Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Minuni ale Ortodoxiei > Intamplari adevarate
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #121  
Vechi 10.01.2015, 18:50:41
crinrin
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Demetrius Vezi mesajul
Ai primit de la Ioan Botezatorul temelia botezului
Cam fara sens, afirmatia asta..

Last edited by crinrin; 10.01.2015 at 18:53:07.
Reply With Quote
  #122  
Vechi 10.01.2015, 23:08:25
Yasmina's Avatar
Yasmina Yasmina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.079
Implicit

Citat:
În prealabil postat de crinrin Vezi mesajul
Cam fara sens, afirmatia asta..

Referitor la faptul ca minunea personala a celui care comentat s-a petrecut pe 7 Ianuarie,ziua cand il celebram pr Sf.Ioan Botezatorul.
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Reply With Quote
  #123  
Vechi 11.01.2015, 00:27:44
crinrin
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Yasmina Vezi mesajul
Referitor la faptul ca minunea personala a celui care comentat s-a petrecut pe 7 Ianuarie,ziua cand il celebram pr Sf.Ioan Botezatorul.
Din ce am citit, andrey352015 atribuie Sf. Ioan Botezatorul doar minunea de a fi descoperit acest forum. De unde pana unde sa i se spuna ca a primit temelia botezului... vorbe fara sens, chiar de le-am interpreta metaforic. Nici pentru minunea petrecuta cu 7 ani in urma nu se potrivesc, intrucat aceasta a fost mijlocita de Dumnezeu printr-un coleg.

Dar ce conteaza, punem vorbe mari - despre taine si sfinti, ca sa dea bine.
Reply With Quote
  #124  
Vechi 28.05.2015, 23:16:30
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.457
Implicit

Cautand ceva, am gasit aceasta intamplare cu totul speciala, si n-a rezistat sa n-o impart cu voi, pentru ca mie mi-au dat lacrimile de emotie. Va asigur ca merita efortul citirii pana la capat!


Era vineri dimineața, 29 august 2003. Am plecat cu o greutate în inimă din Ierusalim spre Tel Aviv, ca să ne îmbarcăm spre Atena.

Am petrecut extraordinar. În ziua precedentă am sărbătorit Adormirea Maicii Domnului la Mormântul ei, de vreme ce la Ierusalim Adormirea se prăznuiește după calendarul vechi, mai târziu cu 13 zile, adică la 28 august.

Am trăit o experiență unică, nemaiîntâlnită. Prăznuirea a fost măreață, bogată, tuturor împărțitoare de daruri. După-amiază târziu ne-am pregătit valizele, seara am participat la privegherea de la Sfântul Mormânt și, îndată după aceasta, ne-am îndreptat spre autobuzul ce ne aștepta în afara Cetății Vechi. Vremea era frumoasă. Cerul era înstelat și, cuprinși de o dulce liniște, ne desfătam de frumusețea Orașului luminat. Ne pironisem ochii la zidurile lui, îmbrățișând cu mintea toate Locurile Sfinte și închizându-le ermetic în inimile noastre. Un zâmbet ușor, abia perceput, trăda oboseala zilelor petrecute aici, dar și adânca noastră recunoștință față de Dumnezeu pentru cele trăite. Satisfacția și bucuria noastră erau atât de mari, încât nu s-au micșorat deloc din pricina așteptării prelungite, nici din pricina controlului extenuant făcut de evrei la aeroport.

Când, în cele din urmă, m-am îmbarcat în avion – dacă îmi aduc bine aminte, era un Airbus cu două motoare – am observat că luminile lui fluctuau continuu și nu aveau o intensitate fixă. M-am gândit că vreun cablu nu face bine contact și m-am afundat în scaun. Când avionul a pornit pe pistă, perturbațiile electrice au devenit mai intense și se auzea totodată zgomotul caracteristic micilor și nenumăratelor scurtcircuite. Nu am dat importanță. Luminile s-au stins, am decolat și, când s-au aprins din nou, continuau să fluctueze, dar într-o măsură mai mică. Stăteam împreună cu mama mea în partea stângă a avionului, în fața aripii, iar prietenii și cunoscuții noștri stăteau în scaunele din preajmă.

