cuvinte de folos

[forever...]

Despre akedie, dintr-o carte excelentă a lui Gabriel Bunge ("Akedia. Plictiseala si terapia ei dupa avva Evagrie Ponticul sau sufletul in lupta cu demonul amiezii" -pag 130):

"Perseverarea în izolarea chiliei e, desigur, o situaţie umană extremă, dar valoarea ei simbolică e considerabilă. Majoritatea oamenilor trăiesc astăzi nu în "chilii", ci în tot felul de situaţii la fel de strâmtorate, în familie, la serviciu etc. Faptul de a persevera aici în linişte, şi nu în amărăciune şi ranchiună, şi fără a avea privirea aţintită asupra unei "evadări", acest lucru face din om un "monah" în sensul propriu al cuvântului, adică o fiinţă cu totul "unificată"."

[cristiboss56]

Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată! Această rugăciune va iradia atât de multă iubire către întreaga lume încât iubirea se va întoarce la tine din belşug.
Cum dăruieşti aşa primeşti! Răzbunându-te, te faci egal cu adversarul tau. Iertându-l, te arăţi superior. Iertând, ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Ar trebui să fim conştienţi că, iertând, îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci, iertând, oferim libertate. Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în timp!
În dragostea omenească, trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit. Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat, cu atât mai mult creşte dependenţa fata de el!
Dependenţa de valorile materiale ne va omorî, încetul cu încetul, şi spiritul şi sufletul.
Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers. Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs. O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme. De aceea, există o lege a naturii şi a ştiinţei ( principiul al III-lea al mecanicii, cunoscut si sub numele de Principiul actiunii si reactiunii ) conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine.
De aceea, străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi.
Asadar suntem ceea ce suntem ca rezultat a tot ceea ce am gandit!
(din gandurile/sfaturile lui Valeriu Popa)

[tabitha]

Cel ce are mult discernământ are si dragoste nobilă, jertfire de sine si smerenie, si chiar adevărul cel amar îl spune cu multă simplitate si îl îndulceste cu bunătatea sa, zidind astfel foarte eficace prin cuvintele sale dulci, precum medicamentele amare folosesc mai mult decât siropurile dulci.

- Cuviosul Paisie Aghioritul

[tabitha]

Omul acestei lumi ține să fie foarte bine informat și consideră asta ca pe o mare virtute. Dictonul: „informația stăpânește situația” are putere de literă de lege pentru urmașul lui Adam, cel care a ales să primească de la Eva un pont pe care acesteia i-l vânduse șarpele, în timpul unui scurt interviu luat în grădina raiului. Ispita aceasta, de a te lăsa condus de știrile care ajung până la tine, nu este doar asupra celor din lume, ci și asupra celor ce se știu a fi din Biserică și care cred despre dânșii că pot împlini poruncile lui Dumnezeu, acționând doar după ce „se informează bine”. Nu întotdeauna a te informa „bine” coincide cu a cunoaște adevărul. Haideți să luăm un caz real și să vedem, mai întâi, cum arată știrea, apoi să cercetăm ce este dincolo de ea. E vorba despre un caz care nu a ajuns încă la urechile jurnaliștilor noștri, încât le-o voi lua înainte și îl voi prezenta eu, în maniera în care astfel de subiecte sunt prezentate de presa avidă de senzațional. Apoi, îmi dau singur și dreptul la replică.

Mai întâi știrea...

Titlul știrii ar putea fi ceva de genul: „Incredibil: un călugăr merge în fiecare seară la prostituate! Scandalizați, oamenii Bisericii cer episcopului să ia măsuri”. Urmează știrea:

