Povestea unui copil
Aceasta poveste poate fi luata ca fictiune, ca ceva ce s-a intamplat, ca orice poveste...
Poveste despre un copil
Era odata un copil, un copil ca oricare altul, caruia ii place sa se joace prin balti, sa fuga incolo si incoace, sa faca mici prostii, ca orice copil.
A crescut putin si totusi nimeni nu-i era prieten cu adevarat, se simtea singur, si treptat si-a facut un prieten imaginar, pe care nu-l vedea dar il simtea aproape, cu care vorbea orice, cu care se sfatuia, si cu care vorbea fara sa scoata nici un cuvant, pentru ca era asa de aproape incat orice cuvant era de prisos. Prietenul il sfatuia multe lucruri bune, si-i arata multe lucruri, si el copil fiind incerca sa-i urmeze sfatul, pentru ca-i placeau sfaturile lui, si se simtea bine cand facea dupa cum zice el. Dar ce-i din jur il considerau ciudat, si desi le spunea lucruri bune si frumoase il lua peste picior, si nu-l credeau. Prietenul i-a spus atunci sa nu se supere, daca ce-i din jur se comporta asa, si ca sa-l consoleze, i-a dat voie sa scrie intr-o carte care era la el, la prieten, in lumea in care era el. Ia spus ca oricine il supara sa-l scrie in aceasta carte care nu era in lumea asta, si la sfarsit cand se vor intalni, se va uita si-i va certa pe ce-i care l-au suparat cand el le dorea binele. Copilul era mic avea vreo 6 ani, inca nu era la scoala, nu stia sa scrie, dar totusi scria in aceasta carte, si scria mult, niciodata nu s-a oprit a scrie. Scria fara sa stie sa scrie, si tot ce scria era pastrat in carte. Cartea parea veche, groasa, avea multe pagini, mai multe decat ii arata grosimea, copilul nu era curios sa vada ce scrie in ea, pentru ca nu stia sa citeasca, asa ca de ce sa se chinuiasca, asa ca doar scria, si cand termina o pagina, mai dadea o fila si scria din nou. A ajuns la scoala, si ceea ce invata, invata cu prietenul lui. Intr-o zi, cand era in clasa I, a spus niste lucruri care le stia si i le descoperise prietenul lui colegilor de clasa, si acestia s-au suparat si l-au luat peste picior, si l-au parat invatatorului. Acesta s-a speriat, si i-a spus ceva dur, si rau, ceva de genul "Esti tu Hristosul, spune ca sa ma inchin tie!". Copilul a tacut, nu stia cine-i Hristosul, iar cuvintele si tonul in care le-a spus invatatorul l-au inspaimantat. Si nu a mai spus nimic celorlalti din acel moment de ceea ce-i spunea si-l invata prietenul lui. A inceput sa citeasca tot felul de carti, a dat peste cartile sfinte, de religie, si ia placut ce a gasit acolo, lucruri frumoase, de genul celor care i le spunea si prietenul sau, si s-a bucurat mult si a dorit sa afle mai mult, era intr-a doua si citea orice carte foarte repede. A dorit sa stie mai mult despre lucrurile din carti pe care stia ca le spusese prietenul sau. Asa ca a cautat biblia, cu greu a gasit una intreaga, cu toate cele ce sunt in ea. Ii placea multe lucruri din ea, dar in special niste carti in care se spunea despre un om, de Hristos, de Iisus. Si a dorit sa vada cine este acest Iisus, Hristosul cu care il speriase invatatorul si si-a dat seama ca nu-i un lucru de care sa se sperie, ca e cineva care il poate intelege, pentru ca din ceea ce citea isi dadea seama ca aveau un prieten comun, si-l simtea ca pe un frate, frate mai mare, care stia mai multe si invatase mai multe de la acel prieten si amic comun. Ii placea de Hristos de curajul sau, de intelepciunea, si de bunatatea sa, si se bucura ca cineva reuseste sa faca ceea ce lui i se parea foarte greu, si care ii atrasese multe necazuri. Prietenul era cu el, copilul citea despre Iisus si prietenul ii