Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Tainele Ortodoxiei > Pocainta
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #91  
Vechi 01.01.2014, 02:20:57
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit Ce face Sfântul Vasile în noaptea de Revelion

sursa: www.johnsanidopoulos.com


După ce praznicul Nașterii Domnului s-a încheiat, Sfântul Vasile cel Mare și-a luat toiagul și a început să meargă prin cetăți ca să vadă cine s-a pregătit cu inimă curată și pentru sărbătoarea sa. A traversat tot felul de regiuni și sate mari de la acea vreme, însă, oriunde ar fi bătut, nimeni nu avea să îi deschidă, crezându-l cu toții un cerșetor. Simțea câtă durere au îndurat inimile săracilor din cauza nepăsării pe care i-au arătat-o și lui și de aceea, pleca amărât de la fiecare, deși el nu dorise nimic de la ei. Într-o zi, pe când ieșea dintr-un sat fără milă precum acesta, a trecut pe lângă cimitir, unde a văzut mormintele aflate în paragină, pietrele de mormânt sfărâmate și răsturnate, iar mormintele proaspăt acoperite, scurmate de către animale. Fiind sfânt, a auzit pe morți vorbind și spunând: Când eram pe pământ, am lucrat, am trecut prin munci grele și am lăsat ca în urma noastră să vină copiii și nepoții noștri să ne aprindă o lumânare sau să tămâieze la mormântul nostru pentru noi; dar n-am văzut niciuna dintre acestea petrecându-se, niciun preot nu a venit să ne facă o slujbă de pomenire, nici colivă, nici nimic, de parcă n-am fi lăsat pe nimeni în urmă. Astfel, Sfântul Vasile cel Mare s-a tulburat din nou și pe când se îndepărta de cimitir, singur, prin zăpada rece a iernii, a spus în sinea sa: oamenii acestui sat nu-i ajută nici pe cei vii nici pe cei morți.
În ajun de Anul Nou a ajuns într-un anume cătun, unul dintre cele mai sărace din întreaga Grecie. Vântul rece vuia printre stâncile de piatră și printre tufișuri și nici un suflet viu nu putea fi găsit prin bezna nopții. Apoi, a văzut undeva în fața sa o mică colină sub care era ascunsă o stână. Sfântul Vasile a intrat în țarc și bătând cu toiagul său în ușa colibei a zis: Aveți milă de săracul de mine pentru sufletele adormiților voștri căci și Hristos a viețuit ca un sărac pe acest pământ. Trezindu-se câinii au început să latre la el.
Dar cum se apropiau mai mult de el și-l puteau mirosi, s-au îmblânzit, au început să dea din coadă, și s-au așternut la picioarele sale, scoțând sunete de bucurie. După care, un cioban, un tânăr de aproape 25 de ani, cu barbă neagră cârlionțată a deschis ușa și a ieșit la dânsul. Era Ioan Barbakos, un om solid dar sfios, adică un cioban. Și înainte de a se uita mai bine la cine i-a bătut la ușă îi spune: Intră, vino în casă. Bună ziua și La mulți ani!
În cabană, o lampă era pusă pe un leagăn prins între două bârne. Lângă vatră era patul lor în care dormea atunci soția lui Ioan. Imediat ce Sfântul Vasile a intrat înăuntru, Ioan, văzând că este preot, i-a luat mâna și i-a sărutat-o spunând: Binecuvântați părinte!, ca și cum îl cunoștea de dinainte și i-ar fi fost preotul său. Iar Sfântul i-a spus: Binecuvântarea și pacea Domnului să fie peste tine, peste casa și peste turma ta. Soția s-a ridicat și ea, i-a sărutat mâna și a binecuvântat-o și pe ea. Sfântul Vasile arăta mai mult a cerșetor decât a călugăr, având o scofie veche, cu o rasă purtată și peticită și cu încălțările pline de găuri, iar pe o parte, purta o traistă care arăta ca fiind goală. Ioan a pus lemne pe foc și de-ndată coliba a început să strălucească precum un palat. Căpriorii păreau să fie poleiți cu aur, în timp ce tifoanele cu brânză atârnate la uscat arătau ca niște candele, iar butoaiele de lemn, presele și toate lucrurile folosite de Ioan ca să facă brânză erau de culoare argintului, părând a fi bătute cu diamante, și împreună cu acestea toate celelalte lucruri pe care le mai avea fericitul Ioan prin coliba sa. Focul din vatră trosnea și cânta precum păsările raiului, împânzind o mireasmă de sfințenie. Cei doi l-au poftit pe Sfântul Vasile să se așeze lângă foc iar femeia i-a adus câteva perne ca să se odihnească. Atunci Sfântul și-a dat jos traista împreună cu haina pe care o avea pe deasupra, rămânând în straiele de pe dedesubt.
