Saltul fara coarda in prapastia inaltimilor duhovnicesti

Ideea pe care vreau să o expun aici mi-a venit în urma unei discuţii despre filmul Iception (foarte tare filmul...partea psihanalitică atentează la taina omului dar latura "filozofică" despre felul în care cineva îşi poate asuma o minciună drept realitate şi despre cum poate ajunge să trăiască cu toată fiinţa sa acea minciună e genială.....plus că Leo e foarte tare :) )....revenind....în discuţia respectivă care se purta online cineva făcea un comentariu duhovnicesc al perspectivei relevată de film şi alte două persoane încercau sa îi arate ba că filmul nu spune nimic, ba că mai rău crează confuzie, ba că nu trebuie să stricăm sensul adevărat al mesajului ortodox de dragul minţii slabe(probabil era vorba de inimă slabă) ale contemporanilor noştrii etc. .....şi toată discuţia asta m-a făcut să mă gândesc la un anumit "demers spiritual" pe care îl pot face credincioşii şi pe care personal îl consider foarte greşit....

demersul e următorul....în loc să ma bucur de puţinul har la care pot ajunge la nivelul meu (bucurie oricum inefabilă), eu resping (cu toată lehamitea nivelului meu ridicat) această oportunitate, îmi încordez muşchii duhovniceşti şi plonjez cu capul înainte în scrierile Sf. Părinţi sau în alte profunzimi teologice care mă depăşesc pt ca dând cu fundul de pământ să nu mă bucur nici de ceea ce îmi era la îndemână nici de ceea ce nu am putut pricepe.....nu încerc să sugerez că ar exista altă cale către adevăr şi viaţă decât credinţa ortodoxă aşa cum a fost ea păstrată de Tradiţie(care include şi scrierile Sf. Părinţi)...deci ca să nu fiu înteles greşit o să dau vreo două exemple referitoare la ce spuneam mai sus :

emeplul 1 : în loc să mă bucur că în societatea asta secularizată am avut ocazia să văd un film frumos, bine jucat, care m-a ajutat să mă destind şi să mă amuz (pt păcătoşii care nu se roagă 24 din 24 mai e nevoie si de astea:) ), film care pe lângă erorile psihologice ale vremii (de care pot face abstracţie) reuşeste într-un mod deosebit de sugestiv să semnaleze felul cum oamenii se aruncă cu toată fiinţa lor în "realităţi" mincinoase, şi unele din motivele pentru care o fac...deci în loc să mă bucur de un film bun cu un mesaj ortodox pînă la urmă şi să fac abstracţie de rătăcirile sale psihanalitice, eu îi dau filmului un şut în cur pe motivul că nu te duce catre cer aşa cum fac scrierile duhovniceşti, că este un mesaj trunchiat, incomplet etc.

....dar ce câştig cu asta ?....dacă în unul din multitudinea de momente când nu simt puterea de a mă apropia de lecturi profunde sau de a mă ruga, mă bucur de bulgărele de adevăr(= viaţă= frumuseţe) pe care au reuşit fraţii apuseni să îl includă într-un film american CARE E PROBLEMA ? ....

şi la tot ce am spus până acu mai e o problemă cu salturile verticale în urcuşul duhovnicesc....locurile mai apropiate de vârful muntelui sunt în realitate o împlinire(infinită ce e drept) a culmilor de la baza sa.....cânt Steinhardt spunea că împărăţia cerurilor este plină cu căţeluşi şi pisicuţe dragălaşe si că Dumnezeu e un bătrân cu barbă albă nu greşea deloc....fiindca adevărata Împărăţie vine să împlinească această perspectivă nu să o distrugă aşa cum facem noi când vrem să ne suim la stele dar de fapt aterizăm în noroi....când Sfinţii Părinţi au spus că Dumnezeu este mai mult decât iubire nu au vrut prin asta să îl contrazică pe Sf. Apostol Ioan care a spus că Dumnezeu este iubire...Dar Ioan a zis aşa fiindcă ştia că noi nu ne putem imagina "mai mult decât iubire" aşa că a vrut să ne imaginăm măcar cât putem...în aceiaşi manieră cred ca dacă nu pot să îmi imaginez o Împărăţie a Cerurilor mai luminoasă şi mai plină de bucurie decît cea cu căţeluşi şi pisicuţe a lui nea Nicu Steinhardt, atunci să continui să mi-o imaginez pe aceasta păstrând în minte că ilustreaza doar o părticică din infinitul de Lumină la care face apel...nu să îi dau cu piciorul fiindcă nu e suficient de înălţătoare pt a ilustra Împărăţia şi astfel să mă autosituez într-un vid lipsit de orice urmă de bucurie şi lumină...cam asta e părerea mea.