După vreo 20 de minute, am auzit un zgomot puternic și avionul a început să tremure și să se miște în dreapta și în stânga, „așa cum se cerne făina” – precum a spus unul din prietenii noștri. Pilotul ne-a anunțat mai întâi în ebraică, apoi în engleză, să rămânem legați cu centurile de siguranță, lucru ce l-au făcut și însoțitoarele de bord. La început nu am dat importanță, până când nu am privit aripa și am văzut cum turbina (motorul) ardea în flăcări și se rupea în bucăți din pricina fierului incandescent. După o introducere calmă, le-am arătat mamei și prietenilor din jur priveliștea. Cu toții călătorisem de multe ori cu avionul, dar pentru prima dată vedeam un motor în flăcări! Ne-am neliniștit puțin, dar ne-am ascuns cu grijă neliniștea, tăcând. Unii dintre noi, după cum am aflat mai târziu, rosteau Rugăciunea lui Iisus. După câteva minute, am fost informați despre pierderea motorului din stânga și că vom încerca să ajungem doar cu celălalt motor pe aeroportul Eleftherios Venizelos.

Nu au trecut alte 20 de minute, când s-a auzit un alt zgomot de mai mică intensitate din partea dreaptă și am simțit cu toții aceleași intense vibrații ale avionului, amestecate cu mișcări bruște. Unii, care stăteau în fața aripii drepte, au strigat: „A luat foc turbina!” Atmosfera calmă și oarecum plăcută de până atunci din avion a fost înlocuită repede de panică! Avionul pierdea continuu și brusc din înălțime și se auzea un zgomot ca o șuierătură, care mi-am amintit că îl auzeam în filme, atunci când cădeau bombe din avioane. Însoțitoarele de bord, care abia începuseră să împartă răcoritoare, au asigurat repede cărucioarele în locurile potrivite, după care s-au așezat repede și s-au legat cu centurile, plecându-și capetele între genunchi. Mulți bolnavi de inimă și vârstnici își luau medicamentele lor câte două odată! Între soți se făcea spovedanie publică, spunând unul celuilalt când l-a înșelat și cu cine, și cerându-și iertare. Bătrânii le descopereau copiilor că îi nedreptățiseră în testament și le cereau iertare, iar copiii îi iertau. Dar și aceștia, la rândul lor, își cereau iertare pentru vechi comportări necuviincioase. Prietenii mărturiseau că, pretextând cutare împrejurare, au spus minciuni și s-au clevetit reciproc…

Toate acestea de mai sus, împreună cu continua și brusca pierdere a înălțimii, cu neobișnuitele mișcări ale avionului și cu tăcerea pilotului, făceau atmosfera foarte grea. Ca și cum nu ar fi ajuns aceasta, cineva din grupul nostru a strigat: „A avut dreptate cutare!”, aducându-și aminte de cuvintele unui monah care îi spusese, în prezența unui al treilea, cu câteva zile mai în urmă, că Grecia va jeli un număr mai ridicat de morți decât cel de la Paști – referindu-se la accidentul de la Tembi, care avusese loc cu puțin înainte de Săptămâna Mare – numai că de această dată va fi în mare. Începuserăm să ne neliniștim de-a binelea…

Avionul începuse să se aplece într-o parte și din aceasta ne-am dat seama că încearcă să se întoarcă. M-am gândit că ne vom întoarce la Tel Aviv sau în Cipru. Peste puțină vreme, o însoțitoare de bord s-a ridicat și a mers în grabă să asigure niște lucruri care cădeau. Tânăra, mai înainte zâmbitoare și dulce la vorbă, devenise palidă și-și pierduse glasul. Frica pusese stăpânire pe expresia feței ei, pe dinții ei strânși și ajunsese la apogeu în ochii ei.

Am întrebat-o dacă am pierdut amândouă motoarele și ea mi-a răspuns dând afirmativ din cap.

– Și acum ce se va întâmpla? Cum vom înfrunta situația?, am întrebat eu din nou.