Împreună cu ajutorul său, Ioan a mers să mulgă oile și să dea deoparte mieii care tocmai au fost fătați și după aceea a separat și oile care erau gata să fete iar la restul le-a dat drumul să pască. Turma sa era mică și Ioan era sărac însă el era fericit. Tot timpul era cuprins de bucurie mare, ziua și noaptea, pentru că era un om bun și avea o soție bună. Oricine trecea pe la casa lor era primit precum un frate și de aceea a găsit și Sfântul Vasile adăpost în casa lor și s-a așezat în ea ca și cum ar fi fost a sa, binecuvântându-o cu toate ale sale. În noaptea aceasta era așteptat în toate satele și cetățile lumii de căpetenii, ierarhi și alții dar nu a mers la niciunul dintre aceștia, ci a mers ca să șadă în casa fericitului Ioan.
Așadar Ioan, după ce s-a îngrijit de oi a venit înapoi și i-a spus Sfântului: Părinte, sunt cuprins de o bucurie mare și aș vrea ca să-mi citești cele scrise despre Sfântul Vasile cel Mare (i.e. cântările din canonul Sfântului). Sunt om neștiutor de carte, însă iubesc scrierile religiei noastre (i.e. cântările și slujbele bisericești). De fapt, chiar am o carte mică de la un stareț din Sfântul Munte și de câte ori trece pe la mine cineva care știe să scrie și să citească îi dau să-mi citească din ea, pentru că noi nu avem biserică pe aici.
La răsărit se ivea soarele. Sfântul Vasile s-a ridicat și s-a întors către răsărit făcându-și semnul Sfintei Cruci. S-a închinat până la pământ, a scos o carte din traista sa și a zis: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Ioan s-a așezat în spatele său și apoi s-a alăturat și femeia cu mâinile puse cruciș la piept după ce hrănise copilul. Apoi Sfântul a cântat Dumnezeu este Domnul … și troparul praznicului Pogorându-Se Mântuitorul la neamul omenesc a primit înfășare cu scutece…, sărind troparul său care spune În tot pământul s-a răspândit vestire ta… . Vocea sa era smerită și dulce, iar Ioan împreună cu soția sa au fost cuprinși de un adânc duh de pocăință chiar dacă nu înțelegeau fiecare cuvânt ce era citit. Sfântul Vasile a continuat, cântând toată slujba Utreniei împreună cu Canonul Praznicului: Veniți popoare să cântăm cântarea lui Hristos Dumnezeu …, sărind din nou peste canonul său care spune: Vasile, glasul ar trebui să vină în ajutorul celor ce vor să înceapă laudele tale … . Apoi, a rostit cu glas mare toată slujba Sfintei Liturghii, a făcut binecuvântarea de final și a binecuvântat toată casa. Așezându-se la masă, după ce au terminat de mâncat, soția a adus Vasilopeta (prjitură sau pâine dulce făcută de Anul Nou în cinstea Sfântul Vasile cel Mare) și a așezat-o pe masă. Atunci, Sfântul a luat un cuțit și cu el a trasat semnul Sfintei Cruci pe Vasilopetă, zicând: În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin! Prima bucată a tăiat-o zicând: în numele Domnului, a doua:în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și apoi pentru Ioan, stăpânul acestei case. Atunci Ioan a spus: Părinte, ai uitat să tai pentru Sfântul Vasile cel Mare! și Sfântul i-a răspuns: Adevărat! și îndată a spus: pentru slujitorul tău, Vasile și a continuat cu pentru Ioan stăpânul acestei case, pentru stăpâna acestei case, pentru copil, pentru ajutorul de la stână, pentru animale și pentru cei săraci. Dar îndată, Ioan a spus: Părinte, de ce nu ai tăiat o bucată și pentru sfinția ta? Sfântul i-a răspuns: Dar am făcut, o fericitule! Însă Ioan, acest om binecuvântat de Dumnezeu nu a înțeles răspunsul Sfântului.
După aceea, Sfântul Vasile s-a ridicat și a spus rugăciunea: Doamne Dumnezeul meu, știu că nu sunt vrednic să intri sub acoperământul casei sufletului meu… iar Ioan i-a spus: Mă întreb, poate poți să-mi spui părinte, pentru că știi atât de multe, în ce palate a poposit Sfântul Vasile cel Mare în această noapte? Iar căpeteniile și ierarhii, ce păcate au aceștia? Noi cei săraci suntem păcătoși pentru că sărăcia noastră ne-a adus la păcat. Sfântul Vasile a spus din nou aceeași rugăciune, dar cu lacrimi de această dată, schimbându-o puțin: Doamne Dumnezeul meu, am privit și am văzut că robul tău Ioan este smerit și vrednic ca Tu să intri în casa sa. E prunc și el dar pruncilor le-a descoperit Tainele Tale. Și din nou fericitul Ioan, nu a înțeles nimic…
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #92  
Vechi 04.01.2014, 06:22:01
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.955
Implicit Atunci când dai, nu sărăcești, ci te îmbogățești

