Harul

[costel]

In scolile teologice cand vine vorba de har, apar definitiile: energie necreata, izvoraste din fiinta lui Dumnezeu, face posibila prezenta Sa in lume ... Sunt bune si aceste informatii ca ne feresc sa cadem in diverse erezii. Dar e greu sa-i spui unui om simplu aceste lucruri.

Iata insa cat de simplu si de minunat vorbeste un parinte despre har: Pentru a pastra harul, trebuie multa grija. Harul este atat de delicat, incat si cel mai mic gand il poate alunga. "Purtati-va cu harul ca si cum v-ati afla langa o pasare care s-a asezat langa voi si nu vreti s-o speriati".

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de costel

In scolile teologice cand vine vorba de har, apar definitiile: energie necreata, izvoraste din fiinta lui Dumnezeu, face posibila prezenta Sa in lume ... Sunt bune si aceste informatii ca ne feresc sa cadem in diverse erezii. Dar e greu sa-i spui unui om simplu aceste lucruri.

Iata insa cat de simplu si de minunat vorbeste un parinte despre har: Pentru a pastra harul, trebuie multa grija. Harul este atat de delicat, incat si cel mai mic gand il poate alunga. "Purtati-va cu harul ca si cum v-ati afla langa o pasare care s-a asezat langa voi si nu vreti s-o speriati".

Eu unul nu-mi gasesc destule cuvinte care sa exprime notiunea de HAR. Sa vorbesti de har cuiva care nu l-a cunoscut (de fapt nu este constient, nu ca nu l-ar fi cunoscut), este ca si cum ai vrea sa-i descrii unui orb din nastere, delicatetea unei flori de 5 mm patrati. Si-apoi, imi cer iertare, dar eu cred ca harul vine cand vine si pleaca la fel, oricat am vrea noi sa-l tinem legat de suflet. E adevarat ca trebuie sa lucram pentru asta, dar, foarte pacatos fiind, mi s-a intamplat de multe ori sa spun lucruri pe care nu le gandisem eu, ci altcineva vorbise, iar eu doar am deschis gura, iar acele lucruri s-au dovedit a fi de mare folos dupa aceea. Sau sa stau de vorba cu cineva intr-o situatie conflictuala, iar din interiorul meu sa "aud" pe cineva strigand: "Fii cu bagare de seama, fii bun si bland, fii cumsecade, nu asculta sfaturile celor care te-au trimis sa judeci sub acea forma!..." Iar mai tarziu sa inteleg ca lucrurile stateau de fapt pe dos, sau ca cel pe care eu ar fi trebuit sa-l cert urma sa-mi devina... tata-socru in doar cateva luni...
De cate ori, tulburat dintr-un anumit motiv, voiam sa scriu un mesaj sub acea stare, iar cand sa dau clic, sa "mi se dea peste mana", pentru ca acel mesaj sa nu ajunga... Ori cadea netul, ori se intrerupea curentul, ori pur si simplu, apasam eu... gresit, iar eu "ma trezeam", si-i multumeam lui Dumnezeu...
Odata plecam de-acasa exact cand ieseau copii de la scoala. In mod firesc era o zi ca oricare alta. Si totusi atunci, cineva "mi-a soptit", foarte hotarat in minte: "Ai grija la copii!" Am urcat la volan, cautand din ochi sa vad din timp si sa previn orice pericol, fiindca in minte numai asta auzeam: "Ai grija la copii!" La un moment dat, urma sa trec pe langa un microbuz parcat si nimic nu parea in neregula. Si totusi am incetinit la limita posibila, iar cand am ajuns la 1 m sa-l depasesc, doi copii care se alergau, au sarit in fata masinii, iar eu am franat instantaneu, fiindca parca asteptam sa apara ceva sau cineva, desi nu vazusem absolut nimic din unghiul meu... Iar ei au ramas speriati pret de cateva secunde in mijlocul soselei, realizand ce putea sa se intample!... Dumnezeu, prin harul lui, chiar daca suntem noi pacatosi, ne mai si pazeste, fie prin rugaciunile celor care ne iubesc, fie fiindca cine-stie-ce alte planuri are cu noi... Dar toate vin prin Har!...