Ea nu m-a mai privit în ochi, ci privirea ei se pierduse undeva, ca și cum ar privi în gol. A început să-și miște capul în dreapta și în stânga, a ridicat cu indiferență din umeri, ca și cum toate s-ar fi pierdut, și a dat să plece. Atunci eu am ținut-o strâns de mână și am strigat: „Cădem?”, iar ea mi-a confirmat dând de mai multe ori din cap, fără să poată articula vreun cuvânt, după care a alergat și s-a legat iarăși în scaunul ei, ținându-și capul apăsat pe genunchi. Am răsuflat adânc cu toții și încercam, cât se putea de calm, să conștientizăm ce se întâmplă.
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote
  #125  
Vechi 28.05.2015, 23:18:10
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.457
Implicit 2

Vălul tulburării a fost rupt de glasul puternic al unui monah:

– Nu vă temeți, fraților, ci să ne rugăm! Nu ne va lăsa Dumnezeu!

Preoții și-au pus epitrahilele și au început să citească, unii mireni au început să rostească Rugăciunea lui Iisus, iar ceilalți s-au împărțit în două grupuri – aripa dreaptă și cea stângă a avionului – și au început încet-încet să cânte unii Paraclisul Maicii Domnului, iar ceilalți Acatistul ei. De îndată ce ne-am pus nădejdea în Dumnezeu, ne-am simțit foarte bine, ne-am ușurat.

Călătorii de altă credință, cumplit de înfricoșați în comparație cu noi, credeau că fredonăm cântece și ne priveau de parcă am fi fost niște nebuni. Această mângâiere și înălțare sufletească a fost întreruptă puțin mai târziu, când vocea tremurândă a pilotului ne-a înștiințat: „După cum v-ați dat seama, puțin înainte am pierdut și al doilea motor. Am aruncat combustibilul și vom încerca să ne întoarcem la Ben-Gurion (aeroportul din Tel-Aviv), dar…” – aici i s-a pus un nod în gât și s-a oprit brusc. Pentru o clipă a înghețat sângele în noi. Căci una este să presupui că te îndrepți spre ceva neplăcut și altceva să ți se confirme oficial. După câteva clipe de descumpănire, am continuat cu toții să ne rugăm de acolo de unde rămăsesem, unii cu Rugăciunea lui Iisus, alții Paraclisul, iar alții Acatistul. Mi-a făcut o deosebită impresie faptul că se rugau fierbinte și cei ce în trecut arătaseră că nu cred…

Mă purtam cu atâta stăpânire de sine, încât am fost acuzată de nepăsare. Nădăjduind că voi da curaj unora care plângeau, le spuneam:

– Cândva toți vom muri. De asta nu vom scăpa. Ce ne mai rămâne? Câți ani vom trăi și cum îi vom trăi! Toți vrem să trăim mulți ani, dar dacă Dumnezeu a hotărât să murim astăzi, nici de asta nu vom scăpa. De altfel, nu există ceva pe care să-l putem face omenește, ca să ne mântuim, și să nu-l facem. Așadar, dacă luăm drept adevăr că astăzi vom fi chemați să dăm socoteală, ce ar trebui să ne intereseze? În ce stare se află sufletul nostru! Îmi veți spune: „Acum sunt într-o stare rea, dar, dacă aș mai fi avut un an, m-aș fi pocăit.” Însă această cugetare filosofică nu se potrivește situației prezente – este mai degrabă o dorință evlavioasă –, căci, așa cum am spus, astăzi trebuie să dăm socoteală. Așadar, ce ne mai rămâne să facem? Să ne rugăm cu sinceritate și să cerem cu multă căldură iertarea păcatelor noastre. Dar trebuie să avem nădejdea în mila lui Dumnezeu, pentru că El, din nespusa Sa dragoste față de noi, nu va îngădui niciodată să se întâmple ceva spre paguba sufletului nostru. Adică, dacă ne va lua astăzi, asta înseamnă că ne va lua în momentul cel mai bun al nostru. Cei mai mulți dintre noi ne-am spovedit și ne-am împărtășit chiar ieri, la praznicul Maicii Domnului. Dar oare suntem gata? Gândiți-vă ce s-ar întâmplat dacă am fi plecat cu totul nepregătiți! Toți cei ce am venit aici n-am făcut-o pentru turism, ci pentru închinare. Oare Domnul și Maica Sa ne vor lăsa așa pe noi, cei ce am venit la praznicul ei?!…

Mișcările neregulate ale avionului deveneau tot mai intense. Ne aflam atât de jos, încât începuseră să se distingă insulele, iar mai departe uscatul. Deodată s-a ridicat în picioare un călugăr care stătea în față, în partea dreaptă, acela care ne îndemnase la rugăciune – nu știu dacă era simplu monah sau ieromonah, ci îmi aduc aminte numai de statura sa înaltă și slabă, de chipul său liniștit și de barba lui lungă – și a rostit cu un glas puternic și plin de siguranță, și cu ochii plini de lacrimi:

– Fiii mei, vă rog să mă credeți: o văd înainte pe Maica Domnului foarte mare, ținând avionul de dedesubt! Ne vom izbăvi! Ne vom izbăvi! Să ne rugăm și să-i mulțumim!

