Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa si Massmedia
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 12.01.2007, 00:29:22
mariana.gaica mariana.gaica is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 09.01.2007
Mesaje: 1
Implicit

Am gasit urmatorul articol pe net. Ce ziceti, are dreptate? ???

Romania Reformata
de Catalin Avramescu in "Revista 22", numarul din 25 - 31 august 2006

Acum ceva timp, vizitam catedrala din Perth, Scotia. Ghidul meu de ocazie era o doamna amabila din congregatia locala. La un moment dat, am intrebat-o cine era in acel moment "capul (the Head) bisericii prezbiteriene". Stiam ca prezbiterienii - versiunea scotiana a protestantismului calvinist - au o conducere colegiala, General Assembly, dar eram curios sa stiu cine este liderul public al acestui grup. Doamna m-a privit uluita, asa cum probabil il va fi privit vicarul acela englez din secolul al XVIII-lea pe detinutul ignorant care tocmai ii marturisise ca nu auzise niciodata de Isus. "Sir, - mi-a spus ea dupa cateva clipe lungi de tacere - our Head is Jesus Christ!"

Mi-am dat seama atunci ce distanta despartea mentalitatea noastra estica, ortodoxa, de aceea occidentala, protestanta. Pentru protestanti, esentiala era relatia personala cu divinitatea. Restul era, teologic vorbind, irelevant. Eu cautam o autoritate care din punctul de vedere al celor ce urmau cuvintele lui Cristos, "imparatia mea nu este din lumea aceasta!" (Ioan 18:36), era nu doar neimportanta, ci de-a dreptul nelegitima.

E limpede ca mentalitatea protestanta a insemnat un nou inceput pentru civilizatia europeana. Accentul pus pe individ s-a tradus in sfera politica printr-o subliniere a drepturilor si libertatilor cetateanului, iar in aceea economica printr-o etica a schimburilor private. Desigur, diferentele dintre mentalitatea catolica si aceea protestanta nu sunt neaparat atat de profunde precum cele marcate de Max Weber, dar nimeni nu se indoieste acum ca Europa nu ar fi ajuns la un asemenea grad de cultura si de libertate fara contributia fundamentala a protestantismului.

Ceea ce pune problema rolului istoric jucat de ortodoxie. Este oare o coincidenta ca toate tarile ortodoxe - Rusia, Belarus, Serbia, Bulgaria, Ucraina, cu partiala exceptie a Greciei - sunt exemple de dezastre economice si sociale? In ce priveste Romania, o istoriografie patriotarda ne invata ca Biserica Ortodoxa a fost un element central in identitatea romanilor. Daca este asa, atunci ar trebui sa isi asume raspunderea pentru marasmul in care se zbate aceasta tara. Realitatea este ca rolul ortodoxiei romanesti a fost mai curand unul nefast. Popor latin, romanilor Biserica Ortodoxa li s-a adresat in slavona. Chiar si bruma de carte care s-a facut la sud de Carpati, pana in secolul al XVIII-lea, s-a facut de calugari greci si armeni. In secolul al XIX-lea, ortodoxia romaneasca se organizeaza ca biserica de stat, ascunzandu-se sub pulpana puterii politice, o poveste trista, al carei final il gasim in dosarele de colaboratori de la CNSAS. "Ce relevanta mai are o asemenea biserica?" va intreb. Preotul de vizavi, pe care nu l-am vazut niciodata sa se preocupe ca unii dintre semenii nostri mor de foame, a distribuit vecinilor, deunazi, in cutiile de scrisori, niste foi imprimate color. Ne anunta ca mai are nevoie de 8.000 de euro pentru a termina o fresca.

Din punct de vedere practic, Romania este oricum o tara ateista. Majoritatea concetatenilor nostri sunt la fel de ignoranti in ce priveste Biblia precum indienii din Lumea Noua la debarcarea spaniolilor. Eu predau istoria ideilor politice de aproape 15 ani. Am vazut sute, daca nu mii de studenti, de la variate facultati. Destule lectii predate presupuneau o cunoastere a Scripturii, a traditiilor si dogmelor oficiale ale Bisericii apostolice. Va marturisesc ca pentru cei mai multi studenti Biblia aparea la fel de straina precum Popol Vuh. Jumatate nu o deschisesera niciodata. Cat despre ceilalti, raspunsul standard la examen era: "Am rasfoit-o".

