Pacatul si Iertarea

[Mosh-Neagu]

Ce e pacatul?
Ce e iertarea?

Uneori (de fapt mult prea des) ni se pare ca viata e nedreapta. Obisnuim sa privim in jur si sa luam ca puncte de referinta anumite jaloane din viata altora. Daca am fi corecti cu noi insine, am realiza ca acei "altii" au neajunsuri mai mari ca ale noastre, dar de care noi nu avem cunostinta sau pur si simplu nici nu vrem sa stim. Si spunem precum psalmistul: "Cum, stie Dumnezeu despre asta?"
Cat de usor este sa gresesti in viata, mai ales in anii tineretii cand totul te amuza si ti se pare normal sa "gusti" din toate cate putin, ca doar o viata ai si merita s-o traiesti "din plin".
Omului i se da posibilitatea sa "faca datorii", nu la o banca, ci la Dumnezeu. El poate abuza de creditul in alb pe care-l are, sau dimpotriva, poate face din el un "depozit la purtator". Dar de obicei, omul se tot imprumuta, se tot imprumuta si uita sa mai dea si inapoi, pana intr-o zi cand vine scadenta si i se aminteste ca vistieria lui Dumnezeu, chiar daca este necuprinsa, are si contabili iscusiti (cred ca diavolii sunt in stare sa contabilizeze si nevinovata "cafea de dimineata"), dar si metode de constrangere.

Oare cum e cu pacatul? Il facem, il spovedim si gata, am scapat? Ar fi prea simplu si prea usor sa fie asa, dar cred ca e un pic altfel. Mie mi se pare ca fiecare pacat se aseaza pe trupul nostru precum un tatuaj. Si... nu mai scapi in veci. La un moment dat te cuprind remuscarile si vrei sa te curati, dar nu mai poti. Iti poti curata sufletul, dar imaginea trupului schimonosit de "tatuaje", iti aminteste pentru tot restul vietii cine esti de fapt, ca nu cumva sa uiti si sa te mandresti cu cel ce crezi ca ai devenit peste noapte...

Cu totii nadajduim in iertare si mantuire, dar atitudinea noastra uneori lasa impresia ca mantuirea este o certitudine si deci putem arata catre oricine cu degetul, ca si cum noi am fi "rod ales"...

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Oare cum e cu pacatul? Il facem, il spovedim si gata, am scapat? Ar fi prea simplu si prea usor sa fie asa, dar cred ca e un pic altfel. Mie mi se pare ca fiecare pacat se aseaza pe trupul nostru precum un tatuaj. Si... nu mai scapi in veci. La un moment dat te cuprind remuscarile si vrei sa te curati, dar nu mai poti. Iti poti curata sufletul, dar imaginea trupului schimonosit de "tatuaje", iti aminteste pentru tot restul vietii cine esti de fapt, ca nu cumva sa uiti si sa te mandresti cu cel ce crezi ca ai devenit peste noapte...

Citeam undeva că fiecare păcat te îndepărtează de Dumnezeu, în sensul că deşi poţi să te pocăieşti şi să fii iertat, oricum nu mai poţi ajunge la acelaşi nivel de apropiere de Dumnezeu pe care l-ai fi putut atinge fără să fi comis păcatul respectiv.

Am observat la mine că Domnul îmi aduce din cînd în cînd aminte de păcatele comise mai demult pe care tind să le uit sau să le ascund undeva în străfundul subconştientului.

Mîntuirea (izbăvirea de cel rău) e una, dar desăvîrşirea şi îndumnezeirea sînt mai mult de atît. Dă-ne, Doamne, măcar mîntuirea.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Oare cum e cu pacatul? Il facem, il spovedim si gata, am scapat? Ar fi prea simplu si prea usor sa fie asa, dar cred ca e un pic altfel. Mie mi se pare ca fiecare pacat se aseaza pe trupul nostru precum un tatuaj. Si... nu mai scapi in veci. La un moment dat te cuprind remuscarile si vrei sa te curati, dar nu mai poti. Iti poti curata sufletul, dar imaginea trupului schimonosit de "tatuaje", iti aminteste pentru tot restul vietii cine esti de fapt, ca nu cumva sa uiti si sa te mandresti cu cel ce crezi ca ai devenit peste noapte...

