"Minunea" unui fachir si rugaciunea lui Iisus (de Arhimandrit Nicolae Drobiazghin)

[andrei_im]

"Minunea" unui fachir si rugaciunea lui Iisus (de Arhimandrit Nicolae Drobiazghin)

(fragment din "Ortodoxia si religia viitorului" de Parintele Serafim Rose)

Intr-o minunata dimineata tropicala, vasul nostru strabatea apele Oceanului Indian, apropiindu-se de insula Ceylon (Sri Lanka de azi). Pasagerii, in cea mai mare parte englezi insotiti de familiile lor, care mergeau la posturile sau afacerile lor din colonia indiana, scrutau nerabdatori orizontul, cautand cu ochii insula fermecata care, pentru mai toti, intruchipa tot misterul si incantarea din basmele si povestirile de calatorie ale copilariei. (...) Vaporul se legana incet, pregatindu-se sa acosteze, in portul orasului Colombo.
Vasul oprea aici ca sa incarce carbune, atfel ca pasagerii aveau timp sa coboare pe tarm. (...)Colonelul ne facu o propunere ispititoare: "Doamnelor si domnilor, ce-ati spune de o iesire la cateva mile in afara orasului, ca sa-l vedeti pe unul din fachirii din partea locului? Ar putea fi o experienta interesanta!" Cu totii am primit cu entuziasm propunerea colonelului. (...)
In ele din urma, drumul s-a largit brusc si in fata noastra s-a ivit un mic luminis, inconjurat din toate partile de jungla. In marginea lui, sub un copac, se afla un fel de coliba langa care ardea un foc. Un batran slab, uscat, cu turban pe cap, sedea cu picioarele incrucisate si privea fix in flacari. In ciuda sosirii noastre zgomotoase, ramase complet nemiscat, fara sa ne dea nici cea mai mica atentie. Un tanar aparu de undeva din intuneric, se indrepta spre colonel si il intreba incet ceva. Luna care rasarise alunga intrucatva intunericul noptii, si in lumina aceea fantomatica toate lucrurile din jur capatau contururi fantastice. Am amutit cu totii fara sa vrem, asteptand sa vedem ce urma sa se intample.
"Priviti! Priviti acolo, sus in copac!" izbucni in soapta Miss Mary. Ne-am intors capetele intr-acolo. Si intr-adevar, imensa coroana sub care sedea fachirul parea sa se topeasca in lumina blanda a lunii, iar copacul insusi incepu sa dispara incet-incet, pierzandu-si conturul; o mana nevazuta, arunca parca asupra lui un val care devenea cu fiecare clipa mai des, pana ce disparu cu totul si inaintea noastra se ivi suprafata miscatoare a marii. Vedeam limpede valurile rostogolindu-se unele dupa altele cu un murmur usor, acoperite cu spuma alba.; pe cerul devenit dintr-o data albastru pluteau norii Uluiti cum eram, nu ne puteam desprinde privirile de la privelistea atat de neobisnuita.
Apoi la orizont aparu un vapor alb. Din cele doua cosuri iesea un fum gros. Se apropia de noi, despicand valurile cu repeziciune. Spre uimirea noastra, am recunoscut propriul nostru vas, ca care sosiseram in Colombo!Dar lucrul cel mai uimitor a fost sa ne vedem pe noi insine pe vapor! Fiecare dintre noi se vedea pe sine insusi pe punte, printre pasagerii care radeau si vorbeau intre ei. Mai de mirare nu era insa faptul ca ma vedeam pe mine, ci ca vedeam in acelasi timp intreaga punte in cele mai mici detalii, ca si cand as fi privit-o de undeva de sus - ceea ce in realitate era cu neputinta. Insotitorii mei, la randul lor, erau cu totii impresionati la culme de ceea ce vedeau si isi aratau uimirea in soapte insufletite.
Uitasem cu totul ca nu se cadea ca eu, un ieromonah, sa ma aflu acolo, luand parte la un asemenea spectacol. Vraja era atat de puternica, incat mintea si inima imi erau paralizate. Deodata mi-am venit in fire; inima incepu sa-mi bata chinuitor de tare, presimtind primejdia; ma cuprinse o spaima de moarte.
Buzele prinsera sa mi se miste, rostind cuvintele rugaciunii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!. M-am simtit indata usurat, de parca niste lanturi nevazute incepeau sa-si slabeasca stransoarea si sa cada. Nu mai vedeam decat copacul in lumina lunii, fachirul sezand in tacere langa foc, si pe insotitorii mei care continuau sa sopteasca uitmiti, contempland tabloul marii care, pentru ei, inca nu disparuse.
Ceva se petrecea insa si cu fachirul, care se clatina, aplecat intr-o parte. Tanarul alerga speriat sa-l ridice. Deodata spectacolul se intrerupse.
Tanarul explica acest fapt prin epuizarea fizica a fachirului, care acum sedea ca si mai inainte cu capul plecat, fara a da nici o atentie celor din jur.
Dupa ce il rasplatira cu generozitate pe fachir, prin intermediul tanarului, pentru ocazia de a fi luat parte la un asemenea spectacol uluitor, cu totii se pregatira in graba pentru drumul de intoarcere. La pornire, insa m-am oprit fara sa vreau, ca sa-m intiparesc intreaga scena in minte - cand am simtit un fior, intalnind privirea plina de ura a fachirului. Nu a durat decat o clipa, caci si-a reluat imediat pozitia obisnuita; DAR ACEA PRIVIRE MI-A FOST DE AJUNS PENTRU A INTELEGE, ODATA PENTRU TOTDEAUNA a cui FUSESE PUTEREA CARE PRODUSESE ACEL "MIRACOL"

De tinut minte!
Cat de mare e puterea rugaciunii!