«Șoc printre cetățenii orașului. De mai multă vreme, un călugăr pe numele Vitalie și-a făcut un obicei de a merge în fiecare seară la câte o prostituată. Cel ce ar trebui să fie un model de viețuire creștină, cu banii pe care îi câștigă muncind prin oraș, este văzut intrând la câte una dintre femeile recunoscute pentru ușurința cu care se oferă „bărbaților generoși”. Din informațiile culese pe teren de reporterii noștri care au investigat cazul, Vitalie, la cei 60 de ani ai săi, are obiceiul de a intra în fiecare noapte la câte o altă femeie, iar după ce intră pe la toate, o ia de la capăt. Niciuna dintre femei nu a dorit să declare ceva despre ineditul lor client, cu excepția uneia, care a declarat că acest călugăr nu s-ar atinge deloc de dânsa, ci doar ar plăti-o ca să se odihnească în acea noapte, în timp ce el se roagă într-un colț al camerei. Curios este faptul că, la scurt timp după ce a făcut această declarație, femeia a început să aibă manifestări ca ale unei posedate, fapt ce i-a făcut pe vecinii săi să declare că „e pedeapsa lui Dumnezeu pentru că a spus minciuni despre acel călugăr, cum că nu s-ar fi atins de ea”.

Deși a refuzat să facă vreo declarație despre scandalosul său obicei, unul dintre reporterii care l-au urmărit timp de mai multe zile a surprins, cu camera ascunsă, un dialog între Vitalie și cei ce îi reproșează comportamentul. „Du-te, ticălosule, că te așteaptă desfrânatele!”, a strigat unul dintre bărbați, scuipând asupra lui. Imperturbabil, călugărul nu a reacționat la aceste provocări, nici nu a negat faptele sale. La un moment dat, la insistențele celor ce-l ocărau, a răspuns: „Oare nu sunt și eu om trupesc, ca toți oamenii? A zidit cumva Dumnezeu pe monahi fără trupuri? Cu adevărat, și călugării sunt oameni”. Mai împăciuitor, unul dintre cei de față i-a dat lui Vitalie și o soluție la problema lui: „Părinte, ia-ți de soție pe una dintre aceste desfrânate și leapădă călugăria, ca să nu se hulească prin tine cei ce poartă haină monahală!”. Vizibil iritat, de data aceasta, replica lui Vitalie a venit prompt: „Nu, nu, n-am să vă ascult pe voi! Căci ce fel de bine îmi va fi de voi lua femeie, să trebuiască să mă îngrijesc de dânsa, de copii și de casă și să-mi petrec zilele în griji și în osteneli?... Dar, pentru ce mă judecați voi? Oare veți răspunde pentru mine înaintea lui Dumnezeu? Mai bine îngrijiți-vă fiecare de voi, iar pe mine lăsați-mă, pentru că doar Dumnezeu este Judecătorul tuturor și El va răsplăti fiecăruia după faptele lui”.

Surse din interiorul Bisericii ne-au confirmat că faptele acestui călugăr iubitor de bordel, nu de mănăstire, au ajuns și la urechile ierarhului, care însă nu a luat nicio măsură în privința sa, deși consilierii săi l-au avertizat că lumea se smintește și faptele acestui nevrednic purtător de sutană afectează serios credibilitatea Bisericii.»

...apoi Adevărul

Nu-i așa că o astfel de știre, despre un călugăr din zilele noastre, v-ar sminti strașnic? Mai ales că există dovezi de necontestat, care susțin cele afirmate, inclusiv o filmare prin care respectivul își recunoaște faptele sale și admite că nu vrea să renunțe la a frecventa femei ușoare. Ei bine, chiar dacă cele de mai sus chiar așa s-au întâmplat, nu despre fapte din zilele noastre este vorba, ci despre cele făcute în Alexandria de către un sfânt care a trăit acum aproape 14 secole, pe vremea unui alt mare sfânt, Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. Acest călugăr este trecut în calendarul creștin ortodox, cu numele Cuviosul Vitalie Monahul.