Oricat am alege sa ironizam proiectul pasoptistilor, e cert ca el a avut in centru o intentie nobila: modernizarea Romaniei. Aceasta s-a facut cu un pret, insa - eliminarea unora dintre institutiile si valorile traditionale prin inlocuirea lor cu institutii si valori straine, occidentale. "Obiceiul pamantului" a fost inlocuit de Codul lui Napoleon. Randuielile boieresti au cedat locul unei Constitutii copiate dupa aceea a Belgiei. Domnii pamanteni au plecat si o dinastie germana a venit la tronul Regatului (o institutie la randul sau de import). Literele slavone au fost inlocuite cu alfabetul latin. S-au introdus trenul, banii de hartie si apa la robinet. Iobagii au fost sloboziti si au fost organizate alegeri. Chiar si hainele s-au schimbat. Am abandonat caftanul si opincile, invatand "la gat cravatei cum sa facem nodul". Fara despartirea de o buna parte a traditiei noastre nu ar fi fost mare diferenta astazi intre Bucuresti si Addis Abeba.

Dar proiectul pasoptist nu a fost niciodata complet. Acei oameni, impreuna cu urmasii lor spirituali, au inteles corect ca trebuie sa renuntam la formele locale de autoritate, la limba arhaica, la obiceiurile retardate si la straiele ridicole. Dar s-au oprit la religie. Ei nu au propus o critica sistematica a religiei perpetuate. Teologic vorbind, societatea romaneasca a ratat Reforma.

Cu alte cuvinte, ea a ratat o dimensiune esentiala a modernitatii civilizate. Aceasta a devenit pe deplin posibila abia dupa ce Luther a anuntat printilor germani principiile Reformei, inteleasa de el ca revenire la ideile primilor crestini. Din acel moment, protestantismul a schimbat fata lumii. Biserica prezbiteriana a introdus, pentru prima data, in Scotia, un sistem universal de educatie, animat de ideea ca fiecare in parte trebuie sa fie in stare sa inteleaga singur Biblia. Dupa doua secole, scotienii descopereau locomotiva, logaritmii, macadamul si economia politica moderna. La Geneva, calvinismul a creat o a doua Roma, de unde provin si Rousseau si legendarii ceasornicari. Acelasi calvinism, aliat cu neo-stoicismul si cu spiritul de aventura comerciala, a facut din alianta catorva orase olandeze o putere mondiala. Quakerii au intemeiat Pennsylvania, iar puritanii Bostonul. Finlanda dupa teologul reformat Agricola a fost alta tara. Suedia si Danemarca nu ar fi devenit ce sunt acum fara luteranism. Japonia s-a deschis catre lumea moderna datorita protestantismului european si tunurilor americane.

Se pune acum intrebarea daca exista o alternativa rezonabila la optiunea protestanta. Experienta istorica ne arata ca nu. Chiar si cei care nu profeseaza o credinta anume trebuie sa admita ca valorile ce isi au originea in crestinismul primitiv, reinterpretate de teologii Reformei si de filozofii Luminilor (la randul lor, un fenomen mai ales protestant) sunt centrale pentru omul european. Fara Reforma, nu am fi avut ziare, nu am fi avut Societatea Regala cu stiinta mecanica a naturii a lui Robert Boyle si a lui Isaac Newton, nu am fi avut legalizarea divortului sau toleranta religioasa. Nu am fi avut nici macar cerealele de la micul dejun, inventate de un vegetarian adventist din Michigan, care credea ca a oferit o cura pentru viciul masturbatiei. Pe scurt, nu am fi cunoscut lumea moderna.

Ceea ce ar fi trebuit noi sa facem este sa interiorizam si sa practicam aceste valori. Sa ne construim o societate animata de acest spirit. Nu am reusit.

