Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Morala Crestina
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 27.09.2012, 23:06:09
laurastifter laurastifter is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2008
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.362
Implicit Crestinii din Biserica primara... si noi, cei de astazi

Doamne ajută!
Diac. Prof. Ioan I. Ică Jr. de la Facultatea de Teologie din Sibiu este autorul unei lucrări excepționale, intitulată "Canonul Ortodoxiei" (până acum a fost publicat doar vol. I de aprox. 1000 de pagini) care, după o introducere explicativă pasionantă de 318 pagini, cuprinde o colecție de texte creștine din primele trei secole. De fapt, dacă stau să mă gândesc bine... sunt și scrieri din sec. al IV-lea.
Am început foarte recent să citesc această carte, astfel că astăzi am ajuns la câteva scrieri esențiale atât pentru cultura noastră teologică, cât și pentru viața duhovnicească: "Martiriul Sfântului Policarp", "Martiriul Sf. Justin și al celor împreună cu el", scrisoarea lui Plinius cel Tânăr către împăratul Traian despre creștini (aprox. anii 111-113) etc.
Aceste documente vechi m-au impresionat profund și m-au determinat să meditez la contrastul dintre viața primilor creștini și conduita noastră morală, a creștinilor din sec. al XXI-lea de la venirea lui Hristos în lume.
De ce oare ei puteau să lase totul (familie, avere, privilegii sociale, prietenii.) cu bucurie pentru Hristos, iar noi...? Cum se face că acei creștini, oameni reali, din carne și oase, puteau merge cântând la martiriu, din dragoste pentru Dumnezeu? Cum reușeau... și de ce creștinismul nostru, cum s-ar exprima Sf. Atanasie cel Mare, este din lemn, deși se folosește de obiecte din aur?
De exemplu, guvernatorul Plinius al Bitiniei îi scria lui Traian (98-117 d. Hr.) despre atitudinea creștinilor în fața morții. El, un guvernator păgân, era atât de uimit și nedumerit în privința curajului inexplicabil al creștinilor, încât a simțit nevoia să-i ceară sfatul împăratului în legătură cu această problemă. Creștinii, spunea el, erau invincibili pentru că, la anchete, vorbeau foarte politicos și cuviincios, dar atunci când li se cerea să spună ceva împotriva lui Hristos, ei refuzau și-și mărturiseau credința suportând cele mai groaznice chinuri. M-au impresionat foarte multe idei din acea scrisoare, mai ales pentru că autorul ei este un păgân, un adversar al creștinilor (chiar scria că i-a trimis la moarte pe cei care "se încăpățânau" în creștinism) care, fără să conștientizeze acest fapt, Îl mărturisea pe Hristos, Ocrotitorul mucenicilor Săi. Cel mai mult m-a emoționat ceea ce scria despre mărturia unora dintre creștini care, fiind torturați, au explicat în ce anume constau adunările lor liturgice. Astfel, creștinii se adunau în fiecare duminică dimineață și Îi intonau cântări lui Hristos "ca unui zeu", mâncau împreună, iar la sfârșitul adunării, se îmbrățișau, făgăduindu-și unii altora că, dacă vor fi prinși, sub nicio formă nu-L vor tăgădui pe Hristos. Cât de impresionant! Primii creștini nu știau, la finalul unei Liturghii, dacă și săptămâna următoare vor fi toți, sau unii dintre ei vor fi prinși până atunci. Poate că, în acele momente, fiecare dintre ei își punea, în gând, întrebarea: "oare aceasta a fost ultima Sfântă Liturghie la care am participat în viața mea? Oare duminica viitoare voi mai putea să vin aici?". Și, departe de a-și pierde nădejdea în aceste condiții critice, ei își făgăduiau unii altora că cei care vor fi arestați vor rămâne consecvenți, mărturisindu-L pe Hristos și netrădându-și confrații.
Dar ce să mai spunem de curajul extraordinar, aproape supraomenesc al Sfântului Episcop Martir Policarp, ars de viu pentru Hristos? Dar de uimitoarea profunzime a unor scrieri precum "Epistola către Diognet", al cărei autor anonim este identificat de către unii teologi occidentali chiar cu Sf. Policarp?
Cum au reușit toți aceștia să scrie, să gândească, să trăiască și să moară cu atâta sfințenie și frumusețe sufletească? Cum se explică faptul că, atunci când erau conștienți că-i așteaptă cele mai cumplite torturi și moartea fizică, spuneau deschis, fără șovăire, că Unicul Împărat și Dumnezeu adevărat este Hristos?
Știu că harul Duhului Sfânt îi întărea, dar Dumnezeu "vrea ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină", de unde rezultă că, dacă noi ne-am dori cu adevărat, El ne-ar întări și pe noi astfel încât să le putem urma acestor sfinți credincioși ai lui Hristos. Dacă ei au reușit să cucerească Imperiul roman prin mărturisirea lor martirică, oare ce ar face în zilele noastre, când nimeni nu i-ar mai persecuta și mesajul lor ar fi ascultat măcar din curiozitate? Ce ar face ei, dacă ar trăi printre noi acum, în aceste vremuri de libertate religioasă?
Și dacă realizăm imensa diferență calitativă dintre viața lor duhovnicească și a noastră, atunci cum am putea face să le urmăm exemplul, să dobândim tăria credinței și a iubirii lor? Iubindu-L mai mult pe Dumnezeu! Cred că aceasta este prima condiție...
Voi ce credeți? Cum Îl putem mărturisi pe Hristos prin viața noastră? Cum putem recupera și experia trăirea spirituală a primilor creștini?
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17)
"Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul)
"Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!"
"Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis)
Câteva gânduri scrise de mine:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca

