Depresia-refugiu,boala sau renunțare?

[Seraphim7]

Nu știu dacă putem incadra in categoria depresiei toate fugile,fricile sau eșecurile noastre.Iarăși nu stiu daca e indicat să practicam victimizarea sau sa cersim atentie sau intelegere si sa ne tot plangem ca viata noastră e de rahat.Dar stiu sigur ca există totusi diverse moduri prin care sa depășim aceste scurte(sau mai lungi)etape care ne aruncă in această stare,si de cele mai multe ori ele sunt declanșate de ceva din exterior ca mai apoi sa ne macine interiorul.De exemplu cel mai adesea,familia este factorul care stârnește crize,atacuri,neliniști etc.Sau mai exact familia este mediul in care ele iau naștere,iar asta este cel mai grav,dat fiind faptul ca in astfel de momente,subiectul răpus de această molimă,rămâne efectiv neajutorat,gol,si cel mai probabil vrea sa fugă,sa scape din acel mediu,care in mod normal ar trebui sa fie primul la care sa apele sau sa ii ofere înțelegere si ajutor.Deci un mediu familial dezbinat si conflictual creează asfel de stări,si de acolo pornește declinul,criticile,reprosurile si tot ce duce subiectul in dezechilibru,haos si ratare iminenta.De aici incep si căutările,experiențe diverse,rătăciri si tot soiul de comportamente deviante.Altă categorie ar fi deceptiile in amor,mariaje eșuate ,infidelitate,moartea celor apropiați etc.Acestea sunt mai ușor de parcurs,dat fiind faptul ca sunt singulare(de cele mai multe ori nu) și faptul ca cele mai multe sunt ireversibile,face ca subiectul să se impace mai ușor cu ideea pierderii.Singurul aspect pedagogic din acest tip de experiențe poate fi cel al deprinderii unui egoism constructiv,in care depășim dependența de alte persoane sau lucruri,idealuri etc.Ne otelim treptat caracterul și învățăm sa nu depindem de alti factori inafara celor indispensabili existenței.Iarăși dupa aceste experiențe vom deveni,desigur dacă vrem sa iesim din sfera acestor stări,mai insensibili,nepăsători,neîncrezători,precauți,vom lega mai greu relații si prietenii,ne vom insingura si ne vom crea un univers al nostru in care prea putini vor intra si prea rar vom iesi.

[iulius_]

Tot ce spui sunt numai prostii ireale, tu nici nu realizezi că ești identificat complet cu mintea iar ceea ce scrii sunt caracteristici cunoscute deci n-ai cum să fii ceea ce poți cunoaște, tu de fapt ești cunoscatorul sau observatorul acestor prostii, dacă nu le-ai fi observat nu le-ai fi scris aici, ele nu existau dacă tu nu le-ai fi adus în conștiință și există doar atâta timp cât le observi! Ceea ce apare și dispare nu poate fi considerat ca fiind real deci ele nu sunt, doar pare ca sunt!
Pentru a realiza cine ești tu cu adevărat vezi cine este acest observator, pune-ți întrebarea ”Cine/ce sunt eu?”, orice om spiritual de aici trebuie să pornească, pornește de la interior către exterior căci din momentul în care vei realiza ceea ce ești tu cu adevărat, nimic din exterior nu va mai rămâne necunoscut pentru că așa cum te vezi pe tine așa vei vedea și exteriorul, dacă vei porni de la exterior vei cădea mereu într-o capcană a minții pentru că mintea este limitată și incompetă iar conștiința în care apare această minte este infinită, deci îți spun - Cunoaștete pe tine însuți și o să vezi că tot ce-ai scris aici sunt doar prostii fără nici cea mai mică realitate. Ține minte, real este doar ceea ce e permanent și neschimbător în toate stările în care te afli - veghe, somn cu vise și somn profund. CE ESTE PERMANENT ȘI NESCHIMBATOR ÎN CEEA CE AI SCRIS TU MAI SUS?
Ca să vezi că nu vorbesc prostii ca tine realizează ceea ce poți cunoaște în starea de somn profund și deasemenea realizează că tu nu poți spune niciodată că nu ai existat și în această stare chiar dacă nu ai perceput nimic (nici corpul, nici mintea - și totuși exiști - deci cine există cu adevărat?corpul, mintea sau conștiința fără de care nimic nu poate exista? ).