Cu totii nadajduim in iertare si mantuire, dar atitudinea noastra uneori lasa impresia ca mantuirea este o certitudine si deci putem arata catre oricine cu degetul, ca si cum noi am fi "rod ales"...

Nu-mi pot imagina ca Dumnezeu ne iarta, dar ne mai lasa semnele pacatului. Ne pune insa la incercare in mod repetat, pana cand, prin rezistenta noastra la pacat, locul ranit de pacate se cicatrizeaza si devenim rezistenti la alte pacate de acelasi el.
Am citit ca un pacat iertat de Dumnezeu este acela, pe care ajungem sa il uram din toata fiinta noastra

[zaharia_2009]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Ce e pacatul?
Ce e iertarea?

Uneori (de fapt mult prea des) ni se pare ca viata e nedreapta. Obisnuim sa privim in jur si sa luam ca puncte de referinta anumite jaloane din viata altora. Daca am fi corecti cu noi insine, am realiza ca acei "altii" au neajunsuri mai mari ca ale noastre, dar de care noi nu avem cunostinta sau pur si simplu nici nu vrem sa stim. Si spunem precum psalmistul: "Cum, stie Dumnezeu despre asta?"
Cat de usor este sa gresesti in viata, mai ales in anii tineretii cand totul te amuza si ti se pare normal sa "gusti" din toate cate putin, ca doar o viata ai si merita s-o traiesti "din plin".
Omului i se da posibilitatea sa "faca datorii", nu la o banca, ci la Dumnezeu. El poate abuza de creditul in alb pe care-l are, sau dimpotriva, poate face din el un "depozit la purtator". Dar de obicei, omul se tot imprumuta, se tot imprumuta si uita sa mai dea si inapoi, pana intr-o zi cand vine scadenta si i se aminteste ca vistieria lui Dumnezeu, chiar daca este necuprinsa, are si contabili iscusiti (cred ca diavolii sunt in stare sa contabilizeze si nevinovata "cafea de dimineata"), dar si metode de constrangere.

Oare cum e cu pacatul? Il facem, il spovedim si gata, am scapat? Ar fi prea simplu si prea usor sa fie asa, dar cred ca e un pic altfel. Mie mi se pare ca fiecare pacat se aseaza pe trupul nostru precum un tatuaj. Si... nu mai scapi in veci. La un moment dat te cuprind remuscarile si vrei sa te curati, dar nu mai poti. Iti poti curata sufletul, dar imaginea trupului schimonosit de "tatuaje", iti aminteste pentru tot restul vietii cine esti de fapt, ca nu cumva sa uiti si sa te mandresti cu cel ce crezi ca ai devenit peste noapte...

Cu totii nadajduim in iertare si mantuire, dar atitudinea noastra uneori lasa impresia ca mantuirea este o certitudine si deci putem arata catre oricine cu degetul, ca si cum noi am fi "rod ales"...

Citind postarea din deschidere, mi-a placut modul cum este formulata si m-am gindit sa postez si eu ceva in cel mai serios spirit ortodox .
Dar imediat mi-am adus aminte de cohorta marturisitorilor falsi, dupa ureche, si mi-am schimbat gindul . Deci am sa postez aproape serios dar alambicind si denaturind usor invatatura si marturisirea ortodoxa . Asadar :

Frate draga, pai orice pacat am fi facut noi , este destul ca sa ne pocaim si gata... suntem iertati . Si daca suntem iertati, pe cale de consecinta , ni se sterge si pacatul . Si daca si pacatul ni s-a sters ne si impartasim cu Sfintele . Si daca suntem si impartasiti ... iete , gata raiul !!! Asta in mod sigur ! Cine indrasneste sa contrazica invatatura crestina, sa intervina !
Pai nu ne spune , nu stiu care sfint parinte, ca nici macar nu suntem noi in stare sa gresim atit de rau si mult cit poate Dumnezeu sa ne ierte ?!?! Si asta nu este minciuna !
Si la urma urmei care mai este rostul lui Dumnezeu decit iubirea nemarginita fata de zidirea sa ? Pina la urma tot ne va ierta si ne va lua la El in rai . Si stim asta sigur , mai ales ca El insusi ne-a invatat sa iertam aproapelui cite 70 de 7 ori (sau invers), si daca noi facem asa care suntem mici pai atunci El, nu este clar ca ne iarta totul .
Degeaba incerci tu frate sa spui ca pacatele ramin precum tatuajele pe om deoarece sfintele canoane si sfintii parinti care le-au intocmit nu au mintit cind au spus ca un pacat marturisit , deslegat si iertat , este gata ... s-a dus la gunoi, nu mai exista, am tras apa si am scapat de el ! Cum sa ramina asa, o umbra a lui pe trupul nostru ?
Nu, nu, eu nu cred asta ! Eu cred in iubirea si puterea de iertare a lui Dumnezeu mai ales ca suntem zidirea Sa si mai ales ca El este culmea Iubirii.
Dupa sfinta spovedanie suntem curati ca lacrima caci atunci ce sens ar mai avea aceasta taina daca ar da rateuri !
Se poate sa gindim asa ?!