[dobrin7m]

"Harul vine, dar nu-i spargator de usi. Dumnezeu nu forteaza usa nimanui ca sa intre. Ai auzit ce spune la Apocalipsa ? Iata stau la usa si bat. De va auzi cineva glasul Meu si va deschide, Eu si Tatal vom veni la el si lacas la el vom face ...
Harul numai atunci vine, cand ii deschidem, noi usa inimii. El bate la usa si daca suntem impietriti si nu ne silim sa facem voia Domnului, harul nu vine cu sila. Pentru ca Dumnezeu i-a dat omului voie de sine stapanitoare sa primeasca harul sau nu. Harul nu vine cu sila la noi, Nu ! Ca iata ce zice Duhul Sfant : de veti vrea si de ma veti asculta, bunatatile pamantului veti manca; iar de nu veti vrea si nu ma veti asculta, sabia cea cu doua taisuri va va manca pe voi, ca gura Domnului a grait acestea.
Auzi ce spune iarasi Scriptura : Dumnezeu l-a facut pe om si l-a lasat in mana sfatului sau. Si iar zice in Psaltire : Doamne, caci cu arma buneivoiri ne-ai incununat pe noi. Harul iti da in gand : " Posteste, omule, roaga-te, pazeste-ti mintea, fa milostenie, mergi la biserica, lasa si uraste pacatul, spovedeste-te curat !" Iata ce trebuie sa faci.
Harul iti da gand. Daca vrei, sa-l asculti; daca nu, Dumnezeu cu sila nu mantuieste pe nimeni. Atunci n-ar mai fi Iad si Rai daca fapta buna am face-o siliti de puterea lui Dumnezeu. Ci toate le face omul de bunavoie. Ca zice iarasi Duhul Sfant : Pe datatorul de bunavoie il iubeste Dumnezeu.
Asa ca, siliti-va cu dragostea lui Dumnezeu sa faceti ce credeti ca este bine. Ca dupa moarte nu mai este mantuire pentru nimeni. Dupa moarte s-a inchis usa. Tot ce putem, sa facem cat mai avem o scanteie de viata. Caci dupa moarte nu mai este lucrare pentru fapta buna. In ce te gaseste moartea, in aceea te ia.
Zice la Ecleziast : De va cadea lemn in austru, de va cadea lemn in crivat, unde va cadea, acolo va ramane. Iar Sfantul Ioan Gura de Aur talcuieste pe proorocul : " De va cadea lemn in crivat ..., dar de lemne se ingrijeste Domnul ? Aici de suflet graieste ". Apoi zice : " Crivatul este nepocainta care l-a apucat si austrul este milostenia si pocainta. Caci unde va cadea sufletul dupa moarte, acolo va ramane ..." Par. Cleopa

[Demetrius]

Harul=Duhul Sfânt

În prealabil postat de costel

... Dar e greu sa-i spui unui om simplu aceste lucruri...

[tinutza]

Relatez si eu ceva, asemantor cu ce a spus Mosh-Neagu(multumesc ca ne impartasiti din experienta Dvs, respect!).
Eram in timpul unui post, nu imi amintesc acum care, si asteptam cam de o luna sa treaca pt a ma putea duce la o matusa de a mea. Nu am vrut sa ma duc in post pt ca ea nu tine post, sau cel putin atunci nu tinea, si erau multe sanse de a ma servi cu ceva de dulce iar eu daca as fi refuzat-o iar m-ar fi luat cu : ,, post, voi cu postul...” zicand ceva de genul ca nu e pacat ce bagi in gura ci altele (e ortodoxa, pt cine si-a pus intrebarea). Si ca sa nu dau prilej de a creea sentimente neplacute, nici mie, nici ei, am zis ca ma duc dupa ce se termina postul. Dupa ce s-a terminat, intr-o zi, ma dau jos din pat cu gandul de a ma schimba si de a pleca la ea, cu bucurie si cu nerabdare. Dar in momentul in care m-am sculat in picioare, m-a cuprins un sentiment ca nu vreau sa ma duc la ea, un sentiment puternic!! M-am mirat tare mult. Mi-am zis in sinea mea: cum sa nu vreau sa ma duc la ea cand eu vreau de o luna sa ma duc la ea?!! E ceva contrar ratiunii mele. Dar atunci mi-am dat seama ca mai bine as face sa dau ascultare acestui sentiment, ca s-ar putea sa fie de la Dumnezeu. Si cu o oarecare frica si nedumerire am acceptat sa nu ma mai duc. Apoi, dupa un timp, intr-o anumita imprejurare, mi-am dat seama ca intr-adevar daca m-as fi dus nu ar fi fost bine, nu intru in detalii. Nu stiu daca Dumnezeu a facut asta pt mine sau mai mult pt ea, insa tind sa cred ca pt ea cel mai mult (ea ar fi avut aceasta ,,nevoie” stringenta). Si i-am multumit lui Dumnezeu pt asta.
Citisem in Vechiul Testament ca El a dat sentimente faraonului din Egipt (si nu numai lui) in cartea Exodul/Iesirea, dar sa se mai intample si in zilele noastre...mai mare mi-a fost mirarea...De atunci nu mi s-a mai intamplat (in afara de episodul cu moastele, prin mijlocirea acelui Pr, nicidecum prin meritul meu).