[Seraphim7]

Aha...Da tu așa obișnuiești să te malahizezi si după,asa ca si confort al regretului de după sa mixezi literaturi pseudospirituale....Mda,probabil sunt mai multe cauze ale frustrarii,vezi numa sa nu se acumuleze,fiindca punctele culminante oferite de placerile trupului fi fanteziile spirituale sunt mai efemere decât o țigară.

[iulius_]

De ce tii neaparat sa-ti afisezi egoul spiritual?
Am vrut doar sa arat ca exista o diferenta intre ”crestinism” si ”mintea crestina”.
Iisus a lasat o invatatura a carei esenta este ”trezirea constiintei umane” pentru ca omul sa nu mai sufere ca urmare a identificarii constiintei sau a ceea ce este el in realitate cu corpul si mai ales cu mintea (nu e clar ca din moment ce ti le cunosti tu nu poti fi corpul sau mintea? de ce trebuie ca omul sa sufere crezand ca tot ceea ce apare in minte este real cand insusi Iisus a spus ”lepadati-va de voi”? Poti sa lepezi doar ceea ce ai nu ceea ce esti!) insa omul nerealizand ca nu poate vedea cu mintea ceea ce sustine mintea a denaturat toata aceasta invatatura interpretando dupa bunul plac, si ma opresc aici!Uitate la stiri in fiecare zi si vezi de ce e capabila mintea umana neconstientizata sau neobservata.Sa mai vorbim si de moralitatea multor oameni asazisi spirituali?
Nu exista pacat mai mare pe lumea asta pentru ca omul sa nu cerceteze si sa realizeze adevarata sa natura. Iisus a spus - ”Cunoasteti Adevarul” si nu ”credeti adevarul”! altfel cum credeti voi ca puteti deveni ”asemenea Lui”?

[Seraphim7]

Ok,am înțeles,ti-ai umplut capul cu carti gen 'Puterea prezentului' si filme gen 'Conversatii cu dumnezeu',un pic de ritmuri orientale budisto-zoroastrist-etc...Toate,bineînțeles pe fondul crestin-ortodocs de pe care toti de aici am mancat ceapa si slanina de mici.Ai mai fumat niste new age si un pic de sectarism...Dar acum unde ai ajuns,unde esti?

[iulius_]

Poti sa-ti speli haina de cate ori vrei, nu asta e solutia, pana la urma tot iti vei da seama ca trebuia s-o arunci de prima data. Contradictiile si prejudecatile gandirii in sens psihologic nu pot produce decat irationalitate.

[Jonnyw2013]