Iar apropos de binomul pacat-iertare , putem spune despre iertare ca daca noi iertam gresitilor nostrii (precum in ,,Tatal nostru") cu siguranta si Tatal Ceresc ne va ierta totul . Pai si ce , noi nu iertam totul aproapelui nostru pina la urma ?!?!

Deci chestia cu pacatele ar fi fost grava daca nu ar fi existat Dumnezeu , dar cum El exista atunci automat a intervenit si cea cu iertarea si lucrurile s-au reglat de la sine si putem spune cu siguranta ca Raiul este sigur al nostru !


NB : 1. intr-un registru f.f. serios frate, imi poti spune cite erezii am strecurat eu in postarea mea ??? si ca mai ales asemenea greseli se fac pe forum zilnic cu nemiluita !
2 in functie de evolutia discutiilor pe thread am sa dau insa si un raspuns serios care va viza faptul ca desi iertate si deslegate pacatele, ele lasa totusi o amintire pe sufletul omului asa cum lasa petele de singe pe halatul alb si nespalat bine... pete eterne. Aproape toti sfintii au avut asa ceva(evident , gravitatea depindea de la unul la altul) si pt aceasta si le-au plins toata viata ! De pacate ne vatamam mereu dar de umbra lor nu mai scapam nici o data , lucru hotarit de Dumnezeu spre multa noastra smerenie !

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Mie mi se pare ca fiecare pacat se aseaza pe trupul nostru precum un tatuaj. Si... nu mai scapi in veci. La un moment dat te cuprind remuscarile si vrei sa te curati, dar nu mai poti. Iti poti curata sufletul, dar imaginea trupului schimonosit de "tatuaje", iti aminteste pentru tot restul vietii cine esti de fapt, ca nu cumva sa uiti si sa te mandresti cu cel ce crezi ca ai devenit peste noapte...

Într-adevăr, urmele păcatului rămân, chiar dacă el a fost iertat cu desăvârşire, cum numai Dumnezeu poate ierta, fără a-şi mai aduce aminte de păcatul nostru, cum este scris.

Dar rămân consecinţele faptelor noastre rele în lume, în ceilalţi, pe care i-am smintit neiubindu-i. Şi, dintr-o consecinţă în alta, un păcat poate genera multe altele, se împuiază în istorie, până la sfârşitul ei.

De aceea ne spune Domnul că vom da socoteală pentru fiecare cuvânt pe care îl rostim; nimic din ce facem nu rămâne fără urmări în ceilalţi.

Judecata din urmă va fi înfricoşătoare pentru că vom avea înaintea ochilor toate consecinţele faptelor noastre (inclusiv cu vorba şi cu gândul), bune şi rele.

De aceea, chiar dacă eşti iertat după o viaţă în care ai făcut foarte multe rele, şi Dumnezeu te mântuieşte, nu vei putea avea o bucurie deplină în Împărăţia lui Dumnezeu, ci una umbrită de tristeţea pricinuită de consecinţele rele ale faptelor tale. Poate fi mântuit şi sfântul, şi păcătosul, dacă se pocăieşte; însă nu vor avea parte în aceeaşi măsură de bucuria comuniunii cu Dumnezeu.

[vsovivi]

Vom da socoteală de fiecare cuvânt deșert grăit...

Așa că iertarea e totală dacă te spovedești... doar că rămâi cu năravul... așa că până nu scoți și năravul afară definitiv, tre să mergi mereu să ceri iertare, și te iartă bunătatea Lui Dumnezeu de fiecare dată sperând că o să te și îndrepți până la urmă... El ți-ar îndrepta și năravul dacă nu ai avea mândria de a te îndrepta singur așa ca fariseul care dădea lecții Lui Dumnezeu despre păcatul său mai mic decât al vameșului...

