Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Despre Biserica Ortodoxa in general
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #111  
Vechi 28.07.2011, 13:17:56
Melissa
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Sfaturi în Vremuri de Prigoană - Starețul Nicon de la Optina - Editura Egumenița 2009

"Odată mi-am deschis jurnalul la pagina unde era scris ceea ce mi-a spus batiușca Varsanufie:
,,Un mirean m-a întrebat: ,,Batiușca, cum să trăiesc?” eu m-am gândit ce să-i răspund, ce învățătură scurtă să-i dau. Apoi l-am întrebat: Ați citit Psaltirea? -,,Da, am citit”. –Dacă ați citit, trebuie să vă amintiți că acolo într-un psalm există următoarele cuvinte. ,,Îndrepta-va (Domnul) pe cei blănzi la judecată, învăța-va pe cei blânzi căile Sale” (Ps.24, 10). Ce înseamnă, așadar, cuvintele acestea? Cuvintele acestea înseamnă că Domnul Însuși ne învață căile Lui, nu omul, că nu mai Domnul Însuși ne poate învața căile Sale.
Dar nu pe toți oamenii îi învață Domnul, ci numai pe cei blânzi, deoarece cine se smerește cu inima, acela își face sufletul apt pentru primirea învățăturii lui Dumnezeu. Numai pe aceștia îi învață Domnul.
Aici în jurnalul meu este pus punct. Însă ieri m-am gândit mai mult la acest lucru și am ajuns la o judecată mai amănunțită.

Consider că, dacă omul ar putea să-i învețe pe ceilalți căile Domnului, adică să-i învețe cum să trăiască pentru a se mântui, atunci teologii ar fi primii care s-ar mântui. Însă în relitate nu este așa, foarte mulți oameni învățați nu merg pe căile Domnului. Să-i luăm de exemplu, pe teologii care au terminat Academia – cel mai adesea ei nu merg pe căile Domnului, ci, dimpotrivă, pe calea păcatului. Mi-a fost dat să mă întâlnesc cu oamenii care au terminat cursurile ștințelor teologice și mi-au spus că ar prefera să se ocupe cu ceva ușor, numai cu teologia nu. Dar, în același timp, se lăudau cu faptul că cunoșteau duhul creștin și chiar cu faptul că scriau lucrări duhovnicești.
Ce îi trebuie însă omului ca să învețe căile Domnului? Trebuie ca omul să fie blând, smerit. Și atunci Domnul Însuși îi va învăța cum să meargă pe căile Lui. A ști acest lucru este deosebit de important în vremurile de astăzi, când este o așa mare criză de povățuitori duhovnicești. Smerește-te cu ajutorul lui Dumnezeu, fii blând, să nu ai răutate față de aproapele, pregătește-te-ți printr-o viață blândă și bună sufletul tău pentru primirea învățăturii dumnezeiești – Domnul Însuși te va învăța căile Lui...

Dacă vom cerceta Scriptura, vom vedea că în ea există multe expresii, care vorbesc despre căile Domnului și înțelesul lor duhovnicesc. De exemplu: ,,Îndrepta-va pe cei blânzi la judecată...”
Această cugetare se tâlcuiește așa. Pe oamenii blânzi Domnul îi va înzestra cu judecată duhovnicească. Așa înțelege acest lucru episcopul Ignatie Brianceaninov. În psalmul 1, care începe cu cuvintele ,,Fericit bărbatul”, este scris: ,,De aceea nu se vor ridica necredincioșii la judecată, nici păcătoșii în sfatul drepților”, (Ps.1, 5).

Această cugetare Sfântul Ignatie o tâlcuiește așa: nici-un suflet necredincios și păcătos nu se va ridica la înălțime duhovnicească, nu va avea judecată duhovnicească.
Episcopul Ignatie Brianceaninov a dus o viață creștină, ascetică. Și s-a învrednicit la judecata duhovnicească și a înțeles duhovnicește învățătura lui Hristos și, în general, toată Sfânta Scriptură. Așadar, omul blând va fi îndreptat de Domnul pe calea lui Hristos. "
Reply With Quote
  #112  
Vechi 27.12.2011, 23:42:18
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.887
Implicit Arsenie Papacioc

Cum sfătuiți părinții să își crească copiii ca să ajungă niște buni creștini?

Trebuie să fii un bun creștin. Să-l educi, să fie educat creștinește. A ieșit o fetiță de aici, înaintea voastră, cu o doamnă mai tânără. Eu am întrebat-o dacă e măritată, căci părea prea tânără. Și mi-a spus: „Părinte, am 7 copii“. Am întrebat-o despre avort. Și a pus problema serios și mi-a plăcut de ea. Avortul este unul dintre cele mai mari păcate. Copilul acela e autonom, nu are voie mama să dispună de viața lui. A ales Dumnezeu ca loc de formare a pruncului pântecele mamei. Ar putea cineva să-mi spună un loc mai bun ca pântecele de mamă? E o iubire și o jertfă uriașă. Lupoaicele, când întâlnesc copii de om, îi alăptează. Și mamele lor îi ucid?! Așa este. Fiarele acestea țin la puii lor cumplit, pe viață și pe moarte. Am văzut o luptă între câinii de la o stână și o lupoaică cu doi pui. Și eu, când am văzut că-i acolo o bătălie, m-am dus spre tufișul acela, în pădure, și, cu cât mă apropiam eu, cu atât mai multă îndrăzneală aveau câinii asupra ei. Eu îi strigam: „Sunt de partea ta! Nu te speria, sunt de partea ta!“. Ea, însă, văzând primejdia, că mă apropiam, săraca, a luat un pui în gură și a fugit. Și unul l-am luat eu. Am văzut ce iubire de mamă! Ce jertfă nemaipomenită! Orice animal, pentru orice fel de pui, chiar și chior, șchiop, se luptă pe viață și pe moarte.
Deci, este un foarte mare păcat avortul. Ca duhovnici, să atragem atenția părinților că au o canonisire nițel mai mare. Oprire de la împărtășit ani de zile, cu canon. Copilul ăsta, vedeți, nu face decât ceea ce faci tu: nu mișcă decât după cum vede mișcarea ta. Nici unul dintre părinți nu-l învață pe copil să vorbească. Și totuși, copilul, după doi-trei ani, începe să vorbească. De ce? Pentru că te aude pe tine. Dar și face ceea ce faci tu. El ia tot ceea ce faci tu. Și atunci, ia fiecare mișcare și fiecare cuvânt. Trebuie să fii controlat întotdeauna, când este vorba de viața și educația copiilor tăi. Să nu fie desfrâu, beții, certuri. Acestea toate și nepotrivirile au distrus familiile. Creșterea copiilor este, de fapt, așa cum vorbeam, creșterea frățiilor voastre cu frica de Dumnezeu. Cu orice chip trebuie băgată ideea de Dumnezeu în sufletele copiilor. Și pe urmă, cizelați cu adevărul de credință, așa cum l-a propovăduit Mântuitorul, cu tradiția Bisericii, cu toate. Și cu iubire, mai ales. Copiii, mai ales, nu cresc ciuntiți dacă nu există ceartă sau indiferență între soț și soție. Armonie, pace creștină trebuie! (Dialog cu părintele Arsenie Papacioc, Despre călugărie și căsătorie)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #113  
Vechi 28.12.2011, 22:05:29
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.887
Implicit " Bucuria Sfantului Duh in viata liturgica a credinciosilor "

