Mi-e frica ca ma duc in iad

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de doarunom

...mi-e tare frica ca eu nu fac parte din alesii lui Dumnezeu si de aceea primesc tot felul de piedici... acum putin timp am visat ca fugea lucifer dupa mine si ma punea sa zic ca el e tatal meu si eu ii ziceam ca nu, Iisus Hristos e tatal meu si tot ma alerga, parca nu mai puteam sa scap de el.. asta nu a fost singurul vis ciudat, am avut zeci de vise cu demoni care fugeau dupa mine dar din cate tin minte nu m-au prins niciodata, uneori le faceam cruce si dispareau. Eu incerc sa am credinta puternica si sa lupt cu ispitele dar tot timpul esuez si cad prada nervilor... nu stiu cum sa fiu mai cumpatata si sa nu mai imi ies asa din fire.. sunt sigura ca Dumnezeu ma iubeste asa cu bune si cu rele dar mi-e frica ca nu am sa ajung niciodata la inaltimea asteptarilor Sale.. macar sa fiu ca talharul de pe cruce Pacate am destule insa cel mai mare pacat al meu e mania.. cum sa ma indrept? invatati-ma

Sa ne fie foarte clar: diavolii NU au putere asupra noastra, nu pot sa ne stapaneasca decat in masura in care ii lasam noi. Ei se intersecteaza cu noi numai si numai la nivelul gandului. Deci sa nu te temi de ei o data ce Hristos te ajuta in lupta impotriva lor.

Cat despre nervi, majoritatea dintre noi sufera de aceasta patima. Eu recunosc, au spus-o si altii. Dez-patimirea e mai dificila daca pacatul e in om de multa vreme. Viciile nu-s pacate noi, usoare... Dar harul lui Dumnezeu te ajuta chiar si asa; incet-incet si cu multa rabdare ne putem curati de tot raul.

Ispitele oricum nu se vor opri, pana la ultima suflare; problema este ca unii se descurajeaza daca pica in pacat, ceea ce e o mare greseala. Daca ne straduim serios sa ne impotrivim raului inradacinat in noi, atunci Domnul ne va ajuta sa ne revenim la conditia dintai. Sa avem credinta in Cel ce a biruit lumea (lumea=raul in acest context) si sa nu ne lasam stapaniti de vrajmasi din lene sau de frica razboiului nevazut...

[doarunom]

În prealabil postat de windorin

Sfantul Siluan Athonitul a auzit de la Hristos cuvintele: "Tine mintea in iad si nu deznadajdui."

Sa ne vedem vrednici de iad, datorita neiubirii noastre, insa sa nu incetam a nadajdui in dragostea si mila lui Dumnezeu fata de noi. Asa ca, cui ii este frica de iad, sa nu fuga de el, ci sa se vada vrednic de iad, spre a nu avea partasie cu el.

Sfantul Ioan Carpathiul (daca nu ma insel) spunea: "Saracia imbratiseaza pe cel care se teme de ea." Tot asa, este si cu iadul: iadul imbratiseaza pe cel care ajunge sa se gandeasca numai la el, pierzand din vedere dragostea si purtarea de grija a lui Dumnezeu.

Vrem sa-I aratam lui Dumnezeu ca iubim lumina? Sa ne nevoim spre aceasta, sa inmultim rugaciunea si sa postim cat putem. In acelasi timp, sa iubim pe oameni si sa fim slujitorii lor.

Si iadul va ramane doar cu mainile intinse spre noi.

Multumesc, frumos ai scris :) Dumnezeu sa te binecuvanteze!

Heaven, am un ego cat casa, de mic copil am fost o fire mai colerica si am sarit ca arsa daca cineva 'indraznea' sa ma deranjeze...
Iubesc nespus de mult natura si animalele numai ca pe oameni nu pot sa ii inteleg... asta incerc eu sa fac, sa-i iubesc si pe ei precum ma iubesc pe mine insumi (pe mine ma iubesc prea mult, de asta cred ca nu pot renunta la mine).
Credinta puternica nu am caci daca as avea macar cat un bob de mustar as misca si muntii precum spune mantuitorul nostru Iisus Hristos...
patinina34, ai punctat bine, la mine mai mult sunt mofturi decat incercari.. am sa incerc sa postesc si sa ma rog mai des.