[colaps]

Subiectul pe care îl abordezi aici este unul complex.

Fiecare dintre noi avem obligația să oferim cât mai mult din timpul, viața și gândurile noastre lui Hristos. Asta spun și Sfinții Părinți, jertfa noastră către El o împlinim prin viața în Hristos. Fiecare în funcție de puterea sa. Și cu cât vrei să dai mai mult cu atât vei putea să dai mai mult. „Dai voință iei putere”.

În prealabil postat de VladCat

....dar ce câştig cu asta ?....dacă în unul din multitudinea de momente când nu simt puterea de a mă apropia de lecturi profunde sau de a mă ruga, mă bucur de bulgărele de adevăr(= viaţă= frumuseţe) pe care au reuşit fraţii apuseni să îl includă într-un film american CARE E PROBLEMA ? ....

Aici e vorba foarte mult de nevoință. Imaginează-ți sufletul omului ca un gol care poate fi umplut doar de Duhul Sfânt, și cu cât ne nevoim noi mai mult și cu cât ne aprofundăm mai mult în cele duhovnicești, cu atât vom dobândi mai multe de la El.

Așa cum Adevărul este unul absolut, așa și noi trebuie să tindem spre absolutism, să nu ne lăsăm împresurați de gândirea pătimașă relativistă. Viața e într-adevăr frumoasă, dar să nu uităm ce este scris în Ecclesiastul 11 : 9 :

„Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Alungă necazul din inima ta şi depărtează suferinţele de trupul tău, căci copilăria şi tinereţea sunt deşertăciune.”

Depinde și la ce te referi când vorbești de viață. Doar la cea lumească și trecătoare în care nu știi dacă mâine vei sfârși sau nu, sau în Viața de Apoi ? Frumusețea vieții trupești este o iluzie atunci când este privită prin prisma bunăstării materiale, căci tot capitalismul și demoncrația aceasta în care trăim a fost făurită exact cu scopul de a ne abate pe noi de la Cale și de a ne adânci în confuzie și în cele trupești.

Viața ți se pare frumoasă acuma, o duci bine, n-ai probleme, foarte bine, folosește-te de acest prilej pentru a urca mai mult pe scara duhovnicească ca apoi când vin vremurile grele ai să-ți mulțumești.

Nu-i nici o problemă în a te bucura de viață, atâta timp cât nu uiți de datoria ta de creștin și atâta timp cât bucuria pe care o vrei împlinită nu e una păcătoasă sau pătimașă căci diavolul e viclean și caută pururea să ne piardă.

Scopul nostru în viață după cădere și după Venirea lui Iisus Hristos în lume este mântuirea, ba chiar desăvârșirea dacă se poate. Dar acest lucru nu vine ușor. Trebuie să punem osul la treabă dacă vrem să ne bucurăm, mântuiți fiind.
Conștientizează acest lucru: Veșnicia din Împărăția Cerurilor este infinit mai frumoasă, mai splendidă și mai desăvârșită decât cea trupească și limitată. Cu cât lucrăm mai mult la asceză, cu cât urcăm mai mult scara, cu atât vom fi mai aproape de Domnul în ceruri.