  • Un raspun dat de :
    Pr. asist. univ. dr. Adrian Covan, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara


Înainte de a se revela în planul creat, Dumnezeu acționează în planul intratreimic numit de Sfântul Grigore Teologul "planul teologic". Ce trebuie înțeles și precizat este faptul că Tatăl este Tatăl Fiului numai "în" și "prin" Sfântul Duh, El fiind Cel care posedă plenitudinea ipostatică și este Duhul iubirii Tatălui față de Fiul și în același timp răspunsul prin care Fiul atestă în mod deplin că este Fiu al Tatălui.
Ca să stabilim modurile prin care Dumnezeu se revelează lumii, ridicându-i pe Tatăl și pe Fiul la o ultimă realitate, trebuie să accentuăm pe rolul Duhului la creație. Ni se spune în primul capitol al Genezei că Duhul se purta deasupra apelor. Această purtare a Duhului e înțeleasă de Sfântul Vasile cel Mare după chipul în care o cloșcă își încălzește puii. Scriitorul bisericesc Tertulian, considerat formatorul triadologiei apusene, spune că Duhul este un Duh inseminator de viață. Purtarea Duhului simbolizează fertilizarea creației. Chiar termenul duh, în ebraică ruah, este de genul feminin, ceea ce arată caracterul matern, propriu Sfântului Duh. Fecundarea apelor primordiale a materiei amorfe reprezintă pregătirea nimicului primordial pentru primirea Cuvântului primordial, al Logosului, Cel care organizează, sistematizează și denumește fiecare frântură de materie în parte. Părinții Apostolici îl numeau pe Domnul Hristos, Cel ce este Cuvântul întrupat "Învățătorul care a zis și s-a făcut". Prin această sintagmă este evidențiat rolul de creator pe care Fiul lui Dumnezeu îl are în planul creației.
Din aceeași ediție:


Cum este prezent Duhul Sfânt în viața liturgică a Bisericii?
Referindu-ne la spațiul liturgic, având în prim-plan centrul comuniunii omului cu Dumnezeu, care este Sfânta Euharistie, vom vedea că epicleza nu este hristologică, precum în apus, ci triadologică.
Îl rugăm pe Tatăl să îl trimită pe Duhul și să ni-L arate pe Hristos sub forma vinului și a pâinii. Însă nu putem vorbi despre o ipostază exclusivistă a unui ipostas divin, ci Sfânta Treime lucrează în comun datorită aspectului perihoretic. Fiecare dintre ei poartă pe ceilalți doi. La modul concret, plecând de la principiul eclesiologic paulin, vom vedea că Duhul este cel care se roagă în noi cu suspine negrăite, El este cel care strigă "Avva Părinte!" și în același timp nimeni nu poate să spună că Domn este Hristos decât în Duhul Sfânt.
Rugăciunea inimii, "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi", la care au acces toți creștinii, este o rugăciune treimică. Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu Celui viu în Duhul Tatălui. Duhul este cel care se revelează mai adânc în inima Apostolilor după Înălțarea la cer a lui Iisus Hristos. Duhul este cel care ne incorporează în Hristos, Cel care ne face, cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, să devenim fiecare dintre noi un Hristos virtual, nu după ființă, ci după har.
Sfânta Liturghie debutează cu o rugăciune pnevmatologică, dar și pneumatică în același timp, cu rugăciunea "Împărate ceresc". Ecfonisele liturgice cuprind formule doxologice de tipul "Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh", datorită faptului că persoana Tatălui este principiul ipostatic și ființial al Treimii. Tatăl este Cel care ipostaziază ființa Treimii în Fiul prin naștere și în Duhul prin purcedere.
În sinergia teandrică, raportul dintre Dumnezeu și om, numit "anabasis", Tatăl se descoperă prin Fiul, în Duhul Sfânt, iar în raportul om și Dumnezeu, numit "katabasis", prin Duhul, Domnul Hristos coboară în inima noastră și astfel fiecare dintre noi devine fiu al Tatălui ceresc.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #114  
Vechi 28.12.2011, 22:27:52
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.887
Implicit " Mandria este insasi indrazneala de a pacatui "

  • Un raspuns dat de :
    Pr. asist. univ. dr. Grigore Dinu Moș, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca



Aș începe cu o definiție a mândriei dată de Fericitul Augustin: "Mândria este iubirea de sine până la disprețuirea lui Dumnezeu, pe când smerenia este iubirea lui Dumnezeu până la disprețuirea de sine". Mândria este mama tuturor păcatelor și viciilor, pentru că produce o separare a omului de Dumnezeu și, fără Dumnezeu, omul nu poate să facă nimic (Ioan 15, 5). Trufia presupune o cugetare confuză, întrucât ea constă în două neștiințe: a ajutorului lui Dumnezeu și a neputinței proprii (Sfântul Isaac Sirul).
Sfântul Casian Romanul ne avertizează că mândria nu strică doar o parte a sufletului, ci întreg sufletul. Ea este de mai multe feluri: trupească, sufletească și duhovnicească. Primele două sunt ușor de identificat: mândria trupească este atunci când ne lăudăm cu lucrurile materiale pe care le deținem, iar mândria sufletească este ceva mai subțire, când ne lăudăm cu anumite virtuți naturale, fie că suntem inteligenți, fie că avem putere de muncă sau dragoste, fie cu o presupusă smerenie etc. Mândria duhovnicească este foarte greu de identificat, este ascunsă în om și chiar oamenii cu o viață sfântă duc o îndelungată luptă pentru a o dezrădăcina. Pentru a o identifica, trebuie mai întâi să ne luptăm cu primele forme de mândrie și să dobândim mai multă lumină de la Domnul în suflet.
Starea adevărată a smereniei duhului se află undeva între nădejdea mincinoasă în sine, unde se ascunde o mândrie, și deznădejde. Deznădejdea este tot o mândrie, e cealaltă față a mândriei, pentru că, într-un sens adânc, numai omul mândru deznădăjduiește, deoarece el crede despre sine că poate ceva, iar atunci când realitatea infirmă această prezumție, întemeiat în sine fiind, el deznădăjduiește. Deci, marea problemă a omului de astăzi este că trăiește într-o deznădejde pe care nu o conștientizează, nu mai crede în propria înviere, nu crede în dragostea lui Dumnezeu. Lupta cu mândria poate să înceapă cu lupta împotriva deznădejdii, iar omul trebuie să învețe să mulțumească mereu, acesta e un mod pozitiv de a renunța la mândrie.
Într-o lume în care omul muncește, se străduiește să câștige cât mai mult, să dobândească anumite bunuri, odată ce le obține are senzația că i se cuvin, că i-au venit prin propria-i muncă, nu vede mândrie în atitudinea sa. Cum să conștientizeze el că, deși a muncit pentru ele, sunt tot un dar de la Dumnezeu?
Problema, spunea un părinte, nu e darul pe care îl ai, ci dracul mândriei care "călărește" acest dar. Și identificarea mândriei e tot în acea încercare continuă, cu cât mai multă frecvență, de a pune totul în legătură cu Dumnezeu. Nu-ți vezi păcatul dacă nu te raportezi la Dumnezeu. Omul mândru se vrea centrul lumii. Cum spunea Sfântul Siluan, pe omul mândru chiar dacă îl pui în Rai, el nu va fi mulțumit de locul ocupat, de faptul că altul e mai sus decât el. Știți, omul mândru e un om chinuit, se chinuie foarte mult, pe când omul smerit se bucură chiar de darurile pe care Dumnezeu le-a pus în alții.
Părinte, lumea se modernizează pe toate planurile, iar diavolul își actualizează constant metodele de a-i ispiti pe creștini. Putem vorbi și de o mândrie "la modă", cu forme raportate la ceea ce trăim în zilele noastre?
Există și astfel de forme în ce privește mediul virtual, pentru că mândria este ea însăși o virtualitate, o minciună. Ea creează un univers virtual în care omul este centrul, iar astăzi avem mijloacele moderne ale tehnicii care pot amplifica acest univers. Gândiți-vă la universul unui tânăr dependent de calculator, e tot o formă de mândrie, pentru că el acolo face ce vrea, intră pe ce site vrea, stă de vorbă cu cine vrea și când vrea și are mereu impresia unor nenumărate posibilități. Acest lucru dilată acel "ego", face să crească acea minciună din care se hrănește. La fel e cu telefonul, faptul că oricând poți să suni pe cine vrei și asta poate să dea o stare de virtualitate. Și cum poate omul să conștientizeze că e așa? Încercând să renunțe treptat... și va simți o lipsă.
Dar exact libertatea aceasta constituie punctul de mândrie al tinerilor, în anturajul lor. Cum să renunțe tocmai la aceasta?
Înțelegând că în această libertate se ascunde o robie mai adâncă, cineva să le arate, poate părinții lor, că de fapt ei sunt dependenți, că libertatea pe care o au e superficială și că ei nu se cunosc nici pe ei înșiși și nu Îl cunosc nici pe Dumnezeu. E greu, iar până nu ajunge omul să se întâlnească cu Hristos, să trăiască în atmosfera Bisericii, nu văd nici o soluție. Părinților le spun să se roage pentru copii, chiar mai mult decât a le vorbi. Părintele Porfirie le spunea părinților să vorbească mai mult cu Dumnezeu despre copiii lor decât cu copiii lor despre Dumnezeu. De multe ori încercarea aceasta frontală de a le impune niște reguli pe linie morală se trezește cu o rezistență, iar atunci cuvântul părinților poate să pară lipsit de putere, mai ales dacă nu vine din propria lor trăire. Mândria este chiar îndrăzneala de a păcătui, iar în momentul în care conștientizăm această îndrăzneală și ne înfrânăm de la păcat, deja am făcut un pas spre smerenie. Dar mai mult decât orice alt mijloc de luptă cu mândria, cel mai important e să ne rugăm Domnului să ne învețe El cum să ne smerim.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #115  
Vechi 29.12.2011, 19:04:07
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.887
Implicit Puterea Sfintei Cruci - Parintele Calciu

Mare este puterea crucii Tale, Doamne, cå s’a înfipt in loc si lucreazå în lume. Ea face din pescari Apostoli si din pågâni mucenici, ca så se roage pentru sufletele noastre.
Iubiti credinciosi,