[doarunom]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Sa ne fie foarte clar: diavolii NU au putere asupra noastra, nu pot sa ne stapaneasca decat in masura in care ii lasam noi. Ei se intersecteaza cu noi numai si numai la nivelul gandului. Deci sa nu te temi de ei o data ce Hristos te ajuta in lupta impotriva lor.

Cat despre nervi, majoritatea dintre noi sufera de aceasta patima. Eu recunosc, au spus-o si altii. Dez-patimirea e mai dificila daca pacatul e in om de multa vreme. Viciile nu-s pacate noi, usoare... Dar harul lui Dumnezeu te ajuta chiar si asa; incet-incet si cu multa rabdare ne putem curati de tot raul.

Ispitele oricum nu se vor opri, pana la ultima suflare; problema este ca unii se descurajeaza daca pica in pacat, ceea ce e o mare greseala. Daca ne straduim serios sa ne impotrivim raului inradacinat in noi, atunci Domnul ne va ajuta sa ne revenim la conditia dintai. Sa avem credinta in Cel ce a biruit lumea (lumea=raul in acest context) si sa nu ne lasam stapaniti de vrajmasi din lene sau de frica razboiului nevazut...

Ai dreptate in tot ceea ce ai scris... Dumnezeu sa ne ajute sa ducem pana la capat lupta cu vrajmasul nostru! Eu ma descurajez destul de usor, daca citesc cateva pasaje din biblie la ceea ce ne invata mantuitorul nostru Iisus Hristos, vreau sa ma tin de poruncile Sale dar fac tocmai pe dos daca ma supara cineva... Azi-noapte am visat ca am intrat intr-o farmacie si era un calugar batran pe jos iar eu aveam in sacosa niste paini, si i-am dat o paine si niste bani si cand s-a uitat la mine avea o privire atat de smerita... ce e ciudat e ca de rareori fac bine in vis, de multe ori iau oamenii la bataie dar de data asta ma purtam cu grija cu toti... sper ca voi reusi sa fiu asa si in realitate :)

[windorin]

În prealabil postat de doarunom

Iubesc nespus de mult natura si animalele numai ca pe oameni nu pot sa ii inteleg... asta incerc eu sa fac, sa-i iubesc si pe ei precum ma iubesc pe mine insumi (pe mine ma iubesc prea mult, de asta cred ca nu pot renunta la mine).

Citind ce ai scris mai sus, mi-a venit in minte un pasaj din cartea "Quo vadis":

"De cand am ajuns sa cunosc oamenii, am inceput sa iubesc animalele."

Este o ispita. Si pe mine ma incearca.
Problema este ca degeaba iubim totul, daca nu-l iubim pe om.
Omul este cea mai mare nenorocire su uraciune din lume, dar si cel mai minuna lucru cu putinta.

Omul este zidit spre a deveni "templu al Duhului Sfant".

[doarunom]

În prealabil postat de windorin

Citind ce ai scris mai sus, mi-a venit in minte un pasaj din cartea "Quo vadis":

"De cand am ajuns sa cunosc oamenii, am inceput sa iubesc animalele."

Este o ispita. Si pe mine ma incearca.
Problema este ca degeaba iubim totul, daca nu-l iubim pe om.
Omul este cea mai mare nenorocire su uraciune din lume, dar si cel mai minuna lucru cu putinta.

Omul este zidit spre a deveni "templu al Duhului Sfant".

