Parabolele lui Iisus

[cezar_ioan]

În prealabil postat de leonte

Eu am gasit la apostol taman pe dos. Daca dragoste nu am, nimic nu sunt. Daca dragoste nu am nimic nu-mi foloseste. Daca dragoste nu am, facutu-m-am arama rasunatoare si chimval rasunator.... Dragostea niciodata nu cade.

Aşadar, leonte frate, iacă ce cred că zice nouă Apostolul:
Degeaba este vouă credinţa (bun lucru, altminteri; BUN ÎNCEPUT), dacă nu ţintiţi dragostea şi rătăcit-aţi drumul când tocmai pornirăţi pe el! Încotro, fraţii mei?
Geaba mişcă izvorul, dacă rătăceşte delta.
Geaba treaba, dacă nu nimerişi folosul.
La ce bun te-ai canonit, dacă nu ai izbândit?

Ţineţi drumul drept, început bine, într-adevăr, ţineţi aşadar până la capăt! Păstraţi credinţa şi nădejdea, până la sfârşit, adică până rodeşte (din stăruinţa voastră în ele, sub har) Dragostea! (fireşte, se subînţelege că şi mai departe...) Altminteri toată treaba a fost în van. Ba, încă, spre osândă, vai...

Aşadar, e musai ca credinţa şi nădejdea să se împlinească în/prin dragoste, iar noi să tânjim după acest rod, fără de care, ştim bine, mlădiţa se taie şi se aruncă-n foc. Degeaba proorociri, geaba vindecări, geaba morţi sculaţi din mormânturi... Vanitate si nimic mai mult. Deci, fără cununa (MUCENICEASCĂ!, aşadar necruţare de sine/golire/chenoza) a dragostei, omul nu poate spera că va fi mântuit. Iar un prim exerciţiu al dragostei, oricînd la îndemâna creştinului, este milostenia cu toate formele ei cunoscute şi practicate îndeobşte. (Tocmai de aceea eu apreciez foarte mult apelul constant, caracteristică a oricărei predici a Patriarhului nostru, către milostenie. Rugăciunea, postul şi milostenia sunt îndemnurile care se împletesc mereu în cuvântul Patriarhului către credincioşi.)

Apostolul cheamă pe credincioşi ca să nu se îmbete cu apă rece, să nu gazduiască la sân şarpele mulţumirii de sine!
Le reaminteşte SCOPUL, ŢINTA, STAREA FINALĂ, cea care, singura dă măsura deplină a omului şi a vredniciei lui.
Reaminteşte că, fără doar şi poate, credinţa şi nădejdea sunt condiţii necesare, însă nicidecum suficiente pentru mântuire. Taie suficienţa de sine a celor care se vădeau necredincioşi în Hristos, de fapt. Întrucât nu aveau şi cei din vechime credinţă şi nădejde? Aveau, dar nu erau milostivi şi iertători. Ştim bine cum i-a mustrat Hristos! El, Domnul Dragostei, Cel Care S-a jertfit pe Sine, cerînd iertarea celor care nu ştiau ce fac....

Aşa cu credincioşii: cu toţii se bat în piept că au credinţă DAR iată, imediat ce se întâlnesc, mândri foc de credinţa lor, dovedesc cât de departe sunt de împlinire, care-i dragostea. Fruct târziu, semn al deplinătăţii, al sfinţeniei. Al lepădării de toată răutatea, semn al celui care Il urmează cu adevărat pe Hristos.

În concluzie: Sfântul urmează Apostolul. Cum altfel? Biserica e Una.
Numai că Apostolul subliniază RODUL final, iar Sfântul precizează care e ÎNCEPUTUL BUN pentru a obţine, prin nevoinţă şi har, rodul.
Că nu ajungi la rodul dragostei pe altă cale, cum le place unora să creadă, hocus-pocus m-am trezit că-s iubitor...
Ci doar pe calea strâmtă, rânduită nouă de Dumnezeu, Slavă Lui în vecii vecilor. AMIN+

[leonte]

Intre a o lua de la capat, staruind in contradictie si a ma resemna in fata dorintei voastre de a vi se da dreptate, am sa o aleg pe a doua. Caci alegandu-o pe prima, nici pe voi nu va ajut si nici eu nu staruiesc in duhul blandetii.