Când Mântuitorul a decis så Se jertfeascå pentru mântuirea lumii, El a ales ca instrument de torturå si de moarte pentru Sine, cel mai infam mijloc de pedeapså pe care îl avea lume vremii în care a tråit: crucea. In conceptia popoarelor asiatice si, prin împrumut, chiar si imperiul roman, crucea era mijlocul de moarte chinuitoare pentru marii tâlhari, pentru ucigasi, iar dupå începerea råspândirii crestinismului în lume, ea a fost folositå în largå måsurå de cåtre împåratii romani pentru uciderea crestinilor. Unii crestini, în special pe vremea persecutiei lui Nero, erau crucificati, unsi cu smoalå si li se dådea foc pentru a arde de vii, ca niste torte pentru mårturisirea lui Dumnezeu si a lui Iisus ca Mântuitor al lumii de cåtre cei care îl predicau si acceptau så moarå pentru El.
Astfel, crucea îsi schimbå semnificatia infamantå, începând cu råstignirea lui Iisus si devine instrument de venerare si de acces la mântuire; pentru cå nimeni nu mai poate vorbi acum de cruce si de moartea pe cruce, fåra a se gândi, mai departe, la Invierea lui Iisus dupå moartea pe cruce si, implicit, la învierea noastrå a tuturor, cei care au fåcut cele bune spre învierea vietii, iar cei care au fåcut cele rele, spre învierea osândei. (In. 5: 29)
De ce a ales Iisus crucea pentru a muri pe ea? De ce a vrut El så facå din acestobiect infamant instrumentul de salvare a lumii? Mai întâi cå, pentru Dumnezeu nu existå nimic infamant pe acest påmânt, pentru cå El a fåcut totul bine. Numai påcatele noastre stricå binele fåcut de Dumnezeu; în al doilea rând stå faptul cå, în sistemul de creatie pe care Dumnezeu l-a ales, crucea este elementul de bazå, atât în planul real, cât si în cel intelectual. Toatå creatia în aceastå lume este bazatå pe organizarea materiei în formå de cruce. Sistemul de atractie si respingere, care este tot o formå de energie în cruce, solicitå materia în asa fel, încât ea nu se poate organiza pe plan orizontal si pe plan vertical fårå a-si lua ca principiu de asezare crucea. Nu existå un singur obiect sau fiintå veritcale, sau cât de cât un relief, care så nu-si aibå crucea ca axå de organizare. Un copac creste pe verticalå, dar si pe orizontalå; o fiintå mobilå, de asemenea. Mai mult, toate fiintele si vegetalele au o simetrie bilateralå, adicå bratul lung al crucii trece prin mijlocul fiintelor creându-le aceastå simetrie. In reprezentårile grafice, tot crucea, bratele ei orizontale si verticale categorisesc valorile negative (în stânga bratului vertical si sub bratul orizontal), stabilindu-se astfel o ierarhizare a valorilor în plan intelectual cu care lucråm ca si cum ele ar fi materiale. Orice obiect creat de om si care se miscå pe påmânt, pe apå sau în aer, are ca principiu fundamental în structura lui crucea.
De aceea a ales Dumnezeu acest simbol pentru a ne duce pe calea mântuirii, pentru cå ea, crucea, este elementul fundamental pentru planul material si intelectual. Prin moartea pe cruce a lui Iisus, crucea capåtå cea mai înaltå semnificatie, aceea de a fi conditia mânturii noastre. Oricine voieste så vinå dupå Mine så se lepede de sine, så-si ia crucea si så-mi urmeze Mie. (Mc. 8: 34) Crucea este atât de importantå, nu numai pentru cå Mântuitorul a murit pe ea si martirii care au urmat dupå El si au murit pentru El, dar este locul sfintit de sângele Lui Hristos si pe ea s’a întemeiat sfânta Bisericå, în mod mistic. Dacå Biserica våzutå a fost înfiintatå la 10 de zile dupå Inåltarea Mântuitorului la cer când, în urma Pogorîrii Sf. Duh, prin predica Sf. Petru, s’au botezat ca la trei mii de suflete, acolo pe Golgota Si pe cruce s’a realizat pe plan mistic sacrificiul pe care Iisus l-a anuntat ucenicilor Såi la Cina cea de Tainå când a numit pâinea trupul Såu si vinul sângele Såu: Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine si binecuvântând, a frânt si, dând uceniclor, a zis: Luati, mâncati, acesta este trupul Meu. Si luând paharul si multumind, le-a dat zicând: Beti dintru acesta toti, cå acesta este sângele Meu al Legii celei Noi, care pentru multi se varså spre iertarea påcatelor. (Mt. 26: 26-28). Acolo s’a instituit sfânta Euharistie, prin rugåciunea pronuntatå de Iisus atunci când a binecuvântat pâinea si vinul, dar temelia misticå a Bisericii s’a pus pe Golgota, pe sângele vårsat pe cruce. De aceea, bisericile noastre de zid au formå de cruce (sau de corabie) de aceea, la mormântul crestinilor adevarati, la capul lor, stå de veghe, pânå la Judecata din Urmå, Crucea, fie de piatrå, fie de lemn, fie crucea spiritualå pe care si-o ia orice crestin, când acceptå pe Hristos. Nimeni nu-L poate accepta pe Hristos fårå a-si asuma si crucea Lui. Nu este usor så-ti asumi aceastå cruce. Ea este pentru multi dintre oameni, care se supun întelepciunii lumii acesteia, nebunie. Sfântul Pavel spune în Epistola Intâi cåtre Corinteni, 1: 18-19: Cåci cuvântul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Cåci scris este: pierde-voi întelepciunea celor întelepti si stiinta celor învåtati o voi nimici. De fapt, în aceasta constå a-ti lua crucea si a urma lui Hristos: så spui lumii: nu må amågi, lume. Ies din tine si urmez lui Hristos. Stiu cå întelepciunea ta este falså si cå stiinta ta este nebunie înaintea Domnului meu. Si, mai ales, så fii consecvent în hotårîrea ta si oricât ar încerca lumea så te prindå în plasa ei, cu promisiuni si împliniri materiale si sociale, cu cântecul ei de sirenå amågitoare, nu te lasa prins. Mergi pe calea ta de om al credintei, få bine tuturor, spune adevårul cuvântului lui Dumnezeu, iubeste dupå modelul lui Hristos si atunci, cu adevårat, vei urma Lui Hristos si jugul tåu va fi dulce, iar sarcian ta usoarå. (cf. Mt. 11:30)
Existå o întreagå teologie a crucii, în care teologii se întrec så explice ce înseamnå crucea în viata lumii. Dar nici un cuvânt al lor nu este mai percutant decât cuvântul Sfântului Apostol Pavel pe care l-am citat mai sus. Cea mai simplå teologie a crucii este Omul-Hristos råstignit pe ea, cu bratele întinse, într’un suprem gest de iubire si de iertare adresat omenrii de atunci si de oricând, care mereu Îl rastigneste pe Fiul lui Dumnezeu. In Catedrala Nationalå din Washington DC, în una din capelele de la parter, care are o catapeteasmå veche, o vedem pe Sfânta Fecioara cu Pruncul în brate, privind amândoi spre credinciosi. Pruncul Iisus tine micile lui brate întinse în formå de cruce, prefigurând råstignirea. Oricine se råstigneste pentru Hristos în inima sa, în iubire si durere, acela a luat pe umerii såi crucea si-I urmeazå Lui.
Crucea pe care a fost råstignit Iisus a avut o istorie tulburatå. Dupå moartea Sa si dupå pogorîrea de pe cruce, a urmat Invierea Lui, înåltare la cer si trimiterea Sfântului Duh, care i-a împins pe Apostoli la propoveduirea în toatå lumea. Evreii au îngropat crucile pe care Iisus si cei doi tâlhari fuseserå råstigniti, crezând cå Galileanul acela råstignit va fi uitat. Cele trei cruci au zåcut în påmântul Golgotei, peste care s’au aruncat gunoaiele orasului Ierusalim, vreme de circa trei sute de ani. Intre timp, soarta crestinilor se schimbase: Lumea imperiului roman începuse så recunoascå în Galilean pe Fiul lui Dumnezeu, pe Mesia pe care Iudeii Îl råstigniserå. Crestinismul cucerise lumea; Constantin cel Mare acordase noii religii aceleasi drepturi ca si religiei pågâne care începea så moarå. Sfânta Elena, mama împåratului, a primit dreptul de la fiul ei så meargå la Ierusalim si så înceapå såpåturile pentru a descoperi pe Golgota crucea lui Iisus. Intr’adevår, cele trei cruci au fost descoperite într’o fostå cisternå de apå, unde aproape se petrificaserå, dar dificultatea era så afle care era crucea adevåratå. Plåcuta de lemn pe care era scris Iisus Nazarineanul Impåratul Iudeilor zåcea amestecatå printre gunoaiele care acoperiserå groapa. Impåråteasa s’a rugat înpreunå cu crestinii din Ierusalim si Dumnezeu s’a îndurat de rugåciunea lor: El le-a pus în inimå gândul så punå pe rând crucile peste un mort pe care îl duceau så-l îngroape. Când au pus crucea lui Iisus peste mort, acesta a înviat, a rostit câteva cuvinte si a adormit din nou. Vestea descoperirii Sfintei Cruci a umplut lumea de bucurie. Mii si mii de pelerini au început så vinå si så venereze Sfânta Cruce. Ea a fost luatå de Persi, în urma unui råzboi cu Bizantul, dar a fost råscumpåratå cu pret mare. Inainte de cåderea Bizantului sub asaltul turcilor, Patriarhul împreunå cu împåratul au hotårît så desfacå sfânta cruce în bucåti si s’o trimitå pe ascuns, marilor biserici din din Europa, spre a o salva. Astfel Sf. Cruce a fost fåcutå bucåtele si trimiså marilor Ierarhi care, la rândul lor, au împårtit-o altor ierarhi în subordine. Crucea mai tråieste si aståzi sub forma de mici bucåtele råspândite în toatå lumea.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #116  
Vechi 29.12.2011, 19:21:27
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.887
Implicit Obiceiurile pagane de anul nou - Parintele Vasile Dariciuc