Iar un vameș ce e? Prin definiție e păcatul mai mare... dar cel ce s-a dus mai îndreptat la casa sa a fost nu cel ce se ține mai drept ca soarele ci cel ce s-a încovoiat încât nici ochii nu și-i ridica de sub pământ, bătându-și pieptul ca să iasă glas din el: „Milostiv fii mie păcătosului”, căci nu voia să recunoscă și de aia se bătea cu pumnul direct pe inima lui de piatră seacă, pe piept, viceversa decât gorilele umane.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de zaharia_2009

Citind postarea din deschidere, mi-a placut modul cum este formulata si m-am gindit sa postez si eu ceva in cel mai serios spirit ortodox .
Dar imediat mi-am adus aminte de cohorta marturisitorilor falsi, dupa ureche, si mi-am schimbat gindul...

Frate Zaharia, de ce-l lasi pe "ala" sa te batjcoreasca? Fara nicio ironie iti spun: tu ai tot ce-ti trebuie, dar de un lucru se pare ca vrei sa te lipsesti. Oare nu-ti este de ajuns cate bobarnace iti da Dumnezeu (si sa nu spui ca nu-i asa ca stii tu mai bine)? Din punctul meu de vedere, in fata Lui, eu sunt cel mai pacatos. Nenorocirea ta este ca din punctul tau de vedere, tot eu sunt cel mai pacatos... "Cohorta marturisitorilor falsi" ne cuprinde si pe noi, chiar daca nu recunoastem. Nu-i zi sa nu-L tradam, fie cu un gand, fie cu o vorba, fie cu o fapta rea, fie cu o fapta buna pe care - desi putem - n-o facem, fie cu o fapta buna pe care o facem, dupa care o punem pe "youtube"...
Daca cineva renunta sa citeasca in intregime mesajul tau, numai fiindca nu-i place cum intorci din condei, poate ramane cu o falsa parere despre sufletul tau. La final te-ai apropiat foarte mult de esential, desi nuanta pe care-am incercat eu s-o scot in evidenta se voia a fi alta.
Multumesc oricum tuturor, fiindca ati incercat sa va implicati. Nu prea "va cunosc", dar imi sunteti dragi si cei buni si cei mai putin buni si stiu ca teoretic exista toate premisele ca cei mai putin buni de astazi, sa devina cei foarte buni de maine, chiar daca fratele Zaharia are un pitic in preajma care-i sopteste altceva. Nu el e de vina, ci piticu'...

Revenind la ale noastre oite ( cam multe nazdravane), eu, in nebunia ratacirilor mele telectuale, voiam sa spun ca ceea ce ne tine aproape de Dumnezeu este tocmai memoria pacatului. Da, este adevarat ca ne spovedim, tinem un canon sau 20, stam intr-un picior sau vindem toata averea si o dam saracilor, da, ni se sterg pacatele, dar smerenia ne-o da cainta pentru tot ce-am facut rau, nu mandria pentru ce facem bun. De aici asemanarea cu trupul tatuat care ne tine memoria treaza pentru ceea ce suntem cu adevarat in viata asta de care ne-am batut joc atata amar de vreme. Cand indraznim sa ridicam privirea peste umar, inchipuindu-ne ca suntem "vaccinati", deja "piticu'" mai face o mazgalitura pe trupul nostru imaculat de... taciune.
Imi cer iertare daca nu pot fi foarte coerent in logica. Trag nadejde sa ma fi facut inteles.
Doamne'ajuta.

[AndreiM]

Frate Zaharia, oare ne pocaim cu adevarat, oare plangem noi la fiecare pacat si fiecare suspin e rugaciune intru iertarea noastra?
Uite, mie unul mi-e greu sa ma iert pe mine insumi.

[culianul]

Legat de subiect, imi aduc aminte de o anecdota pe care mi-a spus-o un prieten de-al meu.

Tatal i-a spus unui copil ca de fiecare data cand face o trasnaie, o sa bata un cui in usa. La fiecare trasnaie, tatal lui batea un cui in usa. La un moment dat, fiu-su s-a uitat la usa si era plina de cuie. Si si-a dat seama cat l-a suparat pe tatal lui. Si a inceput sa faca fapte bune, si la fiecare fapta buna, scotea cate un cui din usa. La un moment dat a reusit sa le scoata pe toate, si s-a dus bucuros la tatal lui si i-a zis: "uite tata, nu mai e nici un cui in usa". Dar usa a ramas plina de gauri.