In clipa aceasta fac o comparatie intre Leonte de astazi si Leonte care a scris primul mesaj pe acest forum. Pe Leonte de astazi il gasesc sporit in teorie (prin experientele din viata reala pe care le-am avut de curand), dar muuult mai cazut in traire, fata de Leonte de acum 3-4 luni. Iar aceasta cadere mi-am pricinuit-o singur, odata prin multa incredere in propriile mele capacitati, dar si prin staruirea intr-o continua contradictie cu voi.

Eu va percep pe voi, cei ce va straduiti sa ma convingeti ca litera Legii este vie, iar duhul Legii este ratacire, ca pe un barbat carui i sa vorbit despre o femeie frumoasa, dar care nu a intalnit-o niciodata, nici o poza de-a ei nu a vazut. Cam asa va simt eu trairile voastre. Unii sunteti mai aproape, altii mai departe de a fi inteles rostul poruncilor, dar nici unul dintre voi nu le-ati inteles inca pe deplin.

Daca maine vi s-ar arata Hristos insusi, si v-ar da dezlegare de toate, sa va traiti viata asa cum vreti voi, mai mult de 2-3 ani nu va dau. Trei ani in care veti mai vorbi despre porunca iubirii de vrajmasi, si in care, putin cate putin, veti opta pentru egoism, pentru un romanism nationalist, in care natiunea e mai importanta decat omul, in care mai bine sa piara unul decat tot poporul. Singurul lucru care va leaga de Dumnezeu este frica de muncile cele vesnice.

Iata si argumentul pe care se bazeaza opinia mea!

ioan_ceazar a insirat cele trei virtuti crestine: Credinta, Nadejdea, Dragostea.
Apoi a argumentat ca ordinea enumararii este si ordinea prioritatilor. FALS. Este taman invers.
A doua greseala consta in aceea ca termenul CREDINTA nu inseamna DOGMA. Credinta predicata in Evanghelie nu este predanie nici ortodoxa nici de alt fel. Apostolul enumera acolo 3 tipuri de energii, de trairi duhovnicesti. CREDINTA este acea putere a sufletului prin care toate sunt cu putinta celui ce crede. Nadejdea si Indoiala sunt stari sufletesti, care ne amintesc de Simon Chefa, iar Dragostea este si ea tot emotie, traire.

Din cate imi amintesc eu, intai s-a predicat Evanghelia si poruncile: mila si nu jerfa voiesc! Invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima! De voiesti sa fii desavarsit, vinde-ti averile, ia-ti crucea si urmeaza Mie!

La cateva sute de ani, a inceput sa apara dogma, ca replica pentru unele erezii, iar NU ca o porunca Dumnezeiasca. Dogma a aparut din necesitatea de a pastra unita comunitatea iubitorilor de Adevar. Din ceea ce spuneti voi, predica pe care BOR v-a turnat-o cu palnia in cap, rezulta urmatoarea idee principala: Tinta intruparii lui Hristos este randuiala de tipic.
Pentu ca traditia si institutia bisericeasca asta inseamna: un set de reguli si un tipic dupa care se urmareste ideplinirea acelor reguli.

Voi cauta sa nu mai intru niciodata intr-o polemica dogmatica, din cauza ca nu-mi este spre folos duhovnicesc nici mie, nici celor ce s-au vandut robi ai dogmei. Sper sa imi ajute Maica Domnului sa pot si multumesc lui Dumnezeu ca nu toti preotii sunt robi ai dogmei. Ar fi pacat ca o randuiala si o exprimare artistica atat de frumoasa precum traditia bizantina, sa devina o unealta draceasca, pricinuitoare de hula si defaimare a oamenilor de pe pamant, doar pentru ca nu canta si nu vorbesc pe limba noastra.

Ma voi ruga sa apuc ziua in care, o majoritate consistenta a clericilor bizantului vor iubi semenul mai mult decat dogma. Si aceasta nu pentru alt motiv, decat pentru ca imi este dor sa intru intr-o biserica ce pastreaza traditia ortodoxa, dar in care enoriasii toti sunt una, "precum si Noi Una suntem".