Brutarul o mustra mereu pe femeia sa că mergea la biserici și dădea la săraci și la colectele care se făceau. Într-o zi, în timp ce scotea pâinile calde din cuptor și tot locul din jurul brutăriei se umpluse de mirosul plăcut de pâine proaspătă, la ușa brutăriei a venit un sărac și a spus:

- Șefule, toate pâinile acestea sunt ale tale?

- Ale cui să fie?

- Și nu le mănânci?

- Bre, pleacă de aici!

- Dă-mi și mie una că mi-e foame.

- Pleacă!, ți-am spus. Lasă-mă în pace!

- Șefule!

- Pleci sau nu pleci?

- Șefule!… îl ruga săracul.

Dar nu a apucat să sfârșească, că brutarul a luat o pâine și a aruncat-o cu putere spre sărac, voind să-l lovească în cap. Acela însă s-a plecat și pâinea a trecut razant deasupra capul său și a căzut jos. Săracul s-a repezit la pâine, a luat-o, a ieșit afară, și retrăgându-se într-un colț, a mâncat-o. Toată ziua aceea brutarul a fost nervos din pricina acelui musafir nepoftit și a pâinii pierdute. „Să îndrăznească să mai vină!”, își spunea el cu mânie în sinea sa.

În noaptea următoare, pe la orele două după miezul nopții, brutarul sare din somn înfricoșat și ud de transpirație, strigând:

- Femeie, scoală-te!

- Ce ai? Ce s-a întâmplat?, l-a întrebat femeia lui înspăimântată.

- Scoală-te și adu-mi o cămașă să mă schimb și-ți voi spune ce am pățit! Femeie, parcă am murit și s-au adunat în jurul meu mulți Îngeri și demoni, certându-se între ei cine să ia sufletul meu. Într-un cântar mare de trei ori blestemații puneau mereu faptele mele cele rele și balanța se îngreuia din ce în ce mai mult. La un moment dat un Înger a strigat: „Pâinea! Aduceți pâinea cu care a săturat pe acel sărac flămând! Puneți-o în cealaltă parte a cumpenei!”. Atunci demonii au strigat: „Pâinea nu a dat-o milostenie, ci a aruncat-o să-i spargă capul săracului”. Și au răspuns Îngerii: „Dar s-a săturat cel flămând, și acela a mulțumit”. Și să vezi, femeie, acea pâine a făcut de a schimbat talerele cântarului. Talerul cu acea pâine s-a lăsat în jos și astfel m-am mântuit. De aceea, de acum să dai și să nu te mai oprești. Și eu voi da. Și de ar mai veni pe la noi acel sărac!

În sfârșit brutarul a înțeles că, dacă dai, câștigi. Dar noi, oare, am înțeles? Nu cumva ne temem să dăm? Nu cumva judecata noastră s-a afundat în puținătatea de suflet? Nu cumva a venit vremea să începem să ne facem și noi puțin creștini?

Să credem cu fermitate că atunci când dăm, nu sărăcim, ci ne îmbogățim. Să probăm prin fapte. Unii oameni au nevoie și așteaptă, fie și o bucățică de pâine.

Iubiților, nu uitați că: prima fiică a lui Dumnezeu este milostenia. Iar aceasta L-a înduplecat pe Dumnezeu să Se facă om, pentru ca să-l mântuiască pe om.

