b][/u]

Da! M-a impresionat foarte mult acest mesaj.Simt din tot sufletul la fel!

[Lucian008]

În prealabil postat de nutucutu

Pentru mine nu e normal sa existe "numai daca". De la acest "numai daca" incepe vointa mea, iar eu ma rog "faca-se voia Ta". Nu ma rog "faca-se voia Ta numai daca..."

"Numai daca" nu este limitarea pe care i-o impunem noi lui Dumnezeu, ci este reprezentata de Calea noastra spre mantuire. "Va veti mantui numai daca..." Libertarea omului este data spre mantuire. Omul este liber ca sa poata face voia lui Dumnezeu. Dar tocmai pentru ca mantuirea se poate castiga facand voia lui Dumnezeu apar conditionari. Asa ca acest "numai daca" este perfect valabil in Calea spre mantuire.

[ucenic]

În prealabil postat de Lucian008

"Numai daca" nu este limitarea pe care i-o impunem noi lui Dumnezeu, ci este reprezentata de Calea noastra spre mantuire. "Va veti mantui numai daca..." Libertarea omului este data spre mantuire. Omul este liber ca sa poata face voia lui Dumnezeu. Dar tocmai pentru ca mantuirea se poate castiga facand voia lui Dumnezeu apar conditionari. Asa ca acest "numai daca" este perfect valabil in Calea spre mantuire.

Acceptiune corecta in viziunea fratelui Lucian. Hristos spune:

"Daca ramaneti in Cuvantul Meu, sunteti in adevar ucenicii Mei;
veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face slobozi." (Ioan.8:31,32)

Contextul acesta este despre libertatea, izbavirea de sub puterea pacatului, de sub puterea celui rau prin primirea lui Hristos in viata noastra. Aceasta libertate sau izbavire de sub puterea pacatului, noi eterodocsii, o mai numim si mantuire (a nu se intelege aici mantuirea finala, dreptmaritoare). Aceasta "mantuire" de sub puterea celui rau, aceasta izbavire, aceasta eliberare este facuta numai de Hristos, prin jertfa Sa. Domnul intareste aceasta.

"Deci daca Fiul va face slobozi, veti fi cu adevarat slobozi." (Ioan.8:36)

Aviz amatorilor de senzatii tari: diavolul incearca sa fure aceasta Samanta din mintea voastra pentru ca daca ramane si prinde radacini in inima voastra, in solul cel bun, atunci el si cohoarta lui nu mai are castig de la voi, caci este scris:

"Voi, copilasilor, sunteti din Dumnezeu; si i-ati biruit, pentru ca Cel ce este in voi este mai mare decat cel ce este in lume." (1Ioan.4:4)

Acum, daca am primit aceasta libertate, aceasta slobozenie data de Hristos, sa nu umblam in ea cu usuratate. Caci libertate nu inseamna libertinism.

"Dar acum, odata ce ati fost izbaviti de pacat si v-ati facut robi ai lui Dumnezeu, aveti ca rod sfintirea, iar ca sfarsit viata vesnica." (Rom.6:22)

Noi practic ce am facut? Am schimbat un stapan cu un altul. Am crezut pe Hristos, am primit jertfa lui Hristos, am fost "mantuiti" sau izbaviti de Hristos de sub puterea vechiului stapan, iar acum traim pentru Hristos, caci este scris.

"Dar acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Si viata, pe care o traiesc acum in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine." (Gal.2:20)

[delia31]

În prealabil postat de Laura19

mi-a stârnit îndeajuns interesul pentru a vizita cea mai apropiată mănăstire ortodoxă, care nu era alta decât ctitoria comună a părintelui Roman Braga şi a Principesei Ileana a României (Maica Alexandra).

Eram pentru prima oară într-o biserică ortodoxă şi am simţit dintr-o dată plinătatea păcii şi a gravităţii care domneau aici. Din acel moment am căpătat un mare respect pentru Biserica Ortodoxă şi am constatat, deşi încă neclară în mintea mea, o mare diferenţă între aceasta şi Biserica Catolică.

Încetul cu încetul, în decursul a 2-3 ani, m-am îndrăgostit pur şi simplu de slujbele bisericeşti ortodoxe şi am simţit o dorinţă puternică să experimentez cât de puţin viaţa monahală, pe de o parte pentru că nu eram prea copt în acel moment şi, pe de altă parte, din cauză că toţi apropiaţii mei erau protestanţi ori catolici, în timp ce eu mă simţeam în firea mea ortodox.

Fiind foarte mişcat de viaţa monahală, am mers în Athos, sperând să-mi adâncesc viaţa duhovnicească şi, în acest demers, am fost încurajat de către monahii athoniţi să primesc botezul. Fusesem botezat în tinereţea mea ca protestant, dar când am devenit ortodox în America, mi s-a spus, cu îngăduinţă, să primesc doar Mirungerea.

A fost o cumpănă pentru mine, dar în cele din urmă am hotărât că mă voi boteza. Am locuit la mănăstirea Cutlumuş, unde am stat ca dokimos (încercat şi acceptat), iar părinţii m-au botezat în mare în locul numit Kaliagra, care înseamnă “loc bun de pescuit“.

Ce pot să spun? Părinţii sunt cu adevărat oameni sfinţi. Am fost foarte întristat să-i părăsesc, dar în acelaşi timp nu m-am simţit în stare să devin un monah athonit.

Acum nădăjduiesc şi mă rog ca, atunci când va veni timpul să părăsesc această lume, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfănt să aibă milă de mine şi să-mi mai îngăduie să gust din acel har şi din acea pace.

Vă mărturisesc că, o săptămână după ce am primit botezul la Athos, am fost în cer. Vă rog să vă rugaţi pentru mine, deoarece acum sunt departe cu trăirea de acel har.

Laura, multumiri pentru stradania de a fi postat acest interviu cu Parintele John Lincoln Downie de la Biserica Rusa din Bucuresti!