Sărbătoarea Anului Nou este legată de aceste diverse tradiții care nu sunt de factură creștină: Plugușorul, Sorcova, Jocurile cu măști (Capra, Ursul, Călușerii etc.). Acestea sunt obiceiuri păgâne care s-au păstrat și la români de peste 2.000 de ani. Lumea petrece, în aceste zile, atât de mult, încât uită că acest popas sărbătoresc este praznicul împărătesc al Tăierii Împrejur a Domnului și comemorarea Sfântului Vasile cel Mare. La început, creștinii posteau în această zi, pentru a se deosebi de păgâni, care în aceeași zi sărbătoreau pe Ianus, zeul păcii și al războiului, și începutul anului nou (sărbătoarea Calendelor), care coincidea și cu sfârșitul sărbătorilor Saturnaliilor. Aceste sărbători, foarte populare la păgâni, erau însoțite de jocuri și petreceri zgomotoase și imorale. Ele au continuat și după biruința creștinismului, deși au fost dezaprobate de Sfinții Părinți ai Bisericii. Ecoul se mai resimte în ospețele din noaptea Anului Nou sau Revelionul. Cum trebuie să se raporteze tinerii zilelor noastre la aceste datini și obiceiuri?
Din aceeași ediție:


Ca la ceva străin de credința și convingerile lor. Cei care se consideră fii ai Bisericii lui Hristos trebuie să asculte de Biserică și să petreacă duhovnicește aceste zile, așa cum făceau și primii creștini. Lucrarea cea mai importantă pe care ar putea să-o facă tinerii care au cunoscut bucuria vieții cu Hristos și în Hristos este aceea de a se ruga, mai mult decât o fac de obicei, pentru ceilalți tineri care nu și-au găsit încă un rost în viață și care, din anumite motive, rătăcesc încă în întunericul neștiinței și al patimilor și, totodată, de a fi candele vii care să lumineze acelora drumul spre Hristos, care este izvorul vieții și desfătarea sufletului nostru. Închei cu un citat din Fericitul Augustin, care zicea în celebra sa carte "Confesiunile": "Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne. Și neliniștit este sufletul meu până nu-și va afla odihna întru Tine".
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #117  
Vechi 29.12.2011, 19:31:30
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Cuvânt la Anul Nou

din “Predici la duminici si sarbatori”

(1 ianuarie)

Anul îți va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât și în cea de pe urmă, și în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu.
Nu beția înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârnește furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce liniște. Acela aduce neliniște în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de față.
Căci nimic nu poate așa de tare a însenina ca învățătura înțelepciunii: a prețui puțin lucrurile de acum, a ținti la cele viitoare, a recunoaște cele pământești ca trecătoare și a nu le socoti statornice, nici bogăția, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înțelepciune, atunci poți să privești pe un bogat fără ca să-l zavistuiești, poți să ajungi la nevoie și la sărăcie, și totuși să nu-ți pierzi curajul.
Creștinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutății și al vicleșugului, ci întru azimele curăției și ale adevărului” (I Corinteni 6, 8).
Dacă ai conștiința curată, tu serbezi în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite și îndestulându-te cu așteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conștiința liniștită și ești împovărat cu multe păcate, atunci poți sfl ții mii de sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jelește.
Căci ce-mi folosește mie o zi senină, când conștiința mea este întunecată?
Așadar, dacă voiești să ai vreun folos de la Anul Nou, mulțumește acum când a trecut un an, mulțumește Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieții tale și zi către tine însuți: „Zilele aleargă și trec, numărul anilor se împlinește, eu am si săvârșit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deșert și gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea ușii, viața mea merge spre bătrânețe”.
Acestea le cumpănește în ziua Anului Nou, la acestea să gândești în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins întru deșertăciune și anii lor au trecut repede” (Psalmul 77, 37).
Această sărbătoare neîncetată despre care am vorbit, care nu cunoaște vreo curgere a anului și nu este legată cu vreo zi hotărâtă, pe aceasta poate să o prăznuiască deopotrivă săracul și bogatul. Pentru ea nu este de trebuință nici cheltuială și nici avere, ci numai singura fapta cea bună.
Tu nu ai avere, dar ai frica lui Dumnezeu, care este mai prețioasă decât toate comorile; o comoară netrecătoare, neschimbătoare, nesecată.
Privește cerul, cerul cerurilor, pământul, marea, aerul, speciile dobitoacelor, feluritele plante și tot neamul omenesc.
Privește îngerii, arhanghelii și stăpâniile cele de sus.
Toate acestea sunt proprietatea Domnului. Robul unui Domn atât de bogat nu poate să fie sărac, când acest Domn este cu milă spre el.
A te veseli în astfel de zile, a avea mare îndestulare într-însele, a lumina cu făclii locurile publice și a împleti cununi, și altele asemenea, este o nebunie copilărească.
Tu ești liber de aceste slăbiciuni, ai vârsta creștinească și ești cetățean al cerului.
De aceea, nu mai aprinde în această zi focuri în piețe, ci aprinde înăuntrul tău lumina cea duhovnicească, căci „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să proslăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Această lumină îți va face mare câștig.
Nu împodobi ușile casei tale, ci poartă-te bine, ca să dobândești din mâna lui Hristos cununa dreptății.
Va urma
Reply With Quote
  #118  
Vechi 29.12.2011, 19:34:36
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Nu face nimic în zadar, nimic fără temei, ci toate întru cinstea lui Dumnezeu, precum Pavel zice: „Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceți” (I Corinteni 10, 31).
Tu întrebi: „Cum poate cineva să mănânce și să bea intru slava lui Dumnezeu”.
Cheamă un sărac, primește printr-însul pe Insuși Hristos la masa ta, și tu ai mâncat și ai băut întru slava lui Dumnezeu.

