Povesti adevarate , de prin lume adunate !

[cristiboss56]

ICOANA MAICII DOMNULUI
"POTOLEŞTE ÎNTRISTĂRILE NOASTRE"

Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” este prăznuită pe 25 ianuarie și 9 octombrie.

Însuși numele acestei icoane este o rugăciune către Maica Domnului pentru izbăvirea de mai multe boli și întristări, trupești și duhovnicești. Această icoană minunată a fost descoperită în Moscova, în Biserica Sfântul Nicolae din cartierul Pupişevo, unde a fost adusă de către cazaci în anul 1640.

Dintre numeroasele minuni săvârșite în vechime de această Sfântă Icoană, s-a păstrat amintirea unei vindecări minunate, săvârșită în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

O femeie de origine nobilă, care trăia departe de Moscova, a suferit pentru o lungă perioadă de timp de paralizia întregului corp. Deși avea numeroase avantaje materiale, ea nu avea ceea ce este mai important - sănătatea. A consultat mulți medici, dar nu a primit ajutor de la niciunul dintre ei, astfel încât ea își pierduse orice speranță că se va face bine. În acest moment dificil, Născătoarea de Dumnezeu i s-a arătat în vis, spunându-i: Porunceşte să te ducă la Moscova. Acolo, în biserica Sfântului Nicolae, se află icoana Maicii Domnului cu inscripţia: „Potoleşte întristările noastre". Roagă-te înaintea ei şi vei primi vindecare. În timpul arătării, femeia a văzut icoana Preasfintei.

Când s-a trezit, i-a rugat pe cei ce o îngrijeau să o ducă la Biserica Sfântului Nicolae din Moscova. După un drum anevoios au ajuns în Moscova și au descoperit, în cele din urmă, biserica Sfântului Nicolae. Intrând cu credință, femeia bolnavă s-a închinat la toate icoanele, dar nu văzuse icoana care ce apăruse în visul ei. Pentru aceasta, a inceput să-i povestească preotului despre visul cel minunat. Preotul a poruncit paraclisierului să aducă din clopotniţă toate icoanele Maicii Domnului care erau păstrate acolo. Printre icoanele vechi și prăfuite au descoperit o icoană a Maicii Domnului cu inscripția „Potolește întristările noastre”. Văzând icoana, femeia bolnavă a strigat cu bucurie: „Ea este! Ea este!”.

După ce s-a săvârșit un acatist al Maicii Domnului înaintea Sfintei Icoane, femeia bolnavă s-a ridicat pe picioarele ei, fără niciun ajutor și apoi, neavând nevoie de sprijin, a plecat din biserică prin propriile puteri. Prin mila Împărătesei Cerurilor și prin credința ei fierbinte, femeia s-a întors acasă complet sănătoasă.

Această tămăduire a avut loc la data de 25 ianuarie 1760, zi pe care Biserica Rusă a închinat-o prăznuirii acestei icoane făcătoare de minuni, alcătuind şi slujba şi acatistul în cinstea ei.

Suferinzi din toate oraşele au început să sosească la icoana nou descoperită şi puterea lui Dumnezeu s-a arătat în numeroase alte minuni săvârşite la această icoană. Un număr foarte mare de minuni s-au săvârşit la Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” şi în timpul epidemiei din anul 1771.

Mai multe copii ale icoanei „Potoleşte întristările noastre” au fost realizate şi împărţite în întreaga Rusie, numai în Moscova aflându-se patru icoane purtând acelaşi nume care au fost preamărite prin numeroase minuni.

[ioan67]

Slava lui Dumnezeu!
Multe minuni a facut si face Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, spre slava Domnului si din mare iubire pentru noi, oamenii care nadajduim intru Ea.

[cristiboss56]

ICOANA MAICII DOMNULUI „ACATIST” – PREVESTITOAREA DE LA MĂNĂSTIREA ZOGRAFU

În veacul al XIII-lea, după ce Mihail al VIII-lea Paleologul (1261-1282) a semnat nelegiuita unire cu Roma de la Lyons, monahii din Sfântul Munte au trimis împăratului o scrisoare prin care înfierau această unire eretică şi îl rugau pe împărat să se lepede de aceasta şi să se întoarcă la Ortodoxie. Hotărât să impună cu forţa unirea Bisericilor, pentru ca papa să acorde sprijinul său politic Imperiului Bizantin pe care tocmai îl reîntregise în urma ocupaţiei latine, Împăratul Mihail Paleologul, sfătuit de Patriarhul Ioan Vekkos (1275-1282), s-a ridicat împotriva monahilor pe care până atunci îi protejase şi a trimis soldaţi latini în Muntele Athos pentru a-i supune, cu preţul unor masacre sângeroase, pe monahii care nu voiau să recunoască această unire închipuită. După ce i-au spânzurat pe toţi Părinţii din Sinaxa Sfântului Munte (forul conducător al Athosului) şi au omorât mulţime de monahi din Mănăstirile Vatoped şi Iviron, soldaţii s-au repezit cu sălbăticie diavolească şi ucigaşă asupra Mănăstirii Zografu.

În vreme aceea, în Mănăstirea Zografu viețuia un monah cu frică de Dumnezeu care avea ascultare la via din apropierea mănăstirii. Acest părinte avea obiceiul să citească de mai multe ori pe zi Acatistul Maicii Domnului.