De ce este sfânt? Pentru că, într-adevăr, el nu se atingea deloc de femeile desfrânate, ci le plătea ca în acea noapte să nu păcătuiască. Multe dintre ele, văzându-l cum se roagă și cum primește atâtea ocări și umilințe pentru ele, au renunțat la a se mai prostitua, ba chiar unele s-au călugărit, pocăindu-se de faptele lor. Despre ce se întâmpla când intra Cuviosul la ele, aceste femei aveau interdicție să vorbească, cea care a spus lumii că Vitalie nu se atinge deloc de ele s-a îndrăcit și a rămas în această stare până la moartea acestui smerit călugăr. Sfântul Vitalie e modelul omului care își asumă toată ocara lumii, ba chiar și a unora din Biserică, doar pentru a salva suflete ce par a fi pierdute. Doar după moartea sa s-a aflat și adevărul – până atunci, oamenii care l-au cunoscut l-au tratat prin prisma „știrilor” despre el. Singurul care nu a căzut în capcana de a judeca a fost chiar Patriarhul Alexandriei, Ioan cel Milostiv, cel ce a răspuns pârâșilor lui Vitalie cu aceste cuvinte: „Încetați de la osândire și mai ales pe monahi să nu-i osândiți. Oare nu știți de un lucru ce s-a făcut altădată, la întâiul Sinod din Niceea, cu fericitul împărat Constantin, când oarecare din episcopi și clerici au scris unul asupra altuia lucrurile cele rele? Iar el, poruncind să aducă o lumânare aprinsă și, necitind scrisorile acelea, le-a ars, zicând: «Chiar de aș fi văzut cu ochii mei pe vreun episcop, preot sau monah în vreun lucru de păcat, l-aș fi acoperit cu haina mea, ca nimeni altul să nu-l vadă pe el greșind»”.

Morala? Cel mai sănătos lucru este să nu judeci pe nimeni, pentru absolut nimic, chiar și dacă vei vedea ceva strigător la cer, cu proprii ochi. Vom avea mari surprize la Judecata de Apoi, când multe dintre lucrurile pe care noi le „știm” vor fi spulberate „precum se împrăștie fumul și precum se topește ceara de la fața focului”. De voim, în spatele oricărei „știri” putem afla nu un adevăr, ci Însuși Adevărul. Depinde ce alegem: să fim niște oameni „informați” sau să ne adâncim, cu dragostea lui Dumnezeu, în nesmintitoarea cunoaștere cu inima a celuilalt.

Pr. Constantin Sturzu

Tabitha foarte frumos articol ai ales pentru postarea de mai sus.

[cristiboss56]

"Rabdarea necazurilor e semnul cunostintei adevarate; la fel neinvinovatirea oamenilor pentru nenorocirile tale proprii". (Sf. Marcu Ascetul).

"Cel ce socoteste necazurile venite dinafara ca aduse de dreptatea lui Dumnezeu, acela, cautand pe Domnul, a aflat deodata cu dreptatea lui si cunostinta". (Sf. Marcu Ascetul).

"Mustrarea este o doctorie a iubirii dumnezeiesti fata de oameni" (Sf. Clement Alexandrinul).

"In durerile fara voie se ascunde mila lui Dumnezeu, care atrage la pocainta pe cel ce le rabda si izbaveste de chinurile vesnice" (Sf. Marcu Ascetul).

"Omul care rabda necazurile cu inima buna si cu multumire va lua cununa nestricaciunii, virtutea si mantuirea".(Sf.Antonie Cel Mare)

"Iar stapanirea maniei, limbii, pantecelui si placerilor e de cel mai mare ajutor sufletului". (Sf. Antonie cel Mare).

"Cel ce se impotriveste necazurilor, se razboieste fara sa stie cu porunca lui Dumnezeu. Iar cel ce primeste intru cunostinta adevarata, acela rabda pe Domnul, cum zice Scriptura". (Sf. Marcu Ascetul).

"Nu zice ca cel izbavit de patimi nu mai poate avea necazuri. Caci chiar daca nu pentru el, e dator totusi sa aiba necazuri pentru aproapele". (Sf. Marcu Ascetul)

[cristiboss56]

SFANTUL SERAFIM DE SAROV

* Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea nu va bea niciodată.
* Așterne-ți acolo unde își face culcuș pisica.
* Mănâncă fructul, care a fost atins de un vierme.
* Culege cu îndrazneală ciuperca pe care stau gâzele.
* Sădește pomul acolo unde sapă cârtița. Casa clădește-o pe locul unde se încalzește șarpele.
* Fântâna sap-o acolo unde se adăpostesc păsările pe arșiță.
* Trezește-te odată cu păsările – vei culege toate grăunțele de aur ale zilei.
* Mănâncă mult verde – vei avea picioare puternice și inimă rezistentă, precum viețuitoarele codrului.
* Inoată des – și te vei simți pe pământ precum peștele în apă.
* Privește cât mai des cerul – și vor deveni gândurile tale ușoare și limpezi.
* Taci mult, vorbește puțin - și în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îți va fi liniștit și plin de pace.