[cezar_ioan]

În prealabil postat de leonte

mai mult de 2-3 ani nu va dau.

Cât eşti de milostiv, stăpâne!... Nesperat de mult ne-ai dăruit!
Cât de milostiv este stăpânul nostru cu noi, nevrednicii şi păcătoşii...

[Mihailc]

Ursul hoinăreşte la 200 de leghe depărtare şi voi îi negociaţi pielea...

Patriarhul Iustin Moisescu ar fi spus la o chermeză clericală de dinainte de 90' , îşi aminteşte Dan Ciachir, că "în Biserica Ortodoxă se vorbeşte prea mult...". Fără să precizeze explicit la ce fel de "vorbire" făcea referire, era destul de limpede din context că încerca să mai domolească şuvoaiele de retorică evlavioasă ce se revărsau necontrolat şi teatral peste obştea respectivă.

Nu degeaba a lăsat Sfântul Isaac Sirul posterităţii zicerea: "Pentru orice vorbire e o măsură şi pentru orice făptuire e un timp. Orice începe înainte de timpul său sau se prelungeşte mai presus de măsură, vatămă îndoit şi n-are niciun folos" (IS 1, cuvântarea 30)

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de cezar_ioan

Cât eşti de milostiv, stăpâne!... Nesperat de mult ne-ai dăruit!
Cât de milostiv este stăpânul nostru cu noi, nevrednicii şi păcătoşii...

Iata, exact modul acesta de a ne trata, ne dauneaza noua, fiecaruia dintre noi...
Frate Cezare, de ce ma faci sa cred ca tu nu te prea grabesti sa ajungi la "dragoste"? E adevarat ca fratele Leonte, e un pic nedumerit si incurcat, dar nici noi nu-l ajutam sa se lumineze...

În prealabil postat de leonte

Daca maine vi s-ar arata Hristos insusi, si v-ar da dezlegare de toate, sa va traiti viata asa cum vreti voi, mai mult de 2-3 ani nu va dau. Trei ani in care veti mai vorbi despre porunca iubirii de vrajmasi, si in care, putin cate putin, veti opta pentru egoism, pentru un romanism nationalist, in care natiunea e mai importanta decat omul, in care mai bine sa piara unul decat tot poporul. Singurul lucru care va leaga de Dumnezeu este frica de muncile cele vesnice.

E greu de inteles ce anume te face sa crezi asta. Ca si cum, vorba Lui, directa, poate avea si alt caracter decat DE LEGE!!! Cumva a fost vreunul dintre apostoli, care sa nu faca ce le-a spus El? Ori, inainte ca Iisus sa fie rastignit, apostolii se indoiau de propriile lor reactii; ba chiar, la cina cea de taina, cand Mantuitorul a spus ca "Unul dintre voi ma va vinde", TOTI au fost inmarmuriti, (vezi aici reactia tuturor apostolilor) fiindca simteau slabiciune si cadere in inimile lor. Ca sa nu mai spun ca se certau intre ei, erau vanitosi si orgoliosi, voiau functii si putere... Dupa Cuvantul de dincolo de moarte al Mantuitorului, nici unul dintre ei nu mai voiau decat sa ofere dragoste, iar prin dragoste (si nu prin frica) au primit aproape toti, moartea in chip extrem de crud. Daca pe tine, frate Leonte, te leaga de Dumnezeu frica de muncile vesnice mai mult decat dragostea, (ceea ce nu cred) atunci inseamna ca undeva ai injugat boii cu coarnele catre tine!... Iarta-ma ca o spun. Nu-mi plac polemicile de o buna bucata de vreme si nu am intrevenit de dragul de a contrazice pe cineva, ci pentru a ne fi unul altuia de bun folos duhovnicesc. Cred ca aceasta este ordinea: Credinta, Nadejdea si Dragostea. Maria Egipteanca mai intai a crezut (si s-a cutremurat de muncile cele vesnice), apoi a nadajduit (in marea mila a lui Dumnezeu), si-abia dupa aceea a cunoscut dragostea!... Dar pana la urma nici nu cred ca ordinea este foarte importanta, iar daca vrem sa dovedim totusi ceva, tot ce e mei bun de dovedit este buna-cuviinta. Certandu-ne, sau ironizandu-ne, numai dragoste nu mai propavaduim pe-aici!...

