Care este adevarul despre vorbirea in limbi ?

[catalin2]

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Eu am mai spus clar si iti mai spun înca o data: Cand omul vorbeste cu Dumnezeu NU e cunostinta, nu e prorocie, nu e descoperire. Este complet prosteste sa afirmi ca omul vorbeste cu Dumnezeu si ii descopera sau il invata ceva pe Dumnezeu. Am afirmat si continui sa afirm ca tu esti singurul care poate sa creada asa ceva.
Iar Apostolul scrie clar ca vorbirea in limbi este comunicare cu Dumnezeu. Adica rugaciune.

Insa eu nu am afirmat ca vorbirea in limbi este DOAR rugaciune. Nicaieri.
Daca gasesti tu vreo asemenea postare, pune-o aici s-o vedem si noi!

Eu observ doar ca e o confuzie totala ceea ce sustii. Intr-o zi spui ca vorbirea in limbi este rugaciune si nu poate fi vorba de proorocie sau invatatura, a doua zi spui ca poate fi si proorocie sau invatatura, pe langa rugaciune. Acum vii iarasi si spui ca sunt singurul care poate sa creada asa ceva. Este complet fara sens ce spui, desi vad ca tu crezi ca exista un sens. Iti dau mesajele unde spui ca nu poate fi proorocie si apoi imi spui sa iti arat citatele in care spui acest lucru. Si apoi, culmea, spui ca e prosteste ce spun eu. Singura explicatie logica este ca penticostalii sustin ca rugaciunea in limbi este doar rugaciune, eu ti-am aratat ca acolo scrie ca e si proorocie si invatatura, tu ai adoptat acest adevar, dar acum intra in contradictie cu argumentarea penticostala si totul pare o confuzie generala.

Pana la urma ce sustii, vorbirea in limbi este doar rugaciune sau si proorocie, invatatura etc.? Pare ca tu le separi acum, ca si cum ar fi doua feluri de vorbiri in limbi, unul rugaciune si unul mesaj catre Biserica. Asadar, ca sa o luam logic, un credincios incepea sa vorbeasca in limbi. Sustii ca putea sa se roage sau sa spuna o prorocie, o invatatura, o cunostinta etc.? Dar el oricum nu intelege ce spune, nici macar nu stie daca e rugaciune sau o proorocie, invatatura. Doar un talmaci ar putea spune. Explicatia e mult mai simpla, invatatura penticostala nu se potriveste cu ceea ce scrie in Sfanta Scriptura.

[Penticostalul Traditional]

În prealabil postat de catalin2

Eu observ doar ca e o confuzie totala ceea ce sustii. Intr-o zi spui ca vorbirea in limbi este rugaciune si nu poate fi vorba de proorocie sau invatatura, a doua zi spui ca poate fi si proorocie sau invatatura, pe langa rugaciune.

Tu esti singurul care afirma, in mod repetat asa ceva.
Eu, niciodata.

În prealabil postat de catalin2

Singura explicatie logica este ca penticostalii sustin ca rugaciunea in limbi este doar rugaciune

Nici Scriptura, nici penticostalii si nici eu nu am sustinut vreodata asa ceva.

În prealabil postat de catalin2

Pana la urma ce sustii, vorbirea in limbi este doar rugaciune sau si proorocie, invatatura etc.?

Eu sustin ceea ce sustine Biblia si ceea ce sustin crestinii care o studiaza: Vorbirea in limbi poate fi rugăciune, atunci cand este adresata lui Dumnezeu si mesaj catre biserică atunci când Duhul Sfant vrea să transmită ceva Bisericii. În aceast al doilea caz, vorbirea in limbi trebuie sa bie insoțita, obligatoriu, de talmacirea limbilor.

În prealabil postat de catalin2

Explicatia e mult mai simpla, invatatura penticostala nu se potriveste cu ceea ce scrie in Sfanta Scriptura.

Invatatura penticostala este singura care se potriveste cu Scriptura.
Invatatura ta, cum ca un credincios cand vorbeste cu Dumnezeu, il invata si ii proroceste Domnului, contrazice si Biblia si orice cugetare sanatoasa.

[catalin2]

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Tu esti singurul care afirma, in mod repetat asa ceva.
Eu, niciodata.

Sustii lucruri care se contrazic, spui ca vorbirea in limbi e rugaciune si nu poate fi vorba de proorocie sau invatatura. In acelasi timp sustii opusul, ca poate fi si proorocie sau invatatura, nu doar rugaciune.

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Nici Scriptura, nici penticostalii si nici eu nu am sustinut vreodata asa ceva.

Evident ca Sfanta Scriptura nu sustine asta, acolo scrie ca vorbirea in limbi este proorocie, invatatura, cunostinta sau o descoperire. Dar penticostalii sustin ca este rugaciune, scapand din vedere acel pasaj. Am dat ce spune acel penticostal, ca vorbirea in limbi este rugaciune. Chiar si acel parinte ortodox spune ca talmacitorul traduce rugaciunile. Ei sustin asta pentru ca vor sa argumenteze de ce nu vorbesc in limbi ale popoarelor, spunand ca e o rugaciune a celui ce vorbeste in limbi, in silabe neintelese.
Tu incerci sa impaci ambele variante, de acea ajungi la ceva contradictoriu.

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Eu sustin ceea ce sustine Biblia si ceea ce sustin crestinii care o studiaza: Vorbirea in limbi poate fi rugăciune, atunci cand este adresata lui Dumnezeu si mesaj catre biserică atunci când Duhul Sfant vrea să transmită ceva Bisericii. În aceast al doilea caz, vorbirea in limbi trebuie sa bie insoțita, obligatoriu, de talmacirea limbilor.

Deci tu sustii acum ca vorbirea in limbi poate fi si proorocie sau invatatura, adica mesaj catre biserica. Inseamna ca tu m-ai atacat si jignit degeaba cand eu am spus ca vorbirea in limbi poate fi si prorocie si invatatura, iar tu sustineai cu inversunare ca nu este asa. Era doar neintelegerea ta din acel moment, iar intre timp ti-ai schimbat opinia. Legat de vorbirea in limbi, asa cum spuneam si in mesajul precedent, de unde stie cel ce vorbeste in limbi daca se roaga sau spune un mesaj, din moment ce el nu intelege ce spune? Daca eu te-as ruga sa reproduci ceva in limba japoneza nu o sa-ti dai seama ce spui, nici daca e rugaciune sau altceva. Doar talamcitorul si-ar da seama ce spune cel ce vorbeste in limbi, ar trebui sa-i urmareasca pe cei ce vorbesc in lmbi si sa astepte cand e rugaciune, poate va aparea si un mesaj. Dar ceilalti din biserica ce fac, ii asculta doar pe cei ce se roaga in limbi, fara sa inteleaga nimic? Ce folos ti-ar aduce tie sa spui o rugaciune in japoneza, din moment ce nu stii ce spui, nici macar nu stii daca te rogi sau spui un mesaj? Nu ar fi mia de folos o rugaciune in care si intelegi ce spui? Exact asta spune si Sfantul Apostol, nu are dreptate?