Dar, pentru ca ortodoxia este paradoxala, exista multe contraexemple, din care aduc aminte doar doua: Maria Egipteanca (prostituata, si daca ii citesti viata, a fost o pramatie), si avva Moise cel dintre talhari (tipu era un fel de criminal in serie, vestit pentru crimele sale, care s-a ascuns printre calugari de autoritati (cea mai tare relatare despre el e in una din discutiile Sf Ioan Casian cu unul din parintii pustiei - e un PSB imens care merita citit si recitit))

Deci pana la urma, cred ca Dumnezeu uita, pentru ca iertarea fara uitare e ca o zi fara soare, ca o batatura fara caine. Pentru ca altfel, daca ni se da iertarea, ar fi cel putin ciudat ca la judecata sa ne spuna: ba, de iertat te-am iertat, dar nu te uit niciodata.

Asta e refrenul meu: pacatul nu e o fapta rea, este o dispozitie a sufletului. Faptele rele provin din acea dispozitie sufleteasca. Si degeaba ti se iarta faptele, daca ramai cu dispozitia rea a sufletului. Pacatul se aseamana cu ochelari de soare: cu ei pe ochi, totul e intunecat, dar in realitate e altceva.

[zaharia_2009]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Frate Zaharia, de ce-l lasi pe "ala" sa te batjcoreasca? Fara nicio ironie iti spun: tu ai tot ce-ti trebuie, dar de un lucru se pare ca vrei sa te lipsesti. Oare nu-ti este de ajuns cate bobarnace iti da Dumnezeu (si sa nu spui ca nu-i asa ca stii tu mai bine)? Din punctul meu de vedere, in fata Lui, eu sunt cel mai pacatos. Nenorocirea ta este ca din punctul tau de vedere, tot eu sunt cel mai pacatos... "Cohorta marturisitorilor falsi" ne cuprinde si pe noi, chiar daca nu recunoastem. Nu-i zi sa nu-L tradam, fie cu un gand, fie cu o vorba, fie cu o fapta rea, fie cu o fapta buna pe care - desi putem - n-o facem, fie cu o fapta buna pe care o facem, dupa care o punem pe "youtube"...
Daca cineva renunta sa citeasca in intregime mesajul tau, numai fiindca nu-i place cum intorci din condei, poate ramane cu o falsa parere despre sufletul tau. La final te-ai apropiat foarte mult de esential, desi nuanta pe care-am incercat eu s-o scot in evidenta se voia a fi alta.
Multumesc oricum tuturor, fiindca ati incercat sa va implicati. Nu prea "va cunosc", dar imi sunteti dragi si cei buni si cei mai putin buni si stiu ca teoretic exista toate premisele ca cei mai putin buni de astazi, sa devina cei foarte buni de maine, chiar daca fratele Zaharia are un pitic in preajma care-i sopteste altceva. Nu el e de vina, ci piticu'...

Revenind la ale noastre oite ( cam multe nazdravane), eu, in nebunia ratacirilor mele telectuale, voiam sa spun ca ceea ce ne tine aproape de Dumnezeu este tocmai memoria pacatului. Da, este adevarat ca ne spovedim, tinem un canon sau 20, stam intr-un picior sau vindem toata averea si o dam saracilor, da, ni se sterg pacatele, dar smerenia ne-o da cainta pentru tot ce-am facut rau, nu mandria pentru ce facem bun. De aici asemanarea cu trupul tatuat care ne tine memoria treaza pentru ceea ce suntem cu adevarat in viata asta de care ne-am batut joc atata amar de vreme. Cand indraznim sa ridicam privirea peste umar, inchipuindu-ne ca suntem "vaccinati", deja "piticu'" mai face o mazgalitura pe trupul nostru imaculat de... taciune.
Imi cer iertare daca nu pot fi foarte coerent in logica. Trag nadejde sa ma fi facut inteles.
Doamne'ajuta.