Foto: Brutăria din Karyes, Sfântul Munte Athos

Reply With Quote
  #93  
Vechi 04.01.2014, 22:23:34
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit Din minunile Sfântului Serafim de Sarov

Un băiat de 14 ani, Dimitri Sabanieiev, se îmbolnăvi la Sankt Petesburg, în anul 1864. Mama sa era foarte întristată atât din pricina bolii fiului ei, cât și din pricina faptului că el trebuia să dea examen tocmai pe atunci pentru a intra la Institutul de Studii Superioare. Boala sa amenința intrarea la institut. Doamna Sabanieieva, care era cu totul devotată părintelui Serafim, îi ceru ajutorul în rugăciune. Chiar în noaptea următoare ea îl văzu pe Bătrân în vis și acesta îi spuse: "Fiul tău se va însănătoși și va trece examenul". Trezindu-se cu un simțământ de bucurie, ea se duse de îndată la infirmeria școlii navale unde se aștepta să-și găsească fiul încă bolnav. Dar i se spuse că el se simțea deja bine și că plecase să-și susțină examenul. Când se vazură se îmbrățișară plini de duioșie.
Bucuria mamei se preschimbă în uimire atunci când află că fiul ei, care ca și ea avea o adâncă venerație față de părintele Serafim, îl văzuse de asemenea pe Bătrân în vis și auzise de la el aceleași cuvinte: "Te vei face bine și vei trece examenul".
(Sfântul Serafim de Sarov, O biografie spirituală de Arhimandritul Lazarus Moore, Editura Agapis București, p.336)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #94  
Vechi 08.01.2014, 09:57:50
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Mark Ellis, jurnalist la Christian Post, relatează în câteva rânduri drumul unei tinere din India către dragostea lui Hristos. Într-un context în care islamul face nenumărate convertiri în întreaga lume și se manifestă foarte violent față de creștini, o tânără a avut curajul și tăria să se rupă de tot ceea ce însemna ea. De familie, de școală, de toată viața ei – pentru o nouă viață, în brațele lui Hristos.
Subaidath este fiica unui savant islamic, cleric al religiei mahomedane din India. S-a născut, așadar, într-o familie tradițională islamică și a beneficiat de educația coranică la cel mai înalt nivel. A mers, apoi, la universitate, studiind medicina. În paralel, a urmat cursurile de lege islamică, echivalentul dreptului canonic creștin. Era o tânără de succes, într-o țară în care rata analfabetizării este printre cele mai ridicate din lume. Totul mergea conform planului lumesc. Însă, într-o zi, la facultate, a descoperit în mâinile unei colege Cuvântul lui Dumnezeu – Sfânta Scriptură.
Eu cred în Tine, Domnul și Mântuitorul meu!”
Când a citit Evanghelia pentru prima dată, acesta a rezonat în sufletul ei, a încolțit sămânța credinței creștine. Câteva nopți mai târziu, ceva neobișnuit i s-a întâmplat. Într-un vis viu, Iisus a atins-o cu mâna dreaptă, acea mână străpunsă de cuiele păcatelor omenești. Mângâindu-o, i-a spus: „Nu fi îngrijorată și supărată. Crede în Dumnezeu Tatăl și de asemenea în Mine, pentru că Eu sunt Prințul Păcii. Am fost răstignit, am murit și am înviat, pentru a vă oferi pace și viață veșnică!”
În acea dimineață, Subaidath s-a trezit plină de întrebări – precum odinioară Saul, pe drumul Damascului: „Cine ești, Doamne? A fost doar un vis?”... Și, a început căutarea. Nu o căutare fizică, pentru că nu se putea afișa familiei cu astfel de gânduri. A fost, însă, o căutare în Duh și în rugăciune. O stare ce nu poate fi relatată în cuvinte! În acele zile, tânăra a fost trimisă să aducă apă pentru familie, de la singura fântână existentă în întreaga localitate. Dar, aici a alunecat și a căzut în adânc, pierzându-și cunoștința.
Ea povestește că a simțit cum „Iisus Hristos m-a prins în brațe, ca pe un copil îngrijit de un tată iubitor și m-a așezat în siguranță, zicându-mi: Eu sunt Învierea și Viața. Cei care cred în Mine vor trăi, chiar dacă ei mor și cei care trăiesc și cred în Mine nu vor muri niciodată. Atunci, o floare a credinței s-a deschis în inima ei: „Eu cred în Tine, Domnul și Mântuitorul meu!”
Putem spune că totul a fost doar în mintea sa. Însă, familia a găsit-o udă, așezată pe marginea fântânii, inconștientă! Cum ieșise din apă? În mod miraculos, după o cădere de la o înălțime considerabilă, Subaidath a plecat acasă pe picioarele ei.
Bătută și electrocutată pentru credință
Când Subaidath a povestit familiei despre experiența prin care a trecut și angajamentul luat față de Iisus, a început vremea încercării în credință. Dar, chiar și nebotezată fiind, tânăra a rămas puternică, până la capăt.
În islam, apostazia unui membru al familiei aduce rușine pentru întreg neamul, dezonorându-l pe vecie. Văzând că nu pot schimba cu nimic credința fetei, bărbații familiei au construit un scaun electric artizanal, în care au așezat-o. Dezbrăcată pe jumătate, bătută și legată, Subaidath a cerut să i se dea Biblia, ca să moară cu ea în brațe.
În bătaie de joc, călăii – sânge din sângele ei – i-au aruncat-o în poală: „Dacă vrei să mori împreună cu religia ta falsă, așa să fie!”, i-a spus tatăl. Dar, când a apăsat comutatorul, pentru a trimite curent electric în scaun, nu s-a întâmplat nimic. Bărbații au verificat sursa, apoi priza, legăturile... Toate funcționau perfect, dar curentul nu ajungea la Subaidath.
După o bătaie cruntă, tatăl a dezlegat-o și i-a strigat: „Tu nu mai ești fiica mea!”. Apoi, a aruncat-o în afara casei, aproape dezbrăcată. Cu lacrimi, plină de umilință și durere, tânăra a fugit la un prieten creștin din oraș.
În ziua următoare, vecinii au întrebat familia de ce Subaidath alerga pe stradă, îmbrăcată într-o rochie albă și atât de frumoasă. Cu toții au rămas uimiți, știind cum le plecase, de fapt, copila din casă.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #95  
Vechi 14.01.2014, 19:38:38
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit Cuviosul Patapie

