Psihoterapie ortodoxa

În prealabil postat de andra_v

Un lucru nu inteleg: de ce psihologii/psihoterapeutii romani (pentru ca strainii recurg frecvent) nu recomanda NICIODATA o vacanta activa la tara. In zonele rurale nu prea am vazut depresie (boala nobila, pentru oraseni).

Nu stiu in baza caror date (ati facut vreun studiu concret? vreo cercetare sistematica?) afirmati astfel de lucruri...
Din cate cunosc eu, dimpotriva: ergoterapia si alte forme de terapie care implica schimbarea de mediu si de activitati, sunt dintotdeauna vizate de terapeutii nostri.
Totusi, nu intotdeauna acest gen de abordare este posibil - unii nu au resurse, altii nu pot renunta la un serviciu sau anumite constrangeri legate de familie etc. Insa, va asigur, toata lumea e constienta de foloasele unei "vacante active la tara".
Cat priveste mitul sanatatii oamenilor de la tara, mit pe care vad ca-l afisati aici, mai sus, iarasi va atrag atentia ca nu facem decat sa ne pierdem vremea afirmind tot felul de fantezii. Nu, oamenii de la tara nu sunt mai sanatosi sau mai nu stiu cum decat noi cei din urbe. Studiile epidemiologice arata cote alarmante ale tulburarilor de tot felul in mediul rural. In plan sufletesc, la tara fac ravagii depresiile asociate cu alcoolismul. Mai sunt si altele...

Poate va abtineti, va rog, de la datul cu parerea in domenii unde nu aveti cunostinte. Ar fi un gest frumos, un mic semn de smerita cugetare si postare.
Ma iertati pentru atentionare si, desigur, apostrofare...

[Ella_M]

Multumesc mult de sfaturi si de incurajari. Asta facem...rugaciuni, Sf. Maslu, chiar Aghiasma Mare a folosit mama mea, care a facut minuni, apropos, si trebuie sa recunosc, mai mult mama a depus aceste eforturi decat mine, pentru ca pentru mine este un stres in plus, neavand nici eu un drum conturat in viata, din pacate, trebuie sa ma mai gandesc si la mine...iar ei sunt singura mea familie.
Din fericire, a inceput sa mai manance insa refuza tratamentul injectabil cu vitamine, care s-a dovedit binefacator in trecut. Cred insa ca tocmai carenta vitaminelor, subnutritia si lipsa iesitului afara in aer ii provoaca aceasta dementa, aceste obsesii, in fiecare zi mai scoate cate o perla si, apropos, depresia nu are nici o legatura situarea geografica sau poluarea. Parintii mei stau la munte intr-o zona superba si linistita unde chiar e de mers sa-ti incarci bateriile. Are legatura cu stresul extrem si cu neacceptarea esecurilor sau neimplinirea unor scopuri, idealuri de-a lungul vietii, pierderea increderii in sine. A fost un luptator, in ciuda sortii, insa a obosit E foarte trist saracul, practic i s-a agravat starea de depresie din faza melancolica Speram sa-l convingem sa accepte ajutorul, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa fie mai bine. Imi da speranta sa stiu ca functioneaza rugaciunea, pentru ca se pare ca disperarea si deznadejdea cuprind, de regula persoanele fara credinta si care se indoiesc de puterea Lui Dumnezeu, si nu pot sa spun ca sunt o persoana patrunsa, n-am avut vreo revelatie divina insa am fost educata in acest sens si cred ca ajuta, insa el nici atat, si nici nu mai avem vreo pretentie, insa ne straduim noi. Mi-e mila de mama, care, dintr-un motiv sau altul, toata viata a avut de dus lupte si nu a fost niciodata chiar linistita. ea este foarte cerebrala insa cardiaca si o afecteaza si pe ea acesta suparare si lupta continua Mi-as dori sa-i pot provoca o bucurie mare pentru ca un soc benefic l-ar scoate din aceasta stare, s-a mai intamplat si in trecut insa in acest sens trebuie sa ma rog si pentru mine...
Multumesc din nou Laura. Doamne ajuta!

În prealabil postat de Laura19

@Ella_M Grea situatia. Am o situtie similara, desi nu m-am confruntat direct prea mult cu ea. E vb.de bunica mea care are dementa. Vede lumini, are impresia ca o tot fura ba unul ba altul cand defapt, a uitat ea unde a pus lucrurile etc. Nu cred ca e exact aceiasi situatie, insa sunt unele chestiuni comune.