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Invatatura penticostala este singura care se potriveste cu Scriptura.
Invatatura ta, cum ca un credincios cand vorbeste cu Dumnezeu, il invata si ii proroceste Domnului, contrazice si Biblia si orice cugetare sanatoasa.

E surprinzator ca tu sustii in continuare lucruri contradictorii si fara inteles, spunand ca la mine nu ar fi cugetarea sanatoasa. Spui aici acelasi lucru, ca cel ce vorbeste in limbi nu prooroceste si nu invata, doar se roaga, in timp ce mai sus spuneai ca poate fi si asa ceva. Mai rar vezi ceva asa ciudat. Eu, spre deosebire de tine, nu te jignesc spunandu-ti ca nu ai cugetarea sanatoasa, eu cred ca tu incerci sa armonizezi ceea ce spun penticostalii si ceea ce sustineai tu inainte, ca e doar rugaciune cu ceea ce ti-am aratat eu ca scrie in Sfanta Scriptura, adica proorocie sau invatatura. Si iti iese ceva fara sens, dar e mai bine decat sa spui ca e doar rugaciune.
Legat de faptul ca invatatura penticostala ar fi singura adevarata, sunt peste sapte miliarde de oameni care spun ca ceea ce cred ei este adevarul, desi majoritatea se insala. Tu poti sa crezi ce vrei, dar nu mai incerca sa iti impui credinta ta gresita cu agresiune si jigniri pe un forum ortodox, e evident ca noi niciodata n-o sa credem asa ceva.

[Penticostalul Traditional]

În prealabil postat de catalin2

Sustii lucruri care se contrazic, spui ca vorbirea in limbi e rugaciune si nu poate fi vorba de proorocie sau invatatura.

Sustii minciuna asta gogonata a zecea oara. Nu te-ai plictisit?
NICIODATA nu am afirmat ca vorbirea in limbi nu poate fi o invatatura.
E doar minciuna ta.

Am spus ca atunci cand omul se adreseaza lui Dumnezeu, el se roaga, NU proroceste, nu invata nu aduce o descoperire, nimic.
Cand omul vorbeste cu Dumnezeu e doar rugaciune, nu poate fi vorba de proorocie sau invatatura. Asta am zis.

[Penticostalul Traditional]

În prealabil postat de catalin2

Spui aici acelasi lucru, ca cel ce vorbeste in limbi nu prooroceste si nu invata, doar se roaga

E a unsprezecea oara cand tragi aceeasi minciuna.
Daca nu reusesti sa pricepi ceva, intreaba omule!
Nu te repezi sa crezi ce vrei tu si apoi sa pui cuvinte in gura interlocutorilor tai!
Nu-i crestineste

Niciodata nu am afirmat ca vorbirea in limbi e doar rugaciune.

Eu am luat-o sistematic. Pentru ca asta e formatia mea.
Te-am invatat in primul rand ca vorbirea in limbi e rugaciune catre Dumnezeu.
Am fost extrem de atent sa nu folosesc "doar".

Apoi dupa ce ti-am demonstrat biblic, logic si sistematic faptul ca vorbirea in limbi este rugaciune, am trecut mai departe: vorbirea in limbi este mesaj catre biserica.

Pentru ca vorbirea in limbi este si rugaciune si mesaj.
Dar tu vrei sa faci o mare VARZA. Si, din partea mea,poti sa o gatesti la ceaun cu un curcan deasupra. Si sa ma inviti la tine acasa. Pe aia o voi servi cu placere.

Dar sa faci varza pe forum. Te grabesti, nu intelegi ce spune interlocutorul, nu pui intrebari de clarificare, apoi inventezi minciuni ca sa iti iasa pasienta, recidivezi in minciuna. Eu asemenea verze nu servesc, nu te supara.

[Penticostalul Traditional]

În prealabil postat de catalin2

ceea ce sustineai tu inainte, ca e doar rugaciune

A douasprezecea oara. Aceeasi minciuna...

[gpalama]

https://www.crestinortodox.ro/carti-...lia-79930.html

PARTEA 1

INVATACELUL: Ce este aceea glosolalie?

PREOTUL: Glosolalia - ca dar al Sfantului Duh - este facultatea de a vorbi intr-o limba straina, fara a o fi invatat si cunoscut mai dinainte. Asa reiese din textul biblic care ne descrie intamplarea de la primele Rusalii crestine, cand a inceput a se arata acest dar. Textul este complet si limpede, istorisind o intamplare adevarata si, ca atare, insusi textul nu poate fi talcuit in sens spiritual sau mistic, ci numai literal. Dar sa lasam sa ne vorbeasca insusi textul, ce este si in ce consta vorbirea in limbi prin darul Sfantului Duh. Iata ce spune: "Si cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti apostolii impreuna in acelasi loc. Si din cer, fara de veste, s-a facut un vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede, si a umplut toata casa unde sedeau ei. Si li s-au aratat, impartite, limbi ca de foc si au sezut pe fiecare dintre ei. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai. Si erau in Ierusalim locuitori iudei, barbati cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. Si, iscandu-se vuietul acela, s-a adunat multimea si s-a tulburat, caci fiecare ii auzea pe ei vorbind in limba sa. Si erau uimiti toti si se minunau zicand: Iata, nu sunt acestia care vorbesc toti galileeni? Si cum auzim noi, fiecare, limba noastra in care ne-am nascut ? Parti si mezi si elamiti si cei ce locuiesc in Mesopotamia, in Iudeea si in Capadocia, in Pont si in Asia, in Frigia si in Pamfilia, in Egipt si in partile Libiei, cea de langa Cirene, si romani in treacat, iudei si prozeliti, cretani si arabi, ii auzim pe ei vorbind in limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu! Si toti erau uimiti si nu se dumireau, zicand unul catre altul: Ce va sa fie aceasta? Iar altii, batjocorindu-i, ziceau ca sunt plini de must" (Fapte, 2, 1-13).