Am prins toți curaj și am început să cântăm Paraclisul, de data aceasta tare și cu veselie. Până și însoțitoarele de bord și-au dat seama că se întâmplă ceva îmbucurător și au prins viață, privind cu nedumerire.

Peste puțin s-au văzut limpede clădirile Tel-Avivului. Ne aflam deja foarte jos. Rămăseseră doar câteva clipe… Αu început să-mi intre în minte gânduri de îndoială: „Oare ne vom izbi de pământ sau vom cădea în mare?”. Dar încercam să le alung cu rugăciunea „Cred, Doamne, ajută necredinței mele! Facă-se voia Ta! Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!”

Deodată s-a văzut aeroportul. Pista era acoperită cu spumă și de-a lungul ei erau dispuse multe puncte de prim-ajutor. Alt avion nu se vedea – se pare că ne dăduseră prioritate. Ni s-a părut că coboram cu o viteză mare în comparație cu alte dăți. Ne mai despărțeau doar câțiva metri de sol. Când a avut loc contactul, avionul s-a oprit într-un chip minunat la 50 de metri, fără ca vreunul din pasageri să fie clintit câtuși de puțin de la locul său! Avionul nu avea motoare care să fie puse să funcționeze invers pentru a frâna, iar frânarea roților trebuia să fie foarte bruscă – lucru foarte primejdios – pentru ca avionul să se oprească în 50 de metri. Și, chiar de s-ar fi făcut aceasta, ar fi trebuit să fim aruncați cu toții în față, din pricina inerției! (Când mergi încet cu mașina și frânezi puțin, tot ți se duce corpul în față). Nimic din acestea nu s-a întâmplat. Avionul nu s-a oprit potrivit legilor firii, ci ca și cum l-ar fi pus cineva ușor pe pământ.

Atunci cu toții, ușurați, am început mulțumirile: „Slavă Ție, Doamne! Îți mulțumesc, Maica Domnului! Fie numele Tău binecuvântat, Doamne!”

Numai însoțitoarele de bord fuseseră cuprinsese de o criză nervoasă. Timp de cinci minute, una dintre ele deschidea câte un iaurt, lua o linguriță din el și apoi îl arunca, alta deschidea și închidea mereu niște sertare metalice, iar alta tremura și clănțănea din dinți.

După puțin timp, am debarcat și, împreună cu polițiștii, medicii și infirmierii, am intrat într-un salon, unde se încerca ca unii să fie readuși în simțiri, iar celorlalți li s-a dat câte o băutură răcoritoare. Din pricina stării tensionate pe care am trăit-o ni se uscaseră gurile, dar cui îi mai păsa de asta? Trăiam, și aceasta ne era îndeajuns!

În scurt timp a venit un alt avion ca să ne ducă la Atena, unde am ajuns cu bine. Desigur, aici ne așteptau reporterii și camerele de luat vederi. Un prieten mi-a telefonat să vadă dacă sunt bine, pentru că văzuse la știrile dimineții un scurt reportaj pe un mare canal de televiziune despre zborul nostru, dar care s-a întrerupt brusc și nu s-a mai spus nimic despre el.

Din acea clipă ne-am pierdut cu toții orice interes pentru lucrurile mărunte. Nimeni nu striga, nu protesta pentru întârziere, pentru valize, pentru mărturisirile publice ale păcatelor grele, pentru nimic. Pășeam pe pământ, dar mințile și inimile ne erau pline de recunoștință și alipite de Cel ce ne-a adeverit pentru încă o dată, atât de limpede, dragostea Sa. Am cunoscut că trăiam în purtarea de grijă a lui Dumnezeu și am simțit o nespusă bucurie și o neclintită recunoștință pentru aceasta.