Mare adevar ai grait! Inainte cand era ceva mai ratacita, credeam ca daca iubesc natura si animalele voi fi pe placul lui Dumnezeu, dar dupa un timp citind mai multe din vorbele intelepte ale sfintilor, mi-am dat seama ca asta nu ma schimba cu nimic, si ca raman acelasi om uracios si egoist. Prima carte care m-a indreptat a fost " Marii initiati ai Indiei si parintele Paisie".. nici acum nu stiu cumde ma apucasem sa o citesc, mai ales ca ma amagisem cu multe povesti new age-iste frumos impodobite. Trebuie sa ii iubim pe dusmanii nostrii mai mult decat pe apropiati, ca aici se va vedea adevarata noastra iubire.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de doarunom

Azi-noapte am visat ca am intrat intr-o farmacie si era un calugar batran pe jos iar eu aveam in sacosa niste paini, si i-am dat o paine si niste bani si cand s-a uitat la mine avea o privire atat de smerita... ce e ciudat e ca de rareori fac bine in vis, de multe ori iau oamenii la bataie dar de data asta ma purtam cu grija cu toti... sper ca voi reusi sa fiu asa si in realitate :)

Te sfatuiesc sa ignori visele, pentru ca nu-ti folosesc la nimic. Uita de ele pur si simplu.

[Saurian]

@doarunom: Am citit cam ce ai scris şi ce ţi s-a spus. Citind ce ai postat prima oară mă face să consider că cel mai bun lucru pe care să-l faci e să povesteşti lucrurile astea cu un duhovnic. Sincer nu prea pot fi de acord cu cei care dau sfaturi cu astfel de lucruri neştiindu-ţi personalitatea ta.

Hai să îţi povestesc o povestioară despre mine. Eram un timp obsedat de o fată, eram tot timpul deprimat şi fata nu mă iubea, eu o doream ( deşi o cunoşteam doar de pe net şi prin mesaje la telefon ) şi eram distrus etc etc etc. Am avut şi eu vise cu sfinţi, cu draci şi nu mai ştiu cu ce. Am fost la Petru-Vodă şi m-am apropiat de un monah ce fusese căsătorit şi care îmi spunea la un moment dat chestii de genul că Dumnezeu nu a lăsat pe satana să se atingă de sufletul lui Iov ceea ce se întâmplă acum şi de asta sunt aşa ( mai aveam ispite de genul că mă simţeam tot timpul în plus la mănăstire, la o icoană făcătoare de minuni şi izvorâtoare de mir am văzut într-o noapte că Hristos şi Maica Domnului priveau cu o mândrie drăcească pe toţi credincioşii care erau plini de evlavie faţă de icoană şi mie mi se părea că erau ca nişte fanatici după icoană etc.). Mila lui Dumnezeu a fost că am ajuns să mă spovedesc la un ieromonah la Petru-Vodă care "nu putea" să îmi înţeleagă sufletul meu. Adică odată când am avut o ceartă cu îngrijitorul bisericii, ieromonahul neştiutor a îndrăznit să îmi spună că m-aş fi putut smeri în faţa respectivului om când nu înţelegea că firea mea nu ar fi putut în respectivul caz. Sesizezi ironia? Eram f mândru şi din păcate acel monah binevoitor ( şi era sincer binevoitor ) mi-a mângâiat ego-ul din cauză că nu îmi cunoştea sufletul meu cum era. Aşa şi aici: duhovnicul te poate ajuta cel mai bine.

[doarunom]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Te sfatuiesc sa ignori visele, pentru ca nu-ti folosesc la nimic. Uita de ele pur si simplu.

Da, asa e... nu prea trebuie sa le luam in seama...

[doarunom]

În prealabil postat de Saurian

@doarunom: Am citit cam ce ai scris şi ce ţi s-a spus. Citind ce ai postat prima oară mă face să consider că cel mai bun lucru pe care să-l faci e să povesteşti lucrurile astea cu un duhovnic. Sincer nu prea pot fi de acord cu cei care dau sfaturi cu astfel de lucruri neştiindu-ţi personalitatea ta.