Din analiza celor 13 versete care alcatuiesc cheia dezlegarii problemei, constatam urmatoarele:

a) Vorbirea in limbi - prin darul Sfantului Duh si ca minune (glosolalia) - acum s-a manifestat intaia data. De aceea si este descrisa pe larg, pentru ca cititorii sa poata sti ce este si in ce consta.

b) Apostolii, prin darul harismatic al Sfantului Duh, au inceput a predica in alte limbi, si anume in peste cincisprezece limbi diferite, iudeilor de alte limbi, aflati la acea data in Ierusalim, cu ocazia sarbatorii.

c) Acesti iudei de alte limbi (straine) se minunau auzind predicandu-se in limba lor materna de catre niste oameni simpli, galileeni, care nu aveau de unde sa cunoasca alta limba decat pe cea galileana (aramaica) vorbita la ei acasa.

d) Ascultatorii de alte limbi intelegeau tot ce li se predica - fiindca li se vorbea de-a dreptul in limba lor - neavand trebuinta de vreo talmacire, si tocmai in aceasta consta minunea de care nu se puteau dumiri, fiind uimiti; caci intelegeau perfect ce li se predica, auzind si stiind bine ce li se vorbeste "despre faptele minunate ale lui Dumnezeu".

e) Totusi, printre ascultatori erau si unii care nu intelegeau nimic din cele ce se predicau acolo si de aceea ii luau in ras pe apostoli, invinuindu-i ca sunt beti. Acesti ascultatori nu pot fi altii decat localnicii din Ierusalim, si poate, din alte parti ale Palestinei, care nu cunosteau alte limbi decat pe cea ebraica (aramaica). Pentru acestia, vorbirea apostolilor era cu totul neinteleasa, socotind-o simpla bolborosire - iar daca noi tinem cont si de faptul ca apostolii predicau "in alte limbi", cu toata insufletirea, nu ne mai mira ca iudeilor localnici le faceau impresia unor oameni beti oare bolboroseau cu exaltare cuvinte neintelese.

Astfel, localnicii nu intelegeau nimic din cele predicate decat doar daca le-ar fi talmacit cineva, iar talmaci nu se gasea. Dar, dupa cum exista darul glosolaliei, tot asa exista si un alt dar, al talmacirii. Acesta era dat - dupa cum se va vedea mai jos- atunci cand ascultatorii erau numai localnici necunoscatori de alte limbi, cum erau de pilda in Corint (I Cor., cap. 14). In Ierusalim insa, de data aceasta nu i se simtea lipsa. Darul talmacirii era si el minunat si uimitor, intocmai cum era si cel al vorbirii in limbi, cu care era in stransa legatura. Neavindu-l, ascultatorii localnici judecau lucrurile numai dupa aparenta.

Dar - se poate intreba cineva - cum se face ca in Ierusalim erau atunci de fata doua feluri de iudei: localnici (de limba ebraica) si straini (de peste 15 limbi diferite)? .Se stie ca multi dintre evrei traiau in "diaspora" (in imprastiere), risipiti prin alte tari si printre alte popoare, atrasi acolo de felurite interese. Acestia - dupa cateva generatii - nu mai aveau ca limba materna ebraica, ci pe cea a poporului sau a tarii in care se stabilisera, limba evreiasca devenindu-le cu vremea total necunoscuta. Asa erau, de pilda, iudeii asezati in Alexandria Egiptului, unde se vorbea limba, greaca. Asezarea lor de aici fiind puternica, isi zidisera si un templu si pusesera sa li se traduca in limba lor Legea (Testamentul Vechi), pentru a o putea citi, intelege si folosi in randuielile cultului de la templul lor, deoarece in limba ebraica nu o mai intelegeau. Aceasta este "Septuaginta" sau traducerea "celor saptezeci", adeseori citata cu scrierea numarului in cifre romane: LXX. Din cauza limbii, grecesti pe care o vorbeau, acesti iudei purtau numele de "elenisti". Dau doar un exemplu, dar astfel de iudei - desi in numar mai mic, formand asezari mai putin puternice - erau stabiliti in toate partile.

Toti iudeii insa, indiferent unde s-ar fi aflat asezati, erau obligati prin Lege ca in fiecare an sa mearga de trei ori la templul din Ierusalim, si anume, cu prilejul celor trei mari sarbatori: a Pastilor, a Cincizecimii si a Corturilor (colibelor), pentru a tine legatura cu Legea si cu cultul de la templu si a-si implini jertfele si curatirile cerute, precum si pentru a-si plati impozitul catre templu. Impozitul catre templu se platea atunci in bani evreiesti numiti "sicli", si era de o jumatate de siclu de fiecare evreu major (Matei, 17, 24-27). Cei din imprastiere, veniti aici, nu aveau sicli, ci numai bani din tarile lor, dar in templu se gaseau zarafi sau schimbatori de bani care se indeletniceau cu aceasta. De asemenea, aici se gaseau si vanzatori de animale de jertfa, pentru cei care, venind de departe, nu-si puteau aduce cu ei animalele de jertfa cu care erau datori dupa lege. Se stie ca Mantuitorul i-a scos afara si pe unii si pe altii, cu biciul, din acest locas, la o sarbatoare a Pastelul (Matei, 21, 12-13; Ioan, 2, 14-16). Numai in caz de mari impedimente putea cineva lipsi de la una din cele trei mari sarbatori de la templul din Ierusalim; participarea era cu totul obligatorie (Ies., 23, 17; 34, 23; Deut., 16, 16).

Asa se explica pentru ce la aceasta Cincizecime se gaseau in Ierusalim doua feluri de iudei: localnicii din Ierusalim, din Palestina, care vorbeau numai limba lor evreiasca, si iudeii "straini" sau "risipiti", din "imprastiere", care nu mai vorbeau limba ebraica, ci numai pe aceea a tarii in care se asezasera. Deci, din analiza versetului 5 din text, se intelege lamurit ca acesti iudei de limbi straine, din toate neamurile care sunt sub cer, erau fie din Ierusalim, veniti vremelnic, cu ocazia sarbatorii, fie, probabil - unii dintre ei - acum stabiliti aici definitiv, reintorsi fiind de prin alte tari. Textul era desavarsit de clar: el istoriseste o intamplare si, ca atare, nu poate avea decat o interpretare literala. Din el se poate deduce cu usurinta si scopul darului duhovnicesc al "vorbirii in limbi": de a li se da apostolilor posibilitatea sa propovaduiasca credinta crestina la toti oamenii a caror limba ei nu o cunosc si de a face ca toate popoarele sa ramana uimite de darurile care se manifesta in crestinism, spre a se lasa mai usor convinse de noua credinta si a se converti (versetele 6-7 si 11). Contextul este si el perfect de acord cu cele zise mai sus despre "glosolalie", iar textele paralele concorda de asemenea cu textul si contextul, fara a le contrazice decat doar in aparenta si numai pentru cei ce nu vor sa porneasca de la acest capitol-cheie din Faptele Apostolilor, atunci cand vor sa defineasca "glosolalia".