Daca atunci ma aflam oarecum sub har, acum tind sa cred ca ma ocoleste sau ca eu il alung, desi nu vreau. Rugati-va, va rog, si pt mine, cine doreste, ca sa ma redresez duhovniceste...Multumesc, daca face cineva acest lucru!

[dobrin7m]

În prealabil postat de costel

In scolile teologice cand vine vorba de har, apar definitiile: energie necreata, izvoraste din fiinta lui Dumnezeu, face posibila prezenta Sa in lume ... Sunt bune si aceste informatii ca ne feresc sa cadem in diverse erezii. Dar e greu sa-i spui unui om simplu aceste lucruri.

Iata insa cat de simplu si de minunat vorbeste un parinte despre har: Pentru a pastra harul, trebuie multa grija. Harul este atat de delicat, incat si cel mai mic gand il poate alunga. "Purtati-va cu harul ca si cum v-ati afla langa o pasare care s-a asezat langa voi si nu vreti s-o speriati".

In exemplul acesta este vorba despre o anume manifestare a Harului. Aceea simtita, cand cerceteaza omul direct si omul stie ca e Duhul Sfant. Manifestarea Harului este diferita.
Noi oamenii cu pacate multe, nu simtim Harul direct. Si atunci primim ganduri bune de la Dumnezeu si indemnuri la pocainta si fapte de credinta.
Insa pe masura ce inaintezi in curatire, in pocainta si indreptare, poti sa simti si Duhul Sfant direct. Acesta este delicat si cele mai mici ganduri daca apar il poate alunga.
Am sa postez acum ceea ce a trait o buna cunostiinta de-a mea care mi-a povestit asa:

" M-a ajutat mersul la biserica tare mult. Am mers acolo, m-am rugat , am plans.
Intr-una din seri ca de obicei am inceput sa spun Doamne Iisuse.. si Doamne iarta-ma , sa cer iertare. Sa ii spun Domnului ca vreau sa ma ajute si sa ma ierte. Si am continuat asa cu Doamne Iisuse si Doamne iarta-ma zicand ca am sa adorm asa. Dar nu am adormit. Ba eram parca fresh de parca atunci ma trezisem. Cred ca vreo 2 ore m-am rugat asa intr-una asteptand sa adorm. Aveam inima stransa , asa ca o teama sa nu fi suparat pe Domnul. Sentimentul acela de teama, de vinovatie. Veneau si ganduri multe, ca o invalmaseala, dar le alungam pe toate si ma tineam in rugaciune. Doar cele bune nu le alungam. Dintr-o data insa la un moment dat inima s-a destins , tot trupul s-a relaxat, am simtit asa o usuratate si o detasare. Detasare parca a sufletului. Nu imi mai simteam trupul de parca ma departasem de el. Si o liniste a simturilor. Era ceva linistitor, am simtit distinctia dintre trup si suflet. nu mai aveam teama aceea din inima, ci doar o linistire a sufletului deplina. m-am gandit ce-o fi cu mine , si cercetam sa nu ma insele iarasi cumva ceva. Mintea se ruga de acum usor Doamne Iisuse, gandurile toate au disparut fara urma, pacea si linistea invadase sufletul meu. Ceream iertare Domnului si Il simteam ca e cu mine. Venise. Apoi mi-a spus in ganduri: trebuie sa te impartasesti. Si am simtit tot mai puternic sentimentul ca va trebui sa ajung sa ma impartasesc. Pana acum mereu imi ziceam ca sunt nevrednica de asa ceva, in seara aceea tanjeam dupa asa ceva. Era ceva de genul: stiu cat sunt de pacatoasa si ca nu sunt vrednica de a ma impartasi, nici nu m-am spovedit cum trebuie, dar parca tanjeam dupa acest medicament ca un bolnav de cancer care tanjeste dupa medicamentul miraculos. Nu stiu cat a durat totul, insa a fost un timp minunat, cu rugaciune continua si sentiment de siguranta si pace, dar stiu ca la un moment dat au venit iarasi invalmaseala de ganduri. ca un iures si am simtit asa ca o retragere, simteam ca se departeaza de mine si ma lasa. Am vrut sa mai dureze si am strigat in mine: de ce pleci? nu plecaaaa! dar mi-a raspuns in ganduri: daca nu ai fost atenta si ai luat iarasi aminte la ganduri! Apoi am adormit. Cred ca era deja ora 2 noaptea. A doua zi dimineata m-am trezit si am spus rugaciunea atat de usor iar gandurile s-au mai adunat. Pentru prima data dupa 2 luni am spus rugaciunile diminetii cu gandurile adunate ca o placere plina de fericire. "