Omul cu adevărat nu poate trăi bine și aici și acolo. Trebuie jertfă. Uite cum a intrat Hristos în Rai, n-a intrat în veșmânt alb, cu cântări îngerești și cu trâmbițe. A intrat bătut, învinețit, bumbăcit și torturat.

În ziua de astăzi s-a făurit optimismul ăsta fals și mincinos. Totul e frumos, toate sunt bune, floricele pe câmpii, iarba-i verde, soarele-i pe cer și ceru-i albastru. Lasă că Dumnezeu e bun și ne-or mântui el pre noi. La a doua venire el va veni zâmbind ca un mielușel și bucuros. Asta până când ne lovim cu capul de zid și vedem că totul este deșert.

Tot ce facem pe pământ pentru distracții și bucurii este în van. Nu duce la nimic bun. Poți să faci toate acestea, nu e păcătos, nu te va duce spre osândă, dar nici spre cer. Prin trupesc vei stagna și atâta totul. De asta trebuie să căutăm să ne desprindem pe cât posibilul și să urcăm.

Nu ne lasă Dumnezeu, dragule, nu-ți fă griji, nădăjduiește tu în El pururea, nu te lăsa, fii râvnitor și ai să vezi că nu te părăsește. Când vede că tu vrei și vrei și faci și nu te lași indiferent de împresurări și obstacole și altele, atunci se va îndura și îți va da ție după efort. Cu fiecare pas pe care îl facem noi spre Dumnezeu, El face 100 înspre noi. Bucuria cea adevărată este întru Hristos.

Restul nu are rost. Lumea asta va sfârși la un moment dat, dar Împărăția Cerurilor nu are sfârșit. Ea în veci nu se va stinge.

Nici noi să nu ne oprim. Să nevoim și dacă ni se pare prea greu, atunci să ne nevoim, dar mai încet. Să nu stagnăm. „Duhul să nu-l stingeți”. Doamne ajută!

[dobrin7m]

În prealabil postat de VladCat

demersul e următorul....în loc să ma bucur de puţinul har la care pot ajunge la nivelul meu (bucurie oricum inefabilă), eu resping (cu toată lehamitea nivelului meu ridicat) această oportunitate, îmi încordez muşchii duhovniceşti şi plonjez cu capul înainte în scrierile Sf. Părinţi sau în alte profunzimi teologice care mă depăşesc pt ca dând cu fundul de pământ să nu mă bucur nici de ceea ce îmi era la îndemână nici de ceea ce nu am putut pricepe.....nu încerc să sugerez că ar exista altă cale către adevăr şi viaţă decât credinţa ortodoxă aşa cum a fost ea păstrată de Tradiţie(care include şi scrierile Sf. Părinţi)...deci ca să nu fiu înteles greşit o să dau vreo două exemple referitoare la ce spuneam mai sus :

emeplul 1 : în loc să mă bucur că în societatea asta secularizată am avut ocazia să văd un film frumos, bine jucat, care m-a ajutat să mă destind şi să mă amuz (pt păcătoşii care nu se roagă 24 din 24 mai e nevoie si de astea:) ), film care pe lângă erorile psihologice ale vremii (de care pot face abstracţie) reuşeste într-un mod deosebit de sugestiv să semnaleze felul cum oamenii se aruncă cu toată fiinţa lor în "realităţi" mincinoase, şi unele din motivele pentru care o fac...deci în loc să mă bucur de un film bun cu un mesaj ortodox pînă la urmă şi să fac abstracţie de rătăcirile sale psihanalitice, eu îi dau filmului un şut în cur pe motivul că nu te duce catre cer aşa cum fac scrierile duhovniceşti, că este un mesaj trunchiat, incomplet etc.

....dar ce câştig cu asta ?....dacă în unul din multitudinea de momente când nu simt puterea de a mă apropia de lecturi profunde sau de a mă ruga, mă bucur de bulgărele de adevăr(= viaţă= frumuseţe) pe care au reuşit fraţii apuseni să îl includă într-un film american CARE E PROBLEMA ? ....