Lamuririle date in context de apostolul Petru asupra vorbirii in limbi, care pe unii ii uimea, iar pe altii ii facea sa-i ia in ras pe apostoli, sunt in deplin acord cu cele constatate mai inainte, din textul citat.

Intr-adevar, in atmosfera contradictorie creata pentru ascultatori se manifesta darul "glosolaliei", care atunci s-a aratat pentru prima oara. Apostolul Petru se vede silit sa dea urmatoarele explicatii: "Si stand Petru cu cei unsprezece, a ridicat glasul si le-a vorbit: Barbati iudei si toti care locuiti in Ierusalim, aceasta sa fie cunoscuta si luati in urechi cuvintele mele, ca acestia nu sunt beti, cum vi se pare voua, caci este al treilea ceas din zi; ci aceasta este ce s-a spus prin proorocul Ioel: Iar in zilele din urma, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul si fiii vostri si fiicele voastre vor prooroci si cei mai tineri ai vostri vor vedea vedenii si batranii vostri vise vor visa, inca si peste slugile Mele voi turna in acele zile din Duhul Meu si vor prooroci. Si minuni voi face sus in cer si jos pe pamant semne: sange, foc si fumegare de fum. Soarele se va schimba in intuneric si luna in sange, inainte de a veni ziua Domnului cea mare si stralucita" (Fapte, 2, 14-20). (La iudei pe atunci ziua se incepea cu ceasul I si se sfarsea cu al XII-lea, dupa cum incepea noaptea cu ceasul I si se sfarsea dimineata cu ceasul al XII-lea. Ceasul al "treilea din zi" era ora 9 dimineata, dupa felul nostru de a numara ceasurile).

[gpalama]

https://www.crestinortodox.ro/carti-...lia-79930.html

PARTEA A 2-a

Constatam, mai inainte de toate, ca apostolul se adreseaza numai iudeilor localnici si de aceea lor nu le vorbeste in vreo limba straina, ci in limba ebraica. Iar dupa felul cum apostolul se justifica in fata lor, intelegem ca numai acesti iudei ii luasera in ras pe apostoli zicand ca sunt beti, pe cand pentru straini - cei de alta limba - am vazut ca ceea ce auzeau era perfect inteles si minunat. Deci, este in perfect acord cu cele constatate deja in text. Pentru ca le spune ca vorbirea in limbi nu provine dintr-o stare de betie, ci dintr-un dar al Sfantului Duh, constituind o minune dumnezeiasca prezisa din vechime de Dumnezeu, prin profetul Ioel care a scris ca in zilele din urma - adica in ultima epoca a lumii, care este epoca crestina a Noului Testament - Dumnezeu va face aceasta minune (Ioel, 3, 1-3).

O parte din aceste semne au inceput deja sa se arate acum, de vreme ce proorocia, prin puterea Darului Sfantului Duh revarsat peste apostoli - ceea ce iudeii localnici au socotit ca o bolborosire de oameni beti - nu este altceva decat o proorocie sau un dar special al Sfantului Duh. Aceste adevaruri sunt in legatura uneori cu tainele viitorului (Fapte, 11, 27-28), insa nu totdeauna. Cei ce prezic sau descopera anumite taine de viitor printr-o inspiratie speciala a Duhului Sfant sunt profetii sau proorocii. Asa au fost cei patru profeti "mari" si cei doisprezece profeti "mici" din Testamentul Vechi, plus Moise, Ilie, Elisei s.a. Dar si ei, nu numai pentru aceasta au fost numiti prooroci, caci unii nu prezic nimic din cele viitoare si totusi sunt prooroci. Numele sau atributul de "prooroci" il au - cel putin in crestinism - toti cei ce au darul dumnezeiesc de a lamuri cu insufletire adevarurile de credinta ale crestinismului (I Cor., 12, 1-10; 14, 1-5, 24, 29, 32 s.a.).

Astfel, vorbirea in limbi din Duminica Pogorarii Duhului Sfant este o descoperire predicata cu insufletire, adica o proorocie. Ea este o vorbire cu inteles, deoarece strainii prezenti erau "uimiti" si stiau ca li se vorbeste despre faptele minunate ale lui Dumnezeu (Fapte, 2, 11). Asadar, dupa lamuririle date de Sfantul apostol Pavel, vorbirea in limbi de la Pogorarea Sfantului Duh era o proorocire, adica o predicare in grai si cu inteles, prin insuflare imbelsugata ("turnare") de la Sfantul Duh, era o predica lamuritoare.

Proorocul a mai prezis si alte semne, dar unele din ele se vor implini in apropierea sfarsitului lumii, dupa cum ne-a invatat insusi Mantuitorul (Matei, 24, 6-7, 29 s.a.).

Este cu totul exclus ca vorbirea in limbi prin darul Sfantului Duh sa insemneze o bolborosira de vorbe intr-o limba inexistenta si de nimeni priceputa, caci atunci nu s-ar mai vorbi de limbi si nici de "limbi noi" (Marcu, 16, 17); iar, mai presus de toate, ar fi de neinlaturat contrazicerea cu textul atat de limpede al cap. 2 din Faptele Apostolilor.

Sa se stie ca "glosolalia" (vorbirea in limbi) numai atunci este proorocire, cand ascultatorii sunt straini si inteleg ce li se vorbeste, in adunarea unde se gaseau numai localnici, fie la Corint, fie la Ierusalim sau oriunde, vorbirea in limbi nu avea nici un rost.

INVATACELUL: Da, dar unii afirma ca ei nu au nevoie sa inteleaga oamenii care vorbesc "in limbi", pentru ca cine vorbeste in limba "insuflata" nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu; si nimeni nu-l intelege "fiindca el, in duh, graieste taine" (I Cor., 14, 2).