Acum, rugaciunea este f.importanta si sa nu va lasati de ea. Asta este crucea pe care trebuie sa o duceti. Aveti duhovnic? Mergeti si va spovediti toti, chiar daca el nu doreste sa mearga, macar dvs. si mama dvs. Megeti la Sf.Liturghie, apropriati-va de Dumnezeu, incercati sa convietuiti cat mai crestineste. Ati incercat ca sa chemati acasa preoti ca sa i se faca Sf.Maslu-asta in cazul in care nu reusiti sa il duceti la Biserica? Sf.Maslu ajuta f.mult. Macar voi sa fiti prezente la Sf.Maslu si sa va rugati ptr. tatal dvs. Nu uitati ca la Dumnezeu e posibil orice. Daca poate sa vindece boli grave gen cancer,sida,paralizie etc. poate sa vindece sau sa amelioreze si bolile mentale. Mergeti la Sf.Maslu si rugati-va ptr. el. Faceti Acatistul Sf.Nectarie si Acatistul Maicii Domnului "Vindecatoarea". Puteti sa dati acatiste si la manastiri, sa rugati calugarii si maicile sa se roage ptr. tatal dvs.

Nu va dati batuti. Aveti incredere in Dumnezeu si nu deznadajduiti. Maica Domnului sa va ocroteasca!

[andra_v]

În prealabil postat de Ella_M

Multumesc mult de sfaturi si de incurajari. Asta facem...rugaciuni, Sf. Maslu, chiar Aghiasma Mare a folosit mama mea, care a facut minuni, apropos, si trebuie sa recunosc, mai mult mama a depus aceste eforturi decat mine, pentru ca pentru mine este un stres in plus, neavand nici eu un drum conturat in viata, din pacate, trebuie sa ma mai gandesc si la mine...iar ei sunt singura mea familie.
Din fericire, a inceput sa mai manance insa refuza tratamentul injectabil cu vitamine, care s-a dovedit binefacator in trecut. Cred insa ca tocmai carenta vitaminelor, subnutritia si lipsa iesitului afara in aer ii provoaca aceasta dementa, aceste obsesii, in fiecare zi mai scoate cate o perla si, apropos, depresia nu are nici o legatura situarea geografica sau poluarea. !

Doamne-ajuta! Intr-adevar, in cazul de fata, depresia nu are de-a face cu zona geografica sau poluarea, dar este strans legata - corelativ cu rugaciunea, credinta si nadejdea in Dumnezeu- de miscare si activitate.

http://ro.scribd.com/doc/56583784/Te...Cloude-Larchet

[laurastifter]

http://www.razbointrucuvant.ro/2013/...area-ortodoxa/

[cezar_ioan]

Am citit articolul postat de tine, Laura si trebuie sa marturisesc ca sunt foarte surprins si mahnit. Candva am studiat si eu una sau doua carti atribuite lui Avdeev si nu am gasit mai nimic reprosabil autorului si/sau cartii (desi ma temeam de traducere, pe mana cui o fi picat delicatul text, cum sunt mai mereu textele din domeniul psi). Ca psiholog vorbesc.
De data asta, insa, incerc sa imi revin din surpriza foarte neplacuta pe care mi-a procurat-o textul si priul gand care imi vine in minte este ca, probabil, Avdeev nu a scris acel text ci si-a bagat pana altcineva.
Dar indiferent cine a scris asa ceva, consider ca textul e o mare mizerie. Dezinformare si inselaciune.

In primul rand, sunt exprimate acolo o serie de aberatii care nu au legatura cu psihoterapia. Nu doar ca se emit judecati universale (generalizari abuzive, fara nici o corespondenta cu realitatea din teren) precum ca psihologii ar zice una sau alta, dar unele afirmatii sunt de-a dreptul scandaloase si fac un mare deserviciu psihoterapiei, in primul rand oamenilor care au nevoie de serviciile de acest gen.
Pomenesc doua afirmatii, suficiente cred pentru a arata ce lucruri scandaloase sunt scrise acolo, ce minciuni abjecte:
a) in psihologie si psihoterapie este evitata abordarea problemei mortii; este evitata (tabu?) tema mortii, chipurile!
b) se recomanda atitudinea "rabda ca trece de la sine", sau cam asa ceva.

Oameni buni, fiti va rog atenti ce texte cititi! Cu mana pe inima recomand sa nu va faceti idei preconcepute despre consiliere si psihoterapie daca nu aveti o minima experienta practica si o serioasa pregatire teoretica in domeniul vast al stiintelor psi.