[zaharia_2009]

În prealabil postat de costel

In scolile teologice cand vine vorba de har, apar definitiile: energie necreata, izvoraste din fiinta lui Dumnezeu, face posibila prezenta Sa in lume ... Sunt bune si aceste informatii ca ne feresc sa cadem in diverse erezii. Dar e greu sa-i spui unui om simplu aceste lucruri.

Iata insa cat de simplu si de minunat vorbeste un parinte despre har: Pentru a pastra harul, trebuie multa grija. Harul este atat de delicat, incat si cel mai mic gand il poate alunga. "Purtati-va cu harul ca si cum v-ati afla langa o pasare care s-a asezat langa voi si nu vreti s-o speriati".

Cele 2 fraze sunt disjuncte .
Daca prima isi pune problema greutatii explicarii omului simplu a definitiei/definitiilor Harului conform scolilor teologice , cea de a doua fraza nici macar nu mai vrea sa explice aceasta (intentie declarata in prima fraza) lasind in bezna acelasi om simplu doar ca il indeamna cum sa procedeze cu el .
A fi ceva nu este tot una cu a sti ce sa faci cu acel ceva !
Nemai socotind ca nestiind ce este un "Ceva", cum poti sti sa il apreciezi just si sa te porti cu el , ne punem intrebarea : ce ati dorit cu aceasta postare ? ca de explicat tot nu ati explicat ce este Harul .

Inteleg si sunt de acord ca v-au mers la suflet cuvintele parintelui respectiv dar ati ajuns in situatia proverbiala : " ce te intreb eu si ce-mi spui tu ?"

Deci , ce este Harul , pt. omul simplu ?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de costel

In scolile teologice cand vine vorba de har, apar definitiile: energie necreata, izvoraste din fiinta lui Dumnezeu, face posibila prezenta Sa in lume ... Sunt bune si aceste informatii ca ne feresc sa cadem in diverse erezii. Dar e greu sa-i spui unui om simplu aceste lucruri.

Iata insa cat de simplu si de minunat vorbeste un parinte despre har: Pentru a pastra harul, trebuie multa grija. Harul este atat de delicat, incat si cel mai mic gand il poate alunga. "Purtati-va cu harul ca si cum v-ati afla langa o pasare care s-a asezat langa voi si nu vreti s-o speriati".

Subiectul acesta mi se pare extrem de delicat, din capul locului.
Costel a oferit doua ipostaze de cunoastere (sau re-prezentare), sa spun asa, a harului.
Prima e ipostaza teologiei academice. Harul definit conceptual, oferind astfel o intelegere prin raportare la alte concepte (energie necreata, fiinta lui Dumnezeu, mijloc al manifestarii Dumnezeirii...). Un mod de intelegere mai apropiat de modul de operare al dogmaticii de manual scolar-universitar. Ducind, poate, cu gandul la disputa isihasta, la cuvintele Sfantului Palama etc....
Mai spune Costel ca acest mod de prezentare a harului ar fi dificil pentru omul simplu (adica adica pentru omul fara pregatire teoretica ceva mai aprofundata). Iar eu as adauga oarecum in completare ca exista riscul ca al doilea mod de prezentare (cel care pune accent pe traire, cel care trimite la experienta concreta-traita-simtita a harului) sa nu fie accesibil tocmai celor imbuibati de teorie... Care si-au pierdut, adica, simplitatea...

Pe mine m-au ajutat, in ultimii ani, ambele modalitati de prezentare a harului.
In special "energia necreata" a fost pentru mine un concept care mi-a lamurit aproape instantaneu un sir lung de dileme si neintelegeri pe care le notam prin diverse caiete in trecut...

Dar preferinta mea se indreapta in prezent, hotarat lucru, spre a doua modalitate de prezentare a conceptului de har. Este atat de sugestiva si, simt, atat de adevarata-revelatorie vorba aceasta: "Purtati-va cu harul ca si cum v-ati afla langa o pasare care s-a asezat langa voi si nu vreti s-o speriati". Extraordinara metafora! Spune multe, precum imi pare... Si atinge inima, misca, provoaca vibratie... Cred ca aduce un spor lamurit pe drumul catre cunoasterea harului...