În ziua în care soldaţii latini se îndreptau spre Mănăstirea Zografu, pe când călugărul citea Acatistul, și rostea cu evlavie „Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!”, a auzit de la icoana Maicii Domnului numită „Acatist” sau „Prevestitoarea” pe care o avea cu el următoarele: „Bucură-te și tu, Bătrânule!”. Auzind aceste cuvinte, Bătrânul s-a înfricoșat, dar Maica Domnului a continuat: „Nu te teme, du-te în mănăstire și spune călugărilor să nu deschidă astăzi poarta, iar cei care sunt mai slabi în credință să se ascundă, că vin dușmanii mei și ai Fiului meu.”

Ajungând la mănăstire, Bătrânul a văzut icoana care îi vorbise în chilia sa că atârnă acum deasupra porților mănăstirii. Luând-o în brațe, a mers la stareț și i-a vestit toate. Fericitul Egumen Toma, adunând obștea, le-a spus despre cele ce se vor întâmpla și i-a întărit prin cuvinte duhovnicești. Cei care erau mai fricoși au fugit și s-au ascuns în pădure, iar starețul împreună cu 25 de călugări s-au închis într-un turn, luând cu ei și icoana care îi vorbise Bătrânului.

Nu după mult timp, au apărut cruciații și au cerut să li se deschidă poarta mănăstirii, dar starețul le-a răspuns: „Plecați de aici, noi nu avem împărtășire cu voi, iar papei nu ne vom supune niciodată”. Soldații papei, forțând porțile și intrând în mănăstire, au adunat de jur-împrejurul turnului lemne și crengi uscate și le-au dat foc, arzându-i de vii.

După plecarea cruciaților, călugării care stătuseră ascunși s-au întors în mănăstire și au aflat în turnul în care arseseră călugării numai icoana Maicii Domnului, neatinsă de flăcări, dar înnegrită de fum.

În amintirea acestei minuni, mai târziu, în stânga bisericii mari s-a ridicat un Paraclis închinat Adormirii Maicii Domnului în care au așezat icoana Maicii Domnului „Acatist” sau „Prevestitoarea”. Călugării bulgari o numesc simplu «Hairiovo», adică «Bucură-te». Locul unde a avut loc arătarea minunată a Maicii Domnului este cunoscut până astăzi sub numele de Herovo.

[cristiboss56]

Toti copiii mergeau la şcoală o dată pe zi, însă Iacov mergea de două ori. O iubea mult, deoarece şcoala sa din primii ani a fost Biserica Sfintei Parascheva. Târziu, după-amiază, mergea şi aprindea candelele. Copilul mergea singur şi-i plăcea să rămână acolo până se înnopta. Se ruga cum ştia şi cât putea. După aceea, lua drumul spre casă, lăsând în urmă pădurea cu pini.

Odată, într-o după-amiază, să fi fost atunci de 8-9 ani, în timp ce micul Iacov se ruga, i-a apărut vie Sfânta Parascheva, ca monahie, exact aşa cum era înfăţişată pe icoană.

Copilul s-a înfricoşat şi a luat-o la fugă, nici nu s-a mai uitat în urmă de frică, ajungând acasă istovit. A doua zi, când a mers să aprindă candelele, i-a apărut din nou Sfânta Parascheva, iar el iarăşi s-a înfricoşat.

De această dată însă, când Iacov a luat-o la fugă, Sfânta a ieşit din biserică, i-a vorbit cu dulceaţă şi copilaşul s-a liniştit. Atunci el s-a oprit din fugă şi s-a întors să vadă cine îi vorbea. Sfânta i-a explicat cine este, i-a spus să nu se teamă şi micul Iacov a urcat cu sfială spre bisericuţă.

S-a aşezat lângă ea şi a ascultat-o cu atenţie. Apariţia Sfintei Parascheva s-a repetat de multe ori. După aceea, micul Iacov se obişnuise cu ea şi nu se mai temea, ci stătea foarte aproape de ea şi vorbeau.

(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Ţalikis, Stareţul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, București, 2004, pp. 42-43)

[cristiboss56]

„Pe Sfântul Rafail nu-l știam. Pentru prima oară am auzit de el în 1993, când soțul meu Kostas a suferit un infarct. Era într-o situație foarte rea când a ajuns la spital, dar într-un final a supraviețuit și și-a depășit toate problemele de sănătate. Atunci când se afla pe patul de spital și începea să-și revină, am văzut că alături de pat avea icoana Sfântului Rafail și atunci l-am cunoscut și eu pe Sfântul. M-a impresionat mult faptul că nici un alt pat din salon nu avea icoane, ci doar acela al soțului meu. Și întrebând o prietenă de-a mea, mi-a spus că este un mare sfânt și mare tămăduitor.

Între timp, au trecut anii. În anul 2009, soțului meu i-au apărut niște diverticuli la intestinul subțire. Un caz rar, pentru că de obicei diverticulii apar la intestinul gros. Era tratat, așadar, cu cortizon, din cauza acestei afecțiuni. Dintr-odată, pe 4 octombrie 2009, a leșinat, avea temperatură și alte simptome, fără să știm ce are. Era într-o situație foarte rea. Însă credea foarte mult în ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului. În continuu repeta: Maica mea, Dumnezeul meu! Maica mea, Dumnezeul meu!