În prealabil postat de Seraphim7

Nu știu dacă putem incadra in categoria depresiei toate fugile,fricile sau eșecurile noastre.Iarăși nu stiu daca e indicat să practicam victimizarea sau sa cersim atentie sau intelegere si sa ne tot plangem ca viata noastră e de rahat.Dar stiu sigur ca există totusi diverse moduri prin care sa depășim aceste scurte(sau mai lungi)etape care ne aruncă in această stare,si de cele mai multe ori ele sunt declanșate de ceva din exterior ca mai apoi sa ne macine interiorul.De exemplu cel mai adesea,familia este factorul care stârnește crize,atacuri,neliniști etc.Sau mai exact familia este mediul in care ele iau naștere,iar asta este cel mai grav,dat fiind faptul ca in astfel de momente,subiectul răpus de această molimă,rămâne efectiv neajutorat,gol,si cel mai probabil vrea sa fugă,sa scape din acel mediu,care in mod normal ar trebui sa fie primul la care sa apele sau sa ii ofere înțelegere si ajutor.Deci un mediu familial dezbinat si conflictual creează asfel de stări,si de acolo pornește declinul,criticile,reprosurile si tot ce duce subiectul in dezechilibru,haos si ratare iminenta.De aici incep si căutările,experiențe diverse,rătăciri si tot soiul de comportamente deviante.Altă categorie ar fi deceptiile in amor,mariaje eșuate ,infidelitate,moartea celor apropiați etc.Acestea sunt mai ușor de parcurs,dat fiind faptul ca sunt singulare(de cele mai multe ori nu) și faptul ca cele mai multe sunt ireversibile,face ca subiectul să se impace mai ușor cu ideea pierderii.Singurul aspect pedagogic din acest tip de experiențe poate fi cel al deprinderii unui egoism constructiv,in care depășim dependența de alte persoane sau lucruri,idealuri etc.Ne otelim treptat caracterul și învățăm sa nu depindem de alti factori inafara celor indispensabili existenței.Iarăși dupa aceste experiențe vom deveni,desigur dacă vrem sa iesim din sfera acestor stări,mai insensibili,nepăsători,neîncrezători,precauți,vom lega mai greu relații si prietenii,ne vom insingura si ne vom crea un univers al nostru in care prea putini vor intra si prea rar vom iesi.

Citesc o carte "Rezilienta secretul puterii psihice". La un moment dat, da metode de a creste aceasta rezilienta,aceasta capacitate de adaptare la diverse evenimente suparatoare. Mi-a placut primul remediu trecut era "Umorul". Da , stiam oameni care stiu sa rada, sau cei mai tari, cei care stiu sa foloseasca si autoironia. Intr-o lume care e asa cum e,umorul e un remediu teribil, de multe ori ne luam prea in serios.

[Jonnyw2013]

În prealabil postat de Seraphim7

Nu știu dacă putem incadra in categoria depresiei toate fugile,fricile sau eșecurile noastre.Iarăși nu stiu daca e indicat să practicam victimizarea sau sa cersim atentie sau intelegere si sa ne tot plangem ca viata noastră e de rahat.Dar stiu sigur ca există totusi diverse moduri prin care sa depășim aceste scurte(sau mai lungi)etape care ne aruncă in această stare,si de cele mai multe ori ele sunt declanșate de ceva din exterior ca mai apoi sa ne macine interiorul. De exemplu cel mai adesea,familia este factorul care stârnește crize,atacuri,neliniști etc.Sau mai exact familia este mediul in care ele iau naștere,iar asta este cel mai grav,dat fiind faptul ca in astfel de momente,subiectul răpus de această molimă,rămâne efectiv neajutorat,gol,si cel mai probabil vrea sa fugă,sa scape din acel mediu,care in mod normal ar trebui sa fie primul la care sa apele sau sa ii ofere înțelegere si ajutor.Deci un mediu familial dezbinat si conflictual creează asfel de stări,si de acolo pornește declinul,criticile,reprosurile si tot ce duce subiectul in dezechilibru,haos si ratare iminenta. De aici incep si căutările,experiențe diverse,rătăciri si tot soiul de comportamente deviante.Altă categorie ar fi deceptiile in amor,mariaje eșuate ,infidelitate,moartea celor apropiați etc.Acestea sunt mai ușor de parcurs,dat fiind faptul ca sunt singulare(de cele mai multe ori nu) și faptul ca cele mai multe sunt ireversibile,face ca subiectul să se impace mai ușor cu ideea pierderii.Singurul aspect pedagogic din acest tip de experiențe poate fi cel al deprinderii unui egoism constructiv,in care depășim dependența de alte persoane sau lucruri,idealuri etc.Ne otelim treptat caracterul și învățăm sa nu depindem de alti factori inafara celor indispensabili existenței.Iarăși dupa aceste experiențe vom deveni,desigur dacă vrem sa iesim din sfera acestor stări,mai insensibili,nepăsători,neîncrezători,precauți,vom lega mai greu relații si prietenii,ne vom insingura si ne vom crea un univers al nostru in care prea putini vor intra si prea rar vom iesi.