Cred ca e pacat sa balmajim subiectul acesta. Macar ca Biserica noastra ne pune in ipostaza intalnirii cu harul prin toate slujbele, fara a face neaparat vreo distinctie intre acestea desi ma abtin cu greu sa nu pomenesc Sfanta Liturghie...
Cat despre lucrarea rugaciunii... ce sa mai spun...

Voi incerca sa reamintesc un scurt moment, poate unic in experienta mea de viata, despre care cred ca are o posibila legatura cu citatul preferat si evidentiat mai sus.
Am ezitat s-o fac, insa cred ca anumite lucruri din experienta personala trebuie spuse, uneori. Asa incat imi fac curaj si, cu nadejdea ca spun un lucru cuviincios si bineplacut Domnului, voi relata pe scurt intamplarea traita.

[cezar_ioan]

Exact asa a fost. Sau poate un pic diferit...

Prin Mila lui Dumnezeu, in urma cu vreun an sau doi, am reusit sa duc o viata mai simpla, mai apropiata de cerintele unei vieti crestinesti - asa cum ma povatuia duhovnicul si cum citisem in Scriptura si in scrierile Parintilor.
In special primisem drag de rugaciune, poate ca aveam chiar o anumita ravna si, pe masura ce descopeream lucrarea (sau mi se descoperea) parca totul se reconfigura in mine si in jurul meu. Aveam, parca, alti ochi... Inca si ochii fizici erau mai larg deschisi, mai calmi, mai senini (imi spunea sotia si vedeam si eu insumi, pur si simplu in oglinda si... ma tot minunam).
Mergind odata la o slujba, in perioada Postului Mare, parintele a pomenit numele Sfantului Serafim de Sarov si, nu stiu de ce, am tresarit pe loc si am simtit un dor, o nevoie vie de a citi despre Sfant, de a avea o legatura mai apropiata... A fost ceva ca un nod in gat si o incalzire cat o flacara a inimii, aproape o izbucnire in plans ca si cum brusc te-ai intalni cu cineva foarte drag pe care il credeai disparut... Si el iti iese, iata, drept in fata, viu si nevatamat... Te bucuri tare si izbucnesti in plans, uneori, fericit de asa regasire a celui drag (desi eu nu Il cunosteam pe Sfantul, stiam doar ca in familia mea toti au avut o evlavie aparte la El...)...

Ca urmare a acestei intamplari am dat curs dorintei mele (citisem in cartile Parintilor si mai ales la Sfantul Teofan Zavoratul indemnul repetat de a da curs liber dorintelor care ne apropie de Biserica) si am gasit una sau doua lucrari despre viata Sfantului Serafim. Pe una dintre aceste carti o aveam la mine in seara aceea....