şi la tot ce am spus până acu mai e o problemă cu salturile verticale în urcuşul duhovnicesc....locurile mai apropiate de vârful muntelui sunt în realitate o împlinire(infinită ce e drept) a culmilor de la baza sa.....cânt Steinhardt spunea că împărăţia cerurilor este plină cu căţeluşi şi pisicuţe dragălaşe si că Dumnezeu e un bătrân cu barbă albă nu greşea deloc....fiindca adevărata Împărăţie vine să împlinească această perspectivă nu să o distrugă aşa cum facem noi când vrem să ne suim la stele dar de fapt aterizăm în noroi....când Sfinţii Părinţi au spus că Dumnezeu este mai mult decât iubire nu au vrut prin asta să îl contrazică pe Sf. Apostol Ioan care a spus că Dumnezeu este iubire...Dar Ioan a zis aşa fiindcă ştia că noi nu ne putem imagina "mai mult decât iubire" aşa că a vrut să ne imaginăm măcar cât putem...în aceiaşi manieră cred ca dacă nu pot să îmi imaginez o Împărăţie a Cerurilor mai luminoasă şi mai plină de bucurie decît cea cu căţeluşi şi pisicuţe a lui nea Nicu Steinhardt, atunci să continui să mi-o imaginez pe aceasta păstrând în minte că ilustreaza doar o părticică din infinitul de Lumină la care face apel...nu să îi dau cu piciorul fiindcă nu e suficient de înălţătoare pt a ilustra Împărăţia şi astfel să mă autosituez într-un vid lipsit de orice urmă de bucurie şi lumină...cam asta e părerea mea.

Cunoasterea lui Dumnezeu se face pas cu pas, incet si cu rabdare. Atunci cand plonjezi cu capul inainte fireste ca te lovesti. Totul se ia treapta cu treapta, incet si fara oprire. Adevarat ca pe drum cazi, poate o cadere te arunca cu doua trepte mai jos dar apoi continui drumul. Eu cred ca nu trebuie sa ne gandim ca avem putin har la nivelul fiecaruia, pentru ca totul depinde de fiecare ca sa ajungem sa avem mai putin har, sau sa avem mai mult har. Fiecare clipa ce vine poate aduce har si poate fi adaugat la ``golul din suflet`` cum spunea fratele Colaps. Unde vei ajunge? Acolo unde vei putea sa ajungi prin ravna ta. Dar daca te opresti in drum sa admiri caprioare si cerbi atunci pierzi timp pretios. Pentru ca ele dispar in negura padurii.
Doamne ajuta!

În prealabil postat de dobrin7m

Dar daca te opresti in drum sa admiri caprioare si cerbi atunci pierzi timp pretios. Pentru ca ele dispar in negura padurii.
Doamne ajuta!

Părintele Arsenie Papacioc când a fost în spital a cerut televizor în cameră ca să poată să vadă nu mai ştiu care meci de fotbal..nu ştiu dacă nu cumva Steaua-Rapid :)...nu de căprioare încercam să vorbesc ci de Hristos în toate şi toate în Hristos...Doamne ajută!

[dobrin7m]

Era o parabola. Eu vorbesc mult in parabole. Nu toate sunt intelese.
Caprioara si cerbii nu erau animalele padurii aici ci lucrurile desarte care ne opresc din drum.
Noi nu ne asemuim cu parintele Arsenie Papacioc caci nu prea stim noi sa ne apreciem singuri unde am ajuns pe cale cat de sus sau jos asa cum cu siguranta parintele stie despre sine.
Dumnezeu sa iti ajute!
Cel ce ajunge in varf isi ingaduie un moment de odihna fata de cel care este jos si se munceste sa ajunga sus cu pasi marunti si constanti. Multe popasuri ne invata la leneveala si ne ingreuneaza oasele.
Of. Iarasi nu ai sa intelegi. Nu e nimic. Vine ea si vremea aceea.