Last edited by laurastifter; 27.09.2012 at 23:13:01.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 04.10.2012, 23:41:07
VladCat
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

:)....cumva mesajul mă duce cu gândul la următoarea relatare a lui Baștovoi:

Odată, după ce am citit Scrisorile Cuviosului Iosif Isihastul, i-am zis părintelui Selafiil: „Părinte, în obștea starețului Iosif frații tăceau toată săptămînă și numai sîmbătă și duminică stătea starețul puțin de vorbă cu ei, ca să-i povățuiască și pe urmă iar tăceau. Oare noi putem să tăcem așa?” Părintele a răspuns: „Pentru noi îi destul dacă ne păzim de partea femeiască.


să nu crezi că îmi permit să mă uit cu superioritate la râvna duhovnicească a fraților...însă îmi pare că sunt necesare două treburi (f. posibil să mă înșel):
1. să ne raportăm corect la vremurile pe care le trăim
2. să nu căutăm realizări frumoase în nici un aspect al vieții noastre exterioare, nici măcar în aspectele vieții noastre exterioare din Biserică. Să detaliez un pic: pr. Sofronie spunea că după primul război pe Pământ nu s-a mai regăsit acea bună așezare/tihnă care guverna adesea viețile oamenilor, iar după cel de-al doilea rugăciunea a devenit f anevoioasă. Știm că în urmă nu cu multe zeci de ani un preot dăruit putea, cu mila lui Dumnezeu, să schimbe la față un sat sau o comună întreagă, lucru care astăzi probabil că este cu adevărat imposibil...inclusiv la puținii duhovnici prinși de har care ne-au mai rămas majoritatea creștinilor merg ca la vrăjitor....deci în viața noastră exterioară, conform aerului metafizic pe care îl respirăm, și în primul rând conform profețiilor (începând cu cele ale Mântuitorului și apostolilor și terminând cu cele ale lui Selafiil de la Noul Neamț, Selafiil din Siberia, Maica Macaria etc.) nu cred că ne așteaptă foarte multe izbânzi. Acest lucru poate că are și un aspect pozitiv: ne forțează cumva să ne concentrăm energiile sufletești către cămara cea tainică a inimii, locul unde creștinii au obținut dintotdeauna adevăratele victorii.(martirajul, mărturisirea cred că le putem privi ca pe chipuri ale victoriilor obținute în cămara inimii)...poate că așa și trebuie interpretată profeția aceea conform căreia cei care vor păstra credința în vremurile din urmă vor fi mai mari decât cei care în primele secole înviau morții....în aceste vremuri, chipuri exterioare mult mai neînsemnate decât ce vedeam în trecut, fac trimitere la victorii mai mărețe din cămara inimii....nu prea îmi place termenul ăsta care l-am folosit, cel de „victorie” dar nu mai îl schimb acum. E nepotrivit fiindcă victoria e una singură și e cea obținută de Hristos pe cruce...izbânzile noastre nu sunt altceva decât imensa milă a lui Dumnezeu care găsește „pretext” într-o fărâmă infimă de bunăvoință din partea noastră...Probabil am vorbit mult pe lângă dar ceva ceva poate am nimerit eu pe aici :)

Last edited by VladCat; 11.10.2012 at 22:16:54.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 05.10.2012, 00:15:23
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.778
Implicit

Si astazi, ca si acum două milenii, Dumnezeu are mulți fii și fiice, care mărturisesc numele Lui îi ciuda oricărei torturi, ba chiar mai mult, văzând în tortura însăși o grație de la El, un spin din coroana Lui, trimis în semn de bunăvoință. Astfel toți episcopii Bisericii mele, fără nicio excepție, L-au mărturisit pe Cristos. La fel și urmașii lor, numiți în locul lor. Episcopul de la parohia mea, Mons Vasile Aftenie (avatarul meu îl înfățișează pe preasfinția sa) a murit în tortură, în beciurile Ministerului de Interne, fără să mai apuce propriul proces.