Fusesem mai intai la slujba, mai precis la Sarbatoarea in care o pomenim pe Sfinta Maria Egipteanca. Cand s-a citit povestea vietii Sfintei, am plans, spre surpriza mea, de imi sarea camasa, la propriu, pe spate... Ma jenam de oameni, imi iaginam ca toata lumea ma vede, imi era rusine ca sunt luat drept vreun isteric... Si poate chiar eram. Dar n-am avut ce face. Am tinut-o asa, tot intr-un cutremur sfasietor si fericit totodata, pana s-a trecut la a doua parte a slujbei, cantandu-se cele randuite. Din pacate, intre continutul "Vietii..." si cantecele care au urmat era o asa mare distanta (se canta prea tare, soldateste, rece, demonstrativ ca la opera) incat m-am simtit pur si simplu... violat. Si ... am fugit din Biserica...
Ajungind in parc, dupa cateva ocoluri pentru linistirea cugetului si a inimii, am gasit in sfarsit o banca mai retrasa si am dat curs cateva minute rugaciunii. Era parca altfel decat fusese vreodata pana atunci... Se intampla ceva nou si bun, greu de exprimat in cuvinte...
Apoi am ales sa citesc cateva pagini din povestea vietii Sfantului Serafim.
Intelegeam acum, parca, cu totul altfel cele cititie... Intr-un mod pe care l-as numi mai direct, mai apropiat, mai simplu, mai viu...
Apoi am plecat, multumit de lectura si simtin sufletul usurat si plin de pace...
Si mergind pe o alee, dupa cativa zeci de metri, deodata, in timp ce ma rugam soptit,
oh Doamne,
(cum oare am pierdut pentru totdeauna aceasta?...)
am simtit cum buzele isi pierdusera miscarea, mintea se golise ramanind ca un fir subtire cursul micii rugaciuni, corpul incepe sa devina ... invaluit in vata, in ceva pufos pe care nu-l puteam asocia decat cu vata sau cu ...zapada calda...
Mersul imi parea desprins parca de mine, ca si cum nu mergeam ci eram purtat, moale, usor, pufos (desi sesizam ca totusi merg)...
Apoi rugaciunea s-a mutat pur si simplu, avind eu simtamantul greu de deschis ca nu mai e oarecum in minte ci in piept, intr-o zona de fapt mai larga care cuprindea si capul si gatul si inima....
Am sesizat cu un simt nou, pe care nu mi-l cunosteam, ca orice miscare a glotei, orice zvacnire a gatului ar putea sa intrerupa rugaciunea (pe care o doream atunci cu o intensitate sau certitudine totala) si, nu stiu cum, am sesizat ca disparuse orice zvacnire a muschilor fonatori fara, insa, ca rugaciunea sa dispara, dimpotriva, ea curgea lin, ca un gand, ca un nor calm, in zona fiintei mele, invaluindu-ma bland...
Nu stiu cum sa scriu despre toate acestea...
Apoi au inceput sa se lege cercuri, nori sfaraitori de cercuri alcatuite parca dintr-un vapor pe care ii vedeam, ca sa spun asa, dar nu cu ochii ci, imposibil sa exprim altfel, pur si simplu cu un fel de vedere (asa imi parea, act vizual, nu inteleg deloc cum vine asta) care pornea din ... inima.
Si am sesizat ca nu mai pot sa continui sa respir! Ca daca as respira, ceea ce traiesc e atat de delicat incat pur si simplu s-ar departa, precum o pasare care se asezase-n mine si-ar fi luat brusc zborul, speriata...
Si respira,. cum sa spun, printre randuri... ma furisam printre componentele experientei aceleia (poftim! nu stiu cum sa ma exprim) ca sa trag cumva un firicel de aer... parca desenam cu o pensula moale o urma de respiratie asa incat sa mai totusi un strop de aer in plamani. Si lucru de mirare, desi respiram asa, printre randuri, rar si foarte fin, nu aveam deloc senzatia ca imi lispeste aerul, ca ma sufoc ... Era foarte bine.
Experienta aceasta a durat cateva minute bune, poate mai mult, de fapt am verificat apoi (intrucat imi cam pierdusem constiinta masurarii timpului, nu imi ardea deloc de asta, era poate ultimul lucru care ma interesa atunci) si a fost un oarecare timp petrecut pe ceas...

Simtamantul principal a fost cel al experimentarii unei delicateti extraordinare pe care sufletul meu nu isi amintea sa o mai fi trait-o, poate doar la nasterea fiului meu cel mare, cand l-am luat in brate la maternitate... Dar era altceva, asemanator si totusi cu mult mai gingas... Poate cand eram mic si ma purta mama in brate leganindu-ma sa adorm?...

In orice caz, pasarea aceea care se asezase in mine a adus cu ea cel mai delicat simtamant cunoscut. Si cu adevarat m-am silit sa nu fac nici cea mai mica miscare care ar fi putut sa faca sa o pierd.

Am pierdut-o, incet-incet, in urmatoarele ore... A fost prezenta in mine cateva ore bune...
Iar amintirea ei m-a insotit, extrem de dulce si linistitor cateva zile intregi.... Zile in care am vorbit putin, in care imi parea ca totul in lume e bun si ca oamenii sunt frumosi, iar eu sunt singurul nebun care a crezut mereu ca viata e grea, ca lumea e in conflict permanent s.a.m.d.... Zile fara frici, fara angoase, fara griji, cand doar imi era deosebit de rusine, in unele clipe, ca sunt asa cum sunt (pacatos si nevrednic, grosolan si butucanos etc.) si ma minunam ca Domnul Este precum Este...

Apoi nu am mai cunoscut niciodata o stare asemanatoare. Nici emotional nici perceptiv, nici intelectual, nici fizic...

Ii multumesc lui Costel ca a postat citatul acela...
Nu stiu daca eu am experimentat atunci o lucrare a harului, stiu insa ca experienta aceea se apropie mult de ceea ce simt citind cuvantul postat de Costel. Sunt tare bucuros ca mi-am reamintit acea traire. Si desigur trist... intrucat imi este dor, uneori, ca si acum, de ea... (Nu indraznesc sa spun ca de El.)
Si inchei aici, pana nu incep sa dau apa la soareci....
Va rog sa ma iertati daca v-am necajit cu marturisirea mea.