Una din cauze, daca nu principala, este ca in centrul experientei noastre spirituale nu sta mai nimic. Comunismul doar a agravat aceasta stare de fapt, dar nu a inventat-o. Ce ne-a tinut departe de valorile si institutiile spiritului european, ce ne-a deconectat de la evolutiile lumii civilizate, a fost "credinta" noastra. Fiecare popor si fiecare cultura demna de acest nume au o carte, un text sacru, central. Omul european a avut Biblia. Dar noua, biserica noastra "stramoseasca" - institutional vorbind, o inventie a secolului al XIX-lea - ce ne-a dat? Un crestinism bizar, unul care ignora sau marginalizeaza tocmai Biblia, precum si marile traditii de interpretare scripturala, de la scolastici la neoprotestanti. Ce am primit in loc? O Biserica redusa la ritual si aparente. Mergeti la o predica normala sau ascultati-i pe ierarhii ortodocsi, cu discursurile lor despre "traditie", valorile "neamului" si despre "inainte-statatori". Dar Cristos nu a spus: "Am venit sa mantuiesc poporul roman!". Ma indoiesc ca in planul Mantuirii crestine natiunea aceasta are un loc rezervat. Nu cred ca in Rai ne vom aseza pe banci tricolore.

E timpul sa intelegem ca mai profunda decat reforma legilor sau obiceiurilor este reforma credintei. E vremea sa ne intoarcem catre sursele autentice ale civilizatiei occidentale, nu doar sa ii imitam formele. De aceea, reforma de care vorbim e mai cu seama una interioara, a fiecaruia dintre noi. Aceasta inseamna sa lasam in urma omul cel vechi. Daca e sa avem un viitor intru spirit, el va fi intr-o Romanie reformata.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 12.01.2007, 08:58:57
06dec 06dec is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.12.2005
Mesaje: 337
Implicit

Mai copii!!Cum spune apostolul in scriptura?"Taina aceasta mare este!"Degeaba au eu Cap pe Hristos daca s-au lepadat de Taine,daca nu cred cu patrundere ca"Iata,Hristos sta de fatza!"la sfânta taina a spovedaniei.Si daca intrebi orice cleric ortodox,care cunoaste adevaratul crestinism,fitzi siguri ca stie cine e Capul Bisericii.Biserica pentru noi,ortodocsii e un loc sfânt,chiar si pentru cei ce nu o prea frecventeaza,ori nu o frecventeaza deloc.Biserica,in traducere,e un loc sfânt.Neoprotestantzii nu stiu de loc sfânt la ei in biserica.Aia nu e biserica.Imi pare rau de sinceritatea fatza de Dumenzeu a multora.A mai multora ca noi fatza de Creeator.Probabil ca noi ne am cam luat-o in cap,numindu-ne mai pacatosi ca ei,si sub aceasta psihologie am ajuns unde suntem,sa facem pacate,ca doar suntem pacatosi.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 13.01.2007, 10:55:22
Mircea
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Doamna, nu va suparati, dar inainte de a generaliza, incercati sa cunoasteti si daca este nevoie sa aprofundati credinta ortdoxa. Vorbiti despre faptul ca la protestanti capul Bisericii este Domnul Iisus Hristos. Pai si la noi e la fel. Nu cred ca protestantii nu au un sef religios dintre oameni. Eu am lucrat la o fundatie americana si acolo majoritatea erau protestanti. Ei bine, aveau pastori si la bisericile lor, aveau un bord director care le trasa reguli pe care musai sa le urmeze. Unul dintre pastori, sarac fiind a incercat sa mearga la o biserica. Conducatorii, cei care o sustineau, adica cei mai bogati membrii, i-au zis ca trebuie sa predice intr-un anumit fel, etc, etc, Omul a refuzat, spunand ca pt. el singurul sef este Domnul Iisus. Ei bine s-a mutat la Timisoara si a dus-o destul de greu. Si fara sa arat cu degetul pe nimeni, am vazut in cei trei ani lucrati, o gramada de intrigi si comportamente necrestine. Doamne ajuta.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 30.08.2007, 23:04:09
danyel danyel is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.06.2006
Locație: Cluj Napoca, Ardeal ,Romania
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.306
Implicit