[leonte]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

E greu de inteles ce anume te face sa crezi asta. Ca si cum, vorba Lui, directa, poate avea si alt caracter decat DE LEGE!!!

Cum i-a convins Hristos pe apostoli sa-L urmeze? Prin porunca, prin legiure?
Exact aici e substratul si finetea. Dumnezeu nu este un Nero al cerurilor. Nu are pretorieni care asteapta la panda sa ne altoiasca.

Cuvantul lui Hristos are caracter de invitatie la nunta. Nu esti constrans sa mergi la nunta. Daca nu mergi catre Hristos ca si cum ai merge la nunta, geaba toata nevointa ta.

[dobrin7m]

În prealabil postat de leonte

ioan_ceazar a insirat cele trei virtuti crestine: Credinta, Nadejdea, Dragostea.
Apoi a argumentat ca ordinea enumararii este si ordinea prioritatilor. FALS. Este taman invers.
A doua greseala consta in aceea ca termenul CREDINTA nu inseamna DOGMA. Credinta predicata in Evanghelie nu este predanie nici ortodoxa nici de alt fel. Apostolul enumera acolo 3 tipuri de energii, de trairi duhovnicesti. CREDINTA este acea putere a sufletului prin care toate sunt cu putinta celui ce crede. Nadejdea si Indoiala sunt stari sufletesti, care ne amintesc de Simon Chefa, iar Dragostea este si ea tot emotie, traire.

Din cate imi amintesc eu, intai s-a predicat Evanghelia si poruncile: mila si nu jerfa voiesc! Invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima! De voiesti sa fii desavarsit, vinde-ti averile, ia-ti crucea si urmeaza Mie!

La cateva sute de ani, a inceput sa apara dogma, ca replica pentru unele erezii, iar NU ca o porunca Dumnezeiasca. Dogma a aparut din necesitatea de a pastra unita comunitatea iubitorilor de Adevar. Din ceea ce spuneti voi, predica pe care BOR v-a turnat-o cu palnia in cap, rezulta urmatoarea idee principala: Tinta intruparii lui Hristos este randuiala de tipic.
Pentu ca traditia si institutia bisericeasca asta inseamna: un set de reguli si un tipic dupa care se urmareste ideplinirea acelor reguli.

Voi cauta sa nu mai intru niciodata intr-o polemica dogmatica, din cauza ca nu-mi este spre folos duhovnicesc nici mie, nici celor ce s-au vandut robi ai dogmei. Sper sa imi ajute Maica Domnului sa pot si multumesc lui Dumnezeu ca nu toti preotii sunt robi ai dogmei. Ar fi pacat ca o randuiala si o exprimare artistica atat de frumoasa precum traditia bizantina, sa devina o unealta draceasca, pricinuitoare de hula si defaimare a oamenilor de pe pamant, doar pentru ca nu canta si nu vorbesc pe limba noastra.

Ma voi ruga sa apuc ziua in care, o majoritate consistenta a clericilor bizantului vor iubi semenul mai mult decat dogma. Si aceasta nu pentru alt motiv, decat pentru ca imi este dor sa intru intr-o biserica ce pastreaza traditia ortodoxa, dar in care enoriasii toti sunt una, "precum si Noi Una suntem".

Leonte, cartea despre care Par. Cleopa spunea ca l-a sporit mult duhovniceste, citind-o pe cand pastea oile manastirii a fost Alfavita duhovniceasca de Sf. Dimitrie al Rostovului. Ti-o recomand cu drag . Vad ca ai ignorat cele postate de mine legat de credinta , nadejde si dragoste. Insa cu toate ca tu spui ca e invers , nu este catusi de putin invers si saincerc sa mai explic odata de ce.
In cuvintele Apostolului este vorba de dragostea dumnezeiasca pe care la urma o primim, prin credinta si nadejde. In aceasta carte ce ti-am amintit-o mai sus, explica foarte bine, ca nu poti avea nadejde daca nu traiesti intru Hristos si nu implinesti legile Domnului. Si nu poti trai intru Hristos, si implini legile Domnului daca nu ai credinta. Deci e nevoie de credinta ca sa incepi trairea crestina, din traire si respectare a Legii vine nadejdea iar apoi ca rasplata primesti dragostea dumnezeiasca.