[tabitha]

Multumesc pentru apreciere. Si pentru contributiile la topic. :)

[cristiboss56]

"Lasă-te mângâiat de aripa caldă a îngerului tău. Îngerii nu se pierd, cunosc bine drumul spre casă. Şi pe ploaie, şi pe vânt, şi pe crivăţ, ger uscat, omăt. Îngerii rămân cu tine, chiar dacă tu crezi că pleacă. Da, nu te mint! Nu trebuie să înţelegi, ci să simţi. Închid ochii şi îngerii mă iau în braţe. Nici nu ştii câtă iubire încape în ei! Când i-am chemat, au venit. Vor fi cu mine până la sfârşit. Mi-au promis. Şi îngerii nu îşi încalcă niciodată promisiunile. Altfel li s-ar întuneca aripile pufoase, moi şi dalbe. Nu e nevoie să ştie nimeni cum ai rezistat până azi. Chiar dacă nu s-a întâmplat cum te-ai aşteptat şi poate va veni iar o zi când din nou ai să cazi, cu piedică sau nu. Iar te ridici. Poţi să mergi mai departe. Ai şi tu, ca mine, îngerii cu tine. Pierdem ca să primim ceva mai bun în altă parte...

La întrebările importante ale vieţii trebuie să îţi răspunzi singur… Maşina vieţii nu poate să întoarcă în mijlocul autostrăzii. Sensul e unic, linia e dreaptă. Ieşirea e peste câţiva kilometri. Dar sunt şi locuri de popas. Odihneşte-te ! Bucură-te de peisajul vieții tale ! E minunat !"

[cristiboss56]