Te tot vad in cautarile astea ale tale. Si eu provin tot dintr-o familie cum ai descris cu probleme conflictuale care nu iti dadeau o situatie de bine. Apoi am cunoscut-o pe sotia mea si am intrat intr-un alt mediu de oameni, care atunci cand i-am cunoscut ma minunam ca exista asemenea oameni.

Nu trebuie sa disperi sau sa incetezi cautarile tale. Cunosc un Preot care ti l-as recomanda ca duhovnic. Un om care a terminat IT parca si apoi a devenit calugar. Am sa iti dau detalii pe PM. Mai am o Conferinta cu el dar este pe alt calculator salvata asa ca maine iti trimit..

Nu trebuie sa disperi fiindca societatea sa schimbat si se va mai schimba dar ce e grav ca se schimba in rau. Se fac tot felul de cercetari,dar nu realizeaza efectul negativ asupra oamenilor. Firma Uber a inceput niste cercetari ptr conducerea masinilor fara pilot uman. Sansa noastra e ca a facut un accident aceasta masina pilot. Cunosc multi in strainatate, care este o adevarata binecuvantare, faptul ca pot lucra ca sofer de TIR. In clipa in care ar disparea aceasta meserie ar apare niste efecte sociale negative teribile.
Era prin 1905 in Anglia se inventase si pusesera in functie prima batoza de grau. Asta le lua mult din posibilitatie de a muncii si a obtine grau din satul respectiv. Era printre primele care erau puse in functie. Oamenii erau disperatii. Nu au stat mult pe ganduri au pus mana pe securi si au facut praf acea batoza cu toate riscurile care au decurs ulterior,un fel de 1907 din Anglia.
Nu sunt impotriva Tehnologiei. Dar sunt impotriva lipsei de creier. Sa cercetam orice, dar mai putin efectul ce il au asupra oamenilor. In Anglia a luat nastere un minister nou, se numeste Ministerul Singuratatii(in 2017 cred). Ei de fapt de mult, au lucrat ca sa deschida acel minister. In Societatea actuala totul trebuie sa fie rentabil. Nu sunt rentabile mamele care stau prea mult cu copii! Nu sunt rentabili cei trecuti de 50-55 de ani.etc

Cum era inca Societatea in anii 80 ? Se faceau multe lucruri impreuna. Socializai fara sa cauti asta.Munci agricole ,si pe langa fabrici erau perioade,toamna in multe firme, imi povesteau astia mai vechi si cand se intorceau mai bagau cateva beri cu glumele si povestile de rigoare.La fabrica imi povesteau unii:”Ba parca vroiam sa se termine concediul odata sa ma duc la lucru,ca era o atmosfera grozava!” Erau mai multe locuri,situatii sa faci chestii impreuna.
O societate buna, care nu are parghii corecte, poate duce spre rau o societate. Pe cand o Inchisoare infernala, o poti face mai suportabila ,daca iei masurile corecte ca oamenii de acolo sa aiba satisfactii ca au devenit utili. Dar trebuie sa faci, ca ei sa devina utili,ca cineva sa aiba nevoie de ei .
https://www.youtube.com/watch?v=6vX_iNsqe5o
Deci societatea a luat-o intr-o directie aiurea. Nu trebuie sa disperi. Trebuie sa trecem prin”rahatul” asta. Nu este toata problema la tine, zic eu.