Patetic de-a dreptul acest articol, poi o fi avut contributie protestantismul in dezvoltarea economica din occident, dar daca nu a avut in dezvoltarea spirituala, este egal cu zero toata contributia lor, Biserica nu are rolul de ai invata pe oameni cum sa se imbogateasca material ci cum sa se inbogateasca spiritual, din pacate protestantismul s-a redus la rationalism si practic nu mai are nimic spiritual in el, totul este rigid si lipsit de continut...
Reply With Quote
  #5  
Vechi 31.08.2007, 20:49:44
danyel danyel is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.06.2006
Locație: Cluj Napoca, Ardeal ,Romania
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.306
Implicit

Citat:
În prealabil postat de mariana.gaica
Mergeti la o predica normala sau ascultati-i pe ierarhii ortodocsi, cu discursurile lor despre "traditie", valorile "neamului" si despre "inainte-statatori". Dar Cristos nu a spus: "Am venit sa mantuiesc poporul roman!". Ma indoiesc ca in planul Mantuirii crestine natiunea aceasta are un loc rezervat. Nu cred ca in Rai ne vom aseza pe banci tricolore.

Cine nu cunoaste ortodoxia nu poate vorbi obiectiv despre ea, iar acest articol demonstreaza din plin ca este lipsit de orice documentare, daca intrati pe site-ul Arhiepiscopiei Clujului veti vedea ca sunt puse pt descarcare, predici ale IPS Mitropolit Bartolomeu, predici care pot fi considerate o adevarata evanghelizare, asa ca sa nu-mi smuna mie numeni ca ierarhii predica vorbe in vant, inainte de a afirma ceva, ar fi bine sa se documenteze, Bineinteles ca este necesar si chiar o datorie morala, sa vorbesti despre inaintasii poporului roman, sa vorbesti despre Sf Apostol Andrei din gura caruia romanii au primit Evanghelia lui Hristos, in fata unor astfel de fapte si de jertfe pt credinta, tot "maculatura" occidentala isi pierde valoarea si sensul asa ca domnilor pasionati de marile "valori" occidentale, lasati-o mai moale, n-avem nevoie, noi avem ceva mult mai bun, Doamne ajuta-ne sa ne putem pretui valorile Amin!
Reply With Quote
  #6  
Vechi 08.01.2008, 16:30:32
cod_gabriel cod_gabriel is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.04.2007
Mesaje: 347
Implicit

Un articol sententios, prin care transpar prejudecatile si resentimentele autorului.
Probabil unul dintre intelectualii resentimentari, alaturi de Patapievici, in mod previzibil propus de presedintele basescu pentru consiliul de administratie al TVR, dupa ce l-a numit pe Patapievici directorului Institutului Cultural Roman.
Din cate stiu, Hristos este si capul bisericii ortodoxe - daca Avramescu nu stie asta, nu e vina noastra.
Articolul face o comparatie numai intre ortodoxie si protestantism, din care trage concluzia ca ortodoxia in opozitie cu reforma ar radacina tuturor relelor din Est.
Dar face abstractie de cea mai mare biserica crestina - cea catolica - si de faptul ca tari precum Franta, Italia, Spania sau Austria nu sunt tocmai inapoiate, desi religia dominanta este catolicismul, nu vreo forma de protestantism.
Autorul incearca a fi un fel de prestidigitator, facand sa dispara din ecuatie catolicismul si facandu-se a uita ca protestantismul - idealul sau - a aparut in opozitie cu catolicismul, nu cu ortodoxia.
De asemenea, autorul afiseaza o cunoastere selectiva a istoriei. Pune in seama ortodoxiei toate problemele tarilor estice, facandu-se ca uita secole intregi de invazii si dezastre care au aruncat mereu inapoi estul Europei. Autorul se face ca uita caderea Constantinopolului, caderea Balcanilor sub turci, stapanirea tatara in Rusia, invazia mongola care i-a facut pe occidentali sa creada ca a sosit sfarsitul lumii, desi au avut doar un contact trecator cu mongolii, in timp ce Estul a trait secole sub cizma tataro-mongola. Iar inainte de asta toate invaziile asiatice care au trecut peste actualele tari ortodoxe. Toate astea explica mult mai usor prapastia istorica dintre Est si Vest, decat ar putea-o face ortodoxia.
In sfarsit, inverseaza rationamentul si transforma efectele in cauze: nu problemele si hibele (reale sau presupuse) ale ortodoxiei sunt cauza inapoierii estului Europei, ci inapoierea noastra este cauza acestor probleme ale bisericii ortodoxe.
Analfabetismul nu a fost provocat de ortodoxie, ci de inapoierea acestor tari estice.
In sfarsit, chiar rezultatele protestantismului pe care le ridica in slavi Catalin Avramescu pot fi contestate, in frunte cu "visul american", cu ceea ce au facut protestantii in America de Nord, unde au exterminat practic intreaga populatie amerindiana. Fara pic de rusine, acum ei se prezinta in filme ca aparatori si eliberatori ai localnicilor contra impilarilor catolicismului in America, cand chiar Biserica Catolica a salvat de la o exterminare similara amerindienii din coloniile spaniole si portugheze.
Capitalismul protestant are rezultate bune in privinta nivelului de trai al unora, dar e un dezastru pentru multi altii si chiar pentru planeta pe care traim.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 08.01.2008, 20:43:11
cozia cozia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.01.2007
Mesaje: 2.305
Implicit