L-am dus la spital. Doctorii, după ce l-au examinat, au spus că are gripa porcină (virusul H1N1). I-au dat antibiotic și ne-au trimis acasă. Am mers la alt spital unde medicii nu au găsit un diagnostic pentru boala de care soțul suferea. Am adus un doctor acasă la noi, însă nici acela nu a identificat problema.

Soțul meu însă suferea foarte tare. Mai pe urmă, după ce a făcut diverse examinări, tomografie și altele, doctorii au văzut că avea intestinul perforat din cauza cortizonului pe care-l luase pentru afecțiunea lui. Până să-l opereze, se făcuse deja 14 decembrie.

Soțul meu ajunsese într-o situație jalnică, încât unii spuneau că era într-un stadiu terminal. Nu mai speram să se mai trezească, deoarece operația se făcuse cu anestezie generală. Și totuși, a rezistat. Îmi amintesc o asistentă care a venit cu bucurie și mi-a zis:

‒ Își mișcă picioarele, își revine!

Soțul meu îl avea pe Sfântul Rafail alături de el, dar pe atunci nu înțelegeam nimic. Peste o săptămână, i s-a desfăcut rana. A suferit o hernie incizională. Pentru a doua oară, a fost operat. Cu anestezie locală de această dată, pentru că organismul nu mai rezista unei alte anestezii generale. În ciuda tuturor prevederilor, a rezistat și de această dată. Însă era foarte slab. Pierduse 17 kilograme. Mânca cu forța, sau prin perfuzie și sondă. Avea febră și diverse alte simptome. Doctorii spuneau să meargă acasă, pentru a i se ridica moralul și pentru a mânca mai mult. Astfel, cu ajutorul a patru oameni, l-am adus în dormitorul lui.

Acasă, a prins puțină putere, dar a continuat să aibă probleme serioase. Înainte de lăsatul secului, am avut două vise, în două seri succesive. În primul vis am văzut că mă aflam cu soțul meu într-o mică corabie și umblam pe mare, și, dintr-odată, am ajuns pe uscat și ne aflam pe o pantă, necunoscută mie, ce avea o mică biserică. Îmi spun atunci în sinea mea:

‒ Ce este acest loc și cum de ne aflăm aici?

Atunci m-am trezit. Mi s-a întipărit însă acel vis în memorie și mă întrebam ce poate însemna. În ziua următoare, văd un alt vis. A venit o femeie și mi-a dat mulți cartofi și îmi spune:

‒ Luați cartofii aceștia să-i mâncați.

Când am întrebat-o cine este, mi-a spus că este vecina ce locuiește acolo mai sus (și mi-a arătat către Mănăstirea Maicii Domnului), Maria a Evviei. M-am trezit și am înțeles că era Maica Domnului Grabnic Ascultătoarea, a cărei icoană o avem aproape, în Eretria Evviei, și că ne va ajuta. Primul vis însă nu puteam încă să-l deslușesc.

După două-trei zile, de când avusesem acele vise, situația soțului meu s-a înrăutățit. A făcut febră mare. Era iarăși într-o situație critică și am hotărât să meargă iarăși la spital. L-am dus la spitalul Laiko. Acolo, i-au făcut examinări și au hotărât că trebuie să fie operat iarăși.

‒ Nu vă ascund faptul că trebuie să-l deschidem (n.r. ‒ să-l operăm) din nou, mi-a spus doctorul.

Deoarece starea lui de sănătate era foarte agravantă, nici un doctor nu îndrăznea să-și ia răspunderea de a-l opera.

Într-una din zile, într-un pat alăturat se afla un domn cu care am început să discut. Îi spun:

‒ Ianni, de unde ești?

‒ Din Mitilini.

‒ Acolo îl aveți pe Sfântul Rafail. Ai mers la mănăstirea lui?

‒ Desigur. În fiecare an merg, răspunde acela.

‒ Eu cred foarte tare în Sfântul Rafail, îi spun, și în momentul acela intră în salon un rasofor și îmi dă un calendar de buzunar.

Îl privesc și ce să văd: era un calendar al comunității Sfântului Rafail de la Ano Suli Marathonos! Am rămas mută de uimire. În momentul când am spus că eu cred tare în Sfântul Rafail, a intrat înăuntru părintele acesta, pe care-l vedeam pentru prima oară, și mi-a dat calendarul Sfântului Rafail.

Toți am fost impresionați. Am înțeles că nu era în nici un caz o întâmplare acest lucru, ci că era, clar, vorba de o minune. Sfânt ne arătase ocrotirea lui și preocuparea lui pentru noi. Am hotărât, când se va face bine soțul meu, să mergem să ne închinăm Sfântului Rafail. Din acea zi, soțul meu a început să se simtă mai bine. Ne-a și spus, limpede:

‒ Sunt bine!

Însă doctorul ne-a comunicat să nu credem ceea ce spune, pentru că rezultatele examinărilor lui indică faptul că este nevoie de operație.

Zilele treceau, iar examinările într-adevăr au arătat semne de îmbunătățire. Într-un final, intervenția chirurgicală nu s-a mai petrecut. Sunt convinsă că a fost o minune, prin mijlocirea Maicii Domnului și a Sfântului Rafail. În mai se făcuse aproape bine soțul meu și am venit pentru prima oară aici la Ano Suli să ne închinăm Sfântului Rafail și să-i mulțumim. Când am ajuns și am văzut panta și bisericuța Sfântului Rafail și când în continuare am văzut în depărtare marea, așa cum se vede de aici, am realizat cu surprindere că acesta este locul în care am visat că am fost cu soțul meu.