In realitate, in marea majoritate a cazurilor, mai devreme sau mai tarziu in psihoterapie ne confruntam si cu problema mortii, a disolutiei fiintei, a pierderilor de tot felul duse pana la extrema definitiva. Ce altceva facem cand abordam doliul? Dar instantele suicidului? Dar problema existentiala a sensului vietii? Dar impulsurile criminale? Si asa mai departe...
Insa cel mai frapant exemplu este acela in care avem de intampinat o urgenta terapeutica, anume atacul de panica. Pe fondul unei anxietati generalizate, cel mai adesea, atacul de panica evidentiaza, printre altele, impresia subiectiva coplesitoare a mortii iminente.
Cum poate spune, asadar, cineva ca psihologii o dau cotita in fata problemei mortii? Pai, fratilor, este exact invers! Fix cu asta ne cam ocupam, mai mereu, incercind sa redam clientului nostru priza sanatoasa fata de o astfel de problema fundamentala.

In al doilea rand, are impresia autorul textului (nu pot sa cred ca acesta este psihiatrul Avdeev! Exclus, cu totul exclus, un profesionist nu poate afirma asemenea bazaconie) ca psihoterapeutul te bate pe umar si iti da, contra unei sume frumusele de bani (mizerabilii detractori!), povata de coltul strazii "rabda si spera ca va trece totul de la sine, cu timpul, cu vremea...".
Dimpotriva! Oricine are o legatura cat de mica cu psihoterapia cunoaste ca atitudinea de baza a vindecarii/depasirii dificultatilor este una activa. Interventionala, adica a face lucrul potrivit, a lucra cu sine pentru refacerea stihiilor. Nici un minutel dintr-o sedinta de psihoterapie nu consta intr-o sueta agreabila sau dintr-o neimplicare care ar sugera vreun fel de pasivitate. Este exact pe dos: doi oameni (sau mai multi, in cazul terapiei de grup), aflati in relatie directa, fata catre fata, in relatie interpersonala, isi pun la lucru cat mai mult din capacitatile personale pentru a face sa functioneze, la un nivel macar acceptabil, fiinta umana a celui vatamat. Iar asta inseamna de obicei lupta, confruntare cu partea maladiva din fiinta, cu vulnerabilitatile clientului (dar si ale terapeutului!). O lupta adeseori colosala, epuizanta, pe viata si pe moarte, desi la prima vedere pare ceva agreabil si lejer... (intrucat terapeutul are mare grija la anumite detalii care tin de limitele clientului). Timpul singur, scurgerea vremii in sine, nu poate constitui solutia refacerii fortelor personale sau, ma rog, a sanatatii, integritatii omului. Trebuie facut ceva! Anume, lucruri sanatoase, folositoare.
Inclusiv in sedintele de relaxare, atitudinea si demersul presupun activism, implicare, conducere, reglare-autoreglare in alt mod decat in situatia de efort concentrat pe sarcinile curente. Intrucat a te relaxa nu insemana, cum cred necunoscatorii, a nu face nimic. Relaxarea constituie, asa cum este practicata in consiliere, un demers voluntar. E o treaba a vointei, o activitate cat se poate de complexa care cuprinde intreg psihismul. Consta in a face, a produce, a genera si conduce o alta stare a fiintei, in mod activ: starea de relaxare. Cine crede ca relaxarea e ceva invecinat cu lenea, are de parcurs pagina 001 din orice curs care are legatura cu aceasta chestiune.

Regretabile lucruri se petrec sub soare. Iar cand aceste lucruri sunt puse si in carca Bisericii, adica chipurile asa arata psihoterapia ortodoxa, amaraciunea este inca si mai mare.

Aveti grija, fratilor, ce falsuri vi se dau cu titlul de valori. Sunt, dimpotriva, lovituri ale rautatii care speculeaza lipsa noastra de cunostinte veridice si eterna nevoie infantila si morbida de sezational si miraculos... In fond, o intreaga panoplie de forme ale caderii, tulbure amagire si deformare operata asupra eternului dor de Dumnezeu din sufletul fiecarui om...

[Fflorin]

buna ziua tuturor! eu sunt florin se de aproape un an ma confrunt cu anxietatea.
vo rog sa ma lamuriti daca aceasta este o boala din fire ..natura'
din cautarile care leam facut am descoperit ca e o boala fireasca ...

În prealabil postat de Fflorin

buna ziua tuturor! eu sunt florin se de aproape un an ma confrunt cu anxietatea.
vo rog sa ma lamuriti daca aceasta este o boala din fire ..natura'
din cautarile care leam facut am descoperit ca e o boala fireasca ...

ANXIETÁTE s. f. Stare de neliniște, de așteptare încordată, însoțită de palpitații, jenă în respirație etc., întâlnită în unele boli de nervi. [Pr.: -xi-e-] – Din fr. anxiété, lat. anxietas, -atis.