În prealabil postat de cezar_ioan

Exact asa a fost. Sau poate un pic diferit...

Prin Mila lui Dumnezeu, in urma cu vreun an sau doi, am reusit sa duc o viata mai simpla, mai apropiata de cerintele unei vieti crestinesti - asa cum ma povatuia duhovnicul si cum citisem in Scriptura si in scrierile Parintilor.
In special primisem drag de rugaciune, poate ca aveam chiar o anumita ravna si, pe masura ce descopeream lucrarea (sau mi se descoperea) parca totul se reconfigura in mine si in jurul meu. Aveam, parca, alti ochi... Inca si ochii fizici erau mai larg deschisi, mai calmi, mai senini (imi spunea sotia si vedeam si eu insumi, pur si simplu in oglinda si... ma tot minunam).
Mergind odata la o slujba, in perioada Postului Mare, parintele a pomenit numele Sfantului Serafim de Sarov si, nu stiu de ce, am tresarit pe loc si am simtit un dor, o nevoie vie de a citi despre Sfant, de a avea o legatura mai apropiata... A fost ceva ca un nod in gat si o incalzire cat o flacara a inimii, aproape o izbucnire in plans ca si cum brusc te-ai intalni cu cineva foarte drag pe care il credeai disparut... Si el iti iese, iata, drept in fata, viu si nevatamat... Te bucuri tare si izbucnesti in plans, uneori, fericit de asa regasire a celui drag (desi eu nu Il cunosteam pe Sfantul, stiam doar ca in familia mea toti au avut o evlavie aparte la El...)...

Ca urmare a acestei intamplari am dat curs dorintei mele (citisem in cartile Parintilor si mai ales la Sfantul Teofan Zavoratul indemnul repetat de a da curs liber dorintelor care ne apropie de Biserica) si am gasit una sau doua lucrari despre viata Sfantului Serafim. Pe una dintre aceste carti o aveam la mine in seara aceea....

Fusesem mai intai la slujba, mai precis la Sarbatoarea in care o pomenim pe Sfinta Maria Egipteanca. Cand s-a citit povestea vietii Sfintei, am plans, spre surpriza mea, de imi sarea camasa, la propriu, pe spate... Ma jenam de oameni, imi iaginam ca toata lumea ma vede, imi era rusine ca sunt luat drept vreun isteric... Si poate chiar eram. Dar n-am avut ce face. Am tinut-o asa, tot intr-un cutremur sfasietor si fericit totodata, pana s-a trecut la a doua parte a slujbei, cantandu-se cele randuite. Din pacate, intre continutul "Vietii..." si cantecele care au urmat era o asa mare distanta (se canta prea tare, soldateste, rece, demonstrativ ca la opera) incat m-am simtit pur si simplu... violat. Si ... am fugit din Biserica...
Ajungind in parc, dupa cateva ocoluri pentru linistirea cugetului si a inimii, am gasit in sfarsit o banca mai retrasa si am dat curs cateva minute rugaciunii. Era parca altfel decat fusese vreodata pana atunci... Se intampla ceva nou si bun, greu de exprimat in cuvinte...
Apoi am ales sa citesc cateva pagini din povestea vietii Sfantului Serafim.
Intelegeam acum, parca, cu totul altfel cele cititie... Intr-un mod pe care l-as numi mai direct, mai apropiat, mai simplu, mai viu...
Apoi am plecat, multumit de lectura si simtin sufletul usurat si plin de pace...
Si mergind pe o alee, dupa cativa zeci de metri, deodata, in timp ce ma rugam soptit,
oh Doamne,
(cum oare am pierdut pentru totdeauna aceasta?...)
am simtit cum buzele isi pierdusera miscarea, mintea se golise ramanind ca un fir subtire cursul micii rugaciuni, corpul incepe sa devina ... invaluit in vata, in ceva pufos pe care nu-l puteam asocia decat cu vata sau cu ...zapada calda...
Mersul imi parea desprins parca de mine, ca si cum nu mergeam ci eram purtat, moale, usor, pufos (desi sesizam ca totusi merg)...
Apoi rugaciunea s-a mutat pur si simplu, avind eu simtamantul greu de deschis ca nu mai e oarecum in minte ci in piept, intr-o zona de fapt mai larga care cuprindea si capul si gatul si inima....
Am sesizat cu un simt nou, pe care nu mi-l cunosteam, ca orice miscare a glotei, orice zvacnire a gatului ar putea sa intrerupa rugaciunea (pe care o doream atunci cu o intensitate sau certitudine totala) si, nu stiu cum, am sesizat ca disparuse orice zvacnire a muschilor fonatori fara, insa, ca rugaciunea sa dispara, dimpotriva, ea curgea lin, ca un gand, ca un nor calm, in zona fiintei mele, invaluindu-ma bland...
Nu stiu cum sa scriu despre toate acestea...
Apoi au inceput sa se lege cercuri, nori sfaraitori de cercuri alcatuite parca dintr-un vapor pe care ii vedeam, ca sa spun asa, dar nu cu ochii ci, imposibil sa exprim altfel, pur si simplu cu un fel de vedere (asa imi parea, act vizual, nu inteleg deloc cum vine asta) care pornea din ... inima.
Si am sesizat ca nu mai pot sa continui sa respir! Ca daca as respira, ceea ce traiesc e atat de delicat incat pur si simplu s-ar departa, precum o pasare care se asezase-n mine si-ar fi luat brusc zborul, speriata...
Si respira,. cum sa spun, printre randuri... ma furisam printre componentele experientei aceleia (poftim! nu stiu cum sa ma exprim) ca sa trag cumva un firicel de aer... parca desenam cu o pensula moale o urma de respiratie asa incat sa mai totusi un strop de aer in plamani. Si lucru de mirare, desi respiram asa, printre randuri, rar si foarte fin, nu aveam deloc senzatia ca imi lispeste aerul, ca ma sufoc ... Era foarte bine.
Experienta aceasta a durat cateva minute bune, poate mai mult, de fapt am verificat apoi (intrucat imi cam pierdusem constiinta masurarii timpului, nu imi ardea deloc de asta, era poate ultimul lucru care ma interesa atunci) si a fost un oarecare timp petrecut pe ceas...