Hai să îţi povestesc o povestioară despre mine. Eram un timp obsedat de o fată, eram tot timpul deprimat şi fata nu mă iubea, eu o doream ( deşi o cunoşteam doar de pe net şi prin mesaje la telefon ) şi eram distrus etc etc etc. Am avut şi eu vise cu sfinţi, cu draci şi nu mai ştiu cu ce. Am fost la Petru-Vodă şi m-am apropiat de un monah ce fusese căsătorit şi care îmi spunea la un moment dat chestii de genul că Dumnezeu nu a lăsat pe satana să se atingă de sufletul lui Iov ceea ce se întâmplă acum şi de asta sunt aşa ( mai aveam ispite de genul că mă simţeam tot timpul în plus la mănăstire, la o icoană făcătoare de minuni şi izvorâtoare de mir am văzut într-o noapte că Hristos şi Maica Domnului priveau cu o mândrie drăcească pe toţi credincioşii care erau plini de evlavie faţă de icoană şi mie mi se părea că erau ca nişte fanatici după icoană etc.). Mila lui Dumnezeu a fost că am ajuns să mă spovedesc la un ieromonah la Petru-Vodă care "nu putea" să îmi înţeleagă sufletul meu. Adică odată când am avut o ceartă cu îngrijitorul bisericii, ieromonahul neştiutor a îndrăznit să îmi spună că m-aş fi putut smeri în faţa respectivului om când nu înţelegea că firea mea nu ar fi putut în respectivul caz. Sesizezi ironia? Eram f mândru şi din păcate acel monah binevoitor ( şi era sincer binevoitor ) mi-a mângâiat ego-ul din cauză că nu îmi cunoştea sufletul meu cum era. Aşa şi aici: duhovnicul te poate ajuta cel mai bine.

Multumesc pentru sfat si pentru ce mi-ai povestit :) Ai mare dreptate, mandria asta ne da mult de lucru... cred ca asta e cauza tuturor relelor, fiind pacatul primordial. Trebuie sa invatam sa ne smerim si sa realizam ca suntem nimic fara Dumnezeu!

[heaven]

În prealabil postat de doarunom

Mare adevar ai grait! Inainte cand era ceva mai ratacita, credeam ca daca iubesc natura si animalele voi fi pe placul lui Dumnezeu, dar dupa un timp citind mai multe din vorbele intelepte ale sfintilor, mi-am dat seama ca asta nu ma schimba cu nimic, si ca raman acelasi om uracios si egoist. Prima carte care m-a indreptat a fost " Marii initiati ai Indiei si parintele Paisie".. nici acum nu stiu cumde ma apucasem sa o citesc, mai ales ca ma amagisem cu multe povesti new age-iste frumos impodobite. Trebuie sa ii iubim pe dusmanii nostrii mai mult decat pe apropiati, ca aici se va vedea adevarata noastra iubire.

Problema nu este ca iubesti natura si animalele pentru ca si ele sunt creatie divina si reprezinta frumosul pe care Dumnezeu ni L-a lasat spre pastrare.
Problema este ca in toate trebuie sa existe ECHILIBRUL.Cei ce spun ca iubesc oamenii,in schimb dispretuiesc o floare sau necuvantatoarele,in egala masura cu cei ce spun ca iubesc natura,animalele,dar nu si oamenii,sunt,in opinia mea,niste oameni nu iubesc pe nimeni de fapt cu adevarat.
Spui ca te iubesti prea mult,dar nu poti renunta la tine.Oare,la tine?Nu,iti spun eu,la Ego nu poti renunta.
O serie de contradictii pe care le-am putut observa:ai spus ca ai crezut ca iubind animalele si natura vei fi pe placul lui Dumnezeu.Lucrurile astea vin direct din suflet,natural,iubirea o simti pur si simplu,nu o ai pentru a fi pe placul cuiva,fie El si Dumnezeu.Intelegi ce iti vorbesc?Sfortarile tale vin din rational,cand acest rational ar trebui abandonat undeva si sa iti lasi sufletul realmente liber sa simta.Atunci vei vedea si de unde pornesc aceste trairi negative-orgoliu,furie extrema.Prin detasare vei vedea ca ele nu vin de la suflet,ci din ego si le vei putea controla mult mai usor.
Imi spui ca te iubesti pe tine...oare?
As putea discuta mult mai multe cu tine si m-as bucura sa o fac.Iti voi trimite id-ul meu de messenger pe privat si daca vei simti vom vorbi.