Eutanasia - un drept, sau o crima + sinucidere?

[laurastifter]

Aşa cum se ştie, eutanasia este sinucidere asistată medical.
Există eutanasie pasivă (deconectarea pacientului de la aparatele care-l menţin în viaţă în mod artificial) şi eutanasie activă (introducerea unei substanţe letale în organismul celui care a solicitat eutanasierea).
Această practică legalizată deja în câteva state europene constituie, alături de avort, clonarea umană etc, una dintre cele mai controversate probleme ale eticii aplicate/ bioeticii.
Potrivit credinţei noastre, eutanasia este, ca orice altă formă de sinucidere, o faptă încadrată în categoria celor mai grave păcate. În plus, spre deosebire de alte modalităţi de sinucidere, eutanasia presupune participarea mai multor persoane la actul sinucigaş (pacient, medic, eventual şi rudele pacientului...). Altfel spus, cel care alege să-şi încheie astfel socotelile cu viaţa nu doar că se sinucide, dar îi mai face şi pe alţii coparticipanţi la păcatul său, solicitându-le să... să-l ajute să se omoare.
Nu aduc în discuţie aici cazurile bine cunoscute din Olanda, în care oameni incapabili de a se apăra au fost eutanasiaţi împotriva voinţei lor. Aceste crime cumplite, revoltătoare, cutremurătoare sunt posibile în orice stat în care eutanasia este legală. În acest caz, imoralitatea este evidentă şi nici nu se mai poate vorbi de sinucidere, ci de crimă josnică şi laşă împotriva unor nevinovaţi.
În acest topic, m-am gândit să discutăm, însă, doar despre eutanasia efectuată cu acordul persoanei în cauză.
Avem dreptul de a ne sinucide?...
Sinuciderea, în opinia mea, este actul suprem de renunţare şi negare a propriei libertăţi pentru că este un gest ireversibil. Odată sinuciderea dusă la capăt, victima propriei decizii nu mai poate reveni asupra hotărârii sale, nu mai poate alege viaţa a doua oară.
Chiar şi cei care nu acceptă ideea existenţei unei vieţi dincolo de mormânt pot înţelege că, dacă stă în puterea noastră să ne luăm viaţa (aparentă libertate, dar în fapt distrugerea libertăţii), nu mai putem alege să ne întoarcem la viaţa pe care am respins-o. Da, Dumnezeu ne-a dat posibilitatea de a spune "nu" vieţii şi libertăţii, de a ne întoarce la nefiinţa din care am fost creaţi, căci sinucigaşii nu merg la viaţă veşnică, ci la moarte eternă, la moartea despărţirii de Dumnezeul iubirii.
Sinuciderea nu este un drept, nu ţine de libertate, ci este exact contrariul acesteia, este actul prin care libertatea este anulată în mod ireversibil.
O altă problemă este aceasta: în ce măsură o persoană care alege să fie eutanasiată ar lua această decizie în cunoştinţă de cauză, de vreme ce suferinţele fizice şi/ sau psihice insuportabile au împins-o la acest gest disperat? Se poate considera că o astfel de persoană chiar are discernământ, chiar îşi doreşte să moară?...
Misiunea medicilor este aceea de a vindeca, de a readuce nădejdea şi bucuria în locul suferinţei.
În schimb, "medicii" care ar accepta să le ia viaţa pacienţilor (chiar şi cu acordul acestora), oare ar mai putea fi consideraţi drept medici?...
Care este opinia dvs. despre această problemă? Aderaţi la viziunea bioeticii creştine, sau priviţi situaţia dintr-o altă perspectivă?