Astfel au trecut și următoarele zile. Vedeam orice lucru ca pe o creație a lui Dumnezeu, îl iubeam și mă minunam de el. Încetasem să mă mânii și să mă macin pentru lucruri secundare. Încercam să răspund dragostei lui Dumnezeu printr-o purtare îngăduitoare, nejudecând și, când puteam, ajutându-i pe ceilalți. Din păcate, după vreo săptămână, am reintrat în rutina vieții cotidiene. Mi-e rușine s-o spun, dar nu am reușit să păstrez înlăuntrul meu acea pace, rugăciune, recunoștință, dragoste, pe care nu le mai trăisem vreodată…

Toate cele petrecute în acel eveniment real m-au făcut să văd lucrurile oarecum diferit, să încerc să ies din carapacea egocentrismului meu și a rațiunii noastre iraționale, care pe toate le pune în cutiuțe și vrea să le explice prin legi și rânduieli. Frica de sfârșit pricinuiește conștientizarea păcatelor, te îmbrâncește la simțire…

Recunoștința pe care o simte cineva pentru nesfârșita dragoste a lui Dumnezeu, îi înmoaie inima, îl topește, îl face să-i iubească pe frații lui și toată creația. Dar totodată se teme ca nu cumva vreo faptă de-a sa să-L mâhnească pe Dumnezeu și să piardă ceea ce a început să guste inima sa, adică ceea ce a fost făcut să fie căutat de sufletul său: darul unirii, prin dragoste, cu Dumnezeu.

(Am hotărât să scriu această experiență unică pentru mine la rugămintea unui frate drag întru Hristos, spre slava lui Dumnezeu și întărirea duhovnicească a celorlalți frați. Vă rog să mă iertați pentru tonul personal al povestirii, dar am vrut să expun evenimentele și simțămintele întocmai cum le-am trăit. Mulțumesc pentru înțelegere.)

A.P., închinătoare

Traducere din limba greacă după revista Centrului de Unitate și A Studiului de Promovare a Valorilor noastre, Nr. l


Material apărut în nr. 19 din “Familia Ortodoxă”
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote
  #126  
Vechi 29.05.2015, 00:04:41
Florin-Ionut's Avatar
Florin-Ionut Florin-Ionut is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.07.2008
Locație: Timișoara
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.411
Implicit

Mulțumim, merită citit și... de meditat!
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele;
Psalmul 140, 4

Ascultați Noul Testament ortodox online.
Reply With Quote
  #127  
Vechi 02.07.2015, 18:21:53
jerycho jerycho is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 02.07.2015
Mesaje: 1
Implicit Mare este dragostea Domnului

Betiv, drogangiu, blasfemitor si cred ca-mi mai scapa cateva. In urma cu aproximativ 2 ani, 2 ani si ceva...fiind in transa, aproximativ 15 minute am fost intins pe jos, in urma consumului de alcool si droguri, am avut urmatoarea traire: Se facea ca eram in mijlocul universului, si eram atotstiutor, mi se parea ca inteleg tot ce se intampla in univers, mi se parea nu mai exista nimic sa nu pot sti....m-am trezit marcat de ceea ce traisem, poate pare pueril, dar am fost marcat cateva zile despre trairea aceea. Am mai continuat o perioada, dupa aceea, sa pacatuiesc in felul acela, dupa care m-am oprit...nesperat de usor, nesperat de repede. Am fost la mormantul Sf. Parinte Arsenie Boca, m-am rugat decat sa nu-mi dezamagesc familia, sa nu o fac sa sufere din cauza mea. Sotia mi-a spus apoi ca si ea s-a rugat pentru mine, sa ma indrept, si m-am indreptat. Acum nu pot sa va spun cat de multumit ma simt, cat de impacat ma simt cu mine insumi. Pacatos mai sunt, nu va inchipuiti ca altceva, dar nu ma mai ascund de nimeni, sunt alt om. Acum nu-mi mai cumpar droguri , acum imi cumpar carti duhovnicesti, acum imi cumpar hrana pentru suflet! Sper si ma rog lui Dumnezeu, sa ma indrepte si sa-mi ierte pacatele, cele multe, pe care le-am facut cu sau fara voie, graite sau negraite!
Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!
Reply With Quote
  #128  
Vechi 04.07.2015, 12:40:36
DAE.MED DAE.MED is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 01.07.2015
Mesaje: 5
Implicit Un capitol minunat din romanul vietii mele

Buna ziua,

Doresc sa va povestesc o intamplare petrecuta in viata mea in urma cu cativa ani,completand, pe scurt, cu cateva secvente din copilaria mea in care Dumnezeu m-a ajutat pe mine si pe familia mea foarte mult.