Pe 14 decembrie 2010, când s-a împlinit exact un an de la ziua în care a fost operat pentru prima oară soțul meu, Sfântul Rafail ne-a făcut simțită încă o dată prezența lui, arătându-ne că își aduce aminte de noi și ne protejează. Să fie binecuvântat și slăvit numele lui totdeauna.

Îi mulțumim foarte mult Sfântului Rafail pentru toate!”

[cristiboss56]

Un aer rece şi umed de noiembrie, un vânt ce trece nu doar prin haine, ci parcă şi prin piele, şi o coadă lungă care sugerează câteva ore de aşteptare. În linii mari, acesta era scenariul pentru care se pregătea anual de ziua Sfântului Mina orice pelerin care îşi îndrepta paşii spre Biserica "Sfântul Mina - Vergului", din centrul Bucureştiului, cu dorinţa de a se închina moaştelor mucenicului ocrotitor. Anul acesta, ceva s-a schimbat însă. Deşi vremea nu s-a dezminţit, rămânând la fel de neprimitoare, timpul de aşteptare a scăzut de la ore la doar câteva zeci de minute.
10 noiembrie, ora Vecerniei. În ajunul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Mina, curtea bisericii aflate la câteva minute de mers de Piaţa Unirii e plină până la refuz de oamenii veniţi să se închine. Pelerinii, sosiţi din ţară sau din Bucureşti, au venit să lase la racla Marelui Mucenic durerile, dorinţele şi speranţele lor. Pe toţi îi întâmpină o veste bună: începând de anul acesta, baldachinul pe care este aşezat chivotul cu sfintele moaşte a fost modificat, astfel încât oamenii să poată săruta părticelele din trupul sfinţit şi înmiresmat al sfântului pe două rânduri, pe ambele părţi ale raclei, scăzând aproape la jumătate timpul de stat la coadă. "Nădăjduim ca bunii credincioşi să nu stea prea mult la rând ca altădată, să meargă mai repede", explică parohul bisericii, părintele Gheorghe Ispas.
Şi doamna Mioara din Bucureşti vorbeşte despre diferenţa dintre organizarea de anul acesta şi cea din anii trecuţi. "Foarte mare diferenţa. Foarte bună organizarea, e mai mare dragul să vii să te închini la sfintele moaşte când merge repede şi e totul organizat", conchide ea.
Cufundată în rugăciuni
La coadă sunt aşezaţi cel puţin câteva sute de oameni. Încolonaţi pe trotuar, flancaţi într-o parte de gardurile Jandarmeriei şi de cealaltă de case ce amintesc de înfăţişarea vechiului Bucureşti, pelerinii aşteaptă în linişte să ajungă la sfântul. Din depărtare, din direcţia bisericii, cântările Vecerniei se aud încet, parcă filtrate de frig. În stânga mea, o femeie cu un batic tras până deasupra ochilor e cufundată în lectura unei cărţulii. Doar buzele i se mişcă şi, când rândul se pune în mişcare, îşi ridică şi ea pentru o clipă privirea de la paginile cu colţuri uzate. Printre degete, pe copertă, se poate ghici icoana Sfântului Mina. Citeşte Acatistul Marelui Mucenic, ruptă cu totul de cei de lângă ea.
"Doar un leu..."
Rândul se mişcă la intervale de câteva minute. Din loc în loc, femei trecute de mult de prima tinereţe îi îmbie pe credincioşi cu flori. "Doar un leu, doamnă, doar un leu buchetul", îşi laudă ele marfa. "De la mine nu cumperi, domnuâ?", îl întreabă răguşit o bătrână pe domnul ce tocmai "îi făcuse safteaua" uneia dintre "concurente". În miros de tămâie, ne continuăm cu paşi mici drumul spre curtea bisericii. La un moment dat, o ramură de salcâm japonez ne salută pe deasupra unei porţi.
În jur, strada Robescu zumzăie monoton: zeci şi zeci de corturi, unele improvizate din doar câteva foi de plastic, sunt aliniate în lungul bordurii. Icoane, cărţi de rugăciune, brelocuri, tămâie, lumânări, turtă dulce şi tot felul de suvenire, care au mai mult sau mai puţin legătură cu sărbătoarea. Pe stradă roiesc alţi oameni: vânzători ambulanţi ce-ţi oferă ceai, cafea, covrigi, pulovere ori scăunele pliante, toate destinate credincioşilor din rând.
"Ne-am închinat mai întâi şi apoi am început să vindem"
În mijlocul străzii, o femeie îţi reţine atenţia, cu baticul ei înnodat peste căciulă, pentru a se feri de vântul îngheţat. Timpul a săpat riduri adânci în fruntea ei, dar obrajii i-au rămas netezi ca-n floarea vârstei. Anii i-i ghiceşti fără să stai prea mult pe gânduri: a văzut deja mai bine de şaizeci de primăveri. Sau de toamne... Vinde pulovere de lână, e din Curtea de Argeş şi oriunde ştie că oamenii se adună să se închine la moaştele vreunui sfânt, stând uneori ore întregi în frig la coadă, vine şi ea să-şi vândă marfa. Cuvioasa Parascheva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfântul Mina - anul acesta a fost peste tot. Puloverele? Le face cu mâna ei, ne spune. Cam patru zile munceşte să termine unul. Lâna este aspră, aproape că te înţeapă la degete, dar, în schimb, ţine cu adevărat de cald. Iar după patru zile de muncă, se bucură dacă reuşeşte să îl vândă cu 30 de lei. "Dar nu ne dă lumea atât, că e criză", explică femeia. În final, se mulţumeşte şi cu 25 de lei. "Nu merită", continuă ea, mişcând capul cu regret, "dar ce să facem, că nu avem bani". Şi, ca să meargă vânzarea mai bine, şi-a pus nădejdea chiar în Sfântul Mina: "Ne-am închinat mai întâi, mărturiseşte ea, şi apoi am început să vindem".