Simtamantul principal a fost cel al experimentarii unei delicateti extraordinare pe care sufletul meu nu isi amintea sa o mai fi trait-o, poate doar la nasterea fiului meu cel mare, cand l-am luat in brate la maternitate... Dar era altceva, asemanator si totusi cu mult mai gingas... Poate cand eram mic si ma purta mama in brate leganindu-ma sa adorm?...

In orice caz, pasarea aceea care se asezase in mine a adus cu ea cel mai delicat simtamant cunoscut. Si cu adevarat m-am silit sa nu fac nici cea mai mica miscare care ar fi putut sa faca sa o pierd.

Am pierdut-o, incet-incet, in urmatoarele ore... A fost prezenta in mine cateva ore bune...
Iar amintirea ei m-a insotit, extrem de dulce si linistitor cateva zile intregi.... Zile in care am vorbit putin, in care imi parea ca totul in lume e bun si ca oamenii sunt frumosi, iar eu sunt singurul nebun care a crezut mereu ca viata e grea, ca lumea e in conflict permanent s.a.m.d.... Zile fara frici, fara angoase, fara griji, cand doar imi era deosebit de rusine, in unele clipe, ca sunt asa cum sunt (pacatos si nevrednic, grosolan si butucanos etc.) si ma minunam ca Domnul Este precum Este...

Apoi nu am mai cunoscut niciodata o stare asemanatoare. Nici emotional nici perceptiv, nici intelectual, nici fizic...

Ii multumesc lui Costel ca a postat citatul acela...
Nu stiu daca eu am experimentat atunci o lucrare a harului, stiu insa ca experienta aceea se apropie mult de ceea ce simt citind cuvantul postat de Costel. Sunt tare bucuros ca mi-am reamintit acea traire. Si desigur trist... intrucat imi este dor, uneori, ca si acum, de ea... (Nu indraznesc sa spun ca de El.)
Si inchei aici, pana nu incep sa dau apa la soareci....
Va rog sa ma iertati daca v-am necajit cu marturisirea mea.

Una din cele mai sincere, profunde si frumoase postari de pe forum. Va multumesc, si va felicit, domnule profesor. Ati trait ceva ce primesc indeosebi marii nevoitori. Cum a zis fetita aceea, de pe un blog al unor resurectionisti ai rugaciunii inimii, parca? "Parinte, ne-ati spus cum sa incepem rugaciunea, dar nu ne-ati spus si cum sa o oprim".
"Cele mai frumoase lucruri prin care trece un om nu sunt cautate: i se intampla".