PREOTUL: Dar cum se face, atunci, ca la Cincizecime, cand S-a pogorat Duhul Sfant si apostolii au inceput a vorbi "in limbi", fiecare din cei adunati acolo la praznicul Cincizecimii, din diferite tari, ii auzea si ii intelegea pe ei "vorbind in limba sa" (Fapte, 2, 6)?

INVATACELUL: Dar nu intelegeau toti cele ce vorbeau apostolii prin insuflarea Duhului Sfant, fiindca unii ii luau pe ei in ras, socotindu-i ca sunt beti (Fapte, 2, 13).


PREOTUL: Am aratat in cele de mai sus, pe larg, ca numai cei localnici din Ierusalim si din Palestina, care nu stiau alta limba decat pe cea aramaica - ce se vorbea pe atunci in Galileea - numai aceia, neintelegand "limbile noi" (Marcu, 16, 17) in care vorbeau apostolii, aveau impresia ca vorbirea lor este o bolborosire si ca sunt "beti". Iar cei straini, care venisera la praznicul Cincizecimii din mai mult de 15 tari, ii auzeau vorbind in limbile lor "faptele minunate ale lui Dumnezeu!" (Fapte, 2, 11). Daca unii vorbesc in limbi si nimeni nu-i intelege, cum zidesc ei Biserica si cum o folosesc? Caci scopul glosolaliei si al vorbirii in limbi straine tocmai acesta a fost ca, prin vorbirea in limbile straine, sfintii apostoli sa poata raspandi crestinismul la toate popoarele lumii si sa vesteasca Evanghelia in tot pamantul, dupa cum era scris: "in tot pamantul a iesit vestirea lor si la marginile lumii, cuvintele lor" (Ps. 18, 4). Asadar, glosolalia a fost un semn al puterii lui Dumnezeu manifestat intre necredinciosi si ca mijloc hotarator de convertire (I Cor., 14, 22-25). Ce rost are insa sa-mi vorbesti mie intr-o limba straina despre Hristos, daca eu am crezut, am invatat si mi-am insusit credinta lui Hristos din pruncie?

Chiar de ar avea cineva un dar ca acesta, trebuie sa inteleaga ca "vorbirea in limbi" nu este cel mai mare dar. Marele apostol Pavel ne arata ca sunt alte daruri ale Sfantului Duh mai mari decat vorbirea in limbi, caci auzi ce zice: "Voiesc ca voi toti sa graiti in limbi; dar mai cu seama sa proorociti. Cel ce prooroceste este mai mane decat cel ce vorbeste in limbi, afara numai daca talmaceste, ca Biserica sa ia intarire" (I Cor., 14, 5). Vezi ca sunt daruri mai mari decat "vorbirea in limbi" - precum sunt darul proorocirii si al talmacirii - prin care Biserica primeste mai mult folos decat prin vorbirea in limbi? Acest lucru aratandu-l, apostolul Pavel spune: "Deci, daca s-ar aduna Biserica toata laolalta si toti ar vorbi in limbi, si ar intra in launtru cineva dintre cei nestiutori, din cei necredinciosi, nu va zice oare ca sunteti nebuni?" (I Cor., 14, 23). "Intelegeti, deci, ca prin vorbirea voastra neinteleasa si bolborosita, sunteti ca niste oameni care vorbiti in vant" (I Cor., 14, 9).

Asadar, darurile proorocirii, al predicarii si al talmacirii sunt mult superioare darului "vorbirii in limbi", deoarece prin aceste daruri mai mult se zideste si se foloseste Biserica lui Hristos decat prin vorbirea in limbi (I Cor., 14, 2-4). Iar mai presus de toate darurile este dragostea, caci auzi numai ce zice marele apostol Pavel: "De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, dar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator" (I Cor., 13, 1).

INVATACELUL: Cei despre care spuneam pretind ca, atunci cand vine darul Sfantului Duh peste ei si vorbesc in limbi, se afla in stare de extaz (rapire) si atunci numai cu limba mai pot sopti anumite sunete nearticulate si neintelese de oameni, sau au unele manifestari de inaltare sufleteasca, cum ar fi exclamarile de bucurie sau strigatele de intristare pentru pacatele lor, precum si alte miscari ale corpului, care se fac atunci in ei prin lucrarea Duhului Sfant. O asemenea manifestare sufleteasca ar fi avut si Saul, atunci cand urmarea pe David si, venind in Rama, a fost cuprins de un Duh proorocesc si profetea zbuciumandu-se ca profet, aruncandu-si hainele de pe el si stand gol toata ziua si toata noaptea la pamant (I Regi, 19, 22-24).

PREOTUL: E de neinteles pentru o minte sanatoasa, clara si chibzuita, cum ar fi posibil ca prin sunete nearticulate - adica prin ceva neserios - sa-Si descopere Dumnezeu tainele Sale cele marete, cum stim ca Si le descopera in glosolalie (I Cor., 14, 2-4).

[gpalama]

https://www.crestinortodox.ro/carti-...lia-79930.html

PARTEA a 3-a

PREOTUL: E de neinteles pentru o minte sanatoasa, clara si chibzuita, cum ar fi posibil ca prin sunete nearticulate - adica prin ceva neserios - sa-Si descopere Dumnezeu tainele Sale cele marete, cum stim ca Si le descopera in glosolalie (I Cor., 14, 2-4).

Asemenea manifestari aveau si paganii greci, din vechime, cand se rugau zeului lor, Dionisos. Acestia, cand ajungeau in fata unui idol diavolesc, cadeau in extaz (in transa), tremurau facand miscari ritmice ale trupului, cadeau la pamant, se tavaleau pe jos si unii spumegau la fel cu indracitii din vremile biblice, apoi se sculau si cantau cantece diatribice, scotand exclamatii de bucurie draceasca. La fel cu ei faceau si montanistii, ereticii secolelor I--II ale erei crestine, gnosticii, iar mai tarziu metodistii, quakerii s.a. care aveau miscari extravagante si halucinatii pe care ei le socoteau ca le au de la Dumnezeu, dar pe care de fapt le aveau de la "teologii intunericului" si "filosofii iadului" si de la dracii numiti arhiconi, care, stiind Scripturile, duc la ratacire pe cei neiscusiti, inselandu-i pe ei cu cuvinte luate din chiar Sfanta Scriptura.

INVATACELUL: Mai spun ca prin "darul vorbirii in limbi", ei tin treaza lucrarea Duhului Sfant intre oameni si in Biserica lui Hristos ca si la inceputul crestinismului, caci si acum, ca si atunci, prin acest semn simtit al darului, Sfantul Duh aduce mirare si uimire asupra celor necredinciosi. De asemenea, prin aceasta lucrare vazuta a darului vorbirii in limbi straine, se face cunoscut celor credinciosi ca inca exista o lucrare a Sfantului Duh in Biserica, cum a fast la primele Rusalii ale crestinilor.