spunea si mai multe lucruri despre el, lucruri ce nu erau scrise, vorba accea doar il cunoscuse si era prieten cu el precum era cu acel copil. Si copilul simtea si intelegea de ce Iisus era cand bun cand rau, cand binevoitor cand suparat, caci prietenul sau ii raspundea la orice nelamurire. Copilul dorea sa spuna lumii despre Hristos si despre ce stia si simtea el, stia ca nimeni nu-l ascultase cand era mic, si poate cuvintele ce le spunea Iisus, poate ele vor fi ascultate, mai ales ca el ,copilul, le credea, si le intelegea, si stia ca-s bune si frumoase. Vroia sa devina preot, pentru ca auzise ca preotii asta fac, vorbesc toata ziua despre ce a facut Iisus, si incearca sa faca faptele ce sunt bune si frumoase. Dar a aflat ca nu toti sunt asa, si ca mai toti nu sunt asa, si nu a vrut sa fie ca ei. Atunci a vrut sa fie calugar pentru ca calugarii par ca nu le pasa de ce spune lumea ci doar de ce este scris despre Iisus, dar nu era asa. In fine suparat si dezamagit, copilul a vrut sa fie sihastru caci astfel ar fi fost doar el cu prietenul sau, si ar fi putut spune lucrurile ce la stia despre Hristos si care nu-i era ingaduit sa le spuna. Era amarat in sufletul lui si deabia era in clasa a 4-a, era mic si nu putea face nimic pentru prietenul lui, si toate lucrurile ce le stia, nu-i erau de nici un folos pentru ca semenii lui nu-l lua in seama, si daca-l lua il lua peste picior si-l considerau ciudat. Asa ca nu a mai facut nimic pentru a da pe fata ceea ce stia de la prietenul sau, a tacut si si-a vazut de lucrurile lumesti, prietenul sau era tot timpul alaturi, nu la dreapta, nu la stanga, ci undeva langa inima si sufletul lui, nevazut, nestiut, necunoscut, nebanuit de nimeni. A trecut prin multe greutati si a fost umilit deseori pentru ceea ce purta in inima, cu toate ca nu lasa prea mult sa iasa afara, tacea, zambea si se face ca nu stie ce vor sa spuna. Vedea in inimile si mintile oamenilor, si stia pretul vorbei lor, al gandurilor lor, si stia cat de curate le erau faptele bune si ce rod le aducea, ii parea rau ca era asa, si ca in lumea asta era asa de singur, pentru prietenul ce si-l alesese. Nu mai stiu multe despre acel copil, s-o fi pierdut, o fi pierit, si-a parasit prietenul si s-a luat dupa gura si invatatura oamenilor, nu stiu, dar orice o fi facut cred ca a suferit mult, daca nu mai este cu noi, atunci cred ca se bucura ca este cu prietenul sau, daca mai este atunci, fie ca cararea pe care paseste sa fie mai usoara, povara mai putin grea si obositoare, si cei care-l intalnesc in cale sa-i dea un sprijin, si sa primeasca ce le da el, sa imparta painea cu el, caci inima sa este intristata si sufletul sau flamand si gura sa insetata. Cine stie cine o mai fi astazi, cat de tanar, cat de batran, in ce haine, pe unde umbla, daca este vesel daca este trist, dar cine il cauta il gaseste. El poate fi alaturi, la un pas de tine dar tace, pentru ca ii este teama, zambeste iti vorbeste, dar nu-ti spune nimic, si ai trecut pe langa el fara sa-l cunosti.
Asta este o poveste care am auzit-o si pe care v-o spun cum ma pricep mai bine, nu stiu daca e bine, daca e rau, dar eu v-o spun. Nu vreau sa va tulbur in vreun fel, povestile intotdeauna tulbura pe unii si inveselesc pe altii, asa sunt povestile de cand lumea, pe mine povestea aceasta ma tulburat mai intai, pe urma ma inveselit si iarasi m-a tulburat, asa ca am uitat-o pentru o vreme, dar cred ca e bine sa v-o spun si voua.
|
30.11.2008, 12:38:04
Bine ai venit pe forum! ... mi-a placut mult povestea, aduce un pic cu Micul Print..
Subiecte asemănătoare
Mod linear