Nu sunt specialista, de aceea, am dat cautare sa vad ce spun specialistii despre aceasta problema. Iata ce am gasit:

http://sfatulparintilor.ro/familie-p...a-scapi-de-ea/

http://www.sfatulmedicului.ro/anxietate
http://www.tratamentanxietate.ro/

Citeste si fa-ti si o parere proprie in legatura cu ce ti se potriveste mai bine. Nu cred ca e cazul sa apelezi la medicamente care oricum n-ar putea elimina si cauza starii tale.


Cine stapaneste informatia stapaneste situatia, deci informeaza-te. O lingurita de busuioc alimentar seara, miscare in aer liber, gimnastica dimineata, o dusculita de bitter suedez si gata cu anxietatea!

Sfantul Amfilohie de la Poceaev, fiind arestat de comunisti si internat la psihiatrie, le-a spus medicilor ca, daca il lasa sa slujeasca si-i aduc cele necesare cultului ortodox, ii vindeca prin rugaciuni pe toti bolnavii. Sfantul stia ce spune. Prin rugaciune, prin iertarea celor care ne-au gresit si prin iubirea lor, in suflet apare o stare de liniste, de pace care este benefica si pentru suflet si pentru trup. Asa ca, daca vrei sa ai aceasta pace in suflet, ia legatura cu un duhovnic bun si nu te vei mai plange niciodata de anxietate.

[Fflorin]

am fost la un preot ..ji am fost si la duhovnicul meuuu .) ma ajutat cu rugaciuni..molifte..sf maslu :) dar tot am starile astea.
si sun un om cu credintaa ...am fost si la sf munte si mam rugat .
pastile iau de prin noiembrie si akum am trecut pe naturalee
pe mine mau ajutat mult sfaturile care leam gasit pe internet despre anxietate ..si am citit si o lucrare al profesorului Dimitri Melehov..si intrun fel mam convins ca e o boala fireasca.sunt multi din familia mea care sufera ..sau au suferitt de anxietate .
sunt multumit cum ma simt akummm ..dar vreau sa fiu normall
am nevoie de cineva care sa ma inteleaga binee

[AlinB]

În prealabil postat de cezar_ioan

A
Pomenesc doua afirmatii, suficiente cred pentru a arata ce lucruri scandaloase sunt scrise acolo, ce minciuni abjecte:
a) in psihologie si psihoterapie este evitata abordarea problemei mortii; este evitata (tabu?) tema mortii, chipurile!
b) se recomanda atitudinea "rabda ca trece de la sine", sau cam asa ceva.

Oameni buni, fiti va rog atenti ce texte cititi! Cu mana pe inima recomand sa nu va faceti idei preconcepute despre consiliere si psihoterapie daca nu aveti o minima experienta practica si o serioasa pregatire teoretica in domeniul vast al stiintelor psi.

In realitate, in marea majoritate a cazurilor, mai devreme sau mai tarziu in psihoterapie ne confruntam si cu problema mortii, a disolutiei fiintei, a pierderilor de tot felul duse pana la extrema definitiva. Ce altceva facem cand abordam doliul? Dar instantele suicidului? Dar problema existentiala a sensului vietii? Dar impulsurile criminale? Si asa mai departe...
Insa cel mai frapant exemplu este acela in care avem de intampinat o urgenta terapeutica, anume atacul de panica. Pe fondul unei anxietati generalizate, cel mai adesea, atacul de panica evidentiaza, printre altele, impresia subiectiva coplesitoare a mortii iminente.
Cum poate spune, asadar, cineva ca psihologii o dau cotita in fata problemei mortii? Pai, fratilor, este exact invers! Fix cu asta ne cam ocupam, mai mereu, incercind sa redam clientului nostru priza sanatoasa fata de o astfel de problema fundamentala.

Aici cred ca ai inteles tu gresit.
Ce vrea poate mai degraba sa spuna autorul este ca abordarea mortii difera in psihologie fata de perspectiva crestina.

In crestinism, moartea este chiar un element de reper, o perspectiva din care se poate judeca si chiar valorifica viata.

Nu doar moartea in sine - care singura nu poate fi valorificata cine stie ce ci moartea din perspectiva crestina si ceea ce urmeaza dupa ea.

Intr-adevar, ideea mortii, fara ceea ce ofera crestinismul in aceasta privinta poate fi chiar paguboasa si nu e de mirare ca un psiholog ne-crestin o evita.