PREOTUL: Acest dar, al vorbirii in limbi, nu a fost dat de Dumnezeu pentru toate veacurile, pana la sfarsitul lumii. El a fost un semn dat Bisericii numai pentru o vreme, cu scopul de a se converti mai usor neamurile pagane la crestinism. Caci iudeii localnici - care nu intelegeau cele ce vorbeau apostolii la pogorarea acestui mare dar - nici asa nu au crezut, ci le spuneau ca sunt "plini de must" (Fapte, 2, 13). Aceasta necredinta a lor in fata acestui mare dar a proorocit-o marele prooroc Isaia zicand: "Grai-voi catre acest popor prin oameni de alta limba si prin buzele strainilor, si nici asa nu vor asculta de Mine, zice Domnul" (Isaia, 28, 11-12). Si intr-adevar, la Rusalii le-a vorbit prin buzele strainilor, caci, dupa cum se vede, cei straini de limba lor i-au auzit pe apostoli vorbind "in limbile lor" despre "faptele minunate ale lui Dumnezeu" (Fapte, 2, 11) si au crezut. Despre acest dar al vorbirii in limbi, apostolul Pavel a proorocit ca "va inceta" i(I Cor., 13, 8), in Biserica, deoarece a fost un dar si un semn numai pentru vremea cea de la inceput a crestinismului si pentru cei necredinciosi (I Cor., 14, 22-28). Acest adevar al incetarii darului vorbirii in limbi in Biserica il arata si Sfantul Ioan Gura de Aur, marele dascal si luminator al Bisericii lui Hristos, care zice in aceasta privinta:

Dar poate ca cineva ar spune: pentru care pricina nu se fac acum semne? in aceasta privinta, ascultati-ma cu dinadinsul, caci de la multi aud acestea si adeseori si pururea se intreaba: pentru ce toti cei botezati vorbeau in limbi atunci, dar acum nu?

Sa cunoastem mai intai ce inseamna sa vorbim in limbi si atunci vom spune si pricina. Ce inseamna, asadar, a vorbi in limbi? Cel botezat graia in limba indienilor, in a egiptenilor, a persilor, a scitilor, a tracilor, caci omul primea darul vorbirii in multe limbi; chiar acestia de acum, daca ar fi fost botezati atunci, indata i-ar fi auzit glasuind in diferite limbi. Pavel, dupa cum se spune in Sfanta Scriptura, a gasit pe unii botezati cu botezul lui Ioan si le-a spus: "Primit-ati Duhul Sfant cand ati crezut? Iar ei au zis catre el: Dar nici n-am auzit daca este Duh Sfant" (Fapte, 19, 2). Si indata a poruncit ca sa fie botezati. "Si punandu-si Pavel mainile peste ei, a venit asupra lor Duhul Sfant si vorbeau toti in limbi si prooroceau" (Fapte, 19, 6). Pentru care pricina dar, a fost dus si a fost luat dintre oameni acest dar? Nu pentru motivul ca Dumnezeu nu ne cinsteste, ci pentru ca ne cinsteste foarte mult. Si iata cum: Oamenii erau atunci mai nepregatiti, deoarece erau de curand izbaviti de idoli si mintea lor era inca neascutita si mai nesimtitoare; erau atrasi si incantati de toate cele trupesti, nu aveau insa nici o idee de darurile netrupesti si nici nu stiau ce este darul spiritual, care se contempla numai prin credinta. Pentru aceea se faceau atunci semne. Unele dintre harismele cele duhovnicesti sunt nevazute si se inteleg numai prin credinta. Iar altele se dau prin semne vazute, pentru incredintarea celor necredinciosi. Spre exemplu: iertarea pacatelor este un lucru spiritual, este o harisma nevazuta, caci nu vedem cu ochii trupului cum ni se curatesc pacatele. Pentru ce? Pentru ca sufletul este cel curatit; iar sufletul nu este vazut cu ochii trupului. Asadar, curatirea pacatelor este un dar spiritual care nu poate fi dat vederii trupesti. A vorbi insa in diferite limbi este si aceasta una din lucrarile spirituale ale Duhului, dar este un semn vazut si usor de priceput de cei necredinciosi.

Intr-adevar, vorbirea care se aude in afara este o invederare si o dovada a lucrarii launtrice petrecute in suflet, adica a celei nevazute. Pentru aceasta si Pavel zice: "Fiecaruia se da aratarea Duhului spre folos" (I Cor., 12, 7). Eu, acum deci, nu am nevoie de semne. Cel care nu crede are nevoie de zalog, dar eu cred, n-am nevoie de zalog si nici de semne. Stiu ca am fost curatit de pacate, chiar daca nu as vorbi in limbi. Cei de atunci insa nu credeau daca nu primeau semn. Pentru aceasta li se dadeau semne, ca un gaj al adevarului in care credeau. Prin urmare, nu li se dadeau semne ca la niste credinciosi, ci ca la niste necredinciosi, ca sa ajunga credinciosi; in acest sens zice si Pavel: "Limbile sunt spre semne, nu credinciosilor, ci necredinciosilor" (I Cor., 14, 22). Vedeti, dar, ca daca s-au indepartat de noi semnele, nu se datoreste faptului ca Dumnezeu ne necinsteste, ci ca ne cinsteste. A facut astfel, voind sa arate credinta noastra. Ca noi credem in El fara gajuri si fara semne. Cei de la inceput, daca n-ar fi avut mai intai gaj si semn, n-ar fi crezut in El, cu privire la cele nevazute. Eu insa, si fara semn, ii arat toata credinta. Aceasta este pricina pentru care nu se fac semne" (Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuv. I la Rusalii, in vol. <

INVATACELUL: Cei cu care am stat eu de vorba pretind ca, pe langa darul "vorbirii in limbi", ei mai au si alt dar, botezul cu "Duh Sfant si cu foc" (Luca, 3, 16), care este cu totul deosebit de cel cu apa. Acest botez revarsa asupra lor diferite daruri minunate ale Sfantului Duh, dar mai ales darul "vorbirii in limbi" si al talmacirii, cum a revarsat la Cincizecime peste apostoli (Fapte 2, 1-13).