[mihele_m]

În prealabil postat de VladCat

Ideea pe care vreau să o expun aici mi-a venit în urma unei discuţii despre filmul Iception (foarte tare filmul...partea psihanalitică atentează la taina omului dar latura "filozofică" despre felul în care cineva îşi poate asuma o minciună drept realitate şi despre cum poate ajunge să trăiască cu toată fiinţa sa acea minciună e genială.....plus că Leo e foarte tare :) )....revenind....în discuţia respectivă care se purta online cineva făcea un comentariu duhovnicesc al perspectivei relevată de film şi alte două persoane încercau sa îi arate ba că filmul nu spune nimic, ba că mai rău crează confuzie, ba că nu trebuie să stricăm sensul adevărat al mesajului ortodox de dragul minţii slabe(probabil era vorba de inimă slabă) ale contemporanilor noştrii etc. .....şi toată discuţia asta m-a făcut să mă gândesc la un anumit "demers spiritual" pe care îl pot face credincioşii şi pe care personal îl consider foarte greşit....

demersul e următorul....în loc să ma bucur de puţinul har la care pot ajunge la nivelul meu (bucurie oricum inefabilă), eu resping (cu toată lehamitea nivelului meu ridicat) această oportunitate, îmi încordez muşchii duhovniceşti şi plonjez cu capul înainte în scrierile Sf. Părinţi sau în alte profunzimi teologice care mă depăşesc pt ca dând cu fundul de pământ să nu mă bucur nici de ceea ce îmi era la îndemână nici de ceea ce nu am putut pricepe.....nu încerc să sugerez că ar exista altă cale către adevăr şi viaţă decât credinţa ortodoxă aşa cum a fost ea păstrată de Tradiţie(care include şi scrierile Sf. Părinţi)...deci ca să nu fiu înteles greşit o să dau vreo două exemple referitoare la ce spuneam mai sus :

emeplul 1 : în loc să mă bucur că în societatea asta secularizată am avut ocazia să văd un film frumos, bine jucat, care m-a ajutat să mă destind şi să mă amuz (pt păcătoşii care nu se roagă 24 din 24 mai e nevoie si de astea:) ), film care pe lângă erorile psihologice ale vremii (de care pot face abstracţie) reuşeste într-un mod deosebit de sugestiv să semnaleze felul cum oamenii se aruncă cu toată fiinţa lor în "realităţi" mincinoase, şi unele din motivele pentru care o fac...deci în loc să mă bucur de un film bun cu un mesaj ortodox pînă la urmă şi să fac abstracţie de rătăcirile sale psihanalitice, eu îi dau filmului un şut în cur pe motivul că nu te duce catre cer aşa cum fac scrierile duhovniceşti, că este un mesaj trunchiat, incomplet etc.

....dar ce câştig cu asta ?....dacă în unul din multitudinea de momente când nu simt puterea de a mă apropia de lecturi profunde sau de a mă ruga, mă bucur de bulgărele de adevăr(= viaţă= frumuseţe) pe care au reuşit fraţii apuseni să îl includă într-un film american CARE E PROBLEMA ? ....

şi la tot ce am spus până acu mai e o problemă cu salturile verticale în urcuşul duhovnicesc....locurile mai apropiate de vârful muntelui sunt în realitate o împlinire(infinită ce e drept) a culmilor de la baza sa.....cânt Steinhardt spunea că împărăţia cerurilor este plină cu căţeluşi şi pisicuţe dragălaşe si că Dumnezeu e un bătrân cu barbă albă nu greşea deloc....fiindca adevărata Împărăţie vine să împlinească această perspectivă nu să o distrugă aşa cum facem noi când vrem să ne suim la stele dar de fapt aterizăm în noroi....când Sfinţii Părinţi au spus că Dumnezeu este mai mult decât iubire nu au vrut prin asta să îl contrazică pe Sf. Apostol Ioan care a spus că Dumnezeu este iubire...Dar Ioan a zis aşa fiindcă ştia că noi nu ne putem imagina "mai mult decât iubire" aşa că a vrut să ne imaginăm măcar cât putem...în aceiaşi manieră cred ca dacă nu pot să îmi imaginez o Împărăţie a Cerurilor mai luminoasă şi mai plină de bucurie decît cea cu căţeluşi şi pisicuţe a lui nea Nicu Steinhardt, atunci să continui să mi-o imaginez pe aceasta păstrând în minte că ilustreaza doar o părticică din infinitul de Lumină la care face apel...nu să îi dau cu piciorul fiindcă nu e suficient de înălţătoare pt a ilustra Împărăţia şi astfel să mă autosituez într-un vid lipsit de orice urmă de bucurie şi lumină...cam asta e părerea mea.