[Jonnyw2013]

Ca tot am vorbit de singuratate si acest minister al singuratatii. Am gasit un articol foarte interesant ,postat acum doua zile, cum au rezolvat problema singuratatii si cresterea numarului de relatii sociale in acelasi timp ajutand tinerii in gasirea unei locuinte. Mi se pare o idee deosebit de interesanta care s-a petrecut in Finlanda o tara unde chiriile sunt foarte mari.
Am preluat mai jos articolul de la adresa: https://semneletimpului.ro/social/ps...nguratate.html

"Trăim într-o perioadă a istoriei care pare să ne fi conectat în toate modurile posibile. Credem că sunt puţini cei care nu au pe nimeni cu care să socializeze.
Cu toate acestea, printre noi sunt sute de oameni pe care singurătatea îi apasă şi îi îmbolnăveşte. Mai multe comunităţi au găsit soluţii creative pentru această problemă, iar beneficiile au fost mai mari decât se aşteptaseră iniţial.
Jonatan Shaya şi Emil Bostrom locuiesc în Helsinki. Capitala Finlandei este unul dintre cele mai scumpe locuri din lume în ceea ce priveşte nivelul chiriilor, mai scumpă chiar decât New Yorkul. Prin urmare, una dintre cele mai mari probleme ale tinerilor adulţi este găsirea unei locuinţe pe care să şi-o permită.

Jonatan locuia cu mama în studenţie, iar Emil nu era foarte departe de a locui pe străzi, în ciuda profesiei de educator de grădiniţă. Amândoi au auzit de un program, numit A home that fits (O casă care se potriveşte), iniţiat de o organizaţie care caută soluţii creative pentru a suplini nevoia de locuinţe din oraşul tot mai aglomerat şi mai scump.
Ideea programului este simplă: tinerii se pot înscrie pentru ocuparea unei garsoniere libere dintr-un cămin de bătrâni, la un preţ foarte mic, cu condiţia să petreacă cel puţin 3-5 ore săptămânal cu „vecinii” lor. Pentru cele două garsoniere oferite iniţial s-au înscris mai bine de 300 de tineri, iar dintre toţi au fost aleşi Jonatan şi Emil. Experienţa locuirii într-un cămin de bătrâni a fost pentru amândoi o revelaţie.

„Într-un bloc de apartamente normal, vecinii nu-şi vorbesc, pentru că finlandezii sunt în general oameni timizi, dar aici oamenii sunt foarte primitori. Am sentimentul înduioşător că este bine să fiu aici”, povesteşte Jonatan. Pentru că urmează cursuri de chef de patiserie, Jonatan este specialist în prăjituri, cu care îşi face intrarea uşor printre vecinii de cămin. Povestesc împreună la o cafea cu prajituri şi învaţă din experienţa lor de viaţă. El le arată cum să folosească noile tehnologii şi îi ţine la curent cu noutăţile.
Emil este încântat de posibilitatea de a cunoaşte oameni de toate vârstele şi este convins că nu există o prăpastie atât de mare între generaţii încât să nu se poată împrieteni. „Un astfel de lucru este de folos atât pentru cei tineri, cât şi pentru cei în vârstă”, crede el şi sugerează replicarea ideii oriunde este posibil.
Iar pentru bătrânii din cămin, prezenţa celor doi este nepreţuită. „Mi-am imaginat odată că sunt Luna şi că am nevoie de Soare ca să pot străluci. Acum mă aştept ca aceşti tineri să fie Soarele pentru mine”, spune doamna Ritva.

Jurriën Mentink locuieşte tot într-un cămin de bătrâni, dar în Amsterdam, Olanda. Pentru cele 30 de ore de voluntariat pe lună, are cazarea asigurată. S-a împrietenit uşor şi este foarte ataşat de colegii lui de cămin. Opreşte zilnic în drumul de întoarcere de la muncă pentru a lua de la piaţă fileul de peşte preferat al vecinei lui de 93 de ani.
Într-o noapte a fost trezit de o asistentă pentru a o ajuta cu o bătrână foarte agitată care începuse să atace personalul. Atunci când l-a văzut, doamna s-a liniştit imediat, îl cunoştea de la cursurile de computer pe care le ţinuse cu ea. Au stat împreună liniştiţi şi s-au uitat la un film până dimineaţa, apoi Jurriën a plecat la muncă.