Locul inimii nu trebuie căutat cu încordare; când va creşte rugăciunea, ea singură va găsi acel loc. – Sf. Simeon Noul Teolog
„Teolog este cel care se roagă, şi cine se roagă este teolog” – Evagrie Ponticul
„Când vezi vreun gând că-ţi făgăduieşte slava omenească, să ştii sigur că-ţi pregăteşte ruşine” – Marcu Ascetul
„Pe cei neînfrânaţi poate că-i vor tămădui oamenii; pe cei vicleni, îngerii; iar pe cei mândri, singur Dumnezeu” – Ioan Scărarul
„Smerenia nu este nimic altceva decât acceptarea sinelui însuşi, în adevăr, adică ceea ce este, nici mai mult, nici mai puţin. În timp ce mândria înseamnă a nega propria umanitate adevărată, a se crede altul” – Isaac Sirul
„Din abisul păcatului în abisul smereniei e doar un pas” – Ioan Scărarul
„Oricât ar fi de bune în sine rugăciunea, postirea, privegherea şi celelalte fapte creştineşti, totuşi nu numai în lucrarea lor stă scopul vieţii noastre creştineşti, măcar că ele slujesc drept mijloace de care avem neapărată nevoie pentru atingerea acestui scop. Adevăratul ţel al vieţii noastre creştineşti stă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.
Iar postul, şi privegherea, şi rugăciunea, şi milostenia, şi tot lucrul bun făcut pentru Hristos sunt mijloace pentru dobândirea Sfântului Duh al lui Dumnezeu. Şi luaţi seama că numai lucrul bun făcut pentru Hristos ne aduce roadele Sfântului Duh, iar tot ce nu este făcut pentru Hristos, măcar şi lucru bun de-ar fi, nu ne aduce plata în veacul ce va să fie, şi nici în viaţa de aici nu dă harul lui Dumnezeu.” – Serafim de Sarov
„Viața și moartea mea depind de ceilalți, căci, dacă l-am câștigat pe aproapele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu…” – Sfântul Antonie cel Mare
„Adam a tăgăduit responsabilitatea păcatului şi a dat vina pe Eva şi pe Dumnezeu, Care i-a dat femeia şi prin aceasta a distrus unitatea Omului şi unirea lui cu Dumnezeu. Tot astfel, de fiecare dată când noi refuzăm să purtăm vina pentru răul general, pentru faptele aproapelui nostru, noi repetăm acelaşi păcat şi, de asemenea, distrugem unitatea Omului.”
(Cuv. Arhimd. Sofronie)
”Pentru omul care se roagă în sufletul lui, lumea întreagă este o biserică.” ( Silvan de la Muntele Athos )
”Nu este de ajuns să posedăm arta rugăciunii; trebuie să devenim rugăciune, rugăciune întrupată. Nu este de ajuns consacrarea unui timp pentru rugăciune, căci fiecare act, fiecare gest, chiar şi un surâs, trebuie să devină un imn de adorare, o ofrandă, o rugăciune. Trebuie să oferim nu ceea ce avem, ci ceea ce suntem.” ( Paul Evdokimov)
„Nici fecioare, nici femei măritate, nici monah, nici mirean, ci o hotărâre dreaptă caută Dumnezeu. Şi, primind-o ca pe însăşi fapta, trimite aceluia Duhul Sfânt pentru a lucra împreună cu el, pentru a îndrepta viaţa tuturor celor ce vor să se mântuiască.” ( Sfântul Macarie)
”Iubirea duce la cunoastere. (…) După cum amintirea focului nu-ţi încălzeşte trupul, tot astfel credinţa fără dragoste nu-ţi va încălzi sufletul.” ( Sfântul Maxim Mărturisitorul)
Sfântul Isaac Sirul, la întrebarea „ce e desãvârsirea?” rãspunde cã este „o prãpastie de smerenie, un adânc de smerenie”, adicã o lansare în smerenie pânã la mãsurile posibile omului.
„A vorbi despre lucruri care sunt mai presus de noi este ca şi cum am cădea în grăire în deşert!”,despre rugăciunea inimii, vorbe spuse de un bătrân de la muntele Atos
„Sfânt nu este cel care a atins o treaptă înaltă în domeniul moralei umane sau în viaţa de asceză, nici chiar în cea de rugăciune (fariseii, de asemenea, posteau şi se rugau îndelung), ci acela care poartă în sine pe Duhul Sfânt”- Sofronie Saharov
“Începutul păcatului e pofta, al mântuirii e dragostea” – Sfântul Antonie cel Mare
“Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul Să-şi aducă aminte de tine”. – Sfântul Marcu Ascetul
“Căutarea fără patimă duce la adevăr.” – Sfântul Maxim Mărturisitorul
”A gresi e lucru omenesc, a deznădăjdui e lucru drăcesc.” – Sfântul Nil Sinaitul
” Păcătuind ” mereu, ajungem până la pierderea definitivă a libertăţii spiritului. Instinctele devin patimi, patimile ( devin ) a doua natură, vârsta nu mai cuminţeşte nimic ( Părintele Arsenie Boca).
Bucuriile duhovniceşti nu se cer. Pe măsură smereniei, Duhul Sfânt te ridică (ţi le dăruieşte).
Vrei să cunoşti pe Dumnezeu? Cunoaşte-te mai înainte pe tine însuţi – (Evagrie Ponticul).
Când Sfântul Serafim din Sarov a fost întrebat dacă lipsea creştinilor din vremea lui vreo condiţie pentru ca aceştia să dea aceleaşi roade de sfinţenie care erau atât de abundente în trecut, el a răspuns: nu lipseşte decât o singură condiţie – hotărârea
“Calea cea mai lungă pe pământ e de la urechi la inimă, încât ani de zile nu ajung ca să-i dai de capăt”. – (Părintele Arsenie Boca)
Toate diamantele sunt gunoi, faţă de valoarea unei clipe în lumina Dumnezeiască. – Arsenie Boca