Dar El voiește ca noi, nu numai să mâncăm spre slava lui Dumnezeu, ci și toate celelalte să le facem tot așa.
De exemplu, ieșirea din casă și rămânerea noastră acasă. Și una și alta trebuie să se facă pentru Dumnezeu. Cum însă putem să le facem pe amândouă pentru Dumnezeu? Iată cum.
Când tu ieși spre a merge la biserică să iei parte la rugăciune și la învățătura cea duhovnicească, atunci ești întru slava lui Dumnezeu. Dar tu poți să rămâi și acasă întru slava lui Dumnezeu. Cum și în ce chip? Când auzi zgomote, vezi neorânduieli și prăznuiri păcătoase, sau vezi piața plină de oameni răi și obraznici, atunci nu ieși, nu lua parte la neorânduială, și astfel tu ai rămas acasă întru slava lui Dumnezeu.

Iar dacă cineva poate ieși din casă și a rămâne în casă întru slava lui Dumnezeu, apoi poate încă a lăuda și a dojeni întru slava Lui. „Dar – întrebi tu – cum se poate a lăuda sau a dojeni pe cineva întru slava lui Dumnezeu?”.
Voi, adeseori, ședeți la locurile voastre de lucru și vedeți trecând oameni răi și pierduți, care sunt cu sprâncenele încrețite și îngâmfați, înconjurați de slugarnici și de lingușitori, îmbrăcați în haine scumpe, plini de un lux deșert, oameni jefuitori și lacomi de avere. Deci, dacă tu vei auzi pe cineva zicând: „Iată un om fericit și vrednic de râvnit”, dojenește această vorbă, jelește și tânguiește. Aceasta vrea să zică a dojeni întru slava lui Dumnezeu, căci astfel de dojana este pentru cei de față o învățătură de înțelepciune și de faptă bună, ca ei să nu mai fie așa de poftitori de cele pământești.

Zi celui ce a rostit vorba de mai sus: „Pentru ce acest om este fericit? Poate pentru că are un cal frumos, împodobit cu frâu scump și multe slugi, o haină luxoasă și în toate zilele petrece în beție și în desfătare?”. Tocmai pentru aceea el este nenorocit și în treapta cea mai înaltă vrednic de jelit. Eu văd că voi nimic nu puteți lăuda la el decât numai lucrurile cele dinafară: calul, frâul, haina, care nu fac parte din el.
Spuneți, poate, oare, să fie ceva mai sărăcăcios, decât atunci când calul, frâul, frumusețea hainei și mulțimea slugilor se admiră, iar stăpânul trece fără nici o laudă? Cine poate să fie mai sărac decât cel care întru sine nu are nimic frumos, ci se împodobește numai cu cele străine?
Podoaba și bogăția noastră cea adevărată, cea proprie, constă nu în slugi, nu în haine și în cai, ci în fapta cea buna a inimii, in bogatia faptelor bune și în fericita incredere in Dumnezeu.
Iar dacă tu vezi trecând un sărac, un puțin-prețuit și nebăgat în seamă, care trăiește foarte greu, dar foarte îmbunătățit, laudă-l înaintea celor de față, iar lauda ta va fi o îndemnare pentru dânșii, o chemare la viața cea îmbunătățită și dreaptă.

Dacă ei zic: „Acesta este ticălos și nenorocit”, răspunde-le: „Dimpotrivă, el este cel mai fericit, căci el are prieten pe Dumnezeu, soață a vieții, fapta cea bună; el stăpânește o comoară netrecătoare, adică o conștiință curată. Cum poate să-l vatăme pe el lipsa bogăției pământești, când el are să moștenească cerul și bunătățile cerești?”. Când tu vei vorbi așa cu dânșii și îi vei învăța așa, vei primi mare plată pentru laudă și pentru dojana, căci pe amândouă le faci întru slava lui Dumnezeu.
Nu face nimic în zadar, nimic fără temei, ci toate întru cinstea lui Dumnezeu, precum Pavel zice: „Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceți” (I Corinteni 10, 31).
Tu întrebi: „Cum poate cineva să mănânce și să bea intru slava lui Dumnezeu”.
Cheamă un sărac, primește printr-însul pe Insuși Hristos la masa ta, și tu ai mâncat și ai băut întru slava lui Dumnezeu.

Dar El voiește ca noi, nu numai să mâncăm spre slava lui Dumnezeu, ci și toate celelalte să le facem tot așa.
De exemplu, ieșirea din casă și rămânerea noastră acasă. Și una și alta trebuie să se facă pentru Dumnezeu. Cum însă putem să le facem pe amândouă pentru Dumnezeu? Iată cum.
Când tu ieși spre a merge la biserică să iei parte la rugăciune și la învățătura cea duhovnicească, atunci ești întru slava lui Dumnezeu. Dar tu poți să rămâi și acasă întru slava lui Dumnezeu. Cum și în ce chip? Când auzi zgomote, vezi neorânduieli și prăznuiri păcătoase, sau vezi piața plină de oameni răi și obraznici, atunci nu ieși, nu lua parte la neorânduială, și astfel tu ai rămas acasă întru slava lui Dumnezeu.
Iar dacă cineva poate ieși din casă și a rămâne în casă întru slava lui Dumnezeu, apoi poate încă a lăuda și a dojeni întru slava Lui. „Dar – întrebi tu – cum se poate a lăuda sau a dojeni pe cineva întru slava lui Dumnezeu?”.
Voi, adeseori, ședeți la locurile voastre de lucru și vedeți trecând oameni răi și pierduți, care sunt cu sprâncenele încrețite și îngâmfați, înconjurați de slugarnici și de lingușitori, îmbrăcați în haine scumpe, plini de un lux deșert, oameni jefuitori și lacomi de avere. Deci, dacă tu vei auzi pe cineva zicând: „Iată un om fericit și vrednic de râvnit”, dojenește această vorbă, jelește și tânguiește. Aceasta vrea să zică a dojeni întru slava lui Dumnezeu, căci astfel de dojana este pentru cei de față o învățătură de înțelepciune și de faptă bună, ca ei să nu mai fie așa de poftitori de cele pământești.
Zi celui ce a rostit vorba de mai sus: „Pentru ce acest om este fericit? Poate pentru că are un cal frumos, împodobit cu frâu scump și multe slugi, o haină luxoasă și în toate zilele petrece în beție și în desfătare?”. Tocmai pentru aceea el este nenorocit și în treapta cea mai înaltă vrednic de jelit. Eu văd că voi nimic nu puteți lăuda la el decât numai lucrurile cele dinafară: calul, frâul, haina, care nu fac parte din el.