Citat:
În prealabil postat de mariana.gaica
Ce ziceti? ???
Mai bine nu-l citeam..., m-a intristat si scirbit asa cum ma scirbeste mai TOT ce este scris in ultimii ani de "oamenii de cultura" enumerati si de Gabriel...fug sa citesc Psalmii si cu Mila lui Dumnezeu sper sa-mi revin...
Reply With Quote
  #8  
Vechi 09.01.2008, 21:06:18
sofiaiuga's Avatar
sofiaiuga sofiaiuga is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.02.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.995
Implicit

Doamne fereste sa ajungem acele zile sa traim intr-o Romanie reformata ,eu prefer de zeci de mii de ori o Romanie Crestina!
Reply With Quote
  #9  
Vechi 09.01.2008, 21:51:51
ancah
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Ei, dar ce va mirati? Nu traim in vremea proorocilor mincinosi? Totul e sa ne vedem de treaba si sa nu lasam pe nimeni sa ne influenteze in privinta credintei noastre ortodoxe. Cum ar putea un protestant sau neoprotestant sa inteleaga ortodoxia?
Reply With Quote
  #10  
Vechi 30.01.2008, 10:03:57
nimeni nimeni is offline
Member
 
Data înregistrării: 16.01.2008
Mesaje: 67
Implicit

Intr-adevar in statele reformate nivelul de trai al individului este mai ridicat. Si cu Romania, Rusia, Bulgaria.... nu ne putem lauda in ceea ce priveste mentalitate, bun simt si nivel de trai. Adesea m-am gandit de ce statele ortodoxe sunt mai sarace.

La ce m-am gandit totodata este biserica (nu ca institutie) ca si amenajare in cultura ortodoxa arata atat de mudar si kitschos. o incarcatura de flori de plastic, de perinite de diferite culori in strane (chiar si cu catei, broaste sau dinozauri am vazut intr-o catedrala). nu exista ordinea si siplitatea din bisericile catolice.

pe de alta parte bisericile catolice sufera dupa fofota de duminica: dupa acea masa de credinciosi care vin si stau asculta lirurghia. unii dintre ei intr-adevar vin pentru a se foi insa asta nu exista.

fiecare biserica vine cu avantajele si dezavantajele ei. nu pot fi perfect doarece izvorasc din mana omului. dzeu nu a lasat un plan al bisericii, nici o oranduire a acesteia si in functie de mediu au izvorat difeite biserici care la randul lor au avut un impact diferit asupra credinciosilor si cetatenilor.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Biserica reformata din Timisoara si metodele de racolare a membrilor FiulRisipitor Biserici Protestante 12 07.09.2017 15:23:48
Romania bunului simt ...sau ....Romania nesimtirii ! elenavioletacocos Generalitati 22 22.11.2009 22:58:28
Romania IonutS Generalitati 3 10.05.2009 01:38:27
Cununie ortodox-reformata iuliachi Nunta 5 31.05.2008 12:31:36
casatorie ortodox-reformata iuliachi Nunta 1 11.05.2008 14:30:38