În urmă cu doi ani am fost la Mănăstirea Cuviosului Patapie care se află în Lutraki. Acolo am întâlnit o tânără care mi-a povestit cum l-a văzut ea pe Cuviosul Patapie. Această tânără se numește Ecaterina și este fiică de doctor.
Odată, venind împreună cu tatăl ei, au rămas la slujbă, apoi el a plecat (Trebuie amintit faptul că de jos, de la parcarea mașinilor, până sus la mănăstire este o distanță destul de mărișoară și se poate ajunge numai pe treptele din piatră, fiind foarte abrupt de urcat). Tatăl ei, luând mașina din parcare, a plecat spre casă. Pe drum a întâlnit un părinte bătrân care urca spre mănăstire. După ce s-a îndepărtat de el, s-a gândit că ar fi bine să se întoarcă și să-l ducă până sus la mănăstire. Ajungându-l din urmă, l-a chemat în mașină, apoi l-a întrebat:
– De unde vii, părinte, și cum de mergi pe jos?
– Am fost până la Mănăstirea Sfânta Treime din vale și m-am închinat, iar acum mă întorc înapoi la mănăstirea mea.
După ce au ajuns în parcare, părintele a coborât, luându-și și geanta pe care o avea cu el. Apoi doctorul a sunat-o pe fata lui, Ecaterina, care se afla în curtea mănăstirii, și i-a zis:
– Fata mea, vezi că am adus un părinte cu mașina și acum a pornit să urce treptele înspre mănăstire. Te rog să ai grijă de el!
– Tată, îl văd! Tocmai a ajuns lângă mine!
– Poate este altul, căci părintele tocmai a plecat de aici și are o geantă de piele în mână, zise doctorul.
– La fel este și părintele de lângă mine și are barba albă.
Nemaiînțelegând ce se întâmplă, doctorul și-a luat mașina și a plecat. Pe drum însă se tot gândea la părintele cu barbă albă și deodată și-a dat seama că seamănă exact cu Sfântul Patapie din icoană.
Ecaterina i-a sărutat mâna părintelui și i-a urat bun venit, după care părintele a intrat în biserică să se închine și a dispărut fără urmă. Atunci și-a dat seama și Ecaterina că a fost Cuviosul Patapie.
După ce mi-a povestit toate acestea, i-am zis Ecaterinei:
– Cred că Sfântul Patapie te vrea aici în mănăstirea lui.
Atunci ea a zâmbit cu smerenie și mi-a zis că poate după ce va termina școala.
Într-adevăr, Ecaterina a terminat școala și a intrat ca soră în mănăstirea Cuviosului. Este cea mai tânără din mănăstire. Bunul Dumnezeu să o țină în smerenie și în mănăstire până la sfârșitul ei.
(Monah Pimen Vlad, Povestiri duhovnicesti, vol. I, Editura Axa, 2010, pp. 98-101)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #96  
Vechi 20.01.2014, 21:36:24
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Prietenia sinceră este cu adevărat un dar care nu poate fi prețuit. Doar cel care nu s-a bucurat de o prietenie adevărată nu cunoaște bucuria împărtășirii frmuseții și a durerii, ușurarea întristării, bogăția mângâierilor care vin prin sufletul prietenului. Valoarea unei îmbrățișări cu adevărat sincere.
Mă durea tristețea prietenei mele. Își dorea mult să se căsătorească, să afle un om de încredere cu care să împărtășească viața cea de aici. Și mi-am amintit de cuvântul Mântuitorului, Care ne spune că dacă ne vom uni doi sau trei în numele Lui și vom cere ceva Tatălui nostru, vom dobândi cererea noastră, dacă va fi spre folos. Și mi-am amintit cum Părintele Porfirie iși dădea întâlniri în rugăciune cu ucenicii săi. Se rugau pentru o dorință la aceeași oră a serii. Așa că i-am spus copilărește prietenei mele: "Hai să ne rugăm împreună pentru dorința ta, să cerem mijlocirea Maicii Domnui și a Sfântului Apostol Simon Zilotul - mirele din Cana. Dacă există mire pământesc pentru tine, îl vei întâlni într-o zi. Dacă nu, nu. Dar să nu te întristezi dacă nu va fi".
Și am început să ne trimitem gândurile seară de seară către Domnul.
E minunată această unire de gând. Bucuria acestei uniri era deja o mare împlinire. Dar împlinirea a fost și mai mare.
În luna iunie, prietena mea a primit un telefon: un tânăr a sunat-o și a rugat-o să se vadă. I-a spus că are numărul ei de telefon de la duhovnicul lui, care o știa pe prietena mea. S-au cunoscut. Toate au fost în armonie. La o vreme, a venit dorința de a stabili data nunții.
Au stabilit-o pentru prima sâmbătă din luna mai, deoarece doar atunci au găsit liber restaurantul la care vroiau să sărbătorească. Și s-au uitat în calendar. Era 5 mai, ziua de pomenire a Sfântului Efrem! Prietena mea a rămas uimită. Pentru că știa că Sfântul Efrem e ocrotitorul și făcătorul de minuni al familiei mele. Astfel, s-au căsătorit de ziua Sfântului Efrem și l-au ales ocrotitor. Mi-a mărturisit de curând că îl simt foarte aproape de ei pe Sfântul Efrem.
Iată, era și este mire pământesc pentru prietena mea.
Mulțumim Maicii Domnului, Sfântului Simon Zilotul și Sfântului Efrem pentru mijlocirile lor, rugându-ne ca pururea să apere familiile și prietenia noastră.
V .N., 16 aprilie
(Sfântul Efrem cel Nou. Minuni din România, Editura Sophia, pp. 256-257)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #97  
Vechi 03.02.2014, 20:55:50
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Dade (Chitiul de astăzi) era regiunea comercială a Ciprului. În apropiere se găsea Mănăstirea lui Filoxen.
În această mănăstire trăia în sec. al VI-lea un călugăr, bătrânul Isidor care plângea continuu în hohote. Cine se apropia de el și încerca să-l mai calmeze primea următorul răspuns:
„ - Sunt foarte păcătos. Nu a existat altul ca mine de la Adam până astăzi. Și să nu credeți că exagerez. Nu am găsit la nici un om păcat ca acesta pe care l-am făcut eu!”.
Și după aceea povestea istoria lui:
„Când eram în lume, aveam nevastă creștină și cu frică de Dumnezeu, în timp ce eu făceam parte din erezia lui Sevir. Într-o zi am aflat că nevasta mea s-a dus să se împărtășească la biserica de lângă noi. Am alergat să o împiedic, însă am găsit-o împărtășită deja și întorcându-se acasă. Imediat am luat-o de gât și am forțat-o să verse Sfânta Împărtășanie, pe care am luat-o și am aruncat-o pe fereastră. Am văzut atunci un porumbel care a coborât și a luat Sfânta Împărtășanie.
După două zile s-a arătat în fața mea un negru cu un turban și-mi spune:
- Eu și tu am fost condamnați la aceeași pedeapsă.
- Cine ești tu? l-am întrebat.
- Eu, îmi răspunde, sunt acela care a lovit în obraz pe Domnul nostru Iisus Hristos în timpul patimilor Lui.
Și imediat s-a făcut nevăzut.
Pentru aceasta deci, a sfârșit monahul, nu pot să-mi opresc lacrimile.”
(Minuni și descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumenița, 2000, pp. 55-56)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #98  
Vechi 05.02.2014, 23:01:31
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit Sfânta Euharistie care a înmugurit