Intru-na din pildele sale " Mintuitorul spunea nu incercati sa smulgeti neghina din griu ca sa-r putea sa smulgeti si griul "

În prealabil postat de dobrin7m

Era o parabola. Eu vorbesc mult in parabole. Nu toate sunt intelese.
Caprioara si cerbii nu erau animalele padurii aici ci lucrurile desarte care ne opresc din drum.
Noi nu ne asemuim cu parintele Arsenie Papacioc caci nu prea stim noi sa ne apreciem singuri unde am ajuns pe cale cat de sus sau jos asa cum cu siguranta parintele stie despre sine.
Dumnezeu sa iti ajute!
Cel ce ajunge in varf isi ingaduie un moment de odihna fata de cel care este jos si se munceste sa ajunga sus cu pasi marunti si constanti. Multe popasuri ne invata la leneveala si ne ingreuneaza oasele.
Of. Iarasi nu ai sa intelegi. Nu e nimic. Vine ea si vremea aceea.

intelesesem la ce te refereai prin caprioare...incercam doar sa spun ca atata timp cat pastrezi masura poti sa te bucuri de Hristos si de aproapele tau si in contexte gen : filmul inception, un meci de fotbal, o gluma buna si cate si mai cate....faptul ca nu trebuie sa te risipesti nu inseamna ca trebuie sa fii incrancenat si sa te impiedici de la a te bucura de Hristos in toate si de toate in Hristos...asta nu inseamna ca o sa inlocuiesc rugaciunea cu filmele lui Segal sau cartile duhovnicesti cu Taraf TV........avem viziuni prea diferite asa ca intentionez sa nu mai insist...Doamne ajuta!

[colaps]

În prealabil postat de VladCat

intelesesem la ce te refereai prin caprioare...incercam doar sa spun ca atata timp cat pastrezi masura poti sa te bucuri de Hristos si de aproapele tau si in contexte gen : filmul inception, un meci de fotbal, o gluma buna si cate si mai cate....faptul ca nu trebuie sa te risipesti nu inseamna ca trebuie sa fii incrancenat si sa te impiedici de la a te bucura de Hristos in toate si de toate in Hristos...asta nu inseamna ca o sa inlocuiesc rugaciunea cu filmele lui Segal sau cartile duhovnicesti cu Taraf TV.....sper sa reusesc sa ma abtin de la a mai ma contrazice pe threadul asta indiferent ce se va scrie...nu ca ar fi ceva rau in sine cu discutiile de genul dar eu sunt slab din cauza orgoliului si risc sa ma umplu de pacat....Doamne ajuta!

N-are nimic, într-adevăr, sunt lucruri inocente. Dacă nu-i cu păcat nu văd de ce ar fi interzise. Dacă ție îți place în felul ăsta, purcede așa. Nu judec, fiecare după puterea sa, după râvna sa, după măsura propusă de el.

Cel mai important e ca omul să fie binecredincios, să se abțină de la păcat, să se țină de pravilă postului, de slujbele bisericești și în rest fie după cum rânduiește Dumnezeu și firea fiecăruia.

Doar să nu uităm: „Duhul să nu-l stingeți!”.