Istoria Bisericii din toate timpurile, până la timpul nostru, este o lungă galerie a muceniciei. Numai la o mică parte dintre mucenici le știm numele, în dreptul celor mai multe portrete din această galerie scrie: "copil necunoscut al lui Dumnezeu". De la regi la oameni umili, toți de care "lumea nu era demnă". Din dragoste pentru Cristos ultimul rege al Franței a preferat decapitarea în locul domniei. Împreună cu soția și regina lui. Din dragoste pentru Cristos, zeci, poate sute de mii de oameni simpli din Franța, din regiunea Vandeei și de aiurea, au primit mucenicia acum două secole. Din dragoste față de Cristos au primit moartea episcopi, preoți și oameni simpli din Spania cu doar câteva decenii în urmă. Și, împreună cu ei, doi martiri ortodocși români, veniți în mod voluntar acolo, care au căzut apărând o mănăstire catolică de dușmanii lui Dumnezeu și ai oamenilor, care, așa cum s-a spus atunci, "trăgeau cu mitraliera în obrazul lui Cristos". Tuturor acestora Biserica, clădită pe sângele lor, sămânță a Bisericii viitoare, le va pomeni numele veac după veac.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.ro
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote
  #4  
Vechi 07.10.2012, 16:50:12
Miha-anca
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Duhul Sfant e mai putin acum si ispitele sunt mai mari si din ce in ce mai mari.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 15.10.2012, 22:23:58
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

,,Cum au reușit toți aceștia să scrie, să gândească, să trăiască și să moară cu atâta sfințenie și frumusețe sufletească?"

Buna seara.Raspunsul se afla chiar in intrebare.Traind efectiv asa cum le-a cerut Hristos.Raspunsul este trairea efectiv prin puterea Duhului Sfant.Ei erau (asa cum spunea Apostolul Pavel in Efeseni 4,24)kainos anthropos,adica oameni noi(nou ca intreg launtric al omului,in toate aspectele sale), cu acele caracteristici.Era o lucrare a Duhului Sfant ca urmare a pocaintei,credintei si botezului(vezi FA 2,38).Nu poate fi imitata prin nici un mijloc uman,ci doar traita la modul real.Ei beneficiau de ceea ce apostolul numea (singurul care foloseste acest termen in NT) ,,huiothesia" (vezi Romani 8,15) adica un duh al ,,infierii", cu tot ce decurge din asta: ,,Pentru că n-ați primit iarăși un duh al robiei, spre temere, ci ați primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte!".Si in acest caz este o lucrare inimitabila a Duhului Sfant.Pe scurt:asa ceva se poate trai doar in modul propovaduit de Hristos si prin Duhul Sfant.Biblia,dar si istoria Bisericii, nu arata nici o alta cale in acest sens.Si ca o ultima remarca(desi ar fi atat de multe de spus),spre diferenta de timpurile moderne puneau un deosebit accent pe Parusie,lucru ce le dadea o forta interioara,centrata pe o speranta si o bucurie indestructibile,ce ii facea capabili sa mearga spre moarte cu bucuria nu a unor fanatici fara sens ci a unor oameni cu trairea sufletului in Hristos.Asa sa ne ajute Dumnezeu.

Last edited by Pelerin spre Rasarit; 15.10.2012 at 22:26:19.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Ce am invatat astazi glykys Generalitati 135 22.04.2014 14:42:08
Cum saluta crestinii ? Dasy de Mara Intrebari utilizatori 16 17.04.2012 01:20:28
Crestinii adevarati DaNy-_- Despre Biserica Ortodoxa in general 54 31.12.2009 15:36:23
Astăzi 15 februarie Biserica face pomenirea Sf. Apostol Onisim cristiboss56 Diverse Sarbatori 0 15.02.2009 15:00:31
Biserica Sfantului Mormant a fost astazi pangarita silverstar Generalitati 1 09.11.2008 21:50:56