În orașul Selefchia din Siria, pe vremea când episcop era Dionisie (sec. VI), trăia un bogat foarte evlavios. Era însă eretic și credea în dogmele lui Sevir. Acesta avea însă un angajat care era ortodox și urma Sfânta și Apostolească Biserică.
Ortodoxul, după obiceiul vremii a luat în Joia Mare, Sfânta Împărtășanie, a pus-o într-o cutiuță și a încuiat-o într-un dulap.
După Sfintele Paști, a plecat să facă comerț la Constantinopol, uitând în dulap Sfintele Părți. Lăsase însă cheia șefului său. Într-o zi acesta a deschis dulapul și a găsit cutiuța cu Sfintele Părți. S-a întristat pentru asta și nu știa ce să facă cu ele deoarece aparțineau Bisericii Ortodoxe iar el era eretic și nu vroia să se împărtășească cu ele. Le-a lăsat deci în dulap, gândind că oricând trebuie să vină angajatul lui și se va împărtăși.
A trecut un an. A venit iar Joia Mare, însă angajatul nu se întorsese încă. Șeful a hotărât atunci să ardă părțile ca să nu rămână și al doilea an. Deschide dulapul și ce vede? Toate făcuseră muguri.
Frica și groaza l-au cuprins. Le-a luat imediat și a alergat la episcopul Dionisie, strigând: “Doamne miluiește!”.
Minunea au văzut-o toți ortodocșii și au preamărit pe Dumnezeu. Aceasta a devenit chiar un motiv ca mulți să creadă și să vină la Sfânta, Soborniceasca și Apostoleasca Biserică.
(Minuni și descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumenița, 2000, p. 58)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #99  
Vechi 15.02.2014, 07:13:08
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.955
Implicit Minciuna