Chiar si tu ai afirmat ceva de genul asta mai de mult, intr-un context crestin totusi si ti-am atras atentia asupra elementului "credinta" din ecuatia mortii, fara de care fara doar si poate, ai dreptate - perspectiva mortii este depresiva.

Faptul ca un psiholog vrand nevrand abordeaza problema mortii atunci cand natura problemei clientului o cere - este altceva, dar in rest sunt sigur ca o evita.

In schimb, in majoritatea problemelor, crestinul poate pune in lumina urmatoare dilema: maine mor, cum ma prezint in fata lui Hristos?
Judecand astfel, nu poate gresi sau in orice caz, se poate apropia de o solutie la probleme.

In al doilea rand, are impresia autorul textului (nu pot sa cred ca acesta este psihiatrul Avdeev! Exclus, cu totul exclus, un profesionist nu poate afirma asemenea bazaconie) ca psihoterapeutul te bate pe umar si iti da, contra unei sume frumusele de bani (mizerabilii detractori!), povata de coltul strazii "rabda si spera ca va trece totul de la sine, cu timpul, cu vremea...".
Dimpotriva! Oricine are o legatura cat de mica cu psihoterapia cunoaste ca atitudinea de baza a vindecarii/depasirii dificultatilor este una activa. Interventionala, adica a face lucrul potrivit, a lucra cu sine pentru refacerea stihiilor. Nici un minutel dintr-o sedinta de psihoterapie nu consta intr-o sueta agreabila sau dintr-o neimplicare care ar sugera vreun fel de pasivitate. Este exact pe dos: doi oameni (sau mai multi, in cazul terapiei de grup), aflati in relatie directa, fata catre fata, in relatie interpersonala, isi pun la lucru cat mai mult din capacitatile personale pentru a face sa functioneze, la un nivel macar acceptabil, fiinta umana a celui vatamat. Iar asta inseamna de obicei lupta, confruntare cu partea maladiva din fiinta, cu vulnerabilitatile clientului (dar si ale terapeutului!). O lupta adeseori colosala, epuizanta, pe viata si pe moarte, desi la prima vedere pare ceva agreabil si lejer... (intrucat terapeutul are mare grija la anumite detalii care tin de limitele clientului). Timpul singur, scurgerea vremii in sine, nu poate constitui solutia refacerii fortelor personale sau, ma rog, a sanatatii, integritatii omului. Trebuie facut ceva! Anume, lucruri sanatoase, folositoare.
Inclusiv in sedintele de relaxare, atitudinea si demersul presupun activism, implicare, conducere, reglare-autoreglare in alt mod decat in situatia de efort concentrat pe sarcinile curente. Intrucat a te relaxa nu insemana, cum cred necunoscatorii, a nu face nimic. Relaxarea constituie, asa cum este practicata in consiliere, un demers voluntar. E o treaba a vointei, o activitate cat se poate de complexa care cuprinde intreg psihismul. Consta in a face, a produce, a genera si conduce o alta stare a fiintei, in mod activ: starea de relaxare. Cine crede ca relaxarea e ceva invecinat cu lenea, are de parcurs pagina 001 din orice curs care are legatura cu aceasta chestiune.

Am inteles protestul tau din perspectiva de psiholog.
Dar daca te plasezi in postura de crestin si te raportezi la antropologia crestina, lucrurile se vad nitel diferit.

Pe scurt, "defectele" din psihicul individului sunt o consecinta a pacatului.
Pentru a se vindeca, omul trebuie sa renunte la pacat si sa se deschida in fata Harului.

Ori, aceste concepte nu exista in psihologie, ci doar eventual niste surogate.
Psihologul lucreaza la un nivel mai superficial al naturii umane, trateaza mai degraba simptomele, defectul din gandul omului, insa profunzimile spirituale ii sunt innacesibile, pentru ca profesia eclude o orientare spirituala si mai mult chiar, ii poate interzice sa induca asa ceva pacientilor sai.

Ex.:
Iertarea - poate fi abordata din doua perspective.
Psihologica - iarta ca sa-ti gasesti pacea, sa nu mai fii macinat de ura, care te distruge pe tine si nu pe obiectul urii tale
Crestina - iarta pentru ca "ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri".

Sigur, perspectiva crestina nu o exclude si pe prima, dar prima nu o include pe a doua.
Aparent, pentru omul necredincios si a doua este doar o strategie psihologica, insa implinita faptic se translateaza in Har iar Harul alina, vindeca, la nivelurile profunde ale fiinte, ceea ce e mai profund decat o sedinta de relaxare cu psihologul de unde omul necredincios pleaca la fel de egocentric si fara o perspectiva duhovniceasca asupra vietii si faptelor sale.