"Cine este Dumnezeu...?"
După numai 15 minute de când ne-am aşezat la coadă, ajungem în faţa porţii, la doar câţiva paşi distanţă de raclă. Ceasul s-a apropiat de ora 18:00, iar din curtea bisericii răsună vocile cântăreţilor: "Cine este Dumnezeu, mare ca Dumnezeul nostru?", iar cântarea acoperă murmurul de fond venit din mulţimea aflată la rând sau roind pe străduţele din jur. Un telefon sună în spatele meu: "Da, la rând, la Sfântul Mina. Vino, vino, că scapi repede. În 20 de minute eşti gata!", explică o voce tânără, cu accent molcom, ardelenesc. Atenţia se mută, dintr-odată, spre un conflict iscat din senin, între un jandarm şi o doamnă între două vârste. Motivul? "Nu vă băgaţi, doamnă, în faţă, că d-aia suntem puşi aici, să facem ordine!", îi explică omul legii. "Nu pot, domnâle, să stau la rând, că sunt bolnavă", răspunde ea. "Dacă-ar fi stat două ore pe loc, la Sfântul Nectarie, atunci ce-ar mai fi zis?", se întreabă retoric o pelerină cu capul acoperit de-o glugă îmblănită.
Înainte ca cei doi să găsească o soluţie, am şi ajuns la sfântul. Mă închin, sărut racla cu moaştele Marelui Mucenic făcător de minuni şi apoi mă îndrept spre biserică. Ceasul arată doar câteva minute peste ora 18:00 - în total, douăzeci de minute de stat la coadă. "Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea...", se aude rugăciunea preotului, iar vocile bărbăteşti ale cântăreţilor răspund întreit "Doamne miluieşte!". Înăuntru, lăcaşul de cult e neîncăpător pentru a-i cuprinde pe toţi credincioşii veniţi să-l cinstească pe Sfântul Mina, iar preotul cu greu reuşeşte să-şi croiască loc printre oameni pentru a cădi. În curtea bisericii, credincioşii bine ascunşi de frig în spatele hainelor groase ascultă în linişte slujba. Am vorbit cu unii dintre ei şi ne-au împărtăşit cum i-a ajutat Sfântul Mina.
Cu post şi rugăciune
Victoria Ispas, de 45 de ani, îl ştie pe Sfântul Mina drept "un foarte bun ajutător", motiv pentru care, mărturiseşte ea, îi şi citeşte foarte des acatistul. Întâlnirea ei cu sfântul, pe care de atunci l-a şi luat ca ocrotitor, s-a petrecut în urmă cu mai bine de un deceniu. Marele Mucenic, grabnic ajutător mai ales al celor păgubiţi, a luat cu asalt sufletul Victoriei într-un mod unic, cucerind-o pentru totdeauna. "Sincer vă spun, acum 11 ani, mi s-a furat o basculantă din faţa blocului şi, cu post şi rugăciune şi rugându-mă la Sfântul Mina, am găsit-o mergând pe stradă. O basculantă de 16 tone... mi-a furat-o din faţa blocului!", îşi aminteşte ea. Entuziastă, femeia nu se jenează să mărturisească minunea ce a convins-o, fără drept de apel, de puterea lui Dumnezeu. "Sfântul Mina este ajutător la orice, la tot ce înseamnă pierderi, pagubă. Pe cei care lucrează cu dragoste pentru Dumnezeu Sfântul Mina îi ocroteşte", spune ea. Dar există şi un revers al medaliei: "Dacă eşti mincinos şi hoţ, nu te ajută, să ştiţi!", spune Victoria apăsat, cu convingere în glas şi în privire.
"Întotdeauna m-a ajutat"
O altă mărturie despre ajutorul primit de la sfântul am primit-o de la P.P., o doamnă trecută de 50 de ani. Deşi nu se consideră "o femeie bisericoasă sau o practicantă", mai mult, chiar bolnavă fiind, ea a venit să se închine. "Am venit pentru că eu cred în Dumnezeu şi aşa mi s-a părut normal să vin aici, în această zi", spune ea. "Întotdeauna m-a ajutat Sfântul Mina", continuă ea, amintindu-şi un moment din urmă cu 12 ani, când a trecut cu bine peste o operaţie la coloana vertebrală.
Cu lacrimi în ochi
Doamna Mioara l-a rugat fierbinte pe Sfântul Mina "să ne aibă în pază şi ocrotire". Am vorbit cu ea la doar câţiva paşi distanţă de racla unde se odihneşte o părtică din moaştele Marelui Mucenic, iar o lacrimă încă îi mai aluneca lin pe obraz în jos, pe sub rama ochelarilor. "Este un mare sfânt. Ne ajută foarte mult", spune ea, subliniind: "E grabnic ajutător; orice l-am rugat, totul mi s-a îndeplinit". Şi lacrimile încep din nou să izvorască din ochii pelerinei.
"Cu ajutorul lui Dumnezeu le trecem pe toate"
"Să ştiţi că m-a ajutat Sfântul Mina. Am trecut şi prin boală şi alte necazuri, dar m-a ajutat. Cu ajutorul lui Dumnezeu le trecem pe toate, să ştiţi. Şi grijile, şi supărările, şi necazurile, toate", îşi exprimă credinţa puternică o pelerină bătrână, care a dorit să nu-i fie reţinut numele. "Ajutorul sfântului? Îl simţim tot timpul. În fiecare zi, în orice situaţie", mai spune ea. "Tot ce-am cerut, m-a ajutat, mi-a fost sprijin", aduce mărturie şi Victoria Ispas.
Doamna Cleopatra are 74 de ani. Dar se ţine bine, fără să dea semne de oboseală. Păşeşte drept, apăsat şi vorbeşte fără să şovăie: a venit să se închine la sfântul şi să-l roage "pentru sănătatea şi pentru fericirea copiilor". Rugăciunile pe care ea le-a lăsat la picioarele sfântului sunt simple. Şi are credinţa că Dumnezeu, prin sfinţii săi, i le va împlini. "Mă rog pentru sănătatea copiilor, mă rog să intre nepoata la facultate, mă rog pentru nepot să se căsătorească", spune ea