PREOTUL: Exista oare doua botezuri crestine? Oare nu spune Sfanta Scriptura ca este un singur botez (Efes., 4, 5 ; I Cor., 12, 13)? Iar "botezul cu Duh Sfant si cu foc", de la Cincizecime, ce este altceva decat botezul crestin pe care il vestise atat Ioan Botezatorul (Matei, 3, 11; Marcu, 1, 8 ; Ioan, 1, 33) cat si Mantuitorul (Fapte, l, 5) si despre care El a spus ca va fi "cu apa si cu Duh" (Ioan, 3, 5); nu numai cu apa, ca al lui Ioan dar nici numai, cu Duh. insasi practica apostolica ne dovedeste ca, de cate ori se impartaseste botezul crestin, se impartaseste cu apa si cu duh deodata, apa si duhul constituind doua realitati de neaparata trebuinta ale unuia si aceluiasi botez care este botezul crestin.

Chiar daca, uneori, in legatura cu practica acestei Taine se vorbeste fie numai de apa, fie numai de Duh, botezul crestin este unul singur si nedespartit, "cu apa si cu Duh" (Ioan, 3, 5).

INVATACELUL: Mai pretind ei ca vorbirea in limbi prin darul Sfantului Duh consta in pronuntarea unor sunete care nu pot fi intelese decat numai prin talmacire si deci printr-un alt dar al Sfantului Duh.

PREOTUL: Limbile vorbite prin darul Sfantului Duh pot fi intelese de ascultatori si nu intotdeauna au trebuinta de darul talmacirii; ele nu sunt nedeslusite si incalcite, ci limbi cu inteles si, deci, proprii unui popor strain. In virtutea celor constatate mai sus, se pot spune urmatoarele:

a) "Glosolalia" este "vorbire"; in vreme ce pronuntarea unui amestec ciudat de sunete nu poate fi numita vorbire, ci bolborosire.

b) In Sfanta Scriptura este vorba de "limba" sau "limbi"; un amestec ciudat de sunete nu poate fi numit vorbire, iar sunetele incalcite si gangave nu pot fi numite limbi, cata vreme sunt neintelese si fara nici o noima.

c) Prin darul vorbirii in limbi, Dumnezeu isi descopera Tainele Sale cele minunate (Fapte, 2, 11; I Cor., 14, 2), insa este de neconceput ca Dumnezeu sa faca vreo descoperire prin bolborosire. Dumnezeu ne-a dat la indemana, fiecaruia, limba noastra materna, care este mijlocul cel mai bun si mai potrivit pentru a ne face sa intelegem ceea ce El ne descopera. Prin mijlocirea bolborosirilor, El mai mult ne-ar incurca decat ne-ar lamuri.

d) Cand cei de fata nu sunt straini ci numai localnici, cel inzestrat cu acest dar este singurul care are un oarecare castig, folosindu-l insa cel mult ca mijloc de inchinare si rugaciune (I Cor., 14, 2). Dar si aceasta rugaciune nu e de prea mare valoare deoarece e facuta numai cu duhul, fara sa fie si cu mintea (I Cor., 14, 14-15), adica fara sa fie inteleasa si cu judecata (Rom., 12, 1), spre a ne fi si noua insine si altora de folos (I Cor, 14, 16-17).

INVATACELUL: As vrea sa fiu mai lamurit asupra textului citat mai inainte dar lasat in suspensie: "Cel ce vorbeste in limba straina nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu; si nimeni nu-l intelege, fiindca el, in duh, graieste taine" (I Cor., 14, 2). Ar fi oarecum firesc ca ascultatorii sa nu inteleaga fara talmacire.

[gpalama]

https://www.crestinortodox.ro/carti-...lia-79930.html

PARTEA A 4-a

PREOTUL: Intr-adevar, in textul acesta ni se spune ca cel insuflat de darul duhovnicesc al glosolaliei nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu. Dar in Faptele Apostolilor (2, 1-12), unde este descoperita pentru intaia data manifestarea acestui dar, precum si in ce a constat acea vorbire minunata in limbi, apostolii nu au vorbit lui Dumnezeu, ci oamenilor. Ei s-au adresat direct ascultatorilor in mai mult de cincisprezece limbi diferite, iar acestia au inteles totul fara talmacire; numai localnicii (unii) nu intelegeau nimic. Deci, dupa I Cor., 14, 2, cel "insuflat nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu", iar dupa Fapte, 2, 1-12, el nu vorbeste lui Dumnezeu, ci oamenilor.

Sa ne gasim oare in fata unei contraziceri a Scripturii, care intr-un loc spune intr-un fel, iar in altul, cu totul altfel? Aceasta e cu neputinta, de vreme ce Scriptura toata a fost inspirata de Duhul Sfant, Care este Unul singur si Care nu Se contrazice. Atunci, care este adevarul? Cui vorbesc in limbi cei insuflati? Lui Dumnezeu sau oamenilor ? Iar ascultatorii pot intelege totul, fara talmacire, sau nu pot intelege nimic? Iata intrebarea care cere un raspuns! S-ar parea ca raspunsul e greu de dat, totusi contradictii nu exista, pentru ca si intr-un text si in altul se spune adevarul: cei insuflati vorbesc si oamenilor si lui Dumnezeu, uneori putand fi intelesi, iar alteori nu, in functie de felul ascultatorilor pe care ii au, straini sau localnici.

In Ierusalim (Fapte, 2, 1-12) apostolii au vorbit oamenilor si au fost intelesi, pentru ca ascultatorii erau straini, oameni de alta limba, in Corint insa, cei insuflati nu vorbeau oamenilor, ci lui Dumnezeu, pentru ca ei nu aveau in fata decat localnici - nestiutori de alte limbi - si de aceea nimeni nu intelegea, in astfel de cazuri, se poate spune cu drept cuvant ca cel ce vorbeste in limbi - ca in I Cor., 14, 2 - nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu, de vreme ce, pentru ascultatori, cele vorbite de ei sunt "taine" (lucruri ascunse, nestiute), pe care nu le pot intelege fara talmacire, asa cum n-au putut "unii" (localnici) de la Ierusalim si toti cei din Corint. Asadar textul I Cor., 14, 2 e limpede si, prin el, si cel din Faptele Apostolilor, 2, 1-12, ne lamureste deplin. Insa el nu poate fi luat ca punct de plecare singur, prin sine insusi, fara a se contrazice cu cel din Fapte, 2, 1-12. Aici este greseala unora: nu pun textele de acord si de aceea ajung la contraziceri grave, atat in teorie, cat si in practica.