Astfel de poveşti despre modul în care locuirea intergeneraţională schimbă atitudini şi îmbunătăţeşte vieţile tuturor celor implicaţi pot fi auzite şi din Spania, Franţa sau SUA, unde ideea a fost de asemenea pusă în aplicare cu succes.
Frome este un orăşel din vestul Angliei. Locuitorii lui şi-au propus să nu lase singur pe niciunul dintre locuitorii lui care au nevoie de companie. Iar efectele mobilizării lor sunt impresionante şi fac parte dintr-un studiu care analizează dacă scăderea considerabilă a internărilor de urgenţă din ultimii ani are vreo legătură cu proiectele comunităţii.
Totul a început în anul 2013 cu Helen Kingston, medic de familie în Frome. Avea pacienţi care păreau a fi doar un pachet de boli, iar mulţi dintre ei nu aveau pe nimeni care să se îngrijească de ei. În colaborare cu Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) şi cu primăria locală, Helen a identificat „găurile” din sistem şi a gândit un plan pentru a rezolva problemele. Aşa a luat naştere proiectul Compassionate Frome (Un Frome al compasiunii), care a schimbat în doar câţiva ani atmosfera din oraş.
Programul funcţionează astfel: medicii identifică pacienţi care se simt singuri şi îi trimit la un „conector” din sistemul de sănătate, o persoană care le ascultă problemele şi care le face legătura cu o persoană sau un grup care poate să îi ajute. Pe lângă aceşti „conectori” oficiali, oraşul mai are alte 500 de persoane care răspândesc vestea despre program.

Lotte deţine o cafenea, Richard este şofer, Becca este chelneriţă. Au în comun dorinţa de a îi ajuta pe cei singuri. Profesia le permite să intre în contact cu mulţi oameni, aşa că au mereu broşuri la ei cu informaţii despre organizaţiile care îi pot ajuta sau despre activităţile din program.
Oraşul este acum plin de cluburi tematice şi de activităţi diverse, organizate pentru cei care se puteau deplasa: cluburi de carte, cluburi sportive şi de dans, chiar şi o magazie-atelier pentru bărbaţii care vor să meşterească diferite piese de mobilier.
Pentru cei care nu se puteau deplasa, o altă idee a fost pusă în practică. Oameni din comunitate dispuşi să ajute au fost puşi în contact cu persoanele bolnave imobilizate la domiciliu. „Este singurătatea. Nu cred că cineva poate să explice cum este cu adevărat. Ştiam că, dacă nu voi avea pe cineva care să mă viziteze, voi muri”, povesteşte Sue. De la începutul programului, Sue a fost vizitată de zeci de persoane, iar cu mulţi dintre ele s-a împrietenit.
Atmosfera din oraş a fost cu totul schimbată de aceste iniţiative, la fel şi starea de spirit a pacienţilor. În ultimii 5 ani, numărul internărilor de urgenţă a scăzut cu 20%. Nu se ştie sigur dacă programul lui Helen a fost elementul principal pentru această îmbunătăţire considerabilă, dar nu despre asta este vorba în fond. Locuitorii orașului ştiu, fără dovezi demonstrate ştiinţific, că printre ei nu mai sunt oameni care suferă de singurătate.

Ascunşi în „cutiuţele” noastre, limitaţi doar la preocupările noastre zilnice, e posibil să avem la distanţă de doar câţiva metri pe cineva care suferă de singurătate. Poate nu vom avea vreodată parte de un program bine pus la punct care să ne aducă mai aproape de ei, dar nimic nu ne împiedică să intrăm în vorbă cu un vecin despre care ştim că locuieşte singur sau să îi ducem o bucată din acea prăjitură pe care am pregătit-o pentru familiile noastre – gesturi care nu ne costă mult, dar care ar putea fi de nepreţuit."

[fallen]

Chiar este așa de rea singurătatea? ??
Sa devii independent de ceilalți cred ca e cel.mai cool...