Onestitatea in vorba si in gand
"Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi și cugetul meu în Duhul Sfânt." (Romani 9, 1)
Această îmbrăcare solemnă în hainele sincerității a celor rostite este specifică Sfântul Apostol Pavel. Într-un fel foarte apropiat de acest text din Romani există și formulările din scrisorile către Galateni (1, 20) și a doua către Corinteni (1, 23 sau 11, 31). În fața acestei evidențe, o întrebare de neocolit se naște: de ce Apostolul alege să-și presare cuvintele de învățătură cu astfel de paranteze menite să-i întărească afirmațiile? Cercetătorii au subliniat că în anumite cercuri ale Bisericii creștine primare exista o anumită ostilitate față de Sfântul Pavel. Cauza: situarea fermă a Apostolului față de legea iudaică și poporul din care provenea. Legea iudaică, odată cu venirea promisă a lui Mesia, a devenit insuficientă; nu s-a perimat, nu a fost contrazisă, ci doar a fost completată; referința Bisericii creștine a devenit Hristos. Cuvintele nu de puține ori aspre față de legea strămoșilor i-au făcut pe mulți contemporani să creadă că Pavel s-a dezis de origini, lucru pe care evident că el îl va nega. Formulările "adevărul în Hristos", "cugetul meu în Duhul Sfânt" arată că el vorbește ca membru al trupului tainic al lui Hristos.
Dincolo de lectura istorică și teologică a versetului, acesta pune o problemă morală: onestitatea în vorbire și gândire. Sinceritatea este o virtute nu întotdeauna ușor de urmat. Înțelegem din text că cele spuse nu sunt doar confirmate de conștiință (cuvântul "cuget" este sinonim cu conștiință); ea se disciplinează și călăuzește prin viețuirea "în Hristos" și prin umplerea cu "Duh Sfânt". Aceasta este singura cale indicată de Pavel pentru înlăturarea tuturor pericolelor care stau în calea sincerității.
|