[cristiboss56]

"Am venit să mă rog pentru sănătate. În rest, nimic"
Angelica şi Daniela sunt două surori gemene, în jurul vârstei de 25 de ani. Rugăciunea cu care au venit ele la Sfântul Mina este una simplă: sănătate, atât pentru fratele lor, bolnav de schizofrenie, cât şi pentru întreaga familie. "Am venit să mă rog pentru sănătatea lui şi a familiei. Atât. În rest, nimic", mărturiseşte Angelica.
Prietenul Sfântului Mina
"Nu l-am rugat pe Sfântul Mina nimic. E ziua lui. Cum vin la un prieten, vin şi la Sfântul Mina. El este ocrotitorul familiei mele de când eram mic", spune Pavel Florin, un domn de 41 de ani, de profesie designer.
"Nu vin în fiecare an", continuă el, după care explică: "sunt din multe locuri. Eu sunt ieşean de felul meu, am buletin de Arad şi locuiesc la Câmpina în momentul de faţă". Cât despre ajutorul dat de sfântul, pelerinul îl mărturiseşte răspicat: "Tot timpul. Pentru mine el este prezent în fiecare clipă".
Prezenţa Sfântului Mina a încălzit dintr-odată aerul rece de noiembrie şi a cuprins oamenii care se aplecau cuminţi şi rugători la racla sa, răspândind asupra oraşului căldura şi puterea credinţei.

[cristiboss56]

Un alt părinte duhovnicesc al românilor, Arhimandritul Paulin Lecca, ne mărturisește vindecarea minunată a unui tânăr care se afla pe patul de moarte, suferind de tuberculoză. Scuipa sânge și totuși Îi cerea cu stăruinţă Mântuitorului Iisus Hristos să-i prelungească viaţa. I S-a arătat Mântuitorul Iisus Hristos, aievea, nu în vis. S -a așezat alături de el, i-a mângâiat fruntea și l-a întrebat: – Copilul Meu, vrei să te faci sănătos? -Da, Doamne – I-a răspuns tânărul –, aș dori să mai rămân printre cei dragi. Nu vreau să mor. -Bine, atunci ridică-te din pat și îndreaptă-te spre icoana Mea din răsăritul odăii tale. Cu aceste cuvinte, Domnul S-a făcut nevăzut.

Tânărul a chemat-o degrabă pe măicuţa sa și a rugat-o să-l ajute să se ridice spre a se îndrepta spre icoana Mântuitorului Iisus Hristos. -Vai, dragul meu, ești prea slăbit, tu nu te mai poți scula, îi zise mama cu compătimire. Dacă te ridici, poţi să mori într-o clipă. Ești prea slăbit, este prea mare acest efort! –Nu, mamă – insista băiatul – Mântuitorul Iisus Hristos m-a chemat spre icoana Sa. Sprijinește-mă, te rog!

Copilul s-a ridicat, ajutat de mama sa iubitoare, încet-încet, s-a îndreptat spre icoană, a sărutat cu lacrimi chipul Preaiubitorului Iisus și s-a vindecat în chip minunat.

Este mărturia unui părinte duhovnicesc, martor la această minune, însă și noi suntem părtași, duminică de duminică și sărbătoare de sărbătoare, la marea minune a Tainei Liturghiei. Hristos, Izvorul Vieții și al vindecărilor ne cheamă să ne îndreptăm spre icoana Sa de pe tâmpla altarului, iar în chip deplin spre icoana Potirului euharistic de pe dumnezeiescul prestol. Precum l-a chemat pe tânărul suferind să se îndrepte spre icoana Sa, ne cheamă și pe noi cei bolnavi, care purtăm ranele păcatelor, pentru a ne vindeca înaintea catapetesmei, de rănile cele netămăduite, prin Taina Pocăinței, iar apoi, cuminecându-ne cu Cel care este dincolo de catapeteasmă, în Sfânta Sfintelor, cu Trupul și Sângele Sfântului Sfinților și Domnului Domnilor, să ne umplem de sfințenie, devenind plini de Dumnezeu.