INVATACELUL: Pe fata pamantului exista nenumarate limbi care se vorbesc si nimeni dintre oameni nu poate sa le cunoasca pe toate. Deci, daca limbile vorbite prin darul Sfantului Duh sunt omenesti, existente, este cu neputinta ca ascultatorii sa le inteleaga fara talmacire, cata vreme poate nici nu le-au auzit vreodata.

PREOTUL: Intr-adevar, nimeni nu poate cunoaste toate limbile din lume si este foarte posibil ca, intre localnici, limbile graite prin darul Sfantului Duh sa fie neintelese. Totusi, macar o data si undeva ar trebui sa se intample ceea ce s-a intamplat la Ierusalim si la primele Rusalii, adica vreunul sau altul dintre ascultatorii cunoscatori ai catorva limbi straine sa inteleaga fara talmacire din bolboroselile "insuflatilor" intr-o limba oarecare. Dar asa ceva inca nu s-a intamplat, dupa cate stiu eu, nici pe la noi si nici in alta parte. Felul lor de a explica glosolalia face ca scopul ei sa fie fara de nici un inteles, in vreme ce inca dintru inceput - dupa cum s-a aratat mai sus - Dumnezeu i-a dat un scop cu inteles bine determinat.

INVATACELUL: Fiecare crestin adevarat trebuie sa aiba pe Sfantul Duh in el, adica sa fie un "vas ales" al Sfantului Duh. Adeptii unor grupari crestine spun ca pot dovedi prezenta Sfantului Duh in ei prin practicarea vorbirii in limbi insuflate, dar ortodocsii nu o pot dovedi prin nimic. Deci, noi nu am fi crestini adevarati, caci lipsa lucrarii Sfantului Duh in noi ar fi o dovada sigura ca noi nu suntem pe calea cea adevarata.

PREOTUL: Cu adevarat, fiecare crestin ar trebui sa dovedeasca prezenta si lucrarea Sfantului Duh in el. Dar prezenta Sfantului Duh nu se dovedeste numai prin vorbire in limbi. Marele apostol Pavel zice: "Roadele Duhului sunt: dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia" (Gal., 5, 22-23). Dar, iata ca printre roadele Duhului nu este pomenita vorbirea in limbi, deoarece ea este un dar pentru un anumit timp al Bisericii, nu un rod al Sfantului Duh, cum sunt cele enumerate mai sus, pe care trebuie sa le aiba crestinul din toate timpurile. Cine se dovedeste a avea aceste roade ale Sfantului Duh, acela are si pe Sfantul Duh; oare noi, ortodocsii, nu le avem deloc, sau le avem mai putin decat alti crestini? A spune asa ceva inseamna a-i osandi pe altii din mandrie si a judeca prea partinitor. Darul vorbirii in limbi nu este un dar obisnuit, ci unul deosebit si nu este dat fiecaruia (I Cor., 12, 10). De ce atunci l-am socoti drept o conditie a mantuirii si a prezentei Duhului Sfant? Apostolul zice: "Oare toti vorbesc in limbi ?" (I Cor., 12, 30). Deci, si cei ce nu vorbesc in limbi pot sa fie buni crestini, in comunitatea crestinilor adevarati, nu toti au aceleasi daruri. Atunci cum se poate pretinde ca toti au darul vorbirii in limbi ? Apostolii nu ni l-au cerut, ba chiar au aratat ca intre localnici e nefolositor. Nici ei insisi nu l-au folosit decat doar in cazuri extraordinare cand a avut un anume rost, cum a fost la intaia Cincizecime. Altfel, ni l-ar fi cerut tuturor.

INVATACELUL: As voi ca din toate cele ce am vorbit noi despre "Glosolalie" sa precizati pe scurt punctele principale.

PREOTUL: Asculta, frate, si tine minte: adevarata vorbire in limbi, prin darul Sfantului Duh, se poate cunoaste numai atunci cand va intruni conditiile acestea:

1) Cel care vorbeste intr-o limba insuflata sa fie inteles de toti cei straini care sunt de fata, cum a fost cazul citat in Fapte, 2, 1-13.

2) Cand cineva vorbeste intr-o limba insuflata intre localnici care nu cunosc limbi straine, cum a fost cazul din I Cor., 14, 13, este nevoie si de un alt dar, acela al talmacirii; fara acesta, vorbirea in limbi este o vorbire in vant si o nebunie (I Cor., 14, 23).

3) Darul vorbirii in limbi nu a fost dat Bisericii pentru totdeauna, ci numai la inceputul crestinismului, spre a trezi pe pagani si pe iudei, ca sa creada in Hristos. De aceea marele apostol Pavel a aratat ca darul vorbirii in limbi va inceta in Biserica (I Cor., 13, 8).

4) Dupa ce noi am crezut in Iisus Hristos, ca e Dumnezeu adevarat, nu mai avem nevoie de vorbirea in limbi, deoarece limbile sunt semne (harisme) "nu pentru cei credinciosi, ci pentru cei necredinciosi" (I Cor., 14, 22).

5) Chiar la inceputul crestinismului, darul vorbirii in limbi a fost unul din darurile cele mai mici in Biserica, pe cand altele, ca acela al proorociei (predicii), al talmacirii, al dragostei si altele, erau mult superioare.

6) Este cu totul exclus ca vorbirea in limbi, prin darul Sfantului Duh, sa insemne o bolborosire de vorbe intr-o limba neexistenta sau de nimeni priceputa, caci atunci nu s-ar mai vorbi de limbi, ci de limbi noi (Marcu, 16, 17); dar, mai presus de toate, ar fi de neinlaturat contrazicerea cu textul din Faptele Sfintilor Apostoli (cap. 2).

7) Bolboroselile si sunetele nearticulate, precum si cuvintele incalcite, pe care le auzim la vorbitorii in limbi din ziua de azi, se aseamana foarte mult cu manifestarile paganilor in fata zeului Dionisos si cu ale ereticilor montanisti, gnostici si quacheri de mai tarziu, pe care Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare i-a dat anatemei pentru totdeauna (vezi Canoanele 1, 2 ale Sinodului VI Ecumenic; Pidalionul de Neamt, editia 1844, fila 145-150 si Canonul 1 al Sinodului VII Ecumenic; Canonul 1 al Marelui Vasile, Pidalion, fila 215-217, 405).

Asadar, frate, sunt cu totul straine de Duhul lui Dumnezeu vorbirile celor ce li se pare ca au dar harismatic si indraznesc a rastalmaci adevarata Glosolalie, care a fost un dar harismatic la inceputul crestinismului