Spuneți, poate, oare, să fie ceva mai sărăcăcios, decât atunci când calul, frâul, frumusețea hainei și mulțimea slugilor se admiră, iar stăpânul trece fără nici o laudă? Cine poate să fie mai sărac decât cel care întru sine nu are nimic frumos, ci se împodobește numai cu cele străine?
Podoaba și bogăția noastră cea adevărată, cea proprie, constă nu în slugi, nu în haine și în cai, ci în fapta cea buna a inimii, in bogatia faptelor bune și în fericita incredere in Dumnezeu.
Iar dacă tu vezi trecând un sărac, un puțin-prețuit și nebăgat în seamă, care trăiește foarte greu, dar foarte îmbunătățit, laudă-l înaintea celor de față, iar lauda ta va fi o îndemnare pentru dânșii, o chemare la viața cea îmbunătățită și dreaptă.
Dacă ei zic: „Acesta este ticălos și nenorocit”, răspunde-le: „Dimpotrivă, el este cel mai fericit, căci el are prieten pe Dumnezeu, soață a vieții, fapta cea bună; el stăpânește o comoară netrecătoare, adică o conștiință curată. Cum poate să-l vatăme pe el lipsa bogăției pământești, când el are să moștenească cerul și bunătățile cerești?”. Când tu vei vorbi așa cu dânșii și îi vei învăța așa, vei primi mare plată pentru laudă și pentru dojana, căci pe amândouă le faci întru slava lui Dumnezeu.

Nu face nimic în zadar, nimic fără temei, ci toate întru cinstea lui Dumnezeu, precum Pavel zice: „Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceți” (I Corinteni 10, 31).
Tu întrebi: „Cum poate cineva să mănânce și să bea intru slava lui Dumnezeu”.
Cheamă un sărac, primește printr-însul pe Insuși Hristos la masa ta, și tu ai mâncat și ai băut întru slava lui Dumnezeu.
Dar El voiește ca noi, nu numai să mâncăm spre slava lui Dumnezeu, ci și toate celelalte să le facem tot așa.
De exemplu, ieșirea din casă și rămânerea noastră acasă. Și una și alta trebuie să se facă pentru Dumnezeu. Cum însă putem să le facem pe amândouă pentru Dumnezeu? Iată cum.
Când tu ieși spre a merge la biserică să iei parte la rugăciune și la învățătura cea duhovnicească, atunci ești întru slava lui Dumnezeu. Dar tu poți să rămâi și acasă întru slava lui Dumnezeu. Cum și în ce chip? Când auzi zgomote, vezi neorânduieli și prăznuiri păcătoase, sau vezi piața plină de oameni răi și obraznici, atunci nu ieși, nu lua parte la neorânduială, și astfel tu ai rămas acasă întru slava lui Dumnezeu.

Iar dacă cineva poate ieși din casă și a rămâne în casă întru slava lui Dumnezeu, apoi poate încă a lăuda și a dojeni întru slava Lui. „Dar – întrebi tu – cum se poate a lăuda sau a dojeni pe cineva întru slava lui Dumnezeu?”.
Voi, adeseori, ședeți la locurile voastre de lucru și vedeți trecând oameni răi și pierduți, care sunt cu sprâncenele încrețite și îngâmfați, înconjurați de slugarnici și de lingușitori, îmbrăcați în haine scumpe, plini de un lux deșert, oameni jefuitori și lacomi de avere. Deci, dacă tu vei auzi pe cineva zicând: „Iată un om fericit și vrednic de râvnit”, dojenește această vorbă, jelește și tânguiește. Aceasta vrea să zică a dojeni întru slava lui Dumnezeu, căci astfel de dojana este pentru cei de față o învățătură de înțelepciune și de faptă bună, ca ei să nu mai fie așa de poftitori de cele pământești.


Va urma
Reply With Quote
  #119  
Vechi 29.12.2011, 19:38:45
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Zi celui ce a rostit vorba de mai sus: „Pentru ce acest om este fericit? Poate pentru că are un cal frumos, împodobit cu frâu scump și multe slugi, o haină luxoasă și în toate zilele petrece în beție și în desfătare?”. Tocmai pentru aceea el este nenorocit și în treapta cea mai înaltă vrednic de jelit. Eu văd că voi nimic nu puteți lăuda la el decât numai lucrurile cele dinafară: calul, frâul, haina, care nu fac parte din el.

Spuneți, poate, oare, să fie ceva mai sărăcăcios, decât atunci când calul, frâul, frumusețea hainei și mulțimea slugilor se admiră, iar stăpânul trece fără nici o laudă? Cine poate să fie mai sărac decât cel care întru sine nu are nimic frumos, ci se împodobește numai cu cele străine?
Podoaba și bogăția noastră cea adevărată, cea proprie, constă nu în slugi, nu în haine și în cai, ci în fapta cea buna a inimii, in bogatia faptelor bune și în fericita incredere in Dumnezeu.



Iar dacă tu vezi trecând un sărac, un puțin-prețuit și nebăgat în seamă, care trăiește foarte greu, dar foarte îmbunătățit, laudă-l înaintea celor de față, iar lauda ta va fi o îndemnare pentru dânșii, o chemare la viața cea îmbunătățită și dreaptă.

Dacă ei zic: „Acesta este ticălos și nenorocit”, răspunde-le: „Dimpotrivă, el este cel mai fericit, căci el are prieten pe Dumnezeu, soață a vieții, fapta cea bună; el stăpânește o comoară netrecătoare, adică o conștiință curată. Cum poate să-l vatăme pe el lipsa bogăției pământești, când el are să moștenească cerul și bunătățile cerești?”. Când tu vei vorbi așa cu dânșii și îi vei învăța așa, vei primi mare plată pentru laudă și pentru dojana, căci pe amândouă le faci întru slava lui Dumnezeu.


Noi putem încă să și pedepsim întru slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori ne supărăm pe slugile și pe supușii noștri; dar cum putem să-i pedepsim pentru Dumnezeu? Când vezi că sluga ta sau un cunoscut, sau altcineva din cei legați cu tine s-a îmbătat, ori a răpit ceva, umblă la locuri rele, nu se îngrijește de sufletul său, jură, minte, ocărăște-l și-l pedepsește, readu-l pe calea cea dreaptă, pune-l în rânduială, și toate acestea vor fi făcute întru slava lui Dumnezeu. Iar dacă vezi că el a greșit împotriva ta, și în slujba ta a fost leneș, iartă-l și tu îl vei ierta întru slava lui Dumnezeu.


Dar, cu părere de rău, mulți fac cu totul din contra, atât cu cei cunoscuți, cât și cu slugile lor. Când aceștia păcătuiesc împotriva noastră, atunci ne facem judecători aspri și nemilostivi; dimpotrivă, dacă ei au jignit pe Dumnezeu și și-au aruncat sufletele lor în pieire, noi nu pierdem nici o vorbă pentru aceasta.


Mai departe. Poate tu trebuie să-ți faci prieteni. Fă-ți prieteni pentru Dumnezeu! De trebuie să-ți faci vrăjmași, fă-ți-i pentru Dumnezeu!