Nasterea Domnului- Maicuta - gabriela mihaita david

[cristiboss56]

Minunea Sfantului Nicolae cu un covor

Auzim pe Sfantul Duh graind prin Proorocul David: "Precum doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule". Cu adevarat in acelasi chip doreste si sufletul credinciosului crestin auzirea cuvintelor lui Dumnezeu si cele ce se lucreaza prin Sfintii Sai. Deci, iata si alta minune a Sfantului Nicolae: Era un oarecare, cu numele Nicolae, in cetatea numita Constantinopol, hranindu-se din osteneala mainilor lui si era credincios lui Dumnezeu si avea randuiala lui sa nu treaca ziua Sfantului Nicolae fara de pomenire. Si aceasta, cu neobosire o facea el, ca auzea in Sfintele Scripturi graind: "Cinsteste pe Domnul prin toate ale tale drepte osteneli!" Si avea aceasta in mintea sa totdeauna.

Si a ajuns la adanci batranete, dar si la saracie, nemaiputand lucra. Deci, apropiindu-se ziua Sfantului Nicolae, gandea intru sine ce va face. Si a zis batranul catre sotia sa: "Femeie, iata, a sosit la noi ziua cea iubita a Arhiereului lui Hristos, Nicolae; deci ce vom face, ca fiind lipsiti, nu avem cele de trebuinta pentru aceasta zi sfanta?" Iar acea credincioasa femeie a raspuns barbatului ei: "Stii, domnul meu, ca, iata, ne-au ajuns batranetele si astazi sau maine va veni sfarsitul; deci, sa nu-ti abati mintea ta de la dragostea cea spre Domnul si catre Sfantul Nicolae". Si, aceasta zicand, i-a aratat lui un covor si a zis: "Ia-l pe acesta si mergand, vinde-l si te du de cumpara toate cele de trebuinta la pomenirea Sfantuiui Nicolae. Ca alta nimic nu avem si nu-l vom lasa mostenire copiilor pe care nu-i avem". Auzind aceasta, credinciosul batram a laudat foarte pe Dumnezeu si, luand covorul, a iesit.

Si, mergand el prin mijlocul ulitii, unde este stalpul Sfantului si marelui Constantin, si trecand de biserica Sfantului Platon, l-a intampinat pe el cineva, cu chipul ca un oarecare batarn cinstit, care i-a zis: "Prietene, unde te duci?" I-a raspuns cel ce ducea covorul: "Am trebuinta sa ma duc pana la targul de vanzari". Si i-a zis cinstitul batran: "Buna este socotinta ta, prietene, dar, spune-mi, cu cat voiesti sa dai covorul tau? Pentru ca eu voiesc sa cumpar un covor ca acesta". A zis batranul: "Cand l-am luat intai, am dat pe el opt galbeni, iar acum, cat imi vei da, atata voi primi". Si a grait cinstitul acela, catre batran: "Au, luavei sase galbeni?" Si a zis batranul: "Daca imi vei da, voi lua cu bucurie!" Deci, indata, punand mana in buzunarul sau si scotand galbenii, Sfantul Nicolae, ca el era, i-a dat sase galbeni mari in mainile batranului, zicandu-i: "Primeste, prietene, acesti galbeni si da-mi covorul". Si a luat batranul galbenii cu bucurie, pentru ca nu facea covorul atata.

Deci, luand Sfantul Nicolae covorul din mana batranului, s-a dus de la el. Si, cand s-au despartit unul de altul, ziceau cei de pe ulita care vedeau pe batran: "Oare, naluciri vezi, batranule, ca vorbesti de unul singur?" Pentru ca ei pe batran il vedeau si glasul lui il auzeau, dar pe Sfantul nicidecum; nici glasul nu-i auzeau, nici pe el nu-l vedeau, fara numai pe batran. Iar Sfantul Nicolae a mers indata la casa batranului, ducand covorul la femeia acestuia si zicandu-i: "Fiindca barbatul tau imi este prieten de demult, intalnindu-ma cu el, m-a rugat, zicand: "Fii bun si du acest covor la femeia mea, ca eu, zicea el, am alta treaba. Deci, iata covorul, pazeste-l pe el". Si, aceasta zicand, s-a facut nevazut. Si femeia, luand covorul, de frica, vazand in fata ei pe un asa barbat cinstit si cu lumina stralucind, nici n-a indraznit sa intrebe: "Tu cine esti?"

S-a aprins insa de manie asupra barbatului sau si, socotind ca el a uitat sfatuirea ce o facuse cu dansa si dragostea pentru Sfantul, a zis: "Vai mie, patimasa ce sunt, ca m-am insotit cu acest barbat calcator de lege si plin de minciuni". Si multe asemenea acestora zicand, nici nu vrea sa se uite la covorul ei, aprinsa fiind de dragoste pentru Sfantul.