M-am nascut la 7 luni cu foarte mari probleme la nastere. Nimeni nu imi oferea nici o sansa de supravietuire, dar Dumnezeu m-a ajutat dandu-mi si mie si familie putere sa fac tratamente si sa ma insanatosesc.Totul a durat pana in jurul varstei de 6-7 ani. Parintii mei nu si-au pierdut speranta.

La varsta de 14 ani am ajuns in spital iar, in alt oras, departe de parinti, descurancandu-ma aproape singura ca nu erau posibilitati ca ei sa ma viziteze saptamanal. Am stat la pat aproape 8 luni si Dumnezeu din nou m-a ajutat.

Dupa asta am avut mari probleme cu acneea,dar m-am rugat si Dumnezeu mi-a dat puterea de a depasi problema , durerile si nesiguranta, privirile si cuvintele celor din jur si sa suport tot acel proces care m-a vindecat.

Dupa acea perioada, a mai aparut un obstacol in viata mea-dezechilibrul emotional cu care se confrunta o mare parte din adolescenti. Am uitat sa ma mai rog, chiar aveam impresia ca Dumnezeu ma iubeste si are mila si ma ajuta chiar daca il neglijez. Toate acestea pana cand m-am lovit din nou si destul de tare si m-am reintors la Domnul si m-am rugat sa ma ierte si sa ma primeasca in bratele lui si sa imi arate, sa imi ofere un semn. Eram foarte afectata.

Atunci, intr-o zi oarecare, veneam spre casa. Dar, instinctiv, m-am intors din drum pe o alta cale pe care nu prea o alegeam spre casa. In drumul meu am intalnit o persoana cu care nu prea vroiam sa stau de vorba asa ca am traversat. Am ales din nou, instinctiv, un drum ocolitor si in cale iar mi-au iesit niste persoane pe langa care nu doream sa trec si asta m-a determinat sa cotesc brusc, pe o straduta care speram ca va taia drumul. Era o straduta murdara,plina de gunoi. Trecand am fost sesizata de 2 caini foarte mari-unul alb si unul negru- care au inceput sa alerge spre mine violent,latrand si gata sa ma insface. Atunci m-am uitat in jos si am vazut o icoana cu Domnul nostru Iisus Hristos pe care am ridicat-o si am strans-o la piept si am tipat de frica! Cand am tipat si am alergat cu icoana ,cainii s-au oprit in loc!!! Nu ma mai urmareau, nu mai latrau. Se uitau la mine. ATAT!

Tremuram.

De atunci am acea icoana si cand simt nevoia o iau si cu mine. Ma simt in siguranta avand-o langa mine.

Dumnezeu ne ajuta in fiecare zi, ne ofera sansa de a mai incepe o noua zi, sanatate, putere. Dumnezeu ne ajuta prin mijloace pe care nici noi nu le realizam pe moment, ci de multe ne dam seama si cu timpil privind in urma. El ne iubeste si ne asculta, dar uneori, chiar daca nu pare, nu trebuie sa ne pierdem nadejnea, dragostea si increderea in Dumnezeu caci el are caile Lui, uneori El nefacand ceva evident pentru noi ne ajuta sa fim mai insistenti in rugaciunile noastre, de a ne pocai si mantui astfel.Cel putin asa a fost si este in cazul meu. Dupa un timp am inteles sa am incredere si sa ma bazez in caile Domnului.

Last edited by DAE.MED; 04.07.2015 at 12:51:16.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Minuni adevarate si minuni false-pericolul superstitiilor Lucian008 Spiritualitatea ortodoxa 29 08.06.2014 02:40:20
va rog!!!spuneti-mi ce sa intamplat !!! Klapeman Intamplari adevarate 9 28.07.2010 12:47:06
Mi s-a intamplat un miracol? mehiel Nunta 12 18.10.2008 13:25:24