Noi putem încă să și pedepsim întru slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori ne supărăm pe slugile și pe supușii noștri; dar cum putem să-i pedepsim pentru Dumnezeu? Când vezi că sluga ta sau un cunoscut, sau altcineva din cei legați cu tine s-a îmbătat, ori a răpit ceva, umblă la locuri rele, nu se îngrijește de sufletul său, jură, minte, ocărăște-l și-l pedepsește, readu-l pe calea cea dreaptă, pune-l în rânduială, și toate acestea vor fi făcute întru slava lui Dumnezeu. Iar dacă vezi că el a greșit împotriva ta, și în slujba ta a fost leneș, iartă-l și tu îl vei ierta întru slava lui Dumnezeu.
Dar, cu părere de rău, mulți fac cu totul din contra, atât cu cei cunoscuți, cât și cu slugile lor. Când aceștia păcătuiesc împotriva noastră, atunci ne facem judecători aspri și nemilostivi; dimpotrivă, dacă ei au jignit pe Dumnezeu și și-au aruncat sufletele lor în pieire, noi nu pierdem nici o vorbă pentru aceasta.
Mai departe. Poate tu trebuie să-ți faci prieteni. Fă-ți prieteni pentru Dumnezeu! De trebuie să-ți faci vrăjmași, fă-ți-i pentru Dumnezeu.
Va urma
Reply With Quote
  #120  
Vechi 29.12.2011, 19:42:44
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Insă cum putem noi să ne facem prieteni și vrăjmași pentru Dumnezeu?
Să nu căutăm prieteni de la care primim daruri, de care suntem invitați la masă și care ne părtinesc în lucrurile cele pământești, ci să ni-i câștigăm pe acei prieteni care totdeauna țin sufletul nostru în rânduială, ne îndeamnă la datoriile noastre, pedepsesc greșelile noastre, dojenesc încălcările de lege ale noastre; când cădem, iarăși ne ridică, și prin sfat și rugăciune ajută apropierea noastră de Dumnezeu.
Dar și vrăjmași trebuie să-și facă cineva pentru Dumnezeu. Când tu vezi pe un om destrămat, încălcător de lege, plin de păcate și de socotințe rele, care voiește să te ducă la cădere și să te amăgească, retrage-te și fugi, precum a poruncit Hristos să faci, când a zis: „De te smintește ochiul tău cel drept, scoate-l și-l aruncă de la tine” (Matei 5, 29). Prin aceasta, El îți poruncește ca și pe prietenii pe care tu îi iubești ca pe ochiul tău, și care îți sunt foarte folositori în viață, să-i smulgi și să-i arunci de la tine, când mântuirea ta cere aceasta.
Când te duci în societate și trebuie să vorbești multe, fă și aceasta pentru Dumnezeu.
Și când taci, să taci pentru Dumnezeu.
Cum poate însă cineva să facă acestea pentru Dumnezeu?
Când tu, în societate, nu vorbești cu alții despre lucruri pământești, despre lucruri deșarte și nefolositoare, ci despre adevărata înțelepciune, despre cer și iad; când nu vorbești nimic de prisos și fără de minte, precum: cine a dobândit o dregătorie, cine a fost pedepsit și pentru ce, cum a câștigat cutare așa de mult și s-a făcut așa de bogat, ce a lăsat celălalt la moartea sa, pentru ce unul nu a moștenit, pe când el socotesti că are cea mai mare nădejde la aceasta, și altele asemenea.
Despre astfel de lucruri noi nici să nu începem vorba, nici cu alții să nu vorbim despre ele. Mai vârtos să avem in vedere ca să facem și să vorbim ceea ce place lui Dumnezeu.
Iarăși, tu poți să taci pentru Dumnezeu atunci când vei fi tratat cu îndrăzneală sau ocărât, sau vei suferi mii de necazuri, dar toate acestea le vei îngădui cu noblețe de suflet și nu vei răspunde cu nici o vorbă defăimătoare.
Dar noi putem, întru slava lui Dumnezeu, nu numai a lăuda și a dojeni, nu numai a rămâne acasă și a ieși, nu numai a vorbi și a tăcea, ci putem și a ne întrista și a ne bucura spre slava lui Dumnezeu.
Atunci când tu te vezi pe tine sau pe vreun frate căzând în păcat, jelește și te întristează, și prin această întristare tu vei câștiga mântuirea cea fără de căință, după cum zice Apostolul Pavel: „întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăință spre mântuire, fără părere de rău” (II Corinteni 7, 10).
De asemenea, când vezi pe unul slăvit, nu-l pizmui, ci mulțumește lui Dumnezeu ca pentru binele tău propriu, căci El a făcut așa de slăvit pe fratele tău, și această bucurie îți va aduce mare plată.
Căci, spune mie: Poate să fie cineva mai vrednic de jelit decât cel care pizmuiește, care, în loc de a se bucura și a trage câștig din bucurie, se întristează când altuia îi merge bine, iar prin această întristare el totodată își atrage pedeapsa lui Dumnezeu?
Trebuie, oare, să mai adaug că noi putem și a cumpăra și a vinde întru slava lui Dumnezeu? Când? Atunci când, de exemplu, nu cerem preț mai mare decât cel obișnuit, nu abuzăm de timpurile în care toate sunt scumpe, și încă atunci dăm săracilor din proviziile noastre. „Cel ce ține grâul este blestemat…” (Pilde 11, 26), zice Domnul.
Insă ce trebuie să număr toate îndeosebi? Un exemplu poate sluji pentru toate. Precum zidarii, când voiesc a zidi o casă, măsoară din unghi în unghi cu sfoara și așa întocmesc zidirea, pentru ca partea ei cea din afară să nu fie nepotrivită, așa trebuie și noi, de-a pururea să întrebuințăm, ca o sfoară, cuvintele Apostolului: „Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate să le faceți spre slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10, 31).
Așadar, de ne rugăm ori de postim, de pedepsim ori iertăm, de lăudăm sau dojenim, de intrăm ori ieșim, sau orice facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu.
Ceea ce nu poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici să facem, nici să grăim.
Iar cuvântul Apostolului totdeauna să-l purtăm cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o armă sigură și ca pe o comoară scumpă; să-l înscriem în inima noastră, ca noi toate să le facem, să le grăim, să le săvârșim spre slava lui Dumnezeu, ca să dobândim slavă de la Domnul, atât aici, cât și la sfârșitul acestei călătorii pământești.
Căci El zice: „Cine Mă cinstește pe Mine, și Eu îl voi cinsti pe acela” (I Regi 2, 30). Insă nu numai cu cuvintele, ci și cu faptele să slăvim totdeauna pe Tatăl, împreună cu Hristos Dumnezeul nostru, căci Lui se cuvine cinstea și slava și închinăciunea, acum și în vecii vecilor. Amin.
( Sfantul Ioan Gura de Aur)

Sursa: Cuvânt la Anul Nou
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Daca pot primi niste raspunsuri andrei23 Generalitati 28 19.06.2011 18:13:32
Caut niste raspunsuri NeInocentiu Secte si culte 108 18.04.2011 13:43:12