Acum faci referire la dragoste ca fiind prima. Da aici ai dreptate ca e vorba dragostea omeneasca pe care tot omul o are si care este dintru inceput in inima omului mai mult sau mai putin. insa Lonte draga nu confunda dragostea omeneasca cu dragostea dumnezeiasca.

Sigur ca ai dragoste omeneasca dar si ateul o are si o revarsa cum stie el. Intelegi?

Daca nu ai dragostea dumnezeiasca nimic nu ai. Asta spune si Apostolul fara ea esti chimval rasunator cum sunt ateii de pilda. Si oamenii care nu traiesc crestineste.

Deci in fragmentul indicat de tine din Apostol este vorba de dragostea dumnezeiasca care este roada Duhului si cununa dumnezeirii si care vine ultima ca harisma pentru credinta, nevointa, nadejde siu iubire de Dumnezeu si aici asta este ordinea iar ce spui tu e vorba de dragostea omeneasca pe care o avem dintru inceput, da, si care o daruim cum stim si cum o avem, si pe ea lucram si ne nevoim sa o curatam de pacate.

Si aici am vazut ca se impart ortodocsii in doua tabere si se acuza reciproc dar in desertaciune o fac. Cei ce sustin dogma acuza pe cei ce traiesc ca nu respecta dogma iar cei ce traiesc acuza pe cei ce sustin dogma ca nu traiesc crestineste. insa si unii si altii au dreptate, de fapt ambele tabere sunt schioape de un picior, ca e nevoie si de traire crestina si de intelegerea invataturilor. Mai bine fiecare ar completa partea lipsa sa nu mai schioapate. Aceasta este si cauza contrazicerilor. ca daca omul le-ar avea pe amandoua nu s-ar contrazice.

Cand am inceput trairea crestina cu spovedanie si ascultare primul indemn al duhovnicului a fost, si acum studiu. Datii tare imi spunea, cititi, invatati si ce nu stiti intrebati-ma. Insusiti-va dogma , invatatura, si chiar mi-a recomandat o ordine a studiului.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de leonte

ioan_ceazar a insirat cele trei virtuti crestine: Credinta, Nadejdea, Dragostea.
Apoi a argumentat ca ordinea enumararii este si ordinea prioritatilor. FALS. Este taman invers.

Virtuţile creştine decurg, înfloresc şi rodesc una din alta. Nu sunt înşirate, nu se află în raport de succesiune, ci ÎN RAPORT DE PRIMORDIALITATE, germinează şi SE NASC UNA DIN ALTA în procesul viu al trăirii creştine.

Iată un "mic" argument: "Şi tot ce nu este din credinţă este păcat." (Romani, 14.23)
Rădăcina pomului vieţii este credinţa. Tot ce nu e din această rădăcină, e sortit morţii.

Cum este, aşadar, dragostea aceea naturală care nu vine din credinţă? Iată cum: păcătoasă. O arată Apostolul.
Mai poţi spune acum, dacă ai prins duhul, că e "taman invers"?
E invers, da, dar numai pentru necreştin.

[DragosP]

Leonte, dacă Ioan a greșit, spune-mi te rog (ca o paralelă neinspirată), are importanță ordinea Fericirilor? Argumentat, de se poate. Săru’-mâna.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

E adevarat ca fratele Leonte, e un pic nedumerit si incurcat, dar nici noi nu-l ajutam sa se lumineze...

Un pic nedumerit? Un pic încurcat?.... Ce tot spui frate!?....
Mie îmi pare hotărât, vehement. Vrea să convingă, foloseşte chiar şi proorociri privind viitorul (cam scurtuţ, după gustul meu) credinţei noastre.
Pe de altă parte eu nu mă consider în măsură să îl ajut pe leonte să se lumineze. Vorbesc foarte foarte serios.
Eu imi expun convingerile de credinţă şi atât. Şi îmi place să scriu pe forum creştin ortodox. Dacă fac şi vreo faptă bună, asta numai Dumnezeu ştie. (M-aş bucura să fac, cum să nu!)

"Despre partea luminării, însă..." - să ne lumineze pe toţi Bunul Dumnezeu!