Deci, barbatul ei, nestiind cele petrecute, a cumparat cele de trebuinta de ziua Sfantului Nicolae si se intorcea la casa sa, bucurandu-se pentru intamplarea cu vinderea covorului si ca si-a implinit dorinta sa. Si, ajungand el la casa lui, femeia sa vazandu-l, s-a aprins de manie asupra lui, si-l ocara cu cuvinte grele si zicea: "Sa te duci de la mine, din ziua aceasta, tu care ai mintit Sfantului Nicolae. Ca nu-i mincinos Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a zis: Nimeni care pune mana pe plug si se uita indarat nu este potrivit pentru Imparatia lui Dumnezeu" (Luca 9, 62). Acestea si altele asemenea zicandu-le, a adus covorul inaintea barbatului sau si i-a zis: "Ia-ti covorul, dar pe mine nu ma vei mai avea, ca ai mintit Sfantului".

Acestea auzindu-le si vazand covorul sau, batranul, se minuna si nu se pricepea ce sa raspunda femeii sale; si stand el, indelung, a inteles a fi o minune facuta de Sfantul Nicolae. Deci, a suspinat dintru adancul inimii sale si, umplandu-se de bucurie, a ridicat mainile sale spre cer, zicand: "Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, Cel ce faci minuni prin minunatul Tau Sfant Nicolae." Si a zis batranul catre sotia sa: "Femeie, asa te jur, in frica lui Dumnezeu, sa-mi spui mie, cine ti-a adus tie acest covor, barbat sau femeie, batran sau tanar?" Si a raspuns femeia: "Un om luminat. in chipul unui om cinstit batran, cu stralucitoare haine a venit, purtand covorul acesta al nostru si zicand catre mine: "Femeie, barbatul tau imi este prieten; pentru aceasta, intalnindu-ma, m-a rugat ca sa aduc la tine acest covor; deci pazeste-l. Iar eu, luandu-l, nu indrazneam a-l intreba pe el: Tu cine esti?"

Deci, auzind acestea de la femeia sa si aratand femeii sale aurul cel ramas si cele cumparate, bucate si vin, prescuri si lumanari spre trebuinta zilei Sfantului, a zis batranul: "Viu este Domnul, ca cel ce a cumparat covorul de la mine, acela este cu adevarat Sfantul Nicolae, ca el a adus covorul, iarasi, la casa noastra, pentru noi, saracii si smeritii robii sai. Ca si cei ce ma vedeau pe mine vorbind cu el imi ziceau: "Au vreo nalucire vezi?, vazandu-ma ei numai pe mine unul, iar pe dansul nicidecum". Si indata au strigat ca dintr-o gura ammdoi, multumind lui Dumnezeu si laudand pe marele Arhiereu Nicolae, ajutatorul cel grabnic al tuturor celor din nevoi, care-l cheama pe el cu credinta. Si, umplandu-se de bucurie au alergat la biserica Sfantului Nicolae si, tuturor celor ce s-au intamplat acolo, le-au istorisit minunea. Si toti care auzeau proslaveau pe Dumnezeu si Sfantul Nicolae, cel ce face asemenea minuni cu robii sai.

Ci tu, Parinte cinstite, Sfinte Nicolae, nu uita pe robii tai, care fac cu credinta pomenirea Sfintiei tale, ca, prin facerile tale de bine, sa proslavim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh.
Amin !

http://www.sfantulnicolae.info/minune-covor.php

[cristiboss56]

Starețul Macarie de la Chilia „Adormirea Maicii Domnului” din Schitul Sfintei Ana (Sfântul Munte Athos) era grav bolnav. Starețul era de loc din Tesalonic și de mic venise și se călugărise la Schitul Sfintei Ana. Din pricina nevoinței exagerate, ajunsese la epuizare, mai ales că nu era înzestrat cu rezistență trupească.

În Duminica Lăsatului de Sec de Carne din anul mântuirii 1750, Starețul Macarie, din pricina epuizării, ajunsese în pragul morții. Ucenicul său, monahul Teoctist, care avea și grija Kiriakonului Schitului, după Dumnezeiasca Liturghie din acea Duminică, a fost cuprins de o mare mâhnire, neștiind ce mâncare să-i pregătească Starețului său, care să-l întărească oarecum și să-l ridice din istovirea ce o avea.

Cu această mâhnire în suflet a coborât la mare, gândindu-se că, poate, va găsi vreun pește. Însă marea era atât de tulburată și învolburată, încât nicio barcă nu era la țărm și nici pe mare nu se vedea trecând vreuna. Atunci, umilindu-se cu sufletul, a îngenuncheat și cu multă credință, din durerea inimii, s-a rugat lui Dumnezeu și Sfintei Ana, Maica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu a apucat să-și sfârșească rugăciunea, că Părintele Teoctist vede pe valurile înspumate ale mării jucând un pește destul de mare. Îndată, luminat fiind de Dumnezeu, a făcut semnul Crucii în direcția unde se vedea peștele și un val – o, minunile Tale, Hristoase Împărate! – a aruncat acel pește pe nisipul de pe țărm.

Părintele Teoctist, plin de bucurie, a luat peștele, l-a dus sus la Kiriakon, l-a pregătit și i-a dat Starețului său să mănânce. De îndată ce a mâncat din acel pește, Starețul s-a întremat și a prins atâta putere, încât s-a făcut deplin sănătos, tămăduindu-se de boala sa.

Cu mâncarea care a rămas, i-a ospătat pe toți monahii și mirenii care se aflaseră în acea zi la Kiriakonul Schitului și care, cu toții, au slăvit pe Preabunul Dumnezeu, Cel minunat în lucrurile Sale și în Sfinții Săi.

Sursa: marturieathonita.ro