[Traditie1]

Întâi, deși nu am văzut filmul ci doar trailerul și am citit ceva despre el, este un film ce pare deosebit dar nu reușește să se ridice la nivelul de capodoperă sau de valoare autentică, datorită subțirimii temei.

Tema nu este una originală ci este o temă-domeniu, o găselniță fără valoare, un comercialism. Este ceva mai bine decât filmele cu temă-titlu (gen Gladiator), unde nu e nici măcar un domeniu ci doar un cuvânt care sună deosebit.

Să mă fac înțeles: filmele cu temă-domeniu sunt filmele care nu au o idee originală ci exploatează un domeniu. În cazul de față domeniul e lumea visului. Filmele valoroase sunt cele care au un mesaj inițial, au ceva de spus.


Nu zic că Hollywoodul nu a produs și filme bune, dimpotrivă, sunt o grămadă și geniul american nu trebuie contestat. În pofida a ceea ce cred unii ortodocși, americanii sunt oameni foarte de treabă în general iar nivelul lor de instruire e fantastic (nu vorbesc de toată populația ci de elitele lor), așa cum e și învățământul lor. Sunt lucruri pe care noi ortodocșii trebuie să le învățăm de la apuseni: inteligența, cinstea, lucrul bine făcut, responsabilitatea.


Acest domeniu, lumea visului, este fascinant și de aici și atractivitatea acestui film dar am impresia că autorii scenariului s-au inspirat din senzațiile pe care le percepe mintea umană sub efectul drogurilor și care sunt fabuloase:
http://en.wikipedia.org/wiki/Psychedelic_experience
Prin asta nu fac reclamă la droguri, dimpotrivă, consider că a lua droguri produce un handicap ireparabil, o pierdere a capacității de a percepe corect realitatea.



Cât despre Sfinții Părinți, înțelepciunea lor e vitală pentru cei ce vor să-și păstreze integritatea ființei spirituale și trupești, fiindcă învățăturile lor despre lupta cu patimile tocmai la asta se referă. Păcatul și patimile nu sunt pedepsite doar de Dumnezeu ci și de firea însăși iar poruncile vieții virtuoase au rolul de a ne feri de această nenorocire.

Asta despre latura ascetică a scrierilor lor. Cât despre scrierile lor teologice, sunt și ele foarte înalte, sunt cel mai înalt lucru creat de spiritul omenesc, dar recunosc că sunt puțin cam neatractive.



Însă există un părinte contemporan care face legătura între teologie și aspirația omului spre tainele cunoașterii, părintele arhimandrit Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan și face asta nu într-un mod abstract ci dezvăluind modul cum omul poate cunoaște pe Dumnezeu în mod direct încă de aici de pe pământ. Cartea lui principală, tradusă în România în 1995 sub titlul Mistica Vederii lui Dumnezeu (traducere foarte bună) și mai recent sub titlul Vom vedea pe Dumnezeu precum este (traducere mult mai proastă) este o bijuterie de nedescris, departe de obtuzitatea și limitarea specifică celor mai multe cărți ortodoxe dar de o profunzime teologică, filozofică și umană "infinit" superioară. Cine nu o citește nu poate înțelege ce spun, nu se compară cu nimic, decât cu Biblia, de fapt e cartea care explică cel mai bine sensul ontologic al poruncilor lui Hristos și al învățăturilor Lui din Biblie. Fără această carte, pentru mine Biblia și restul învățăturilor creștine ar fi rămas doar niște teorii searbede, așa cum e cazul marii majorități a creștinilor.

În Dumnezeu avem infinitul, cheia tuturor tainelor. Dumnezeu a fost Cel care a inspirat toate operele științifice și artistice, deci nu este o contradicție în căutările artistice, inclusiv cele hollywoodiene și căutarea lui Dumnezeu, nu este o contradicție între cunoaștere și trăire creștină.

În prealabil postat de mihele_m

Intru-na din pildele sale " Mintuitorul spunea nu incercati sa smulgeti neghina din griu ca sa-r putea sa smulgeti si griul "

:)...deosebita paralela