Am sesizat inca de la inceputul mesajului ca ,,Fara nicio ironie iti spun:" (imi spui)
mustrarea ta parentala .
Am citit-o si am luat act de ea insa eu cu ironie iti raspund :

1. ,,Din punctul meu de vedere, in fata Lui, eu sunt cel mai pacatos." Plecind de la propria ta marturisire voiesc sa pun ca de mai de mult , de cind urmaresc cele 90 de posrtari ale tale am vrut sa spun ca tu gindesti si actionezi ca un mare pacatos , dubios de mare, dar am hotarit sa nu remarc public lucrul ca sa nu te jenezi sau sa nu te apriinzi dar uite ca marturisirea ta este bine venita ! Daca tu singur o spui asa , eu ce sa mai zic !

2. ,,...desi nuanta pe care-am incercat eu s-o scot in evidenta se voia a fi alta...in nebunia ratacirilor mele telectuale, voiam sa spun ca..."
Ca si mai sus, eu am sesizat, iar pe urma am observat, aceasta nebunie a ta si ale tale rataciri fals-'telectuale si a productiilor absurde secundare pe care le scoti si in care crezi propagindu-le ca un staroste de curent filosofic. Dar iarasi am zis sa ramin mai rezervat si sa nu o dau pe fata ca sa nu te agit dar vad ca tu te cunosti bine . Daca iti spuneam eu cum esti, poate te si suparai dar daca ai spus-o tu cu a ta gurita inteleg ca o accepti ca atare si totul este OK.

3. ,,La final te-ai apropiat foarte mult de esential..."
Vezi, as fi indrasnit sa iau aminte la mustrarile tale fratesti si chiar sa cred ca parerile tale sunt obiective ... dar tinind cont de cele 2 remarci de mai sus , toata buna ta intentie cade, se naruie, ca nu are pe ce sa se sprijine ! Ce sa-i faci, asta este !

4. Eu nu la tine am facut referire ca facind parte din ,,cohorta falsilor marturisitori" . Nici macar nu ai avut treaba cu remarca mea de la inceputul postarii, ca imi place subiectul pe care l-ai propus si modul cum l-ai formulat . Dar tu nu ai inteles asta , tu ai mai multa treaba cu ,,ala" care te impinge la fronda neostoita. Asa cum am mai spus ... este doar treaba ta ! Tu ai gindit si ai scris astfel !

Si cum faci matale aluzie , sau iluzie, la oitele ... nu stiu care, zic sa concluzionam si noi aici caci altminteri pierdem interlocutorul pe drum , el viind viciat si asa de alte lipsuri :
- tehnica umana , pseudoduhovniceasca , prin care o persoana incearca in mod constient sa se dea mai pacatos de cit este cu scopul de a da bine la auditoriu si la dosarul de ,,bun crestin" se cheama ipocrizie sau SMERENIE MINDRA !( Exemple :,,Din punctul meu de vedere, in fata Lui, eu sunt cel mai pacatos." si iarasi ,, ...eu, in nebunia ratacirilor mele telectuale...")
- nu ai putut patrunde deloc sensul postarii mele dar ai incercat sa faci un ,,carcalete" de concluzii pe marginea ei , mai ales ca incerci fara jena sa te comporti familiar cu mine apropiindu-te mai mult decit este permis asupra intimitatii mele si sa faci remarci jenante : ,,Oare nu-ti este de ajuns cate bobarnace iti da Dumnezeu (si sa nu spui ca nu-i asa ca stii tu mai bine)?. Te atentionez sa nu traiesti falsa impresie ca am fi frati de cruce sau de mama si ca astfel ne-am permite orice intre noi !!! Atentie !! Eu pina acum nu am facut decit sa exploatez propriile tale pareri despre tine insuti si pe care le-ai facut publice !
Desi la inceputul postarii mele anterioare am facut clar precizarea sensului si fondului in care postez , nici habar nu ai avut de asta si ai luat mesajul otova , comentindu-l apoi.
Daca tu nu vrei sa ti seama nici de ceea ce scriu ca atentionare , atunci este doar treaba ta !!

Iar la incheiere , cum ar fi ca dupa atitea aiureli pe care le-ai scris nejustificat despre postarea mea , sa te intreb si eu , asa , frateste desigur : de ce il lasi frate pe ,,ala" sa te batjocoreasca cu pripa si fronda ????
Cum pare ? Este oare chiar frateste ???

NB : 1. Dar nu mi-ai raspuns , este cumva eretic sau nu raspunsul meu anterior ?? Daca este OK. te rog sa ma ierti , nu am sa mai insist !
2. Mosule, ce virsta ai bre ?