Icoana unicat

[sophia]

Un parc frumos si Cerul au lucruri in comun: te fac sa te simti bine, te transforma, te vindeca, te ajuta sa te relaxezi, iti trezesc anumite sentimente etc.
Da, stiu si diferenta.

Pai exact indumnezeirea de care spui eu nu prea o regasesc. Adica eu vad la oameni (monahi,preoti etc.) indumnezeirea ca pe o lumina deosebita, ca o relaxare profunda, o blandete deosebita, o frumusete desoebita. Numai cand ma gandesc la parintele Galeriu. Uita-te la el si vezi un sfant.
Si uita-te la o icoana. Nu vezi decat chipuri triste, intunecate, aspre. De ce?
Un nestiutor ar zice: "Doamne, asa te face ortodoxia?"

Ma gandesc ca poate Brancovenii aceia erau deja in nefiinta, poate spiritele lor. Iar doamna, in doliu dupa ei.

[CristianR]

Pentru memoria părintelui Galeriu, pe care îl iubești, te rog nu mai folosi expresia „în neființă”, pe care o critica adesea cu durere, ca pe o mărturie a necredinței. Căci Dumnezeu creează, aduce de la neființă la ființă, iar omul când moare nu dispare, nu se duce în neființă, fiind creat pentru veșnicie.

În privința icoanei Brâncovenilor, îți mărturisesc că și mie îmi provoacă un fior, dacă nu tocmai cutremur. Poate, așa cum spunea și Cezar, așa și trebuie. Ea nu se dorește atrăgătoare, blândă, mângâietoare, pentru că și moartea prin care au trecut acei sfinți a fost cutremurătoare. Apoi, mai contează și ochiul cu care privim. De obicei privim cu ochii sufletului. Or icoana nu sufletului îi vorbește, ci duhului. Poate după o asceză serioasă, după un efort de biruire a afecțiunii față de trup să ni se curețe și privirea, să ne subțiem ca să vedem cu alți ochi.

Pentru că la viața duhovnicească - toți sfinții o spun, însă Mântuitorul a spus-o înainte - nu se ajunge fără a muri față de trup și față de afecțiunea sufletului față de trup.

Iar pentru sufletul lipit de trup (așa cum sunt și eu), viața duhovnicească pare un fel de moarte. Domnul a spus „Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului”. Ea este lipsită de acea viață în sens biologic.

Dar adevărul este că lucrurile stau tocmai invers: Ceea ce trăim în mod obișnuit, viața aceasta, este moarte. Ca dovadă, ne trecem, îmbătrânim, ne îmbolnăvim și murim. Deci numai dacă vrem să înviem, părăsind această viață trecătoare, vom putea privi, vom avea ochi, vom avea lumină de la Dumnezeu ca să privim și să vedem ceea ce acum nu putem vedea sau înțelege.

Acea icoană, dacă ne cutremură, poate să însemne o chemare a sufletului din moarte la viață.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de sophia

Poate ma lamureste de ex. cineva de ce icoana cu Brancovenii (cea de mai sus) este asa? Oamenii patratosi, chei, culorile, etc. Singura mai reusita este doamna. Asa aratau ei? Asa era imbracati (sau goi)?

.......:) Într-un fel, ca să zic aşa, aici chiar ai nimerit-o!
Sophia, cu gând bun te întreb: cine crezi că este, oare, "doamna"?
Cumva, soţia Sfântului Constantin Brâncoveanu?......:)

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de sophia

Ma gandesc ca poate Brancovenii aceia erau deja in nefiinta, poate spiritele lor. Iar doamna, in doliu dupa ei.

Aceeaşi întrebare şi aici, nu te supăra.
..............:)

[sophia]

1. Nu sunt lamurita cu problema cu "nefiinta". Mi se pare un termen foarte frumos. Explicatia din jurul ei insa deja intra in filozofie si aici raman afara.
Pe parintele Galeriu il apreciez, tin la el (cu respect) si il am ca model, dar nu pentru predici ci pentru felul in care a reprezentat si a trait credinta.
Predicile sunt frumoase, foarte frumos exprimate, dar sensurile greu de patruns pentru o nestiutoare ca mine.
Sunt oameni care studiaza teologie, filozofie. Ii admir pentru puterea lor de intelegere mai intai...

2. "Doamna" de care spuneam, cred eu ca este sotia lui. Nu-mi aminteam numele, acum am gasit (Doamna Maria). Au trecut multi ani de cand am invatat despre domnitori...
Totusi s-ar putea sa ma insel, pentru ca nu inteleg simbolurile icoanei (este totusi o icoana, sau un tablou ?).
Uneori nu pot face diferenta...
Este si ceva neclar acolo.
Pare ca doamna Maria are un prunc in pantece. Am citit ca au avut 4 fii (toti ucisi atunci) si 7 fete.
Copiii erau nascuti la intervale apropiate, intre prunc si fii era totusi o diferenta mare. Cel mic avea 12 ani cand a fost ucis. Deci cine era in pantece? Cine era doamna?

Demult vroiam sa ma apuc sa citesc despre domnitorii romani si familiile lor. Iata un motiv in plus.

[CristianR]

În prealabil postat de sophia

1. Nu sunt lamurita cu problema cu "nefiinta". Mi se pare un termen foarte frumos. Explicatia din jurul ei insa deja intra in filozofie si aici raman afara.

Într-adevăr, „neființă” este un termen filosofic, și poate de aceea îl folosesc în mod greșit și unii creștini, pentru că nu înțeleg ce înseamnă.

El vine de la a fi, mai exact de la a nu fi. Tot ce este (există) are ființă. Invers, ceea ce nu este nu are ființă. A trece în neființă ar însemna anularea ființei, desființarea ei, dispariția totală. Or, niciun creștin adevărat nu crede că omul dispare atunci când moare, nu crede că se desființează, că devine un zero.

Ci crede că trece de un prag al vieții, sufletul despărțindu-se de trup și întorcându-se la Dumnezeu, care l-a creat. Prin urmare, nu se duce în neființă, ci continuă să ființeze, să fie.

[CristianR]

În prealabil postat de sophia

2. "Doamna" de care spuneam, cred eu ca este sotia lui. Nu-mi aminteam numele, acum am gasit (Doamna Maria).
[...] Cine era doamna?

Ești atât de aproape de adevăr! Biserica o numește și Doamnă, se numește Maria și are în brațe un Prunc. Și chiar de ziua adormirii ei (în care Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani) a avut loc acest martiriu.

[sophia]

Mutat la firul potrivit...

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de CristianR

.... continuă să fiinţeze, să fie.

adormit.
"Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormiţilor robilor Tăi..."

"Pomeneşte, Doamne, pe cei ce în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice au adormit, părinţii şi fraţii noştri..."

[CristianR]

Exact. Acesta este cuvântul potrivit în legătură cu cei ce trec pragul acestei vieți în Hristos.