Doctorul Arun Gandhi, nepotul lui Mahatma Gandhi și fondatorul Institutului M.K.Ghandi pentru Viață Fără Violență, la cursul său din 9 Iunie la Universitatea din Porto Rico, a spus următoarea istorioară, ca exemplu de viață fără violență din partea părinților lui:

“Aveam 16 ani și locuiam cu părinții mei în Institutul pe care bunicul meu l-a fondat în afară, la 18 mile de Durban, Sudafrica, în mijlocul plantațiilor de zahăr.

Locuiam destul de departe de oraș și nu aveam vecini, așa că pe mine și pe cele două surori ale mele, ne entuziasma posibilitatea de a merge în oraș să ne vizităm prietenii sau să mergem la cinema.

Într-o zi tatăl meu mi-a cerut să-l duc la oraș pentru a asista la o conferință care dura o zi întreagă și eu am profitat de această oportunitate.

Cum mergeam la oraș, mama mi-a dat o listă cu cumpărături de la supermarket și cum aveam o zi întreagă la dispoziție, tata mi-a cerut să caut niște lucruri necesare și să duc mașina la atelier.

Când m-am despărțit de tata el mi-a spus :

“- Ne vedem aici la 5 după masă și ne întoarcem împreună acasă.”

După ce am terminat foarte repede toate sarcinile pe care le aveam, m-am dus la cinematograful cel mai apropiat. M-a absorbit atâta filmul, un film lung cu John Wayne, încât am uitat de timp.

Era 17,30 când mi-am amintit. Am fugit la atelier, am luat mașina și m-am grăbit către locul unde mă aștepta tatăl meu. Era aproape ora 18.00. El m-a întrebat neliniștit:

“- De ce ai ajuns târziu ?”

M-am simțit prost din cauza asta și nu puteam să-i spun că fusesem la cinema să văd un film cu John Wayne; atunci i-am spus că mașina nu fusese gata și a trebuit să aștept…asta i-am spus fără să știu că tata întrebase deja la atelier.

Când și-a dat seama că l-am mințit, mi-a spus :

“-Ceva nu merge bine în felul în care te-am crescut, poate că nu ți-am dat destulă încredere să-mi spui adevărul. O să reflectez la ceea ce amfăcut rău cu tine. O să merg pe jos cele 18 mile până acasă și mă voi gândi la asta.”

Așa că, îmbrăcat cu costumul și pantofii lui eleganți, începu să meargă până acasă pe jos, pe un drum neasfaltat și întunecat. Nu puteam să-l las singur… Așa că am condus 5 ore și jumătate în spatele lui…văzându-l pe tatăl meu suferind agonia unei minciuni stupide pe care i-o spusesem.

De atunci m-am decis să nu mai mint niciodată. De multe ori mi-am amintit acest episod și m-am gândit… Dacă m-ar fi pedepsit așa cum îipedepsim noi pe copiii noștri, aș fi învățat lecția ?

Nu cred. Aș fi suferit pedeapsa și aș fi continuat să fac același lucru. Dar atitudinea asta de nonviolență a fost așa de puternică încât o am întipărită în memorie ca și cum ar fi fost ieri.

Asta este puterea vieții fără violență !”
Reply With Quote
  #100  
Vechi 15.02.2014, 20:33:24
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Citat:
În prealabil postat de mirela.t Vezi mesajul
Doctorul Arun Gandhi, nepotul lui Mahatma Gandhi și fondatorul Institutului M.K.Ghandi pentru Viață Fără Violență, la cursul său din 9 Iunie la Universitatea din Porto Rico, a spus următoarea istorioară, ca exemplu de viață fără violență din partea părinților lui:

“Aveam 16 ani și locuiam cu părinții mei în Institutul pe care bunicul meu l-a fondat în afară, la 18 mile de Durban, Sudafrica, în mijlocul plantațiilor de zahăr.

Locuiam destul de departe de oraș și nu aveam vecini, așa că pe mine și pe cele două surori ale mele, ne entuziasma posibilitatea de a merge în oraș să ne vizităm prietenii sau să mergem la cinema.

Într-o zi tatăl meu mi-a cerut să-l duc la oraș pentru a asista la o conferință care dura o zi întreagă și eu am profitat de această oportunitate.

Cum mergeam la oraș, mama mi-a dat o listă cu cumpărături de la supermarket și cum aveam o zi întreagă la dispoziție, tata mi-a cerut să caut niște lucruri necesare și să duc mașina la atelier.

Când m-am despărțit de tata el mi-a spus :

“- Ne vedem aici la 5 după masă și ne întoarcem împreună acasă.”

După ce am terminat foarte repede toate sarcinile pe care le aveam, m-am dus la cinematograful cel mai apropiat. M-a absorbit atâta filmul, un film lung cu John Wayne, încât am uitat de timp.

Era 17,30 când mi-am amintit. Am fugit la atelier, am luat mașina și m-am grăbit către locul unde mă aștepta tatăl meu. Era aproape ora 18.00. El m-a întrebat neliniștit:

“- De ce ai ajuns târziu ?”

M-am simțit prost din cauza asta și nu puteam să-i spun că fusesem la cinema să văd un film cu John Wayne; atunci i-am spus că mașina nu fusese gata și a trebuit să aștept…asta i-am spus fără să știu că tata întrebase deja la atelier.

Când și-a dat seama că l-am mințit, mi-a spus :

“-Ceva nu merge bine în felul în care te-am crescut, poate că nu ți-am dat destulă încredere să-mi spui adevărul. O să reflectez la ceea ce amfăcut rău cu tine. O să merg pe jos cele 18 mile până acasă și mă voi gândi la asta.”

Așa că, îmbrăcat cu costumul și pantofii lui eleganți, începu să meargă până acasă pe jos, pe un drum neasfaltat și întunecat. Nu puteam să-l las singur… Așa că am condus 5 ore și jumătate în spatele lui…văzându-l pe tatăl meu suferind agonia unei minciuni stupide pe care i-o spusesem.

De atunci m-am decis să nu mai mint niciodată. De multe ori mi-am amintit acest episod și m-am gândit… Dacă m-ar fi pedepsit așa cum îipedepsim noi pe copiii noștri, aș fi învățat lecția ?

Nu cred. Aș fi suferit pedeapsa și aș fi continuat să fac același lucru. Dar atitudinea asta de nonviolență a fost așa de puternică încât o am întipărită în memorie ca și cum ar fi fost ieri.

Asta este puterea vieții fără violență !”
Foarte frumoasă povestioara .
Mulțumim Mirela !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare